„Maeștrii unei arte muribunde” la Constanța

Cea mai tânără librărie din Constanța, „Dorian Gray” (Bd. Ferdinand, nr. 24), m-a invitat, prin eseistul și traducătorul Daniel Clinci, să fac o lansare la Maeștrii unei arte muribunde. Mă reîntorc cu drag în orașul ăsta viu și pestriț, de care rămân legat după aventurile de acum 8-9 ani cu prietenii mei chiustengeni, dintre care cel mai apropiat mi-a fost și rămâne George Vasilievici, mai ales că la evenimentul de acum vor participa Bogdan Papacostea (eram un colaborator fidel al revistei „Tomis” în perioada ei cea mai fastă, pe vremea când el era redactor-șef) și Yigru Zeltil. Miercuri, 29 noiembrie, de la ora 18.30.

Institutul Blecher 165

La capătul încă unui târg de carte, aproape de sfârșitul toamnei acesteia schimbătoare și săltărețe ca o doamnă bătrână pe care-a apucat-o bâțul, ultima ediție din 2017 a Institutului Blecher îi aduce la Tramvaiul 26 pe Nicoleta Nap, Marius-Iulian Stancu și Ovidiu Komlod. Lor le-au apărut de câteva zile volume la Casa de Editură Max Blecher, și vor citi din ele, apoi vom vorbi și despre absentul Dediu și cartea lui excelentă de debut, despre noul număr al revistei Poesis internațional și despre antologia recentă a taberei de poezie de la Săvârșin.
A, da, ca să-i răspund unui prieten: sigur că protestăm, și sigur că nu e doar un singur fel de a o face.

Casa de Editură Max Blecher la Gaudeamus 2017

        Cu cinci titluri noi și numărul 20 (2/2017) al revistei „Poesis internațional”, pe lângă cele șapte cărți publicate de la începutul anului (Radu Andriescu, Gerul dintre ei; Sorin Catarig, În răstimpul dintre două plecări; Mihók Tamás, cuticular; Andrei Dósa, adevăratul băiat de aur; Paul Verlaine, Poeme saturniene; Jan H. Mysjkin, Ș.A.M.D., Ș.A.M.D...; Teodora Coman, foloase necuvenite) și numărul din primăvară al revistei (1/2017), Casa de Editură Max Blecher participă pentru prima oară la târgul de carte Gaudeamus pe cont propriu. Nu ar trebui să fie greu să dați de noi la standul 340, pe nivelul cel mai de sus (7.70) din clădirea Romexpo. Vă așteaptă acolo alte câteva zeci dintre volumele pe care le-am scos în anii trecuți.
        Nu vreau să uit să spun și aici ceea ce deja am anunțat pe facebook la sfârșitul săptămânii trecute, când am inițiat o campanie în sprijinul poetului Valeriu Mircea Popa, adus de conducerea Uniunii Scriitorilor din România într-o situație disperată. O parte din vânzările de la acest târg vor merge la VMP, sper ca împreună cu alți oameni înțelegători și inimoși care deja și-au anunțat susținerea sau măcar intenția de a dona în contul deschis de curând (Popa Valeriu Mircea, Banca Transilvania, RO42BTRLRONCRT0V19789103) să arătăm că solidaritatea încă mai este posibilă în asemenea momente de tot rahatul (felicitări încă o dată, domnilor Manolescu, Chifu, Mihăieș & co., puțini actori ai lumii culturale românești din ultimii 27 de ani au reușit să se facă atât de disprețuiți ca domniile voastre). 

Marius-Iulian Stancu, Pe tine te cântă menajerele

Casa de Editură Max Blecher, 2017

Colecția „Plantații”

Nicoleta Nap, ușor desincronizat, aproape imperceptibil

Casa de Editură Max Blecher, 2017

Colecția „Opera prima”

Dan Dediu, 4,5 litri de sânge, miliardar

Casa de Editură Max Blecher, 2017

Colecția „Opera prima”

Ovidiu Komlod, noapte-lumină

Casa de Editură Max Blecher, 2017

Colecția „Plantații”

Dumitru Păcuraru, Punctul de inversare a memoriei

Editura Școala Ardeleană & Casa de Editură Max Blecher, 2017

„Poesis internațional”, nr. 20 (2/2017)

SÂMBĂTĂ, 25 noiembrie 2017
Romexpo (nivel 7.70, stand 340)

ora 18:00
Lansarea celor mai noi volume apărute în colecția „Opera prima”: Ușor desincronizat, aproape imperceptibil, de Nicoleta Nap și 4,5 litri de sânge, miliardar de Dan Dediu

ora 19:00, la standul Editurii Școala Ardeleană (nivel 0.00, stand 26)
Lansarea volumului Punctul de inversare a memoriei, de Dumitru Păcuraru (coeditat de Editura Școala Ardeleană și Casa de Editură Max Blecher)



DUMINICĂ, 26 noiembrie 2017
Romexpo (nivel 7.70, stand 340)

ora 15:00
Lansarea volumului cuticular, de Mihók Tamás

ora 16:00
Lansarea celor mai recente volume apărute în colecția „Plantații”: Pe tine te cântă menajerele, de Marius-Iulian Stancu și noapte-lumină, de Ovidiu Komlod

ora 17:00
Lansarea numărului 2 (20) / 2017 al revistei „Poesis internațional”

Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sector 2, București)
ora 19:30
Clubul de lectură Institutul Blecher, ediția 165
Întâlnirea cu Marius-Iulian Stancu, Nicoleta Nap și Ovidiu Komlod
Va fi prezentat și nr. 20 (2/2017) al revistei „Poesis internațional”
Eveniment moderat de Claudiu Komartin

Poesis internațional nr. 20 (2/2017)

        20

          La capătul celui de-al șaptelea an de apariție, odată cu numărul 20, „Poesis internațional” trece de 320 de pagini, intrând în rândul celor mai robuste publicații de felul ei care pot fi citite astăzi. Autori din 18 țări, pe lângă România și Republica Moldova, stau laolaltă într-o construcție rizomatică în care un cititor atent și răbdător poate găsi tot felul de trimiteri și legături, de ușițe și tuneluri secrete care împânzesc freatica literaturii mondiale. Nu doar discursurile contemporane ne interesează, ci și revizitarea (sau reinterogarea) unor scriitori esențiali din trecut – așa încât în acest număr pot fi citiți poeți ca Arthur Rimbaud (într-o nouă și așteptată traducere, ce poartă amprenta lui Octavian Soviany), Robinson Jeffers (recuperat la mai bine de o jumătate de secol de la moarte, Jeffers a devenit una dintre figurile centrale ale poeziei americane din secolul XX, iar manifestul grupului Dark Mountain o demonstrează), Edwin Morgan (unanim recunoscut ca poetul național al Scoției, „poetry’s true son”, după expresia lui Carol Ann Duffy) sau Lea Goldberg (atât de prețuită și astăzi în Israel încât chipul său va sta pe bancnota de 100 de șecheli).

Fără să construim numere tematice, am avut mereu în vedere ca „Poesis internațional” să cuprindă materiale consistente între care să poată exista dialog, ligaturi, relații de schimb. Dacă pe parcursul numărului trecut am fost preocupați de investigarea și definirea scriiturii feminine, numărul 20 cuprinde o serie de texte prin care se încearcă explorarea unui subiect întotdeauna pasionant și polemic: poezia politică. Mai mult decât un discurs belicos în slujba unei idei sau a unei cauze, oricât de îndreptățite sau de stringente, poezia politică e mai întâi de toate o expresie a conștiinței sociale, conținând o acută dimensiune etică. În definitiv, angajamentul pe care îl presupune orice implicare de acest tip pornește de la contradicția ireconciliabilă dintre poezie și putere. Fiindcă poezia are obligația de a pune la îndoială prerogativele oricărei puteri suverane, de a da pe față aberația, nonsensul și îngrădirea libertății. Așadar, vorbim despre o literatură scrisă dinăuntrul istoriei și al politicii, răspunzând evenimentelor exterioare eliptic și personal precum celebrul vers al lui Auden în memoria lui Yeats: „Mad Ireland hurt you into poetry”. Despre un astfel de seismograf al tulburărilor istorice – ce are sens numai dacă țintește la (sub)minarea, la demantelarea tuturor stereotipurilor politice – este vorba și în discursul de primire a Premiului Nobel pentru Literatură al lui Harold Pinter, și în eseurile Dubravkăi Ugrešić, și în lirica eretică a iranienei Forugh Farrokhzād sau în versurile frisonante ale indonezianului Widji Thukul, dispărut fără urmă în 1998.

Propoziția lui Enzensberger de acum mai bine de o jumătate de secol, „Poezia e subversivă prin însăși natura ei”, se întâlnește cu reflecția contemporană a sirianului Adonis: „Poezia este, prin definiţie, antidespotism, antidictatură, antireligie”. Sigur, pericolele sunt cunoscute – efemeritatea și didacticismul unui asemenea demers. Ele pot trăda literatura, transformând-o în vorbărie exemplificatoare, în propagandă sau în discurs gol, moralizator. Așadar, nu punerea în slujba unei ideologii sau a unei cauze, ci confesiunea netrucată, în stare să edifice pentru fiecare dintre noi un sens al rezistenței în fața atrocelui și a nedreptății. Iar această preocupare nu are vârstă: o dovedesc fără rest poemele politice scrise la aproape 80 de ani de către Constantin Abăluță, parcă mai tensionat și mai angrenat în real („Poezia este realitate”, clama în 1949, cuprins de o mică febră marxistă, Gerrit Kouwenaar) decât oricând.


Cuprins:

* Portret: Romulus Bucur
* Poezie: Anne Carson (în traducerea Teodorei Coman), Lea Goldberg (traducere de Naum Lider), Alejandro Jodorowsky (în traducerea Ligiei Keșișian), Constantin Abăluță, Arvis Viguls (în traducerea lui Andrei Dósa), Dumitru Crudu, Ardiana Șala Priștina (în traducerea lui Ardian-Christian Kuciuk), Diana Geacăr, Don Paterson (traducere de Vlad Pojoga), Edwin Morgan (traducere de Cătălina Stanislav), Jacek Dehnel (traducere de Passionaria Stoicescu și Constantin Geambașu), Moni Stănilă, Lloyd Schwartz (în traducerea lui Tiberiu Neacșu), Gelu Diaconu, Arthur Rimbaud (în românește de Octavian Soviany), Kirill Medvedev (în traducerea Dianei Iepure), Angelica Stan, Závada Péter (tradus de Mihók Tamás), Raluca Ialomițeanu, Kim Addonizio (traducere de Paul Vinicius), Nicolae Silade, Floarea Țuțuianu, Eugene Ostashevsky (tradus de Florin Bican), Aleš Mustar (în traducerea Paulei Braga), Mia Axelsson (traducere de Livia Ștefan), Iman Mohammed (în traducerea Sînzianei Șipoș), Emma Warg (traducere de Krista Szöcs), patru poeți indonezieni în traducerea Adelinei Luft: Sutardji Calzoum Bachri, Sapardi Djoko Damono, Widji Thukul, Afrizal Malna.
* Manifest: Gerrit Kouwenaar, „Poezia este realitate” (traducere de Andrei Anastasescu, cu o introducere de Jan H. Mysjkin), „Necivilizație” (manifestul Proiectului Dark Mountain, în traducerea lui Mihnea Bâlici).
* Proză: Kurt Vonnegut („Te stinge, candelă de-o clipă”, în traducerea lui Claudiu Komartin), Sorin Delaskela („Straturi polimerice”), Radu Vancu (fragment de roman).
* Eseu: Harold Pinter, „Artă, adevăr și politică” (traducere de Lia Boangiu), Dubravka Ugrešić, „De ce iubim filmele cu maimuțe” (în traducerea lui Andrei Dósa), Anastasia Gavrilovici („Forugh Farrokhzād – dincolo de radioactivitatea istorică”), Daniela Luca („Scrisul-manifest, Realul-caleidoscop și Poemul-vis la Roberto Bolaño”)
* Cronici: Grațiela Benga despre Dar noi suntem oameni obișnuiți (2017) de Diana Geacăr; Teodora Coman despre Enciclopedia lucrurilor uitate (2016) de Gökçenur Ç.; Șerban Axinte despre Opere I. Poezia antumă (2011) de B. Fundoianu; Rita Chirian despre Borderline (2017) de Ana Dragu; Alex Ciorogar despre adevăratul băiat de aur (2017) de Andrei Dósa; Marius Conkan despre O sută și una de poezii (2017) de Nichita Stănescu, o antologie de Corin Braga.
* Note: Claudiu Komartin despre Ţinutul negru (2015) de Marko Pogačar și Când te strici (2017) de Krusovszky Dénes.
* Interviu: Erkut Tokman în dialog cu Adonis; Anastasia Gavrilovici în dialog cu Gökçenur Ç.
* Film: Camelia Toma despre „Poesía sin fin” (2016) de Alejandro Jodorowsky; Diana Marincu despre „In Praise of Nothing” (2017) de Boris Mitić.
* Prezențe. Autori români în traduceri străine: Ion Mureșan și Ioan Es. Pop, Assedegats. Dos poetes transsilvans (AdiA Edicions, 2016); Magda Cârneci, A Deafening Silence (Shearsman Books, 2017); Ana Blandiana, Moja ojczyzna A4 | Patria mea A4 (słowo/obraz terytoria, 2015).

Mircea Mihăieș, veșnic tânăr, veșnic fresh

„Am citit în ultimele zile (pe Internet, pentru că volumele nu circulă deloc) sute de poezii ale unor autori din generația tânără – oameni între, să zicem, douăzeci și cinci și patruzeci de ani. M-am axat pe numele de oarecare notorietate, conștient, totodată, că există și inși pentru care poezia e altceva decât urlet, expresie a frustrării și obscenitate. Senzația, pe ansamblu, e una de precaritate a mijloacelor artistice, lâncezeală, monomanie, pițigăieli stridente, stereotipii tematice, deșeuri lingvistice reciclate, cuvinte captate aleatoriu, «în priză directă» (SRI-ul o face mai bine!), suprarealism rahitic, pauperitate lexicală, debilitate a instrumentelor retorice și nulitate a ideilor. (...) «Poeții» de azi cultivă un fel de impertinență lingvistică afundându-se în văgăunile unde maneaua își dă întâlnire cu tânguirea lacrimogenă de cartier. Impresia e de paraliteratură scrisă de chivuțe care trag gros, prea gros, cu bidineaua pe pereți strâmbi și fanți chinuiți de înțepătura unui liubav pogorât peste ei tocmai când își făceau de lucru cu acul și cu seringa. Indiferent de punctul de pornire, tot la sex se ajunge.” (Mircea Mihăieș)

Am citit chestia asta postată pe facebook de către Mihai Iovănel, fiindcă revista în care Mihăieș a scris boșorogismele și urechismele respective mă mai interesează la fel de mult ca ziarul „Libertatea”. Două comentarii scurte:

În Timișoara există mai multe librării, una dintre ele, independentă, ținută de câțiva oameni foarte pasionați de ceea ce fac, e un loc extraordinar de primitor și de atașant, se cheamă „La două bufnițe” și, dacă nu mă înșel, Oana și Raluca i-au fost studente lui Mihăieș, deci n-ar trebui să-i fie foarte greu să intre acolo și să le întrebe de poezie, iar ele, care citesc, i-ar recomanda câteva zeci de volume de poezie recentă ale măcar unora dintre ăștia despre care scrie după ce i-a citit pe internet (fiindcă, nu-i așa, cărțile nu se găsesc – argument de porc). Dacă nu de la Bufnițe, de la târgurile de carte sau comandându-le de pe internet, cu siguranță poți ajunge la volumele de poezie publicate azi și în ultimii ani. Numai să vrei.

Doi: pe alții impotența îi mai liniștește, îi face înțelepți, văd lucrurile mai limpede fără tot tangajul hormonal și erecțiile zăpăcitoare, pe alții îi face niște obsedați și fanatici ai bromurii. Ghiciți în ce categorie s-a vârât singur stimatul eseist și profesor timișorean.

A, da, și ăsta e același om care, ca președinte al Comisiei de Monitorizare și Excludere a Uniunii Scriitorilor, i-a dat afară din organizație pe vreo 15 dintre colegii lui, câțiva dintre ei, ca Valeriu Mircea Popa, ajungând în situații dramatice dpdv social. Și e tot cel care a prezidat un juriu ce l-a premiat (din nou), acum câteva săptămâni, pe vicepreședintele Uniunii, adică pe șeful lui, Gabriel Chifu, dintre 12 scriitori printre care erau câțiva remarcabili, băgându-i astfel în buzunăraș (din bani publici, anume de la Primăria Iașului) un fleac de vreo 8000 de euro, pe care ăla i-a donat revistei în care Mihăieș scrie tâmpeniile astea.

Pute.

* titlul e dat după versul unui poet timișorean (sper că nu mă înșel, dar parcă Marian Oprea) care a intrat de câțiva ani în folclor.

Institutul Blecher, ediția 164

  

Clubul de lectură Institutul Blecher și Casa de Editură Max Blecher vă invită, duminică, 19 noiembrie 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Cosmin Perța și Ligia Keșișian. În cadrul întâlnirii va fi lansat volumul de poezie Mici cutremure (Charmides, 2017) de Ligia Keșișian.

Cosmin Perța a debutat cu volumul de poezie Zorovavel (2002), căruia i-au urmat Santinela de lut (2006), Cântec pentru Maria (2007), Bătrânul, o divină comedie (2009), Fără titlu (2011), două volume de proză scurtă: Două povestiri (2010) și Vizita (2013) și trei romane: Întâmplări la marginea lumii (2007), Teofil și câinele de lemn (2012) și În urmă nu mai e nimic (2015), un volum de critică și o monografie. Doctor în litere cu o teză despre fantastic în literatura est-europeană.

Ligia Keșișian este curator al unor festivaluri de muzică și film – Balkanik Festival, Kinodiseea, Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr, Caravana Metropolis și Nomad Film Festival. De asemenea, traduce poezie din limba spaniolă și scrie poezie și proză scurtă. Mici cutremure este volumul ei de debut.

Moderator: Claudiu Komartin

Vineri seara, la Turnu Severin

Ajung vineri pentru prima oară la Turnu Severin, la invitația lui Sorin Vidan (cunoscut în literatura ultimilor ani sub numele cu care își semnează volumele de proză, Sorin Delaskela). De la ora 18, voi fi împreună cu Nicolae Coande (care vine cu noul său volum de cvasi-sonete, 1962. Plagiator) la Clubul Artelor din cadrul Palatului Culturii „Teodor Costescu” (Bd. Carol I, nr. 4, Turnu Severin) pentru o discuție și o lectură din Maeștrii unei arte muribunde.

Institutul Blecher 163

Clubul de lectură Institutul Blecher și Casa de Editură Max Blecher vă invită, duminică, 12 noiembrie 2017, de la ora 20, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Tudor Crețu și Marta Mihuț.

Tudor Crețu (n. 1980) este absolvent al Facultăţii de Litere, Filosofie şi Istorie a Universităţii de Vest, secţia jurnalistică-engleză. În 2001, este cursant şi bursier al Colegiului „A Treia Europă”, cu un eseu despre proza lui M. Blecher. Membru al cenaclului „Pavel Dan”, debutează editorial cu volumul de poezie Dantelăriile Adelei (2001), urmat de Obiectele oranj (2005), de romanul Omul negru (2008) și de volumul de studii critice Developări literare (2011). După ce devine doctor în filologie, cu teza Narcoliteratură. Tipologii de narcomani, publică romanele Casete martor (2013) și Casete martor II (2015), volumul de poezie Fragmente continue. Poeme live (2014) și antologia retrospectivă Studio live (2015↔2000) (2015).

Marta Mihuț (n. 2003) este elevă și cel mai tânăr autor care a citit până acum la Institutul Blecher. Publică proze scurte inventive și ironice, scrise cu o incredibilă siguranță, în publicația online „Liceul cosmic”.

Moderator: Claudiu Komartin

Portrete de frontieră

O antologie bilingvă masivă, în română și în germană, îngrijită de Rodica Draghincescu și apărută ca urmare a unei colaborări între Fundația Triade și editura berlineză KLAK: Portrete de frontieră conține textele a cincizeci de poeți din douăzeci și cinci de țări, printre care câțiva autori foarte titrați din poezia mondială de azi, precum Amir Or, Nikola Madžirov, George Szirtes, Aleš Šteger, Ilya Kaminsky, Vénus Khoury-Gata, Marco Lucchesi ș.a., pe lângă admirabilii poeți români Nora Iuga, Dumitru Crudu sau Diana Geacăr (care a și tradus din engleză o sumedenie de texte). Astăzi și mâine se lansează (și se serbează) la Timișoara.

„Maeștrii unei arte muribunde” la Timișoara. Susținem Calpe Gallery!

Duminică, 5 noiembrie 2017, de la ora 19:30, voi lansa Maeștrii unei arte muribunde (Cartier, 2017) la Calpe Gallery (str. Hector 1, Bastion Theresia Corp D, Timișoara). Invitații mei sunt scriitoarele Grațiela Benga și Rodica Draghincescu (ce vor vorbi despre texte) și Daniel Apostu Teodorescu (profesor la Arte care se va referi la cele 21 de fotografii semnate Ana Toma).

Susținem Calpe Gallery!

După ce am vizitat-o în 2016, galeria Calpe a devenit imediat unul dintre locurile mele preferate din Timișoara. La cinci ani și jumătate de la deschidere, Calpe e nu doar un reper pentru arta expusă în Mica Vienă bănățeană, ci și un excelent spațiu de întâlnire, un loc în care artele vizuale, literatura și muzica sunt la ele acasă. Găsesc triste, ba nu: revoltătoare dificultățile prin care Calpe trebuie să treacă pentru a rezista, piedicile venind tocmai de acolo de unde ar trebui să existe sprijin și un consens în privința încurajării spațiilor culturale alternative care susțin, promovează, țin viu spiritul artistic în oraș. Revin la Timișoara decis ca, prin lansarea cărții mele, Maeștrii unei arte muribunde, să-mi exprim solidaritatea și admirația față de acest loc, reamintindu-le celor responsabili de cultura timișoreană că acest oraș va fi capitală culturală europeană în 2021, iar asta nu înseamnă doar să pavezi piețele importante sau să atragi investiții având în piept o insignă strălucitoare pe care deocamdată Timișoara are de dovedit că o merită.

Intervenția mea nu are absolut nimic politic în ea, nu mă interesează câtuși de puțin apartenența partinică a celor din administrație care își fac prost treaba sau care înțeleg greșit sensul sistemului capitalist în care ne ducem viețile. Datoria autorităților locale este să ajute astfel de inițiative care fac dintr-un oraș ceva mai mult decât o adunătură de case, instituții oficiale și restaurante sofisticate – ținându-l conectat la actualitatea artistică, la inima vie a orașului: cultura pe care acesta o produce aici și acum. Să sugrumi o galerie independentă, să o constrângi să intre în logica biruitoare a banului (când știm cu toții prea bine în ce suferință e piața de artă contemporană la noi) fără niciun fel de înțelegere față de valoarea intrinsecă a activităților sale mi se pare un gest sinucigaș pentru o comunitate care se mai și vrea, pe deasupra, un motor al dezvoltării locale și zonale.

Mi-ar părea tare rău să mă reîntorc în Timișoara și să găsesc la Bastion un bazar sau o adunătură pestriță de „întreprinzători” în locul unui spațiu de exprimare artistică înfloritoare și pasionantă pe care orașul nu doar că-l merită, dar are nevoie de el ca de aer.