2000-ismul poetic. Scurtă istorie a începuturilor

 

2000 | E fondat la Facultatea de Litere a Universității București Cenaclul Litere 2000, al cărui lider este Marius Ianuș. Continuator al Cenaclului Litere, condus în a doua parte a anilor ’90 de Mircea Cărtărescu, Litere 2000 se va rebrandui, devenind „Abator Fracturi” (la sfârșitul lui 1998, Dumitru Crudu și Ianuș publicaseră „Fracturismul – un manifest” în „Monitorul de Brașov”). Apare la Editura Vinea debutul lui Marius Ianuș, Manifest anarhist și alte fracturi.

2001 | Debutează Răzvan Țupa, cu Fetiș (Editura Semne), care va primi în ianuarie 2002 la Botoșani Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut; Adrian Urmanov, cu Cărnurile cannonice; Mugur Grosu, Haltera cu zurgălăi (două titluri apărute în colecția Euridice a Editurii Pontica) și George Vasilievici, Gabi78 (Ed. Vinea). Țupa și Urmanov frecventaseră atelierul pornit în 1998 de poeta Nina Vasile la Biblioteca Metropolitană București, iar Grosu și Vasilievici făceau parte din a doua promoție a Cenaclului de Marți de la Constanța, tutelat de Marin Mincu.

2002 | Este inaugurat, în Sala Oglinzilor de la Casa Monteoru (sediul de atunci al Uniunii Scriitorilor din România), Cenaclul „Euridice” condus de Marin Mincu. „Euridice” îl înlocuiește, ca cenaclu oficial al USR, pe acela, mai democratic, dar și mai lipsit de fast și de vizibilitate, al Norei Iuga, încheiat la sfârșitul toamnei 2001. Organul de presă al cenaclului este „Ziua literară”, suplimentul săptămânal al cotidianului „Ziua”, în care sunt publicate selecții din textele citite în cenaclu, cronici de carte, texte polemice și „de direcție”.

Ies primele două din cele opt numere ale revistei „Fracturi” (a cărei apariție se va întrerupe în 2003).

Debutează în volum, la București, Iași, Cluj, Brașov și Sibiu, Teodor Dună (Trenul de treișeunu februarie, cu o prefață de Mircea Ivănescu, Ed. Vinea), Elena Vlădăreanu (Pagini, Ed. Timpul, în urma câștigării Premiului „Aurel Dumitrașcu”), Dan Sociu (Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână, Ed. Junimea, ca urmare a câștigării Premiului „Ronald Gasparic”), Cosmin Perța (Zorovavel, Ed. Grinta), Alexandru Vakulovski (Oedip regele mamei lui Freud, Ed. Aula), Andrei Peniuc (Un animal mic, Ed. Pontica și Mic manual de terorism, Ed. Ziua) și Radu Vancu (Epistole pentru Camelia, Ed. Imago). Publică a doua carte Marius Ianuș, Ursul din containăr – un film cu mine (Ed. Vinea), Mihail Vakulovski, Tatuaje (Ed. Vinea) și Constantin Virgil Bănescu, Floarea cu o singură petală (Ed. Junimea). 

La Timișoara, Eugen Bunaru lansează antologia Dintr-o respiraţie, a cenaclului „Pavel Dan”, pusă sub sintagma „Generaţia 2000”. În ea se regăsesc texte semnate, printre alții, de Tudor Crețu, Alexandru Potcoavă, Cătălina George, Andra Mateucă și Adriana Tudor Gâtan.

2003 | Se întețesc, îndeosebi în „Ziua literară”, discuțiile și polemicile referitoare la apariția și afirmarea 2000-ismului. Manifestelor citite în cenaclu de Bogdan-Alexandru Stănescu (În pat cu mama literatură) și Adrian Urmanov (eu sînt poemul utilitar) le urmează editorialul lui Marin Mincu din 10 februarie („O nouă generație”), căruia îi vor răspunde prompt în săptămânile următoare Angela Marinescu, Octavian Soviany și Ștefania Plopeanu, în polemică intervenind și tinerii Elena Vlădăreanu, Bogdan-Alexandru Stănescu și Andrei Peniuc. De asemenea, revista „Paradigma” (nr. 1-2/2003, cu tema „O nouă generaţie literară? Cenaclul Euridice”) găzduiește textele a 26 de autori, de la Marin Mincu, Octavian Soviany și Ioan Es. Pop la Ruxandra Novac, Dan Sociu și Constantin Vică.

Publică prima carte Ruxandra Novac (ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe turnuri, Ed. Vinea), Domnica Drumea (Crize, Ed. Vinea), Ștefan Manasia (Amazon și alte poeme, Ed. Tritonic), Dan Coman (Anul cârtiței galbene, Ed. Timpul, ca urmare a câștigării Premiului „Aurel Dumitrașcu”), Bogdan Iancu (Fata din lift, Ed. Vinea) și Claudiu Komartin (Păpușarul și alte insomnii, Ed. Vinea), iar Elena Vlădăreanu și Adrian Urmanov scot a doua carte (Fisuri, respectiv Poeme utilitare, ambele apărute la Ed. Pontica).

2004 | În octombrie are loc la Botoșani și Ipotești prima ediție a Congresului Național de Poezie, la care sunt invitați un număr important de poeți 2000-iști și ale cărui lucrări sunt conduse de Ion Pop și Cezar Ivănescu. Inevitabile polemici izbucnesc între tinerii poeți și establishmentul USR.

În noiembrie se ține la Sibiu a treia ediție a Zilelor Poeziei „Iustin Panța”, unde, pe lângă decernarea Premiului „Iustin Panța” pentru debut Ruxandrei Novac, este organizat un colocviu despre poezia tânără, ale cărui discuții sunt conduse de Alexandru Mușina.

Apare, sub coordonarea lui Marin Mincu, antologia Generația 2000 (Ed. Pontica), conținând textele a 41 de autori care citiseră în Cenaclul Euridice. În urma neînțelegerilor dintre Mincu și președintele USR, Eugen Uricaru, cenaclul se mută în Rotonda 13 a Muzeului Național al Literaturii Române din Bd. Dacia.

Fondat la începutul deceniului de Costel Baboș, prozator român emigrat în Canada, site-ul clubliterar.com devine un spațiu de primă importanță al câmpului literar. Aici, 2000-iștii își publică textele și își conturează personae publice, poartă conversații și se confruntă, anticipând apariția rețelelor de socializare și marcând momentul în care literatura română intră în epoca digitală, ceea ce aduce cu sine inevitabila deteritorializare, precum și o diversificare a modalităților de difuzare.

Debutează doi poeți ce pot fi considerați, prin prisma anului nașterii, extremele arcului temporal în care se înscrie generația 2000-istă: Marin Mălaicu-Hondrari (Zborul femeii pe deasupra bărbatului, Ed. Eikon) și Miruna Vlada (Poemextrauterine, Ed. Paralela 45), iar George Vasilievici publică Cerneală (Ed. Pontica).

2005 | În oglindă cu numărul 3-4/1983, dedicat 80-ismului, revista „Caiete critice” dedică numărul 2-3/2005 poeziei 2000-iste. La ancheta „Poezia tânără, o nouă generație?”, realizată de către Daniel Cristea-Enache și Mihai Iovănel, răspund 51 de scriitori, la care se adaugă trei cronici (semnate de Eugen Simion, D. Cristea-Enache și Andrei Terian), patru manifeste (Marius Ianuş & Dumitru Crudu, Gelu Vlaşin, Adrian Urmanov, Claudiu Komartin) și poemele a opt poeți tineri (printre care Marius Ianuş, Ruxandra Novac, Teodor Dună, Elena Vlădăreanu, Dan Sociu).

Criticii 60-iști Ion Pop („În jurul generației 2000”) și Gheorghe Grigurcu („Douămiiștii”) scriu și ei în „România literară” despre noul val.

Nicolae Manolescu este ales președinte al Uniunii Scriitorilor, funcție pe care o va ocupa în următorii aproape 19 ani.

La Arad, gruparea „Celebrul animal” lansează revista „Ca și cum”. După două volume pe care le repudiază, V. Leac publică Seymour: sonata pentru cornet de hârtie (Ed. Hartmann), iar T.S. Khasis revine, după un debut prematur, cu Arta scalpării (Ed. Vinea). Debutează, tot la Editura Vinea, poetele Diana Geacăr (bună eu sunt Diana și sunt colega ta de cameră), Andra Rotaru (într-un pat sub cearșaful alb) și Oana Cătălina Ninu (Mandala).

După ani de irelevanță, Editura Cartea Românească este preluată de Polirom, colecția de poezie lansându-se cu volumele semnate de Elena Vlădăreanu (Europa: zece cântece funerare), Dan Sociu (cântece eXcesive, care va primi Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor), Răzvan Țupa (Corpuri românești) și Claudiu Komartin (Circul domestic, Premiul pentru poezie al Academiei Române). Marius Ianuș publică antologia Dansează Ianuș (Ed. Vinea), iar Dan Coman și Teodor Dună revin cu Ghinga, respectiv Catafazii, publicate tot la Vinea. Este reeditat volumul de debut al Ruxandrei Novac, cu titlul prescurtat ecograffiti (Ed. Vinea).

Răzvan Țupa pornește la București prima serie de întâlniri, lecturi și ateliere concepute și conduse de un 2000-ist, „Poeticile cotidianului”, care va ține cinci ani.

2006 | Are loc prima ediție a Colocviului Tinerilor Scriitori, organizat de USR, cu tema „Conștiința de sine a noii literaturi”, la care participă peste 50 de autori din 10 orașe. Colocviul se încheie cu un maraton de poezie ținut în Sala Oglinzilor de la Casa Monteoru.

Revin trei dintre protagoniștii noului val: V. Leac, cu Dicționar de vise (Ed. Cartea Românească), Cosmin Perța (Santinela de lut, Ed. Vinea) și Radu Vancu (biographia litteraria, Ed. Vinea), iar Șerban Axinte publică a treia sa carte, Lumea ți-a ieșit așa cum ai vrut (Ed. Vinea).

Debutează în volum Rita Chirian (Sevraj, Ed. Vinea) și Gabi Eftimie (ochi roșii polaroid. acesta este un test, Ed. Vinea).

Apare la Ed. Vinea a treia ediție (și prima care are parte de o circulație menționabilă) a unicului volum al lui Constantin Acosmei, Jucăria mortului, publicat în 1995.

Răzvan Țupa este primul 2000-ist care ajunge la conducerea unei publicații culturale de prestigiu, „Cuvântul” (al cărei redactor-șef va fi până în 2008). Într-un articol publicat pe clubliterar.com și în revista „Versus/m”, „generaţia 00 a expirat. urmează poezia”, Țupa anunță „moartea subită a generației 2000”.

Festivalul „Poezia e la Bistrița”

 

Mă-ntorc, în a doua parte a săptămânii (11-14 iulie), la cel mai grozav festival de poezie din România, cel de la Bistrița. Am fost ultima oară acum șase ani, înainte ca tata să ne părăsească, înainte să devin soț și tată, înainte de pandemie și de tot ce i-a urmat, iar atunci în 2018, am petrecut alături de Angela Marinescu (ce ar fi împlinit astăzi 83 de ani) și de Ioan Es. Pop, doi mari poeți de care am fost, în diferite perioade din ultimii douăzeci și ceva de ani, foarte apropiat, și care s-au dus unul după altul la distanță de șapte luni.

Prima ediție a festivalului organizat de Gavril Țărmure, Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari a avut loc în 2009, iar în toamna aceluiași an am pornit la București Institutul Blecher împreună cu o altă bistrițeancă de ispravă, Ana Toma | Tomagraph, care de altfel s-a ocupat câțiva ani și de partea vizuală a Festivalului Poezia e la Bistrița.

Dacă nu ar fi fost Institutul Blecher, nu ar fi fost, un an mai târziu, Casa de Editură Max Blecher și toate cărțile pe care le-am publicat în acești aproape 14 ani. Dacă n-ar fi fost ele, nu aș primi joi Premiul Editorul anului, ale cărei prime ediții au purtat numele Laurei Albulescu, de care mă leagă câteva amintiri foarte frumoase și vii, mie încă mi se pare că Laura s-a dus într-o excursie și s-a simțit așa de bine acolo (anume în Irlanda) că a rămas și ăsta-i singurul motiv pentru care nu am mai întâlnit-o de trei ani încoace.

Ce să mai, voi fi emoționat și cu tot felul de nostalgii, de joi până duminică, din nou la Bistrița.

Institutul Blecher, ediția 300

 

Domnica Drumea (n. 1979) a absolvit Facultatea de Litere, făcând parte din cenaclul „Litere 2000” și din „Fracturi”. A publicat în volumul colectiv 40238 Tescani (2000) și a debutat cu Crize (2003), urmat de Not for sale (2009) și Vocea (2014). A tradus în românește cărți de Anthony Burgess, Tennessee Williams, Allen Ginsberg, Carson McCullers, Charles Bukowski, Michel Faber, Amy Tan.

Mihai Duțescu (n. 1979) este lector la Universitatea de Arhitectuă și Urbanism „Ion Mincu”, pe care a absolvit-o în 2004. A publicat volumele de poezie și toată bucuria acelor ani triști (2010), franceza un avantaj (2014) și ca într-o povestire de Carver (2024) și romanele Uranus Park (2014) și Bureți de fag (2021).

Răzvan Andrei (n. 1981) a studiat Filosofie și Istoria și Teoria Artei și este poet, traducător și redactor de carte. A publicat volumele de poezie: Jazz pentru iguane (2018, 2019) și Raport către Walt Whitman (2022).

Artiom Oleacu (n. 1986) a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice la Chișinău, este actor și dramaturg și a publicat volumele de poezie: Miere pentru toate exponatele (2019), Spinner (2021) și Plin de adevăr (2022).

Anastasia Gavrilovici (n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere și un masterat la CESI, urmând în prezent cursurile doctorale cu o teză intitulată Discursul poetic la feminin în România. Între literatură și ideologie. A publicat volumul de poezie Industria liniștirii adulților (2019, 2021) și a tradus cărți de Kurt Vonnegut, Ernesto Cardenal și Goran Simić.

Bogdan-Alexandru Petcu (n. 1995) a urmat studii, nefinalizate, de Filosofie la Iași și a debutat cu volumul de poezie Transcender (2022).

Briseis Stan (n. 2001) este studentă în anul IV la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și membră a Cenaclului „Visceral”.

Arina Gheorghe (n. 2002) este studentă în anul III la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și membră a Cenaclului „Visceral”.

Daniil Iftime (n. 2005) studiază Filosofie și Litere la Sorbona.

Ana-Maria Olteanu (n. 2005) este absolventă a Liceului Greco-Catolic „Timotei Cipariu” din București.

stea, măr, enigmă

Am povestit mult despre tine noaptea trecută

sunt câțiva ani de când nu o mai făcusem

acum trec într-o mașină condusă de inevitabilul

tip matinal și nervos

pe lângă apartamentul în care

te-au găsit, ca pe-un copil cuibărit în el însuși,

sărbătorind cu sângele coagulat

reușita ștrengăriei macabre,

fără suflare, vânătă, greu de recunoscut

(cum te-am văzut depusă la capela din Visarion)

doar zâmbetul ți se păstrase enigmatic,

cumva năstrușnic și insondabil –

imaginea asta îmi scapără și azi pe bolta craniului,

electrizând câteva fire de păr plictisite.

fără să te preocupe asemenea frivole banalități,

nu te-ai păzit și nu ai promis nimic,

ai vrut să scrii tot ceea ce se cerea rostit,

să nu lași grozăvia nedivulgată –

și dusă ai fost într-o clipă.

„altarul” din sufrageria mea – pesemne c-ai auzit

vorbindu-se pe șoptite despre el

printre oameni care nu cunosc loialitatea

crâncenă a poeților –

e-o stea ce îți păstrează, gravate, trăsăturile

din ziua în care, zâmbindu-i amar,

despletindu-te, expunându-ți nedumerirea

și jindul de a trăi, mușcând cu toată ființa ta cea

plăpândă dintr-un măr (să fi fost roșu sau verde?

pădureț ori zemos?)

pe care prietenul tău, fotograful cu faimă,

ți l-a întins în după-amiaza de vară –

intuind o rotunjime a chipului tău

de femeie încă tânără – chip încercat de

suferințe cărora atâția se siliră să

le găsească un tâlc – ai părut să mai cauți o dată

în obiectivul rece al acelei scule nemțești

penumbra unei biografii îngemănate cu erupția

și cu dezastrul.

stea, măr, enigmă,

sprintenei uitări nu îi vom da satisfacție –

mutilarea artistului la tinerețe, atelierele tale,

aripa dreaptă și un război de o sută de ani

te trăiesc mai departe,

refuzând orice supunere și extracție

a umanului pe recile, sângeriile dale.

cândva am dansat acolo, la ani-lumină de moarte. 

La Burgas

 

Prima ediție a Festivalului Literar Internațional al Mării Negre, având ca invitați scriitori, editori, agenți literari din Bulgaria, România, Turcia, Ucraina și Georgia. Lectura mea: vineri, 7 iunie, de la ora 19.

Casa de Editură Max Blecher la Bookfest & Institutul Blecher, ediția 299

 

Casa de Editură Max Blecher participă la târgul de carte Bookfest: suntem de găsit chiar cum intri în Pavionul B2 de la Romexpo, pe stânga (standul A03). Vom face și puțin zgomot:

Sâmbătă

* ora 13, lansare „Poesis internațional” 33 (1/2024)

* ora 14.30, lansare æs alienum de Mihók Tamás

* ora 16.30, lansare Ludmila răstoarnă munții de Lena Chilari

Duminică

* ora 14, lansare Elanul interzis. Poezii alese 1941-1974 de Ben. Corlaciu

* ora 20, la Hidden (Str. Doamna Chiajna 26, sect. 3), Institutul Blecher, ediția 299. Se va discuta despre / se va citi din antologia de poezie africană cuprinsă în „Poesis internațional” 33.

„Poesis internațional” 33 (1/2024)

 

            Volumul de față, prin care „Poesis internațional” intră în al paisprezecelea an de existență, este conceput și structurat diferit față de numerele anterioare și marchează un moment nu doar în istoria publicației, ci și în cea a traducerilor de poezie de la noi.

            33 (1/2024) este, îndrăznesc să cred, un număr de colecție. Am lucrat la el aproape cinci luni, înțelegând, pe măsură ce înaintam în arhitectura lui, că m-am angajat într-o lucrare pentru realizarea căreia ar fi fost mai înțelept să-mi fi luat cam un an, tema fiind vastă și imposibil de acoperit integral.

            Ideea unei antologii de poezie africană postcolonială mă preocupa de ceva vreme, iar după apariția numărului anterior mi-am luat inima-n dinți și am început să o explorez. Sarcină ambițioasă pe care mi-am luat-o îmboldit de o nemulțumire mai veche: știm în partea noastră de lume atât de puține despre istoria și culturile acestui imens continent de care Europa a devenit, cel puțin începând cu secolul al XIX-lea, legată indisolubil. Cu o populație de aproape două ori mai mare decât a „bătrânului continent”, și care e prognozată a se dubla până în 2050, cu o creștere economică medie care o întrece pe cea globală (dar și cu sărăcie endemică și uriașe disparități), cu o mie (conform altor lingviști două mii) de limbi indigene, Africa este o lume tânără și vitală (vârsta medie a locuitorilor săi este în momentul de față 19 ani, față de aproape 45 de ani în Europa), a cărei istorie se relevă însă a fi într-atât de veche încât o precede pe a celorlalte continente.

            Dacă Europa în ansamblu a avut, după al Doilea Război Mondial, cea mai lungă perioadă de pace și astâmpăr din istorie (chiar cu încordarea Războiului Rece, urmată după Căderea Cortinei de Fier de conflictele din fosta Iugoslavie și, din 2022 încoace, de războiul de cucerire purtat de ruși în Ucraina), continentul african a fost în ultimele șase decenii cuprins de la un capăt la altul de frământări majore, trecând prin lovituri de stat și războaie civile, despotisme, dislocări forțate de populații, terorism și foamete. În același timp, statele moderne africane sunt, în proporție covârșitoare, independente începând de-abia din a doua parte a anilor ’50.

Supranumit „Anul Africii”, 1960 a reprezentat o bornă, momentul mult așteptat al redeșteptării atâtor ținuturi care fuseseră timp îndelungat guvernate, exploatate și „civilizate” de câteva state europene ce și-au sporit exponențial bogăția din dominația lor asupra populațiilor africane. După această dată începe istoria postcolonială a continentului, un proces dificil și dureros care este departe de a se fi încheiat. Și din care se nasc cele două conflicte majore ale Africilor: pe de o parte, cu trecutul colonial și cu partajarea întâmplătoare (și adeseori incompatibilă din punct de vedere etnic, lingvistic și religios) de către europeni a vechilor regate, imperii și confederații africane, iar pe de altă parte cu propriile contradicții interne ale noilor state născute din cenușa imperiilor coloniale, contradicții pe care acestea din urmă le-au determinat.

            De aici anxietățile inevitabile, resentimentele și confuzia societală a atâtor țări africane, dar și dificultatea majoră a non-africanilor de a-nțelege varietatea de nuanțe a unui peisaj fărâmițat și captivant ce păstrează în crestăturile și crevasele sale dramatismul genezei.

            Precedată de un dosar Chinua Achebe, scriitor nigerian considerat părintele romanului african, poet plin de nerv și eseist strălucit, și de textul subtil și revelator al istoricului, politologului și filosofului camerunez Achille Mbembe, antologia – pe care am croit-o ambiționând să fie cât mai cuprinzătoare și reprezentativă pentru poezia africană a ultimelor șase decenii – cuprinde 33 de poeți din 25 de țări. Pornisem cu gândul să conțină 20 de poeți, apoi am lărgit-o la 25, iar în final am decis să fie 33, realizând de-abia ulterior în ce m-am angajat (căci asta a însemnat cooptarea a 38 de poeți și traducători români care au alcătuit o echipă strașnică; nu știu nicio antologie de poezie apărută în România care să fie rezultatul muncii unui colectiv atât de valoros și de divers).  

            Trei generații sunt reprezentate în selecția pe care am întreprins-o în urma căutărilor și a lecturii febrile a tot ce am putut găsi, începând cu aceea a lui Christopher Okigbo, Kofi Awonoor, Ama Ata Aidoo, Solomon Deressa și Lenrie Peters, care a deschis calea în anii ’60, continuată de importanți poeți ai anilor ’70-’80 (Sony Labou Tansi, Abdellatif Laâbi, Syl Cheney Coker, Dambudzo Marechera, Amadou Lamine Sall) și până la o seamă de autori care au debutat la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, câțiva dintre ei încă tineri, însă cu o solidă reputație internațională, de la Iman Mersal și Jean-Luc Raharimanana la Samira Negrouche, Fiston Mwanza Mujila, Ijeoma Umebinyuo, Nick Makoha sau Ladan Osman.

Dintre numele mari ale literaturilor postcoloniale care s-ar fi putut regăsi în acest volum, Wole Soyinka, primul laureat african al Premiului Nobel pentru literatură și autorul câtorva volume de poezie, este, înainte de toate, un important dramaturg și eseist. Lipsesc dintre țările mari și medii ale continentului Tanzania, Camerun și Zambia, pe care nu le-am trecut cu vederea, însă nu am reușit, oricât m-am străduit, să ajung la poeții pe care îi aveam în vedere, pe lista mea inițială figurând încă vreo 15 nume din aceste țări, precum și din Mauritania, Libia, Djibouti, Burundi și Namibia, care au fost, din păcate, poduri prea îndepărtate. Va fi probabil remarcată absența statelor în care se vorbește și se scrie în portugheză, îndeosebi Mozambic și Angola. Acestea au o istorie și caracteristici diferite, înscriindu-se într-o altă tradiție culturală, cea lusofonă, amalgamată cu varii culturi autohtone, și îmi propun să revin asupra lor.

            Asediate de limbile fostelor mari imperii coloniale, limbile Africilor sunt în pericol – cam 300, conform estimărilor, în timp ce alte 200 ar fi deja extincte, iar aceasta este o chestiune care ar trebui să ne preocupe tot mai mult, limba română fiind și ea amenințată în următoarea jumătate de secol de acest proces (dacă lucrurile vor avea aceeași evoluție ca în ultimele decenii) sub tăvălugul limbii engleze prevalente în lumea globalizată.

Nu este mai puțin adevărat că scriitorii africani și-au găsit, de un secol încoace, sălașul natural în franceză și engleză (excepția o constituie cele 10 țări vorbitoare de arabă, unde lucrurile stau diferit), îmbogățind patrimoniul acestor două mari culturi cu literatura scrisă în limba foștilor stăpâni. Nu mai vorbesc că, forțați de neașezarea și desele violențe politice din țările lor, mulți dintre poeții pe care i-am antologat trăiesc sau și-au petrecut o bună parte a vieții ca emigranți și exilați în Europa și America de Nord, continuând să scrie și să lupte pentru normalizarea societăților din care provin. De aici întrebările care se ridică în mod firesc: unde mai este locul pe care îl poți numi acasă și ce rezolvare își găsește acest conflict identitar în coliziunea inevitabilă pe de o parte cu foștii cuceritori, iar pe de alta cu despotismele și războaiele genocidare ale propriilor țări de după afirmarea independenței? Excepția, dintre cei 33, este Lisette Lombé, poetă cu personalitate explozivă născută în Belgia, dar cu rădăcini puternice în solul congolez – m-a interesat, în cazul său, tocmai transformarea acestei moșteniri și formele pe care le poate ea lua într-un nou biotop.

            Voi mai spune în încheiere că antologia propusă în nr. 33 (1/2024) vine în completarea celor din trecut care se ocupau de Negritudine, adică de generația lui Léopold Sédar Senghor, la care poeții din cele trei generații ulterioare au fost obligați să se raporteze, fie prin continuitate, fie, mai ales, prin opoziție, în spiritul expresiei critice și de o nemiloasă directețe a lui Wole Soyinka: „Un tigru nu își proclamă tigritudinea; el sare să își sfâșie prada”.