Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu”, ediția a VI-a

1. La concurs pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Premiul „Constantin Virgil Bănescu” la ediţiile precedente ale concursului.

2. Lucrările se trimit în perioada 1-20 aprilie 2015. Acestea se vor trimite pe adresa doinabanescu@yahoo.fr şi vor purta, în loc de semnătură, un motto ales de autor şi un curriculum vitae al autorului, în care se va specifica:
– numele şi prenumele autorului;
– locul şi data naşterii, adresa, numărul de telefon şi adresa e-mail.

3. Fiecare participant se poate înscrie în concurs cu maximum 5 (cinci) poezii. 

4. Lucrările vor intra în patrimoniul Concursului național de poezie ,,Constantin Virgil Bănescu”.

5. Laureaţii vor fi anunţaţi cu o săptămână  înainte , pentru a fi prezenţi la Zilelele de poezie și la festivitatea de premiere, care vor avea loc la Târgovişte, în zilele de sâmbătă 16 mai şi duminică 17 mai 2015. În cadrul Zilelor de poezie se vor organiza expoziţii, recitaluri de poezie, dialoguri literare, ateliere de creaţie, lansări de carte, întâlniri cu personalităţi din lumea literară, vizite la:
- Complexul muzeal Curtea Domnească;
- Muzeul tiparului și al cărții românești vechi;
- Muzeul scriitorilor târgovisteni;
- Casa atelier "Gheorghe Petrașcu";
- Muzeul de Artă;
- Casa atelier "Vasile Blendea";
- Muzeul regional de istorie (Galeriile Stelea);
- Muzeul național al Poliției Române.
Organizatorii asigură masa, cazarea şi cheltuielile de transport premiaților (bilete tren – clasa a doua).

6. Jurizarea lucrărilor va fi asigurată de personalităţi din lumea literară.
Președintele juriului este scriitorul Octavian Soviany.

7. Lucrările readactate vor fi trimise pe adresa:
- doinabanescu@yahoo.fr;
- telefon fix: 0245-210732; 
- mobil: 0724-528425.

8. Participanţii vor primi confirmare de primire a lucrărilor trimise spre jurizare.

Seen Through the Telescope

text scris pentru lectura de vineri, 27 martie, de la MȚR, și performat cu ocazia aniversării a 5 ani împliniți de editura Herg Benet

Despre viață ar trebui să fie vorba aici, sau despre multiplele ei aparențe, despre nopțile în care bei până uiți de politică și de bani, de afaceri și de iubiri înfofolite în cele mai groase pulovere, până și cele mâncate de molii pot ține de cald în primăverile indecise în care te împingi în cineva drag fără să aștepți în schimb nimic de la el,

despre monștrii care așteptau cuminți în dulap până se lua lumina, și atunci scârțâitul ușii, pașii mărunți și deși, blăniță și gheare pe podeaua cerată, despre înger-îngerașul-meu și ritualurile din jurul patului, despre plapuma trasă peste nas și dârdâitul de care oricum nu le pasă,

despre mâna întinsă către noptieră, unde așteaptă flacoanele de medicamente și paharul cu apă la care nu vei ajunge în clipa sufocării și a ghimpelui din piept,

despre sport și menținerea unui tonus constant, despre minciunile pe care ți le-au tot îndrugat de la patru ani, despre talismane și brelocuri sfințite de preoți care se rușinează numai când simt mirosul de curat

al celei nedreptățite, al celei afurisite pe nedrept, al virginei care se sinucide într-o după-amiază de octombrie cu un dildo înfipt în anus și cu un zâmbet larg, pe fața ei limpede poți citi disprețul sau o nuanță de furie înăbușită la timp, înainte ca lumea să strice și ultimele jucării, să smulgă cu dinții capul păpușii, să-i zdrelească fustița,

despre viermuiala de chisturi și de tumori în carnea moale, nepregătită pentru rătăcire și boală, despre frica de parkinson și de alzheimer și de toate lucrurile greșite care-ți sunt băgate-n mâncare,

despre jucătorii echipei de fotbal care nu câștigase niciodată vreun meci, despre cei unsprezece care s-au transformat la vestiare în zombies și au făcut meciul vieții lor în urletele de groază ale celeilalte echipe și ale spectatorilor fascinați, membrele smulse, tricourile pline de sânge și mingea rostogolindu-se-n iarbă, o căpățână desprinsă de corp dincolo de linia porții pe care un arbitru de tușă fanatic o privește cu încântare, ridică stegulețul și aprobă zâmbitor toată scena,

despre baloanele și bannerele pierdute în tribunele tot mai goale, duse de vânt ca tot ce a fost odată fetiș sau obiect al unei pasiuni trecătoare, despre oameni care se calcă-n picioare pe scările bibliotecii, înspăimântați de vedenii sau de ceea ce nu a existat decât într-o poveste spusă de un bătrânel cu imaginație bogată,
despre cai fără călăreți alergând scoși din minți prin pădurea căptușită de spaime, în lumina prăfuită și veche, când din trunchiurile copacilor ies spiriduși lacomi, puși pe glume și neiertători cu cei care tulbură liniștea acelui desiș,

despre condimentele orientalilor, care te fac mai tânăr și mai binedispus, despre diete, despre pești și balene și despre oceane peste care se văd dârele rachetelor trimise în cosmos pentru a da o ultimă șansă unei specii care-a gonit hotărâtă mileniu după mileniu către extincție, până nu a mai rămas nimic, nimic, doar solul otrăvit, doar vegetația pipernicită, minciuna progresului permanent, roboți și ecrane triumfătoare pe străzile unui oraș recucerit de buruieni și scaieți,

despre eliberarea scenariilor morbide, despre sexul flasc și despre degetele obediente jucându-se cu mărgele turcoaz sub țesătura de latex, despre submisiune și violență psihică, despre agresiunea lentă, întreținută ca focul în sobă,

despre manipularea prin care omul îl subjugă pe om, despre toți cei nerăbdători, dar discreți, care caută un gropar să-i ascundă undeva după ce își vor fi făcut felul, despre rezistență, după încă o noapte de nesomn, umblând fără să-ți mai simți picioarele printr-o grădină îngrijită de un englez altădată chiar mai pedant,

despre bunăstare, despre conacul învăluit în cețuri, și mirosul pe care nu poți să-l uiți, de casă bătrână, cu lemn vechi, tencuială și parchet de stejar, despre zidurile groase de cărămidă și tavanul înalt, despre bolți, lustre și lampadare, despre ușorul zăngănit al geamurilor atunci când în stradă trece o mașină mai grea, chiar înainte de prăbușire, înainte de răsărit,

despre fotografii și ecouri ale unor indivizi de care oricum îți e dor, deși știi bine ce cutre erau, despre dandysm și rafinamente alambicate, despre copii răpiți și lăsați să crape de foame în pivnițe, despre trapa nedeschisă de-un secol, despre poliție și anarhiști, sau despre anarhiști și idealurile de care ți-e și rușine să mai aduci vorba,

despre pistoale de lipit, râșnițe, și mașini de tocat ruginite acum când carnea celui de lângă tine e o floare puhavă, despre răsplata mortală, despre gestul pervers al mașinistului înainte să aprindă chibritul și să dea foc rolei,

despre plăcere sexuală și răzbunare, ca în filmele turnate spre exaltarea vintrelor, despre viața din om grăbindu-se nebunește către un loc despre care nu știe nimic, încă un lucru pe care îl va putea stăpâni, el, stăpânitorul absolut, regele, el,

bipedul ajuns fără niciun înțeles la capătul drumului.

Institutul Blecher 103

Duminică, 29 martie, de la ora 19, la Tramvaiul 26 (Str. Cercului, nr. 6, sect. 2, București), ediția 103 a Institutului Blecher, cu trei poeți clujeni și un tânăr poet din Zagreb.

Valeriu A. Cuc (n. 1991, Oradea) a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie de la Cluj. În prezent, activează în domeniul literaturii și teatrului și încearcă să își termine studiile masterale în Filosofie. Poate dă la Regie, deocamdată nu știe sigur. A citit la Clubul de lectură „Nepotu’ lui Thoreau” și a publicat poeme în câteva reviste.

Raul Coldea (n. 1991, Brașov) a studiat Regia de Teatru la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj și în prezent este masterand la aceeași facultate. A publicat poezie în diverse reviste și antologii, nu a câștigat premii pentru că nu a participat la concursuri.

Ovio Olaru (n. 1993, Sibiu) este student la Facultatea de Litere (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj). Scrie poezie, participă la Clubul de lectură „Nepotu’ lui Thoreau”. Volumul de poezie cu care a debutat, „Pilotul” (2014), a fost nominalizat la Premiul „Mihai Eminescu” pentru debut.

Invitat special:

Goran Čolakhodžić (n. 1990, Zagreb) studiază limbile engleză și română la Universitatea din Zagreb și a câștigat recent prestigiosul premiu „Goran za mlade pjesnike” pentru un volum de poezii care urmează să fie publicat în Croația anul acesta.

Seară Mircea Ivănescu la Sibiu

Mâine, în ziua în care M.Ivănescu ar fi împlinit 84 de ani, ne adunăm și vorbim despre el și poezia lui, ascultăm înregistrări, ne jucăm cu pisici, începând de pe la orele 20, la librăria Humanitas din Sibiu (str. Nicolae Bălcescu, nr. 16).

A apărut „Timpul”, nr. 192 / martie 2015

Mă bucură că Daniel Șandru a luat și el atitudine, și încă una firească și argumentată, față de lucrurile pe care le tot spunem și noi de câteva luni. Dovadă că solidaritatea între revistele, scriitorii, universitarii și publiciștii nealiniați mai este încă posibilă.
Din numărul pe martie al revistei „Timpul” remarc și recomand: dosarul „Religia și școala” coordonat de Sorin Bocancea; paginile despre seria de autor Gheorghe Crăciun, despre care scriu Caius Dobrescu, Rodica Ilie, Romulus Bucur și tinerii Andrei C. Șerban și Ioan Șerbu; paginile de și despre cărți de filosofie, teologie și politologie recente (coordonate de George Bondor); traducerile lui Șerban Foarță din Paul Fort și Max Jacob; poezii de Emil Brumaru și Anastasia Gavrilovici; interviul cu regizorul Alexandru Hausvater; cronicile de film, teatru, arte vizuale; obișnuita pagină în care scrie, lucid și combativ, Radu Vancu și, nu în ultimul rând, prima parte a articolului meu despre volumul Antologic (Editura Cartier, 2014) de Eugen Cioclea (1948-2013).

Poezia în 2014. Andrei Bodiu

Andrei Bodiu, Firul alb

(Tracus Arte, 2014)

Firul alb este a cincea și ultima carte de poezie a lui Andrei Bodiu, pe care, deși a lucrat la ea cu migala îndărătnică și așezată cu care a făcut totul în viață, Andrei nu a mai apucat să o vadă. E un volum foarte frumos, și ca obiect (ceea ce, în cazul cărților de poezie contemporană, se-ntâmplă cam rar), dar mai ales pentru cele 60 de poezii pe care le conține. După Cursa de 24 de ore (1994), Poezii patriotice (1995), Studii pe viață și pe moarte (2000) și Oameni obosiți (2008), Firul alb (2014) confirmă unul dintre discursurile cele mai inteligente, mai reținute, mai occidentale din poezia scrisă în limba română în ultimii 20 de ani. Cu un fler ieșit din comun, cu o ironie caldă și stenică, Bodiu a reușit lucruri excelente într-o poezie despodobită, calmă, lucidă, antipoetică (sau, mai curând, de-poetizată voluntar, căci conștientă de sine și de falsitatea oricărei poze patetice sau ostentative). Andrei Bodiu a fost unul dintre cei mai buni din generația lui, atât ca poet, cât și ca profesor, formator și critic (Direcția 80 în poezia română este și va continua să fie un titlu de referință, deși cuprinde, din câte știu, doar primul volet al proiectului așa cum îl gândise Bodiu în anii '90). Îmi doresc să văd o antologie (nu cred că o astfel de carte ar avea mai mult de 300 de pagini) care să cuprindă cele cinci volume de poezie pe care le-a scris Andrei, ar fi o șansă pentru noi de a-l reciti în întregime, și astfel de a-l reîntâlni, exact așa cum a fost.


Philip Seymour Hoffman

Purtai șapcă și ochelari în seara aia.
Tot ce vedeai părea împachetat în zahăr.
Ai luat un gât de șampanie.
Ți s-a părut proastă i-ai privit pe ceilalți
Fiecare era întruchiparea singurătății tale.
N-avea rost nici să deschizi gura.
Înăuntru huruiau roți metalice te-ai gândit
că e instalația de căldură
Ai mai luat un gât de șampanie ai râs
glasul lui Truman Capote s-a auzit din
Încăperea alăturată.


Lumină galbenă
Lui Alexandru Mușina

Nici alaltăieri nu am crezut nici
Ieri că a murit Sandu.

Cobor în lumina galbenă cu
Punga albastră de gunoi. Îmi aranjez
Haina mă gândesc la privirea lui

Albastră metalică din care vineri curgeau
Cercuri de foc apoi
Nu i-am văzut decât ochii închiși
Dormea miercuri i-a spus Taniei că mai stă puțin
Și se ridică.

Dincolo de stația-n vacanță
Un copil intră în magazin
Casa lui e atât de aproape.

Poezia în 2014. Adela Greceanu

Adela Greceanu, Și cuvintele sînt o provincie

(Cartea Românească, 2014)

După trei volume de poezie publicate între 1997 și 2004, Adela Greceanu revine cu una dintre cele mai bune cărți ale anului 2014, Și cuvintele sînt o provincie, după ce între timp a mai publicat romanul Mireasa cu șosete roșii (2008), iar o proză scurtă i-a fost inclusă în antologia Skrapliv, apărută în Suedia în 2013. Și cuvintele sînt o provincie are o calitate pe care o au toate volumele de poezie anterioare ale Adelei – este coerentă (adică are unitate de ton și o stilistică inconfundabilă), așa încât poate fi citită de la un capăt la altul nu ca o colecție de poeme, ci ca un parcurs firesc prin mai multe stadii și experiențe de autocunoaștere. O carte în care se dezvăluie o feminitate așezată și introspectivă, întotdeauna atentă la vibrațiile lumii exterioare, la alteritate și la viața secretă a cuvintelor, într-o poezie tranzitivă, firească, plină de farmec.

Gîscă

Și cuvintele sînt o provincie

vizavi de sensurile pline de viață de sub ele,

sensuri nebănuite acolo, deasupra.

Însă

tartină, cvasinecunoscută și a gestiona o relație

sînt cuvinte rostite cu atîta putere,

încît au smuls de sub ele

un sens care le-a făcut sinonime.

Pentru mine doar, ce-i drept.

Și-n clipa-n care

sensul nebănuit

s-a desprins din colcăiala de sensuri

de sub cuvintele astea

și a urcat în ele atingându-și ținta

din plin,

adică pe mine,

tartină, cvasinecunoscută și a gestiona o relație

au încetat să mai fie o provincie.

Spre deosebire de cuvîntul „gîscă”.

Ești o gîscă,

mi-a spus de mult un bărbat,

aveam vreo nouăsprezece ani.

Dar cuvîntul lui,

„gîscă”,

n-a ajuns la mine,

cum nici bărbatul acela.

Ca și cum nu existau.

Nici el

și nici cuvîntul lui, „gîscă”.

Nici măcar ca un provincial în provincie.

Tot ce am înțeles

de Adriana Carrasco

Singura calitate pe care pot să o tolerez la un poet

este ignoranța.

Cum îți dorești să fii îngenuncheat, așa vei fi
îngenuncheat.

Asta e tot ce am înțeles în 24 de ani, Maria.

Te iubesc, ți-am spus-o, acum mă poți

împușca.

Toată libertatea asta în care ne bâțâim e o minciună.

E gândacul ăsta care se târăște prin umbră

și nu îndrăznește să mi se urce pe mână.

Apoi mai sus, pe claviculă, și încă, pe umărul palid

și strâmb.

Ce bine că nu-ndrăznește, una ca mine

nu i-ar mai da drumul să plece

de lângă ochelarii cu ramă groasă,

de tocilară care se masturbează non stop.

Ascunsă în debara

ca o pâine mucegăită când ți-e foame

și nu ai pe cine suna.

O împărtășanie care te face să crezi iar

în Dumnezeul lor de căcat.

Trag ca nebuna din țigară așteptând

să mi se dea voie.

„Ești un gândac, te tragi pe lângă ziduri

și crezi că în felul ăsta vei fi mai puțin tristă,

nimeni nu o să te ia în seamă, Adriana,

niciodată nu o să fii de succes,

niciodată nu o să fii cu adevărat

femeie.”

Ăsta e lucrul cel mai sincer pe care mi l-a spus

bărbatul care nu avea cum să mă fută pentru că.

Destinată întunericului și lombosciaticii,

ca un gândac te voi aștepta

la locul promis, cu prefăcută pudoare.

„Trebuie să îți revii, Adriana.

Trebuie să-ți revii.”

traducere de Claudiu Komartin

Mâine, la Craiova

Mâine, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, de la ora 19, Octavian Soviany va prezenta și va citi din Florile răului (Casa de Editură Max Blecher, 2014) și Călcîiul lui Magellan (Cartea Românească, 2014), într-o întâlnire moderată de Petrișor Militaru.

Alexandru Vlad (1950-2015)

A fost un om cu adevărat fain.
Clujul e, de ieri, mai trist, literatura este, din 15 martie, mai săracă fără prozatorul Ploilor amare.
Îmi vor lipsi vorba domoală, umorul, pipa, talentul de povestaș „vechi” al acestui foarte înzestrat scriitor.

Institutul Blecher, ediția 102

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 15 martie 2015, de la ora 19:00, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Anca Mizumschi, Petronela Rotar și Mădălina Nica.


Anca Mizumschi a studiat Medicina și Psihologia și a debutat cu volumul de povestiri „Departe de Hemingway” (1989), urmat de volumele de poezie „Est” (1993), „Opera Capitală” (1995), „Poze cu zimți” (2008), „Anca lui Noe” (2009), „Versouri” (2010), „În moalele cerului” (2012) și antologia „Carte de citire” (2012).

Petronela Rotar a fost reporter, editor și prezentator la mai multe televiziuni și a debutat în 2014 simultan cu un volum de proză scurtă, „alive”, și un volum de poezie, „o să mă știi de undeva”.

Mădălina Nica a absolvit Facultatea de Drept din Craiova, unde e în prezent lector universitar. A publicat în mai multe reviste poezie și cronici de teatru.

Înregistrarea ediției aniversare a Institutului Blecher

Așa a fost la ediția 100 a Institutului Blecher. Au citit 20 de poeți în 10 reprize (Cosmin Perța vs Merlich Saia, Miruna Vlada vs Ligia Pârvulescu, Sorin Despot vs Viku Zen, Domnica Drumea vs Anca Bucur, Teodor Dună vs Tiberiu Neacșu, Radu Nițescu vs Horia Șerban, Mugur Grosu vs Marius Aldea, Anastasia Gavrilovici vs Laurențiu Ion, Cătălina Suditu vs Costel Onofraș, Natasha Grama vs Cristina Alexandrescu) de-a lungul a trei ore și ceva, am ascultat câteva fragmente din Angela Marinescu, Nichita Stănescu, Mariana Marin și Mircea Ivănescu, a ieșit chiar mai bine decât mi-aș fi putut imagina. Fotografiile făcute de Ana Toma în timpul evenimentului se găsesc aici, iar filmul serii, împărțit în două bucăți de câte o oră și jumătate, este acum disponibil pe youtube, datorită lui Victor Potra.

„Selyemfal”. Poezia lui Constantin Virgil Bănescu în limba maghiară

A apărut, la editura budapestană Syllabux, traducerea în limba maghiară a antologiei Zidul de mătase (Casa de Editură Max Blecher, 2011) a lui Constantin Virgil Bănescu. Traducerea, intitulată Selyemfal, îi aparține poetului Mihók Tamás, căruia îi mulțumesc din inimă. Mă bucură și mă emoționează această apariție: este a doua carte pe care am editat-o la „Max Blecher” care e tradusă și publicată și în străinătate (după ediția slovenă a cărții lui Octavian Soviany, Pulberea, praful și revoluția) și o confirmare în plus, după cele pe care le-a primit în timpul vieții, a poeziei scrise de C.V. Bănescu, prietenul meu de la dispariția căruia au trecut aproape șase ani.

Institutul Blecher, ediția 101

Mâine, duminică 8 martie, de la ora 19, are loc ediția 101 a Institutului Blecher. Va fi o seară de proză, la cafeneaua Tramvaiul 26 (Strada Cercului, nr. 6, sect. 2, București), în care vor citi Cristina Nemerovschi, Marius Surleac și Alexandru Voicescu.

Cristina Nemerovschi (n. 1980, București) este licențiată în Filosofie, cu un masterat despre Ludwig Wittgenstein. A debutat cu romanul „Sânge satanic” (2010), apărut în mai multe ediții care au confirmat un real succes de piață, urmat de „Pervertirea” (2012), „Ani cu alcool și sex” (2012), „nymphette_dark99” (2013), volumul de dialoguri și interviuri „Ce facem cu România?” (2013), „Rezervația unicornilor” (2014) și recentul roman „Păpușile” (2015).

Marius Surleac (n. 1982, Vaslui) a urmat cursurile Facultății de Fizică la Iași, apoi a absolvit un masterat în Biofizică și Biotehnologie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Urmează studii doctorale în Bioinformatică și Biochimie Structurală. A publicat volumul de poezie „Zeppelin Jack” (2011). Traducător de poezie din limba engleză.

Alexandru Voicescu (n. 1980, București) a studiat Filosofia și a lucrat opt ani în publicitate, iar din 2010 este directorul editurii Herg Benet, poziție din care a publicat mai multe zeci de cărți de literatură contemporană. Romanul său de debut, „Malad”, e în curs de apariție la Herg Benet.

„Ieri Park” la Sibiu

„Ieri Park” e chiar mâine. La Sibiu, de la ora 18, în librăria Habitus (Piața Mică, nr. 4), cu Radu Vancu și subsemnatul, iar Mihai Vieru va citi din carte. Sper că măcar unul dintre preferatele mele din cel mai bun volum de poezie (eu așa cred) pe care l-a scris. Transcriu câteva mai jos.


IERI PARK


cântecul mi-e greu ca doi baloți cu care fac împins de la piept
ieri dacă a existat
a stat din plâns o litră pe metrul pătrat

un set de scrâșneli pe după care apune grăbit soarele ca un funcționar de bancă
iritat de zilierii care vin să ceară credite pentru orice
soarele duhnind a Zarea.

hăituit de dobermani răsare iar
abia acum îmi cade capul din sărutul tău
abia acum deshidratat am voie să beau ce mi se va da
pentru ziua de azi.



olivia


lumina aeroportului macină pauzele dintre aterizări
perdeaua strânsă
fascicule de zâmbete pe la colțurile meselor
își așteaptă rudele care străbat zone cu goluri de aer

El
pare numai că observă
lumina se ghemuiește în ochii tăi ca un arici speriat
umbra blocurilor în asfințit e un fachir
obosit

hai baby
zi ceva
sau măcar tocmește niște racheți
trimite un asasin plătit studențește să-mi taie
capul din trei încercări

trimite niște băieți
numai așa pot
părăsi zona de siguranță



clipim facem plopii să-și dea
vestele pe bani de nimic
cum ne uităm prin transparența algelor la
ultima scaldă de sezon
un râu curge leneș prin vederea periferică
o furnică indiferentă cățărându-se pe firul ierbii fluturii
așezați pe degete ca niște buchețele
emoționați la ușă de cum sună soneria ta
singură Krista incendiază fânețele până
dincolo de sălașe numai cu părul

poetul grigurcu zâmbește din locuința lui

Filmul întâlnirii și o reacție după conferința de presă de azi

http://www.mediafax.ro/cultura-media/un-grup-de-scriitori-vrea-reformarea-usr-cerem-normalitate-transparenta-si-modificarea-statutului-manolescu-reprezinta-doar-1-13931858

După cum spuneam, Ceaușescu e cu noi. Și da, greșeam în 2009: la USR, pe lângă figurile de ceară, coloanele vertebrale de gumilastic și trepădușii de serviciu ai lui Uricaru transformați în țuțări ai lui Manolescu, domnește ultimul rechin din mezozoic. Un om pe care l-am crezut democrat, liberal, ironic, un ins superior. Care îmi aduce aminte, acum când are 75 de ani, de portretele acelor tirani respingători descriși de Suetonius.

Criticul Nicolae Manolescu, care și-a făcut la bătrânețe calul senator.

Sunt mândru că nu am devenit membru al acestei organizații conduse de un individ decepționant prin fiecare ieșire și comentariu public, deși mi-ar fi plăcut să mă număr printre acești 1% dintre scriitorii "acreditați" sau "cu legitimație" care au șira spinării. Așa că le mulțumesc încă o dată tuturor membrilor USR (dar și scriitorilor ce-au refuzat cu obstinație înregimentarea în ciorba lui Manolescu) care au sprijinit și sprijină, în ciuda a ceea ce ar putea avea de pierdut, acest demers.

Insurecția continuă

Am protestat în ianuarie, după frauda Premiului de poezie de la Botoșani, am prezentat un program coerent de reformă în februarie, acum o să-l și facem public în cadrul unei conferințe de presă la librăria Cărturești Verona. Mâine, de la ora 13. Pentru că eu unul sunt sătul de tătuci și de dictate, și fiindcă ceva trebuie până la urmă să se schimbe.

„Timpul” pe luna februarie

Revista poate fi găsită în rețeaua Inmedio și mai poate fi cumpărată în varianta ebook de aici. 

Daniel Șandru scrie un editorial despre „Timbrul pe cultură și cenzura economică”, în paginile revistei găsiți un dosar dedicat prezențelor românești de succes de la Berlinală, Radu Jude, Ada Solomon, Florin Lăzărescu și Teodor Corban au povestit, în scurte interviuri, despre cum a ajuns Aferim să se întoarcă acasă cu Ursul de Argint.
Regizorul Tudor Giurgiu a povestit despre felul în care străinii au perceput filmul De ce eu? și cazul care a stat la baza lui.
Multe altele, printre care comentarii politice și legate de actualitatea culturală (inclusiv cea literară, care îl are în prim-plan pe Radu Cosașu – scriu despre el cinci scriitori și jurnaliști culturali –, și unde am și eu mica mea contribuție, o cronică la cel mai recent volum semnat Paul Vinicius) în acest număr 191 al revistei „Timpul”.