sâmbătă, 20 februarie 2021

Institutul Blecher, ediția 221




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 21 februarie 2021, de la ora 13, în Londohome (David Praporgescu nr. 31, sect. 2, București), la întâlnirea cu poeții Dumitru Fanfarov și Mihaela Munteanu.


Dumitru Fanfarov (n. 1993) a urmat cursurile masterului de Inovare Culturală la Universitatea „Transilvania” din Brașov. Este poet și MC. A debuat cu volumul stepă și transă (Casa de Editură Max Blecher, 2020).

Mihaela Munteanu (n. 2002) este studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (rusă-engleză) a Universității București. 


Moderator: Claudiu Komartin


miercuri, 3 februarie 2021

Institutul Blecher online #15

 

Duminică seară, de la ora 19, o nouă ediție online a Institutului Blecher, căci ne-am cam hazarda să facem afară la-nceput de februarie. Vor citi șase poeți.
Dintre ei, Elena Bălășanu și Lena Chilari au debutat în 2020, cu Singurătatea nu ne face mai buni, la Editura Aius, respectiv O cană de noviciok la bătrânețe, la Tracus Arte.
Ileana Negrea și Ramona Boldizsar vor citi în avanpremieră din cărțile lor în curs de apariție la frACTalia, respectiv CDPL, iar Toni Chira și Alex Higyed vin cu poeme noi din volumele de poezie la care lucrează.

joi, 28 ianuarie 2021

Institutul Blecher online #14

 

Duminică 31 ianuarie, de la ora 19, a 14-a ediție virtuală a Institutului Blecher.
Invitați:
Radu Vancu, cu al cărui eseu despre George Steiner (1929-2020) se deschide numărul 26 (2/2020) al „Poesis internațional”.
Ștefan Manasia, care înaintează superb în conturarea unui nou volum de poezie care cred că va fi printre cele mai tari lucruri pe care le-a scris.
Maria Tănăsescu, traducătoare a unei nuvele semnate de mexicanca Guadalupe Nettel (n. 1973), o extraordinară prozatoare latino-americană de azi – însă Mariei i-a apărut în numărul 24 (2/2019) al revistei o proză scurtă proprie, „Corinteni”, pe care (cred că) am convins-o să o citească „la Blecher”.
Diana Marincu, care scrie în „Poesis internațional” cronici și eseuri critice de artă, precum și interviuri cu artiști contemporani încă din 2010, și care ne-a dat pentru cel mai recent număr „Câteva note despre aer, așteptare, repetiţie și răbdare”.
Ligia Keșișian a tradus pentru P.I. 26 câteva poeme ale lui Rodrigo Lira Canguilhem (1949-1981), poet de limbaj chilean subversiv și neo-avangardist căruia Ligia îi va citi poemele transpuse pentru prima oară în românește.
Ioana Tătărușanu, cea mai nouă prezență („achiziție” sună în contextul ăsta ca naiba) din redacția revistei, a debutat cu un text despre bulgăroaica Aksinia Mihaylova, a cărei carte, în traducerea Irinei Nechit, a apărut în 2019 la Editura Tracus Arte.

marți, 26 ianuarie 2021

Casa de Editură Max Blecher în 2021

 

Casa de Editură Max Blecher, cu care vă bat la cap adesea pe aceia care-mi sunteți prieteni aici și nu numai, a intrat în octombrie 2020 în cel de-al unsprezecelea an de viață. Editura a publicat în deceniul trecut peste o sută de cărți, iar structura ei organizatorică e aceeași de la început: Ana Toma pe partea grafică, iar eu responsabil cu cele editoriale. În rest, de la corectură până la poștă, coletărie, proiecte, inevitabilele acte & hârțoage oficiale, noi ne ocupăm de toate (mai ales Ana, că doar nu e degeaba directoarea antreprizei).
Câțiva apropiați și oameni devotați care țin la ceea ce facem ne-au mai ajutat de-a lungul vremii cu diferite chestiuni punctuale, îi numesc aici în primul rând pe Victor Potra, Paul Burcia, Sorana Greucean, Ioana Tomșa. Dar n-au fost numai ei. Din păcate nu am putut extinde editura la un colectiv, așa cum ne-am fi dorit, din banale considerente financiare: Casa de Editură Max Blecher nefiind o afacere, nu aveam cum să angrenăm în proiect și alți oameni cărora, dincolo de satisfacțiile imponderabile de a publica poezie, de a lucra cu artiști și de a rămâne în conturul creativității și al scăpărărilor de originalitate și ebuliție lăuntrică, trebuie să mai câștige și banii necesari pentru a-și duce existența.
2020 nu a fost chiar așa de nenorocit în cele din urmă, dar cred că în 2021, deși toate vor fi mai departe date peste cap, vom reuși să ne întoarcem la ritmul anterior pandemiei în ultimii cinci ani dinainte de tăietura care este 2020 am publicat câte 9, 13, 13, 11, respectiv 12 cărți. Poate că în 2021 vom reuși să edităm din nou în jur de 10. Cu ajutorul celor care ne urmăresc, sprijină și citesc volumele pe care le scoatem, sunt sigur că o vom putea face.
Deocamdată, în plan sunt:
* Diana Iepure, În rest, viața e frumoasă
* T.S. Khasis, plăcerea spectacolului
* Ilya Kaminsky, Republica surdă (traducere de Gabriel Daliș)
* Nadejda Radulova, antologie (traducere de Claudiu Komartin și Lora Nenkovska)
* Ruxandra Cesereanu, Sophia România
* Olga Ștefan, Resursa
* câștigătorul sau câștigătoarea celei de-a XI-a ediții a Concursului de debut „Max Blecher”
* antologie de poezie germană contemporană (traducere de Manuela Klenke)
* antologie a tinerilor poeți maghiari (traducere de Mihók Tamás)
* Claudiu Komartin, Autoportret în flama de sudură

joi, 21 ianuarie 2021

Institutul Blecher online + lansare „Poesis internațional” 26 (2/2020)

 

Duminică, de la ora 19, Institutul Blecher revine, va fi tot o întâlnire online, a treisprezecea de când cu pandemia. Cam două ore vom vorbi despre „Poesis internațional” nr. 26 (2/2020), căreia îi vom face astfel o primă lansare, iar câțiva dintre autorii ce semnează în acest număr vor citi și vom discuta împreună despre lucruri care s-au întâmplat recent, de la apariția volumului postum al lui Adrian Diniș, Toate zborurile au fost anulate, la recentul Premiu „Mihai Eminescu” Opus Primum primit de către Deniz Otay (autoare a volumului Fotocrom Paradis) și distincția „Queen's Gold Medal for Poetry” pe anul 2020 decernată de Regina Marii Britanii poetului, traducătorului și editorului David Constantine.
Printre invitații acestei ediții se numără Andrei Crăciun, Ilinca Bernea, Alexandru Vakulovski, Dana Barangea (care a tradus poeme de Giovanna Sicari și Milo De Angelis), Andreea Apostu și Sînziana-Maria Stoie.

marți, 19 ianuarie 2021

30 pentru 2020 (II)

 

Am fost inexact scriind că Editura Charmides a publicat în 2020 doar un volum de poezie, așa că mă grăbesc să fac rectificarea necesară: cred că e vorba totuși de un volum și jumătate – și asta fiindcă la Charmides a mai apărut, în coeditare cu Tracus Arte (editură cu care păstrează de mai mulți ani raporturi camaraderești), noua carte a lui Ioan Es. Pop, cu titlul cam îndoielnic Un somn pe scaunul electric. Unul dintre numele de prim-plan ale poeziei românești din primul deceniu postceaușist mai adaugă o cărămidă la edificiul început strălucit cu Ieudul fără ieșire. Fără să mai uimească sau să mai schimbe ceva esențial în poetica ce l-a impus până în 2000, Ioan Es. Pop continuă să cerceteze acele zăcăminte din care uneori reușește să mai extragă minereu de valoare (deși inegale, sub nivelul primelor trei volume, cărțile sale inedite din ultimele două decenii – Petrecere de pietoni, Unelte de dormit, Arta fricii – își găsesc sau regăsesc cam de fiecare dată admiratori mai vechi sau mai noi), așa cum cred că o dovedește și Un somn pe scaunul electric.

Dacă am ajuns la Tracus Arte, cu siguranță nu se poate trece peste despre prieteni & singurătate a lui Romulus Bucur, devotat editurii care i-a publicat în ultimii ani și Arta războiului sau Odeletă societății de consum.

Rodica Draghincescu, revenită la scrisul în limba română în 2018, când i-a ieșit FRAHT, publică acum Copilul cu piele de iarnă (Tracus Arte, 2020), o carte densă și intensă, așa cum ne-a obișnuit R.D. încă de la primele sale volume din anii ’90.

Un veteran al 70-ismului, scriitorul, traducătorul și jurnalistul Dinu Flămând publică, la aproape o jumătate de secol de la debut și la doi ani de la masiva antologie în două volume de la Editura Școala Ardeleană, Descos și țes (1971-2017), volumul Om cu vâslă pe umăr (Tracus Arte, 2020).

            Cu trei cărți de poezie și unul de texte teatrale în ultimii patru ani, Mihai Ignat nu e doar unul dintre cei mai prolifici autori ai promoției sale, dar și un autor la care se vede o căutare continuă, un refuz al formulei (după ani buni în care păruse închis în maniera pe care a cercetat-o asiduu la adăpostul alter-ego-ului său, „klein”). Cel puțin aceste trei volume de poezie apărute într-un interval relativ scurt – Poate noaptea a și-nceput (2017), Frigul (elegie) (2018) și Forme de apus (2020) – sunt foarte diferite între ele. După lungul poem Frigul, publicat în colecția Vorpal de la Nemira, recenta Forme de apus e jucată în alt registru și cu rupturi (logice, semantice, imagistice) mai decise, amintind în câteva momente de radicalismul lui Ionel Ciupureanu.

            Aurel Pantea revine, la patru ani de la O înserare nepământeană, cu un volum de poezie inedit, Execuții (Cartea Românească, 2020). Unul dintre cei mai puternici și mai obsedanți poeți români de azi, „ultimul taliban al modernismului” (Al. Cistelecan), Pantea a dat încă o carte adevărată. Lucru pe care un asemenea poem ar trebui să-l certifice fără rest: „Până la urmă, cel ce va muri / va ieși în față, / dacă până acum se complăcea / în poziții gri, / de data asta monstrul făcut din munți de modestie / și bună-creștere, / insul cehovian, corect, / va mărturisi, ca satyrul dyonisiac – / «mai bine nu v-ați fi născut», / își va scutura redingota / și se va întoarce să pompeze / mai departe o limfă bătrână, / până la urmă, activitatea aceasta / se dovedește a fi / mai mult decât onorabilă”.

            Ajunsă la deplina maturitate după cinci volume (ultimul, Copilul din mașina galbenă, din 2010) și antologia de acum doi ani, Un om de succes și alte pierderi, Irina Nechit, una dintre cele mai convingătoare poete ale generației sale, vine cu Masa de sărbătoare (Cartea Românească, 2020), care ar trebui, cred, să primească mai multă atenție decât cea de care are parte scrisul doamnei Nechit de partea aceasta a Prutului.

            Consecventă cu direcțiile pe care și le-a asumat, editura frACTalia a publicat în 2020 cel de-al patrulea volum al lui Mihók Tamás, biocharia. ritual ecolatru. Tot o variantă de ecopoetry produce și Bogdan Tiutiu în a doua sa carte, Grădinile Neumarkt și alte poeme, iar Vasile Mihalache își continuă demersul (legat de postumanismul pe care l-a și teoretizat de ani buni) din prima sa carte, mort după om (2016), în creatura tuturor lucrurilor.

            La Junimea, un titlu menționabil este Între timp îți vezi de viața ta, a Cristinei Hermeziu, al doilea său volum de poezie după debutul din 2016 cu Parisul nu crede în lacrimi

            Am lăsat special la urmă patru cărți ale unor scriitori trecuți de patruzeci de ani (ba chiar unul dintre ei, eseistul și prozatorul Horia Dulvac, proaspăt sexagenar) care au publicat în 2020 primul lor volum de poezie, niciunul dintre ei nefiind însă debutant: Ciprian-Ionuț Baciu, Telegrame în așteptare (Editura Universității de Vest, 2020); Ovidiu Baron, liniștea de suprafață (Tracus Arte, 2020); Goran Mrakić, Lumea e cămașa mea de forță (Brumar, 2020 – prima carte de poezie în românește, având peste 250 de pagini, a poetului și prozatorului sârb din Timișoara) și Horia Dulvac, Nimeni nu-mi spunea (Diacritic, 2020). Scriitori stăpâni pe mijloacele lor, experimentați, care umplu bine pielea poetică pe care o îmbracă fiecare în aceste volume, arătând însă cu toții (așa îi simt) o disponibilitate mai mare pentru proză (toți fac poezie narativă, întinsă pe orizontală și pe verticală, cu grijă pentru amănunt și poveste – sau fixarea cadrului în care se desfășoară scenariul poematic).

            Una peste alta, o spun încă o dată, un an în care am avut ce citi.


miercuri, 13 ianuarie 2021

30 pentru 2020 (1)

 

Anul începuse destul de molcom, se știe că primele cărți de poezie încep să apară înspre primăvară, doar că primăvara a adus izolarea și tot ce a decurs de aici, așa încât pe la mijlocul lui 2020 aveam impresia că va fi un an dintre cele mai sărace de la începutul secolului încoace pentru publicarea de poezie. Multe edituri au dat înapoi (unele, ca Paralela 45, și-au anulat colecțiile de literatură contemporană, altele s-au retras până la vești mai bune), librăriile au fost închise, nu au mai putut fi făcute evenimentele, lansările și lecturile care țin în viață și dau un rost apariției cărților de poezie, însă în a doua parte a anului lucrurile au prins viteză, dovedind încă o dată că publicarea de poezie e mai mult o chestie de îndărătnicie și dedicare față de un fenomen marginal. Iar în toamnă deja am văzut nu puține titluri adunându-se, așa încât până la urmă a fost un an nu doar menționabil, ci de-a dreptul încurajator pentru poezia românească contemporană (cel puțin față de alte nișe editoriale care s-au redus considerabil sub presiunea pandemiei).

O trecere în revistă a volumelor publicate în 2020 de autori care nu mai sunt la prima carte demonstrează, la fel ca anii trecuți, varietatea de personalități și de formule din poezia noastră de acum, autori din toate generațiile venind cu cărți noi, unele mai convingătoare, ba chiar câteva hituri ale acestor ani, altele întrucâtva dezamăgitoare, în orice caz (și fac aici o comparație cu seria de antologii pe care le-am făcut împreună cu Radu Vancu la începutul deceniului trecut) peisajul a fost înviorat nu doar de cele șapte-opt debuturi semnificative, ci și de continuitatea din scrisul unor poeți confirmați din toate generațiile.

Ca în fiecare an, un astfel de recensământ nu poate începe decât cu Constantin Abăluță, probabil cel mai productiv dintre poeții 60-iști încă în activitate – după Orgi și altare demontate. Poeme alese 1968-2018 (Cartier, 2019), Abăluță și-a continuat neabătut drumul, iar cel mai recent volum al său, Oceanul cubic (CDPL, 2020) e la același nivel cu care poetul ne-a obișnuit – ba chiar s-ar putea spune că Oceanul cubic vine în continuitate cu Trecerea în alt ocean (CDPL, 2018) – ambele, cărți de șaptezeci și ceva de pagini „în regia autorului” (adică ilustrațiile din volume și conceptul copertelor îi aparțin), cuprinzând aproape cincizeci de poeme scurte și pline de melancolie, precum acesta, intitulat „Ce tevatură”: „În douăzeci și patru de ore / vălătucii norilor cyrus / imprimă pe cer viața mea viitoare / ticăitul în ureche al nu știu cărui impuls / trezește necunoscutul din noi în ceilalți / ce mutră va face gabi când îi voi spune / că-n duminica aceea când a lipsit de-acasă / am făcut supă din cele două ciuperci / răsărite din pragul pivniței / ce tevatură cu soarele care n-are ce face / și coboară în găleata din grădină / mi-e teamă și mut găleata ceva mai încolo / vom mai vorbi și mâine despre asta / acum e târziu și degetele mele / părăsesc tastele computerului / pentru noaptea cea mare”.

Tot la CDPL, Acid, al doilea volum, la o distanță de optsprezece ani de la debutul cu Certificat de deces, al lui Alexandru Buruiană, poet biografist și insurgent fără de care mozaicul de poetici și de orientări din literatura scrisă în Republica Moldova nu ar fi complet.

Ciprian Măceșaru, scriitor multivalent, autor de volume de proză, jurnal și dialoguri, perseverează cu Corpuri de întunecat (CDPL, 2020), probabil cel mai reușit volum de poezie al său, alături de Numele meu este Bryan Ruiz (2015).

Tot la CDPL, Angelica Stan publică O femeie urmărește ploaia de la etajul opt, a șasea sa carte de poezie în ceva mai bine de două decenii. În prima parte a volumului nu se întâmplă vreo surpriză excepțională în raport cu recentele Spații intermediare (2016) și Produse miraculoase (2018), însă atrage atenția ciclul „Fluviul: câteva detalii”, paisprezece texte scrise în cadrul unui proiect de cercetare care a avut ca obiect maparea mai multor orașe de pe malurile Dunării din Serbia, Bulgaria și România. Iar cartea se încheie cu „Club Endless”, șase poeme în care poeta arhitectă încearcă să mai facă un pas înainte, să experimenteze o ieșire din poetica în care își face jocul favorit și care și-a cam îngustat posibilitățile de expresivitate și inovație.

Revenirea Ruxandrei Novac, la șaptesprezece ani de la o carte aproape legendară a „douămiismului”, Ecograffiti. Poeme pedagogice. Steaguri pe turnuri (2003) a fost, așa cum prevedeam la sfârșitul lui 2019, pentru o bună parte a celor de acum, evenimentul poetic al anului: Alwarda, apărută în colecția „Anansi Blues” pornită de curând la Editura Pandora M de către Bogdan-Alexandru Stănescu, este o carte matură, solidă, receptată la superlativ, câștigând deja Premiul Cartea Anului 2020 la Gala Tinerilor Scriitori.

O carte și mai așteptată (pentru că orizontul de așteptare nu se mai rezumă, în cazul lui Mircea Cărtărescu, la cercurile de cititori de poezie și, fatalmente, poeți) a fost Nu striga niciodată ajutor (Humanitas, 2020), care vine la zece ani de la Nimic, ce cuprindea însă poeme scrise din 1988 și 1992 ale celui mai cunoscut scriitor român din ultimele decenii. A fost remarcată și subliniată maniera nouă în care Cărtărescu își construiește poemele din acest nou volum, la gradul zero al scriiturii, lăsând la o parte orice tentativă de literaturizare, pe un ton decepționat și lipsit de flamboaianța poeziei sale din trecut. Că rezonezi sau nu cu acest Mircea Cărtărescu deloc în ton cu poezia românească recentă, autorul Nostalgiei și al Levantul-ui rezolvă prin Nu striga niciodată ajutor o criză personală, iar asta pare să fi fost tot ceea ce îl interesa de fapt.

­­­Pe lângă cele trei debuturi pe care le-a scos, OMG publică și trei volume ale unora dintre cei mai prețuiți poeți (încă) tineri, Gabi Eftimie (Sputnik în grădină vine la șase ani de la a doua sa carte, Nordul e o stare de spirit), Andrei Dósa (cu al cincilea lui volum de poezie, Expectativa luminoasă) și Vlad Drăgoi (aer păsări bere marcând, cu tonul său atenuat și cvasiparodic, o schimbare decisă față de anterioarele Metode, Eschiva și Sergio Leone).

Nu insist prea mult, neputând fi altfel decât subiectiv, asupra volumelor de poezie ieșite la Casa de Editură Max Blecher. Octavian Soviany cu Șaizecișișase, Moni Stănilă cu Ale noastre dintru ale noastre, Radu Nițescu cu Satao și Adrian Diniș cu volumul postum Toate zborurile au fost anulate sunt autori despre care s-a scris și se va mai scrie, arătând o varietate de opțiuni poetice, iar dacă în ce-i privește pe O. Soviany, M. Stănilă și R. Nițescu nu îmi fac griji, am totuși speranța că Toate zborurile au fost anulate, cuprinzând ce a scris mai bun Adrian Diniș, dispărut în vara lui 2018 la câteva zile după ce împlinise treizeci și doi de ani, va fi citită și receptată așa cum merită un poet subevaluat în timpul vieții, căci nu a apucat să publice decât Poezii odioase de dragoste (2010).

Paralela 45, foarte activă în ultimii doi ani, nu a mai pariat în 2020 decât pe Civilizații, al patrulea volum al Olgăi Ștefan și unul dintre cele mai bune ale anului, iar Charmides, cu o activitate mult redusă din 2018 încoace, a publicat un nou volum de Alexandru Vakulovski, A cui e casa asta.