Nedumeriri şi taine

Săptămâna trecută, într-o seară, l-am văzut pe filosoful Mihai Şora (cu o şapcă roşie şi o pungă pe care scria Vodafone) intrând la McDonald's, în Romană. A stat minute bune, după care a introdus punga cu bunătăţi în punga cu Vodafone şi a ieşit, pe cealaltă uşă, la fel de discret. Oare ăsta să fie unul dintre secretele unei vieţi sănătoase şi-ndelungate?

Eu şi Paminot, la târg

(înregistrarea a fost făcută sâmbătă seara, la târgul de carte, de către inimoasa white noise)

Paminot

Pentru că diseară am fost invitat la Poeticile cotidianului să vorbesc despre una dintre cărţile recent apărute ale lui Şerban Foarţă, Nu ştiu alţii cum sunt... (Cartier, 2009), şi fiindcă am scris câte ceva în ultima vreme, postez aici un poem inspirat de Paminot, personaj foarţian din acest volumaş apărut în colecţia Rotonda (şi dedicat, de aceea, autorului său):


Paminot
lui Şerban Foarţă


În crugul vieţii, îngrijind grădini,
bondoc și autist, cu pălăria lui de fetru,
mai singur decât o pasăre cu-aripa ruptă

e Paminot, obezul nostru de un metru
în salopetă nouă, pe care dimineaţa
îl vezi rostogolindu-se pe lângă crini

şi prin tufişuri cu furtunul, ca un spectru
grăsuţ, pe care timpul şi viaţa
cea aşezată de la oraș, din centru

l-au îmblânzit. Cine ar fi crezut,
cu ani în urmă, când Paminot umbla
prin lume cu circul Prestator Artus

că insolentul pitic expus prin târguri
şi la serbări săteşti, va deveni un cactus
ce-i scrie cu cărbune mamei sale lungi scrisori?

(Secretul lui îl ştiu doar câţiva muguri
din parcul udat de seara până-n zori.)
Fotografiile din tinereţe ni-l înfăţişează

pe Paminot jonglând cu portocale sau popice
lângă un cort vărgat unde se-ndrăgostise
de Rompimpola, dresoarea cu opt bice.

Dar astăzi prin oraş sunt numai vorbe învelite-n vată
şi nimeni nu-l întreabă pe pitic de amintiri sau vise –
doar în scrisori e Paminot întreg, şi liber

să-şi amintească, învăluindu-se-ntr-o pace ondulată.

variantă (lui Grigorenko)

pe continent s-a lăsat ceaţa, scrisorile ajung tot mai rar
iar camioanele cu provizii se pierd pe drum
ca altădată poştalionul în care
mai puteai găsi un dram de speranţă

ce s-a întâmplat cu copiii
care jucau şotronul sub un cer de pâslă şi fum?

am fost cândva o specie temută
cel mai frumos ucigaş din deşertul înzăpezit

e târziu

să tragem în linişte masca
peste chipul acesta veşted şi canceros

Am fost cândva o specie temută

cel mai frumos ucigaş din deşertul înzăpezit
un mutant sclipitor, visând la cosmos şi la extincţie

ce s-a întâmplat cu copiii
care jucau şotronul sub un cer de pâslă şi fum?

pe continent este ceaţă, scrisorile ajung tot mai rar
iar camioanele cu provizii se pierd pe drum
ca altădată ultimul poştalion
în care mai puteai găsi
un dram de speranţă

este târziu

să tragem în linişte masca
peste chipul acesta veşted şi canceros

Innermost Door

Privindu-ţi în lumina lichidă
a ecranului chipul şi umerii
mi-ai dăruit o imagine din epoca jazzului − părul tău irizat
iederă pierdută în saxofoane
muşchii – arcuri eliberate
omoplaţii – un leagăn nordic

nici un instrument de precizie din lume
nu te-ar fi putut cântări

am închis ochii
şi am ascultat valurile
spălând faleza pe care cândva a-nnoptat moartea

tu să rămâi neschimbată dragostea mea
pe ţărmul înalt un schelet într-o rochie de alge

Pentru un nou preşedinte

Poimâine sunt alegerile prezidenţiale. Am fost sufocaţi de săptămâni întregi de luptele din jurul lor. Nu insist. Voi merge, voi vota. Cu Crin Antonescu, nu fac nici un secret din asta. Nu are rost să mai înşir argumente, îl voi vota fără nici un entuziasm (mai exact: fără credinţa că lucrurile se vor schimba radical), dar cu speranţă. Mi se pare singurul candidat necompromis, un bun vorbitor, un om despre care nu se poate spune că ar fi incult şi un tip cu simţul umorului (fără să fie mitocan). Mă gândesc şi că numirea lui Johannis ca prim-ministru ar putea echilibra puţin lucrurile (nu mi-l închipui pe acesta, cu toate hibele lui, încălecat nici de spoliatorii pesedişti, nici de venalii democraţi). Sper să nu se ajungă la situaţiile oribile din anii 2000 şi 2004, când în turul doi nu puteai alege decât răul cel mai mic. Între Băsescu şi Geoană, eu aş alege mai degrabă emigrarea.

2000-işti la lucru

Trei evenimente în patru zile îi au în centru pe câţiva dintre cei mai cunoscuţi şi/sau mai în formă poeţi 2000-işti:

• Poeticile cotidianului, ediţia 112, în Suburbia, joi, 19 noiembrie, de la ora 19.00, cu Domnica Drumea, căreia i se alătură în partea a doua timişorenii Moni Stănilă şi Alex Potcoavă.
• Lansarea volumului Spaţiu privat, de Elena Vlădăreanu, cu ilustraţiile lui Dan Perjovschi, vineri, 20 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Naţional al Dansului.
• Institutul Blecher, ediţia a VII-a, duminică, 22 noiembrie, de la ora 14.30, în Dharma Bar, cu Mugur Grosu şi Stoian G. Bogdan.

Sibiu şi alte întâmplări

După ziua petrecută la Sibiu, cu lansarea cărţilor de la Cartier, şi după ediţia a VII-a a Institutului Blecher, acum că a trecut şi uraganul Manasia (care se îndreaptă către Cluj), o postare despre ultimele zile, pline şi solicitante.

Mai întâi, un filmuleţ trimis de white noise (de la începutul lecturii noastre din Humanitasul sibian):

şi câteva fotografii făcute de Diana Câmpean:

Alte linkuri utile, cu filmări şi fotografii:

Ovidiu Baron: http://ocarteofraza.unspe.com/2009/11/recital-komartin-coman-vancu.html

Veronica Niculescu: http://www.supliment.polirom.ro/veronica/TriplaLansare.aspx

mulţumiri lui Mario Barangea pentru postarea de acum câteva zile: http://poiematike.blogspot.com/2009/11/parte.html

Lansare la Sibiu

Pentru prima oară de când ne-au apărut cărţile, ne reunim toţi trei (Dan Coman, Radu Vancu şi cu mine) pentru o lansare colectivă, vineri, la Sibiu, în subsolul librăriei Humanitas. Vor vorbi criticii Andrei Terian şi Dragoş Varga.

O anchetă, 10 poeţi

Cât am fost plecat cu proiectul Word Express, am făcut o anchetă prin care voiam să alcătuiesc o hartă a principalelor repere, preocupări şi poetici ale scriitorilor incluşi în proiect. Mi-au răspuns la întrebări 10 poeţi din 10 ţări. Întrebările au fost:

1. Care sunt poeţii care v-au marcat, modelele poetice cele mai influente şi mai durabile?
2. Care este cel mai important poet contemporan din literatura pe care o reprezentaţi?
3. O mărturisire, un citat, ceva relevant pentru poetica personală sau pentru binomul poezie-viaţă.


Anahit Hayrapetyan (Armenia)
n. 1981, a publicat volumele de versuri Poeme (2002) şi Tabu (2005)

1. Rimbaud, Vl. Maiakovski, Ch. Bukowski
2. Violet Gregoryan
3. “Nu e adevărat, pe Ararat nu sunt atâtea penisuri tăiate.” (o poetă consacrată despre controversatul poem al lui Anahit, “Spre muntele Ararat”)


Ivan Hristov (Bulgaria)
n. 1978, a publicat două volume de poezie: Bun-rămas pentru secolul XIX (2001) şi Bdin (2004)

1. Baudelaire, T.S. Eliot, Ginsberg
2. Ani Ilkov
3. după ce Ivan a publicat poemul “Chevrolet”, cineva a scris o parodie intitulată “Trabant”


Netalie Braun (Israel)
n. 1978, a regizat trei scurtmetraje şi un film documentar şi a publicat volumul de versuri Ucide şi respiră (2006)

1. Baudelaire, Rilke, Em. Dickinson, Auden, Sylvia Plath, Lea Goldberg
2. Mahmoud Darwich
3. Ucide şi respiră a apărut în Israel simultan cu scurtmetrajul Metamorfoze; mai cunoscută ca regizoare, Netalie mărturiseşte: “pentru mine, filmul şi poezia vin din acelaşi loc, dar în film este mai complicat decât în poezie să scot la iveală adevărul, în poezie principala provocare este jocul de-a v-aţi-ascunselea cu limbajul.”


Gökçenur Çelebioglu (Turcia)
n. 1971, a publicat un volum de poeme în 2006 şi i-a tradus în limba turcă pe Wallace Stevens şi Paul Auster, precum şi o antologie de haiku-uri

1. Basho, Wallace Stevens, Melih Cevdet Anday, Ilhan Berk, Pentti Saarikoski
2. Mustafa Köz
3. “Pentru mine, poezia ar trebui să fie echilibrul dintre vis şi adevăr, realitate şi ficţiune, est şi vest, deschidere şi închidere. Poeziei i se potriveşte echilibrul instabil din fizică. Cea mai importantă lecţie am învăţat-o de la Basho: uită tot ce ai învăţat, dar mai întâi învaţă! Nu cred în salturi, ci în urcuşuri – poezia vine din viaţă, dar şi din poezie.”


Adela Greceanu (România)
n. 1975, a publicat Titlul volumului meu, care mă preocupă atât de mult (1997), Domnişoara Cvasi (2001), Înţelegerea drept în inimă (2004) şi romanul Mireasa cu şosete roşii (2008)

1. Rimbaud, Sylvia Plath, Gellu Naum, Anne Sexton
2. Mircea Ivănescu
3. “Am încercat – şi nu-i uşor – să fiu mereu pe fază, să fiu disponibilă, dacă e rost de scris. Merg pe instinct. Instinctul e rigoare. Instinctul e un creier cu inimă.”


Milan Dobricici (Serbia)
n. 1977, a publicat volumele: Presiune (2002), La pândă (2006) şi Învinşii binecuvântaţi (2009)

1. Rilke, T.S. Eliot, Cesare Pavese, Milos Crnjanski, Zbigniew Herbert, Vasko Popa
2. Milutin Petrovici
3. “Ceea ce vrea să ne spună, poetul ne spune verde în faţă, simplu, într-un stil concis, eliberat de balastul de metafore şi de detaliile nesemnificative, fără a lăsa nimic din versurile sale să întunece poezia.” (Dejan Matici)


Katerina Iliopoulou (Grecia)
n. 1967, a publicat volumele de versuri Domnul T (2007) şi Azil (2008) şi a tradus poezia Sylviei Plath în limba greacă (2003)

1. Em. Dickinson, Pessoa, Michaux
2. Vassilis Amanatidis
3. Katerina scrie cărţi concepute în jurul unei idei programatice, pentru că, pentru ea, poezia şi arta lucrează cu idei. Se vede pe sine ca un investigator, adăugând că imaginaţia ocupă un loc de maximă importanţă.


Aleksandra Dimitrova (Macedonia)
n. 1977, a debutat cu Exerciţii de respiraţie (2002), urmată de volumele Eu-tu (2004), Zeiţa pisicilor sălbatice (2008) şi În acvariul lui Barbie (2009)

1. Baudelaire, Rimbaud, Eluard, Blaže Konevski, Radovan Pavlovski
2. Ivica Anteski
3. “Impulsul poeziei este viziunea sarcastică asupra lumii (una provenită din dezamăgire). Puneţi o barieră între mine şi poezia mea!”


Raman Mundair (Marea Britanie)
n. 1977, născută în India, locuieşte de la 5 ani în Marea Britanie, autoare a două volume de versuri şi a unei piese, toate bine primite de critică

1. Poeţii anonimi indieni, Thomas Hardy, Langston Hughes
2. –
3. “Pentru mine, poezia e în toate lucrurile care mă umplu de dragoste”


Marko Pogaciar (Croaţia)
n. 1984, a publicat două volume de poezie. A doua sa carte, Epistole către oamenii obişnuiţi (2007), este în curs de apariţie în Germania

1. Paul Celan, John Ashbery, Frank O’Hara, Daniel Dragojevic, Tomaz Salamun
2. Daniel Dragojevic
3. Marko e toboşar într-o trupă post-punk numită Death Disco.

Anahit Hayrapetyan

Anahit Hayrapetyan (n. 1981) este o poetă şi fotografă armeană originară din Nagorno-Karabah. Unul dintre cei mai provocatori artişti contemporani din ţara sa, Anahit a urmat recent studii în Danemarca şi a publicat volumele de versuri Poeme (2002) şi Tabu (2005).


Spre muntele ararat


la fiecare pas făcut pe ararat
care e-al nostru care e-al nostru
la fiecare pas sufăr cumplit
sângele din venele mele te-nlocuieşte
nu mai pot scrie
cu înverşunare despre tine
nu te mai iubesc

improvizaţiile lui duke elington
în camera ta cu pereţii înclinaţi
unde totul miroase a sex
rufele tale puse la uscat
papucii tăi
până şi cafeaua
iar eu mâhnită
mi-am văzut mâinile febrile
triste şi transparente
atât de lente de feminine
ca ale unui copil de patru ani
el va fi cel ce îmi va vorbi despre rău
degetele tale care urmăresc încrucişate la spate
pentru a nu-ţi da-n vileag minciunile
mă pregăteai de fapt pentru tine

te omor
încep cu penisul tău
el e sătul de fecioare
intelectual
cu multă experienţă şi dorinţe multiple
lucrător harnic şi învingător
mereu neînfrânt
semănător
mereu gata să lupte pe viaţă şi pe moarte
mereu în numele patriei
înaaaainte

ai iubit
hahahaha
în clubul zero
în vâltoarea mulţimii melomane
unde se ştie totul despre fiecare
chipurile ţi-ai amintit de numele meu
ura

chiar şi pe muntele ararat
ţi-am iubit
trupul fierbinte
transpirat
degetele tale scurte
ochii crucişi
aşa cum am iubit
la fiecare metru al muntelui ararat
numeroase alte penisuri ciopârţite
nu te iubesc
şoaptele tale se sting uşor
încă un pas înaaaainte
spre culmea aureolată

la fiecare pas al urcuşului soarele e tot mai puternic
sms-ul pe care mi l-ai trimis
că sunt foarte slabă în comparaţie cu fundul meu
că pântecele meu nu se manifestă
că faţa mea e senină
că fruntea mi-e expresivă
că sânii mei sunt mici şi tentanţi
iar de ei nu s-au atins buze şi guri
că ţi-o doreşti pe alpinista care sunt
fugară şi proscrisă
singură şi stearpă
că ţi se face dor de mine în muzeul vikingilor
nu mă enervează

nu se zăreşte încă piscul
s-a înnorat
nu o iau razna
altitudine patru mii două sute de metri
beau
ceaiul făcut din zăpada de pe ararat
în cinstea ta
fundul meu e pe planul al şaptelea
şi nu mă preocupă în mod deosebit
trebuie să găsesc o toaletă
iar dimineaţa în zori
să pornesc la drum
înaaaainte
spre piscul aureolat

prin zăpada de pe muntele ararat
pasul următor
cu fiecare pas mai urc puţin
frigul este insuportabil
sângele din venele mele înlocuieşte vesel conţinutul bogat de sms-uri
speriat de vechiul meu mobil siemens a cincizeci şi doi
anahit
scrie
înnebunesc
în înaintarea lentă prin zăpezile muntelui
aşa nu se mai poate continua
gerul mă grăbeşte
şi sunt uşoară cât să zbor prin văzduh
dar îmi simt tot mai mult greutatea
încep să gâfâi
iar eu mâhnită
tristă şi transparentă
şi atât de lentă de feminină
în sfârşit am văzut piscul

intelectual
cu multă experienţă şi dorinţe multiple
lucrător harnic şi învingător
mereu neînfrânt
semănător
mereu gata să lupte pe viaţă şi pe moarte
mereu în numele patriei
înaaaaaainte


vizitaţi http://anahithayrapetyan.com/

Sfârşit de partidă

Istanbulul e gigantic. O lume. Mai mult nu prea îmi vine să spun după zilele aiuritoare pe care le-am petrecut în acest oraş care face sinteza dintre orient şi occident, vechi şi nou, istorie şi modernizare etc. Am avut o lectură, la Centrul cultural "Nazim Hikmet", am citit două poeme în română şi engleză, iar prietenul Gökçenur Çelebioglu a citit traducerile în turcă. A urmat o seară pe un vapor care a tăiat Bosforul înainte şi-napoi şi alte două seri în strălucitorul Taksim (şi încă o dovadă că Istanbulul e un mare oraş - nu are un singur centru, ci mai multe). Am trecut pe la târgul de carte (cu geamănul său, un târg de artă destul de modest). La urmă, despărţirea de colegii din Word Express, alături de care am învăţat câteva lucruri şi, deşi obosiţi frânţi, am găsit aproape zi de zi prilejurile să ne bucurăm laolaltă. Iată-ne:

Efe Duyan (Turcia)

Milan Dobricici (Serbia), Adisa Basici (Bosnia-Herţegovina)

Igor Isakovski (Macedonia)

Marco Pogaciar (Croaţia), Mirt Komel (Slovenia), Ognien Spahici (Muntenegru), Owen Martell (Ţara Galilor)

Cl.K., Ivan Hristov (Bulgaria)

Ivan Hristov, Milan Dobricici, Adela Greceanu, Gökçenur Ç., Cl. K.

foto: Anahit Hayrapetyan (Armenia)

Milan Dobricici

Milan Dobricici s-a născut în 1977 la Belgrad. A absolvit studii de literatură sârbă şi de literatură universală şi este unul dintre fondatorii organizaţiei Treci Trg, cu o activitate constantă în publicarea şi promovarea literaturii sârbe în traduceri şi a poeziei contemporane în limba sârbă. A publicat un volum de proză, Cele mai scurte povestiri (2006) şi trei volume de poezie, cel mai recent dintre ele, Învinşii binecuvântaţi, în 2009.


Eu


Un tip promiţător
Numai 10
Lăudat
Primul sub linie
Apoi primul peste
Trimis la colţ
Şef de promoţie
Premiat
Expus
De-abia acceptat
Etern student
Picat
Absolvent
Publicat
Sfătuit
Respins
Luat în derâdere
Găzduit
Ales
Blocat
Nemuritor
în clipa aceasta.



8 minute


Nimeni nu observă când începe numărătoarea inversă
când se întunecă şi totul îngheaţă
nimeni nu îşi ia la revedere
sau rămas-bun
nimeni nu plânge
nimeni nu îşi face bagajele
ce despărţire frumoasă
nimeni nu fură
nu violează
nimeni nu se îndoapă cu mâncare şi băutură
ce armonie idilică
supravieţuitorii vor spune mai departe povestea.



Pentru Dejan Matici


Prietene
îţi spun
nu caut decât pacea şi n-o pot găsi.

Mă apropii de mănăstire urmându-te
(îmi amintesc)
însă temeiurile mele sunt întunecate:
vreau
să am
pace.

Mă înfurii
şi malul e încă o dată tot mai departe.

Cum ar fi să crezi
în ceva?
În orice?

Adevărat îţi spun
numai câţiva nu vor rămâne în urmă
iar în clipa aceea te văd pe tine
prietene
singur.



Oraş


Tribul a populat pădurea de piatră, exterminând caprele şi vulturii.
Şi-a croit poteci, a împărţit peşterile,
determinând forţe şi straturi.
Cuvintele lui sunt acum subliniate de freamătul mulţimii,
iar chipul lui Yorick mai poate fi dezvelit
doar de lama de ras sau de acetonă.
Chipul sfântului s-a transformat în haloul galben al semnului
de trecere interzisă.



Panorame mentale
2) Viaţa


Viaţa animalelor e prin ea însăşi mai vie
decât viaţa plantelor.
Aceasta este o definiţie. Viaţa însăşi e numai o definiţie,
una negativă, ca în “tot ce trăieşte-i lipsit de viaţă.”
Aşadar, să fim vii şi să fim sănătoşi,
pentru că viaţa este, ca şi sănătatea,
o stare temporară, ce nu anunţă nimic bun.
În general, viaţa nu se află aici,
iar după ea, totul rămâne ca înainte,
pentru că este ceva ce ne conduce ca printr-o telecomandă sau sfori.
În general, viaţa nu e importantă,
căci cum ar putea fi când
oricine poate trăi mereu
şi oricine poate muri în orice clipă.
Viaţa este ceva îndepărtat şi imaterial,
deşi o vom găsi într-o zi în fiecare moleculă care există.
Ea e departe, iar noi suntem vii, aici şi acum,
ne trăim viaţa terestră sau viaţa extraterestră,
viaţă înainte de moarte şi viaţă de după moarte,
viaţă înăuntrul nostru şi viaţă cu totul în afara noastră.
Atâta viaţă pentru noi, atâta viaţă, atâta...