marți, 27 august 2024

Iustin Butnariuc, „zâmbim, radiația nu s-a stins”

 


Iustin Butnariuc (n. 1999, Botoșani) este absolvent de Medicină la Iași. A publicat în „Poesis internațional”, „Observator cultural”, „Matca literară”, „Tomis” și „Timpul”. Crede, asemenea lui Lawrence Ferlinghetti, că poezia este cea mai scurtă distanță dintre doi oameni. zâmbim, radiația nu s-a stins reprezintă volumul său de debut.


Uneori volumele de debut sunt, pentru cititorul pasionat de poezie, spectaculoase ca mineritul monedelor virtuale – diferența fiind că valoarea textelor, atunci când ea există, e reală și constantă, în timp. Este și cazul acestei cărți, care aduce o fațetă nouă poeziei noastre de azi. Iustin Butnariuc privește viața din perspectiva unui tânăr doctor, dar fără gheața uscată în care ochiul clinicianului învelește de obicei lumea. Dimpotrivă, aproape fiecare text emană o vulnerabilitate profund umană.

Radu Andriescu


O voce poetică fermă, convingătoare, curajoasă, despre un copil care „a devenit adult la grădiniță” și de aceea copilul care a fost cândva încă mai are și acum multe de spus și de trăit – uneori acest copil chiar mânuiește un bisturiu. O saga a masculinității, a identității în formare printre vulnerabilități, boli, detalii anatomice și adevăruri despre corp. „Conturul e mai important decât forma” spune mama în cartea lui Iustin Butnariuc și de aici toate discuțiile despre poezie pot fi deschise. zâmbim, radiația nu s-a stins mă face să mă întreb în continuare unde se duce douămiismul când se duce și, dacă urmele lui se mai văd încă în vocile celor care abia sosesc, ce va fi perpetuat din el și ce va fi transformat în complet altceva.

Svetlana Cârstean


marți, 20 august 2024

(Am început să dau din mâini ca un apucat)


Am început să dau din mâini ca un apucat
pregătit s-ar fi zis pentru o decolare virtuoasă
vorbindu-le unor intelectuali mitteleuropeni
despre Brecht –
simțeam în coșul pieptului cum bătrânul tânăr marxist
mă dezaprobă deja

de-acolo de unde s-a exilat
împins de un infarct timpuriu, printre îngeri zglobii,
mic-burghezi,
admiratori ai dramelor lui dialectice
și ai bucătăriei din Sichuan
(Kung Pao, Bo Bo, limbă de porc în sos iute).

Pătruns de ocazie și puțin cherchelit,
scoteam butadă după butadă, mimând
voioșia și siguranța de sine,
cu telefonul pe silențios, proptit
între fesa dreaptă și scăunelul incomod
pe care mă așezaseră între alte câteva
trestii cugetătoare –

vechi reflexe protestante
într-o galerie de artă contemporană
strivită-ntre un buchețel de clădiri financiare
și bunul-simț disperat al Banatului.

Am început să dau din mâini ca un apucat
și mi-ar fi plăcut ca din toate astea să se iște o râcă,
o confruntare tranșată c-un pumn în bot
(Ehei!, tinerețea mea turbulentă,
plină de-nchipuiri, erupții solare și levănțică...)