Festivalul Sofia: Poetics a fost foarte reuşit, am avut două lecturi, una dintre ele în parcul central din Sofia, unde era instalată o scenă mare pe care, timp de vreo şase ore, s-au perindat trupe, dj, poeţi bulgari, turci, greci, români, americani şi englezi, lume multă aşezată pe iarbă, o atmosferă frumoasă, deşi parcul e prost îngrijit (ca aproape totul în Sofia), "sălbatic" şi are o minunăţie de monument comunist în apropiere. Ca observaţii generale (am fost pentru a patra oară la Sofia în ultimii doi ani), mi se pare că bulgarii sunt mai legaţi de trecutul comunist decât noi, multe monumente şi statui din vremea aceea au rămas în picioare, primării de sate cu steaua sovietică pe fronton (de altfel, fiecare stâlp de iluminat de pe podul ce leagă Giurgiu de Ruse are-n vârf steaua roşie), iar Sofia (oraş aflat fericit la poalele munţilor, cam ca Braşovul la noi) e un fel de Constanţă fără mare, doar că mai întins. Am mai avut o lectură duminică, într-un club, o seară foarte frumoasă, cu un public grozav, aproape două ore şi jumătate în care invitaţii au făcut un show de foarte bună calitate (în special performerul Peter Waugh, poet englez care stă la Viena şi a fost de mai multe ori invitat în România).
În final, să mai spun că ni s-a făcut favoarea de a vizita ruinele dezgropate (cu ocazia săpăturilor la metrou) ale cetăţii Serdica, din secolele I-IV, de care "aveau grijă" muncitori fix ca la noi: se lucra în situl cu zeci de case, drumuri, edificii publice din perioada romană (inclusiv un mozaic uluitor de vreo 1800 de ani) cu cazmale şi săpăligi, băieţii ascultau manele la un radio şi nici picior de arheolog prin preajmă.
Un oraş de vizitat, destul de ieftin şi de aerisit. Te poţi amuza, te poţi şi enerva, are părţi frumoase, oamenii cam ca la noi, se mănâncă, se bea şi se petrece balcanic, iar legăturile lor cu muzica, poezia, arta îmi par, după Sofia Poetics, ceva mai vii (în spaţiul public, cel puţin) decât la noi. Faptul că Bucureştiul, un oraş cu pretenţii mai mari decât Sofia - şi, cu siguranţă, mai bogat -nu are nici un festival de felul celui de care se ocupă, împreună cu alţii, poetul Ivan Hristov, e destul de trist. Dar nici oamenii nu sunt sigur că ar fi la fel de entuziaşti şi de dispuşi să participe ca bulgarii de toate vârstele pe care i-am întâlnit şi care veniseră să asculte, printre altele, poezie, în ultimul weekend al verii.