Se afișează postările cu eticheta texte în echilibru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta texte în echilibru. Afișați toate postările

marți, 16 iunie 2026

Cairo



     Am rămas în Cairo pentru încă două săptămâni după festivalul de literatură la care am fost invitat, și unde am citit în ultima seară alături de poeți din lumea arabă și un maltez, iar sâmbătă voi avea un eveniment într-o librăria Diwan din cartierul Zamalek, unde voi purta o discuție cu scriitoarea Sherine Elbanhawy, fondatoare a revistei „Rowayat”.



vineri, 5 iunie 2026

Sâmbătă, la Londohome

 


Ne întâlnim sămbătă seară, de la ora 20.00, la Londohome (Str. David Praporgescu 31, sector 2), cu poeții Gheorghi Gavrilov, Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski, să citim poezie și să vorbim despre ce se întâmplă prin Moldova, România și Bulgaria și în ce fel s-au schimbat lucrurile în poezia scrisă în țările noastre în anii din urmă.


marți, 26 mai 2026

Dactăr Nicu's Skyzoid Poets, ediția 82


 

La 11 ani și 7 luni de la ediția inaugurală, în Tipografia (Strada Postăvarului, nr. 1, Brașov) are loc vineri ultima ediție a acestui sezon din Dactăr Nicu's Skyzoid Poets, în cadrul căreia vor fi lansate volumele recente ale lui Marius Aldea, Maruth (Art, 2025) și Robert Gabriel Elekes, bozgor bebop (Casa de Editură Max Blecher, 2026), iar eu voi citi câteva poeme inedite.


marți, 5 mai 2026

Miercuri și vineri, la Tbilisi



Pentru prima oară în Caucaz, mai exact la Tbilisi, unde particip la programul Dilemma Mobile Academy cu tema „Cultură și responsabilitate”, în cadrul căruia voi avea miercuri dimineață o discuție cu filosoful Viktoras Bachmetievas și cercetătorul georgian Zaal Andronikashvili, dar mai ales voi citi poezie vineri seara, de la ora 19, la Ezo (Str. Geronti Kikodze 16, Tbilisi), alături de alți 11 poeți din Polonia, Ucraina, Croația, Armenia și Georgia.


miercuri, 22 aprilie 2026

Vineri, la Chișinău



Mă întorc la Chișinău după fix doi ani și jumătate, dornic să aflu cum s-a mai schimbat capitala românească de pe partea cealaltă a Prutului, care e atmosfera într-o Moldovă ce-i tot mai aproape, cu fiecare an, de aderarea la UE și să reîntâlnesc oameni (pe câțiva dintre ei îi pot numi de-acum prieteni) cu care am cam rar ocazia de a sta să depănăm povești. Vineri de la ora 18 voi citi, împreună cu Moni Stănilă și Ștefan Manasia, din volumele noastre apărute la Casa de Editură Max Blecher, în Cărtureștiul de la Muzeu (Str. 31 August 1989, nr. 121 A). Pregătiți jinul și bomboanele Bucuria.


luni, 20 aprilie 2026

Marți, la MNLR, „Pain is a foreign country”



Marți, de la ora 18, la sediul MNLR din Calea Griviței 64-66, București, ne întâlnim să vorbim despre și să citim din Pain is a foreign country. An anthology of recent Romanian poetry. Și-au anunțat participarea cam 20 dintre poeții din antologie, traducătorii Andreea Iulia Scridon și Andrew Davidson-Novosivschei și editorul Paul Doru Mugur.


luni, 6 aprilie 2026

La Facultatea de Limbi și Literaturi Străine cu „Pain is a Foreign Country”


 

Sunt invitatul Monicăi Manolachi, lectoriță la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, traducătoare și poetă, marți dimineață, de la ora 10, în Martin Luther King Hall din Str. Pitar Moș, unde urmează să prezint, să citesc și să discut cu studenții despre Pain is a Foreign Country, antologia de poezie românească apărută în Statele Unite ale Americii anul trecut pe care am editat-o împreună cu doctorul și scriitorul new-yorkez Paul Doru Mugur.


joi, 19 martie 2026

Vineri, la Roma



După întâlnirea cu studenții de la Românistică ai doamnei Angela Tarantino, pe care am avut-o ieri la Universitatea Sapienza, mâine voi citi alături de zece poeți din Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Belgia, Italia, Portugalia, Serbia, Slovacia și Ungaria, de la ora 18.30, la Accademia d'Ungheria in Roma (Palazzo Falconieri, Via Giulia 1, Roma).

joi, 29 ianuarie 2026

„Arthur și Maya” în Bragageria Bogdania

 


Vineri, 30 ianuarie 2026, seară de poezie la Bogdania (Str. Olari, nr. 20), pe marginea cărții celei noi a Danielei Luca, Arthur și Maya (Casa de Editură Max Blecher, 2026). Gazda întâlnirii va fi Cristina Bogdan, iar despre volum vom vorbi Ștefania Mihalache și cu mine.


luni, 5 ianuarie 2026

Vineri, 9 ianuarie, poezie în Uzina



Primul eveniment de poezie de anul acesta e cu Obeah (Andrei Bucureci) și muzicile lui. Așa a fost și în 2025, dar atunci era deja februarie, iar locul de-ntâlnire a fost Hidden, acum ne găzduiește Uzina Coffee (Str. Piața Amzei 5), unde vor mai rosti poezie, vineri 9 ianuarie, începând cu ora 20, Daniela Vizireanu, Robert Gabriel Elekes și Iustin Butnariuc, care au publicat și vor mai publica (Robert chiar curând) cărți frumoase la Casa de Editură Max Blecher.


sâmbătă, 13 decembrie 2025

Luni, „Las Begas Blues”, la 3 bețivi

 

Ultimul eveniment la care particip anul ăsta e luni, 15 decembrie, la 3 bețivi (Str. Vasile Lascăr 66, sector 2), unde voi fi, de la 8 seara, alături de Florin Dumitrescu, Anca Chimoiu și Florin Hălălău, în compania „poetului din Survolaj”, timișoreanul Daniel-Silvian Petre, pe care unii, mai rockeri de felul vostru, îl știți probabil pentru albumele „Survolaj” sau „Străzi bântuite de noapte”.


miercuri, 3 decembrie 2025

Casa de Editură Max Blecher la Gaudeamus & Institutul Blecher, ediția 328

 

Moni Stănilă, Colonia fabricii

Colonia fabricii apare la zece ani de la prima ei încarnare (căreia i s-au adăugat acum o mulțime de istorii și fragmente întregitoare) într-o ediție definitivă ce adâncește experiența tulburătoare pe care Moni Stănilă ne-o propune în acest amplu poem de familie în trei părți. O carte-document ce cuprinde povești și monoloage străbătute de un lirism dens, un volum hibrid care încorporează procese verbale, certificate, liste oficiale și fragmente de scrisori în stare să scoată la iveală viața (cu toate tumefierile, duplicitățile, răzvrătirile și melancolia ei) plină de meandre a trei bărbați, din perioada interbelică până în postcomunism. Istoria mică, intimă, placată pe Istoria mare, înaintând zguduită de succesive talazuri politice și sociale.” (Claudiu Komartin)


Daniela Luca, Arthur și Maya

„Arthur și Maya nu sunt Dafnis și Chloe, nu sunt nici Tristan și Isolda, nici Abelard și Heloise. Dar, bineînțes că sunt. Pentru că sunt Orfanul și Iluzia, Animus și Anima, Reprimarea și Disocierea, Transferul și Contratransferul. Așa se întâmplă când o psihanalistă, eseistă și poetă pornește să scrie un «fantasy» poetic care poate fi, în același timp, și o parabolă psihanalitică și o meditație anistorică/postistorică asupra perechii într-o lume etern cataclismică. În orice termeni am alege să citim fabulosul discurs poetic de față, el ne va trece – mă tem că fără compasiunea terapiei, dar cu frumusețea intenției reparatoare – prin cercul de foc al întrebărilor care ne preocupă dintotdeauna: ce se întâmplă cu Sinele și ce se întâmplă cu dragostea unei ființe care poartă în ea codul autoanihilării.” (Ștefania Mihalache)


Casa de Editură Max Blecher
la târgul de carte Gaudeamus (Romexpo, Pavilionul B2, stand 141)
(3-7 decembrie 2025)


           

Joi, 4 decembrie

ora 18.30
Arthur și Maya, de Daniela Luca
cu participarea Ștefaniei Mihalache


Sâmbătă, 6 decembrie

ora 14.00
în inima pustiului, la malul Cișmigiului, de Radu Nițescu
&
nu va ajunge aici dispariția, de Daniela Vizireanu

ora 15.00
femeia zepelin, de Anca Chimoiu
cu participarea Lenei Chilari

ora 16.00
Colonia fabricii, de Moni Stănilă
Versiunile noastre imperfecte, de Radu Andriescu


Duminică, 7 decembrie

ora 15.00
Poezii, de Arthur Rimbaud (în traducerea lui Octavian Soviany)

ora 16.00
Lumen obscurum și alte poeme, de Aleksander Wat (în traducerea Ioanei Diaconu-Mureșan)
&
„Poesis internațional”, vol. 36 (2/2025)

ora 20.00, la Hidden (Str. Doamna Chiajna 26, sect. 3)
Institutul Blecher, ediția 328
Arthur Rimbaud vs Octavian Soviany
Ștefan Manasia
„Poesis internațional” – 15 ani



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 7 decembrie, de la ora 20, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Octavian Soviany și Ștefan Manasia. În cadrul întâlnirii vor fi lansate volumul Poezii de Arthur Rimbaud (Casa de Editură Max Blecher, 2025, în traducerea lui Octavian Soviany) și „Poesis internațional”, nr. 36 (2/2025).

Arthur Rimbaud (1854-1891) a fost un poet definitoriu pentru poezia franceză a secolului al XIX-lea, ce a prefigurat în scrierile sale câteva direcții majore ale literaturii moderne. Și-a încheiat opera la 20 de ani, vârstă la care a-nceput o viață aventuroasă ce l-a purtat în Cipru, Yemen și Etiopia. A murit la 37 de ani, la Marseille, de cancer osos.

Octavian Soviany (n. 1954) a publicat, de la debutul din 1983 cu Ucenicia bătrânului alchimist, peste douăzeci de volume de poezie și antologii (cea mai recentă: Celălalt fel de a privi lumea, 2024), unsprezece romane (printre care hexalogia Lelian, 2019-2025), volume de teatru, critică și istorie literară, precum și traduceri apreciate din Charles Baudelaire, Paul Verlaine și Guillaume Apollinaire.

Ștefan Manasia (n. 1977) a publicat șapte volume de poezie (cel mai recent: Sursele obscure, 2024), antologia Etica grunge. Sîntem generația extincției (2023), un volum de publicistică şi critică literară, romanul Cronovizorul (2020) și microromanul Platanii din Samothraki (2022).

Moderatori: Claudiu Komartin & Toni Chira

 

luni, 1 decembrie 2025

„Poesis internațional” 36 (2/2025)

 


Cuprins:

RETROSPECTIVĂ „Poesis internațional” – 15 ani

ATLAS DE POEZIE MONDIALĂTakamura Kōtarō (în traducerea lui Martin Kumamoto), Friederike Mayröcker (traducere de Andrei Anastasescu), János Pilinszky (traducere de Andrei Dósa), Jacqueline Saphra (traducere de Anastasia Gavrilovici), Durs Grünbein (traducere de George State & Manuela Klenke), Jonas Mekas (traducere de Alexandru Funieru), Boris Hristov (traducere de Livia Nistor), Viola Fischerová (în traducerea lui Claudiu Komartin), Eloy Urroz (traducere de Monica Manolachi), Ahlem Ghayaza (traducere de Mihail Lucian Florescu), Henrik Nilsson (traduceri de Daniela Ionescu & Gabi Eftimie), Monika Herceg (în traducerea lui Goran Čolakhodžić), Zofia Bałdyga (în traducerea Ioanei Diaconu-Mureșan), Irina Nechit, Bogdan-Alexandru Stănescu, Rita Chirian, Constantin Vică, Alina Purcaru, Marius Conkan, Ioana Iuna Șerban, Emanuel Guralivu, Lavinia Băra

PROZĂ: Comte de Lautréamont (în traducerea Ilincăi Gângă), Răzvan Andrei

CRONICĂ DE CARTE: Irina-Roxana Georgescu despre antologia Concert de gală (Erdélyi Híradó Kiadó & OMG, 2025); Teodora Coman despre Autobiografia roșului (Trei, 2025) de Anne Carson; Grațiela Benga despre Noul interzis (Casa de Editură Max Blecher, 2025) de Nicolae Coande; Emanuel Lupașcu despre Restul (Nemira, 2025) de Svetlana Cârstean; Lucia Țurcanu despre lipsa de greutate a lumii (Charmides, 2025) de Dan Coman; Camelia Toma despre Doar o vorbă să-ți mai Spoon: River – o antologie de epitafuri românești (Paralela 45, 2025) de Ion Barbu

EVOCARE: Andrei Codrescu despre Alice Notley (1945-2025)

JURNAL: Radu Vancu

PREZENȚE. Poeți români în traduceri străine


vineri, 14 noiembrie 2025

Aleksander Wat, „Lumen obscurum și alte poeme” (Casa de Editură Max Blecher, 2025)

 


„Înțelept, de o înțelepciune prea amară, copilăros, exotic, cu o înclinație spre euforie și entuziasm, înțepându-și singur balonașele acestea roz cu un umor macabru, făcând pe bufonul, urlând de groază, proferând amenințări la adresa lui Dumnezeu pentru cruzimea lui, dar supunându-se judecăților acestuia, credincios și necredincios, creștin și necreștin, martor al crimelor secolului nostru, martor al evenimentelor din ultimele cinci mii de ani, în sânge purtând amintirea cuvintelor pe care regele Solomon i le-a spus, în patul său, reginei din Saba”.

Czesław Miłosz despre Aleksander Wat (1967)

joi, 6 noiembrie 2025

Festivalul de Poezie „Ion Monoran”


 

A șaptea ediție a Festivalului de Poezie „Ion Monoran” a început la Timișoara luni, 3 noiembrie, ținând anul ăsta o săptămână întreagă. Eu ajung vineri, pe 7, iar până duminică voi fi implicat în patru evenimente: vineri și sâmbătă seară moderez împreună cu Alex Higyed lecturi de poezie sub egida Institutului Blecher și a Comunei 30 (vineri citesc Anca Chimoiu, Marius Aldea, Agnes Kali și Andra Mateucă, iar sâmbătă: Daniela Rațiu, Emanuela Ignățoiu-Sora, Aleksandar Stoicovici și Dmitri Miticov), sâmbătă după-amiază prezint, împreună cu Ana Toma, premiul Monoran de anul ăsta, decernat lui Ion Barbu, iar duminică seara am o discuție cu Viorel Marineasa și Grațiela Benga despre Generația războiului (sau Generația albatrosistă).


vineri, 24 octombrie 2025

Anca Chimoiu, „femeia zepelin”




Survolând hățișul obligațiilor cotidiene, „femeia zepelin” își notează cu acribie și umor sec acele acte care, văzute în perspectivă, se încarcă cu eroism datorită caracterului lor ne-hollywoodian. Menite să descrețească frunți, însemnările Ancăi Chimoiu deplasează subtil accentele realității, impunându-i acesteia un regim mai puțin draconic. Nici vorbă de jemanfișism; vocea maturității, de mamă și cetățean responsabil, e cea care vorbește aici. Vorbește și molipsește.

Mihók Tamás


Poezia Ancăi Chimoiu pare să se coaguleze tocmai când reușește să-și dizolve nodul din gât.  Cu o voce joasă, sigură, doar în aparență resemnată, volumul se descoperă ca un om așezat în mijlocul unui magazin de mobilă, unul impecabil și cu pretenții, cu privirea fixă și cu un anunț pe repeat: toată această ordine e o minciună. Oscilând între ironie și disperarea omului care înțelege din ce se înalță gardurile din jurul lui, acest volum vine să trântească ușa în nas celui care spune că putea fi mai rău, că e bine, că nu e grav, că nu e loc de dramă. Dă sentințe și pumni în stomac. Debutul poetic al Ancăi va rămâne ca un adevăr pe care îți e jenă să îl verbalizezi, de teama truismului. Tocmai acest adevăr spus în treacăt se face acid și trece prin tine.  

Simona Sigartău


miercuri, 22 octombrie 2025

O antologie în limba greacă




Am lucrat cu editura ateniană Vakxikon în 2019, când a apărut în Grecia o antologie de poezie românească tânără într-o colecție în care au mai ieșit astfel de selecții din poezia italiană, maghiară, flamandă, elvețiană, finlandeză, lituaniană, azeră, sârbă, muntenegreană etc. Am făcut atunci echipă bună cu Antzela Bratsou, în a cărei transpunere îmi apare acum la Vakxikon o antologie cu un titlu ce-l oglindește pe acela al cărții mele din 2017, Maeștrii unei arte muribunde, precedată de o scurtă introducere făcută de poeta Liana Sakelliou, iar pe copertă e o lucrare a Anei Toma/Tomagraph.


marți, 23 septembrie 2025

Radu Nițescu, „în inima pustiului, la malul Cișmigiului”

 


Noul volum al lui Radu Nițescu apare la Casa de Editură Max Blecher la aproape 14 ani și jumătate de la prima lui lectură la Institutul Blecher, când l-am pus pe liceanul diafan de atunci să citească împreună cu Nora Iuga. Radu a debutat precoce cu gringo (2012), urmat de Dialectica urșilor (2016) și Satao (2020), care au făcut mulți admiratori și adepți. Ne vedem cu Nițescu și cu volumul ăsta (al cărui titlu face cu ochiul romanțelor bucureștene de altădată) duminică seară, când va citi din el la Hidden, celălalt invitat fiind poetul și actorul Artiom Oleacu, din Chișinău.


joi, 18 septembrie 2025

FIPB, lectură la ARCUB



Astă seară, de la ora 19, la ARCUB (Hanul Gabroveni, Str. Lipscani 84-90), voi participa alături de alți 11 poeți din România, Marea Britanie, Franța, Ungaria și Uruguay/Suedia la o seară denumită de organizatori „Slam poetry & spoken poetry”, unde se vor întâmpla, probabil, câteva momente de ținut minte.


luni, 8 septembrie 2025

T.S. Khasis (1975-2025)

 

A murit, după mai bine de o lună în care a fost în comă, poetul Tudor Sergiu Cașiș, T.S. Khasis, la vârsta la care s-au dus Nichita Stănescu și Ion Stratan. A fost unul dintre cei mai buni 2000-iști, iar volumele lui, Arta scalpării (Vinea, 2005) și Aparenta naturalețe a vieții  (Blecher, 2015), alături de samizdatul petea la prânz (2008) și de Plăcerea spectacolului (Tracus Arte, 2023), o dovedesc pe deplin. Aș avea multe de spus despre Sergiu, cu care am petrecut ceva timp la tinerețe și căruia i-am editat una dintre cărți când am mai crescut, dar nu e acum momentul. Odihnească-n pace, că pe lumea asta a avut o viață tare vraiște și necăjită.