Cu Marius Oprea, joi, la Cărturești

Ultima zi din martie aduce o nouă ediție a Cercului literar de la Cărturești. De la ora 19, invitatul meu la cea de-a treia întâlnire pe care o moderez (după cele cu Angela Marinescu și Octavian Soviany) va fi poetul, eseistul și istoricul Marius Oprea, întors de câteva zile din Insula Mare a Brăilei, unde a făcut săpături pentru a scoate la lumină rămășițele deținuților uciși și îngropați la Salcia. Lui M.Oprea i-a apărut la sfârșitul anului trecut o antologie de poezie despre care vom vorbi, căci în ultimii ani poetul a fost mai puțin prezent, deși e unul dintre cei mai valoroși autori ai anilor '90, parte a Grupului de la Brașov. Sunt sigur că vom vorbi și despre romanul la care a început să scrie, despre prietenia cu mentorul Alexandru Mușina și cu ceilalți tineri poeți de acum 20-25 de ani de la Brașov (Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Simona Popescu), precum și despre multe altele. Vă aștept.

Nicolae Manolescu, o cădere teribilă

Nu am fost niciodată un mare admirator al domnului Eugen Simion, deși fostul președinte al Academiei Române are câteva cărți foarte serioase de critică și istorie literară, iar competența lui pe jurnal și pe literatura veche nu cred că poate fi pusă la îndoială. Când am ascultat înregistrarea în care fostul diplomat și președinte al USR Nicolae Manolescu îl numește (și încă de două ori) pe Eugen Simion „tâmpit”, vă mărturisesc, aproape că mi-au dat lacrimile. Din păcate, așa cum îmi confirma de curând un doctor, acestea sunt semnele instalării demenței senile. Mi-e îngrozitor de milă de Nicolae Manolescu: se prăbușește, cu fiecare zi care trece, într-o regiune unde nimeni, sunt convins, nu ar fi crezut că va ajunge vreodată. Felicitări, dragi colegi scriitori care-l susțineți în continuare. I-ați fi făcut un mare bine dacă nu ați fi fost atât de servili și de oportuniști: în urmă cu un an sau doi, N.M. ar fi ieșit din scenă cu obrazul curat. Despre așa ceva însă nu mai poate fi vorba acum.

Orfanii lui Ceaușescu după 20 de ani

Mâine, miercuri 30 mai, de la ora 15, la ICR (Aleea Alexandru, nr. 38).
Mai multe detalii în legătură cu evenimentul aici.

Trei poeme

Nefericilă lovește din nou

mi-e frig și știu că sunt atâția cărora
le e și mai frig
și lor le e și foame și ceva s-a rupt
definitiv în ei 
aș vrea să fiu furios pe cineva pentru asta
să-l privesc în ochi și să-i susur ceva usturător
ceva care să nu permită nicio replică
să strig că așa nu se poate
că va plăti că vor plăti cu toții
că oamenii mei le vor zbura creierii
tuturor celor responsabili dacă până 
la ziuă nu se rezolvă cu toată mizeria asta
așa nu se mai poate gata așa nu se mai
poate e vremea să redeveniți oameni
dar nu am la cine să
strig
pentru că deja nu mai e
nimeni

nimeni

*

Dincolo de noaptea asta

De lumina ei șerpiliană

Dincolo de pastilele

Cât roțile unui car alegoric

De plânset, de avalanșe, de revoluții,

Dincolo de catedrale și de moschei,

Dincolo de voință, de tehnologie, de aparate –

Afecțiunea cuiva,

Dezarmantă ca o lovitură la coaie,

Cântecul scandalos al cerșetoarei de la metrou

(Când nu ai speranță n-ai corp)

Ca și cum ai lua-o spre centru

Cu o bucată de marmură-n gură,

Abisul din ceilalți,

Fericirile cu cheiță,

Când nu ai speranță n-ai corp

Când nu ai speranță n-ai corp

Pe pământul ăsta sărăcit,

Aproape steril.

*

urcăm lucrurile cât mai sus pe dulapuri
să nu ajungă la ele frații gândaci
șoarecii cu mustățile lor sârmoase
un toast pentru bucuria resimțită când
auzi de nenorocirea altuia schadenfreude citisem
c-așa îi zice da’ să știi că orice

ne-ar trece prin cap
sunt curiozități pe care nu ni le vom putea
satisface vreodată
fiziologic locuiește omul iartă-l iubește-l așa
cum e sau
stâlcește-i fața cu lovituri de ciocan
învață-l minte din partea mea pe nervul arnold
sunt dâre pe cer și asta nu poate

fi de bine oricum ai lua-o
unde mă duc eu mă duc singur hăituit
vexat hașurat destul de anost
doar sânge și ser
și cutiuțe mici pentru dinții de lapte ai marii

speranțe care am fost

Institutul Blecher 125

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 27 martie 2016, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Ștefan Manasia și Răzvan Pricop.

Ștefan Manasia (n. 1977) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în 2000, a fost pentru o vreme profesor de limba și literatura română în comuna Călărași, județul Cluj, iar din 2003 este redactor al revistei „Tribuna”. A publicat volumele de poezie: Amazon și alte poeme (2003, 2005), Cartea micilor invazii (2008), Motocicleta de lemn (2011), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013) și Cerul senin (2015).

„Manasia e unul dintre ultimii detectivi sălbatici (vânători, ar zice Mușina) care caută nu doar forma poemului pierdut în deșertul (infra)realului, ci și recuzita lui inconștientă. Lui Manasia, poet din generația extincției, nu i-a fost niciodată frică de cuvinte – mici, mari și potrivite –, cum nu i-a fost frică să (se) recunoască (în) adevărul altora.” (Simona Sora)

Răzvan Pricop (n. 1987) a absolvit Institutul Național al Magistraturii (2013) și a debutat cu volumul retrovizor (2015).

„Texte scurte, atent construite, pregătind o imagine puternică ce vine de obicei la final. Astfel că citești și, neștiind unde te îndreaptă subtil poemul, realizezi la sfârșit c-ai asamblat fotografia unei ipostaze fruste, ireversibile. Ca-ntr-o carte de istorie în care, fără plictiseli sentimentale, sunt numărate indiferent victimele. Pricop știe, se vede, să extragă centri nervoși dintr-o astfel de carte.” (Ioan Șerbu)

Moderatori: Claudiu Komartin și Tiberiu Neacșu.

Mâine, în Tipografia, cu Merlich Saia și Alexandra Turcu

În octombrie am inaugurat seria de lecturi intitulate „Dactăr Nicu's Skyzoid Poets”. La prima ediție am citit cu Robert G. Elekes, și tot cu el voi modera mâine ediția din martie a evenimentului, la care sunt invitați Merlich Saia și Alexandra Turcu. Merlich va veni împreună cu mine de la București, iar Alexandra de la Cluj.
M.Saia a publicat în 2014 Garda de corp, iar A.Turcu – celelalte produse, anul trecut. Două dintre cele mai bune debuturi ale ultimilor ani. Mario Masaaki și Denisa Herman vor avea după lecturi și discuții momentul lor de muzică & performance. Ne vedem în Tipografia (Str. Postăvarului, nr. 1, Brașov), mâine seară, de la ora 19.

Institutul Blecher, ediția 124, cu Marie Šťastná și Andriy Lyubka

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, miercuri 23 martie 2016, de la ora 19.30, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Marie Šťastná (Cehia) și Andriy Lyubka (Ucraina).

Marie Šťastná (n. 1981) a absolvit Liceul Pedagogic şi apoi Istoria Artei şi Istoria Culturii la Universitatea din Ostrava. A debutat cu volumul Ipocriţilor primăvăratici (1999), iar în 2004, Peisaj cu Ofelia (2003) i-a fost recompensat cu prestigiosul Premiu Literar „Jiří Orten”, destinat autorilor în vârstă de până la 30 de ani şi pe care, de-a lungul timpului, l-au mai primit nume mari ale literaturii cehe, precum romancierii Michal Viewegh şi Pavel Brycz sau poetul Radek Malý. În prezent, Marie Šťastná locuieşte în Praga. În afară de poezie, se dedică şi confecţionării de bijuterii. Alte volume publicate: Nuduri (2006); 7apte 2007 (volum colectiv, 2007); Interioare (2010).

Andriy Lyubka (n. 1987) poet, traducător și eseist ucrainean. A absolvit școala militară Mukachevo și secția de filologie ucraineană la Universitatea Națională Uzhgorod. A urmat studii balcanice la Univesitatea din Varșovia. Autorul a trei volume de poezie: Opt luni de schizofrenie (2007), Terorism (2009) și 40 de dolari și bacșiș (2012) și al volumului de proză scurtă Killer (2012). Tot în 2012, a lansat un album alături de Dj Dimka Special-K. Câștigător al premiilor „Debut” (2007) și „Kiev Monastery” (2011), a beneficiat de mai multe rezidențe în Polonia, Letonia și Austria. A fost curatorul a trei festivaluri literare internaționale.

La eveniment va participa scriitorul, traducătorul și filmologul Mircea Dan Duță, fost director ICR Praga și autor al antologiei de poezie cehă contemporană Întunericul din camera copiilor (2015).

Moderator: Claudiu Komartin.

Evenimentul are loc cu sprijinul Ambasadei Cehe la Bucureşti.

Concursul Național de Poezie „Constantin Virgil Bănescu”, ediția a VII-a

REGULAMENT  
1. La concurs pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Premiul „Constantin Virgil Bănescu” la ediţiile precedente ale concursului.  
2. Lucrările vor fi trimise în perioada 10 martie 2016 - 15 aprilie 2016, pe adresa doinabanescu@yahoo.fr  şi vor purta, în loc de semnătură, un motto ales de autor.  Participanții vor trimite datele de contact: – numele şi prenumele autorului; – locul şi data naşterii, adresa, numărul de telefon şi adresa e-mail.  
3. Fiecare participant se poate înscrie în concurs cu maximum 5 (cinci) poezii.   
4. Lucrările vor intra în patrimoniul Concursului național de poezie „Constantin Virgil Bănescu”.  
5. Laureaţii vor fi anunţaţi cu o săptămână  înainte, pentru a fi prezenţi la Zilelele de poezie și la festivitatea de premiere, care vor avea loc la Târgovişte, în zilele de sâmbătă 14 mai şi duminică 15 mai 2016.  În cadrul Zilelor de poezie se vor organiza expoziţii, recitaluri de poezie, dialoguri literare, ateliere de creaţie, lansări de carte, întâlniri cu personalităţi din lumea literară, vizite la: – Complexul muzeal Curtea Domnească – Muzeul tiparului și al cărții românești vechi – Muzeul scriitorilor târgovisteni - Casa atelier „Gheorghe Petrașcu” – Muzeul de Artă – Casa atelier „Vasile Blendea” – Mânăstirea Dealu – Târgoviște – Muzeul regional de istorie (Galeriile Stelea).  
Organizatorii asigură invitaților cazarea, masa și cheltuielile de transport.  
6. Jurizarea lucrărilor va fi asigurată de personalităţi din lumea literară. Președintele juriului este scriitorul Octavian Soviany.  
7. Lucrările readactate vor fi trimise pe adresa: doinabanescu@yahoo.fr; - telefon fix: 0245-210732;  - mobil: 0724-528425. Participanţii vor primi confirmare de primire a lucrărilor trimise spre jurizare.

Cum aleg unii să facă lucrurile. De mântuială

Cine spune că nu se traduce și publică poezie străină în românește azi? Asta se face, din păcate la edituri invizibile, în condiții editoriale de un diletantism strigător la cer. Am fost marțea trecută la Institutul Italian la lectura poetului Claudio Pozzani. Acesta venea de la Iași, unde participase la un târg de carte ciudățel (Librex, desfășurat la Palas Mall...). Am fost unul dintre cei 10-15 oameni care au asistat la prezentarea și lectura lui, i-am cumpărat volumul apărut la editura CronEdit, am dat pe el cât nu făcea pentru ca apoi să mă enervez văzând cât de neserios, cât de neprofesionist e editată cartea, un obiect urât, cu copertă jalnică, punere în pagină care părea făcută de cineva suferind de cataractă, în fine, probabil volumul a apărut oricum într-un tiraj confidențial cât să primească Pozzani câteva exemplare și să mai fie dăruite câteva cu ocazia venirii lui pe aici, eu fiind unul dintre puținii (dacă nu singurul) tembel care a dat 25 de lei pe o carte care poate merge de pe-acum la topit. Păcat, poetul nu e chiar rău, am găsit câteva poeme onorabile în selecția de la CronEdit, destul de puține, totuși, nivelul general fiind mai curând unul mediocru, e drept că ceva mai bun decât al unor Cassian Maria Spiridon, Gabriel Chifu sau Valeriu Stancu (pe acesta din urmă îl bănuiesc că ar fi mintea strălucită din spatele proiectului). Odată cu volumul lui Pozzani, aflu de pe net că inenarabila editură CronEdit (să mă anunțați, vă rog, în subsolul acestei postări dacă vedeți pe undeva, vreodată, cărțile publicate de CronEdit, ar fi lucru mare) a mai scos cu ocaziunea târgului Librex și volumele lui Jean Portante și Dražen Katunarić, care arată la fel de prost. Totul sub titlul pompos „Poezia europeană la noi acasă”. În condițiile astea, vai de mama ei de Europă...

Poemul săptămânii: „dimitrie” de Dumitru Crudu

Am mai scris despre Dumitru Crudu, poetul, și anume despre antologia sa de acum un an și jumătate, Falsul Dimitrie (între timp, Dumitru a scos anul trecut două noi volume, cam trecute cu vederea, din motive pe care nu vreau să le discut aici), iar acum am ales un cunoscut text de-al său din volumul de debut pentru cel de-al 33-lea „poem al săptămânii”.

Dumitru Crudu

dimitrie

eu sunt şobolanul şi eu sunt viermele

eu sunt fluturele care zboară prin aer

noi cu toţii suntem cei care mergem

pe pămînt şi ne tîrîm în coate vocile

noastre nu se aud sunt slabe slabe

dar uneori noi ne vedem eu sunt şobolanul

care îşi scoate capul dintr-o gaură veche ştiu

că sunt urît şi din cauza asta sufăr enorm

iar eu sunt viermele

care mişună prin bălegar

şi eu am complexe dar vine seara şi ea mă ia

în palme şi se joacă cu mine noi cu toţii suntem

singuratici singuratici şi suferim enorm

din cauza asta iar eu sunt fluturele care

zboară pe sus şi eu sunt singur singur şi mă

înspăimînt uneori cînd mă uit în oglindă

dar vine seara şi vine vara şi noi

ieşim pe cîmpie şi ascultăm cîntecele

voastre şi nouă ne plac enorm

eu sunt şobolanul şi eu sunt viermele

şi eu sunt fluturele care zboară prin aer

şi nouă ne plac la nebunie

cîntecele voastre absurde

din Falsul Dimitrie (1994)

De vorbă cu Max Blecher, duminică, la ediția 123 a Institutului Blecher

Nu, firește că nu l-am uitat pe Blecher. La aproape șapte ani de la centenarul Max Blecher, adică la aproape șapte ani de când am început seria de evenimente și lecturi intitulată „Institutul Blecher” (ajunsă la ediția 123), la cinci ani și jumătate de la fondarea unei edituri care îi poartă numele, duminică ne adunăm să vorbim despre literatura acestui extraordinar scriitor, comparat cu Kafka și Bruno Schultz, despre filmul lui Radu Jude care îl are ca protagonist și va ajunge pe marile ecrane anul acesta, despre numeroasele traduceri ale romanelor Întâmplări în irealitatea imediată și Inimi cicatrizate. Romanciera Simona Sora, psihanalista și autoarea Daniela Luca și regizorul Radu Jude vor discuta la Tramvaiul 26 despre posteritatea și despre actualitatea lui Max Blecher, într-o întâlnire moderată de Claudiu Komartin și Emanuela Ignățoiu-Sora.

Miercuri, la Odeon

Mâine, miercuri, 16 martie, de la ora 19.30, va avea loc Gala tinerilor scriitori, în sala Studio a Teatrului Odeon (Calea Victoriei, nr. 40-42, București). Un recital de poezie și jazz care-i va avea în prim-plan pe câțiva tineri poeți premiați pentru cărțile lor de anul trecut: Vlad Drăgoi, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ana Donțu și Teodor Dună. Lor ne alăturăm Cosmin Perța și cu mine, în dubla calitate de poeți și editori. Mircea Tiberian va aduce din nou jazzul alături de poezie, în ceea ce se anunță ca o seară foarte promițătoare.

Poemul săptămânii: „Mă simt pătruns de o bucurie ciudată”, de Ion Monoran

Al treizeci și doilea poem al săptămânii îi aparține bănățeanului Ion Monoran (1953-1993), una dintre figurile emblematice ale Revoluției, dar și ale poeziei timișorene din anii '70-'80.

Ion Monoran

Ion Monoran (1953-1993) este probabil cunoscut astăzi în special pentru curajul de a fi oprit tramvaiele în Piața Maria din Timișoara și de a fi orientat mulțimea de protestatari către sediul județean al Partidului Comunist, pe 16 decembrie 1989, fiind astfel unul dintre cei cu care începe Revoluția Română. În plus, acest poet care nu a apucat să-și vadă publicat în timpul vieții vreun volum pare acum unul dintre autorii care au reconfigurat spațiul literar bănățean în anii ’70-’90 ai secolului trecut.

În discursul lui Monoran, euforia beatnicilor întâlnește nervul etic al scriitorilor germani din Banat. Bătăios și interogativ, impulsiv și nonconformist, poet cu o chemare autentică spre acțiune socială și civică, Ion Monoran este în textele sale de vârf mai direct și mai actual decât unii lunediști 80-iști (poate fiindcă ironia e, la el, în plan secund faţă de implicarea socială, ilustrând mereu acea vitalitate disperată despre care vorbea Pasolini). Dacă ar fi avut ceva mai multă șansă (adică dacă ar fi debutat în volum în anii în care se lansau gloriile generației sale și dacă ar fi avut o receptare critică justă), formula poetică extrem de coerentă cu sine a lui I.M. ar fi putut sta în centrul canonului 80-ist. Așa, el a rămas, la fel ca Aurel Dumitrașcu, mai degrabă un marginal dispărut prea curând, cu o foarte bună bursă la ultimele promoții poetice.

După moartea sa la doar 40 de ani, lui Monoran i-au apărut volumele: Locus periucundus (1994), Ca un vagabond într-o flanelă roșie (1996) și Eu însumi (2009), strânse în integrala poetică Dragă poezie (Editura Brumar, 2013).

(Mă simt pătruns de o bucurie ciudată)

Mă simt pătruns de o bucurie ciudată

de fiecare dată când încarc gunoiul

în subsolul blocului la care maică-mea

de trei ani mătură şi spală scările şi geamurile.

Pentru c-o ajut

a promis că-mi va cumpăra

un costum din materialul cel mai bun.

Încarc tot felul de gunoaie

de la coji de cartofi şi brazi de Crăciun

până la şobolani

pe care mai întâi îi ameţesc

cu jeturi puternice de apă de la robinet.

Uneori am chiar prilejul

să stau de vorbă cu ţiganii

în timp ce aceştia îşi vâră mâinile până la coate

prin bidoane căutând resturi de pâine

şi sticle neciobite.

Treaba asta oricum trebuie făcută de cineva

dar pun rămăşag

că nici un redactor nu s-ar încumeta

să publice un text ca ăsta prin reviste

cu atât mai puţin ideologii

cu care odată şi odată tot am să mă răfuiesc eu

să zicem încărcându-i în bidoane ca pe şobolani

în timp ce stau de vorbă cu ţiganii

sau cu mama

altfel nu se mai poate!

din Locus periucundus (1994), poem datat 1976

Cristian Teodorescu. O propunere

Încă un motiv să cred că romancierul Cristian Teodorescu reprezintă o alternativă coerentă și onorabilă pentru președinția USR și să vă încurajez să reflectați la asta. Fiindcă marea problemă a Grupului pentru Reformarea USR era până de curând că niciunul dintre scriitorii consacrați care au protestat împotriva actualei conduceri falite moral a Uniunii Scriitorilor din România nu vrea să-și asume o asemenea candidatură. Ca nemembru, mi se pare că organizația ar avea șansa să-și spele obrazul cu C.T. în fruntea ei.

Către toți scriitorii din România,

Fiindcă am ajuns la convingerea că Uniunea Scriitorilor din România trebuie reformată, indiferent ce va ieși din această încercare de reformare a USR, mă simt dator cu cîteva precizări pentru dumneavoastră, membri și nemembri ai acestei uniuni de creație.

1. Sînt convins că actuala conducere a USR ne face de băcănie de cînd cu realegerea lui N.M. pentru al treilea mandat. Cei care credeau și cred că N.M. e de neînlocuit ar fi putut să-i ofere statutul de președinte onorific, nu să schimbe Constituția scriitorilor pentru a-i pune pe tavă lui N.M. un al treilea mandat, deși după primele două a fost limpede că Nicolae Manolescu n-are stofă de manager. Și chiar dacă ar fi avut, cu rezultate demne de toată recunoștința, asta n-ar fi trebuit să ducă la schimbarea statutului nostru.

2. Mi se pare rușinos și inadmisibil felul în care conducerea de azi a USR încearcă să reducă la tăcere un grup de scriitori care protestează împotriva sa.

3. Dacă cei care conduc USR au ajuns să facă poliție literar-administrativă pentru a-i izola pe cei care protestează împotriva lor, folosind pentru asta revista „România literară” ca organ de luptă contra celor nesupuși, intrăm într-un conflict în care ar trebui să-și spună cuvîntul legea. Dar pînă atunci, cer pe această cale demisia actualei echipe de conducere a „României literare”.

4. Nu pot accepta ca Uniunea al cărei membru sînt să înființeze o comisie pentru monitorizarea, suspendarea și excluderea scriitorilor care nu-i cîntă în strună sau care nu tac în fața abuzurilor flagrante ale actualei conduceri.

Am făcut aceste precizări în calitate de membru al USR, care își afirmă și pe această cale calitatea de membru al Grupului pentru Reformarea acestei uniuni de creație.

Cu cele mai bune gînduri,
Cristian Teodorescu

Institutul Blecher, ediția 122

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită duminică, 13 martie 2016, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Cristina Onofre, Eugen Suman și Anca Pârvulescu.

Cristina Onofre (n. 1969) a debutat cu Pavilionul de ceai (1993), urmat de volumele: Între vitralii (1994), Poema ‘naltei domnișoare (2002), Generalul sau o iarbă înălțată până la cer (2004), Poeme din țara scaunului cu trei picioare (2007), Templierii lucrurilor simple (2011) și Să mergi călare. Să întinzi arcul. Să spui adevărul (Tracus Arte, 2015). Tradusă în limbile franceză și italiană, i-a apărut în Italia volumul Autoportrait / Autoritratto (2007, ediție bilingvă franceză-italiană).

Eugen Suman (n. 1983) a absolvit Facultatea de Psihologie la București. Autor foarte activ în zona online la începutul anilor 2000 (printre altele, a fost administratorul site-ului clubliterar), debutează cu Arcuri electrice. Formele de sub piele (2006).

Anca Pârvulescu (n. 1987) a studiat filosofie și jurnalism. Fondatoare a Freya Art și a companiei Freya Productions. Lectura la Institutul Blecher este debutul ei absolut.

Moderatori: Claudiu Komartin și Tiberiu Neacșu.

Mâine, în Gallery

Prima lectură din primăvara asta, în cafeneaua Gallery (Str. Leonida, nr. 9-11, București, chiar în spatele Teatrului Metropolis), într-o serie de evenimente începută anul trecut și moderată de către Daniel Sur. De la ora 18.30 voi citi în spațiul primitor din strada Leonida împreună cu Sorin Despot.

Cristian Fulaș, „După plâns”

Când a debutat anul trecut cu romanul Fâșii de rușine, Cristian Fulaș era un necunoscut pentru mine și cam pentru toată „lumea literară”. Am vorbit la Bookfest despre carte și cam așa a-nceput istoria receptării și recunoașterii unui nume nou, care cred că va face mult în literatura română a anilor următori. Nu mult i-a luat lui Fulaș să devină un personaj tot mai cunoscut (și un autor tot mai apreciat): nu doar că volumul său de debut a avut multe cronici și comentarii, că s-a vândut relativ bine pentru sărăcia pieței editoriale de la noi, dar acum e și nominalizat la câteva premii mai mult decât onorabile și sunt convins că pe cel puțin unul dintre acestea îl va câștiga, din simplul motiv că e de departe cel mai bun debut în proză citit de mine în ultimii ani. Și face parte dintr-o trilogie, al cărei volet secund, După plâns, e gata și în curs de apariție.Va apărea în două-trei săptămâni, fiind o coeditare Casa de Editură Max Blecher + Gestalt Books. Am mai publicat un fragment în „Poesis internațional”, nr. 1 (15) / 2015, care poate fi citit, în așteptarea apariției acestui roman recomandat de O. Nimigean.

Poemul săptămânii: Gabriela Negreanu

Am mai scris despre ea, la începuturile acestui blog, acum aproape șase ani, numind-o un pilot de încercare. Pe atunci îi știam doar câteva poeme, din antologia lui Marin Mincu și de pe net. Acum, după ce i-am citit aproape toate cărțile, cred că știu ce spun când scriu astfel despre Gabriela Negreanu pe hyperliteratura.

Ivan Hristov la București

Bdin, urmat de Poeme americane de Ivan Hristov va avea săptămâna aceasta trei lansări în prezența autorului:
‒ miercuri, 2 martie, de la ora 16, la Asociația Culturală Bulgară din România (Str. Doamnei, nr. 18, București);
‒ joi, 3 martie (de ziua națională a Bulgariei), de la ora 18, la Facultatea de Limbi Străine a Universității București (Str. Pitar Moș, nr. 7-13); 
‒ sâmbătă, 5 martie, de la ora 19, la Tramvaiul 26, în cadrul clubului de lectură Institutul Blecher (Str. Cercului, nr. 6, București).

În cei 15 ani scurși de la debut, Ivan Hristov (n. 1978) și-a câștigat, atât ca poet, cât și ca cercetător și eseist, o solidă reputație, fiind astăzi considerat unul dintre cei mai reprezentativi scriitori bulgari ai generației sale. După cum scrie poetul britanic SJ Fowler, „Poetica lui Ivan Hristov este la fel de variabilă și de stratificată pe cât este întreaga istorie modernă a țării sale”. Într-adevăr, poezia sa, premiată și tradusă în mai multe limbi, precum și studiile critice pe care le-a scris, oglindesc orientarea și parcursul literaturii bulgare de după căderea comunismului în Europa de Est.
Astfel, viziunea lui Hristov îmbină tradiția poetică și inovația, reușind să creeze în Bdin (2004) o imagine vie, în continuă mișcare, a unei bogate moșteniri culturale, prin ochii unui poet atent și pătrunzător din secolul XXI. Cartea, care a primit în 2006 un important premiu al Academiei Bulgare, scotea la iveală o voce puternică și complexă, care se întorcea cu „pietà” către puritatea și melosul poeziei bulgărești clasice, cu care intra în dialog în spirit postmodern, reușind să construiască un discurs care problematizează temele și motivele tradiționale ale cântecelor medievale, dar și cursul, atât de specific Balcanilor, unei istorii haotice și contorsionate.
Căutările sale sunt redefinite în Poeme americane (2013), cartea unui poet matur, a cărui tehnică pare acum epurată de orice aluviuni, ajungând la o expresie simplă și tranzitivă, conectată la câmpurile subtile de forță ale istoriei contemporane. Construită, la fel ca Bdin, într-un registru dialogal, Poeme americane nu mai comunică însă cu poeții bulgari clasici, de data aceasta atenția poetului fiind îndreptată aproape exclusiv către poezia americană și câteva dintre momentele zguduitoare ale istoriei recente.
Apariția la Casa de Editură Max Blecher a antologiei bilingve Bdin, urmat de Poeme americane / Бдин, следван от Aмерикански поеми, în traducerea lui Claudiu Komartin și a Lorei Nenkovska, reprezintă a doua transpunere a poeziei lui Ivan Hristov, după publicarea anul trecut, la Istanbul, a unei ediții în limba turcă. Volumul iese cu sprijinul Traduki, și marchează un moment în dialogul (până acum foarte redus, de nu chiar inexistent) dintre poezia românească și poezia bulgară contemporană.

Institutul Blecher, ediția 121

sâmbătă, 5 martie, de la ora 19, la Tramvaiul 26

Bdin – Groapa de gunoi 1


Groapa de gunoi din Bdin
are ceva special,
anume că nu se termină niciodată.
De câtă vreme tot merg și merg și merg…
E începutul și sfârșitul,
un nesfârșit orizont de așteptare.
Aici poți să găsești orice:
de la resturi din plastic
la tăieturi din ziare vechi,
bilete de tren nefolosite,
poze cu fete necunoscute,
căluți de lemn ciuntiți,
sticle de Coca-Cola,
busturi cu Lenin și Stalin,
prezervative folosite,
zvastici și cruci rupte,
cărți, de la Marcu la Marx și Márquez,
de la semilună la seceră și ciocan…
Din când în când întâlnesc
și alți poeți,
dar ei vorbesc limbi străine
și aparțin
altor literaturi,
deci nu putem
să luăm legătura.

Uneori mă întind
într-o cutie de carton
și mă simt
ca un copil
în pântecul mamei,
visez că-mi iau zborul…
Uneori, groapa
e caldă și respiră. 
Uneori mă gândesc
că oamenii de-aici
trăiesc ca păsările
migratoare – 

de la Nord la Sud,
de la căldură la frig
și înapoi. 
Și așa,
la fiecare patruzeci de ani
fumez un chiștoc de țigară
și n-am
unde să-l arunc


Ivan Hristov