Pentru al șaptelea an consecutiv, ARCEN organizează Nocturnele de Poezie contemporană. În 2021 ele arată puțin altfel decât până acum, o noutate fiind invitarea unor editori de poezie care vor avea un dialog. Matei Martin va modera, așadar, conversația dintre mine și Alex Ciorogar (ca reprezentanți ai Casei de Editură Max Blecher, respectiv OMG Publishing), sâmbătă seară, pe terasa blocului Millo (str. Matei Millo nr. 6), după lectura poetelor Deniz Otay și Cătălina Stanislav.
Al doisprezecelea an al Clubului de lectură Institutul Blecher s-a încheiat ieri cu ediția 230, la care au citit Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski.
Am reușit în sezonul acesta din prima parte a lui 2021, cu toate greutățile restricțiilor, să organizăm zece ediții, după ce în 2020 nu reușiserăm să facem obișnuitele noastre întâlniri decât de cinci ori. Între 20 februarie și 11 iulie au citit optsprezece autori (dintre ei, cinci au făcut-o pentru prima oară) și am lansat nouă cărți și cel mai recent număr al semestrialului „Poesis internațional”.
Sper să reîncepem, fără mari emoții și hârtoape, la toamnă, cu oameni și cărți noi.
Duminica asta, pe 4 iulie, de la 4 după-amiaza, are o însemnătate deosebită pentru mine. La Institutul Blecher de la Londohome (Str. David Praporgescu 31) vom lansa noul meu volum, „Autoportret în flama de sudură”, scris între 2018 și 2020 și pritocit de atunci cam o jumătate de an, precum și primul număr din 2021 al semestrialului „Poesis internațional”. De la Sofia vine Gheorghi Gavrilov (n. 1991), un prieten și poet foarte bun care are în revistă un grupaj consistent tradus de Iulia Bahovski. În centrul numărului este Gertrude Stein (1874-1946), o potrivire perfectă, de vreme ce la americani e Ziua Independenței. Voi citi împreună cu Gheorghi, iar amfitrion va fi însuși Florin Iaru.
Autoportret în flama de sudură apare la aproape patru ani de la Maeștrii unei arte muribunde (Cartier, 2017, 2018), care era un fel de new and selected poems, adică în ea am pus laolaltă trei volume de poezie scrise între 2010 și 2017, dintre care unul inedit (Douăsprezece secunde până la dispariția luminii).
Am decis ca acest nou volum al meu să apară la Casa de Editură Max Blecher (fiind al 110-lea titlu apărut în cei zece ani și opt-nouă luni de când am fondat-o) și sunt destul de mulțumit de ce a ieșit, după o gestație de șase luni, sub direcția Anei Toma, dar și cu sprijinul câtorva prieteni care au avut răbdarea să-l citească, să-mi mai dea câte un sfat prețios și, în cazul Tatianei Țîbuleac și al lui Andrei Gamarț, să scrie textele de ultima copertă, pentru care le rămân recunoscător.
Apare într-un an în care au ieșit deja volume de versuri pe care le-am citit cu interes, cu plăcere, cu oleacă de încântare, scrise de Svetlana Cârstean, Diana Iepure, Teodora Coman, Angela Marcovici, Șerban Axinte, Vlad Moldovan, Cătălin Pavel, Miruna Vlada (fără a-i mai pune la socoteală pe debutanți). Sunt într-o companie bună.
Cu excepția poemului cu care se încheie, Autoportret în flama de sudură a fost scrisă între ianuarie 2018 și decembrie 2020. Este cartea unei treceri, a unor treceri, care probabil că va fi urmată de o pauză editorială ceva mai îndelungată. Îmi doresc să ajungă la cei care ar vrea să o citească, adică să mă însoțească în parcursul intim pe care îl redă, cu suișuri și coborâșuri, și care m-a condus aici și acum, când sunt în pragul vârstei de treizeci și opt de ani și într-un moment particular al vieții mele, după ce mi-am lepădat câteva rânduri de piei (sau, cum scria cândva Alexandru Mușina: „în şapte ani celulele toate se schimbă / un om nou la fiecare şapte ani un alt peisaj / case uzine drumuri asfaltate aceleaşi cuvinte”).
Prima lansare a Autoportret-ului va avea loc peste cinci zile, duminică 4 iulie, la Londohome, de la ora 16, când va ieși pentru prima dată în lume și „Poesis internațional” 27 (1/2021).
Îmi doream de ceva vreme să găsesc (sau să provoc) o conjunctură favorabilă, un moment prielnic pentru a le propune câtorva dintre poeții, traducătorii și eseiștii foarte buni și îndeajuns de mobili cultural cu care lucrez deja de ani în proiectele cărora m-am dedicat (mai cu seamă „Poesis internațional”) să facem în așa fel încât o personalitate de primă importanță din prima jumătate a secolului XX, Gertrude Stein, să fie prezentată într-un fel care să producă o necesară descoperire a sa și în România. Pentru aceasta eram conștient că printre impedimente sunt și traducerea ei într-o formă inteligibilă, cât și, poate în primul rând, refacerea unui întreg context și a unui parcurs literar și artistic cu care cultura noastră nu a avut, fatalmente, nici la vremea când Stein era un personaj aproape legendar, nici în deceniile următoare (când la noi comunismul a făcut imposibilă o asemenea recuperare) prea multe puncte de convergență.
Să traduci câteva pagini
din Gertrude Stein nu poate conduce la mare lucru în absența creionării unui
ansamblu de evenimente seminale și de linii de evoluție (care țin deja de
istoria mișcărilor artistice occidentale din ultima sută de ani) de care
literatura sa nu poate fi separată. Traducerea, acum un deceniu, a Autobiografiei lui Alice B. Toklas a
rămas, am impresia, fără cine știe ce urmări. Discuțiile purtate în toamna lui
2019 la Belgrad cu prietenul meu, excepționalul poet, muzicolog și eseist
muntenegrean Vladimir Đurišić, un pasionat cunoscător al subiectului, au reprezentat
un imbold important. Mai era însă nevoie de o mică schimbare a felului în care
este construită „Poesis internațional”. Iar aceasta vine odată cu numărul 27,
când revista intră în cel de-al XI-lea an de existență.
Nu vorbim, așadar,
începând cu această a treia serie a unei publicații ce are deja în spate 5000
de pagini de poezie, eseu, critică și proză din întreaga lume, despre o
transformare de fond, ci despre câteva modificări cărora le simțeam tot mai
acut necesitatea. De acum, „Poesis internațional” are un logo nou, înlocuindu-l
pe acela cu care am început-o în 2010, o altă modalitate de paginare și de
arhitectură a materialului pe care îl conține (iar toate acestea i se datorează
Anei Toma, care a înțeles imediat ce era de făcut din punct de vedere grafic).
Rubrica intitulată „Portret” este înlocuită de un „Dosar” cu care de acum
încolo P.I. se va deschide – iar în centrul primului este Gertrude Stein, cu
aproape treizeci de pagini în stare să-i recompună personalitatea artistică și,
sper, să împingă cititorii către ulterioare explorări și descoperiri.
După ce a studiat
psihologia și medicina, Gertrude Stein a ajuns de pe la douăzeci și nouă de
ani, când s-a mutat la Paris în 1903 împreună cu fratele său, Leo, unul dintre
cei mai dedicați colecționari de artă modernă, adunând de-a lungul anilor o
colecție impresionantă, așa încât s-ar putea spune (s-a vorbit despre asta încă
din 1968, când un articol din „New York Times” o credita drept curatoarea
primului muzeu modern de artă) că apartamentul său din Rue de Fleurus 27 a fost
unul dintre punctele focale de primă importanță pentru arta secolului trecut.
Cât privește literatura sa, odată cu
recuperarea datorată mișcării L=A=N=G=U=A=G=E din anii ’70, urmată de
perspectivele pe care le-a oferit Marjorie Perloff, Gertrude Stein a fost
privită ca o precursoare a literaturii conceptuale. Genealogia acestei
„avangarde alternative” de la care se revendică inclusiv Kenneth Goldsmith,
pornește în bună măsură de la cărțile sale, greu, dacă nu imposibil de tradus
(poate mai puțin Autobiografia, de
altfel cartea sa cea mai citită, căci și cea mai blândă cu cititorul).
Sintetizând, Stein a „virusat” limbajul, l-a contaminat printr-o serie de
procedee care fac din textul său o continuă și obsedantă provocare sintactică,
fără a face nici un fel de concesii, conștientă de altfel, după cum afirmă în
interviul din 1934 pe care îl publicăm acum, că „a fi inteligibil nu e ceea ce
pare”. O provocare încă foarte actuală, căreia poate îi vom găsi, prin dosarul
ce-i e dedicat, sensul și limitele.
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 27 iunie 2021, de la ora 16, în Londohome (Str. David Praporgescu 31, sector 2), la ediția 228. Vor citi poetele Svetlana Cârstean și Ioana Miron. În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul Sînt alta (Nemira, 2021) de Svetlana Cârstean.
Svetlana Cârstean (n. 1969, Botoșani) a absolvit Facultatea de Litere și masterul de Teoria literaturii din cadrul Universității București. Membru cofondator al cenaclului Central de la Facultatea de Litere din București, a publicat pentru prima dată poemul „Floarea de menghină” în 1995, în volumul de debut colectiv Tablou de familie (alături de colegii săi Sorin Gherguț, Răzvan Rădulescu, Cezar Paul-Bădescu, Mihai Ignat și T.O. Bobe). Poetă, jurnalistă și traducătoare, Svetlana Cârstean și-a amânat debutul până în 2008, când a apărut Floarea de menghină, urmată de Gravitație (2015), TRADO (2016, carte scrisă împreună cu poeta suedeză Athena Farrokhzad) și Sînt alta (2021).
Ioana Miron (n. 1989, Botoșani) este poetă și traducătoare și a studiat Litere şi Drept în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. A debutat cu volumul de poezie Picaj (2016).
Moderator: Claudiu Komartin
