sâmbătă, 30 iulie 2016

„Schele albe” de Ion Chichere


Încă un poet aproape cu totul uitat, reșițeanul Ion Chichere (1954-2004), despre care am scris câteva rânduri și am ales poemul intitulat „Schele albe” pentru cea de-a 52-a săptămână a rubricii găzduite de site-ul revistei „Poesis internațional”. Clic pe foto pentru a citi unul dintre textele cele mai reușite ale lui Chichere.


vineri, 29 iulie 2016

„euforia din timpul, greața de după”


euforia din timpul, greața de după e titlul provizoriu al unei cărți-obiect al cărei antologator voi fi și care va apărea la Editura Fundației Triade, conduse de către Sorina Jecza. Ilustrațiile (gravuri care vor însoți cele 10 poeme) sunt făcute de Ana Toma, selecția textelor (din 10 excelenți poeți români ai ultimei jumătăți de secol) e aproape gata, la baza ei stând rubrica pe care o țin de aproape un an, „poemul săptămânii”. E o colaborare care mă încântă (cunoscând calitatea lucrurilor făcute de Triade și de editura timișoreană) și sunt convins că din asta o să iasă curând ceva foarte frumos. Titlul pornește de la un vers al lui Andrei Bodiu, iar lângă el vor mai sta (iată, dezvălui aici jumătate din componența cărții) texte de Angela Marinescu, Octavian Soviany, Mariana Marin și Iustin Panța.

joi, 28 iulie 2016

sâmbătă, 23 iulie 2016

„Oameni obosiți”, de Andrei Bodiu. Prefața


foto: Mirela Dimitriu
(în cadrul Institutului Blecher, ediția 132)
Bistrița, 16 iulie 2016


Primăvara Bodiu

E multă primăvară în poezia lui Andrei Bodiu. Dincolo de orice observație doctă pe care aș putea să o fac la capătul citirii și transcrierii din cărțile sale, poem cu poem, a celor mai bune texte pe care, după gustul meu, el le-a scris, se impune aceasta – o atmosferă primăvăratică te întâmpină sau te însoțește în aproape tot ce a scris Andrei. Poate mai puțin în Poezii patriotice, cartea sa cea mai tensionată și mai „nervoasă”, altfel, poezia lui e întocmai cum a fost și omul: tânără, sprintenă, de o inteligență pătrunzătoare, mereu atentă la celălalt, generoasă, debordând de vitalitate.
Andrei Bodiu a fost unul dintre cei mai buni autori ai promoției sale, atât ca poet, cât și ca profesor, formator și critic. Când am scris, la puțină vreme după ce ne-a părăsit, că a fost un poet risipitor, cineva a înțeles această propoziție într-un cu totul alt sens decât fusese intenția mea. Andrei Bodiu și-a dedicat cei mai fertili ani pentru un scriitor ajuns la maturitate unor solide construcții culturale și instituționale. Dacă nu greșesc, el era cel mai tânăr decan din țară când a fost ales, în 2004, în această poziție, făcând, în următorii opt ani (desigur, cu aportul unor excepționali scriitori și profesori, precum regretații Gheorghe Crăciun și Alexandru Mușina), din Facultatea de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov una dintre cele mai competitive facultăți din România. A fost un răstimp în care Bodiu a publicat o singură carte, trecută nedrept cu vederea la vremea apariției ei. Iar poemele scrise după Oameni obosiți, pe care le-am auzit rostite cu mai multe prilejuri până în 2014, anunțau un volum pe care poetul (mereu în concurență cu profesorul, conducătorul de doctorate și managerul cultural) l-a tot întârziat și pe care nu a mai apucat să-l vadă apărând.
Recitindu-l integral pentru alcătuirea selecției de Poeme alese pe care editura Cartier a asumat să o publice la doi ani de la trecerea lui Andrei, am descoperit lucruri care la prima lectură nu-mi fuseseră atât de evidente. E drept, poate că și trecerea anilor de la momentul prim când i-am descoperit poezia, poate și lectura mult mai implicată de acum – fiindcă mi-am dorit ca din acest volum să reiasă o imagine de foarte bună rezoluție a poeziei sale –, au făcut ca imersiunea mea în textele ce poartă marca Andrei Bodiu să-mi aducă foarte mult, atât ca cititor, cât și ca autor. De multă vreme nu am mai parcurs poezie atât de conștiincios, adică având lângă mine pix și carnet, luându-mi notițe, copiind versuri, secvențe întregi, atent la construcție, la tăieturi, la ritm și făcând observații care, sunt sigur, îmi vor folosi cândva în propriile mele căutări. Și pentru asta îi rămân recunoscător acestui poet de care îmi e dor.
Da, poezia lui Andrei e întotdeauna bine gospodărită și precisă, tehnica sa fiind cea a unui scriitor profesionist – într-o literatură în care nu se întâmplă prea des să poți pune temei pe acest cuvânt –, atent la fiecare cuvânt pe care îl scrie, adică a unuia dintre acei poeți de la care ai ce-nvăța și care, în plus, face legătura între poetica dominantă a generației ’80 și discursurile câtorva dintre cei mai buni poeți tineri de acum. Lucru întru totul firesc, liniile de continuitate sunt aici imposibil de ignorat – pe de o parte, maestrul Grupului de la Brașov a fost Alexandru Mușina, iar Bodiu a scris în Direcția 80 în poezia română studii exemplare despre Mușina, Mariana Marin, Florin Iaru, Ion Mureșan, Mircea Cărtărescu sau Liviu Ioan Stoiciu, iar pe de alta, din poziția sa de profesor echilibrat și charismatic (adevărat argint-viu al vieții universitare și scriitoricești din Brașov), a influențat cu discreție poezia câtorva dintre cei mai buni poeți care au debutat în ultimii ani.
Nu ar fi trebuit să mă mire, așadar, că am întâlnit în Poeme patriotice (1995) scrâșnete și sugestii pe care aveam să le regăsesc, sub o formă considerabil mai belicoasă și hipertrofiată, în poezia protestatară și nonconformistă de mai târziu a lui Marius Ianuș (mai ales din Manifest anarhist și alte fracturi, 2000). Sau că în poeme din Cursa de 24 de ore și, mai cu seamă, Studii pe viață și pe moarte, Bodiu anticipează parcă poezia de început a lui Dan Sociu. Nu mai vorbesc de dublul ecou Mușina-Bodiu pe care îl suprind, cu toate diferențele de mode și temperament, în poezia unuia dintre cei mai apreciați poeți ai ultimilor ani, brașoveanul Andrei Dósa.
După dispariția fulgerătoare (dar ce moarte nu este, în cele din urmă, prea bruscă și greu de acceptat?), la nici 49 de ani, tentația de a vedea în unele versuri, secvențe, poeme din Firul alb un soi de premoniții a fost mare – și, de altfel, cine ar putea spune fără nici o urmă de îndoială că nu ar fi fost așa, că un poet nu poate avea astfel de fulgurații prevestitoare – chiar și unul detașat programatic de orice ar putea aduce a vizionarism sau ipostază profetică?
Tulburat, ca și Caius Dobrescu, de „gesticulația funebră” din Firul alb, Radu Vancu remarca „fluidele thanatofore” din această ultimă carte a lui Bodiu. E drept, la fel ca volumul precedent, Oameni obosiți, și Firul alb conține poeme care întrerup simplitatea expresivă, banalitatea căutată a poeziei lui Andrei. Acestea sunt în special textele vizitate de figurile prietenilor și apropiaților decedați – printre care Gheorghe Crăciun și Alexandru Mușina –, dar niciodată A.B. nu vorbește în mod direct, nemediat despre moarte, ferindu-se întotdeauna de patetism, de orice tentație melodramatică. Chiar și confruntată cu această temă majoră (care pe un poet îl poate „fura” cu ușurință), poezia sa rămâne reținută, uneori absența cuiva e atât de bine disimulată încât trebuie să ghicești din simple sugestii realitatea din spatele unor amănunte aparent lipsite de importanță.
Sărăcăcioasă în aparență, fiindcă nu abundă în figuri de stil, nu are convulsii, ruperi de ritm, scrâșnete sau bravade, poezia lui Bodiu e reținută, dar nu sfioasă, e lipsită de emfază, nicidecum însă lipsită de personalitate. Una dintre calitățile sale esențiale este felul în care se constituie momentele și întâmplările semnificative din numai câteva tușe, din creionări fugare și detalii care contrazic platitudinea înșelătoare a multor texte. Lejer fără să devină prea plat, funny fără să ajungă trivial sau să ruleze un umor de prost gust, Andrei Bodiu și-a însușit impecabil lecția lui Mallarmé („Nommer un objet, c'est supprimer les trois quarts de la jouissance du poème qui est faite du bonheur de deviner peu à peu; le suggérer, voilà le rêve”), iar lipsa emfazei și a ostentației, gesticulația redusă la minim din poezia sa, știința de a lăsa sugestia să lucreze în favoarea sensului, ironia și autoironia îl arată ca pe un poet excelent, unul dintre acei autori subtili și silențioși a căror literatură are, ca la Mircea Ivănescu sau Iustin Panța, câștig de cauză pe termen lung.

vineri, 22 iulie 2016

Poemul săptămânii 50, 51. Claudiu Mitan & Constantin Abăluță


Despre doi poeți cum nu se mai poate mai diferiți am scris pentru ultimele două postări ale rubricii „poemul săptămânii”, alegând câte un text din fiecare și arătându-i (în special pe Claudiu Mitan, care a murit în urmă cu câteva săptămâni într-un anonimat aproape total) așa cum îi simt și citesc eu. A fost mai greu cu Constantin Abăluță, unul dintre primii scriitori pe care i-am întâlnit (să fi fost prin 2001, eram în a XI-a când profesorul meu de română și literatură universală, Octavian Soviany, aducea la Colegiul Național „Mihai Eminescu” autori pentru întâlniri, cel mai adesea reușite și motivante, cu elevii). Clic pe fotografii pentru a vedea poemele și prezentările lui Mitan & Abăluță.



miercuri, 20 iulie 2016

Concursul de debut în poezie „Max Blecher” (ediția a VI-a)


Casa de Editură Max Blecher (www.maxblecher.ro) organizează a VI-a ediție a concursului anual de debut, continuând inițiativa pornită în 2011, al cărei scop este descoperirea și publicarea unor autori valoroși nedebutați în volum. Un concurs deschis poeților care nu au publicat editorial, câștigătorul fiind ales de către cei trei membri ai juriului.
La fel ca în anii trecuți, condiția principală de participare este să nu fi debutat în volum. Nu există limită de vârstă pentru înscriere. Premiul constă în publicarea manuscrisului câștigător și lansarea cărții la târgul de carte Gaudeamus (noiembrie 2016).
Adresa de e-mail la care manuscrisele vor fi trimise este: debutmaxblecher@gmail.com
Data limită de trimitere este 1 octombrie 2016. Nu există condiţii în ce privește numărul de pagini, fontul ales pentru paginare, formatul în care va fi trimis manuscrisul.
Juriul concursului de debut Max Blecher este alcătuit din: Teodora Coman, Andrei Dósa și Claudiu Komartin.



vineri, 15 iulie 2016

Astăzi și mâine, la Bistrița


După deschiderea de ieri a festivalului, în cadrul căreia au citit la Sinagogă poeții Lidija Dimkovska, Andrei Doboș, Hilà Lahav, Răzvan Țupa, Emilian Galaicu-Păun, Alina Purcaru și Virgil Mihaiu și au concertat Dora Bruck, Marina Minkin, Alessandro Andriani și Giorgio Mateolli, astăzi avem așa:

* dimineață, de la 11, în Plan B, un dialog cu poeții americani Ward Tietz, Leonard Schwartz și Tara Skurtu, moderat de Radu Vancu, la care participă ca traducător și Florin Bican;

* între 16.30 și 17.30, la Galeria „Arcade 24”, vernisajul expoziției Haute couture / Haute culture de Ion Barbu și lansarea cărții-album Sticle pentru minte, inimă și literatură, o antologie sui-generis de poezie olografă românească pusă în capodoperă de Mihai A. Barbu și Ion Barbu (editura Charmides, 2016)

* de la 18.30, înapoi la Sinagogă, concert de jazz (Duo MIKUTZ) și lecturile poeților Matthew Sweeney, Ernest Wichner, Tara Skurtu, Ion Mureșan, Teodor Dună, Alina Aliteea Tite, Andy Fierens și Ward Tietz.

Sâmbătă, între discuția cu prozatoarea Ioana Bradea (de la 11 în Plan B) și lecturile de seara de la Sinagogă (Ioan Es. Pop, Aleš Mustar, Ștefan Manasia, Elena Medel, Alex Văsieș, Florin Bican, Nadja Küchenmeister, Leonard Schwartz), avem între 16.30 și 18 ediția 132 a Institutului Blecher, cu Alex Văsieș, care citește la 6 ani de la prima ediție a clubului de lectură care s-a ținut la Bistrița (pe atunci în Cafeneaua Class). Alex avea 17 ani și citea împreună cu Ioana Bradea, acum va veni cu poeme din recenta Instalația, iar alături de el va fi antologia postumă a lui Andrei Bodiu, Oameni obosiți, care tocmai ce-a apărut la Editura Cartier, iar Gheorghe Erizanu a venit personal cu ea (și cu celelalte trei titluri ale colecției) de la Chișinău. Sper să citim, cât mai mulți dintre cei prezenți la Institutul Blecher, din frumoasele poezii ale lui Andrei.

* În program mai apare și informația că, de la ora 22:30 până la ziuă (!), în Pub Corso Café, va fi o seară cu performance-uri, jam session & open mic, ceea ce sună foarte sexy (protagoniști: Andy Fierens, Claudiu Komartin, Hilà Lahav, Virgil Mihaiu, Ward Tietz, Svetlana Cârstean).



Andrei Bodiu, Oameni obosiți.
Poeme alese de Claudiu Komartin
(Editura Cartier, 2016)

miercuri, 13 iulie 2016

Festivalul de poezie și muzică de cameră de la Bistrița (ediția a VIII-a)


Capitala poeziei e din nou, începând de mâine, pentru patru zile, la Bistrița. Programul e plin și foarte generos, implicând nu doar poeți, muzicieni și perfomeri, ci și o foarte bună prozatoare de după 2000 (Ioana Bradea), edituri, reviste și librari... În ce privește editurile, țin să spun că, pe lângă Charmides, Cartier sau Max Blecher, care au deja un portofoliu și o activitate constantă în ultimii ani, am câștigat-o de partea poeziei și pe Ana Nicolau, care conduce o editură cunoscută și cu tradiție, Nemira: probabil că la Bistrița se va dezvălui (că tot va fi și Svetlana Cârstean acolo) ce proiect de poezie contemporană vor porni în curând împreună sub stindardul Nemira.
Tot la Bistrița vor fi și Gheorghe Erizanu și Emilian Galaicu-Păun de la Cartier, ce vor veni cu primele patru titluri dintr-o nouă colecție, care începe în forță. Sunt bucuros ca de o reușită personală că antologiile din Alexandru Mușina, Andrei Bodiu, Benjamin Fundoianu și Radu Vancu vor fi în premieră arătate la acest festival. Acolo unde Ioan Es. Pop va lansa (la Charmides, de data asta) un volum așteptat, despre care se vorbește deja ca despre una dintre vedetele anului 2016.
Despre Institutul Blecher (ediția 132) voi spune mai multe peste două zile, ca să nu mă lungesc prea mult. Va fi sâmbătă și va citi din recenta lui carte de la CR bistrițeanul Alex Văsieș, invitatul invizibil al acestei ediții fiind Andrei Bodiu, cu antologia de care m-am îngrijitOameni obosiți (Cartier, 2016), care sunt sigur că îi va face dreptate unui poet foarte bun.


marți, 12 iulie 2016

Poem (O pagină goală e)


Tehnic și demonstrativ, ațos, uscățiv,
boțit ca rechinul lui Hirst,
tot mai înclinat să mă refugiez în stil și-n manieră
pentru că am citit prea multe cărți despre
oameni bolnavi, lipsiți de dragoste
și totuși nicio strategie nu m-a ferit de ce-avea să vină.

Atras de infecție mai mult pentru produsele ei secundare,
am încercat toate formulele de care aș fi
putut fi capabil
și-n toate mi s-a părut că o scald.

Poezia trage în jos, trebuie doar să asculți.

Uneori nu mai vreau decât sunete nedistorsionate,
multă odihnă, zgomot alb în adâncul
suprafețelor mate.

Dacă reziști îndeajuns, părți importante din creier
îți vor fi ocrotite.

Știu, e doar o părere, însă altfel
nu-mi explic cum se descurcă bestiile astea bătrâne.

M-am plictisit de toate învățăturile fețelor date cu făină,
de apostații care-și ronțăie castraveciorii
cu aerul că schimbă iar lumea.

O pagină goală e mai frumoasă
e mai târzie decât orice.

Ascult noaptea aspersoarele sfâșiind liniștea și parcă
în chilia de sub chelie se aprinde o luminiță
prietenoasă și cineva mă cheamă în larg.

Fără carcasă, îndatoriri, confuzii, regrete.

De aș ajunge acolo-ntr-o zi.

duminică, 10 iulie 2016

Concurs


În 2011, 2012 și 2013 am scos, împreună cu Radu Vancu, antologiile Cele mai frumoase poeme (din 2010, 2011, respectiv 2012), care au apărut la Editura Tracus Arte. Ele cuprindeau poeme din ceea ce noi am considerat a fi aparițiile importante din poezia românească a acelor ani. Deși ne-am oprit în 2013, mai am un set cu cele trei antologii pe care aș vrea să-l dăruiesc în urma unei provocări în legătură cu care sunt și eu curios.
Scrieți-mi pe facebook sau aici, pe blog, care este, în opinia voastră, cea mai bună carte de poezie apărută la noi în fiecare dintre cei trei ani pe care antologiile au încercat să-i acopere, cu un rând-două (sau un citat convingător din respectiva carte) care să justifice alegerea.
Celei sau celui care va lăsa răspunsul cel mai convingător îi voi trimite cărțile (după ce vom lua legătura fie pe facebook, fie pe mail).
Deadline: 15 iulie.




vineri, 8 iulie 2016

Poemul săptămânii (49): Ionel Ciupureanu


După ce săptămâna trecută am scris despre (și am ales un poem de) Nichita Stănescu, pentru cea de-a 49-a ediție a poemului săptămânii l-am luat alături pe Ionel Ciupureanu și poemul care dă titlul excelentei lui cărți din 2010, Mișcări de insectă.


joi, 7 iulie 2016

Dollywood


Suntem păpuși în doliu
cu burta bombată cu brațe care apucă
greu lucrurile mai mult le lovesc
sau le târâie când nu ne vede
nimeni
și privirile noastre ar
pustii ar smulge până și când încearcă să
mângâie
suntem păpuși în doliu
cu gura mare maaaare dumnezeule cum mai râdem
de orice prostie ca să nu izbucnim în
plâns deși plânsul ăsta
ne face unici
printre celelalte triburi de păpuși din
cămăruța unei fetițe bolnave din naștere a
unei fetițe cu oase de sticlă și sânge subțire și-albastru
cu care o să ne zugrăvim biserica
doamne
când agonia asta o să se termine când va
fi gata și unul dintre trimișii tăi o să ne mintă că
putem s-o luăm de
la
capăt.


Graz, mai 2016

miercuri, 6 iulie 2016

Ghiujul scuipă în continuare, ce altceva să mai facă?


Oradea, la moaște

http://www.romlit.ro/ai_notri_tineri

Din nou, acest bătrân aranjor puhav, rămas în afara literaturii de două decenii, cu lichelismul și combinațiile lui, cu retorica asta de politician care crede că poate prosti pe oricine, cu gașca repulsivă pe care o conduce, cu balivernele și falsurile pe care le produce întruna. Silă, greață și puțină, doar puțină satisfacție la gândul că nu știe (sau se face că nu înțelege) ce gândim despre el mai toți care avem sub 45 de ani (ba și mulți dintre cei de vârsta lui sau care i-au fost studenți). Decât să îmbătrânești așa, mai bine-ți pui ștreangul de gât la timp.

P.S. 1 Stegozaurul critic a uitat să spună în articol că i-a chemat pe tinerii poeți acolo (unii dintre ei de vârsta mea, deci nu cred că problema se poate pune, așa cum o face, tendențios, în întreg articolul, în termeni douămiiști vs cei de după, e pur și simplu mistificator și grețos) ca să și-i arondeze, de vreme ce scriitorii ultimilor 15-20 de ani îl consideră pe Manolescu ceea ce e în momentul de față: un impostor care ar trebui să mai stea pe-acasă. Oricum, nu i-a reușit nici asta. O fi impresionat două fete mai slabe de înger care tremurau ca varga că stau lângă moaștele Literaturii, dar atât.

P.S. 2
Am dat anul trecut un interviu pentru România literară, realizat de Iulian Boldea şi publicat în numărul 22, din 29 mai 2015. Precizez că, în ceea ce mă priveşte, Iulian Boldea face şi el parte din această mişcare profund pozitivă şi novatoare, a criticilor afirmaţi după anul 2000. În fine, în acel interviu acordat revistei România literară atingeam şi acest subiect. Constatam, în mod îmbucurător, afirmarea unei noi generaţii de critici. Personal, consider că am de învăţat de la aceşti critici, care sînt foarte talentaţi şi care au publicat cîteva cărţi absolut remarcabile. Se întîmplă, cum ştiţi, ca ei să fie în conflict cu monştri sacri ai criticii contemporane, de pildă, cu Nicolae Manolescu, dar asta nu mă poate împiedica să constat acest fenomen  – al apariţiei unei noi generaţii de critici – şi îl aplaud. În mare parte, mă regăsesc în cărţile lor şi în atitudinea lor. Aceste nume nu sînt numai critici din Bucureşti, nici pe departe. Asistăm, şi în critică, la o descentralizare clară, ceea ce este minunat. Numele pe care le dădeam în interviu şi la care acum mai adaug cîteva, care trebuie menţionate în acest context, erau: Andrei Terian de la Sibiu, Alex Goldiş de la Cluj, Oana Strugaru de la Suceava, Doris Mironescu de la Iaşi, Mircea A. Diaconu de la Suceava, Paul Cernat şi Bianca Burţa-Cernat de la Bucureşti, Teodora Dumitru, Mihai Iovănel şi Alexandru Matei, tot de la Bucureşti. Iar lista ar putea continua. Am menţionat cîteva din aceste nume în interviul acordat României literare, şi toate aceste nume au fost tăiate. Toate propoziţiile în care apăreau aceste nume au fost scoase. Mi s-a părut incalificabil. Iulian Boldea nu a fost înştiinţat, iar pe mine nimeni nu m-a contactat. Pur şi simplu pasajele în cauză – eu amintindu-i în mai multe locuri din interviu – au dispărut. Mi s-a părut, la lectură, că asistam la o călătorie în timp, întorcîndu-mă pe vremea lui Mihai Dulea (...).” (Christian Moraru, în cel mai recent număr al revistei Observator cultural)

Da, domnilor, știm cine a fost Mihai Dulea. Și nu mi-aș fi închipuit, la sfârșitul secolului XX, când citeam despre el și alți tovarăși de tristă amintire, că în publicistica românească din 2016, moștenirea lui (a lor) va fi, mulțumită circului Manolescu & co., atât de vie și de lipsită de scrupule.