Andrei Codrescu este unul dintre acei poeți rari pe care,
citindu-i și lasându-te pe mâna lor, te energizează, îți provoacă frământări
plăcute, furnicături, neașteptate euforii; îți vine, cufundându-te în lectura
marelui poem codrescian, să citești mai mult și în toate direcțiile din care intuiești
că se irigă scrisul său, să devii un scormonitor livresc și perseverent, să
cauți ceea ce și el a căutat, să scrii tu însuți, intrând astfel în dialog cu
textul său, continuându-l sau dând naștere unei tapiserii în care se pot regăsi,
dacă ești foarte atent, semne vechi, sensuri voalate, biografeme ale unuia
care-a trăit parcă cel puțin trei vieți, ecouri îndepărtate din vremea când poetul
era încă vrăjitor, șaman, copoi dibaci al transcendentului.
Nu mi-a fost deloc ușor să ajung la o formulă mulțumitoare
în realizarea acestei antologii. Andrei fonda legendara publicație Exquisite
Corpse: A Journal of Letters and Life înainte ca eu să mă nasc. Nu-i fac
din asta o vină, ceva mă face să cred că, dacă transmigrația sufletelor chiar
există, atunci ea se petrece în toate direcțiile, către viitor și deopotrivă
înspre trecut, așa că poate voi avea și eu șansa de a-i întâlni pe marii
prieteni new-yorkezi ai lui Codrescu pe care nu i-am apucat decât din cărți.
Așadar, antologia fructele coapte ale babelului
conține o selecție personală dintr-o operă poetică admirabilă: peste douăzeci
de volume publicate între 1968 și 2025, ce se adaugă altor treizeci de cărți de
eseuri, memorii, povestiri și romane, dintre care multe au fost traduse și
publicate în românește. Îl citesc pe Codrescu de la începutul secolului, iar Selected
Poetry / Poezii alese (2000, tradusă excelent de Ioana Ieronim) prin care
am intrat în contact cu scrisul său a rămas o carte importantă din biblioteca
mea. La care s-a adăugat acum un deceniu Arta uitării / The Art of
Forgetting, tradusă de Alexandru Opescu. De atunci, Andrei a mai publicat câteva
cărți bune de pus pe rană: No Time Like Now (2019), Too Late for
Nightmares (2022), How to Live Under Fascism (2025) – poemele pe
care le-am ales din aceste trei volume înseamnă aproape o jumătate din
antologia de față.
Poezia lui Codrescu, infuzată de spiritul dadaist și de
suprarealism, care a întâlnit la momentul oportun, adică la sfârșitul anilor
’60, când a emigrat în Statele Unite, fierberea scenei poetice new-yorkeze, este
a unui postavangardist vitriolant (după cum se vede atât de bine în volumul său
de debut, Licence to Carry a Gun, și în cele ce au urmat în anii ’70, de la The History of the Growth of Heaven la Necrocorrida)
ale cărui principale trăsături – absurdul, hohotul zeflemitor al Cabaretului
Voltaire, nonconformismul, dilemele identitare ale exilatului – au făcut un
aliaj scânteietor cu pop art și contracultura poate celei
mai fecunde perioade artistice din istoria Americii.
Mă bucură nespus revenirea lui Andrei cu aceste șaptezeci
și ceva de poeme, mai ales că are loc la Casa de Editură Max Blecher, pentru
care tradiția reprezentată de Tzara, Fundoianu, Gherasim Luca înseamnă atât de
mult.
