joi, 2 noiembrie 2017

„Maeștrii unei arte muribunde” la Timișoara. Susținem Calpe Gallery!



Duminică, 5 noiembrie 2017, de la ora 19:30, voi lansa Maeștrii unei arte muribunde (Cartier, 2017) la Calpe Gallery (str. Hector 1, Bastion Theresia Corp D, Timișoara). Invitații mei sunt scriitoarele Grațiela Benga și Rodica Draghincescu (ce vor vorbi despre texte) și Daniel Apostu Teodorescu (profesor la Arte care se va referi la cele 21 de fotografii semnate Ana Toma).



Susținem Calpe Gallery!


După ce am vizitat-o în 2016, galeria Calpe a devenit imediat unul dintre locurile mele preferate din Timișoara. La cinci ani și jumătate de la deschidere, Calpe e nu doar un reper pentru arta expusă în Mica Vienă bănățeană, ci și un excelent spațiu de întâlnire, un loc în care artele vizuale, literatura și muzica sunt la ele acasă. Găsesc triste, ba nu: revoltătoare dificultățile prin care Calpe trebuie să treacă pentru a rezista, piedicile venind tocmai de acolo de unde ar trebui să existe sprijin și un consens în privința încurajării spațiilor culturale alternative care susțin, promovează, țin viu spiritul artistic în oraș. Revin la Timișoara decis ca, prin lansarea cărții mele, Maeștrii unei arte muribunde, să-mi exprim solidaritatea și admirația față de acest loc, reamintindu-le celor responsabili de cultura timișoreană că acest oraș va fi capitală culturală europeană în 2021, iar asta nu înseamnă doar să pavezi piețele importante sau să atragi investiții având în piept o insignă strălucitoare pe care deocamdată Timișoara are de dovedit că o merită.
Intervenția mea nu are absolut nimic politic în ea, nu mă interesează câtuși de puțin apartenența partinică a celor din administrație care își fac prost treaba sau care înțeleg greșit sensul sistemului capitalist în care ne ducem viețile. Datoria autorităților locale este să ajute astfel de inițiative care fac dintr-un oraș ceva mai mult decât o adunătură de case, instituții oficiale și restaurante sofisticate – ținându-l conectat la actualitatea artistică, la inima vie a orașului: cultura pe care acesta o produce aici și acum. Să sugrumi o galerie independentă, să o constrângi să intre în logica biruitoare a banului (când știm cu toții prea bine în ce suferință e piața de artă contemporană la noi) fără niciun fel de înțelegere față de valoarea intrinsecă a activităților sale mi se pare un gest sinucigaș pentru o comunitate care se mai și vrea, pe deasupra, un motor al dezvoltării locale și zonale.
Mi-ar părea tare rău să mă reîntorc în Timișoara și să găsesc la Bastion un bazar sau o adunătură pestriță de „întreprinzători” în locul unui spațiu de exprimare artistică înfloritoare și pasionantă pe care orașul nu doar că-l merită, dar are nevoie de el ca de aer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu