Leului i-a
făcut capul buba
și, de
aceea, îmi explică Alexandru,
trebuie să
mergem la spital,
unde
dinozaurul verde e doctor.
Acum că am
construit garajul,
în el poate
încăpea mașinuța de jucărie
cu care mai
devreme era să facem
un accident.
Alexandru se
ghemuiește
și se
întinde, face exerciții
pentru următorul
joc
pe care-l
vom inventa.
Pot zbura și
picioarele
dacă râzi ca
un crocodil la soare.
Ce este un
garaj? Ce e un crocodil?
De câte raze
are nevoie o minge
ca să se
transforme într-o dimineață în soare?
Șoarecele și
doamna se joacă împreună
pe mochetă, Alexandru
râde,
e un vârtej
în care nu-i mai poți deosebi
unul de
celălalt.
Șoarecele e
doamna, dar doamna nu-i șoarecele.
Unde te-ai
ascuns, Alexandru?
Când ne
mișcăm așa, totul pare de sticlă.
Ziua mea este pe 4 octombrie,
Doamne, câte-s pe capul meu.
Acum un an,
cuvintele erau prea umflate,
de-abia
încăpeau în cap
ca atunci
când doamna nu te vede și
poți să bagi
în gură șapte sau opt
gume de
mestecat deodată.
Corpul lui e
mic și plin de ligamente.
Poate că de
aceea se mișcă atât de ciudat.
Când îl
ating, și picăturile se transformă în cuie.
Îmi vor crește mâinile voi putea apuca aerul
în care
plutesc atâtea forme
pe care nu
le putem numi.