La Bruxelles, Festivalul EuropaNova

 

     Dacă sunteți în Bruxelles și aveți jinduri poetice, voi fi la Festivalul EuropaNova „Pământuri mitice” luni, de la ora 18, la Clos du Parnasse, 11E, în Ixelles.

Institutul Blecher, ediția 284

 

Un bărbat bine, care nu își arată vârsta, un bonom și un tonic gata oricând să-ți sară în ajutor, un om care iubește viața, și de aceea nu se dă-napoi nici de la râs, nici de la plâns, nici de la împărtășit cele trăite: așa mi s-a înfățișat la primele noastre întâlniri Goran Simić. Probabil că Goran, de-abia reîntors în orașul său după optsprezece ani prin străini, încerca să atenueze posibilele șocuri pe care le-aș fi putut avea în cele trei săptămâni petrecute la Sarajevo. Mai ales că eram dărâmat și mă temeam la fiecare pas că mă voi pierde. Și, într-adevăr, orașul m-a emoționat și m-a tensionat în destule momente – un loc în care mai multe decât cicatricile sunt doar rănile deschise. Despre ele scrie Simić în poezia lui, despre sursa ororii, despre memorie și imposibila reîntoarcere, cu sensibilitatea dublată de un nerv etic pe cât de treaz, pe-atât de vulnerat. Traducerea poeziei sale în românește, pe care mi-am promis să o realizez de-ndată ce am descoperit-o, în vara lui 2013, îmi produce genul acela de bucurie pe care nu o resimți decât în prezența frățietății și a poeziei ispășitoare.

Ne vedem cu Goran Simić și cu tânăra poetă Anca-Ioana Câdă duminică 17 septembrie, de la 18.30, la Hidden, unde vom lansa împreună cu Anastasia Gavrilovici cartea pe care i-am tradus-o lui Goran, Războiul s-a terminat, dragostea mea.

Goran Simić s-a născut în 1952 la Vlasenica, pe teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina. Considerat un important poet al fostei Iugoslavii, a trecut prin experiența tumefiantă a asediului orașului Sarajevo. A emigrat cu familia în Canada în 1995, unde a început să scrie în limba engleză, fiind comparat cu Iosif Brodski și Zbigniew Herbert. A scris numeroase volume de poezie și proză scurtă, precum și texte teatrale și librete de operă, fiind prezent în notabile antologii internaționale, printre care Scanning the Century: The Penguin Book of Twentieth Century Poetry. S-a întors la Sarajevo în 2013.

Antologia Războiul s-a terminat, dragostea mea cuprinde poeme apărute în trei volume de la începutul acestui secol: Immigrant Blues (2003), From Sarajevo, with Sorrow (2005) și Sunrise in the Eyes of the Snowman (2010).

Vineri, la Muzeul „Ion Jalea” din Constanța

 

Mâine, de la ora 18, la Muzeul „Ion Jalea” din Constanța, un spațiu frumos și primitor în care mă întorc după paisprezece ani (și unde e în perioada asta o expoziție cu lucrările admirabilului sculptor Aurel Vlad). Vom lansa numărul 11 al lunarului „Tomis”, vom discuta pe tema „Trădarea intelectualilor”, se va recita poezie.

Goran Simić, „Războiul s-a terminat, dragostea mea”

 

 

Goran Simić s-a născut în 1952 la Vlasenica, pe teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina. Considerat un important poet al fostei Iugoslavii, a trecut prin experiența tumefiantă a asediului orașului Sarajevo. A emigrat cu familia în Canada în 1995, unde a început să scrie în limba engleză, fiind comparat cu Iosif Brodski și Zbigniew Herbert. A scris numeroase volume de poezie și proză scurtă, precum și texte teatrale și librete de operă, fiind prezent în notabile antologii internaționale, printre care Scanning the Century: The Penguin Book of Twentieth Century Poetry. S-a întors la Sarajevo în 2013.

Antologia Războiul s-a terminat, dragostea mea cuprinde poeme apărute în trei volume de la începutul acestui secol: Immigrant Blues (2003), From Sarajevo, with Sorrow (2005) și Sunrise in the Eyes of the Snowman (2010).

Institutul Blecher, ediția 283

 

L-am citit mai întâi pe Miroslav Holub în „Modern Poetry in Translation”, revistă de poezie fondată-n 1965 de Ted Hughes și Daniel Weissbort cu care am colaborat ca traducător într-un număr de acum zece ani, transpunând în limba engleză împreună cu Stephen Watts câteva poeme de Gellu Naum și Mariana Marin, ceea ce mi s-a părut atunci (și cred și acum că a fost) o realizare prețioasă (măcar pentru mine, și tot).

Holub apăruse cu un grupaj în primul număr din „MPT” (care, între altele fie spus, a constituit o inspirație și un model greu de atins pentru munca mea cu „Poesis internațional”), iar către sfârșitul deceniului trecut l-am putut citi pe remarcabilul poet și om de știință ceh prin intermediul masivei traduceri în limba engleză Poems Before & After (ediția definitivă din 2006, de la Bloodaxe). Și, cu toate că mai nimic nu părea să mă lege de Holub, lectura poemelor sale (a căror traducere în engleză aveam să aflu ceva mai târziu câte hibe și scăpări are) m-a tensionat creativ, obligându-mă să-l traduc. Primele încercări au fost, inevitabil, pline de imprecizii (pe care vreau să cred că le-am compensat cât de cât prin pasiune, exigență și prin experiența mea de traducător, iar aceste poeme au apărut în „Poesis internațional” nr. 24 / 2019), însă nu aveam s-ajung să traduc o întreagă antologie fără ajutorul Jiřinei Vyorálková, care mi-a lămurit o mulțime de lucruri ce țin de un imaginar poetic care combină suprarealismul, absurdul, mitologicul și limbajul științific și de alcătuiri semantice greu de deslușit și de transpus în românește fără o cunoaștere intimă a limbii cehe.

A ieșit Noi, cei care am râs (Poeme alese 1958-1998), o colecție de 100 de poeme care apare la Casa de Editură Max Blecher cu ocazia centenarului acestui tip foarte interesant și provocator, nici modernist, nici chiar postmodernist, nici pactizant, nici opozant al regimului comunist cehoslovac, și pe care o vom lansa la prima ediție din toamna asta a Institutului Blecher, cu trei zile înaintea aniversării a o sută de ani de la nașterea lui Miroslav Holub. Adică duminică 10 septembrie, de la ora 18.30, la Hidden (Str. Doamna Chiajna 26, sector 3), cu participarea Jiřinei Vyorálková, a cărei traducere în cehă a „Crailor de Curtea Veche” stă să apară, și care vine special de la Praga pentru Noi, cei care am râs – cu concursul Centrului Ceh din București.

Începem astfel cel de-al 15-lea an al clubului, curios și eu ce vom mai descoperi și lansa în perioada următoare.

„Noi, cei care am râs. Poeme alese (1958-1998)” de Miroslav Holub

 

„O trudă de două milioane de ani”

Întârziată cu câțiva ani de o pandemie, iar apoi de o mulțime de lucruri care au tot apărut și nu s-au lăsat amânate, antologia Noi, cei care am râs apare la împlinirea a o sută de ani de la nașterea lui Miroslav Holub (13 septembrie 1923 – 14 iulie 1998), strălucit om de știință și poet ceh pe care cititorii români au ocazia să îl descopere la o jumătate de secol de la momentul în care faima sa depășise granițele Cehoslovaciei, poezia acestuia fiind tradusă în mai bine de treizeci de limbi, în special lumea anglo-saxonă descoperindu-l prin intermediul traducerilor lui Ewald Osers și George Theiner (1967), respectiv Ian și Jarmila Milner (1971), ca pe o personalitate de prim rang a vremii sale.

Selecția pe care am realizat-o și transpus-o în românește împreună cu Jiřina Vyorálková cuprinde o sută de poeme din paisprezece volume publicate între 1958 și 1998 – anul morții lui Holub și, printre altele, al realegerii lui Václav Havel ca președinte al Cehiei – și a fost gândită astfel încât să surprindă o imagine ilustrativă a unei opere poetice întinse și substanțiale.

Desigur, această carte ar fi avut un alt impact dacă ar fi apărut cu patruzeci sau chiar cu douăzeci și cinci de ani în urmă, însă recuperarea unui poet atât de original și de greu încadrabil este și justă, și necesară când constați că textele și-au păstrat prospețimea și autenticitatea în pofida schimbărilor de paradigmă, de mode și modele literare; transformările prin care trec societățile și limbajul, căderea în desuetudine (sau, dimpotrivă, consacrarea) unor coduri și stilistici specifice altei epoci fac cu atât mai relevante, de nu chiar revelatoare, o viziune și o poetică de coerența și consistența pe care opera lui Miroslav Holub și le-a revendicat.

Publicând între 1958 și 1963 șapte volume bine primite și receptate, Miroslav Holub se impusese deja la începutul anilor ‘60 ca o personalitate puternică și înnoitoare a poeziei cehoslovace. Absolvent de Medicină (1953), Holub și-a luat în anul în care a debutat cu Tura de zi doctoratul la Institutul de Microbiologie al Academiei de Științe Medicale. Cariera sa ca patolog și imunolog a fost la fel de eclatantă precum cea în domeniul literar: autor a 130 de articole științifice și a trei monografii, participant la conferințe și simpozioane internaționale, M.H. a fost întotdeauna disputat de cele două ocupații ale sale, pe care le vedea ca fiind în esență similare, cu toate că între ele există, după cum mărturisea, o relație dificilă: „În cercurile științifice, încerc să ascund faptul că scriu versuri. Oamenii de știință tind să fie suspicioși față de poeți; ei simt că poeții sunt cumva iresponsabili.”

Dacă, într-o primă fază, poemele lui Holub demonstrează versatilitate și inteligență ironică, având o dimensiune satirică pusă în operă prin intermediul alegoriei și al fabulei, cotitura descumpănitoare a țării după Primăvara de la Praga, înăbușită în august 1968 de trupele Pactului de la Varșovia, va orienta scrisul lui Holub către o viziune mult mai încruntată, în care se infiltrează scepticismul și o încrucișare mereu neliniștitoare între suprarealism și absurd. Un rol determinant îl joacă limbajul științific, cu care poetul își perfuzează textele, alternând răceala raționalistului cu jerbele metaforice ale unui imagist pasional. Tot mai stilizat și mai complex sintactic și semantic, poemul problematizează în dimensiune etică, încărcătura dramatică a acestor texte fiind în nedezmințit acord cu ceea ce polonezul Zbigniew Herbert numea „sentimentul responsabilității pentru conștiința umană”.

Rămas în afara volumelor, poemul intitulat „Praga lui Jan Palach” făce referire directă la protestul extrem, cu dimensiune sacrificială, al tânărului Jan Palach (1948-1969), rămas un gest istoric de revoltă împotriva abuzului totalitar sovietic la care Cehoslovacia a fost supusă. Citit astăzi, textul dedicat lui Palach (pe care l-a publicat în revistă la patru zile de la moartea acestuia) pare să fie o răscruce în opera poetică a lui Holub. Cele șapte volume pe care poetul Nașterii lui Sisif le-a scris între 1969 și 1998 afirmă, odată cu toate achizițiile poetului ajuns la deplina maturitate, o conștiință lucidă și neconcesivă, devotată până la capăt idealurilor umaniste și alerteții intelectuale a cuiva în scrisul căruia au încăput, dintr-o necurmată pasiune pentru investigarea sufletului omenesc, mitologia, științele medicale, paleontologia, istoria și filosofia.

Publicarea acestei antologii restrânse, dar – credem noi – reprezentativă pentru universul, temele și explorările marelui poet ceh Miroslav Holub ar putea constitui un prețios punct de inflexiune în relația destul de firavă dintre poezia românească și poezia cehă de ieri și de azi.

Pe marginea unei controverse recente

 

PEN România a urmărit cu atenție discuția amplă din jurul romanului lui Bogdan-Alexandru Stănescu, „Copilăria lui Kaspar Hauser”, declanșată de un articol al lui Valeriu Nicolae din „Libertatea”.

Cu toate că unii comentatori au dedus că domnul Nicolae îl acuză pe domnul Stănescu de rasism, articolul e limpede: ceea ce pune în discuție dl Nicolae nu este atât dreptul artei de a descrie medii și personaje rasiste, ci dreptul etic al juriilor de a premia astfel de obiecte artistice. De asemenea, dl Nicolae derivă din această întrebare centrală una secundară: există oare minorități pentru care e tolerată o astfel de reprezentare (în speță, minoritatea romă)? Și, convers: există oare minorități care au reușit să impună o protecție, eventual prin mijloace punitive, în fața unor astfel de reprezentări?

Aceasta e așadar întrebarea centrală din articolul domnului Nicolae: e acceptabil etic să fie premiate obiecte artistice care conțin medii/personaje rasiste? Cu întrebarea secundară: au cumva juriile și mediile artistice tipuri diferite de toleranță în funcție de diferitele minorități reprezentate in astfel de moduri degradante?

PEN România consideră că o astfel de discuție este validă. Ea s-a purtat, și se poartă încă, în culturi care au ajuns la un grad de auto-conștientizare și de maturitate a lucidității care le permite să își chestioneze critic trecutul, cu toate abominațiile lui – printre care, firește, și rasismul.

În astfel de culturi, a produce obiecte artistice care descriu medii/personaje rasiste nu este câtuși de puțin un gest blamabil sub raport etic. Dimpotrivă, acest efort al artistului este văzut de regulă ca parte din efortul general al societății de a își chestiona critic trecutul. Mai mult, culturile acestea își premiază la rândul lor artiștii (y compris scriitorii) care reușesc să construiască astfel de obiecte artistice la standarde estetice ridicate. Așa cum au reușit, de pildă, Philip Roth în „Complotul împotriva Americii” – în care imaginează o victorie electorală a nazismului în Statele Unite, sau Toni Morrison în „Beloved” – care chestionează sclavia în Statele Unite dinaintea Războiului Civil.

E firesc ca minoritățile reprezentate negativ în astfel de romane să simtă revoltă și suferință în fața unor asemenea reprezentări – cum, de altfel, e firesc să fie revoltat și îndurerat orice om realmente democrat, indiferent de originile lui etnice și rasiale. Dar revolta și suferința sunt parte necesară din procesul de chestionare critică a trecutului; ele indică faptul că ne-am dezvoltat receptori critici în fața acestor orori – și că, cel mai probabil, am ști să le recunoaștem și să reacționăm mai eficient împotriva lor în viața reală decât au făcut-o antecesorii noștri istorici.

Scriitorii (și artiștii în general) trebuie să aibă libertatea de a (re)crea astfel de lumi și de personaje. Atât victime ale acelor orori (cum se întâmplă în romanul citat al lui Toni Morrison), cât și generatori ai ororilor (cum se întâmplă în romanul lui Roth). E, cu cuvintele lui Toni Morrison însăși dintr-o carte despre „whiteness and literary imagination”, egal de important să reprezentăm atât victime, cât și abuzatori – pentru a înțelege în ce fel ideologiile răului modifică gândirea și imaginația. Arta ne oferă această șansă enormă – pe care nu trebuie cu nici un chip să o pierdem.

A interzice artei să vehiculeze astfel de reprezentări, într-adevăr scandaloase, duce în mod direct nu doar la sărăcirea patrimoniului nostru de imaginație și de cunoaștere – ci la lumi cenzoriale care devin universuri de exterminare. Este convingerea lui Salman Rushdie, exprimată aproape în acești termeni în „Limbajele adevărului”. Artistul trebuie să își facă pe cât poate mai precis și mai intens munca de reprezentare a ororii – fără a fi obligat în vreun fel să se detașeze didactic și pedagogic de ea. Ne revine nouă, cititorilor, sarcina etică de a contempla răul reprezentat – și de a trage concluziile de rigoare. Nici Toni Morrison, nici Philip Roth, nici alți artiști majori (scriitori, regizori etc.) nu au procedat altfel: nu s-au comportat profesoral și didactic compunându-și operele, nu și-au întrerupt periodic romanele sau filmele pentru a explica cititorului/spectatorului ce anume e reprezentat în obiectul artistic, și în ce scop, și ce concluzii ar trebui să tragă etc. Ci au construit cât au putut mai veridic obiectul artistic, mizând pe inteligența și simțul etic al fiecărui cititor/spectator în parte.

Iar cititorii au știut să vadă – și juriile au știut să premieze.

Întrebarea domnului Valeriu Nicolae își găsește așadar răspunsul în practica acestor culturi cu tradiție mai consistentă decât a noastră în chestionarea critică a propriului trecut: da, artiștii au voie să vehiculeze reprezentări ale unui trecut rasist, cu toată constelația de reprezentări scandaloase ale respectivei orori descrise. Da, juriile pot premia astfel de obiecte artistice, fără să ceară artistului o disociere explicită de oroarea reprezentată.

Ceea ce înseamnă că nu, domnul Bogdan-Alexandru Stănescu nu e rasist. (Ceea ce domnul Nicolae, de altfel, nici n-a afirmat vreodată.) El este un artist care a reprezentat un astfel de mediu – suficient de convingător artistic pentru ca un juriu sau mai multe să îl premieze.

Cât privește a doua întrebare, despre posibila diferență de tratament autohton între obiectele artistice care vizează reprezentări scandaloase ale minorității evreiești, PEN România observă că, în alte culturi, astfel de romane (ca să rămânem la literatură) au fost produse – ca să ne referim doar la câteva exemple de vârf, amintim „Operațiunea Shylock” de Philip Roth, „Cimitirul din Praga” de Umberto Eco, „Binevoitoarele” lui Jonathan Littell. Au fost primite și cu reacții adverse, absolut normale, cum spuneam – ele sunt un indicator al reactivității civice și etice la temă și trebuie înțelese ca atare. Dar au fost, de asemenea, și premiate. În ce privește mediul literar autohton, PEN România nu are cunoștință de cazuri similare – și, în orice caz, nu poate răspunde în numele unor jurii. Sperăm doar că, atunci când va fi cazul, juriile românești să procedeze cu competența și onestitatea celor din culturile la care ne-am referit. Ar fi, și acesta, un bun indicator al maturizării noastre culturale.

PEN România speră că vom ajunge și în cultura română la un grad cât mai înalt de auto-conștientizare și de chestionare critică a trecutului. Pentru aceasta, e nevoie ca artiștii să aibă curajul de a ataca astfel de teme sensibile. Și de a avea siguranța faptului că, dacă o fac, nu vor fi tratați drept rasiști sau filo-totalitari etc. În același timp, PEN România militează pentru dreptul oricui de a reacționa critic la obiectul artistic – atâta vreme cât reacția va privi obiectul, și nu artistul. Libertatea de expresie trebuie să fie deopotrivă a artistului și a consumatorului de artă. Ea nu trebuie niciodată exercitată prin etichetarea și stigmatizarea celuilalt (fie el scriitor sau cititor).

De aceea, PEN România va apăra întotdeauna dreptul artiștilor de a trata cu toate mijloacele artei lor orice teme consideră de cuviință. Ei vor produce prin aceasta artă bună sau proastă; dar nu vor deveni rasiști sau filo-totalitari, după cum istoricul care reconstituie orori istorice nu devine un avocat al acestora. În mod similar, PEN România apără dreptul cititorului de a se exprima liber, fără să fie stigmatizat pentru opiniile lui privitoare la obiectul artistic. Arta nu poate funcționa decât în mediul libertății depline – deopotrivă a scriitorilor și a cititorilor.

Sâmbătă și duminică, ASTRA Poetic la Sibiu

 

Sâmbătă și duminică voi fi la Sibiu pentru a doua ediție a ASTRA Poetic. Întâlnirile se vor ține, desigur, la Muzeul ASTRA, adică-n Pădurea Dumbrava (în aer liber). Sâmbătă de la ora 17 voi citi poezie alături de Anastasia Gavrilovici, Rita Chirian și Dan Coman, iar duminică de la aceeași oră vom lansa recentul Kaddish al lui Radu Vancu și numărul 31 (1/2023) al revistei „Poesis internațional”, cu participarea specială a actorului, cântărețului (într-un cuvânt: performerului) Claudiu Fălămaș. Tot duminică vor mai citi poezie Teodora Coman, Simona Sigartău și Andrei Zbîrnea.

Sâmbătă, poezie și jazz, la Daravere și Zadar

 

Sâmbătă, care se anunță a fi cea mai călduroasă zi din 2023, voi rosti poezie alături de Șerban Mihalache, de la 19.30 la Daravere (Piața Haralambie Botescu nr. 2), iar de la 21 după colț, la Zadar (Str. Mircea Vulcănescu, 23), unde mai apoi vor cânta Călin Torsan și Marius Achim, adică multumult.

Vineri, la Constanța

 

Vineri 21 iulie, de la ora 17, în Doors (Str. Traian nr. 68A, Constanța), voi citi împreună cu Mugur Grosu cu ocazia lansării nr. 9 / iulie 2023 al revistei „Tomis”.

„Ucenicul soarelui”, de Marko Pogačar

 

Cu Ucenicul soarelui (Casa de Editură Max Blecher, 2023), apărută în Croația acum șase ani sub titlul Zemlja, zemlja și tradusă excelent în limba română de Adrian Oproiu și Goran Čolakhodžić, unul dintre cei mai buni poeți europeni ai generației sale, Marko Pogačar, vine la festivalul „Poezia e la Bistrița” de anul acesta. Salutat la debutul din 2006 ca o revelație și un poet de forță imagistică și inventivitate lexicală, supranumit la douăzeci și ceva de ani „Rimbaud al poeziei croate”, Pogačar rămâne un iconoclast capabil de neașteptate însuflețiri în fața unei dimineți „frumoase precum o ghilotină cuprinsă de flăcări”.

Marți 4 iulie, în amintirea lui Adrian Diniș

 

În ziua în care Adi ar fi împlinit 37 de ani, cu două săptămâni înaintea comemorării de 5 ani de la trecerea sa dintre noi, ne întâlnim să vorbim despre el și să citim din poezia pe care ne-a lăsat-o, adică din Toate zborurile au fost anulate (Casa de Editură Max Blecher, 2020).

Institutul Blecher, edițiile 280, 281, 282

 

Avalanșa e pe sfârșite. Antologie de poezie islandeză contemporană

 

       Una dintre direcțiile pe care le-am considerat de primă importanță când am pornit Casa de Editură Max Blecher a fost poezia străină în traducere, așa încât am căutat să publicăm, pe lângă volume individuale, antologii din diverse literaturi contemporane care să ofere o imagine a unor spații lingvistice și culturale pe care le cunoaștem, din punct de vedere poetic, puțin sau deloc. La drept vorbind, dincolo de evidența că avem de douăzeci și ceva de ani încoace posibilitatea, unică în istorie, să găsim pe net o profuziune de cunoștințe ce pot da impresia înșelătoare că ne informează „în timp real” cu tot ce se întâmplă lângă noi și aiurea (inclusiv fluvii de literatură mai bună sau mai puțin bună din întreaga lume, în care e greu să te orientezi oricât de meticulos ai fi), selecția autorilor, plasarea în context și mai ales traducerea lor în românește rămân foarte importante pentru o privire coerentă asupra lucrurilor.

       Avalanșa e pe sfârșite. Antologie de poezie islandeză contemporană este a șaptea carte de acest fel apărută la Casa de Editură Max Blecher după Colonia poetică (2011), Lumina ultimei zile (2014), liniște, pace, perversiuni, heppiend (2016), Aviz generațiilor viitoare (2019), Către Saturn, înot (2021) și Salutare, barbarilor! (2022). Vorbim despre o antologie de 150 de pagini care cuprinde grupajele a doisprezece poeți islandezi de astăzi născuți între 1961 și 1992 (Gyrðir Elíasson, Sjón, Kristín Ómarsdóttir, Gerður Kristný, Ragnar Helgi Ólafsson, Sigurbjörg Þrastardóttir, Eiríkur Örn Norðdahl, Kári Tulinius, Magnús Sigurðsson, Bergþóra Snæbjörnsdóttir, Fríða Ísberg și Brynja Hjálmsdóttir), în traducerea Ioanei Miron. Dintre ei, Sjón este singurul care a fost anterior publicat în limba română, fiind poate cel mai proeminent scriitor islandez al ultimelor decenii.

Casa de Editură Max Blecher la Bookfest și Institutul Blecher, ediția 279

 

Casa de Editură Max Blecher merge la târgul de carte Bookfest cu cele două cărți noi publicate în primăvara asta, candelabre în valul artificial de Alexandru Funieru și Kaddish de Radu Vancu, precum și cu două reeditări, Resursa Olgăi Ștefan și Autoportret în flama de sudură. De asemenea, de vineri se va găsi la stand „Poesis internațional” 31 (1/2023). Facem și lansări, c-așa e-n tenis:

* vineri de la ora 19: Resursa & Autoportret în flama de sudură. Vorbesc Cristina Ispas și Victor Cobuz

* sâmbătă de la 14.30: Kaddish. Cuvântează Octavian Soviany

* sâmbătă de la 15.30, candelabre în valul artificial, cu participarea lui Florin Dumitrescu

* duminică, lansare neîntreruptă, cât e ziua de lungă, la „Poesis internațional” nr. 31

De asemenea, Institutul Blecher, ediția 279, duminică seara de la ora 20, în Hidden (str. Doamna Chiajna 26), cu Valery Oișteanu, Mihók Tamás și Daniela Vizireanu.

„Poesis internațional” 31 (1/2023)

 

       Deși familiarizat cu literatura polonă a veacului trecut și a începutului de secol XXI (care a dat numeroși scriitori de anvergură, printre care cinci nobelizați între 1905 și 2018), am aflat doar recent de remarcabilul intelectual și poet Aleksander Wat – al cărui nume e posibil să-l fi întâlnit de-a lungul timpului, însă în absența traducerilor în limba română nu l-am perceput ca pe o personalitate de anvergură care i-a precedat pe mult mai cunoscuții Miłosz, Różewicz, Szymborska, Herbert sau Zagajewski. Menționarea sa la superlativ în Thinking the Twentieth Century, convorbirile ultime ale lui Tony Judt cu Timothy Snyder, m-a trimis de îndată la Secolul meu. Confesiunile unui intelectual european, apărută și la noi acum nouă ani în traducerea lui Constantin Geambașu. Lectura acestui volum masiv și fascinant ce rezumă un destin și o epocă mi-a impus o figură excepțională, de mare erudiție și claritate a reflecției, nemaivorbind de formidabila memorie a lui Aleksander Wat. Descoperind apoi, prin intermediul câtorva traduceri în engleză, poezia și proza de tinerețe a polonezului, am realizat că Dosarul cu care se deschide numărul 31 din „Poesis internațional” ar putea fi o introducere consistentă (care să conducă poate, în viitorul apropiat, la publicarea în volum a literaturii sale) pentru cititorii români, puterea de atracție a modernismului ilustrat de Wat fiind, intuiam, neîndoielnică odată ce te cufunzi în rețeaua subtilă și minuțios întocmită de teme, obsesii și explorări din Bezrobotny Lucyfer, Wiersze śródziemnomorskie și Ciemne świecidło. Le datorăm foarte competentelor poloniste Ioana Diaconu-Mureșan și Marina Ilie (care duc mai departe munca eminentului traducător și profesor Constantin Geambașu) versiunile în românește ale textelor lui Aleksander Wat apărute în „Poesis internațional”.
       O mențiune peste care nu se poate trece în prezentarea acestui număr: eseul Oxanei Zabujko, tradus anterior și publicat în 22 de țări, în contextul în care războiul din Ucraina se desfășoară deja de cincisprezece luni, principala sa urmare fiind cu totul alta decât crezuse în februarie 2022 țarul kaghebist de la Kremlin – națiunea ucraineană s-a redefinit în forță sub presiunea invaziei rusești și se găsește astăzi pe un drum sigur, care este cel al democrației și europenității.
       Pe lângă acestea, numărul 31 conține textele a optsprezece poeți din România, Statele Unite ale Americii (grupajul Louisei Glück prefigurează apariția, anul viitor, a unei antologii ce va cuprinde poezia acesteia dintre 1962 și 2012 în traducerea Anastasiei Gavrilovici), Olanda, Suedia, Danemarca, Norvegia, Slovenia, Lituania, Polonia și Australia, proza Daciei Maraini despre Pier Paolo Pasolini, articole și cronici de carte, de film și de artă, evocarea făcută de celebrul fotograf Cato Lein predecesorului său Lütfi Özkök la o sută de ani de la nașterea acestuia din urmă...
       „Poesis internațional” a intrat în cel de-al 13-lea an de existență și trebuie să admitem că nu este chiar un adolescent tipic al zilelor noastre.

Institutul Blecher, ediția 278

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 7 mai 2023, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Anastasia Gavrilovici, Andrada Strugaru și Ioan Matei Rusu. În cadrul întâlnirii va fi prezentat 

Anastasia Gavrilovici (n. 1995) a absolvit Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, Facultatea de Litere a Universității București, studii de masterat la CESI, iar în prezent face un doctorat cu tema „Discursul poetic la feminin în România. Între literatură și ideologie”. A fost redactor-șef adjunct la „Alecart”, apoi redactor „Z9”, iar în prezent este în colegiul de redacție al „Poesis internațional”. A publicat Industria liniștirii adulților (2019, 2021) și traduce din engleză și spaniolă (Kurt Vonnegut, Ernesto Cardenal, Louise Glück). 

Andrada Strugaru (n. 2002) a absolvit Colegiul Național din Iași, fiind în timpul liceului redactor-șef adjunct al „Alecart”. În prezent este studentă în anul II la Litere în cadrul Universității „Al. I. Cuza” și coordonează Clubul Alecart. A publicat în „Timpul”, „Apostrof”, „Z9”.

Ioan Matei Rusu (n. 2004) este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași. A publicat în „Euphorion”, „Tomis” și pe platformele „O mie de semne” și „Revista Golan”.

Moderator: Claudiu Komartin

Institutul Blecher, ediția 277

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 7 mai 2023, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu Codruța Simina, Daniela Bîrzu și Lucian Brad.

Codruța Simina este cunoscută îndeosebi ca jurnalistă (RISE Project, PressOne, Scena9, Misreport). A publicat Dragonul arămiu (2015).

Daniela Bîrzu a publicat trei volume de poezie, cel mai recent fiind Zone de acces (2020).

Lucian Brad a debutat cu Un om mai important decât oamenii (2020).

Moderator: Claudiu Komartin

„Autoportret în flama de sudură”, ediția a II-a

 

Autoportret în flama de sudură a apărut în iunie 2021, iar acum are o viață nouă, odată cu această ediție a doua în care se găsește poemul inedit „Ultimii saci” (pe care nici nu mai știu ce proces mental m-a făcut să nu-l includ în prima). Coperta face trimitere, în maniera subtilă și inteligentă ce este o marcă a Anei Toma, la coperta primei întrupări a acestui volum care sper să-și găsească prieteni noi și înțelegători care să-l ia așa cum e. Apropo, luna asta se împlinesc douăzeci de ani de la apariția volumului meu de debut, Păpușarul și alte insomnii.

Claudiu Komartin, Autoportret în flama de sudură

ediția a II-a, colecția Plantații

Casa de Editură Max Blecher, 2023

Institutul Blecher, ediția 276

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 23 aprilie 2023, de la ora 18.00, la MONONOM (str. Oituz nr. 5, Timișoara), la întâlnirea cu scriitorii Marjan Čakarević, Anda Vahnovan și Alexandru Mărtinaș.

Marjan Čakarević (n. 1978, Čačak) este un poet, traducător și eseist sârb. A absolvit Facultatea de Filologie din Belgrad, unde și-a susținut și teza de doctorat. A publicat volumele de poezie: „Paragrad” [„Paraorașul”, 1999], „Sistem” [„Sistemul”, 2011], „Jezik” [„Limba”, 2014, premiul „Miroslav Antić”], „Sedam reči grada” [„Șapte cuvinte ale orașului”, 2014] și „Tkiva” [„Țesuturi”, 2016, premiul „Branko Miljković”]. Din 2014, este membru în redacția revistei culturale „Polja” din Novi Sad.

Anda Vahnovan (n. 1978, Chișinău) a studiat la Chișinău și la Cluj, unde și-a susținut teza de doctorat la Facultatea de Sociologie a Universității „Babeș-Bolyai”. A emigrat în 2017 la Londra, unde trăiește în prezent. A publicat în 2022 volumul de poezie „Sârme” și volumul de proză „Underground: povestiri londoneze”.

Alexandru Mărtinaș (n. 1977, Deva) trăiește în Timișoara din 1996, când a venit să studieze Economia la Universitatea de Vest. Scrie poezie și texte dramatice, colaborând în 2022 cu Vlaicu Golcea la proiectul acestuia, Teatrul Postnațional Interfonic. Tot anul trecut, a fost pe lista scurtă a Concursului de debut „Max Blecher” (ediția a XII-a).

Moderator: Claudiu Komartin

Institutul Blecher, ediția 275

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 9 aprilie 2023, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu romancierul Mihai Radu și poetul Alexandru Funieru.

Mihai Radu (n. 1977) a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este jurnalist la săptămânalul „Cațavencii” și scrie pentru emisiunea „Starea Nației”. După volumul de proză scurtă Hobby și alte povestiri (2009), a publicat, împreună cu Simona Tache, Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut (2013) și Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor (2015). Este autorul romanelor Sebastian, ceilalți și-un câine (2014), Extraconjugal (2017, 2018), Contaminare (2019) și Repetiție pentru o lume mai bună (2022) – cel din urmă pus recent în scenă de regizorul Radu Afrim.

Alexandru Funieru (n. 1979) a absolvit Filologia (română-franceză) la Universitatea „Transilvania”, unde a obținut în 2020 titlul de doctor. A publicat poezie în „Vatra”, „Astra”, „Corpul T”, iar candelabre în valul artificial, la care a scris mai bine de un deceniu, reprezintă volumul său de debut.

Moderator: Claudiu Komartin

Alexandru Funieru, „candelabre în valul artificial”

 

Primul volum pe care Casa de Editură Max Blecher îl publică în 2023 este debutul lui Alexandru Funieru, candelabre în valul artificial, recomandat pe ultima copertă de Caius Dobrescu și Andrei Dósa. O carte așteptată, la care Funieru a lucrat vreo unsprezece ani, în descendența lui Alexandru Mușina și a poeților Grupului de la Brașov, candelabre în valul artificial este al 21-lea titlu din colecția „Opera prima”, în care și-au făcut intrarea, din 2011 încoace, Matei Hutopila, Anatol Grosu, Teodora Coman, Ligia Pârvulescu, Florentin Popa, Victor Țvetov, Ana Donțu, Ciprian Popescu, Ioana Vintilă, Veronica Ștefăneț, Anastasia Gavrilovici, Dumitru Fanfarov, Mircea Andrei Florea sau Adelina Pascale.

Conceptul grafic al cărții îi aparține lui Paul Burcia, cu care am ajuns la cea de-a treia colaborare, după copertele făcute anul trecut la Nu sînt eu bestia de Nicolae Coande și buncărul de origami a Ioanei Vintilă.

Alexandru Funieru, candelabre în valul arificial

Casa de Editură Max Blecher, 2023

Institutul Blecher, ediția 274

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 2 aprilie 2023, de la ora 18.30, în Hidden (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu prozatoarele Maria Tănăsescu și Alexandra Rusu.

Maria Tănăsescu (n. 1979) a studiat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. A publicat proză scurtă în „Poesis Internațional” și în antologia Izolare (Nemira, 2020) și a tradus numeroase cărți pentru copii și adolescenți, dar și proză scurtă semnată de Guadalupe Nettel. Cu o activitate de peste zece ani ca traducător, redactor și interpret, a coordonat mai multe colecții de literatură pentru copii la diferite edituri din țară, iar în prezent este editor de carte și locuiește în București.

Alexandra Rusu (n. 1981) a studiat literatura la București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, și la Berlin, European College of Liberal Arts. A coordonat mai multe colecții de ficțiune străină, la diverse edituri din România. A contribuit la antologia De la Waters la Similea: Oameni cool scriu despre muzica lor (Humanitas, 2013) și a publicat două cărți pentru copii: Cartea năsoaselor, un basm contemporan (Arthur, 2022) și Huptilup: O poveste megatare cu un burete de mare (AHA BOOKS, 2022), o poveste pe tema neurodiversității. 

Moderator: Anastasia Gavrilovici

Institutul Blecher, ediția 273

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 26 martie 2023, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Robert Gabriel Elekes și Dóra Mărcuțiu-Rácz.

Robert Gabriel Elekes (n. 1985, Brașov) a publicat volumele aici îmi iau dinții-n spinare și adio (2015, Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut) și o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine (2018, Premiul „Tânărul scriitor al anului”). În 2015 a pornit în localul brașovean Tipografia seria de lecturi „Dactăr Nicu's Skyzoid Poets”. Poet, performer și traducător, doctor în filologie cu o lucrare ce trata opera scriitorilor germani din România anilor ʻ70-ʻ80. 

Dóra Mărcuțiu-Rácz (n. 1996, Oradea) este scriitoare și traducătoare. Absolventă de Litere (maghiară-engleză) la Universitatea „Babeș-Bolyai”, este redactor al revistei literare clujene „Helikon” și traduce din română și engleză. În 2020 a publicat volumul de poezie Már minden nő hazament (Toate femeile au plecat deja acasă). Trăiește în Cluj-Napoca.

Moderatori: Claudiu Komartin și Ioana Tătărușanu

Luni și marți, cu doamna Poezie la Cărturești

 

Luni 20 martie, de la ora 19, la Cărturești Verona (despre Pier Paolo Pasolini)

& marți 21 martie, de la ora 18.30, la Cărturești Carusel (despre Judith Mészáros).

Institutul Blecher, ediția 272

 

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 19 martie 2023, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu prozatorii Bogdan Răileanu și Radu Găvan.

 

Bogdan Răileanu (n. 1980, Buftea) este absolvent de Jurnalism la București. A debutat cu volumul de proză scurtă Tot spațiul dintre gândurile mele (2017), urmat de romanele Dinții ascuțiți ai binelui (2018), Teoria apropierii (2019), Să nu lași moartea să te găsească (2020) și Preda. Adevărul ca o pradă (2022) și monografia Povestea lui Costache Negruzzi (2018). Prezent în volumul colectiv 16 prozatori de azi (2018).

Radu Găvan (n. 1978, București) a publicat romanele Exorcizat (2014), Neverland (2015), Diavoli fragili (2017), Isus din întuneric (2021) și volumul de poezie Bestia obișnuinței (2019). A mai publicat proză scurtă în volumele colective Treisprezece (2021) și Dragostea când te doare (2022).

 

Moderator: Claudiu Komartin

 

Vineri, la Constanța, cu Dan Perșa și Iulia Pană

 

Primul număr al unei noi serii din „Tomis”, revistă în care scriam cu cincisprezece ani în urmă și care a fost desființată în 2010, a apărut în noiembrie trecut. Sunt și eu părtaș la revitalizarea acestei publicații care a fost și poate va fi din nou o instituție pentru cultura scrisă constănțeană. Tocmai a apărut nr. 5 / martie 2023, pe care îl vom lansa vineri, de la ora 18, în Doors (Strada Traian nr. 68A, Constanța). Invitați speciali sunt Dan Perșa, venit special de la Bacău, și Iulia Pană.

Institutul Blecher, ediția 271

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 12 martie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, sector 3), la întâlnirea cu poeții Mugur Grosu și Ștefan Manasia.

Mugur Grosu (n. 1973, Constanța) a fost membru fondator al Cenaclului de Marți și al Asociației ASALT. Poet, performer, publicist și grafician, fost redactor al revistei „Tomis”, Grosu a publicat volumele de poezie Haltera cu zurgălăi (2001), Grossomodo (2011) și principala morengo (2021), o carte de publicistică, Măcelărie (2006), și trei volume experiment – sms: ei respiră și fac dragoste ca și fluturii (2006), press / troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot (2007) și status (2013).

Ștefan Manasia (n. 1977, Pitești) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. A fondat în 2008 la Cluj clubul de lectură „Nepotu’ lui Thoreau” (alături de Szántai János și François Bréda). A publicat volumele de poezie: Amazon și alte poeme (2003, 2005, 2020), Cartea micilor invazii (2008), Motocicleta de lemn (2011), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013), Cerul senin (2015) şi Gustul cireşelor (2017), două cărți de proză, Cronovizorul (2020) și Platanii din Samothraki (2022), și volumul de eseuri şi cronici literare Stabilizator de aromă (2016).

Moderatori: Claudiu Komartin și Ioana Tătărușanu

La Cărturești Verona, despre Judith Mészáros

 

Marți seară, în compania lui Cosmin Perța, care va lansa antologia În mijlocul unei istorii tragice, imobile (Poeme alese 2002-2022), voi vorbi și voi citi din Îngeriada Judithei Mészáros, întâlnirea fiind moderată de Miruna Vlada.

Vineri, în amintirea lui Ben. Corlaciu

 

La 99 de ani de la nașterea scriitorului Ben. Corlaciu, soția și fiica sa, trăitoare în Franța de aproape o jumătate de secol, revin la București și organizează o întâlnire ce va prefața centenarul din martie 2024, despre sărbătorirea căruia am discutat și care va coincide cu apariția unei antologii din poezia excepționalului autor al Manifestului Liric și al Stării de urgență, unul dintre copiii teribili ai generației războiului, mort la Paris în 1981. 

Din nou la Bistrița, în Casa cu Lei

 

Din nou „la Bistritz, deasupra mării”, după mai bine de patru ani și jumătate, la Casa cu Lei, cu o zi înainte de finisajul expoziției Tomagraph.

Institutul Blecher, ediția 270

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 19 februarie 2023, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Răzvan Țupa, Andreea Petcu și Laur M. Amanolesei.

Răzvan Țupa (n. 1975) a debutat cu volumul Fetiș (2001), republicat doi ani mai târziu într-o ediție revăzută, sub titlul Fetiș – o carte românească a plăcerii (2003). Poet, publicist, performer, a mai publicat Corpuri românești (2005), poetic. cerul din delft și alte corpuri românești (2011), poetic. relația grafică (2022, cu desene de Ioana Miron) și poetic: interfața sonoră (2022). A organizat, între 2005 și 2010, mai multe serii de întâlniri și evenimente având în centru literatura contemporană și a fost vreme de doi ani (2006-2008) redactor-șef al revistei „Cuvântul”.

Andreea Petcu (n. 1997) a absolvit Facultatea de Litere la Iași. A citit la „Noaptea albă a poeziei” din cadrul FILIT și la „Nepotu’ lui Thoreau” și i-au apărut poeme în „Apostrof”, „Timpul”, omiedesemne.ro, „Poesis internațional”.

Laur M. Amanolesei (n. 1997) este absolvent al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” și al unui masterat la București. A debutat publicistic în „Tomis”. Locuiește și studiază în Mainz. 

Moderatori: Claudiu Komartin și Ioana Tătărușanu

Vineri, la Brașov

       Deși eram anunțat pe afiș, n-am reușit să ajung la ediția 50, de acum zece luni, a seriei „Dactăr Nicu's Skyzoid Poets”, pe care am pornit-o împreună cu prietenul meu, Robert G. Elekes, în toamna lui 2015. Voi fi însă la Tipografia (str. Postăvarului 1, colț cu Diaconu Coresi) vinerea asta de la ora 18, împreună cu Olga Ștefan și cu Alexandru Funieru. Olga vine cu ultimele exemplare din prima ediție a cărții pe care i-am publicat-o anul trecut, Resursa, iar Alexandru va citi dintr-un volum la care migălește de zece ani și care va apărea în primăvara asta la CdE Max Blecher. În plus, nu mă voi întoarce în localul lui Valentin Bărbat cu mâna goală, ci cu Îngeriada lui Judith Mészáros și cu „Poesis internațional” 30 (2/2022). Iar întâlnirea va fi condusă de către Robert (pe care-l vom sărbători la 38 de anișori) și Andrei Dósa. O să fie di granda.

 

La Ipotești, de ziua lui Eminescu

 

       Sunt aproape cinci ani (L.E. am fost și-n ianuarie 2020, ca prinț consort al premiatei din anul acela) de când n-am mai ajuns la Ipotești, era-n martie 2018 când am fost invitat pentru un dialog cu Emilian Galaicu-Păun, iar pe 15 ianuarie voi fi alături de Octavian Soviany, cu care voi discuta de la ora 13.30 despre marile secrete ale poeziei (Lucia Țurcanu este cea care ne va modera), iar la urmă vom citi fiecare, atât din neprețuitele noastre opere, cât și din Mihai Eminescu, dacă tot împlinește frumoasa vârstă de 173 de ani.

Poem

Citesc despre Putin, Kim și Assad

și văd imediat imaginea

de o împovărătoare frumusețe a

găurii negre surprinse de telescoape

la o distanță dincolo de orice înțelegere omenească.

Să vină o gaură neagră morală și selectivă

să-i țină treji până la următorul eon,

studiați de zeci de mii de ochi

(neîndurătoare blândețea lor)

care nu știu cum se plânge

și de ce extragem cu-atâta plăcere

rădăcina extincției,

curată, din osul spulberat și din sânge.

aprilie 2019 / ianuarie 2023

Nora Iuga – 92

 

Nu știu ce n-am spus și scris deja despre Nora Iuga în cei aproape douăzeci și doi de ani de când o cunosc. Eram în clasa a XI-a, iar Nora devenise de câteva luni septuagenară, însă părea cu două decenii mai tânără. A fost unul dintre primii scriitori pe care, grație profesorului meu Octavian Soviany, i-am întâlnit, invitată de acesta la Colegiul Național „Mihai Eminescu": o mare șansă pentru mine aceste întâlniri (mi-au rămas foarte vii în memorie alte câteva după-amieze din 2001 cu Adela Greceanu, Constantin Abăluță sau Daniel Bănulescu). Pentru o lectură de poezie pusă la cale de Nora am ieșit prima oară din țară, în toamna anului 2005, și nu oriunde, ci la Viena, orașul la care visasem copios, apoi, un an mai târziu, la Berlin, pe care îl iubește enorm și unde aveam să mă reîntorc de trei ori, mereu cu încântare și, mai ales, cu folos.

După ce am devenit editor, printre primele zece volume din colecția cea mai importantă pe care am pornit-o, „Plantații”, am republicat o carte ce cunoscuse în anii '80 intervențiile grotești ale cenzurii, indicate punctual în această ediție a doua la Piața cerului. Jurnal de bucătărie. Șapte ani mai târziu am insistat și am făcut tot posibilul ca poezia să-i apară într-o antologie ca lumea (masiva Inima ca un pumn de boxeur din 2000 nu se mai găsea pe nicăieri), care a apărut în „Cartier de colecție”, și mă bucur că tocmai Rita Chirian s-a ocupat de Înainte ca ochiul să-și fi terminat privirea, în care se găsesc selecții bine alese din volume de poezie fermecătoare, precum Scrisori neexpediate, Dactilografa de noapte, Spitalul manechinelor, Capricii periculoase, Fetița cu o mie de riduri.

Cu puțin înainte să împlinească 90 de ani, Nora Iuga a publicat Hipodrom, roman de peste 400 de pagini care venea după Săpunul lui Leopold Bloom, Sexagenara și tânărul, Harald și luna verde sau jurnalele ei, strânse în Berlinul meu e un monolog, cărți care o recomandă ca pe o scriitoare de vârf a ultimei jumătăți de secol și cu siguranță cea mai longevivă prezență din literatura română mai veche sau mai nouă.

Alles Gute zum Geburtstag!