Goran Simić s-a născut în 1952 la Vlasenica, pe teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina. Considerat un important poet al fostei Iugoslavii, a trecut prin experiența tumefiantă a asediului orașului Sarajevo. A emigrat cu familia în Canada în 1995, unde a început să scrie în limba engleză, fiind comparat cu Iosif Brodski și Zbigniew Herbert. A scris numeroase volume de poezie și proză scurtă, precum și texte teatrale și librete de operă, fiind prezent în notabile antologii internaționale, printre care Scanning the Century: The Penguin Book of Twentieth Century Poetry. S-a întors la Sarajevo în 2013.
Antologia Războiul s-a terminat, dragostea mea cuprinde poeme apărute
în trei volume de la începutul acestui secol: Immigrant Blues (2003), From
Sarajevo, with Sorrow (2005) și Sunrise in the Eyes of the Snowman
(2010).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu