Despre Anotimp # 21

Ciprian Măceşaru, în Accent cultural, nr. 3-4 / iulie-august 2011, la pagina 19.

Ion Buzera despre Anotimp

La ceva mai mult de doi ani de la apariţia volumului Un anotimp în Berceni, a douăzecea (cred) cronică, în revista "Mozaicul" (nr. 5 / 2011, pag. 11), semnată de criticul craiovean Ion Buzera. Deşi concluzia articolului său m-ar fi flatat teribil cu ceva vreme în urmă, ţin să-i spun domnului Buzera că nu voi fi poetul care îmi doresc să fiu decât atunci când numele meu nu va mai apărea în niciun top.

Nicoleta Cliveţ despre Anotimp

în "Vatra", nr.7/2010, la pagina 14, articolul Nicoletei Cliveţ despre carte, intitulat "O tranziţie poetică". Printre altele, criticul notează: "De la debut şi până în prezent, drumul lui C.Komartin s-a desfăşurat asemenea unei călătorii la capătul nopţii. Punctul ei terminus e undeva pe-aproape. După atâtea coborâri în infern, vine rândul iluminărilor. (...) O retorică a simplităţii şi o mai mare permeabilitate la tandreţuri este orizontul, ceva mai înseninat, spre care începe să se îndrepte poezia lui C.Komartin. Pe acest drum, Un anotimp în Berceni s-ar cuveni privit în primul rând ca un volum de trecere, cu toate plusurile şi minusurile ce decurg de aici."

Lansări la Bistriţa

Trei lansări la Bistriţa: la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" (ora 10.00), Colegiul Naţional "Andrei Mureşianu" (ora 11.00) şi la Librăria Casa Cărţii / N. Steinhardt (ora 17.00).

Un anotimp în Berceni se întoarce

Prima veste cu adevărat bună din primăvara asta: editura Cartier reeditează Un anotimp în Berceni. Cartea va conţine 8 poeme inedite, dar vor mai fi şi alte mici schimbări faţă de prima ediţie de acum un an.

Viorel Mureşan despre Anotimp

Articolul poetului Viorel Mureşan despre Un anotimp în Berceni în "Poesis" (nr. 228-230/ ianuarie-martie 2010): "Un anotimp în noul infern", din care spicuiesc:

«(...) Există în poemul "Un anotimp în Berceni" un vers-nucleu, care în trei rânduri coagluează materia poetică în jurul său: "încearcă să-ţi aminteşti". Ştim din eseurile lui Camil Petrescu că amintirile fac parte din fluxul conştiinţei, iar literatura generată de ele e una a autenticităţii şi a experienţei nemijlocite. Această calitate o are şi scrisul lui Claudiu Komartin, care devine, de la un capăt la altul, o experienţă existenţială intimă, unde impresia de unitate derivă din recurenţa anumitor obsesii, ca şi din vehemenţa stilului. Poemele sunt tablouri de o autenticitate halucinantă, cartea în întregul ei, sprijinită pe realismul fantasic, e o succesiune de universuri terifiante. (...)
"Poemele cu tătuca" impun un personaj tangent cu Daddy al Sylviei Plath, dar cu apucături şi suflet ruseşti. Afabulaţia ce leagă între ele textele din această suită are în compoziţie complexele şi spaimele mărturisite, ca la poeta americană, împreună cu ritmul profund al ideilor din care se ţese întotdeauna o persona memorabilă. Tătuca lui Komartin e omul dinaintea morţii, încărcat de tot răul istoriei din care vine, un mesager eschatologic, menit să bulverseze ordinea firească, să semene frica: "În unele seri de iarnă, în gospodăria bunicilor din Chircani / tătuca se repede cu ură-ntre porci / zguduit de tuse / iar cuvintele-i duhnesc a dializă / şi a alcool." (p.14). Josnicia fizică şi morală a personajului îl obligă pe poet să identifice fără urmă de echivoc urâtul cu gospodăria bunicilor din Chircani, poate replică infernală la viziunile melancolic-idilice de la Pillat (...). Un asemenea topos nu poate fi străbătut decât în bocanci, iar butucănoasa încălţăminte însoţind un purtător aidoma, se încarcă în textele lui Komartin de un semantism multiplu, pe o scală ce merge de la o simbolistică funerară, la metafora destinului. În toate urmele antropologice, viaţa e un drum, iar omul, fiinţă călătoare, homo viator: "În bocancii ăştia ai traversat mlaştini şi dune, / iar acum îi ţii lângă pat ca să nu uiţi prin ce ai trecut / şi visezi că într-o dimineaţă te vei scula, / îi vei încălţa şi vei fi din nou slobod. (...)". Capitolul e populat şi cu chipuri feminine, oarecum incapabile de viaţă interioră, desprinse parcă din baudelairenele pagini osândite: "S-a terminat aşteptarea: bătrâna Luisia, / de la doi, care umbla mereu beată, a ieşit / împleticindu-se pe scară, cu părul vâlvoi / şi, ronţăind o ultimă coajă de pâine amară, / a căzut în mijlocul holului, lată." (p.20). Gustul pentru grotesc al poetului face din tătuca un personaj antidostoievskian, unul care nu mai are deschisă nicio uşă spre mântuire: "Ce nevoie ai tu de umilinţă, te-ntrebi, tu care / ai fost întotdeauna aşa de brutal, de puternic ? / L-ai dat afară pe popă în ziua în care l-am chemat / cu gândul că vrei să-ţi găseşti împăcarea / şi l-ai scuipat în obraz." (p.23).
Ciclul median, "Black Butterfly", e unul în care mai percepem urme de imagism. Un oarecare program în acest sens nu lipseşte, de vreme ce poetul notează: "pe retină-mi ard zilnic imagini cât pentru o viaţă de om" (p.33). "Un dans matinal" (pp. 34-35) e primul poem ceva mai senin din carte. În prima parte, versuri fără ornamente stilistice omagiază lucruri şi gesturi fireşti, în lumina dimineţii, nimic contorsionat, nimic care să surprindă, totul însă comunicând cu o ascunsă putere simbolică: "Deşteptat dintr-o dată de o mireasmă / pentru care, către amiază, îţi vei aminti să-l lauzi / pe bătrânelul Filip, grădinarul cel migălos / cu surâsul larg şi mâini delicate. // (...) Ştii încotro să te-ndrepţi – pisicile se dezmorţesc după somn / printre flori, prin unghere, / se hârjonesc, / adulmecă-n aer, / mustăţile zbârnâie: / natura comunică prin curioase vibraţii." (p.34). Ultimele opt versuri – un superb portret de femeie, în genul acelor "Portrait d'une femme", cultivate de Ezra Pound, W. C. Williams sau de T. S. Eliot. Linie sobră, dar totuşi caldă, simplitate, însă nu şi uscăciune expresivă, mişcarea însăşi a obiectelor urmând parcă o paradigmă ascunsă. (...)
Tot ceea ce comunică poezia lui Claudiu Komartin se bazează în primul rând pe sugestie. Ne stă în faţă finalul unui poem, "Soarele a ascuns", compus după tehnica lui Robert Frost, comentată atât de ingenios de Borges, poem unde avem acelaşi vers de mai multe ori repetat cuvânt cu cuvânt, de fiecare dată cu alt sens. Este suficient să deplasăm accentul, de la o lectură la alta, pe părţi de propoziţie diferite, pentru a înţelege câte ceva din evantaiul semantic al textului: "Ochii sunt nişte bulbi crescuţi pe o tulpină înaltă. // Soarele a ascuns ceva în părul tău / soarele a ascuns ceva în părul tău / soarele a ascuns ceva în părul tău" (p.36).
Ultimul ciclu al cărţii, "La debarcader", aduce un plus de rafinament în descrierea unui univers cvasidomestic, populat cu un bestiar incert, peste care omul e un stăpân melancolic (...). Sunt invocate legile de aur ale scrisului şi condiţia celui care scrie în mijlocul acestei urzeli de vietăţi pe jumătate în real, cu cealaltă jumătate în fantastic (...). Dar o scriitură care să reprezinte viaţa în formele umile nu i se potriveşte lui Claudiu Komartin. În "La debarcader", el se întâlneşte cu marea poezie atunci când urmăreşte un profil feminin: "iubesc acel oraş îndepărtat / în care au botezat lumina / blândă a înserării / cu numele tău." (iubesc acel oraş, p.57); sau: "îmi pierd mâna prin părul tău / cum se pierde un liliac/ în liniile de înaltă tensiune" ("Laura", p. 6).
"Rătăcirea" e un poem antologic, încărcat de onirism şi magie, din care câteva detalii vor reveni chinuitor pe retina cititorului mult timp după ce a fost închisă cartea: "la câteva săptămâni după ce te-am dus la groapă / nişte vecini au venit la noi într-un suflet / să ne spună că te-au văzut pe un câmp // de fapt, capul tău se-ascunde printre crengile / unui prun desfrunzit / ai fi zis că e un norişor cu păr şi urechi / dar ţi-am recunoscut de departe gura răutăcioasă / şi privirea piezişă / acolo, agăţate în crengile prunului" (p.65). Această exemplară carte de poezie ne arată că anotimpurile sunt vechi, numai infernul se reînnoieşte.»

"Cu Marele Măcelar la capătul nopţii"

În "Tribuna", nr. 180 / 1-15 martie 2010, la pagina 7, articolul domnului Octavian Soviany despre Un anotimp în Berceni. În care O.S. scrie: "Acestea sunt orizonturile cele mai sumbre pe care le-a atins până în prezent poezia lui Komartin şi, pentru că a ajuns de data aceasta cu adevărat «la capătul nopţii», adică în punctul de unde nu se mai poate cădea, poetului nu-i mai rămâne decât să caute «ieşirea din labirint», încercând să se împace în cele din urmă cu existenţa. Aşa se face că, odată ce substanţa trăirilor tenebroase a fost epuizată, Claudiu Komartin începe să intoneze cântece aurorale şi să redescopere bucuria contactului epidermic cu lucrurile (...)."

Un anotimp la Chişinău

foto: Vitalie Coroban

Lansare la Chişinău

Am ajuns în cele din urmă să ne lansăm cărţile în locul de unde ele au plecat: la Chişinău - eu cu Anotimpul meu şi Dan Coman cu Dicţionarul Mara. Era lansarea pe care mi-o doream, încă din aprilie trecut, cel mai mult. Merg pentru prima oară în Basarabia. Ţineţi-mi pumnii!

Cronica Ritei

Încă un articol despre Un anotimp în Berceni, "Tentaţii schizoide şi tabieturi livreşti", în "Cultura", nr. 49/2009, semnat de Rita Chirian. Un text doct, subtil şi nu tocmai uşor de citit în care Rita face şi de data aceasta tot felul de observaţii cu miez ;)

La RRC

În seara aceasta, de la ora 21, un dialog cu Eugen Lucan (despre Un anotimp în Berceni şi nu numai) difuzat în emisiunea acestuia, "Dicţionar de literatură română" de la Radio România Cultural.

Lansare la Sibiu

Pentru prima oară de când ne-au apărut cărţile, ne reunim toţi trei (Dan Coman, Radu Vancu şi cu mine) pentru o lansare colectivă, vineri, la Sibiu, în subsolul librăriei Humanitas. Vor vorbi criticii Andrei Terian şi Dragoş Varga.

De la Verso la Poetici

În numărul 70 / oct. 2009 al revistei clujene "Verso", un articol semnat de Ion Mureşan: "Un anotimp capricios" (în care se reţine, printre altele, că "(...) şi Komartin era dator să parcurgă bucla estetică a douămiismului, numai că o face în felul său, înlocuind sexul cu oroarea.")

Iar astăzi de la ora 18.00, la Muzeul Ţăranului Român, Poeticile cotidianului, ediţia 108, cu trei tineri scriitori străini şi doi români, în cadrul proiectului internaţional Word Express.

Who is Tătuca? & Anotimpul lui C.K.

Două cronici proaspete la Anotimp semnate de nişte oameni tineri cu intuiţie: Bogdan Odăgescu (secretar general de redacţie al revistei "Echinox") cu "Who is Tătuca?", deocamdată pe rocultura.ro, şi Liliana Armaşu, care semnează "Anotimpul lui Claudiu Komartin", în "Stare de urgenţă", nr. 17 / 2009.

Despre Anotimp şi un performance

Două cronici la Un anotimp în Berceni: una aparţinându-i lui Emilian Galaicu-Păun, postată mai întâi pe blogul său, acum în "Clipa", nr. 4 / 2009, şi alta a lui Tudor Creţu, care nu se dezminte, în "Orizont", nr. 8 / 2009.
Încă ceva, un fel de performance înregistrat în Noaptea Galeriilor, pornind de la ultimul proiect al lui Gili Mocanu, de la Galeria Point - lihhil.

De pe bloguri adunate

O postare a lui George Florea despre Un anotimp în Berceni pe quasiote.wordpress.com

Poemul cu care se deschide cartea ("Ce ascunzi în palmă") dat ca preferatul ei de către hearmyself.wordpress.com

Menţionarea blogului în topul "Blogul de aur" de la O carte într-o frază (iată-mă din nou premiant)

Ultimele isprăvi ale celor mai tineri paveldanişti: cenaclulpaveldan.wordpress.com

O leapşa simpatică ce circulă pe blogurile literare: leapşa pe recomandate

Un frumos poem al Magdei Isanos, care şi mie îmi place mult, ales de white noise

Dan C. despre "Un anotimp..."

Când a apărut cartea, Dan C. Mihăilescu a fost unul dintre criticii la care ţineam să ajungă. Curios fiind cum o va citi şi dacă va face apel la clişeele obişnuite când vine vorba de 2000-işti, aşteptam să văd în ce fel va scrie / vorbi despre Anotimpul meu... şi iată că a făcut-o, citând surprinzător de mult din volum, în emisiunea sa de la Pro TV, "Omul care aduce cartea", din 15 iulie: Un anotimp la tv.

Cinci săptămâni în poezie

Am aflat despre o cronică la carte care a apărut la sfârşitul lunii iunie în "Cultura" (nr. 25 / 25 iunie 2009). Este semnată de George Neagoe şi are titlul "Cinci săptămâni în poezie". Deşi Neagoe e destul de contradictoriu (fiind când exaltat, când "rău" şi mormăitor), nu mi-a displăcut cum a citit cartea. Desprind finalul, concluzia articolului: "Un anotimp în Berceni conţine versuri antologice, poezii superbe, dar şi eşecuri. Poemele cu tătuca se desprind atât din plutonul poeziei lui Komartin, cât şi din cel al generaţiei sale". Aferim!

Cronică în "Familia" şi ceva în bulgară

Am primit revista "Familia" de la Oradea (care din păcate e tot mai greu de găsit în Regat), în care redactorul-şef Ioan Moldovan, unul dintre poeţii proeminenţi ai generaţiei 80, a scris despre Un anotimp în Berceni. Articolul nu este încă pe net, dar se găseşte în nr. 5 / 2009, la pag. 22. Un fragment: "Viziunile unei singurătăţi înfricoşate a trupului, devenite opac-fluide şi copleşind nu numai spaţiile familiare, ci întreaga lume, percepţia neagră a intimităţii, repetabila şi insidioasa revenire a semnelor morţii, efectele contradictorii ale acestora (amestec de oroare, umilinţă, revoltă, înduioşare, milă etc.) şi, în contrapunct, stări de o «limpezime neobişnuită»,«halucinantă», trasează un teritoriu liric definitoriu pentru modul liric al poetului. Obosită şi mereu revigorată, dorinţa de iluminare («frumuseţe, tu cântăreai mai puţin decât fumul!») iradiază din fiecare text al Anotimpului în Berceni. Nu numai urâtul este înspăimântător, frumuseţea însăşi este - precum la Ion Mureşan sau, mai departe, la Rilke - traumatizantă (...)".

Mi-au apărut anul trecut, în revista "Balkani", care apare la Sofia, câteva poeme în traducerea tinerei Lora Nenkovska. Era un dosar de literatură românească, în care mai apăreau Ioan Groşan, Adela Greceanu, Cosmin Perţa, Denisa Pişcu, Teodor Dună, Maria Luiza Cristescu, Dan Lungu, Norman Manea, Dumitru Ţepeneag, Marin Mincu, Ana Blandiana, Dinu Flămând, Magda Cârneci, Ioana Ieronim şi Gianina Cărbunariu. Câteva luni mai târziu, Lorei i-au fost cerute două dintre poemele mele ("Refugiu" şi partea a doua din "Alien Redemption", care a apărut sub titlul "Cântec de leagăn") pentru un site / revistă online unde s-au bucurat, pare-se, de atenţia cititorilor. Pentru cine ştie limba bulgară, iată-le aici.

Blogul lui Galaicu

Poetul, traducătorul şi editorul Emilian Galaicu-Păun şi-a făcut blog, ca şi Gheorghe Erizanu, Vitalie Coroban şi Dorin Onofrei, adică oamenii datorită cărora există editura Cartier. În primele sale postări, Galaicu are deja două articole care m-au interesat direct: unul de pe 23 iunie, despre editură la târgul de carte de la Bucureşti, iar cel de-al doilea, de alaltăieri, despre Un anotimp în Berceni (carte al cărei prim lector a fost), intitulat "Portretul artistului tânăr la maturitate".

Astăzi e înmormântat la Bloomington, Indiana, fostul mare critic şi profesor umanist Matei Călinescu (1934-2009), a cărui dispariţie m-a întristat şi m-a făcut să îl recitesc cu amărăciune - dar şi cu aceeaşi neschimbată admiraţie.