Mâine, în Londohome

 

Mă reîntorc la Londohome, unde voi vorbi „Despre protectorii poeților și câteva primejdii asociate”, de la sfetnicul împăratului Augustus, Gaius Mecenas, la Prințesa Marie von Thurn und Taxis și mai departe. 

Bogdan Suceavă, „Arena”

 

        Prima carte a toamnei la Casa de Editură Max Blecher, dintre cele șapte pe care plănuim să le publicăm până la 1 decembrie (plus un volum nou din „Poesis internațional” și două plachete în colecția „Hoja de ruta”) îi aparține lui Bogdan Suceavă. Mai cunoscut pentru proza (Imperiul generalilor târzii și alte istorii, Venea din timpul diez, Miruna, o poveste, Vincent nemuritorul, Republica, Avalon) și eseurile (Memorii din biblioteca ideală, Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute, Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica «Jocului secund», Furtuna barocă. Poemul unei epoci) sale, reputat matematician și profesor la California State University, Bogdan e în Arena un poet matur, al cărui volum începe cu un text recent puternic și tulburător, „Festivalul nopții”, mergând către trecut, în partea a treia a cărții recuperând poeme scrise în anii '90, pe care le-a reinterogat și șlefuit pentru a răspunde exigențelor celui din prezent. Nu mai fusesem convins de poezia unui romancier de mai bine de un deceniu, când apăruse volumul de poezie al regretatului Alexandru Vlad, și sper ca Arena să aibă parte de receptarea pe care o merită.

Poet, anticar, îngrijitor de mumii

Despre ce boală vorbim?

Despre ce fel de îndepărtare

de tot ceea ce ne-a adus laolaltă?

Despre incendii știm, alții mai curajoși

încearcă să le stingă chiar în timp ce vorbim,

mă cheamă Claudiu și am văzut în câteva nopți de insomnie

lumea stingându-se, tentaculele luminoase ale

Metropolelor privite de pe orbită. În visul acela clipeau

pentru ultima dată acceptându-și sobru orbirea,

una după alta, apoi cufundarea în bezna

la care am lucrat cu insolență,

ca atunci când vrei să se stingă

în bar ultimile lumini pentru a fi în sfârșit

tu însuți.

Despre ce boală vorbim?

Admit că mai întâi mi-am dorit să fiu poet,

apoi anticar, astăzi m-aș angaja îngrijitor de mumii,

atât cât să îmi primesc

la răstimpuri simbria: câteva roade ale pământului

dinainte să fie otrăvit de toate corporațiile

astea care ne plătesc în rumoare

și sânge artificial.

Otava cosită cu ultimele puteri va mai hrăni o vreme

animalele de povară, pe multe dintre ele

le vom descoperi ca fiind oameni,

făpturi îndărătnice care cară, târăsc, împing

blocurile de piatră pornind de la care

se vor întrece în teorii toți arheologii căpoși

când vor săpa sub ceea ce e vizibil

la Göbekli Tepe, cu gândul la Atlantida.

De parcă n-am fi fost pregătiți din timp pentru asta.

Cairo

     Am rămas în Cairo pentru încă două săptămâni după festivalul de literatură la care am fost invitat, și unde am citit în ultima seară alături de poeți din lumea arabă și un maltez, iar sâmbătă voi avea un eveniment într-o librăria Diwan din cartierul Zamalek, unde voi purta o discuție cu scriitoarea Sherine Elbanhawy, fondatoare a revistei „Rowayat”.

Institutul Blecher, ediția 338

 

Clubul de literatură Institutul Blecher vă invită, duminică 7 iunie, de la ora 20.00, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Iordan Eftimov și Livia Ștefan. În cadrul întâlnirii va avea loc prezentarea volumelor Până ca sângele să fie spălat (Casa de Editură Max Blecher, 2026) de Iordan Eftimov, în traducerea Liviei Nistor, și INNER SANCTUM (Casa de Editură Max Blecher, 2026) de Livia Ștefan.

Iordan Eftimov (n. 1971, Razgrad) este poet, critic literar, publicist, om de radio și profesor de teoria literaturii. A debutat în 1993 cu Metametafizică, pentru care a primit Premiul Național pentru Debut. Au urmat alte cărți de poezie, printre care Africa / Numere (1998), Opera nigra (2001), Soția mea spune întruna (2005), Inima nu este un creator (2013), Teorii demonstrate, experimente definitive (2018) și Până ca sângele să fie spălat (2022, Premiul Național de Poezie „Ivan Peicev”). Este, de asemenea, autorul mai multor monografii și cărți de eseistică.

Livia Ștefan (n. 1982, Giurgiu) a debutat cu re.volver (2012), căruia i-au urmat două volume apărute la Casa de Editură Max Blecher: Lolita32 (2016), Thanato Hotel (2019, 2022) și recenta INNER SANCTUM (2026). Fotografă, performeră, traducătoare și redactor de carte, poezia a purtat-o la Stockholm, Londra, Berlin, Leipzig, Bruxelles, Varșovia, Córdoba, Istanbul. 

Moderatori: Robert Gabriel Elekes și Ioana Tătărușanu

Sâmbătă, la Londohome

 

Ne întâlnim sămbătă seară, de la ora 20.00, la Londohome (Str. David Praporgescu 31, sector 2), cu poeții Gheorghi Gavrilov, Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski, să citim poezie și să vorbim despre ce se întâmplă prin Moldova, România și Bulgaria și în ce fel s-au schimbat lucrurile în poezia scrisă în țările noastre în anii din urmă.

Livia Ștefan, „Inner Sanctum”

 

INNER SANCTUM este un joc de reflectări, de reflecții à rebours și de magnificări pe muchie de cuțit, tragic ca orice sfidare. Cu exactitate cinematică, Livia Ștefan demantelează imperativul social, sentimentalismul, egoul și biografia manufacturate dinspre afară înspre înăuntru. Rezultă, la capătul unei dure și neliniștitoare autoscopii, o dare de seamă distopică asupra unui corp monstruos. Și cine nu e cu totul mesmerizat de el? Și cine nu înțelege că este, de fapt, al lui? Și cine nu vede că acel corp care cade, decade, recade în lume este conectat, perfid și crud, la o infernală, seducătoare aparatură, iar ea îl silește, ca-ntr-o celebră imagine, să rămână cu ochii deschiși, o complicată mașinărie care pune laolaltă muzică, poezie, convulsiile din noaptea întunecată a sufletului, pe ceilalți – cu absurdul, grația, vinovăția lor? Și cine nu știe că aceasta este tocmai funcția celei mai precise dintre artele autodafeului – care este poezia: să nu lase pleoapa să cadă până nu arde totul?

Rita Chirian

Direct din poezia damnată, din bolgia suicidară în care cuvintele sunt simultan țepi & sânge (& mângâiere secretă), de acolo vine acum poezia Liviei Ștefan. La Ville tentaculaire a lui Verhaeren & Eliot a devenit pentru ea „tentaculara corporație din creier”, puterea absolută împotriva căreia numai armele absolute mai pot lupta – iar armele absolute sunt cuvintele. A căror forță Livia o conjură de peste tot: din arta altora (de la Commedia lui Dante la Lacrimosa lui Mozart), din propriul corp & propriul creier (care pentru ea tot din materia organică a cuvintelor sunt compuse). Încât, atunci când o citești, știi că fiecare cuvânt e acoperit de vieți întregi.

Radu Vancu