luni, 30 noiembrie 2015

„Vacuum”, de Adriana Carrasco

din volumul Dezmembrați (Casa de Editură Max Blecher, 2015) 



Învinșilor li s-a lăsat poezia.
Femeile nu au drept la recurs.
Obișnuita pendulare între umilință și furie.

Atâtea orfelinate ale durerii (și iarăși micuța sfântă
devine totuna cu Marea Stricată)
acolo Florencia o mai duce o vreme gemând în dialectul
victimei
de care orice pește se poate dispensa în
mai puțin de 30 de secunde.
Pentru orice nevinovat există un pește el poate să
renunțe la tine dintr-o mișcare –
un glonț între ochi și gata.

Toate suntem fiicele tale Clarice Lispector
unele mai curând puternice altele
mai degrabă neputincioase.
Trăind la marginea vieții, cu nebunii, cu ciuruiții, cu
cei lăsați de izbeliște
recunosc sunt ciudată în o mie de feluri deși am toate
zgârciurile la locul lor
cum să-ți spun că mă simt? – ca un castor când se rupe digul
ca o mănușă de matador sfâșiată
fâlfâind în coarnele taurului Pajarito.

Dacă voi fi mai curajoasă, atunci voi fi
în sfârșit liberă? Pântecul meu e o stâncă, nimic nu
va mai pătrunde acolo, mi-am promis
iar apoi am realizat că bunul-simț ar trebui să mă împiedice
să spun așa ceva.
Și totuși naturii i se rupe de bunul-simț
naturii i se rupe de tot – dovadă că omul e încă îngăduit.

Pentru impotenți s-a inventat pompa cu vid,
un dispozitiv care ar trebui să ajute un penis jalnic
să fie pentru câteva minute mai puțin
jalnic.

(În pompă şi în jurul penisului se va crea un spaţiu vid. Sângele va fi atras în penis, unde va fi menţinut, datorită condiţiilor fizice create artificial. După ce se aspiră mai mult sânge în penis, se va ataşa un inel special, cu rol similar unui garou, care împiedică sângele să se reîntoarcă în circulaţia locoregională. În acest fel se va crea senzaţia de erecţie.)

Deșteptul de Manuel spunea că în asta e o experiență
estetică începuse deja să citeze din câțiva gânditori
de seamă ai noului val.
Să fac haz? Să mă-nduioșez? Să mă dau
cu capul de pereți fiindcă eu nu voi fi niciodată în stare
să trăiesc o asemenea experiență estetică?

Inocența animalică și înduioșătoare a bărbatului
atunci când nu i se poate scula.
Ce ar mai fi de zis după asta? Unii sunt dependenți de México,
alții de pompele lor. Cam atât.
Ceea ce e aici nu e-aici să rămână.
Ceea ce-i flasc va fi aruncat în vid. Nici sfinții părinți
nu ar fi putut s-o spună mai bine.

duminică, 29 noiembrie 2015

Poemul săptămânii: Ion Zubașcu (1948-2011)


Mult subestimat și nedreptățit a fost Ion Zubașcu dacă e să mă refer la ultimele două cărți de poezie pe care le-a scris (Moarte de om. O poveste de viață, 2010 și Omul, pomul și fântâna. O tragedie românească, 2011), ambele scrise puțin înainte de plecare, în condițiile unei lupte crâncene cu o boală fatală, ambele apărute la editura clujeană Limes și comprimând, cred, tot ce a înțeles I.Z. din anii de viață, de suferință și de reflecție asupra unor teme fundamentale, care îi circumscriu și îi leagă acum, inseparabil, viața și poezia. Pentru „Gazeta de Constanța” am ales un poem din ultima lui carte.

Ion Zubașcu

vineri, 27 noiembrie 2015

Institutul Blecher, ediția 116

(ultima din 2015)



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 29 noiembrie 2015, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Mitoș Micleușanu și Robert G. Elekes. Mitoș Micleușanu va citi din volumul său recent apărut, Munca (Tracus Arte, 2015)


Mitoș Micleușanu (n. 1972) a făcut Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău, apoi a urmat, până în anul 4, cursurile Academiei de Arte „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca. Artist vizual, scriitor, realizator de emisiuni radio și Tv, a publicat mai multe volume de proză scurtă și romane: Organismecanisme (proză scurtă, 2002), Tuba Mirum (roman, 2003), Kasa Poporului (roman, 2008), Nekrotitanium (roman, 2010), Trepanoia (proză scurtă, 2011), Un milion de morți (carte-obiect, 2013) și recentul volum de poezie Munca (2015).

Robert G. Elekes (n. 1985) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov, după care a urmat studii masterale de Limba şi Literatura Germană și un doctorat în Filologie, având ca temă opera scriitorilor germani din România anilor ’70-‘80. Poet, performer și cadru universitar, a debutat cu volumul de poezie aici îmi iau dinții-n spinare și adio (2015), pentru care a primit Premiul pentru debut la cea de-a 14-a ediție a Zilelor „Iustin Panța” de la Sibiu. Își împarte timpul între Brașov, Târgu Mureș și Kuala Lumpur.


Moderatori: Claudiu Komartin și Tiberiu Neacșu.

Mitoș Micleușanu, „Munca”


Mitoș Micleușanu, Munca
(Editura Tracus Arte, 2015)

O carte (prima carte de poezie a lui Mitoș) cu câteva texte care-mi plac atâta că le-aș tot reciti. Uite trei dintre ele:



condoleanțele mele sincere
mult mai sincere decât ale celorlalți
condoleanțe incomparabil mai profunde
și dintr-o durere mai sfâșietoare decât
suma durerilor celorlalți și respectiv
dintr-o pustietate interioară inaccesibilă
celor de față condoleanțe dintr-o adâncime
sufletească insolndabilă practic uriașă
comparativ cu adâncimile de protocol
ale celorlalți care au venit cu cearcănele
lor forțate umezite în prealabil și pachetul
de vorbe grave cu pretenție gotică
și grimasele afectate lamentațiile virtuos
orchestrate și totul se scufundă într-un penibil
atât de strident încât condoleanțele mele
pur și simplu sfâșie cortina sterilă
și regretul autentic irumpe ca o dâră
de fiere neagră și înghite procesiunea
cu decedat cu tot și toamna implodează
și totul se scufundă într-o beznă de bazalt
și doar condoleanțele mele mai tună
cu un ecou de chimval devastator
și se extind deja în gol în lipsa
oricărui timpan viu în lipsa a orice
condoleanțele mele triumfătoare
condoleanțe totale



un absolut care pârâie de pustietate și implodează crapă sub
povara propriului gol irumpe în sine și se resoarbe printr-un
punct apărut din senin în mijlocul camerei tale un punct din
care se ivește un capăt de ață roșie și tragi de el și scoți un
fir care iese și iese și îl aduni într-un ghem apoi împletești
un fular și te plimbi țanțoș e fularul tău din firr de vid
fular electrizat ți se face părul măciucă descărcări
electrice convertite la circuite chimice spori bureți
dendrite mama mă-sii de treabă e complicată
situația ce poți face tu cu neantul ce poți face
tu cu orizontul ăsta permanent orizontul de
neatins dar nu ne lăsăm cercetăm cercetăm
mărim viteza de ciocnire obținem cioburi
pisăm cioburile cernem nisipul topim
făină spargem cristalele accelerăm
așchiile cernem praful ventilăm
fumul filtrăm ceața disecăm
rezultatul spargem ecuațiile
extragem cifrele adăugăm
simbolurile amestecăm
turnăm servim noroc
să nu mai înțeleagă
finanțatorul nimic
să înnebunim
subit să ne
lăsăm
bar

ta
tăl
nost
ru care



camera de murit
are un pat de murit
o lumânare de murit
un ceas de murit o masă
de murit un sertar de murit
o foaie de murit un creion de
murit un geam de murit o ușă de
murit niște trepte de murit o curte
de murit o bancă de murit un copac
de murit o portiță de murit o străduță
de murit niște case de murit un drum
de murit un deal de murit o pădure de
murit o cărare de murit o poiană de
murit un râu de murit o barcă de
murit un tunet de murit o ploaie
de murit un mal de murit un
om de murit o întrebare
de murit o tăcere
de murit


marți, 24 noiembrie 2015

Nicolae Coande, la Craiova și Slatina



Recentul volum al lui Nicolae Coande, Nu m-au lăsat să conduc lumea (Casa de Editură Max Blecher, 2015) va fi lansat mâine, 25.11, la Craiova (la Teatrul Național, într-un nou spațiu dedicat artelor, „Ia te uită”, de la ora 18) și poimâine, 26.11, la Slatina (la Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu”, în cadrul Zilelor „Eugen Ionescu”, de la ora 13).

luni, 23 noiembrie 2015

Argument


            Tot mai cumplite, mai absurde și mai apropiate ne par tragediile ce lovesc lumea de azi producând panică, furie, dezolare, un sentiment general de apocalipsă lentă și insidioasă. Unei asemenea stări de lucruri – războaielor fără sens pentru cei care nu trăiesc în întunericul laboratoarelor genocidului, acolo unde se decid lovituri sinistre și se calculează numărul morților pentru un efect propagandistic cât mai răsunător, terorismului „freatic”, al psihopaților fără chip, lipsiți de orice respect față de valorile vieții umane, arta este chemată, ca în orice vreme de criză, să le răspundă. Și nu o poate face altfel decât cultivând și interogând valorile sensibile și fundamentale ale umanității noastre.
Compasiunea, solidaritatea, îngăduința, grija reciprocă și dragostea, puse astăzi în dubiu de valul de ură și intoleranță care a făcut de la începutul secolului atâtea victime în Statele Unite, India, Marea Britanie, Indonezia, Spania, Norvegia, Nigeria, Siria, Kenya, acum în Franța, trebuie reafirmate cu fiecare prilej – iar oamenii care se ocupă cu scrisul continuă să aibă un cuvânt important de spus. Nu neapărat angajându-se politic sau ideologic, ci stăruind în tot ceea ce fac, rămânând fermi în credința că spiritul uman nu poate fi supus prin excludere și teroare. Și pentru că literatura apropie deschizând noi căi de comunicare între oameni din diferite colțuri ale lumii, anulând barierele limbilor și ale stereotipurilor culturale sau religioase, poeții au rolul lor important exact în astfel de epoci pline de turbulențe și de confuzie, prin felul încăpățânat în care își expun căutările, încercările de înțelegere a lumii și a sinelui, indeciziile și dramele personale, pe care cei cu adevărat buni și autentici reușesc să le ridice deasupra experienței personale, ajungând astfel să vorbească în numele nostru, al tuturor.
            M-au uimit câteva rânduri scrise nu demult de un om politic (deși iau – ca noi toți, vreau să cred – cu un grăunte de sare tot ceea ce afirmă politicienii), și anume tânărul prim-ministru al Canadei, în scrisoarea către autoarea și activista Carolyn Marie Souaid: „avem nevoie de poeți pentru a schimba lumea”. Se întâmplă tot mai rar ca cineva să creadă asta și să o exprime, mai ales în emisfera occidentală, adică în lumea „liberă” și dezvrăjită care a urmat în ultima jumătate de secol un constant proces de relativizare a tuturor valorilor și conceptelor „tari”. Și totuși, poate că de asemenea naivități avem nevoie într-o lume jefuită de candoare pentru a mai putea crede în ceea ce facem și iubim. Eu unul, oricât de desuet le voi părea pragmaticilor și ironiștilor de serviciu, nu aș putea continua fără ele.
            „Poesis internațional” rămâne și în numărul 16 un spațiu de întâlnire pentru scriitori de orientări estetice și politice distincte. De la poetul-revoluționar Roque Dalton – devenit victima propriei sale gherile, Ejército Revolucionario del Pueblo –, ucis în urmă cu 40 de ani, până la extraordinara poetă de expresie germană Anemona Latzina, a cărei influență o vedem în evoluția Aktionsgruppe Banat, de la excentricii scriitori francezi Marcel Schwob și Victor Segalen până la poeta argentiniană Susana Thénon, diversitatea autorilor incluși în acest număr vorbește încă o dată despre multiplele modalități de acțiune ale literaturii. Eseurile generoase despre Roque Dalton, Philip Larkin și Mariana Marin, comentariile critice la recentele ediții Baudelaire, Pound și Celan traduse în românește, versurile a douăzeci și unu de poeți din douăsprezece literaturi, interviurile, fragmentele de proză și teatru din „Poesis internațional” conturează un loc al coabitării și al dialogului – un adăpost pentru iarna grea care se anunță.



Pentru a comanda revista (lucru care, cred că se-nțelege, e important pentru a putea continua lucrurile pe care le facem) e suficient un e-mail la una dintre adresele: poesisinternational@yahoo.com sau casadeeditura@maxblecher.ro

Poesis internațional” nr. 16 costă 20 de lei și e de ajuns un clic pe copertă pentru a-i vedea sumarul.

vineri, 20 noiembrie 2015

Institutul Blecher 115, cu Dan Ciupureanu, Ana Donțu și Alexandra Turcu



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 22 noiembrie 2015, de la ora 19.30, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Dan Ciupureanu, Ana Donțu și Alexandra Turcu. Cei trei poeți vor citi din cărțile lor recent apărute, Liderul grupei mici de la grădinița de stat nr. 2 (Tracus Arte, 2015) de Dan Ciupureanu; Cadrul 25 (Casa de Editură Max Blecher, 2015); celelalte produse (Editura Charmides, 2015) de Alexandra Turcu.


Dan Ciupureanu (n. 1983) a debutat cu volumul Efectul calmantelor (2014). Scrie poezie și teatru, revenind un an mai târziu cu Liderul grupei mici de la grădinița de stat nr. 2.

Totodată abisală și dezinvoltă, scurtcircuitînd prin insolitul asociațiilor, amalgam de candoare și cruzime, împărțită între percepția fulgurantă și efortul de a închega, din stimuli contradictorii, un univers coerent, poezia lui D.C. respiră autenticitate prin toți porii.” (O. Nimigean) 


Ana Donțu (n. 1985) a absolvit Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Membru fondator al grupării „Zona nouă”, debutează cu volumul Cadrul 25.

„În poezia Anei Donțu, alienarea se transformă instantaneu în limbaj (chirurgical și salvator), pentru că lucrurile groaznice se întâmplă mereu altundeva, pentru că toate par să treacă prin tine fără să lase urme, ca în desene animate. Dar de fapt nu.” (Svetlana Cârstean)


Alexandra Turcu (n. 1995) a făcut parte din grupul SubNord. Este studentă în anul 2 la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” și a debutat cu celelalte produse.

Rar am dat peste un poet atât de puțin egoist ca Alexandra. Deși vorbește despre sine, nu o face cu emfaza singularității, ci cu intenția de recuperare a firescului, de integrare în ordinea lucrurilor, a «celorlalte produse».” (Teodora Coman)


Moderatorii evenimentului: Claudiu Komartin și Tiberiu Neacșu.

miercuri, 18 noiembrie 2015

Cu ce noutăți ne arătăm la târgul de carte


Ana Donțu, Cadrul 25
Casa de Editură Max Blecher, 2015
colecția „Opera prima

Cadrul 25 e o poezie a distanțelor. De la mână la întrerupător, de la un perete la celălalt, de la fetița care sare din pom la femeia obsedată de ceea ce se ascunde în propria gândire, distanța dintre blocuri, dintre o clipă și alta. O poezie care trece ușor la eu, tu sau noi, dar care se bazează nu pe mântuirea adusă de ceilalți, ci pe propria supraviețuire, pe autocontrol și introspecție. De la un grupaj la altul, volumul Anei Donțu explorează alt spațiu, cu o siguranță aproape chirurgicală, se operează în interior, în exterior, în relațiile cu lumea, cu lumina, cu umbra. Un debut matur, în care timiditatea poate avea doar expresie poetică («lumina care a ţâșnit din bec / m-a făcut să-mi fie rușine»), restul fiind curaj, precizie, poezie.” (Moni Stănilă)


Vasile George Dâncu, Universul Mama
Casa de Editură Max Blecher, 2015
colecția „Washoe

După ce am citit Universul Mama de Vasile George Dâncu, am rămas cu senzația copleșitoare că am asistat la un recviem cântat de un cor de copii.” (Ion Mureșan)


Adriana Carrasco, Dezmembrați
traducere în limba română de Claudiu Komartin
Casa de Editură Max Blecher, 2015

Prin poezia ei revoltată, Adriana Carrasco semnează Legiune, spulberă turma de porci și intră direct în realitatea zilelor noastre. E o poetă care nu poate să tacă și nu poate fi redusă la tăcere, chiar dacă a fost împușcată, o poetă care continuă să susțină cauza fiecărui dintre noi, nemulțumiții acestei lumi.” (Marin Mălaicu-Hondrari)


„Poesis internațional”, nr. 2 (16) / 2015

Din cuprins:
* portret – Mariana Codruț
* Poezie de Roque Dalton (El Salvador), Alex Văsieș, Anemone Latzina (România / Germania), Șerban Foarță, Eva Ström (Suedia), Florin Iaru, Susana Thénon (Argentina), Ruxandra Cesereanu, Petar Matović (Serbia), Olga Ștefan, Yang Lian (China / Elveția), Victor Segalen (Franța), Paul Vinicius, Krisztina Tóth (Ungaria), Peter Campion (SUA), Robert Max Steenkist (Columbia), Mihnea Bâlici, Alin Ioan, Sylvie Marie (Belgia), Liviu Ofileanu
* Proză de Marcel Schwob (Franța)
* Eseuri de Nina Serrano (SUA), Bogdan-Alexandru Stănescu, Nicolae Coande
* Articole și cronici de carte: O. Nimigean (despre Charles Baudelaire), Marius Conkan (despre Ezra Pound), Gabriel H. Decuble (despre Paul Celan), Grațiela Benga (despre Svetlana Cârstean), Dan-Liviu Boeriu (despre Iustin Panța), Teodora Coman (despre Alexandra Turcu)
* Teatru: Camelia Toma, Show Down (fragment)
* Prezențe. Poeți români în traduceri străine: Ruxandra Cesereanu, Marius Chivu, Radu Vancu
* Interviuri: Emanuela Ignățoiu-Sora în dialog cu Nikola Madzirov (Macedonia); Diana Marincu în dialog cu Alexandru Antik



Casa de Editură Max Blecher vă invită la Târgul de carte Gaudeamus pentru patru lansări, ce vor fi găzduite de editura Tracus Arte (ultimul nivel, „Bulevardul Marconi”, stand 350).

* Joi, 19 nov., ora 17.30, lansare „Universul Mama” de Vasile G. Dâncu. Vorbesc Ioan Es. Pop, Ioan Groșan, Claudiu Komartin

* Duminică, 22 nov., ora 14.00, lansare „Dezmembrați”, de Adriana Carrasco (traducere în limba română de Claudiu Komartin) și nr. 2 (16) / 2015 al revistei „Poesis internațional”. Prezintă Daniela Luca și Claudiu Komartin

* Duminică, 22 nov., ora 17.00, lansare „Cadrul 25”, de Ana Donțu. Participă Daniela Luca și Claudiu Komartin

Iar duminică, 22 nov., de la 19.30, în Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 6), ediția 115 a Institutului Blecher îi va avea ca invitați pe Dan Ciupureanu, Ana Donțu și Alexandra Turcu, ce vor citi din cărțile lor: Liderul grupei mici de la grădinița de stat nr.2 (Tracus Arte, 2015), Cadrul 25 (Casa de Editură Max Blecher, 2015), respectiv celelalte produse (Charmides, 2015). Moderatori: Claudiu Komartin și Tiberiu Neacșu

luni, 16 noiembrie 2015

Poesis internațional


Lucrăm de zor la numărul 16 al revistei „Poesis internațional”, care va ieși la sfârșitul săptămânii (va fi în weekend la târgul de carte Gaudeamus, îl vom arăta la Tramvaiul 26, duminică seara). De când revista apare de două ori pe an (primăvara și toamna), am decis ca, spre deosebire de cele 12 numere ale primei serii – care erau postate online în momentul în care apărea revista tipărită –, să dăm o șansă și variantei clasice, pe hârtie, așa că lăsăm să treacă o vreme între momentul apariției și cel în care „Poesis internațional” poate fi citită gratuit pe net.

Așa facem și de data asta: în așteptarea numărului 16 puteți citi numărul 14, de toamna trecută, aici:



Din cuprins:
Portret: Octavian Soviany 60
Poezie de: Charles Baudelaire (în traducerea lui Octavian Soviany), Philip Schultz (în traducerea lui Vlad Drăgoi), Gabriel H. Decuble, Borbély Szilárd (în traducerea lui Andrei Dósa), T.S. Khasis, Mary Jo Bang (în traducerea lui Vlad Pojoga), Liviu Ioan Stoiciu, Jesús Jiménez Domínguez (în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari), Novica Tadić (în traducerea Liubincăi Perinaţ-Stancov), Teodozia Zarivna (în traducerea lui Dumitru Crudu), Adela Greceanu, Adriana Carrasco (în traducerea lui Claudiu Komartin), Dan Ciupureanu, Johannes Göransson (traducere de Florin Buzdugan şi Chris Tănăsescu), Clara Diesen (în traducerea lui Bogdan Coşa), Johanna Ekström (în traducerea Teodorei Coman), Lina Hagelbäck (în traducerea lui Sorin Gherguţ), Daniel Coman, Alexandra Turcu, Anastasia Gavrilovici
Proză de: Alexandru Monciu-Sudinski, Sherman Alexie (în traducerea lui Vlad Pojoga) şi Dan Coman
Eseu de: Bogdan-Alexandru Stănescu, Radu Vancu, Yigru Zeltil, Diana Marincu
Comentarii critice de: Florin Caragiu, Claudiu Komartin, Teodora Coman, Rita Chirian, Andrei C. Şerban, Răzvan Ţupa
Interviu: Luna Miguel în dialog cu Emanuela Ignăţoiu-Sora

vineri, 13 noiembrie 2015

Institutul Blecher 114



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 15 noiembrie 2015, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Svetlana Cârstean.

În cadrul evenimentului vor avea loc prezentarea și lectura epopeii participative „București'21 | 840 de versuri | 40 de poeți”.

Mai aproape de un „cadavre exquis” decât de un „renshi”, poemul (alcătuit din trei părți) scris de 40 de poeți contemporani care viețuiesc sau sunt legați intim de București va fi prezentat și citit (la două luni după ce a fost „dezvelit” la Hanul Gabroveni) în cadrul celei de-a 114-a ediții a Clubului de lectură Institutul Blecher.


Vom fi la Tramvaiul 26 cel puțin jumătate dintre poeții care au scris la București'21, vom citi poemul și vom discuta despre geneza lui, truda Svetlanei de a coordona toată daravela, posibilitatea ca Bucureștiul să fie capitală culturală în 2021 și alte lucruri despre urbea noastră iubită – inclusiv despre poezia pe care (ne-)o provoacă. (Plus c-au promis că vor ajunge și O.Soviany și M.Chivu, care n-au putut veni pe 19 septembrie, la Gabroveni.)

joi, 12 noiembrie 2015

Vineri, la Piatra Neamț


Mâine, de la ora 16, la Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu din Piatra Neamț va avea loc o comemorare a poetului Aurel Dumitrașcu (1955-1990), despre care am tot scris și care mi se pare, și după un sfert de secol de când nu mai e printre noi, unul dintre poeții cei mai vii ai generației 80. Respect pentru devotamentul poetului și prozatorului Adrian Alui Gheorghe, care nu a lăsat în toți acești ani ca uitarea să se lase peste opera prietenului său. Vor fi discuții și lansări ale mai multor apariții recente din ceea ce poetul de la Sabasa a lăsat în urmă, precum și prezentarea volumului de debut al Anei Donțu, câștigătoare a Concursului de debut Aurel Dumitrașcu

Cadrul 25 (Casa de Editură Max Blecher, 2015) este una dintre cele mai bune prime cărți de poezie apărute anul ăsta în România. Mă bucur că i-am putut fi editor și că, deși nu am acordat anul acesta premiul Concursului de debut Max Blecher, reușim să păstrăm ritmul de două volume de debut pe an pe care l-am impus încă din 2011. Recomandările de pe ultima copertă a cărții le aparțin Svetlanei Cârstean și lui Moni Stănilă. Cred, alături de ele, că Ana Donțu își face o intrare remarcabilă în poezia de azi.

Ana Donțu, Cadrul 25
(Casa de Editură Max Blecher, 2015)

miercuri, 11 noiembrie 2015

„Instrucție pentru evadare”. Poeți români traduși în rusește


Zice-se că-i prima antologie de poezie românească în limba rusă. A apărut la Editura Cartier din Chișinău în traducerea Viktoriei Akimova-Crudu și cuprinde textele a 20 de poeți născuți între 1967 și 1992 (Ștefan Baghiu, Ion Buzu, Victor Țvetov, Claudiu Komartin, Cosmin Perța, Ruxandra Novac, Dan Sociu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Domnica Drumea, Moni Stănilă, Radu Vancu, Alexandru Vakulovski, Dan Coman, Adela Greceanu, Răzvan Țupa, Liliana Armașu, Mihail Vakulovski, Marin Mălaicu-Hondrari, Diana Iepure și Dumitru Crudu). 

Prima lansare a cărții are loc poimâine, 13 noiembrie, la Biblioteca Națională din Chișinău, în cadrul Cenaclului Republica. Sper și îmi doresc să vină și câțiva ruși (în afară de Viktoria) ca să se lege odată ceva între oamenii care fac literatură în românește și cei care o fac în rusește, în spațiul multicultural basarabean.


Viktoria Akimova-Crudu, Instrucțiia dlea pobega,
Editura Cartier, colecția Cartier Popular, 2015

luni, 9 noiembrie 2015

Komartin. Arborele genealogic

după John Robert Colombo


1.
Stră-străbunicul meu era țapinar
prin pădurile din
Transilvania habsburgă.
Prindea buștenii cu căngi
și frânghii și îi ducea în jos,
pe râu, până când într-o zi
a cunoscut o fată austriacă
deșteaptă și educată
care nu prea era de nasul lui.
Au avut împreună trei fiice
și un băiat. Cândva înainte
de 1900 s-au hotărât
să coboare-n Regat.
Nu știu ce-a fost în capul lor.

2.
Singurul lor fiu, muncitor
într-o uzină interbelică
din Craiova, s-a însurat cu Suzana,
despre care și azi se
bănuiește că ar fi fost evreică.
Dacă era așa, a păstrat foarte bine
secretul. Străbunicul
era un bărbat dur și își ieșea ușor
din fire. Cel puțin așa și l-au
amintit, multă vreme, cu toții.

3.
Pe băieții lui nu cred să-i fi
îmbrățișat vreodată.
Dacă unul dintre ei vorbea
la masă neîntrebat sau doar
scăpa furculița din mână,
răsturna masa și-i lua pe toți la omor.
Așa erau vremurile, adaugă
în capul meu o voce de om
bătrân și blazat.

4.
Bunicul s-a născut la Craiova
era blond și zvelt și a făcut carieră
ca dansator.
A murit înainte să împlinească 40,
doborât de un glonț într-o pădure
asemănătoare acelora
pe care bunicul lui le știa
foarte bine. De împușcat
l-a-mpușcat prietenul cel mai bun,
care-a murit și el după câteva luni.
Atunci au înțeles Komartinii
cum e când vânătorul devine
vânat.

5.
Bunicului din partea mamei i se
Spunea în satul ăla sărac din sud
„al lu Tătaru”. Pe Tătar nu și-l
mai amintește nimeni de mult,
dar când am ajuns la Istanbul
toți bărbații trecuți de 60
pe care-i întâlneam
jucând table și bându-și
tacticoși ceaiul la câte o
măsuță de pe malul Bosforului
semănau al naibii de bine cu el.

6.
La bătrânețe era omul cel mai
elegant din tot cartierul. Femeile
se pierdeau când le saluta în
drumurile matinale spre piață,
în costumul lui aranjat perfect,
cravată, butoni auriți,
cu mustața lui tunsă perfect,
cu pantofii lustruiți ca ai unui
wiseguy din Goodfellas.
Nici el nu știa cum se pronunță
exact numele ginerelui său,
și apoi al nepoților, așa că
îmi puteți spune cum vreți,
dacă e Komartín sau Komártin,
asta mă lasă rece.

7.
Taică-miu blond, cu ochii
albaștri, rebel adus cu picioarele
pe pământ de o școală militară
severă, mama brunetă,
cu păr ondulat și trăsături
orientale, când era tânără
se prezenta drept Cora Vaianis
și povestea că-i născută
în Salonic.
L-a visat pe tata în noaptea
de Sânziene, iar când
bărcile li s-au întâlnit pe
lacul din Cișmigiu, a știut
că-i mâna sorții la mijloc. Avea
19 ani. A aflat ea mai apoi
în ce s-a băgat.

8.
Născut în București, crescut
într-un cartier proletar
pe atunci mai nesigur și violent,
uneori mă simt aproape de
Marmara, de Anatolia,
de Insulele Prințeselor,
alteori de Viena și de
Karintia, de Lacul Amara,
de Dunăre,
câteodată de amintirea
Pădurii Nebune.
Mi-a fost mereu bine
sub Tâmpa și la Sibiu, dar
am fugit ca de dracu
de Pietricica. N-aș fi avut
motive serioase și totuși.
Niciodată un Komartin n-a
fost așa de speriat de o
pietricică.

9.
În vinele mele curge
când mai repede, când
mai încet, un sânge
de ungur, de austriac,
de valah, de tătar.
Câteodată se amestecă
și ies niște-ncurcături
de mai mare frumusețea.

10.
Dacă asta înseamnă să fii român,
atunci sunt român și
până la urmă
poate c-o fi vreo rațiune în asta.


vineri, 6 noiembrie 2015

Bir Garip Roman


Mă întorc la Stambul, după experiențele fabuloase din 2009, 2010 și 2012, zilele astea apărând la Yitik Ülke Yayınları (Editura Tărâmul Pierdut) volumele de poezie Çiçek Açan Urgan de Radu Vancu și al meu Bir Garip Roman, traduse de doi poeți foarte buni, Efe Duyan, respectiv Gökçenur Ç.
Cărțile vor fi lansate zilele astea, când se-ntâmplă să înceapă marele târg de carte din Istanbul, unde România e țara invitată.

Görüşürüz!


Bir Garip Roman (Yitik Ülke Yayınları, 2015)

joi, 5 noiembrie 2015

Institutul Blecher 113




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 8 noiembrie 2015, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu cea mai nouă generație a Cenaclului „Pavel Dan” din Timișoara. Vor citi Ana Maria Chițulean, Mariana Gunță și Roxana Diaconescu, ce vor aduce cu ele recenta antologie de poezie Cuprins sau Un fel de imperiu: Antologie de poezie a cenaclului „Pavel Dan” de Eugen Bunaru (Editura Brumar, 2014).


Ana Maria Chițulean (n. 1993) a absolvit Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, secţia Română-Engleză. În prezent urmează un master de literatură şi cultură în cadrul aceleaşi universităţi. A publicat în 2015 în antologia Taberei de la Săvârşin, La negru.

Mariana Gunță (n. 1994) este studentă în anul 3 la Facultatea de Litere din cadrul Universității de Vest. A publicat în mai multe reviste literare, precum și în antologiile Cuprins sau Un fel de imperiu (2014) și La negru (2015).

Roxana Diaconescu (n. 1994) este studentă în anul 3 la Facultatea de Litere din cadrul Universității de Vest din Timișoara și la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, facultatea de Comunicare şi Relații publice.


Moderatorii evenimentului: Tiberiu Neacșu și Sorin Despot.

miercuri, 4 noiembrie 2015

Firul alb

(articol apărut în două numere consecutive ale revistei „Timpul, nr. 198 / septembrie și nr. 199 / octombrie 2015)


Andrei Bodiu, Firul alb (Editura Tracus Arte, 2014)

             Firul alb este a cincea și ultima carte de poezie a lui Andrei Bodiu (1965-2014), pe care, deși a lucrat la ea cu migala îndărătnică și așezată cu care a făcut totul în viață, Andrei nu a mai apucat să o vadă. Firul alb (Tracus Arte, 2014) e un volum frumos & elegant (copertă cartonată, cu ilustrația lui Mircia Dumitrescu), atât ca obiect (ceea ce, în cazul cărților de poezie contemporană, se-ntâmplă destul de rar), dar mai ales pentru cele 60 de poezii pe care le conține, și pe care le așteptam de câțiva ani montate într-o carte nouă.
După volumul colectiv Pauza de respirație (1991, împreună cu Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea), Cursa de 24 ore (1994), Poezii patriotice (1995), Studii pe viață și pe moarte (2000) și Oameni obosiți (2008), Firul alb confirmă unul dintre discursurile cele mai inteligente, mai reținute, mai occidentale din poezia scrisă în limba română în ultimii 25 de ani. Cu un fler și o minuție exemplare, cu o ironie caldă și stenică, Bodiu a reușit lucruri excelente într-o poezie despodobită, calmă, lucidă, antipoetică (sau, mai curând, de-poetizată voluntar, căci conștientă de sine și de falsitatea oricărei poze patetice sau ostentative): „Sâmbătă dimineață cu plasa în mână cu / gândul că trebuie să repar laptopul am / plecat la Carrefour. // Am ajuns în stația lui 17 pentru două / stopuri când mai erau două minute să vină / de pe Zorilor / a apărut o căprioară / speriată mi-am spus // ce convenție cumplită / ce clișeu ordinar // căprioara pe banda a doua gonind spre / ieșirea spre București cu o salvare / cu semnalele pornite în urma ei (...)” („Viața căprioarei”).
Andrei Bodiu a fost unul dintre cei mai buni autori ai promoției sale, atât ca poet, cât și ca profesor, formator și critic (Direcția optzeci în poezia română este și va continua să fie un titlu de referință, deși cuprinde, din câte știu, doar primul volet al proiectului așa cum îl gândise). Când am scris anul trecut într-un articol că a fost un poet risipitor, cel puțin un cititor a înțeles această afirmație într-un alt sens decât fusese intenția mea. Andrei Bodiu și-a dedicat cei mai fertili ani pentru un scriitor ajuns la maturitate unor solide construcții culturale și instituționale. Dacă nu greșesc, el era cel mai tânăr decan din țară când a fost ales, în 2004, în această poziție, făcând, în următorii opt ani (desigur, cu aportul unor excepționali scriitori și profesori, precum regretații Gheorghe Crăciun și Alexandru Mușina), din Facultatea de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov una dintre cele mai competitive facultăți din România. A fost un răstimp în care Bodiu a publicat o singură carte, trecută nedrept cu vederea la vremea apariției ei. Iar poemele scrise de la Oameni obosiți încoace, pe care le-am auzit rostite cu mai multe prilejuri în anii din urmă, anunțau un volum pe care poetul (mereu în concurență cu profesorul, conducătorul de doctorate și managerul cultural) l-a tot întârziat și pe care, iată, nu a mai apucat să-l vadă apărând.
Altfel, poezia lui Bodiu e întotdeauna bine gospodărită și precisă, tehnica (scriind acest cuvânt, îl și dezaprob pe jumătate) sa fiind cea a unui scriitor profesionist – într-o literatură în care nu se întâmplă foarte des să poți pune temei pe acest cuvânt –, atent la fiecare cuvânt pe care îl scrie, adică a unuia dintre acei poeți de la care ai ce-nvăța și care, în plus, face legătura între poetica dominantă a generației ’80 și discursurile câtorva dintre cei mai buni poeți tineri de acum. Lucru întru totul firesc, liniile de continuitate sunt aici imposibil de ignorat – pe de o parte, maestrul Grupului de la Brașov a fost Alexandru Mușina, iar Bodiu a scris studii exemplare despre Cărtărescu, Iaru, Mușina, Stoiciu sau Mariana Marin, iar pe de alta, din poziția sa de profesor echilibrat și charismatic (adevărat argint-viu al vieții universitare și scriitoricești din Brașov), a influențat cu discreție poezia câtorva dintre cei debutați în ultimii ani, dintre care Andrei Dósa a confirmat deja prin American Experience (2013) și Nada (2015) promisiunea de la debut.
Ceea ce intrigă de la început în poezia lui Bodiu – în maniera sa de a-și construi poemele – este un decupaj al versului în răspăr cu felul în care eram obișnuiți să curgă textul, chiar și în poezia „verslibristă”. La Bodiu, tăietura versului e mereu insolită și nu respectă acea așteptare a cititorului de a găsi în următorul vers cuvântul de legătură, încheietura, unul dintre procedeele folosite cu predilecție fiind ingambamentul, ceea ce oferă discursului din Firul alb (cum se întâmpla și în cărțile anterioare) o uimitoare fluiditate și o tensiune subtilă, aproape insesizabilă: „Azi am rememorat / Morții am numărat până la trei. // Am vorbit apoi despre / Cei bolnavi. Am tăcut apoi istoviți. // Am întrebat-o dacă a plătit. «Prea curios ești» a încercat Ovidiu o glumă. // În tren a adormit pe un loc de la ușă / (Durerea de stomac îl chinuise toată ziua.) // A tresărit când și când / Cu degetele răsfirate apăsând fața. / M-am întrebat ce visează.” („Primăvară timpurie”).
După dispariția fulgerătoare (dar ce moarte nu este, în cele din urmă, prea bruscă și greu de acceptat?), la numai 48 de ani, tentația de a vedea în unele versuri, secvențe, poeme din Firul alb un soi de premoniții a fost mare – și, de altfel, cine ar putea spune fără nici o urmă de îndoială că nu ar fi fost așa, că un poet nu poate avea astfel de fulgurații prevestitoare – chiar și unul detașat programatic de orice ar putea aduce a vizionarism sau ipostază profetică?
Tulburat, ca și Caius Dobrescu, de „gesticulația funebră” din Firul alb, Radu Vancu remarca „fluidele thanatofore” din această ultimă carte a lui Bodiu. E drept, la fel ca volumul precedent, Oameni obosiți, și Firul alb conține poeme care întrerup simplitatea expresivă, banalitatea căutată a poeziei lui Andrei. Acestea sunt în special textele vizitate de figurile prietenilor și apropiaților decedați – printre care Gheorghe Crăciun și Alexandru Mușina –, dar niciodată A.B. nu vorbește în mod direct, nemediat despre moarte, ferindu-se întotdeauna de patetism, de orice tentație melodramatică. Chiar și confruntată cu această temă majoră (care pe un poet îl poate „fura” cu ușurință), poezia sa rămâne reținută, uneori absența cuiva e atât de bine disimulată încât trebuie să ghicești din simple sugestii realitatea din spatele unor amănunte aparent lipsite de importanță: „Două pere lipite de-un / Măr în șură ca-ntr-un / Tablou de Theodor Rusu sau / Dumitriu la // Intrare câteva ferestre stivuite / Urme ale socrului meu // Tudor aleargă găinile printre / Urzici sunt trei mă întreabă / Care e șefa cine conduce / Alege găina roșcată / Fuge / Pe jos fructe de tot felul / Urzici / Urme ale socrului meu.” („Două pere lipite de-un măr”)
Dacă poemul cel mai emoționant și mai bine construit (unul dintre puținele poeme lungi ale lui Bodiu, specialist, pe urmele lui Rolf Bossert, în texte foarte bine conduse pe spații mici) din Oameni obosiți era „Mado”, în care puteai recunoaște figura Marianei Marin, în Firul alb două dintre poemele cele mai bune ale cărții sunt cele care au legătură cu amintirea mentorului, adică a lui Al. Mușina. Dintre acestea, sunt convins că „Lumină galbenă”, atât de încărcată de philia și de o nostalgie profundă, e una dintre acele poezii la care ne vom tot întoarce multă vreme de acum încolo: „Nici alaltăieri nu am crezut nici / Ieri că a murit Sandu. / Cobor în lumina galbenă cu / Punga albastră de gunoi. Îmi aranjez / Haina mă gândesc la privirea lui // Albastră metalică din care vineri curgeau / Cercuri de foc apoi / Nu i-am văzut decât ochii închiși / Dormea miercuri i-a spus Taniei că mai stă puțin / Și se ridică. // Dincolo de stația-n vacanță / Un copil intră în magazin / Casa lui e atât de aproape.
Sărăcăcioasă în aparență, fiindcă nu abundă în figuri de stil, nu are convulsii, ruperi de ritm, scrâșnete sau bravade, poezia lui Bodiu e reținută, dar nu sfioasă, e lipsită de emfază, nicidecum însă lipsită de personalitate. Una dintre calitățile sale esențiale este felul în care se constituie momentele și întâmplările semnificative din numai câteva tușe, din creionări fugare și detalii care contrazic platitudinea înșelătoare a multor texte: „Purtai șapcă și ochelari în seara aia. / Tot ce vedeai părea împachetat în zahăr. / Ai luat un gât de șampanie. / Ți s-a părut proastă i-ai privit pe ceilalți / Fiecare era întruchiparea singurătății tale. / N-avea rost nici să deschizi gura. / Înăuntru huruiau roți metalice te-ai gândit / că e instalația de căldură / Ai mai luat un gât de șampanie ai râs / glasul lui Truman Capote s-a auzit din / Încăperea alăturată.” („Philip Seymour Hoffman”)
Lejer fără să devină prea plat, funny fără să ajungă trivial sau să ruleze un umor de prost gust, Andrei Bodiu și-a însușit impecabil lecția lui Mallarmé („Nommer un objet, c'est supprimer les trois quarts de la jouissance du poème qui est faite du bonheur de deviner peu à peu; le suggérer, voilà le rêve”), iar lipsa emfazei și a ostentației, gesticulația redusă la minim din poezia sa, știința de a lăsa sugestia să lucreze în favoarea sensului, ironia și autoironia – două dintre hiturile cărții sunt „Poeții tineri”, respectiv „Juan de Borbo” – îl arată ca pe un poet excelent, unul dintre acei autori subtili și silențioși a căror literatură are, ca la Mircea Ivănescu sau Iustin Panța, câștig de cauză pe termen lung.