Am așteptat al treilea volum de poezie semnat de Robert Gabriel Elekes, iar când a fost gata, după rezidența orădeană făcută posibilă de Revista de cultură Familia, care i-a prins excelent, m-am bucurat să lucrez alături de Robert la ultimele retușuri în felul în care o făcuserăm și-n urmă cu aproape șapte ani și jumătate, când îi apărea la Casa de Editură Max Blecher o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine. A fost și o verificare a „chimiei” pe care o am cu unul dintre oamenii pe care poezia mi i-a scos în cale și al căror devotament pentru literatură e, de acum, inseparabil de prietenia care ne leagă.
L-am încurajat pe Robert să revină la titlul inițial pe care îl alesese pentru această carte fiindcă e și îndrăzneț, și funny de o manieră autoironică (Elekes putând fi în același timp blând și coroziv, tandru și insurgent) care pe el îl prinde atât de bine și de natural, așa că bozgor bebop e, de unde văd eu lucrurile, exact ce speram să devină când l-am ascultat citind cu trei primăveri în urmă la Institutul Blecher. Iar fiindcă nu a forțat lucrurile, nu s-a grăbit și a lăsat noile experiențe și ipostaze ale vieții bărbatului și tatălui ce trece de 35, apoi de 40 de ani (borne în definitiv formale, dar care forțează transformări deopotrivă existențiale și „tehnice”) să-i infuzeze formula personistă, cred că volumul ăsta „de maturitate” e punctul maxim al scrisului său de până acum.
Împreună cu Robert, la ediția 334 a Institutului Blecher de duminica asta va citi în premieră Nicoleta Balaciu, pe care am citit-o de câțiva ani încoace în reviste și antologii de proză scurtă („Iocan”, „Revista de povestiri”, „Utopiqa”, „Matca”, Kiwi 2025) și al cărei debut în volum este așteptat și sper să se producă anul acesta.
