vineri, 23 decembrie 2022

Judith Mészáros, „Îngeriada”

 


Am privilegiul să lucrez la antologiile din „Cartier de colecție”, ocupându-mă de câte o carte aproape an de an, de când această serie superbă a pornit în 2016. Au fost până acum Oameni obosiți de Andrei Bodiu (2016), Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului (2018), Orgi și altare demontate de Constantin Abăluță (2019) și La întretăierea drumurilor comerciale de Mariana Marin (2021). Tocmai a apărut Îngeriada lui Judith Mészáros, despre care am reușit să scriu, după numeroase ocoluri și ezitări, acest text introductiv ce va însoți excelentele eseuri semnate de Rita Chirian (prefața) și Anastasia Gavrilovici (postfața).


Câteva note despre dispariție, căutare și poezia restituită
Despre Judith Mészáros l-am auzit prima oară vorbind în anii 2000 pe Alexandru Mușina. Nu mai țin minte cum a fost adus în discuție numele ei, însă cuvintele folosite de magistrul A.M. nu lăsau loc de dubii: era invocat unul dintre acei extraordinari poeți uitați care dau literaturii o aură de mister și de insolit ce nu le dă voie celor mai curioși din fire să creadă că știu totul despre aceia care i-au precedat sau că o cartografiere integrală a poeziei dintr-o epocă (oricare epocă) ar fi posibilă. Mușina a pomenit-o pe Judith Mészáros ca pe un secret și o enigmă, cu un entuziasm pe care nu îl profesa decât rareori. Fără să insiste, a trecut cu faimoasa-i vivacitate la alte subiecte, conștient, sunt sigur, că aruncase o nadă cu care măcar unul dintre tinerii de care era înconjurat în acea împrejurare va ști mai târziu ce să facă.
Începând de prin 2011 sau 2012, când i-am citit pe undeva un text-două, poezia Judithei Mészáros a încetat să mai fie un obiect poetic neidentificat și, cu toate că luarea de contact cu acel extras fusese frugală și fugitivă, forța de atracție a torentului discursiv din Îngeriada s-a dovedit irepresibilă. Și totuși, oricât am încercat să ajung la el, volumul din 1993 nu s-a lăsat găsit cu una, cu două. Mai târziu, ieșind dintr-un anticariat bucureștean (unul dintre puţinele în care e posibil să mai afli și altceva decât cărţi cu poze, compendii și atlase, ediţii populare în limba engleză ale unor volume clasice care dau bine în bibliotecă sau comicării de literatură motivaţională), am realizat că e deja o vreme de când caut volumele de poezie ale lui Judith Mészáros, singurul rezultat al acestei mici epopei personale fiind reconfirmarea ideii că un cerc s-a închis și că ne-am întors în locul de unde a început modernitatea. Oricâtă informaţie s-ar genera în flux continuu, oricât de simplu poţi comanda un lucru – un produs – din partea cealaltă a lumii, oricât de încurajator pare gradul de alfabetizare generală a societăţii, o carte de poezie este cam ce era și acum o sută cincizeci de ani: o raritate de preţ pentru pasionaţi, colecţionari și smintiţii de literatură.
Așa încât, atunci când am găsit Îngeriada (sau când în fine și-a făcut drum înspre mine), m-am considerat norocos: o primă parte a căutării se încheiase. La puțină vreme după aceea, am primit în format electronic We all live in a yellow submarine, scanată de o mână ce părea a-mi împărtăși nerăbdarea.
A urmat partea de detectivistică ce viza omul în carne și oase: doream să știu ce se întâmplase cu poeta atât de dăruită și de frământată care scrisese cele două volume-cometă, și în legătură cu destinul căreia am auzit mai multe legende concurente: că s-ar fi călugărit, că s-ar fi sinucis sau că a dispărut la un moment dat fără urmă. Nimeni din Cluj nu-mi putea spune ceva clar. Niciunul dintre cei care o întâlniseră în anii ’90 nu îi era îndeajuns de apropiat încât să mă poată orienta sau să-mi dea măcar un indiciu. Printre colegii săi scriitori, care de-abia se intersectaseră cu Mészáros în cei câțiva ani cât a fost activă și s-a mai arătat în diverse contexte literare, părea a exista un consens că pe autoarea Îngeriadei o înghițise pământul. Tot ce-am putut afla a fost de pe câteva site-uri ce rostogolesc aceleași câteva informații biografice: că Judith Mészáros (absolventă de Matematică-Informatică în anii ’80) ar fi lucrat ca cercetător științific la Institutul de Tehnică de Calcul, filiala Cluj (pun asta în relație cu o carte din 1996, Turbo Prolog 2.0: Ghid de utilizare, care îi poartă semnătura), după această dată fiind imposibilă reconstituirea traseului său.
În noiembrie 2016, numărul 18 al revistei „Poesis internațional” s-a deschis cu un Portret dedicat Judithei Mészáros, în care am făcut o selecție concludentă din cele două volume, însoțită de câteva referințe critice și de eseul Ritei Chirian, „Despre evanescențe și alți demoni”. Trei ani mai târziu, în numărul 24 (2/2019), am publicat un eseu al Anastasiei Gavrilovici – care este născută după apariția cărților reluate în ediția de față –, intitulat „Recluziunea lui Judith Mészáros”. Două texte care se regăsesc la începutul și la sfârșitul acestei integrale poetice, reflectând două perspective critice ale unor scriitoare ce aparțin promoțiilor de după 2000.
Plănuiam în a doua parte a deceniului trecut să scriu un volum cu titlul Numere de dispariție, care urma să cuprindă o serie de texte despre scriitori care au avut un start eclatant, alegând, după o perioadă intensă și zdruncinătoare, tăcerea. Anonimatul. Retragerea din lume. Care sunt resorturile intime ale unei asemenea decizii, ce decepții, boli sau sfâșieri lăuntrice împing pe cineva făcut pentru a scrie să renunțe la această vocație? Ori poate că scrisul renunță la cei care au ars prea repede și cu o violență extremă? Îi aveam, desigur, în minte pe Hölderlin și pe Robert Walser, iar din literatura română recentă pe Alexandru Monciu-Sudinski și pe Judith Mészáros – ale căror debuturi, Rebarbor, respectiv Îngeriada, au fost excepționale –, cei doi făcând la distanță de un sfert de secol câte un număr de dispariție spectaculos și insondabil. Nu am scris această carte – poate că o voi face cândva –, însă Îngeriada, apărută acum în „Cartier de colecție”, îmi răscumpără măcar în parte șovăielile.
Cât privește poemele inedite de după We all live in a yellow submarine: ele au apărut într-un număr din 2002 al „României literare” și stau sub un titlu cel puțin neobișnuit, „Ion Paul Sebastian”. Îndrăznesc să ofer o explicație, poate riscată – însă pentru aceasta e necesar să deschid o paranteză.
Când am reușit în cele din urmă să-i dau de urmă lui Judith Mészáros (prin intermediul criticului Dan-Liviu Boeriu, care locuiește la Salonta), am aflat numărul ei de telefon (bibliotecarele de la Biblioteca Municipală o cunoșteau – și s-a adeverit astfel că poeta Îngeriadei trăia retrasă în orașul natal). Au urmat câteva schimburi stranii de mesaje – nu dorea să vorbim la telefon, ci doar să ne scriem, motivul invocat fiind că nu aude –, în care J.M. mi-a transmis că nu mai scrie poezie, ci s-a dedicat prozei, pe care o semnează Ion Paul Sebastian. Am făcut atunci legătura cu grupajul de la începutul secolului: am bănuiala că trimisese „României literare” cele cinci texte cu acest heteronim masculin, însă redacția nu a înțeles sau nu i-a acceptat deghizarea. Ce a urmat este întristător – cu toate că am mai sunat-o și i-am tot scris, nu am mai primit niciun răspuns, explicația fiind că a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Nucet, unde se găsește (dacă veștile pe care le-am primit de curând sunt exacte) și astăzi.
Judith Mészáros – poetă unică în toată literatura noastră de după 1990, cu un destin contorsionat și dramatic, are acum parte, in absentia, de o revenire pe deplin meritată. Reluarea integrală a celor două cărți pe care le-a publicat ar putea însemna redescoperirea cuiva care a ridicat în tot scrisul său problema unui rău profund al umanității noastre strivite de Istorie și Societate, căruia Mészáros a încercat să-i țină piept printr-o scriitură tumultuoasă, de un brav și apăsat eticism. Știm de la toți marii poeți care este prețul plătit pentru o asemenea înfruntare.
Efasată (nu avem decât o fotografie a sa, în care chipul apare mătuit, îl poți doar ghici din contururile tremurate, ivite ca din spatele unei cortine de gheață murdară), diminuată, pierdută, Judith Mészáros este, în cele din urmă, o învingătoare.

vineri, 16 decembrie 2022

George Geacăr, definitiv

 


La aproape șapte ani și jumătate de când George Geacăr nu mai e (ce straniu, încă, să scriu asta), a apărut la CDPL nu ești în siguranță, care conține cam 300 de poeme, dintre care o cincime postume.

Poezia scrisă de Geacăr după 2009-2010 mi-a plăcut, cu toate păruielile noastre online din vremea Club Literar. Ultima oară l-am văzut la Târgoviște, foarte slăbit, am făcut o dublă lansare – el cu zoom. gaura de vierme, iar eu cu cobalt. Nu aș fi recunoscut asta acum cincisprezece ani, când eram la cuțite, dar a fost un tip de ispravă – și, în plus, un scriitor în stare de surprize remarcabile. Păcat că nu a mai avut la dispoziție măcar 5-10 ani.

sâmbătă, 10 decembrie 2022

Institutul Blecher, ediția 269 – ultima din 2022



 

       Cu lecturile lui Moni Stănilă (din Ofsaid) și Mitoș Micleușanu (din Făină de oase, carne de tun) s-a încheiat aseară Institutul Blecher pe anul ăsta. Am organizat paisprezece întâlniri în patru luni (cincisprezece dacă pun la socoteală și lansarea cărții lui Bogdan Suceavă despre Dan Barbilian/ Ion Barbu, care a fost un eveniment distinct), ceea ce cred că e un record chiar și pentru noi. Cred că o să-mi iau inima-n dinți să fac un bilanț și să aflu câți scriitori au citit „la Blecher” din toamna lui 2009 până azi.

       Rezumând, în sezonul acesta au citit treizeci de autori, dintre care doi bulgari, Aksinia Mihailova și Ivan Hristov, o macedoneancă trăitoare-n Slovenia, Lidija Dimkovska, iar ediția 264, în care am lansat antologia de poezie germană Salutare, barbarilor, i-a avut ca protagoniști pe Manuela Klenke și Joachim Umlauf. Mitoș Micleușanu a citit de două ori, înainte și după apariția antologiei prezentate aseară.

       Institutul Blecher are 13 ani și aproape 3 luni și se simte, după dificila perioadă a pandemiei (când am făcut 20 de ediții online ce râmân separate de acestea 269 făță-către-față), mai bine ca oricând. Ne revedem prin februarie 2023.


vineri, 2 decembrie 2022

Institutul Blecher, ediția 268




Cătălin Constantin (n. 1980) a studiat Filosofia la București. Profesor de liceu și poet cu un cult al boemei, le predă logică bolnavilor mintali și îi recitește cu devotament pe Khayyam, Esenin și Baudelaire. În 2022 i-a apărut la Editura Vasiliana '98 volumul Nebunia în limitele simplei rațiuni.
Radu Nițescu (n. 1992) a urmat cursurile Facultății de Litere și a publicat volumele de poezie gringo (2012), Dialectica urșilor (2016) și Satao (2020), care l-au impus ca pe unul dintre cei mai originali și mai atașanți poeți ai ultimului deceniu.

Moderează: Anastasia Gavrilovici & Adelina Pascale


vineri, 25 noiembrie 2022

Al treilea Iarmaroc de poezie. Institutul Blecher 266 & 267

 


Sâmbătă și duminică, la Londohome (Str. David Praporgescu 31) are loc a treia ediție a Iarmarocului de poezie, după cele foarte reușite din decembrie 2021 și aprilie 2022. Cu ocazia asta vom lansa numărul 30 (2/2022) al revistei „Poesis internațional” și cel mai recent volum publicat de Casa de Editură Max Blecher, Intracranian de Ligia Pârvulescu, iar sâmbătă și duminică de la ora 18.30 vor avea loc în casa din Praporgescu edițiile 266 & 267 ale clubului Institutul Blecher.



Radu Vancu (n. 1978) a publicat opt volume de poezie (cel mai recent, Psalmi, 2019) și antologia Cantosuri domestice (2016), volume de eseuri și publicistică (printre care Mircea Ivănescu: Poezia discreției absolute, 2007, 2015; Eminescu: trei eseuri, 2011; Elegie pentru uman, 2016), două jurnale (2017, 2021) și romanul Transparența (2018). Traducător în limba română al lui Yeats, Ezra Pound și John Berryman.

Toni Chira (n. 2003) este student în anul I la Facultatea de Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”. A citit la Festivalul „Poezia e la Bistrița” și la edițiile 206 și 232 ale Institutului Blecher și a publicat în „Poesis internațional” nr. 25 (1/2020).

Vasi Prode (n. 2002) este student în anul I la Facultatea de Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”. A citit la Festivalul „Poets in Transylvania” și a publicat în „Poesis internațional” nr. 29 (1/2022).

Șerban Mihalache (n. 1993) a studiat Inginerie electronică la Politehnică, unde predă din 2017, pregătindu-și definitivarea unui doctorat ale cărui direcții de cercetare sunt analiza și prelucrarea semnalului vocal și utilizarea sistemelor de inteligență artificială pentru recunoașterea automată din voce a emoțiilor, a stresului și a minciunilor



Ligia Pârvulescu
a debutat cu volumul de poezie Fluvii de asfalt (Casa de Editură Max Blecher, 2014), urmat de romanul Translucid (2021) și de recentul Intracranian (Casa de Editură Max Blecher, 2022).

Radu Sergiu Ruba (n. 1954) a debutat cu Spontaneitatea înțeleasă (1983), urmat de alte volume de poezie și antologii, cele mai recente fiind Traversarea (antologie, 2012) și Levitația (2021). Autorul mai multor romane, printre care Demonul confesiunii (2004, 2009), O vară ce nu mai apune (2014) și Semnătura indiană (2021).


joi, 24 noiembrie 2022

„Poesis internațional” 30 (2/2022)



Editorial

Îl citisem pe Pier Paolo Pasolini fragmentar și cu prudentă curiozitate încă dinainte de a găsi într-o librărie pariziană o cărticică apărută în 2004 ce conținea poemul autobiografic „Who is me. Poeta delle ceneri”, scris în 1966 la New York ca răspuns la o serie de interviuri filmate cu Jean-André Fieschi, Pasolini l’enragé. Acest text inedit scos la lumină de Enzo Siciliano și publicat de abia în 1980 a fost pentru mine o descoperire decisivă și am tradus prima jumătate într-o stare de jubilație și fascinare, după care m-am întors la puținul tradus în românește (încă nu apăruseră Scrieri corsare, Teorema și Băieții străzii, iar Petrol mă buimăcise fără drept de apel), apoi am căutat cu îndârjire tot ce se putea găsi în italiană, franceză și engleză. Am început pentru Pasolini să frecventez biblioteca Institutului Cultural „Vito Grasso” și, fiindcă bruma de italiană pe care o știam era uneori insuficientă pentru a-l înțelege, am făcut rost de antologiile bilingve deja clasice în Occident ale lui José Guidi (1980), Norman MacAfee și Luciano Martinengo (1982, 1996) și, câțiva ani mai târziu, Stephen Sartarelli (2014).

Ani buni m-am întrebat cum a fost posibil ca în România să nu apară nici înainte, nici după 1990 o antologie din opera lui P.P.P. care, cu toate că e mai celebru ca cineast, rămâne un uriaș poet al epocii postbelice. Luându-mi inima-n dinți, am propus la începutul deceniului trecut editurii Polirom – care publicase, într-un puseu de deschidere către poezie, câteva antologii apreciabile din Bukowski, Ginsberg și Seamus Heaney – să facă demersurile pentru realizarea unui asemenea proiect: răspunsul a fost imparabil, argumentul vânzărilor foarte slabe ale celor două cărți pe care Polirom le publicase în anii 2000 făcând extrem de antipatică ideea antologiei visate de mine.

Am sperat apoi că o asemenea carte ar putea apărea în colecția „Biblioteca Italiană” coordonată la Humanitas de Smaranda Bratu Elian și Nuccio Ordine, în care au apărut în ultimii șaisprezece ani numeroase volume esențiale; credeam cu naivitate că Pasolini și-ar putea găsi locul în raftul unde se găsesc antologiile Montale, Campana, Saba, Luzi, Pavese, Caproni sau Penna, însă ignoram disprețul temător, încă viu, al societății burgheze față de Pasolini, reflex firesc al celor cravașați fără milă în toată opera sa de acest spirit neacomodant, problematic și revoluționar.

Totuși, cum în 2022 este celebrat Centenarul Pasolini, Smaranda Bratu Elian a făcut încă o dată în așa fel încât să spele obrazul culturii noastre literare – deodată cu acest număr al revistei „Poesis internațional”, la Editura Tracus Arte apare volumul Poesie / Poezii: am fost, s-ar putea spune, gând la gând; eram decis încă din prima parte a anului ca Dosarul cu care se deschide P.I. 30 (2/2022) să-i fie dedicat lui Pasolini, iar potrivirea a fost mirabilă, cele două publicații ieșind în același timp.

Pe de o parte, poemele traduse de Smaranda Bratu Elian și Dana Barangea din La religione del mio tempo (Religia timpului meu), respectiv Poesia in forma di rosa (Poezie în formă de roză) anticipează și ne permit să aruncăm un ochi în antologia pasoliniană, dar în același timp Dosarul pe care l-am construit completează ediția (plănuită a apărea în două volume) de la Tracus Arte pe care am așteptat-o atâta vreme. Contribuțiile eseistice ale Dianei Marincu, lui Victor Morozov și Răzvan Țupa, poemele transpuse de către Daiana Sargan și de subsemnatul, la care se adaugă fragmentul din Petrol tălmăcit de Florin Dumitrescu și poezia de adio a Elsei Morante (căreia îi dă glas în românește Gabriela Lungu) vin să rotunjească lucrurile și să dea unui cititor ce-l cunoaște pe Pier Paolo Pasolini mai ales în ipostaza de regizor un impuls pentru descoperirea literaturii sale de o mare diversitate și forță catalitică.

Doisprezece scriitori români și doisprezece autori care scriu sau au scris în engleză, franceză canadiană, persană, arabă, suedeză, rusă, turcă, slovenă, croată și maghiară, prezentări și texte critice, un interviu cu poetul japonez Shuntarō Tanikawa completează acest număr cu care se încheie al doisprezecelea an în care am încercat să rămânem, cu sprijinul unui cerc tot mai larg de contributori, la nivelul celor mai dedicate și mai consistente publicații de profil din literatura mondială contemporană.


marți, 22 noiembrie 2022

Ligia Pârvulescu, „Intracranian”

 

       Cu a doua ei carte de poezie, Intracranian, Ligia Pârvulescu devine (după Ciprian Popescu și Ioana Vintilă) cel de-al treilea autor debutat de Casa de Editură Max Blecher care continuă alături de noi – și nu o face oricum, ci printr-un volum intens care confirmă, dacă nu o făcuse deja romanul Translucid, promisiunea conținută în Fluvii de asfalt, despre care Chris Tanasescu (Margento) scria acum opt ani: „(...) până și micile stângăcii inerente unui debut rezonează cu vibrația unui univers ce, deși încă năucit de propriul big bang, își presimte bine imensitatea, și știe că va înghiți multe comete.” 


Ligia Pârvulescu, Intracranian
Casa de Editură Max Blecher, 2022
Colecția „Plantații”


       „Despre dragoste numai de bine”, spune undeva Ligia Pârvulescu – așa cum se zice, firește, despre morți numai de bine. Însă în alt poem splendid (ca atâtea altele din Intracranian) spune că „sângele e lumină”. Și exact asta e, într-adevăr, toată cartea asta: o fuziune nucleară între moarte & lumină, între spaima de ceilalți („trec printre ceilalți ca printr-un câmp minat”) & foamea disperată de apropiere, între nevoia de blândețe & conștiința faptului că blândețea e întotdeauna marker-ul & înțelepciunea răniților: oamenii sunt blânzi fiindcă sunt terminați („animale blânde vin de departe cu mecanismele lor încleiate”), cerul e blând fiindcă e lovit („cerul e mare și blând / un animal lovit”). Și, cum toți suntem animale umane rănite, cartea asta ne poate învăța cum să ne facem rănile să devină blândețe. E una dintre cele mai prețioase lecții ale literaturii. Și îi sunt îndatorat Ligiei Pârvulescu fiindcă, prin admirabilul ei document Intracranian, ne învață exact lecția asta. 

Radu Vancu


sâmbătă, 19 noiembrie 2022

Institutul Blecher, ediția 265

 

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 20 noiembrie 2022, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Andrei Zbîrnea, Rozana Mihalache și Andrei Codrin Bucur.

 

Andrei Zbîrnea (n. 1986, Urziceni) a publicat volumele de poezie: Rock în Praga (2011), #kazim (contemporani cu primăvara arabă) (2014), Turneul celor Cinci Națiuni (2017), Pink Pong (2019, împreună cu Claus Ankersen), nick cave@bergen (2021).

Rozana Mihalache (n. 1988, București) a publicat Sunt aici (2019) și pregătește apariția unui al doilea volum de poezie. A coordonat Fenomenul Green Hours (2021). 

Andrei Codrin Bucur (n. 1983, Bacău) a debutat cu volumul de poezie La Bella Italia – antipoeme jurnaliere (2021).

 

Moderatori: Claudiu Komartin și Ioana Tătărușanu


luni, 14 noiembrie 2022

Institutul Blecher, ediția 264

 


A fost ediția 264 a Institutului Blecher, am vorbit despre multe cu Manuela Klenke și Joachim Umlauf, dar mai ales am citit poezie germană recentă și contemporană, în original și în românește, din Salutare, barbarilor!, antologia care tocmai a ieșit la Casa de Editură Max Blecher și care ar trebui să fie pe lista scurtă a cititorilor pasionați de poezie, pentru că sunt trei decenii de când o astfel de panoramă nu a mai fost realizată în România.

miercuri, 9 noiembrie 2022

„Salutare, barbarilor!”


Salutare, barbarilor!
Antologie de poezie germană, de la Elke Erb la Yevgeniy Breyger
(Casa de Editură Max Blecher, 2022)


          Salutare, barbarilor!, în traducerea Manuelei Klenke, vine după antologiile de poezie suedeză (2011), flamandă (2014), maghiară transilvăneană (2016), olandeză (2019), maghiară din Ungaria (2021), pe care le-am publicat până acum, aceasta fiind una dintre direcțiile importante ale editurii – vor urma în 2023-2024, dacă lucrurile ies așa cum ne propunem, selecții din poezia islandeză, sârbă, norvegiană și luxemburgheză de azi.

Nu a mai apărut în România, după știința mea, o carte de anvergura acesteia, care să-ncerce cartografierea poeziei germane recente, de trei decenii (adică de la Poezie germană contemporană, 1991, 1992, a Gretei Tartler). Selecția a fost făcută de Manuela Klenke și Joachim Umlauf, cuprinzând 26 de poeți, de la Elke Erb (n. 1938) la Yevgeniy Breyger (n. 1989), acesta din urmă fiind de curând invitat la festivalul „Poets in Transylvania” de la Sibiu.

Cartea apare în urma colaborării dintre Casa de Editură Max Blecher, Traduki și Goethe Institut București.


duminică, 6 noiembrie 2022

Institutul Blecher, ediția 263

 


Ioana Ieronim (n. 1947, Râșnov) este poetă, traducătoare, eseistă, dramaturgă. A fost atașatul cultural al României în SUA și trăiește de câteva decenii „între două lumi”, adică între Washington și București. Dintre volumele sale de poezie: Vară timpurie (1979), Proiect de mitologie (1981), Luni dimineața (1987), Triumful paparudei (1992), Munci, zile, alunecări de teren (1970-2000) (2001), În sunet de joagăr (2016), Trecere petrecere (2020) și Zoom (2022). A tradus multă poezie din limba engleză, precum și teatru de William Shakespeare, Tennessee Williams, Arthur Miller, montat de Cătălina Buzoianu, Andrei Șerban sau Silviu Purcărete.

Flavia Dima (n. 1993, Brașov) este critic de film și jurnalist cultural, colaborează cu FILM Menu și Acoperișul de Sticlă, este selecționer la BIEFF, moderează Q&A-uri, face un doctorat despre home movies și scrie poezie, primind o primă confirmare în iulie, câștigând concursul pentru poeți nedebutați al #Z9Festival.

Moderator: Claudiu Komartin


vineri, 4 noiembrie 2022

Despre Dan Barbilian/Ion Barbu, cu Bogdan Suceavă și Octavian Soviany

 


Vineri, 4 noiembrie, de la ora 18.30, în Hidden (Str. Doamna Chiajna 26), despre Dan Barbilian / Ion Barbu, cu matematicianul, romancierul și eseistul californian Bogdan Suceavă, care tocmai a publicat la Polirom Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica „Jocului Secund”, o carte pasionantă care deschide, cel puțin pentru literați (și poate chiar pentru matematicienii mai scrutători), perspective noi și oferă câteva chei de descifrare și reinterpretare a unor chestiuni rămase, în privința universului intelectual barbian, enigmatice.

duminică, 30 octombrie 2022

Institutul Blecher, ediția 262


 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 30 octombrie 2022, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poetele Angelica Stan și Olga Ștefan. În cadrul întâlnirii vor fi prezentate volumele exponate de artă brută (Casa de Editură Max Blecher, 2022) de Angelica Stan și Resursa (Casa de Editură Max Blecher, 2022) de Olga Ștefan.


Angelica Stan (n. 1969, Tulcea) este absolventă a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” (1995) și doctor în Urbanism (2006). În prezent, profesoară universitară în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism din București, Departamentul de proiectare urbană și peisagistică. A publicat volumele de poezie: Bumerang (1999), Testul umbrei (2005), Clona (2009), Spații intermediare (2016), Produse miraculoase (2018) și O femeie urmărește ploaia de la etajul opt (2020). 

Olga Ștefan (n. 1988, Hunedoara) a publicat toate ceasurile (2006), Saturn, zeul (2016), Charles Dickens (2017) și Civilizații (2020). Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” (2010), este din 2019 doctor în științe filologice.


Moderator: Claudiu Komartin


miercuri, 26 octombrie 2022

Poets in Transylvania

 

     Că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Începe joi, 27.10, se termină sâmbătă, 29.10, seara în care sunt programat să citesc, iar a doua zi mă voi întoarce la București pentru ediția 262 a Institutului Blecher. Mai jos este programul acestei a noua ediții a festivalului de la Sibiu.



marți, 18 octombrie 2022

FILIT 2022

 


          Cel mai strălucitor (și mai bine organizat) festival literar din România, FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași), începe miercuri și va ține până duminică. Este ediția a X-a, ultima oară când am fost invitat și am mers la Iași era în toamna lui 2018, și multe s-au întâmplat de atunci. Prezența mea augustă se va face simțită în special vineri, 21.10, de la ora 12, la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, unde am un eveniment împreună cu Ioana Pârvulescu, iar apoi seara, de la ora 22, la Noaptea albă a poeziei (pe care am moderat-o de două ori, în 2013 și în 2018). Iar sâmbătă, 22.10, de la ora 12, voi citi la Casa FILIT din Piața Unirii, alături de Ioan Coroamă. Asta așa, ca să știți în caz că sunteți prin preajmă.


luni, 10 octombrie 2022

INOCULARE. Hore pentru zădărnicirea combaterii

 


Aștept sudalmele și-nfierările. Rog doar să nu vină pe necititelea.

Ar trebui să ajungă săptămâna viitoare și-n România, să fie exemplare din ea la FILIT.

În București o voi lansa probabil la Gaudeamus, în decembrie.

Gravura de pe copertă îi aparține lui Adrian Preda.


joi, 6 octombrie 2022

Institutul Blecher, ediția 261

 


Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 9 octombrie 2022, de la ora 18.30, în Fabrica Grivița (Șos. Orhideelor 19, sector 1, București), la întâlnirea cu poeții Lidija Dimkovska, Cosmin Perța și Cristina Alexandrescu. În cadrul întâlnirii va fi prezentat volumul cât mai departe de tot ce cunosc (OMG, 2022) de Cristina Alexandrescu.


Lidija Dimkovska (n. 1971, Skopje) а publicat şapte volume de poezie, trei romane, un jurnal şi o carte de povestiri scurte în țara natală, Macedonia de Nord. Cărţile ei au fost traduse în mai mult de 15 limbi și au primit premii și nominalizări în câteva țări europene (Germania, Polonia, România, Serbia). În România, unde a trăit între 1994 și 2001, a publicat volumele de versuri Meta-spânzurare de meta-tei (2001) şi Diferenţă (2012) și romanele O viață de rezervă (2019) și Camera ascunsă (2020). Traduce din română şi slovenă în limba macedoneană.

Cosmin Perța (n. 1982, Vișeu de Sus) este autorul volumelor de poezie Zorovavel (2002), Santinela de lut (2005), Cântec pentru Maria (2007), Bătrânul, o divină comedie (2009), Fără titlu (2011), Cântec de leagăn pentru generația mea (2018), precum și a opt romane și volume de povestiri (printre care Vizita, 2013; Arșița, 2019; Dispariția, 2021; Labiș. Jurnalul pierdut, 2022), cărți de eseuri și studii literare și literatură pentru copii.

Cristina Alexandrescu (n. 1993, București) a absolvit Filosofia la Iași, lucrează pentru editura Curtea Veche, iar volumul ei de debut, cât mai departe de tot ce cunosc, pe care l-a tot întârziat de câțiva ani, tocmai ce a ieșit din tipar.


Moderatori: Claudiu Komartin și Ioana Tătărușanu


joi, 29 septembrie 2022

Institutul Blecher, ediția 260

 


Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 2 octombrie 2022, de la ora 18.30, în Hidden (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Ioana Vintilă, Ionuț Manea și Ștefan Pușcașu. În cadrul întâlnirii va fi prezentat buncărul de origami (Casa de Editură Max Blecher, 2022) de Ioana Vintilă.

 

Ioana Vintilă (n. 1997) este inginer biotehnolog, după studii la Cluj. A câștigat a opta ediție a concursului de debut în poezie „Max Blecher”, publicând Păsări în furtuna de nisip (2018), câștigătoare a mai multor premii pentru primul volum. A doua sa carte, buncărul de origami, confirmă entuziasmul cu care a fost primită Păsări în furtuna de nisip.

Ionuț Manea (n. 1981) a absolvit Stomatologia la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Prezent cu texte în mai multe antologii, a debutat în 2020 cu proză scurtă, revenind cu volumul de poezie Scrisoare pentru Ping Su (2021).

Ștefan Pușcașu (n. 2003) este student în anul I la Facultatea de Litere a Universității București. A participat la ediția din 2022 a atelierelor „Super” și, ca urmare, a publicat în antologia șotron pe întuneric.


Moderatori: Claudiu Komartin și Ioana Tătărușanu



Ioana Vintilă, buncărul de origami
Casa de Editură Max Blecher, 2022
colecția „Plantații”

joi, 22 septembrie 2022

Festivalul TransPort Literacki


 

          Particip în următoarele câteva zile la Festivalul TransPort Literacki, care se ține în portul pomeranian Kołobrzeg, altădată știut drept Kolberg, este ediția a 27-a a acestui festival în cadrul căruia voi citi și voi avea lansarea volumului tradus de către Jakob Kornhauser și publicat recent, kobalt. Am mai scris despre asta în vara lui 2019, când am fost câteva zile la New York: de când am început să călătoresc prin lume, dacă prilejul este o invitație la un festival, târg de carte, atelier sau rezidență literară, iau cu mine (măcar) o carte a unui autor român care mi-e drag, și o citesc sau recitesc în zilele cât cutreier pe unde am treabă: am făcut asta de-a lungul vremii cu scriitori foarte diferiți, de la Max Blecher la Ion Caraion, de la Iordan Chimet la Virgil Mazilescu și de la Bogza și Naum la Monciu-Sudinski, Angela Marinescu, Ion Mureșan și Mariana Marin, iar de data asta voi merge în Polonia (unde ajung din nou după ceva mai bine de nouă ani) cu proza scurtă a celor doi Caragiale (pun aici la socoteală și Sub pecetea tainei). Am emoții pentru reîntâlnirea cu ei. 


sâmbătă, 17 septembrie 2022

Institutul Blecher, ediția 259

  


Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 18 septembrie 2022, de la ora 18.30, în Gașca Veche Pub (Str. Episcopul Radu 28, sector 2), la întâlnirea cu poeții Livia Ștefan și Artiom Oleacu. Este a treia ediție itinerantă a proiectului „Cu Institutul Blecher prin București”, în colaborare cu ARCUB, din cadrul „București RE:imaginat 2021-2022”.

 

Livia Ștefan (n. 1982, Giurgiu) trăiește de cincisprezece în ani în București. A publicat trei volume de poezie: re.volver (2012), Lolita32 (2016) și Thanato Hotel (2019, 2022). Fotografă și traducătoare de poezie din limba engleză, a mai fost vocalista trupei Oedip Piaf, cu care a avut câteva concerte incendiare.

Artiom Oleacu (n. 1986, Chișinău) este actor, poet și dramaturg, absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Este autorul piesei de teatru Diagonala B (2015) și al volumelor de poezie: Miere pentru toate exponatele (2019), Spinner (2021) și Plin de adevăr (2022).

 

Moderator: Claudiu Komartin


duminică, 11 septembrie 2022

Institutul Blecher, ediția 258

  


Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, miercuri 14 septembrie 2022, de la ora 18.30, în Londohome (Str. David Praporgescu 31, sector 2), la întâlnirea cu poeții bulgari Aksinia Mihailova și Ivan Hristov, care vor citi în cadrul celei de-a XII-a ediții a FIPB (Festivalul Internațional de Poezie București).

 

Aksinia Mihailova (n. 1963, Rakevo) a studiat Filologie Slavă la Universitatea Sf. Kliment Ohridski din Sofia. A lucrat ca bibliotecară, iar după căderea comunismului a fost unul dintre fondatorii primei reviste literare independente din Bulgaria, iar ulterior a lucrat pentru editura Paradox. A debutat în 1994 cu volumul de poezie Тревите на съня (Ierburile visului), urmat de mai multe publicații, printre care Луна в празен вагон (O lună într-un vagon gol, 2004), Разкопчаване на тялото (Desfacerea corpului, 2011) și Смяна на огледалата (Schimbarea oglinzilor, 2015). A tradus din limba franceză peste 30 de cărți (Bataille, Genet, Vénus Khoury-Ghata, Sylvie Germain ș.a.), iar poezia sa a fost publicată și premiată în Franța: Ciel à perdre (2014, Premiul Apollinaire), Le baiser du temps (2019, Premiul Max Jacob), Ciel à perdre suivi de Le Jardin des hommes (2021). O antologie din poezia sa a fost transpusă în românește de Irina Nechit: Descheierea corpului (Tracus Arte, 2019).

Ivan Hristov (n. 1978, Borovo) este absolvent de Filologie bulgară la Universitatea Sf. Kliment Ohridski și și-a luat în 2009 doctoratul (pe mișcarea literară „Săgetătorul”, foarte influentă în Bulgaria de acum aproape un secol) la Academia Bulgară de Științe. Membru, alături de Petăr Ciuhov, Emanuil Vidinski și Angela Rodel, al grupului poetico-etno-rock Gologan (până la destrămarea trupei în 2012). A publicat volumele de poezie: Сбогом, деветнайсети век (Bun-rămas pentru veacul al XIX-lea, 2001), Бдин (Bdin, 2004), Американски поеми (Poeme americane, 2013), Любовен речник (Dicționar de dragoste, 2018). Ediții ale volumelor sale au apărut în franceză, turcă, slovacă, polonă și română – Bdin, urmat de Poeme americane a fost publicată de Casa de Editură Max Blecher în 2016, în traducerea lui Claudiu Komartin și a Lorei Nenkovska. A mai citit în 2011 și 2016, la edițiile 41, respectiv 121 ale Institutului Blecher.

 

Moderator: Claudiu Komartin


sâmbătă, 3 septembrie 2022

Bac-Fest 2022


Înainte de orice, vreau să spun că e o veste frumoasă reluarea Festivalului Național „George Bacovia”, Bac-Fest, după o pauză de doi ani. Părea că festivalul de poezie de la Bacău e istorie, însă n-a fost așa – reamintesc că la cele trei ediții anterioare Premiul Național „George Bacovia” le-a fost decernat Angelei Marinescu, lui Emil Brumaru și Ilenei Mălăncioiu. Un început, oricum ai lua-o, excelent. Iar anul ăsta sunt nominalizați (spre deosebire de ceea ce vedem de un deceniu și jumătate încoace la Premiul Național „Mihai Eminescu”) doar poeți unul și-unul: Constantin Abăluță, Mircea Cărtărescu, Mariana Codruț, Șerban Foarță, Gabriela Melinescu, Ion Mureșan, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Octavian Soviany. Oricui îi va fi acordat premiul „Bacovia” în 2022, nivelul rămâne foarte ridicat.
E nominalizată la poezie și cărticica mea de anul trecut, Autoportret în flama de sudură, care a mai fost și pe lista scurtă a premiilor „Observator cultural”. Dat fiind că l-am luat deja în 2019 pentru Maeștrii unei arte muribunde, mi-aș dori ca anul acesta premiul să îi fie decernat Ștefaniei Mihalache, a cărei carte din 2021, Cronica Akasha, a fost o revenire foarte reușită la cinci ani de la Sisteme de fixare și prindere.
Desigur că mă interesează și celelalte două premii, cel pentru debut și acela pentru critică de poezie, unde sunt, la fel, nominalizări foarte bine alese (și unde favoriții mei sunt Adelina Pascale, cu maki for 2, respectiv Nicolae Coande, cu Manualul vânătorului de poeți – deși premiul la critică e meritat în egală măsură de Cosmin Ciotloș pentru Cenaclul de Luni. Viața și opera).
Membrii juriului, Bianca Cernat, Florina Pîrjol, Radu Vancu, Alex Goldiș și Bogdan Crețu, arată astfel că se poate să existe și la noi premii literare fără compromisuri și care, în plus, arată pluralism și refuzul infectului spirit de gașcă ce sapă la temelia a orice în cultura română.


miercuri, 31 august 2022

Institutul Blecher, ediția 257

 


A doua ediție din ciclul de trei potrivite împreună cu ARCUB în cadrul proiectului „București RE:imaginat 2021-2022” are loc duminică 4 septembrie, de la ora 18.30, în Hidden (Str. Doamna Chiajna 26, sector 3), avându-i ca invitați pe Mitoș Micleușanu și pe Rita Chirian.

Mitoș Micleușanu (n. 1972) este artist vizual, scriitor, muzician, realizator de emisiuni radio și TV. A creat, împreună cu Florin Braghiș, proiectul „Planeta Moldova”. A publicat mai multe volume de proză scurtă și romane: Organismecanisme (2002), Tuba Mirum (2003), Kasa Poporului (2008), Nekrotitanium (2010, semnat Planeta Moldova), Trepanoia (2011), Un milion de morți (carte-obiect, 2013) și volumul de poezie Munca (2015). Are în pregătire antologia retrospectivă Făină de oase, carne de tun.

Rita Chirian (n. 1982) a publicat volumele de poezie Sevraj (2006), poker face (2010), Asperger (2012) și Casa fleacurilor (2016). Este doctor în Litere (2012), cu teza Sandalele lui Empedocle. Anatomia mutațiilor po(i)etice postcomuniste. Redactor al revistei „Euphorion”, scrie cronică de carte și eseuri și a tradus câteva cărți din limba franceză (Maurice G. Dantec, J.M.G. Le Clézio ș.a.). Trăiește la Sibiu.

Moderator: Claudiu Komartin


joi, 25 august 2022

Nadejda Radulova, „Femeia din casa de la colț”

 


De la primele poeme pe care i le-am citit, am admirat biografismul dens al Nadejdei Radulova, intensificat de o imagerie amplă, ce amintește de tehnica „detaliilor luminoase” preconizată de Pound. Poetă complexă, capabilă, așa cum cred că o arată selecția din această antologie, să lucreze în registre diferite și să păstreze același dinamism al scriiturii cu toate că abordează diferite modalități discursive (inclusiv instrumentând în spirit postmodern mitologicul, ignorat cu desăvârșire de poeții români ai ultimilor douăzeci și cinci de ani), Radulova are forță și rafinament, iar transpunerea poeziei sale în românește a fost, aș spune, proba cea mai dificilă pe care Lora Nenkovska și cu mine am dat-o în anii de când colaborăm. „Femeia din casa de la colț” este cartea unuia dintre cei mai buni și mai plini de vitalitate poeți bulgari ai ultimelor decenii.

Nadejda Radulova (n. 24 aprilie 1975, Pazardjik) este o poetă, traducătoare și editoare bulgară, doctor în literatură comparată, autoare, între 1994 și 2020, a opt volume de poezie, printre care Памук, стъкло и електричество (Bumbac, sticlă și electricitate, 2004), Бандонеон (Bandoneon, 2008), Когато заспят (Atunci când ei adorm, 2015) și Малкият свят, големият свят (Lumea mică, lumea mare, 2020). Prezentă în antologiile A Fine Line: New Poetry from Eastern and Central Europe (2004) și A Balkan Exchange (2007). A tradus în bulgărește cărți semnate de Philip Roth, Jean Rhys, Sam Savage, J.M. Coetzee, Jackie Kay.


vineri, 12 august 2022

Pentru Gellu Naum

 


Fundația Gellu Naum / Open House / în memoria lui Gellu și a Lyggiei Naum / în Casa lor de la Comana /14 august 2022.
Participă poeți, scriitori, artiști vizuali, regizori, actori, realizatori de film / iubitori ai operei lui Gellu Naum.
Accesul publicului este liber în intervalul 15,30-19.
În parteneriat cu Aparte Film va avea loc proiecția filmului de animație Insula (The Island, 2022) de Anca Damian / în avanpremieră / o adaptare dupa piesa cu același nume de Gellu Naum (în intervalul 16-17,30, în prezența realizatoarei.
Filmul a fost prezentat la Festivalul de la Annecy, Festivalul de la Rotterdam, TIFF.

joi, 4 august 2022

Institutul Blecher, ediția 256

 


Clubul de lectură Institutul Blecher va integra, în lunile august și septembrie 2022, trei ediții speciale în zone „cultural-periferice” ale Bucureștiului. Prima ediție din seria de evenimente „perife(e)rice” va avea loc duminică, 7 august 2022, de la ora 18:30, pe terasa Nuaj (str. Matei Voievod 27, sector 2, București), în cadrul căreia vor citi poeții Diana Iepure și Andrei Dósa.

Diana Iepure (n. 1970) a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Stat din Chișinău. A publicat volumele de poezie Liliuța (2004), O sută cincizeci de mii la peluze (2011) și În rest, viața e frumoasă (2021). A tradus din limba rusă cărți de Boris Akunin, Alexei Salnikov și Serghei Timofeev, precum și două antologii din clasici ai literaturii ruse: Iarnă rusească (2013), Pagini alese din literatura rusă a secolului XIX (2017).

Andrei Dósa (n. 1985) a publicat volumele de poezie Când va veni ceea ce este desăvârșit (2011), American Experience (2013), Nada (2015), adevăratul băiat de aur (2017), Expectativa luminoasă (2020) și romanele Ierbar (2018), Multă forță și un dram de gingășie (2021) și Ceaikovski la walkman (2022). Traducător din maghiară și engleză, a transpus în română mai multe cărți, printre care volume ale unor importanți poeți maghiari recenți (Borbély Szilárd, Kemény István) și o antologie a tinerilor poeți maghiari din Transilvania.

Moderator: Claudiu Komartin


duminică, 31 iulie 2022

Patru poeme

 

I

 

Au îmbătrânit Le Grand Professeur, Visătorul,

       Regina de Pică și Măcelarul-cel-blând,

favoriții muzelor și ai birtașilor din

                           Alexandria și din Taipei

dinainte de prăbușirea drahmei

            și de sinuciderea surorilor Trung.

 

         Inimi zbârcite de poeți fataliști,

de urmași de robi și chivuțe

peste care a plouat cu viziuni și manii –

                ăia care sapă o viață întreagă

excavând camioane întregi de lignit,

munți de vorbe restituite limbariței colective

      fără grija de a nu perturba somnul

                                          statuilor uleioase,

și pe deasupra cu o răsplată de râsul curcilor.

 

Fiecare dintre ei a tras din greu la forja expresiei

                  și totuși gelozia le-a întunecat

adeseori mințile, i-a făcut nemiloși și fragili,

             porțelanuri cu fantezii violente.

 

Săvârșim până și-n scris toate silniciile

                                                           posibile

    și ne mirăm că mai suntem (crezuți).

 

Șubrezitoare invazii de realitate,

               când se știe că ar trebui să te ferești

de autosabotarea constantă a celui

          obsedat de limitele propriei ficțiuni.

Naufragiații visează la nava

                               salvatoare, dar de fapt nu ar

mai pleca nicăieri –

                    cine îi poate învinui

cu atâtea ciozvârte de aripi vândute drept

       aparate de zbor pentru cei spetiți?

 

Dar piruetele memorabile se fac numai

pe marginea prăpastiei –

                                 am învățat-o de la

cei mai sclipitori morți în floarea vârstei:

poate o să-i reîntâlnesc pe plaja

                                                  de la 2 mai

jucând table și bârfindu-i tandru

                              pe toți puștii ăștia care cred că

literatura începe cu ei.

Și eu am crezut că-ncepe cu mine,

                îți închipui ceva mai caraghios de atât?

 

Mușețel, lavandă și floarea-soarelui,

în lanurile acestea se coace răbdarea

       de a locui o singurătate macerată de năluciri,

și peste paginile trecute prin foc

              un ochi pare că se deschide

                         ca repede să se închidă la loc.


 

II

 

să-i asculți respirația

șuierătoare, întretăiată,

să te temi și să speri, să dormi

iepurește, poate chiar să te rogi

deși n-ai învățat pâna la vârsta asta

vorbele nimerite,

să încerci să risipești frânturile

de cuvinte picurate în beznă

să aprinzi lumina și mâna

pusă streașină la ochi să acopere

ce nici în noaptea celei mai precoce

odrasle nu se poate ascunde

plâns, chiar țipăt, spin strecurat în

nodurile unei tăceri dorite

ca altădată sexul, puterea

asupra altuia, altoiul ăsta care

îți poruncește cu vocea ta,

uneori prea târziu, alteori

nesperat de devreme, ce

va urma, ceea ce a fost

și nu va mai fi, de acolo s-au sustras

deja rănile care pot încolți

și toți cei care pe furate-am dormit

și cei pe care în defileurile

presărate cu tot soiul de-nchipuiri

somnul ne-a secerat

ne vom scula, vom pândi

cu inima cât un purice răsuflarea,

pulsul corpului micuț de lângă noi

și de îndată vom ști.

 


III 

 

cine îmbătrânește cu noi

                                   îmbătrânește împotriva noastră

și cine a murit prea devreme

                                  tot împotriva noastr-a murit

„ia uneltele din copârșeu și-ntoarce mortul

                                                             cu gura în jos” –

dar ce ne facem cu pletora asta de vii cărora

                                                          totul li se cuvine?

ce să-nțeleg din toate parastasele și prohodurile care

                                          se îndesesc în mine ca disperarea

de a fi tată, ca disfagia, ca blocajele pe care le credeam

                                                             acum zece ani tot ce

poate să fie mai rău? poezia s-a retras în nișele antrenatei

                                                                                      răbdări

                                         sau toți țăcăniții înghesuiți în mine

știu mai mult, dar n-ar împărtăși

                                     nici de-ai dracului?

                         eu am vrut să împărtășesc totul cu orișicine,

o să mă mut de mâine pe instagram

                                      unde nu-i nici întristare nici suspin

ci peregrinare fără sfârșit de imagini din care se-ngrașă

                                   ca o turmă de porci nesățiosul ego.

unde ești tu pocitanie care-n parcul cu buruieni

                                                       crescute de-a valma

rânjind mi-ai prevestit printre leagăne și învârtitori gârbovite

                                                           o viață în divorț cu realul?

unde ești grădină ocrotitoare, unde e scrisul compulsiv

                                                               care ar fi trebuit să

justifice totul? 

       nel mezzo del cammin mi se părea că n-am cum să duc,

ani buni mai târziu, când pricep în sfârșit că rasa mea a

                                                     dereglat termostatul,

îmi vine să plâng în pumni pentru toți copiii ăștia pe care

                                                            nu am cum să-i salvez.

cine îmbătrânește cu noi

                                   îmbătrânește împotriva noastră

și cine a murit prea devreme

                                tot împotriva noastr-a murit –

străbunica descânta de deochi, de spăriet, de strâns,

       de frigări, de cârtiță, de bubă neagră, de plânsori și de

soare-în-cap, versurile mele nu ascund și nu vindecă

                                          de nimic. biografie, munci și zile,

văgăuni abandonate de zeu –

                 și eu, în nopți ca asta, dac-oi fi știut vreodată

                                         mai bine,

după atâtea cacealmale, evaziuni, pretinse destinderi,

                                                                      chiar nu mai știu.


 

IV

How can I save my little boy

 From Oppenheimer's deadly toy?

(Sting, 1985)

 

sunt diverse condiționări

(așa învățasem în școală)

care ne aduc în același loc indiferent de ocoluri

ultimul autobuz tocmai a demarat

suntem iar singuri cu noi înșine

plătim scump pentru cine știe ce ticăloșie atavică

până începe războiul și ne găsim un ideal

cât un bob de mazăre

cât o lăsare la vatră cu un glonte-ntre ochi

 

memoria gastrică a tuturor

circumstanțelor prin care a trebuit să trec

mi-a permis să scriu despre poezie și adevăr

în câteva perioade cu droguri proaste

dragoste pe sponci confuzie

acum sunt vremuri cu sacrilegii, maternități

bombardate și nesfârșită minciună

la care dumnezeul nostru mare și bun

se uită toropit

 

și mai bagă o fisă