marți, 30 iulie 2013

Dinosauria, Noi (Charles Bukowski)

(primul răspuns la provocarea lansată acum 8 zile)

Așa ne-am născut
Aici
Unde fețele de cretă zâmbesc
Unde Doamna Moarte râde
Unde lifturile se strică
Unde peisajele politice se dizolvă
Unde hamalii din marile magazine au diplomă de licență
Unde peștii grași vomită prada grasă
Unde soarele e acoperit
Noi
Așa ne-am născut
Aici
Aici, în mijlocul războaielor nebune ale pedanților
Aici, între geamurile sparte ale unei fabrici de vacuum
Aici, în baruri unde oamenii nu mai vorbesc unii cu ceilalți
Aici, în mijlocul bătăilor care se termină cu focuri de armă și lovituri de cuțit
Aici ne-am născut
În spitale atât de scumpe că e mai ieftin să mori
În mijlocul avocaților care cer atât de mulți bani că-i mai ieftin să pledezi vinovat
Într-o țară unde închisorile sunt pline și ospiciile s-au închis
Într-un loc unde masele fac glorii din imbecili
Aici ne-am născut
Rătăcind, respirând în aerul ăsta
Murind din cauza asta
Amuțiți din cauza asta
Castrați
Corupți
Deprivați
Din cauza asta
Prostiți de asta
Folosiți de asta
Scoși din sărite de asta
Alienați și îmbolnăviți de asta
Ferocizați
Dezumanizați
De asta
Inima e înnegrită
Degetele caută gâtul
Pistolul
Cuțitul
Bomba
Degetele caută înspre un zeu întors
Degetele caută sticla
Pilula
Praful
Ne-am născut sub semnul apăsător al distrugerii
Ne-am născut sub o administrație cu un credit pe 60 de ani
Care în curând n-o să poată plăti nici măcar dobânda
Și băncile or să ardă
Banii n-or să fie de niciun folos
Pe străzi or să fie crime fățișe și nepedepsite
Or să fie arme și mulțimi frenetice
Pământurile n-or să fie de niciun folos
Hrana o să fie o răsplată din ce în ce mai subțire
Dominația nucleară o să fie în mâinile celor mulți
Exploziile or să zguduie fără încetare pământul
Oamenii automatizați sub radiații or să se urmărească unii pe ceilalți
Bogații și cei aleși or să privească totul de pe platforme spațiale
Infernul lui Dante o să pară o joacă de copii
Soarele n-o să mai fie văzut și noaptea n-o să ajungă niciodată la capăt
Copacii or să moară
Toată vegetația o să moară 
Oamenii automatizați or să înghită carnea oamenilor automatizați
Marea o să fie otrăvită
Lacurile și răurile or să dispară
Ploaia o să fie aurul cel nou
Corpurile putrezite ale oamenilor și ale animalelor or să duhnească în vântul negru
Ultimii supraviețuitori or să fie doborâți de boli necunoscute și dezgustătoare
Iar platformele spațiale or să fie distruse de uzură
De epuizarea rezervelor
Efectul firesc al colapsului general
Iar atunci din asta se va naște
Cea mai frumoasă liniște auzită vreodată.
Soarele încă ascuns
În așteptarea vârstei viitoare.

în românește de Rita Chirian și Vlad Pojoga


Charles Bukowski by Mark Hanauer

luni, 29 iulie 2013

maica mea disfagia



neoane pleoape strivite disperării pune-i surdină
nervi terciuiți mușchi să tresară sub ketamină

din neglijență au uitat să-ți mai dea de mâncare
în jargonul specific ți se sugera că e care pe care

bunica își iubea bibeloul îl ștergea de mătreață ca pe un frate
din terapia gestalt canaliile se-nfruptă pe săturate

priveai în sfârșit prăpastia de la nivelul unui om
nu te salvase gargara ta subtilă despre quasar și cromozom

se comasează cu panica mari bucăți de aer stătut
maica mea disfagia îmi împinge cuțitul în gât

„psihopatul mânjise mai întâi moarta cu miere”
am citit în ziar printre altele că sufletul nu mai piere




vineri, 26 iulie 2013

Câte ceva despre „cobalt” (după două luni)


cobalt este, după cum știam încă dinainte să o public, o carte citită și pricepută în o sumedenie de feluri (dar niciodată căldicel). Am ajuns, de-a lungul a zece ani, să știu cum se scriu la noi, în majoritatea lor, cronicile de carte, așa că nu pot decât să constat extremele receptării ei, la care desigur că mă așteptam. Mai știu și că sunt câțiva care mă așteptau cu articolele deja scrise, nu trebuie decât să mai insereze, acolo, un citat-două din carte.
A fost și un articol care m-a uimit cu adevărat, și a cărui virulență demonstrativă nu o înțeleg, deși îl consider pe autor unul dintre cei mai inteligenți și mai analitici din generația noastră (în ce fac ei acolo, pe zona asta critico-academică etc). Mă rog, nu insist, e treaba omului dacă are alte gusturi sau criterii de receptare.
Despre Cristea-Enache și Dan C. Mihăilescu ce să vă mai spun? E, de fiecare dată, o halima întreagă.
Pe scurt, deși nu mai tind să fiu obsesiv în privința cronicilor pe care le primesc, mă interesează. Dar mă interesează clar mai puțin decât o lungă discuție cu un cititor cultivat și inteligent sau cu un poet bun, ori ca textul unui asemenea om pe un blog sau oriunde altundeva (accentul nu mai cade, slavă Domnului, pe revistă literară), care scrie (și) cu emoție, empatie, implicare despre ce am așezat în cartea aceea.
Nu vreau să spun că nu mai dai dau doi bani pe critică, ci că (din păcate) nu-mi mai trezește prea des interesul ce are de spus. În orice caz, nu goarnele faimoase ale actualității. Dar cred că am mai scris despre asta în ultimii ani.
Cât despre cobalt, eu știu că în cărticica asta sunt poemele cele mai bune și mai hotărâtoare pe care le-am scris. Bine că am fost în stare să o duc la capăt. Oricum o fi el, capătul.

Au scris sau vorbit despre cobalt:






joi, 25 iulie 2013

World War Z, jale cu zombi, / și încă o dată / lumea e salvată


Un film parcă ceva mai puțin prost decât lăsa Drăgoi (mai priceput decât mine-n domeniu) să se înțeleagă, cu final ratat, grăbit (are dreptate), dar care arată încă o dată ce mizerie a ajuns industria de film hollywoodiană. Cât este de previzibilă și de încleștată în stereotipiile ultimului (ultimelor) deceniu (decenii). Cât de speriați sunt americanii de sfârșitul civilizației lor (dar asta e de discutat altădată). Mă rog, e un film cu zombies (detest zombiofilia snoabă și pretins autoironică a oricărui hipster cool & fără vreun sens în viață), în care nu se explică nimic în legătură cu cauzele fizice ale transformării morților-vii, în care ăia n-au altă treabă decât să alerge ca o turmă de gnu și să muște oameni ca să împrăștie infecția, nu să se și hrănească și ei cumva, cu un moment haios care probabil a scăpat neobservat (secvența în care personajul episodic jucat destul de hazliu de David Morse povestește cum celor 23 de milioane de nord-coreeni li s-au scos dinții ca să nu poată transmite turbarea zombiapocaliptică), cu o imensă cantitate de neverosimil – Brad Pitt supraviețuiește până și prăbușirii avionului bieților bieloruși, zidul monumental al Ierusalimului asediat e păzit de vreo doi soldați pierduți care se uită unul la altul ca Ițik la Ștrul etc.  și cu (din câte înțeleg) fușerirea romanului foarte reușit al lui Max Brooks, pe care-mi propun să-l citesc. Dar dacă mă gândesc la cum e făcut Children of Men, de exemplu (costuri de producție: 76 de milioane de dolari) față de World War Z (în jur de 225 de milioane de dolari), la imagine, coloană sonoră, tensiune și performanță actoricească, mă apucă mila. Brad Pitt e Brad Pitt, n-ai ce-i face, dar cred că pe undeva îi crapă și lui obrazul de rușine după ce a jucat acum 18 ani într-un film ca Twelve Monkeys. Na, Vlade, că mai scriu și despre filme SF/apocaliptice, dacă tot a fost asta una din pasiunile mele de căpătâi.

marți, 23 iulie 2013

O femeie în vârstă dansând


Vor fi trecut în curând 40 de zile de la moartea lui Alexandru Mușina. Am fost atât de șocat de asta atunci, încât nu am putut spune sau scrie vreun rând despre ceea ce mi se părea prea greu de admis. Am făcut-o acum, când încerc să experimentez forme de poezie pe care nu mulți le mai frecventează azi – și care îmi țin mintea ocupată (sau, după cum ar spune un poet oriental, spiritul treaz). Și în care forma și sunetul au un rol decisiv. Pe toate acestea Alexandru Mușina le știa, ca puțini alții din literatura română. Nu este – acesta – singurul motiv pentru care ne va lipsi.



O femeie în vârstă dansând
pantoum pentru Alexandru Mușina

Orice ți-ar spune despre talent sau virtute,
Meseria asta nu se învață atât de ușor,
Repeta maestrul retezând cu mână sigură tija
Unei flori crescute din disperare, ghemuită-ntr-un colț.

Meseria asta nu se învață atât de ușor,
Nu te mira, e ca dansul, și cei ce nu aud muzica
Unei flori crescute din disperare, ghemuită-ntr-un colț
Nu știu că cea mai mică mișcare poate schimba totul.

Nu te mira, e ca dansul, și cei ce nu aud muzica
Nu știu dacă să-i creadă până la capăt pe cei ce dansează,
Nu știu că cea mai mică mișcare poate schimba totul
În fiecare din noi, iar legănarea asta nu se oprește mult timp.

Nu știu dacă să-i creadă până la capăt pe cei ce dansează
Decât aceia care-au văzut o femeie în vârstă dansând
În fiecare din noi, iar legănarea asta nu se oprește mult timp,
Până când îți găsești ritmul și suflul și mișcarea-ncordată a

Mâinii, scriind insuportabil de greu și de blând.




luni, 22 iulie 2013

Bukowski – provocarea de luni dimineață


Mulți dintre voi cunoașteți bine acest poem. Câțiva, sunt sigur  vă știu –, aproape pe de rost. Prima dată când l-am ascultat am simțit un gong și un țiuit în cap – și mi-am dorit să-l reascult, să-l citesc și recitesc. A devenit, pentru mine, unul dintre poemele obsedante de care nu am mai scăpat. Și m-a făcut să-l consider pe Bukowski (asta mai mult decât sute, mii de alte poeme ale lui) un poet admirabil. Cei mai mulți îl știu ca "Born into This" (datorită filmului binecunoscut despre și cu Bukowski), deși titlul poemului – așa cum a fost el scris – e "Dinosauria, We". Din câte știu, nimeni nu l-a tradus în românește. Ceea ce e greu, al naibii de greu. Am încercat, m-am împiedicat și eu, am încercat din nou și am înțeles că nu-l poți aduce în limba română decât rescriindu-l. Poetul și traducătorul care i-a tradus poezia lui Bukowski în românește n-a fost prea interesat de el – și de ce ar fi fost, doar nu e un poem erotic. Dar e, repet, un poem care pentru mine înseamnă mult și sunt curios cum l-ar face să sune pre limba mea poeții și traducătorii din engleză pe care-i cunosc (câțiva dintre ei sunt minunați și fac o treabă excelentă, alții de-abia încep). Așa că asta-i provocarea: timp de o săptămână să încercăm să vedem cum putem face "Dinosauria, We" să sune ca un mare poem apocaliptic al secolului XX și în românește.




Dinosauria, We


Born like this
Into this
As the chalk faces smile
As Mrs. Death laughs
As the elevators break
As political landscapes dissolve
As the supermarket bag boy holds a college degree
As the oily fish spit out their oily prey
As the sun is masked
We are
Born like this
Into this
Into these carefully mad wars
Into the sight of broken factory windows of emptiness
Into bars where people no longer speak to each other
Into fist fights that end as shootings and knifings
Born into this
Into hospitals which are so expensive that it's cheaper to die
Into lawyers who charge so much it's cheaper to plead guilty
Into a country where the jails are full and the madhouses closed
Into a place where the masses elevate fools into rich heroes
Born into this
Walking and living through this
Dying because of this
Muted because of this
Castrated
Debauched
Disinherited
Because of this
Fooled by this
Used by this
Pissed on by this
Made crazy and sick by this
Made violent
Made inhuman
By this
The heart is blackened
The fingers reach for the throat
The gun
The knife
The bomb
The fingers reach toward an unresponsive god
The fingers reach for the bottle
The pill
The powder
We are born into this sorrowful deadliness
We are born into a government 60 years in debt
That soon will be unable to even pay the interest on that debt
And the banks will burn
Money will be useless
There will be open and unpunished murder in the streets
It will be guns and roving mobs
Land will be useless
Food will become a diminishing return
Nuclear power will be taken over by the many
Explosions will continually shake the earth
Radiated robot men will stalk each other
The rich and the chosen will watch from space platforms
Dante's Inferno will be made to look like a children's playground
The sun will not be seen and it will always be night
Trees will die
All vegetation will die
Radiated men will eat the flesh of radiated men
The sea will be poisoned
The lakes and rivers will vanish
Rain will be the new gold
The rotting bodies of men and animals will stink in the dark wind
The last few survivors will be overtaken by new and hideous diseases
And the space platforms will be destroyed by attrition
The petering out of supplies
The natural effect of general decay
And there will be the most beautiful silence never heard
Born out of that.
The sun still hidden there
Awaiting the next chapter.

vineri, 19 iulie 2013

Detroit


Am visat cândva la Detroit. Alături de New York, San Francisco, Chicago și, poate în primul rând, New Orleans, aceste orașe conturau pentru mine o imagine a Americii, dobândite și stratificate cultural, în timp, de toate cărțile și filmele citite, de reprezentările mai mult sau mai puțin false pe care le-am primit și le-am îmbrățișat, conștient, totuși, de gloria lor efemeră.

Citind azi un articol idiot din Gândul, tradus din vreun ziar american, am mers la sursă, am citit destul de mult despre declinul ireparabil, se pare, al Detroitului, și mi-am amintit clipul inspirațional urmărit în pauza de la Super Bowl-ul de anul trecut de multe milioane de americani. Clint Eastwood spunea o poveste emoționantă, cu vocea lui de om trecut prin cel puțin 24 de războaie și 6 tone de tutun trase direct în pieptul lui de mare bărbat.

Videoclipul e ăsta, și mi se pare la fel de thrilling (pentru textul încurajator, pentru cum e construit din punctul de vedere al imaginii, pentru că vorbește despre coeziune și hard working pentru a reveni tare din spate  o fi fost scris, mi-am spus, de același băiat inteligent și talentat care a scris discursurile cu care Obama a devenit președinte, o dată, de două ori):



Însă realitatea este, se pare, aceasta: declinul unui oraș, declinul unei lumi la care atâția dintre noi au visat. Și probabil că vor avea o a doua repriză îngrozitor de grea și de umilitoare.

Un poem pentru cei de pe urmă, ceva?

joi, 18 iulie 2013

Poezia e la Bistrița

pentru a cincea oară


Cel mai fain festival de poezie din România (unul dintre puținele care pot fi numite astfel) începe astăzi, și e, pentru prima dată, internațional. Mă bucur pentru cei care-i vor asculta în următoarele zile pe poeții (și pe cunoscutul prozator) invitați. Câțiva dintre participanți îmi sunt foarte dragi, nu mai vorbesc de scrisul lor, așa că le urez să se bucure de întâlnirea asta și să nu se epuizeze prea tare în nopțile care vor urma.

(Vreau să cred că ați recunoscut în afiș mâna Anei Toma.)

marți, 16 iulie 2013

"All Death Jazz" de Nicolae Avram, la Casa de Editură Max Blecher


O nouă apariție în colecția "Plantații" a Casei de Editură Max Blecher. Nicolae Avram revine, după Federeii, prima carte pe care am publicat-o (era toamna lui 2010), cu All Death Jazz, continuarea acelui volum de o autenticitate extremă, despre care au scris la superlativ Rita Chirian, Flori Bălănescu, Vasile Gogea, Viorel Mureșan sau Daniel Cristea-Enache – și prin care și-a câștigat nu puțini admiratori. După textele din Federeii și All Death Jazz, regizorul Radu Afrim va monta o piesă anul acesta.





duminică, 14 iulie 2013

Mașinuțe în care ne-am dat ca nebunii

catrene demonstrative


Nu sunt, cum aș fi vrut să cred, nici vânatul cuiva, nici captiv,
Doar că am obosit, atârnat așa, cu capul în jos,
În timp ce ei mestecă, mestecă și învârt în oala cu sos
Ascultând amuzați cântecelul meu abraziv.

Pe aici au trecut mulți copilași promițători & cuminți
Și toți se credeau geniali, și fiecare s-a dovedit un fazan
Urmele piciorușelor lor se mai văd și acum pe tavan
Și-n cele din urmă vocea le-a ieșit din gâtlejuri cu tot cu dinți.

Mașinuțe în care ne-am dat ca nebunii, ca niște răutăți manga
Mașinuțe cu becuri multe, barbiturice, seringi sterilizate
Când nu eram atenți unul a înghițit câteva oscioare fosilizate
Cel mai talentat a-ncercat în joacă să-mi deschidă capul cu ranga.

Nu e nimic dramatic, nu sunt nici zombies, nici efecte speciale,
E doar ceva ce li se întâmplă câteodată unora dintre noi
Când ajungem după o vreme să ne pierdem și rătăcim stupizi & goi
Pe o plajă imaginară, și nu e nimeni să ne șteargă la gură de bale.

joi, 11 iulie 2013

Mistici, hoți și nebuni



Jerome Rothenberg, Mistici, hoți și nebuni,
traducere de Raluca & Chris Tanasescu (MARGENTO),
Casa de editură Max Blecher, 2013



unul dintre poemele preferate din carte, în lectura mea


Cât despre carte, vă încurajez să o comandați de pe adresa editurii: casadeeditura@maxblecher.ro sau de pe adresa mea: ckomartin@yahoo.com.

La un critic

lui DLB

atâta-ți spun: să nu care cumva să o iei personal.
aici e vorba doar de ego-urile noastre de hârtie.
iar ele sunt cum sunt.

marți, 9 iulie 2013

Psalm


Doamne, unde duci Tu brichetele noastre?
Unde dispar ele? 
În Lumea Brichetelor, pe care o proorocesc
înaripații junkiști?
În buzunarele doldora de găuri
îndeajuns de îndurătoare?
Îndeajuns de îndurătoare pentru ce?

Le-am văzut stingându-se și nu a durut.
Le-am văzut consumându-și și ultima picătură de gaz
și nimeni nu și-a bătut capul să meargă
să le umple la loc
și totuși nu a durut.
Am mers mai departe.

Le-am văzut aruncate de prietenii mei
de la unul la altul
de pe un fotoliu pe celălalt
de pe scaune improbabile pe canapele 
unde tronau zeii tutunului și ai ierbii
de pe treptele unor muzee ciudate
în mâinile mele tremurătoare neconsolate
și între ele un filtru de lumină sporea frumusețea
acelor nopți
peste care, spunea un poet exilat,
se lasă astăzi uitarea.

Dar niciodată atât de confuzi ca atunci când
brichetele noastre dispar fără urmă.
Una câte una. Fără vreun bang
fără vreun scâncet.
În împărăția aceasta flori pline de ghimpi
înaintea amurgului
și nici o brichetă să lumineze.

Dă-mi un semn numai să înțeleg că Tu ești cel ce le muți
cu mare mila Ta de aici
sau că flacăra mică nu se stinge niciodată
în mijlocul flăcării mari.
Spune-mi ceva, sau aprinde-mi țigara fără să mă
mai ferești de nimic.

luni, 8 iulie 2013

letter to myself


Nu ieși din casă în noaptea asta,
                                                te rog
                 afară sunt curse
                         de mașini sunt
                             câini turbați sunt
                                       farmaciști  
      orice s-ar întâmpla
nu ieși din casă în noaptea asta,
                                                te rog.

duminică, 7 iulie 2013

io sono l'amore





PĂRUL EI PĂRUL MEU
CAPETE CARE SE URĂSC
PRINSE ÎN MENGHINĂ


vineri, 5 iulie 2013

Anvers, iunie 2013



stă zile întregi acolo
privindu-l în ochi cu tandreţe
îşi înfige trompa în ţesuturile cele mai moi
se amuză ca un copil



se va vedea cu timpul:
câteva reuşite şi-apoi
reproşurile şi resemnarea
prea multă vreme absent
prea multe coduri nerespectate
„când alţii mor după statui şi nume“



în soarele năucitor


(traducerile în limba neerlandeză i se datorează lui Jan Mysjkin)