sâmbătă, 27 noiembrie 2021

Nu te întreba la ce folosesc cleștii ăștia


De aceea nu vor să se joace cu tine ceilalți copii –
le întorci spatele şi asculţi muzica
îndrăcită care îţi întăreşte voinţa

știu că te-aș putea pierde.
canistrele de gaz pe care le-am pus deoparte în beci
aşteaptă o zi naţională,
o festivitate, un botez negociat la sânge
cu toți acești soldați scurtcircuitați
ai unei emoții ce divizează

înțeleg imperativul de a nu ne face vânt
unul altuia de pe marginea îngustă
pe care creștem ca busuiocul sălbatic,
dar mă abțin cu greu de la gestul frivol de a te
mușca fără milă
pentru că sunt prea timid și îmi aud ciorapii îmbătrânind

la limită am putea chiar să fondăm
o așezare nouă, inconștienți și-ncrezători
în viitorul ce ne rânjește de la aceleași ferestre murdare
pe care îmi vine să le fac zob

dar am uitat ce sporovăiau bătrânii turnători,
provocându-și virilitatea ofilită
ghemuiți prin șanțuri
pline de zemurile lui Engels&Lenin,

am uitat huruitul carelor de luptă înaintând de-a lungul
stepei,
poveştile ultragiate ale administratorului din
poemele unui anarhist al cărui jurnal
intim încă mai smulge
o droaie de suspine estetizate

înduplecă-mă și o să mă câștigi
uită-mă și smochinii vor înflori în îndepărtatul Levant
nu te întreba la ce folosesc cleștii ăștia, important
e că supraviețuim, ceea ce
uneori e o impudoare și-o sclifoseală

până şi revolta s-a transformat într-o
placiditate prietenoasă,
racheta albă a aterizat, profețiile noastre
politice nu mai au nici un sens
în evul ăsta prost rânduit care duhnește a dezinfectant
și-a cârnați.

vineri, 26 noiembrie 2021

Adelina Pascale și Mugur Grosu la Casa de Editură Max Blecher

 

Două cărți în curs de apariție la Casa de Editură Max Blecher: al treilea volum de poezie al lui Mugur Grosu, principala morengo, și cartea de debut a Adelinei Pascale, maki for 2.



Mugur revine la zece ani de la Grossomodo și la douăzeci de la volumul cu care debutase la Editura Pontica, Haltera cu zurgălăi, și o face di granda: principala morengo conține șaizeci și patru de poeme împărțite în trei cicluri, [galben], [roșu] și [negru], iar cartea este ilustrată de doisprezece artiști (plus Grosu însuși, la sfârșit), fiecare având câte o mică lucrare / intervenție ce intră în dialog cu proiectul poetic din principala morengo. Este prima colaborare dintre Casa de Editură Max Blecher și cunoscuta H'Art Gallery a lui Dan Popescu, ce a făcut pionierat în artele vizuale din Ro și va împlini în 2022 douăzeci de ani.



Adelina Pascale a câștigat, la douăzeci și șase de ani, cea de-a XI-a ediție a Concursului de debut „Max Blecher”. maki for 2 e un volum cu mult farmec, recomandat entuziast pe ultima copertă de doi dintre cei mai faini poeți apăruți în ultimul deceniu, Andrei Dósa și Anastasia Gavrilovici. Mie maki for 2 îmi amintește de un poet francez la care țin foarte mult, Blaise Cendrars. Imaginea copertei îi aparține lui Elodie Chiper, cu care am ajuns astfel la a treia colaborare, după cărțile lui Serghei Timofeev și Mario Benedetti de acum aproape un an. 


marți, 23 noiembrie 2021

O antologie de poezie maghiară contemporană

 


A ieșit din tipar, după două săptămâni de așteptare, unul dintre proiectele editoriale cele mai dragi ale acestui an, antologia Către Saturn, înot. tineri poeți din Ungaria, cuprinzând grupaje din cincisprezece scriitori născuți între 1982 și 1991 (Áfra János, Bajtai András, Deres Kornélia, Ferencz Mónika, Izsó Zita, Korpa Tamás, Krusovszky Dénes, Mohácsi Balázs, Nemes Z. Márió, Simon Bettina, Simon Márton, Sirokai Mátyás, Terék Anna, Tóth Kinga și Závada Péter), în traducerea lui Mihók Tamás, cu o prefață de André Ferenc. Ca să aflați mai multe despre ea, dați clic pe copertă.


vineri, 19 noiembrie 2021

Institutul Blecher, ediția 236

 


Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 21 noiembrie 2021, de la ora 17, în Londohome (Str. David Praporgescu 31, sector 2). Vor citi poezie Miruna Vlada și Andrew Davidson-Novosivschei. În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul Prematur (Cartier, 2021) de Miruna Vlada.

 

Miruna Vlada (n. 1986) este scriitoare și cercetătoare în studii europene și balcanice, absolventă de SNSPA, unde este în prezent lector. A debutat precoce cu o carte-vedetă a primilor ani de după 2000, Poemextrauterine (2004), urmată de Pauza dintre vene (2007), Bosnia. Partaj (2014) și Prematur (2021). La Institutul Blecher a mai citit de patru ori (în 2010, 2014, 2015 și 2019).

Andrew Davidson-Novosivschei (n. 1987) este poet, traducător și profesor. De origine din Arizona, s-a stabilit de șase ani în București. Scrie în română și în engleză și a fost invitat la festivalurile de poezie de la Bistrița și București, la FILIT și a citit de două ori la Institutul Blecher (2018, 2019). Pregătește prima sa carte.


Moderatori: Claudiu Komartin & Ioana Tătărușanu


luni, 15 noiembrie 2021

Miercuri, la Craiova



Merg miercuri, 17 noiembrie, la Craiova, unde fusei invitat la întâlnirile organizate de Nicolae Coande sub titlul „Adunarea poeților”; acestea au loc la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, în foaier. Ultima oară am fost la „Adunarea poeților” cu doi ani și jumătate în urmă, când am mers cu încă proaspăta Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine (Cartier, 2018) și am ținut miniconferința „Poezia unui veac. Poeți ai generației războiului”.

Miercuri de la 17.30 până către 19 voi sta de vorbă cu N. Coande și cu toți cei ce vor dori să intre în dialog despre cel mai recent volum de poezie al meu, Autoportret în flama de sudură (Casa de Editură Max Blecher, 2021), dar și despre „Poesis internațional” nr. 27 (1/2021), acestuia din urmă îi voi face o ultimă prezentare înainte ca numărul cel nou, la care lucrez, să apară (în cel mult o lună).

Titlul miniconferinței pe care o voi ține, „La întretăierea drumurilor poetice”, face, evident, trimitere la antologia din poezia Marianei Marin pe care am făcut-o și care stă să iasă la Editura Cartier, La întretăierea drumurilor comerciale. Vom avea, așadar, despre ce să vorbim, iar cu ocazia asta voi mai și citi poezie, parcă am ajuns să o fac(em) din ce în ce mai rar.


luni, 8 noiembrie 2021

O antologie a 2000-ismului

 

          Se fac douăzeci de ani de când am ajuns prima oară într-un cenaclu și din momentul în care, cred că pot spune asta, am început să am de-a face mai de aproape cu literatura contemporană, cu oamenii (în general mai puțin cunoscuți publicului larg) care o fac și îi dau impulsuri înnoitoare. „Lumea literară” în sine mă interesa extrem de puțin, poate doar ca fenomen care merită studiat sociologic, dar nici măcar așa, eram prea necopt să gândesc în felul ăsta, pur și simplu scriam și întâlnisem câțiva inși care scriau la rândul lor (având cu toții mai multă experiență decât mine) și mi se păreau speciali, diferiți. Am început, încurajat de Octavian Soviany, să merg la un cenaclu destul de obscur (chiar cred că nu era știut, și în orice caz nu era frecventat, de prea multă lume), care avea însă o atmosferă de secret și de familiaritate stângace, dar sinceră; la Sala Oglinzilor de la Casa Monteoru (care pe atunci încă îi mai aparținea Uniunii Scriitorilor), sus la etaj se întâlneau la aceste lecturi urmate de discuții pe text tot felul de scriitori, mai ales poeți, începând cu Nora Iuga (care era un fel de amfitrioană a întregii povești), secondată de Octavian Soviany (vocea critică principală a acelor întâlniri), Aurelian Titu Dumitrescu, Nina Vasile și un grup destul de eclectic de tineri, dintre care mi-i amintesc cel mai bine pe Adela Greceanu și pe Constantin Virgil Bănescu, primul de care m-am atașat, cu toată marea lui stranietate.

          Tinerii, toți mai mari decât mine, ajunseseră acolo, din câte am înțeles, mai cu seamă prin intermediul Ninei Vasile, care ținea ceea ce azi numim cursuri de scriere creatoare la biblioteca de pe Christian Tell, între bulevardul Dacia și Piața Amzei (în principal Urmanov și Peniuc, dar nu numai ei trecuseră pe acolo și își făcuseră mâna), unde am ajuns și eu o dată, însă de-abia mai târziu.

          2001 a fost anul în care au debutat Răzvan Țupa, cu Fetiș, Adrian Urmanov, cu Cărnurile cannonice, George Vasilievici cu Gabi78 și Mugur Grosu, Haltera cu zurgălăi. Alături de Nicolae Țone (cu editura Vinea), Marin Mincu era cel mai mare susținător al tinerilor, pe care avea să-i adune în prima parte a anului 2002, în același loc, într-un cenaclu cu mult mai mult sclipici și ambiții, Euridice. Acolo veneau și fracturiștii, care își continuau și cenaclul lor (condus haotic de Marius Ianuș), într-o săliță de la Litere: am trecut o dată pe acolo și n-am simțit nevoia să mă întorc (deși mă cam îndoiesc că s-au mai întâlnit chiar ei în formula aceea după 2002-2003: migraseră in corpore la Euridice). În 2002 scot primele lor cărți Elena Vlădăreanu, Teodor Dună și Andrei Peniuc, iar dintre nebucureșteni, Cosmin Perța la Cluj, cu Zorovavel, Sociu la Iași, cu Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână, Vancu la Sibiu, cu Epistole pentru Camelia. Dintre toate, cartea lui Radu a circulat atunci cel mai puțin, cred că, de altfel, nu am citit-o decât după câțiva ani, odată ce Biographia Litteraria l-a recomandat ca pe un poet cu mare potențial. În 2003 am debutat, grupat, la Vinea, Ruxandra Novac, Domnica Drumea și eu, iar dintre ardeleni au scos prima carte Ștefan Manasia și Dan Coman. „Douămiismul” prindea viteză.

          În 2011 a apărut prima antologie a poeziei celor din deceniul care tocmai se-ncheiase. Unul dintre poeții prinși în acea selecție, Constantin Acosmei, a debutat cu Jucăria mortului în 1995, dar am înțeles că includerea sa era o reverență: într-adevăr, așa cum avea să se vadă, cred, mai ales în ultimii zece ani (deși e un lucru pe care s-ar fi putut sconta de la sfârșitul anilor '90), Acosmei a fost unul dintre cei mai respectați și mai influenți dintre poeții ultimului sfert de secol. În Compania poeților tineri au mai intrat Gabi Eftimie, Teodor Dună, Ruxandra Novac, Ștefan Manasia, Marin Mălaicu-Hondrari, Radu Vancu, Dan Sociu, Adrian Urmanov, V. Leac, Florin Partene, Elena Vlădăreanu, Val Chimic, Dan Coman și subsemnatul. Se poate vedea ce am scris atunci, nu am nici azi mare lucru de adăugat. Companiei poeților tineri nu i-a lipsit mult să fie o antologie de neocolit. Dar oricum, fiind prima și, până în 2021, singura de felul ăsta, este de recitit / consultat / comparat. Nu e chiar antologia generației 80 făcută de Alexandru Mușina (1993, 2002), dar cu siguranță nu e o carte de lepădat.

          Suntem spre sfârșitul lui 2021, iar la editura Cartier apare Cine nu e mângâiat nu există. Selecția și textul introductiv au fost făcute de Anastasia Gavrilovici și Alexandru Cosmescu, născuți în 1995, respectiv 1985. Față de antologia de acum zece ani, aceasta cuprinde textele a treizeci și trei de poeți, adică pare mai generoasă și mai ecumenică. E drept că șase (sper să nu greșesc) dintre autorii selectați de A.G. și A.C. sunt de fel din Republica Moldova. Nouăsprezece poeți și paisprezece poete, născuți între 1969 (Svetlana Cârstean, al cărei vers dă titlul cărții) și 1988 (Olga Ștefan), printre care 80% dintre cei selectați cu un deceniu în urmă de Coman și Romoșan în antologia lor. O sută patruzeci și ceva de poeme, douăzeci și ceva de ani de poezie 2000-istă. După mintea mea, ar trebui să fie unul dintre titlurile cele mai atractive ale sfârșitului de an.



sâmbătă, 6 noiembrie 2021

Câteva note la antologia Marianei Marin (2021)

 

O serie de poeme din Aripa secretă au fost reluate în Atelierele – prima carte de după Revoluție a Marianei Marin –, câteva dintre ele cu modificări semnificative față de variantele apărute în volumul din 1986, astfel:

„Castelul de apă” – în versul 3: „știam ce m-așteaptă!” în loc de „știai ce te-așteaptă!”; versul 4, „Iată-mă deci” în loc de „Iată-te deci, Anne Frank”; versurile 8: „să povestesc” în loc de „să povestești”; versurile 10-12: „Sau (mai bine) despre drumul meu însingurat” în loc de „Sau (mai bine) despre drumul tău însingurat”, „în mansarda în care te ascunzi” (re)devine „în catacombele contemporane”, iar restul schimbărilor au același sens: trecerea verbelor și a pronumelor personale de la persoana a II-a la persoana I singular, iar „glumețul” devine în penultima strofă „ochiul glumeț”.

„Terapeutică din anii ciumei brune” poartă în Atelierele titlul „Terapeutică din anii ciumei”. În versul 16, adjectivul „galbenă” dispare (trimiterea pe care o făcea în Aripa secretă prin „steluța galbenă” fiind evidentă).

„Poem de dragoste”, având primul vers „Îmi amintesc de tine”, are un final diferit: „și ai devenit această vegetație pitică a singurătății prin care/ eu, Omul de Marmură, Omul de Fier cum să te mai ajung?” față de ultimele două versuri din Atelierele: „și ai devenit această vegetație pitică a singurătății/ prin care cum să te mai ajung?”

„Casa morții” se intitula în volumul din 1986 „În aripa secretă”, poem concentrat și memorabil, care a dat, de altfel, titlul antologiei americane a Marianei Marin, tradusă de Adam J. Sorkin, Paper Children: „Între voi n-au mai rămas/ decât acești copii de hârtie/ care traversează dimineața străzile./ Refuzul de-a continua altfel specia,/ de-a fi o casă a morții/ într-o altă casă a morții.” În Atelierele, versurile 3, 5 și 6 sunt diferite: „Între noi n-au mai rămas/ decât acești copii de hârtie/ pe care dimineața îi traversăm strada./ Refuzul de-a continua altfel specia./ Refuzul meu de a fi o altă casă a morții/ pe astfel de vremuri”.

„Elegie XVII” apăruse în Atelierele cu titlul „Amsterdam”, singura diferență fiind că în penultimul vers apare din nou cuvântul „iubire”, față de varianta anterioară.

„Destin”, „Gheruța”, „Asistența de noapte”, „Elegie II”, „Elegie V”, „Elegie XIV”, „Limba scrisă sub pleoape”, „În primele ore ale dimineții” au rămas neschimbate. În „Săptămâna Patimilor”, un rând în plus în varianta care apare și în această antologie, și anume versul 9: „un fel de gură de câine: «Veniți de la Poarta Albă?»”.

De asemenea, „Viața de familie” (din care ultimul vers, „Bestia și Fonful din noi iar se înfruptă” – pentru mine o trimitere mai mult sau mai puțin transparentă la brutalitatea dictatorială a cuplului Ceaușescu – a fost retezat în Aripa secretă), poem pe care nu l-am inclus în această antologie, se regăsește în ambele cărți.

E lesne de înțeles ce ar trebui să ne transmită aceste reluări, după dispariția Cenzurii, ale unor texte apărute inițial în volum cu patru ani mai devreme. Variantele din Atelierele nu au fost „revăzute și adăugite”, ci au fost scoase la iveală așa cum fuseseră ele scrise între 1980 și 1984, adică fără modificările pe care tânăra Mariana Marin le-a operat, cel mai probabil în înțelegere cu poetul Florin Mugur (exemplarul redactor de la Cartea Românească, pe care în dedicația din Zestrea de aur, la mai bine de un deceniu de la moartea acestuia, poeta îl numește „adevăratul lector al acestei cărți” – cu toate că la sfârșitul Aripii secrete apărea ca lector Cornel Popescu).

Tot mai angajată, funcționând ca un raisonneur al silniciilor sistemului autocrat în care trăia, Mariana Marin drapează critica exasperată față de regimul ceaușist în acest dialog cu Anne Frank, grefând pe propria dramă tragedia petrecută în vremea celui de-al Doilea Război Mondial și făcând din copila căzută victimă genocidului nazist („ciuma brună”) un alter-ego care nu doar camuflează, ci dă un sens dublu protestului vehement împotriva ororii totalitare.

Spunând acestea, nu aș vrea să se înțeleagă că Anne Frank a fost doar un pretext pentru Mariana Marin – identificarea cu tânăra mărturisitoare și victimă a Holocaustului, deportată în lagărul de la Bergen-Belsen, unde a murit în 1945 la nici șaisprezece ani, a fost una profundă și de durată, conturul acesteia revenind, de altfel, într-un poem din Mutilarea artistului la tinerețe, intitulat „Conspirația tăcerii”.

Rândurile scrise de Florin Mugur pe ultima copertă oferă o explicație suplimentară – poetul Destinelor intermediare croiește un text care să justifice protestul antitotalitar și să facă posibilă apariția cărții într-o perioadă de vădită opresiune: „Admirabilul volum de debut al poetei fusese tipărit de Editura Albatros și se numea Un război de o sută de ani. Astăzi poeta închină cea de-a doua carte a ei, Aripa secretă, păcii. O contradicție? Câtuși de puțin. Ca să-și poată continua războiul delicat împotriva propriilor neliniști, ca să-și ducă neostenită lupta pentru autoperfecționare morală, poeta are nevoie, ca toți semenii ei, poeți și nepoeți, de o lume ferită de amenințările lui Marte, de o lume a balaurilor făcuți din fluturi și a înfruntărilor pașnice și constructive între spirite, în absența definitivă a armelor”.

Iată câteva fraze ale lui Bogdan Ghiu dintr-un interviu publicat în 2016 în revista „Vatra” ce descriu cu claritate poziția neconciliantă, drama de conștiință și frământările poetei: „Ea este una dintre sacrificaţii generaţiei mele şi, în special, ai grupului de la Bucureşti. Se vedea, ea era urmărită, era obsedată că este urmărită şi probabil că era cea mai urmărită dintre noi, pentru că era şi cea mai provocatoare. Cum spuneam, ea nu se împiedica să spună ceea ce e de spus. (…) La Madi lucrurile astea erau cele mai avansate. Noi le mai ignoram, noi ne făceam că nu suntem cenzuraţi. Ea vorbea, ea lua în serios această dramă, pe care noi, poate, o bagatelizam… ea îşi învârtea cuţitul în rană, ca să zic aşa… ţinea de structura ei morală şi de structura ei de fiinţă care se expune riscului”.

Un portret căreia îi răspunde retrospectiv chiar Mariana Marin într-un interviu luat de Svetlana Cârstean acum douăzeci de ani pentru „Observator cultural”: „Nici nu aveai cum, în vremea tinereții mele, să nu trăiești la limită. Ceea ce se întâmpla era îngrozitor, iar evadarea putea fi o chestie profilactică, la urma urmei. Era o dorință de a te apăra în fața lucrurilor oribile pe care le vedeai în jurul tău și care te agresau. Unde puteai să te refugiezi? În literatură, desigur. De aceea, pentru mine, poezia a devenit un mod de a fi. Asta nu înseamnă însă că trebuia să trăiești ca turbatul în fiecare minut”.

Am ales, așadar, versiunile poemelor care au fost restituite integral în Atelierele (dintre acelea pe care cel mai probabil se intervenise anterior), iar pe cele care au rămas nemodificate le-am păstrat și se găsesc în secțiunea cu poemele alese din Aripa secretă.

„Scrisorile către Emil” din Atelierele este republicat în Zestrea de aur ca „Scrisorile lui Emil”, titlu care s-a impus cititorilor săi, precum și în edițiile postume ale cărților Marianei Marin.

Opțiunea mea de a încredința scrierea prefeței tinerei Teona Farmatu, poetă și excelentă comentatoare de literatură căreia îi aștept cu mare interes primele cărți, ar fi bucurat-o, cred, pe Mariana Marin: născută în anul în care a apărut Mutilarea artistului la tinerețe, T.F. dovedește încă de pe acum o seamă de extraordinare calități, și unde mai pui că tânăra masterandă de la „Babeș-Bolyai” și-a scris lucrarea de licență pe poezia Marianei Marin. O potrivire ideală.

În încheiere, țin să notez că antologia La întretăierea drumurilor comerciale apare în Cartier de Colecție simultan cu Secret Wing / Aripa secretă, expoziția invitată de la Bienala Art Encounters 2021, de care s-au ocupat poetul, traducătorul și eseistul Bogdan Ghiu și curatoarea Maria Rus Bojan. Organizată de Muzeul Național de Artă din Timișoara în colaborare cu Fundația Triade și stând sub cunoscutul titlu al Marianei Marin, expoziția va ține între 1 octombrie și 7 noiembrie și include lucrările a peste treizeci de personalități artistice, printre care Anselm Kiefer, Gherasim Luca, Ion Bitzan, Marcel Broodthaers, Marlene Dumas, Constantin Flondor, Yahon Chang, Ulay, Sigalit Landau și David Robilliard.


vineri, 5 noiembrie 2021

Mariana Marin, „La întretăierea drumurilor comerciale”



Una dintre cele cinci noi apariții din Cartier de colecție este o antologie pe care mi-am dorit mai bine de un deceniu să o fac: La întretăierea drumurilor comerciale cuprinde o parte însemnată a poeziei scrise și publicate de Mariana Marin (1956-2003), adică o sută treizeci și ceva de texte din cărțile sale, începând cu Un război de o sută de ani (1981) și sfârșind cu ineditele din Zestrea de aur (2002). Cartea are o excelentă prefață semnată de Teona Farmatu și vreo douăzeci de lucrări captivante ale Anei Toma. Ca în cazul tuturor cărților din serie, Vitalie Coroban a conceput coperta. Cred că în două-trei săptămâni va ajunge și în România, laolaltă cu celelalte patru antologii din aceeași colecție (Mariana Codruț, Adela Greceanu, o antologie de poezie 2000-istă și volumul al III-lea din Un secol de poezie română scrisă de femei).

joi, 4 noiembrie 2021

Institutul Blecher, ediția 235

 


Angelica Stan (n. 1969) este absolventă a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” (1995) și doctor în Urbanism (2006). În prezent, conferențiar universitar în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism din București. A publicat volumele de poezie: Bumerang (1999), Testul umbrei (2005), Clona (2009), Spații intermediare (2016), Produse miraculoase (2018) și O femeie urmărește ploaia de la etajul opt (2020).

Alina Vițel (n. 2002) a absolvit Colegiul Național din Iași, fiind redactor-șef adjunct al revistei „ALECART”. Este studentă la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza”.