Doi ani și jumătate de la ultimul târg de carte care-a avut loc în București, trei ani de la ultimul Bookfest, când veneam cu volume noi de Livia Ștefan, Nicolae Coande și Luminița Amarie, precum și cu numărul 23 (1/2019) din „Poesis internațional”, totul încheindu-se en fanfare la gazda de pe atunci a Institutului Blecher, Tramvaiul 26, cu ediția 205 a întâlnirilor noastre.
De mâine voi fi și eu la Bookfest, la standul Casei de Editură Max Blecher, păzit ieri și azi cu strășnicie de Ana și Camelia Toma. Vom avea și câteva lansări, iar duminică seara, la Londohome, vom trage cortina cu ediția 255 a Institutului, în cadrul căreia vom lansa „Poesis internațional” 29 (1/2022) și hangare a lui Ionel Ciupureanu (la câteva ore după ce vom fi făcut asta și la Romexpo).
Standul nostru (A05) e chiar la intrarea în pavilionul B2 și avem în program așa:
Vineri, 3 iunie:
* ora 17, lansarea volumului Fire lungi de wolfram de Radu Andriescu. Vorbesc Octavian Soviany și Ștefan Manasia.
Sâmbătă, 4 iunie:
* ora 17.30, lansarea volumului meu recent, 17 poeme de dragoste și un pantoum imperfect. Vorbesc Radu Vancu și Ioana Tătărușanu.
* ora 18, lansarea volumului Republica surdă de Ilya Kaminsky (în traducerea lui Gabriel Daliș). Se vor exprima Emilian Galaicu-Păun și Radu Vancu.
Duminică, 5 iunie:
* ora 15, lansare hangare de Ionel Ciupureanu, în prezența auctorelui.
* ora 15.30, lansare „Poesis internațional” nr. 29 (1/2022). Sunt așteptați să vină și să ia cuvântul sau să citească din revistă toți cei care au contribuit la realizarea acestui număr.