luni, 19 ianuarie 2015

O modestă propunere


CĂTRE JURIUL PREMIULUI MIHAI EMINESCU – OPERA OMNIA


          Domnilor Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Mircea A. Diaconu

                Dragi Profesori și membri ai juriului de la Botoșani,

Sunteți cei de la care am învățat, în deceniile din urmă, poezie.
Am învățat cum să o recunoaștem; și am învățat cum să vorbim despre ea.
Și, mai ales, am învățat că adevărul poeziei nu se negociază. Ați vorbit liber despre poezie în cele mai puțin libere vremuri.
Tocmai în numele acestei lecții bine predate și bine învățate, o să vă vorbim și noi liberi în rândurile de mai jos.

Prin ce s-a întâmplat la Botoșani, când un premiu de prestigiu superlativ a revenit unui poet cel mult onorabil, în dauna unor poeți într-adevăr superlativi, ați făcut un lucru grav: ați încălcat adevărul poeziei.
Credem și simțim că v-ați îndepărtat în anii din urmă de spiritul acestui premiu, care ar trebui să impună respectul contemporanilor noștri. Să nu uităm cine a fost premiat și celebrat la Botoșani din 1991 încoace: e o listă deja lungă care face onoare poeziei românești din secolul XX, de la Mihai Ursachi și Gellu Naum la Mircea Ivănescu, Emil Brumaru și Angela Marinescu.

În ciuda oricărei relativizări critice prin care am putea justifica premierea unui poet ajuns la deplina maturitate artistică în detrimentul altuia, un cititor înfocat și un bun cunoscător al literaturii române din ultimele decenii nu poate comite astfel de erori fără a fi bănuit de malversație.
Sau de dezertare de la misiunea care v-a fost încredințată.
Sau de servirea unor interese de grup care nu au legătură cu răsplătirea și celebrarea vocilor poetice care ne-au marcat epoca și răsună cu cea mai mare claritate în literatura noastră de azi.

Ceea ce s-a întâmplat în 2015, prin premierea lui Gabriel Chifu, după decizia aproape la fel de flagrantă din 2013, când laureat a fost Nicolae Prelipceanu, adică răsplătirea unor literatori și funcționari conștiincioși, și nu a unor poeți care sunt repere, stele fixe pentru cei de azi, arată că nu vă mai pasă.
Aceasta este eroarea despre care vorbeam, la un sfert de secol de la impunerea unui premiu în care ne încăpăţânăm să credem în continuare. Ea aduce atingere tuturor: și nominalizaților nedreptățiți, și reputației membrilor juriului, și prestigiului premiului în cauză. Ba chiar și premiatului, în fond.

Vă propunem ceea ce ni se pare a fi singura posibilitate de reparație morală după o asemenea eroare: demisia de onoare din juriu, în bloc.

Ați servit cu profesionalism exemplar acest premiu; dacă el înseamnă astăzi atât de mult, acest lucru vi se datorează. Lista premiaților, cel puțin până la un punct, vorbește elocvent despre aceasta. Ați reușit să instituiți drept normal superlativul într-un sistem literar al aproximativului.
Însă la fel de adevărat este că, în anii din urmă, poeții laureați n-au mai fost de același nivel. Sincopele sunt tot mai evidente de la an la an. Am sperat cu toții că sunt doar erori inerente, accidente de parcurs, după care lucrurile se vor întoarce la acea normalitate a excelenței. Am răsuflat ușurați anul trecut, când desemnarea lui Ion Mureșan a reușit aceasta.
Anul acesta, însă, ștacheta a coborât nepermis de jos. Am zice că, de fapt, s-a prăbușit. Mai jos de atât, o vom spune cu fermitate, e greu de ajuns.

Pot exista explicații pentru aceasta. Cea mai plauzibilă ar fi că e dificil pentru un critic să evalueze anvergura reală a unui poet din generații subsecvente lui. Or, prin forța naturală a lucrurilor, toți poeții laureați vor fi, în anii care urmează, optzeciști. Ba chiar nouăzeciști. Dumneavoastră îi vedeți, probabil, drept încă tineri. Noi îi vedem aproape clasicizați.
Poeți esențiali ai ultimelor trei decenii, ca Alexandru Mușina sau Traian T. Coșovei, dispăruți recent, nu vor mai putea primi acest premiu. E o inechitate pentru care nu se poate să nu simțiți o strângere de inimă. Ei ar fi fost îndreptățiți, la deplina maturitate creatoare, să fie laureați pentru întreaga lor operă la Botoșani. Ați fi luat, astfel, decizii legitime, greu de pus sub semnul îndoielii.
De aceea, credem că un nou juriu, compus din scriitori mai tineri decât cei care urmează să fie premiați, ar vedea poate relieful valoric în linii mai juste.

Vă rugăm, prin urmare, să acceptați propunerea noastră: aceea a demisiei de onoare.
E radicală, poate. Dar vine din acel radicalism al poeziei despre care ne-ați vorbit, atât de frumos, atât de convingător, în cărțile pe care le-ați scris. Cu unele dintre acestea am crescut și le păstrăm pe primul raft al criticii românești postbelice.
Cărților dumneavoastră, exemplare, li se va adăuga un gest exemplar. Care va repara nedreptatea prezentă – și le va împiedica pe cele viitoare. Veți arăta astfel că, de fapt, iubiți poezia la fel de mult ca noi – cei care, de dragul ei, riscăm să vă mâhnim și să vă pierdem, acolo unde ea există, prietenia. Pe care o prețuim așa cum se cuvine.

S-ar putea ca această scrisoare deschisă să ne despartă. Sau, dimpotrivă, s-ar putea să arate că, așa cum spuneam, și dumneavoastră, și noi iubim suficient de mult poezia pentru a face, de dragul ei, gesturi riscate: noi, acela de a primejdui o relație de firească prețuire și gratitudine; dumneavoastră, acela de a proceda la o demisie de onoare.

Dați, vă rugăm, acestei scrisori deschise șansa să arate că suntem, și noi, și dumneavoastră, membri ai acestei stranii specii a celor nebuni după poezie.



Cu speranță,

Claudiu Komartin
Radu Vancu
Rita Chirian
Octavian Soviany
Emilian Galaicu-Păun
Dumitru Crudu
Paul Cernat
Dan Coman
Marin Mălaicu-Hondrari
Svetlana Cârstean
Andrei Terian
Mihail Vakulovski
Bianca Burța-Cernat
Ștefan Manasia
Alex Goldiș
Bogdan-Alexandru Stănescu
Liviu Antonesei
Ionel Ciupureanu
Nicolae Avram
Elena Vlădăreanu
Alexandru Vakulovski
Cosmin Perța
Ion Buzera
Paul Vinicius
Anca Mizumschi
Dan Iancu
Ciprian Măceșaru
Andrei Dósa
Aleksandar Stoicovici
Sorin Despot
Radu Nițescu
Laurenţiu Ion
Miruna Vlada
Vlad Ioan Tăușance
Mihók Tamás
Tiberiu Neacșu
Luminița Amarie
Andrei Zbîrnea
Radu Jude
Alexandru Petria
Ovidiu Raul Vasiliu
Florentin Sorescu
Beatrice Ruscu
Ioana Tiberian
Claudiu Groza
Cecilia Ștefănescu
Alina Purcaru
Dana Pîrvan-Jenaru
Daniela Luca
Daniela Ionescu
Ioan Vasiu
Dorina Bălan
Yigru Zeltil
Cristian Robu-Corcan
Raluca Hanea
Cristian Fulaș
Ligia Pârvulescu
Chris Tanasescu
Ana Viorica Pușcașu
Dan Mihuț
Nicolae Silade
Marius Lăzărescu
Adrian Mureșan
Eugen Lenghel
János Szántai
Constantin Severin
Marius Marian Șolea
Ana Toma
Emanuela Ignățoiu-Sora
Cristina Foarfă


P.S. Cei care vor să-și exprime adeziunea la Apel o pot face trimițând un mesaj pe adresa: apel.pentru.poezie@gmail.com

8 comentarii:

  1. Ma asteptam sa fie mai ''intifadic'' textul, dar pana la urma cred ca asta e tonul ok.
    O.

    RăspundețiȘtergere
  2. O modesta parere:
    Cu durere in presupusul suflet, cred ca un scriitor ar trebuie sa se axeze pe scrierile sale si sa nu fie interesat de premii, burse si altele de genul acesta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e o părere pe care o accept şi o respect
      poate că un scriitor ar trebui să nici nu mănânce, să nu bea, să nu fumeze, să nu meargă cu trenul, ci să fie o fiinţă de lumină :)

      Ștergere
    2. Daca reuseste sa faca fotosinteza si sa leviteze in pozitia lotus, atunci de ce nu ;)
      Raman insa la parerea ca pentru un scriitor nu ar trebui sa conteze atat de mult premiile. De departe, mult mai important este impactul scrierilor sale asupra publicului, iar daca cineva se orienteaza strict dupa acest detaliu dintr-un c.v. atunci ce sa spun, pierderea lui.

      Ștergere
  3. Tot o parere, modesta ca oricare alta:
    Poate ca totusi aici e vorba mai mult de valoarea/validitatea criteriilor pe baza carora aceste premii sunt acordate si de cat de corect aceste criterii sunt aplicate/respectate - si mai putin de importanta premiilor in sine in viata unui scriitor. Iar in legatura cu acest subiect poate ca scriitorul ar trebui sa fie interesat, chiar daca nu-si valorizeaza viata in functie de castigarea unor premii literare. E vorba de coloana vertebrala, indiferent de domeniu, la urma urmei.
    / Ligia

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce înseamnă „adevărul poeziei” în 2015 și cine mai crede într-o asemenea himeră? Trebuie acceptată lipsa de imanență a literaturii. Singurul adevăr care poate fi dobândit în acest domeniu este sociologic: „bunul-gust” nu decurge din criterii absolute ci se impune în urma vrajbelor unor comunități de cititori care apără interese extraliterare. Dezabsolutizată, poezia este mai lipsită de temei ca niciodată. Nu-i rămâne decât patima fidelității: o credință minoritară, absurdă și arbitrară. Din moment ce, căutând adevărul, te joci cu ficțiunea, însuși jocul devine fictiv, neînsemnat.

    RăspundețiȘtergere
  5. MĂ AȘTEPTAM SĂ MAI APARĂ NUME NOI IN LISTA DE SEMNATARI.

    RăspundețiȘtergere