joi, 22 iulie 2021

Sâmbătă, la Nocturnele de Poezie



Pentru al șaptelea an consecutiv, ARCEN organizează Nocturnele de Poezie contemporană. În 2021 ele arată puțin altfel decât până acum, o noutate fiind invitarea unor editori de poezie care vor avea un dialog. Matei Martin va modera, așadar, conversația dintre mine și Alex Ciorogar (ca reprezentanți ai Casei de Editură Max Blecher, respectiv OMG Publishing), sâmbătă seară, pe terasa blocului Millo (str. Matei Millo nr. 6), după lectura poetelor Deniz Otay și Cătălina Stanislav. 


luni, 12 iulie 2021

Institutul Blecher, ediția 230 – ultima a celui de-al XII-lea an

 

Al doisprezecelea an al Clubului de lectură Institutul Blecher s-a încheiat ieri cu ediția 230, la care au citit Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski.



Am reușit în sezonul acesta din prima parte a lui 2021, cu toate greutățile restricțiilor, să organizăm zece ediții, după ce în 2020 nu reușiserăm să facem obișnuitele noastre întâlniri decât de cinci ori. Între 20 februarie și 11 iulie au citit optsprezece autori (dintre ei, cinci au făcut-o pentru prima oară) și am lansat nouă cărți și cel mai recent număr al semestrialului „Poesis internațional”.

Sper să reîncepem, fără mari emoții și hârtoape, la toamnă, cu oameni și cărți noi.


sâmbătă, 3 iulie 2021

Institutul Blecher 229, lansare „Poesis internațional” 27 (1/2021) & „Autoportret în flama de sudură”

 


Duminica asta, pe 4 iulie, de la 4 după-amiaza, are o însemnătate deosebită pentru mine. La Institutul Blecher de la Londohome (Str. David Praporgescu 31) vom lansa noul meu volum, „Autoportret în flama de sudură”, scris între 2018 și 2020 și pritocit de atunci cam o jumătate de an, precum și primul număr din 2021 al semestrialului „Poesis internațional”. De la Sofia vine Gheorghi Gavrilov (n. 1991), un prieten și poet foarte bun care are în revistă un grupaj consistent tradus de Iulia Bahovski. În centrul numărului este Gertrude Stein (1874-1946), o potrivire perfectă, de vreme ce la americani e Ziua Independenței. Voi citi împreună cu Gheorghi, iar amfitrion va fi însuși Florin Iaru.


miercuri, 30 iunie 2021

Un dialog cu Lucia Țurcanu

 


          Am mai fost invitat o dată, în primăvara lui 2018, la „Poeți în dialog”, seria de întâlniri ce stă sub egida Memorialului Ipotești / Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. Atunci am fost chiar la Ipotești împreună cu Emilian Galaicu-Păun și am purtat o discuție frumoasă, însoțită de lecturi. De data asta va fi online, iar dialogul, prins în cadrul Școlii de vară a Facultății de Litere de la „Babeș-Bolyai”, se va purta între Lucia Țurcanu și mine, preț de o oră, vineri dimineață de la ora 11.


marți, 29 iunie 2021

Autoportret în flama de sudură

 

          Autoportret în flama de sudură apare la aproape patru ani de la Maeștrii unei arte muribunde (Cartier, 2017, 2018), care era un fel de new and selected poems, adică în ea am pus laolaltă trei volume de poezie scrise între 2010 și 2017, dintre care unul inedit (Douăsprezece secunde până la dispariția luminii).

          Am decis ca acest nou volum al meu să apară la Casa de Editură Max Blecher (fiind al 110-lea titlu apărut în cei zece ani și opt-nouă luni de când am fondat-o) și sunt destul de mulțumit de ce a ieșit, după o gestație de șase luni, sub direcția Anei Toma, dar și cu sprijinul câtorva prieteni care au avut răbdarea să-l citească, să-mi mai dea câte un sfat prețios și, în cazul Tatianei Țîbuleac și al lui Andrei Gamarț, să scrie textele de ultima copertă, pentru care le rămân recunoscător.

          Apare într-un an în care au ieșit deja volume de versuri pe care le-am citit cu interes, cu plăcere, cu oleacă de încântare, scrise de Svetlana Cârstean, Diana Iepure, Teodora Coman, Angela Marcovici, Șerban Axinte, Vlad Moldovan, Cătălin Pavel, Miruna Vlada (fără a-i mai pune la socoteală pe debutanți). Sunt într-o companie bună.

          Cu excepția poemului cu care se încheie, Autoportret în flama de sudură a fost scrisă între ianuarie 2018 și decembrie 2020. Este cartea unei treceri, a unor treceri, care probabil că va fi urmată de o pauză editorială ceva mai îndelungată. Îmi doresc să ajungă la cei care ar vrea să o citească, adică să mă însoțească în parcursul intim pe care îl redă, cu suișuri și coborâșuri, și care m-a condus aici și acum, când sunt în pragul vârstei de treizeci și opt de ani și într-un moment particular al vieții mele, după ce mi-am lepădat câteva rânduri de piei (sau, cum scria cândva Alexandru Mușina: „în şapte ani celulele toate se schimbă / un om nou la fiecare şapte ani un alt peisaj / case uzine drumuri asfaltate aceleaşi cuvinte”).

          Prima lansare a Autoportret-ului va avea loc peste cinci zile, duminică 4 iulie, la Londohome, de la ora 16, când va ieși pentru prima dată în lume și „Poesis internațional” 27 (1/2021).


Autoportret în flama de sudură
Casa de Editură Max Blecher, 2021

luni, 28 iunie 2021

„Poesis internațional”, nr. 27 (1/2021)

 

            Îmi doream de ceva vreme să găsesc (sau să provoc) o conjunctură favorabilă, un moment prielnic pentru a le propune câtorva dintre poeții, traducătorii și eseiștii foarte buni și îndeajuns de mobili cultural cu care lucrez deja de ani în proiectele cărora m-am dedicat (mai cu seamă „Poesis internațional”) să facem în așa fel încât o personalitate de primă importanță din prima jumătate a secolului XX, Gertrude Stein, să fie prezentată într-un fel care să producă o necesară descoperire a sa și în România. Pentru aceasta eram conștient că printre impedimente sunt și traducerea ei într-o formă inteligibilă, cât și, poate în primul rând, refacerea unui întreg context și a unui parcurs literar și artistic cu care cultura noastră nu a avut, fatalmente, nici la vremea când Stein era un personaj aproape legendar, nici în deceniile următoare (când la noi comunismul a făcut imposibilă o asemenea recuperare) prea multe puncte de convergență.

Să traduci câteva pagini din Gertrude Stein nu poate conduce la mare lucru în absența creionării unui ansamblu de evenimente seminale și de linii de evoluție (care țin deja de istoria mișcărilor artistice occidentale din ultima sută de ani) de care literatura sa nu poate fi separată. Traducerea, acum un deceniu, a Autobiografiei lui Alice B. Toklas a rămas, am impresia, fără cine știe ce urmări. Discuțiile purtate în toamna lui 2019 la Belgrad cu prietenul meu, excepționalul poet, muzicolog și eseist muntenegrean Vladimir Đurišić, un pasionat cunoscător al subiectului, au reprezentat un imbold important. Mai era însă nevoie de o mică schimbare a felului în care este construită „Poesis internațional”. Iar aceasta vine odată cu numărul 27, când revista intră în cel de-al XI-lea an de existență.

Nu vorbim, așadar, începând cu această a treia serie a unei publicații ce are deja în spate 5000 de pagini de poezie, eseu, critică și proză din întreaga lume, despre o transformare de fond, ci despre câteva modificări cărora le simțeam tot mai acut necesitatea. De acum, „Poesis internațional” are un logo nou, înlocuindu-l pe acela cu care am început-o în 2010, o altă modalitate de paginare și de arhitectură a materialului pe care îl conține (iar toate acestea i se datorează Anei Toma, care a înțeles imediat ce era de făcut din punct de vedere grafic). Rubrica intitulată „Portret” este înlocuită de un „Dosar” cu care de acum încolo P.I. se va deschide – iar în centrul primului este Gertrude Stein, cu aproape treizeci de pagini în stare să-i recompună personalitatea artistică și, sper, să împingă cititorii către ulterioare explorări și descoperiri.

După ce a studiat psihologia și medicina, Gertrude Stein a ajuns de pe la douăzeci și nouă de ani, când s-a mutat la Paris în 1903 împreună cu fratele său, Leo, unul dintre cei mai dedicați colecționari de artă modernă, adunând de-a lungul anilor o colecție impresionantă, așa încât s-ar putea spune (s-a vorbit despre asta încă din 1968, când un articol din „New York Times” o credita drept curatoarea primului muzeu modern de artă) că apartamentul său din Rue de Fleurus 27 a fost unul dintre punctele focale de primă importanță pentru arta secolului trecut.

Cât privește literatura sa, odată cu recuperarea datorată mișcării L=A=N=G=U=A=G=E din anii ’70, urmată de perspectivele pe care le-a oferit Marjorie Perloff, Gertrude Stein a fost privită ca o precursoare a literaturii conceptuale. Genealogia acestei „avangarde alternative” de la care se revendică inclusiv Kenneth Goldsmith, pornește în bună măsură de la cărțile sale, greu, dacă nu imposibil de tradus (poate mai puțin Autobiografia, de altfel cartea sa cea mai citită, căci și cea mai blândă cu cititorul). Sintetizând, Stein a „virusat” limbajul, l-a contaminat printr-o serie de procedee care fac din textul său o continuă și obsedantă provocare sintactică, fără a face nici un fel de concesii, conștientă de altfel, după cum afirmă în interviul din 1934 pe care îl publicăm acum, că „a fi inteligibil nu e ceea ce pare”. O provocare încă foarte actuală, căreia poate îi vom găsi, prin dosarul ce-i e dedicat, sensul și limitele.




joi, 24 iunie 2021

Institutul Blecher, ediția 228

 


Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 27 iunie 2021, de la ora 16, în Londohome (Str. David Praporgescu 31, sector 2), la ediția 228. Vor citi poetele Svetlana Cârstean și Ioana Miron. În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul Sînt alta (Nemira, 2021) de Svetlana Cârstean.


Svetlana Cârstean (n. 1969, Botoșani) a absolvit Facultatea de Litere și masterul de Teoria literaturii din cadrul Universității București. Membru cofondator al cenaclului Central de la Facultatea de Litere din București, a publicat pentru prima dată poemul „Floarea de menghină” în 1995, în volumul de debut colectiv Tablou de familie (alături de colegii săi Sorin Gherguț, Răzvan Rădulescu, Cezar Paul-Bădescu, Mihai Ignat și T.O. Bobe). Poetă, jurnalistă și traducătoare, Svetlana Cârstean și-a amânat debutul până în 2008, când a apărut Floarea de menghină, urmată de Gravitație (2015), TRADO (2016, carte scrisă împreună cu poeta suedeză Athena Farrokhzad) și Sînt alta (2021).

Ioana Miron (n. 1989, Botoșani) este poetă și traducătoare și a studiat Litere şi Drept în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. A debutat cu volumul de poezie Picaj (2016).


Moderator: Claudiu Komartin


marți, 15 iunie 2021

Concursul de debut în poezie „Max Blecher”, ediția a XI-a

 

          Pentru al unsprezecelea an consecutiv, Casa de Editură Max Blecher organizează concursul de debut în urma căruia au publicat la noi prima carte Matei Hutopila (Copci, 2011), Anatol Grosu (Epistola din Filipeni, 2012), Florentin Popa (Trips, heroes & love songs, 2013), Ștefan Ivas (Mila schimbă gustul cărnii, 2014), Ciprian Popescu (Mile End, 2016), Dan Dediu (4,5 litri de sânge, miliardar, 2017), Ioana Vintilă (Păsări în furtuna de nisip, 2018), Veronica Ștefăneț (scrum, 2019), Mircea Andrei Florea (Larvae, 2020) și Dumitru Fanfarov (stepă și transă, 2020).

           Lucrurile sunt destul de simple: puteți trimite volumul până pe 15 septembrie pe adresa debutmaxblecher@gmail.com, iar un juriu alcătuit din Andreea Pop, Bogdan Crețu și subsemnatul va stabili câștigătorul sau câștigătorii la începutul lunii octombrie, premiul constând în publicarea cărții și în excelentul vin roșu Menestrel de la Cramele Rotenberg.

          Fiind un concurs de debut, evident că trebuie să nu mai fi publicat o carte înainte. Apoi, volumul pe care-l trimiteți să fie decent redactat (adică nici nu mă obosesc să trec de prima pagină a unei cărți fără diacritice) și să nu fie o broșură; asta nu înseamnă că e o limită minimă de pagini sau de poeme, dar am vrea să publicăm o carte de 60-90 de pagini, deci nu o plachetuță și nici un tom. „Manuscrisul” va fi trimis într-un singur fișier, formatul fiind mai puțin important (să spunem că mi se pare normal să fie .doc, .docx, .rtf sau .pdf, că doar n-o să trimiteți un document în excel). Nu e nevoie să vă ascundeți identitatea și alte chestii dintr-astea, pe noi ne interesează exclusiv să publicăm un volum de debut bun, care să ducă mai departe povestea.

          Godspeed!



luni, 14 iunie 2021

Joi, la Muzeul de Artă Recentă

 


 

La Muzeul de Artă Recentă continuă seria de întâlniri având în centru literatura contemporană „Poezie, MARe ți-e grădina”, întreruptă după edițiile care i-au avut ca protagoniști pe Ștefan Manasia și Radu Vancu (octombrie 2019), V. Leac și Andrei Gamarț (noiembrie 2019), Răzvan Țupa și Olga Ștefan (iunie 2020). Așadar, la aproape un an de la întâlnirea de anul trecut, CSA (Clubul Sportiv al Artelor), cea mai recentă expoziție a Muzeului, primește vizita ACME (Atletic Club Mihai Eminescu), o grupare lirică ad-hoc, a cărei singură partidă oficială va avea loc joi 17 iunie, de la ora 18. Vor citi Sorin Gherguț, Irina-Roxana Georgescu și Radu Nițescu, arbitrați de Claudiu Komartin.

 

Sorin Gherguț (n. 1973, București) e absolvent de Litere (română-franceză) la Universitatea București (1996) și a fost în studenție membru al cenaclului condus de Mircea Cărtărescu. A publicat în volumele colective Tablou de familie (1995) și Marfă (1996). Prin câștigarea concursului de debut „Aurel Dumitrașcu”, a apărut prima sa carte, Time Out (1998), urmată de Orice. uverturi și reziduuri (2011) și Trei (2016, cu reproduceri după lucrări de Nicolae Comănescu). Traducător din engleză (Burroughs, Bukowski, Paul Auster, Bob Dylan), a participat în ultimii ani la mai multe volume collective.

Irina-Roxana Georgescu (n. 1986, Medgidia) este doctor în Filologie cu o teză despre Influența criticii occidentale asupra criticii literare postbelice româneşti (1960-1980) (2016). A debutat în limba franceză cu volumul de poezie (Intervalle ouvert), apărut la editura L’Harmattan (2017), și în românește cu Noțiuni elementare (2018).

Radu Nițescu (n. 1992, București) a urmat trei ani cursurile Facultatății de Litere a Universității din București și a absolvit Științe Economice la Universitatea Hyperion din București. A colaborat cu diverse publicații în care a publicat poeme proprii sau traduceri de poezie contemporană. A publicat volumele de poezie Gringo (2012), Dialectica urșilor (2016) și Satao (2020).


vineri, 11 iunie 2021

Institutul Blecher, ediția 227

 


Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 13 iunie 2021, de la ora 16, în Londohome (Str. David Praporgescu 31, sector 2), la ediția 22t a Clubului de lectură Institutul Blecher. Vor citi poezie Mugur Grosu și Oigăn. În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul Piese de schimb pentru păsări călătoare (Curtea Veche, 2021) de Oigăn.

Mugur Grosu (n. 1973) a fost membru fondator al Cenaclului de Marți și al Asociației ASALT, la Constanța. Poet, publicist, grafician și activist, fost redactor al revistei „Tomis”, Grosu a debutat cu volumul de poezie Haltera cu zurgălăi (2001), urmat de un volum de publicistică, Măcelărie (2006), trei volume-experiment (sms: ei respiră și fac dragoste ca și fluturii, 2006; press / troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot, 2007; status, 2013) și Grossomodo (2011). Pregătește o nouă carte, la două decenii de la debut și la zece ani de la ultimul volum de poezie publicat. A citit de trei ori la Institutul Blecher, prima oară la ediția a 7-a, din 22 noiembrie 2009.

Oigăn (pseudonimul lui Eugen Nuțescu, n. 1970) este muzician, membru fondator, alături de Kovács András, al trupei Kumm (1997). Pe lângă albumele dintre 2000 și 2014 ale acestui grup, Oigăn a mai scos albumul solo Sex with Onions (2009) și cântă, de asemenea, alături de Moon Museum (cu care a scos în 2018 From No to Nowhere) și Robin and the Backstabbers. În 2021 a publicat volumul de poezie Piese de schimb pentru păsări călătoare.

Moderator: Claudiu Komartin


vineri, 4 iunie 2021

Institutul Blecher, ediția 226

 


Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 6 iunie 2021, de la ora 16, în Londohome (Str. David Praporgescu 31, sector 2), la ediția 226 a Clubului de lectură Institutul Blecher. Vor citi poezie Diana Iepure și Lena Chilari. În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul În rest, viața e frumoasă (Casa de Editură Max Blecher, 2021) de Diana Iepure.



Diana Iepure (n. 1970) a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Stat din Chișinău. A publicat volumele de poezie Liliuța (2004), O sută cincizeci de mii la peluze (2011) și În rest, viața e frumoasă (2021). A tradus din limba rusă cărți de Boris Akunin, Alexei Salnikov și Serghei Timofeev, precum și două antologii din clasici ai literaturii ruse: Iarnă rusească (2013) și Pagini alese din literatura rusă a secolului XIX (2017).


Lena Chilari (n. 1995) a studiat Literele la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, unde trăiește. Anul trecut a câștigat, alături de Antonia Mihăilescu, cea de-a XII-a ediție a concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina” și, ca urmare, a publicat la Editura Tracus Arte volumul o cană de noviciok la bătrânețe (2020).



Moderator: Claudiu Komartin


joi, 3 iunie 2021

Vineri, la Brașov



         Povestea „Dactăr Nicu's Skyzoid Poets” a-nceput cu Robert G. Elekes și cu mine, pe 23 octombrie 2015, în localul nostru preferat din Brașov, Tipografia, condus de către Valentin Bărbat. De atunci au fost multe ediții, câteva de neuitat, două minifestivaluri de poezie, apoi a venit virusu' și lucrurile s-au oprit. Totuși, pe fondul relaxării măsurilor anti-pandemice, mâine 4 iunie 2021, de la ora 18, „Dactăr Nicu's...” se reia, invitații lui Robert fiind Merlich Saia (care a fost prima oară la Tipo pe 25 martie 2016, când a citit alături de Alexandra Turcu într-o întâlnire pe care am comoderat-o împreună cu Robert), Anastasia Gavrilovici (ea o să citească din ediția a doua a volumului cu care n-a mai apucat să ajungă la-nceputul lui 2020 la Brașov, și anume Industria liniștirii adulților) și o să recit și eu niște versuri mai vechi și mai noi. Vor fi câteva revederi mult așteptate. Vă așteptăm.


vineri, 28 mai 2021

Institutul Blecher, ediția 225

 


Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 30 mai 2021, de la ora 16:00, în Londohome (Str. David Praporgescu 31, sector 2), la ediția 225 a Clubului de lectură Institutul Blecher. Vor citi poezie Ștefania Mihalache și Ligia Keșișian.

Ștefania Mihalache (n. 1978) este absolventă a Facultății de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov și a cursurilor de masterat în „Gender and Culture” ale Universității Central-Europene de la Budapesta. Doctor în Filologie la București. A publicat două romane: Est-falia (2004) și Poemele secretarei (2010), volumul de poezie Sisteme de fixare și prindere (2016) și Copilăria. Reconstituiri literare după 1989 (2019).
Ligia Keșișian (n. 1988) este poetă, traducătoare și curatoare a unor festivaluri de muzică și film – Balkanik Festival, Kinodiseea, Caravana Metropolis, Nomad Film Festival. A publicat volumele de poezie Mici cutremure (2017) și Miss Houdini (2019) și a fost cotraducătoare a antologiei Revoluție și inocență (2020) de Mario Benedetti.

Moderator: Claudiu Komartin

marți, 25 mai 2021

Îmbălsămatul lovește din nou

 

Fiindcă ăsta îi e caracterul scârnav, Nicolae Manolescu pregătește pe careva dintre cei care-i poartă țucalul să pună satrap la revista „Steaua”. Ruxandra Cesereanu, redactor-șef acolo, îl incomoda că nu râde la glumele lui, așa că ce s-a gândit îmbălsămatul de la Vernescu? Încurajat de frumosul exemplu de acum câteva zile al colegului Lukașenko, a deturnat puțin avionul ca să dea jos bampira de la publicația clujeană.
Reamintesc, pentru cei care au deschis aparatele mai târziu, că Nursultanul ăsta local e de 16 ani președintele Uniunii Scriitorilor, pe care a-ngropat-o, dar încă taie și spânzură înconjurat de supuși sus-puși de calitatea morală a unor Chifu, Vosganian, Lavric (detașat oleacă-n Parlament), Mihăieș, Voncu sau Cristea-Enache, care, cel puțin până la pandemuie, îi purtau moaștele prin țară ca Sfintei Parascheva.
Eu am combătut vreo trei-patru ani, dar am luat o pauză, că n-aveam nimic de câștigat din asta, în plus vrând să construiesc pe cont propriu o alternativă la prosteala asta dusă-n derizoriu de un boșorog pervers. Dar uite că unii chiar au de pierdut. Și nu mai e vorba doar de cei dați afară din Uniune pentru delict de opinie, în tăcerea asurzitoare a mii de colegi.
Ca să dau un exemplu în legătură cu coloana vertebrală a scriitorului român: în 2015 am pornit un Grup de Reformă a USR și am redactat împreună cu Andrei Terian un program cu propuneri punctuale pe care l-au semnat vreo sută de scriitori. La câteva zile după ce am lansat public scrisoarea, unul dintre ei mi-a scris să-i scot numele de pe orice listă, propunere sau protest anti-Manolescu. L-am văzut după nici o lună în niște poze la mare prin Bulgaria, unde participa la Turnirul poetic dintre două filiale ale Uniunii... Acum îl observ pe același omuleț strigând că e incredibil ce i se întâmplă Ruxandrei Cesereanu. Of of of, unele tare nu vor dispărea niciodată prin părțile astea.

vineri, 21 mai 2021

Institutul Blecher, ediția 224

 


Institutul Blecher vă invită duminică, 23 mai 2021, de la ora 14:00, pe terasa Londohome, la o discuție pe marginea recentei antologii bilingve Poesia presente/Poezia italiană de astăzi (Humanitas, 2020). Antologie și introducere de Francesco Napoli, traducere și note de Smaranda Bratu Elian și Aurora Firța Marin. Ediție îngrijită de Smaranda Bratu Elian.

Se va vorbi despre și se va citi din poeți italieni contemporani, invitate fiind Smaranda Bratu Elian și Dana Barangea, într-o întâlnire moderată de Claudiu Komartin.




luni, 17 mai 2021

Mario Benedetti, lansare, joi 20 mai

 

          Am așteptat ceva vreme să se întâmple asta și iată că o putem face din nou, nu prin zoom, ci în carne și oase. Antologia pe care am tradus-o împreună cu Ligia Keșișian, Revoluție și inocență (Casa de Editură Max Blecher, 2020), cuprinzând o selecție din poezia marelui scriitor uruguayan Mario Benedetti (1920-2009), va fi lansată joi, de la ora 18.30, în Sala Amfiteatru a Institutului Cervantes din București. Vom vorbi și citi Magda Cârneci, Ligia Keșișian și subsemnatul, moderați de către directorul Institutului, Jorge Jiménez-Zumalacárregui, iar lansarea propriu-zisă va fi urmată de un film de o oră în centrul căruia se află Benedetti, în dialog cu J. Soler.

          Rezervările pentru participarea la eveniment se fac trimițând un mail la cultbuc@cervantes.es



vineri, 14 mai 2021

Institutul Blecher, ediția 223



 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 16 mai 2021, de la ora 116, în Londohome (David Praporgescu nr. 31, sect. 2, București), la întâlnirea cu poeții Octavian Soviany și Denisa Arcip. Va fi lansat volumul Șaizecișișase (Casa de Editură Max Blecher, 2020).


Fostul meu profesor, poet, romancier, traducător, dramaturg, critic și istoric literar, Octavian Soviany, este unul dintre greii literaturii române de azi, făcând un salt spectaculos de la ipostaza de scriitor erudit, migălos și manierist pe care o dovedise în volumele sale de până la începutul acestui secol, cele peste cincisprezece cărți publicate din 2005 încoace așezându-l în rândul celor mai buni, mai activi și mai multiformi scriitori români contemporani.

Denisa Arcip se întoarce după un an și jumătate la Institut. Acea primă lectură, pentru care venise de la Suceava pe când avea doar optsprezece ani, a fost una dintre cele mai memorabile la care am asistat eu în 2019. Tramvaiul 26, gazda noastră vreme de șapte ani, avea să se închidă la numai câteva săptămâni după ediția 214, la care Denisa a citit împreună cu Teodora Coman și Ioana Tătărușanu. Îmi amintesc foarte bine cum, stând pe holul dintre camera în care se citea și bar, am urmărit expresiile celor care o ascultau și priveau pe Denisa Arcip recitând. Se lăsase o tăcere copleșitoare, pe fundalul căreia versurile incantatorii și foarte puternice din punct de vedere vizual pe care le auzeam se derulau cu o lentoare obsedantă.
Sunt tare curios cum va fi și de data asta.


duminică, 9 mai 2021

Monografie


Dacă cineva îl plânge
pe o distanță mai mică de
cinci sute de stânjeni
de locul în care l-au așezat,
există credința că mortul
nu va mai încolți.
Cei care, ignorând interdicția străveche,
nu se pot stăpâni și o fac,
sunt alungați din cetate
și se transformă pe tăcute
într-o ploaie,
într-un animal sfios, fără nume,
într-un tumul la care se reculeg
veteranii întorși din provinciile exterioare.
Viitor, îi spun ei acestui defileu de satâre,
dar tânjesc să prindă locuri în față la
banchetul tuturor neputințelor.
Și din corpul diform al bătrânei Lilith
extrag cantități de la an la an
tot mai mari
de uitare.


7/9 mai 2021

vineri, 23 aprilie 2021

Poezie și meștereală


Lucrez de patru luni încercând să închei la toți nasturii un volum de poezie început la sfârșitul lunii ianuarie 2018 și isprăvit cu vreo zece zile înainte de Crăciunul trecut.
După scrierea, în decembrie, a unui poem scurt și concentrat, alcătuit din trei distihuri, am știut că am terminat Autoportret în flama de sudură și că începe un proces foarte important pentru mine, pe care cei mai mulți poeți îl detestă (pentru că-i, da, chinuitor și poate să zdruncine siguranța pe care o aveai, convingerea că ai scris un număr de texte care stau bine laolaltă – care depun mărturie despre o perioadă a vieții tale și despre un parcurs – și că ele s-au închegat într-o carte).
Pe mine, cu experiența (sau poate deformarea) de editor, faza aceasta din „geneza” unui volum e pasionantă – cu toate că n-am mai scris nici un text nou în 2021, partea cu revăzutul și modificatul unor poeme care au doi-trei ani, rearanjarea lor, scoaterea câte unuia care nu mi se mai pare la aceeași temperatură sau disonant în raport cu întregul este, și la optsprezece ani de la debut, deosebit de valoroasă.
Autoportret în flama de sudură îi este dedicat tatălui meu, al cărui profil traversează întreaga carte, și care face din această experiență una dintre cele mai însemnate și mai problematice probe prin care scrisul meu a trecut, deodată cu viața de la 34 la 37 de ani, un arc temporal în care am pierdut un părinte, un bun prieten mort la o vârstă la care alții de-abia încep, m-am căsătorit și am devenit la rândul meu tată. În cele din urmă, dincolo de „jocul” (intelectual, sensibil, psihologic, social etc.) nostru cu scrisul, ar trebui să fie vorba în primul rând despre mărturia pe care o lași, despre felul în care ai traversat câțiva kilometri de viață rămânând un om reactiv, sincer față de tine însuți, neînfrânt și moral în pofida tuturor hârtoapelor existențiale și a momentelor de cumpănă prin care ai trecut.
Aveam nevoie să zic asta în primul rând pentru mine, dar las aici însemnarea pentru toți cei pe care i-ar putea interesa. Cartea va apărea în vara asta; în ea se găsește o poveste spusă prin intermediul a patruzeci și patru de texte + un post-scriptum, în care cei care m-au mai citit în anii din urmă vor descoperi modificări și tăieturi la care cu siguranță nu m-aș fi așteptat și gândit atunci când scriam aceste poeme, dintr-o nevoie deopotrivă presantă și orgolioasă.

luni, 12 aprilie 2021

„Industria liniștirii adulților”, ediția a II-a

 

Industria liniștirii adulţilor a apărut la Casa de Editură Max Blecher în noiembrie 2019. Un al doilea tiraj a fost tras la începutul anului 2020. Volumul a primit Premiul Naţional „Mihai Eminescu” Opus Primum, Premiul „Tânărul poet al anului 2019” la a X-a ediţie a Galei Tinerilor Scriitori, Premiul pentru Debut al revistei „Observator cultural”, Premiul Naţional pentru Debut în Poezie „Iustin Panţa”, Premiul „Cartea de poezie a anului 2019” acordat de ARCCA.

Poeme din Industria liniștirii adulţilor au fost traduse în engleză, germană, franceză, spaniolă, maghiară, turcă, suedeză și bulgară.


Anastasia Gavrilovici, Industria liniștirii adulților
ediția a II-a, Casa de Editură Max Blecher, 2021


vineri, 9 aprilie 2021

Institutul Blecher online #19

 

Duminică 11 aprilie, de la ora 19, Institutul Blecher online, ediția 19. Invitați: poeții
Sebastian Reichmann
,
Simona Nastac
, Mihók
Tamás
și
Andrada Strugaru
. Dintre ei, doar Mihók a mai citit la Institut, la edițiile 153 și 186 (din 21 mai 2017, respectiv 14 octombrie 2018).
Sebastian Reichmann va citi dintr-o carte nouă în pregătire, Edenul tăcerii rele, care ar trebui, dacă toate merg bine, să apară în 2021.
Cei patru protagoniști ai clubului de lectură de duminica asta vor intra în direct din Paris, Londra, București și Iași.

miercuri, 7 aprilie 2021

„La întretăierea drumurilor comerciale”, antologie din poezia Marianei Marin, în pregătire la Editura Cartier


Am primit astăzi de la Editura Cartier contractul pentru o antologie Mariana Marin pe care urmează să o fac în următoarele luni și care va apărea anul acesta la editura din Chișinău fondată în urmă cu mai bine de un sfert de secol de remarcabilul Gheorghe Erizanu.
Se împlinește, astfel, un deziderat pe care îl am de un deceniu, în chiar anul în care Madi Marin ar fi făcut 65.
S-au împlinit, acum o săptămână, 18 ani de la moartea ei, mi se pare neverosimil că a trecut atâta timp, că absența ei și-a dat majoratul!, când ea e atât de vie și de prezentă în poezia pe care a lăsat-o și în amintirile din scurta perioadă cât am fost prieteni (aveam 19 ani, ea ar fi trebuit să scrie prefața volumului meu de debut, însă nu a mai apucat apariția Păpușarului).
În timpul acesta au existat trei ediții (în 2013, 2014 și 2015) care au readus-o în actualitate și au permis textelor sale să circule. Exemplarul din Zestrea de aur (Editura MLR, 2002) pe care îl am eu a trecut prin câteva zeci de mâini și e ferfeniță. M-a bucurat enorm interesul acesta pentru poezia lui Madi și sunt convins că el va fi încă o dată reactivat o dată cu ediția de la Cartier, care se va intitula La întretăierea drumurilor comerciale.
Ca o paranteză necesară, în 1990, imediat după răsturnarea regimului ceaușist, Mariana Marin ajungea la Paris și în acel an îi apărea primul volum tradus într-o altă limbă, Au carrefour des grandes routes commerciales, la editura EST a lui Samuel Tastet, în transpunerea lui
Sebastian Reichmann
.
Antologia aceasta va sta foarte bine lângă Oameni obosiți, poemele alese din opera lui Andrei Bodiu, prima astfel de antologie pe care am făcut-o, în 2016, când „Cartier de colecție” și-a început istoria.
Poemele Marianei Marin din La întretăierea drumurilor comerciale vor fi însoțite de imaginile Anei
Toma
(gravura pe care o postez aici îi aparține, și este făcută după un cunoscut portret realizat pe la sfârșitul secolului trecut de
Tudor Jebeleanu
) și voi primi în treaba asta valorosul ajutor al Teonei
Farmatu
– care scrie o lucrare / un studiu despre literatura scrisă de Madi Marin.

joi, 25 martie 2021

Institutul Blecher online #18

 

Duminică seară, între orele 19 și 21, Institutul Blecher organizează un nou eveniment-lectură online, de data aceasta invitați sunt șase poeți și poete: Radu Andriescu, Cosmin Perța, Cătălina Stanislav, Denisa Ștefan, Florin Gherman și Emilia Nedelcoff.
Doi sunt din Iași, câte unul din București, Sibiu, Brașov și Timișoara. Radu și Cosmin sunt numele cele mai cunoscute de la ediția asta, doi poeți confirmați din anii '90, respectiv 2000, cu cărți, premii, traduceri, în vreme ce Cătălina, Denisa, Florin și Emilia, care au cu toții douăzeci și ceva de ani, sunt în pragul debutului editorial.
Andriescu a mai citit la Institutul Blecher de trei ori (și a publicat trei volume la Casa de Editură Max Blecher), în 2016, 2017 și 2018, Perța în 2009, 2012, 2015 și 2017, iar Florin Gherman acum exact doi ani.

Radu Andriescu (n. 1962) este autorul unui volum de eseuri, „Paralelisme și influenţe culturale în lirica română actuală” (2005) și al volumelor de poezie: „Oglinda la zid” (1992), „Ușa din spate” (1994), „Sfârșitul drumului, începutul călătoriei” (1998), „Eu și câţiva prieteni” (2000), „Punțile Stalinskaya” (2004), „Pădurea metalurgică” (2008), „Metalurgic” (2010), „Când nu mai e aer” (2016), „Gerul dintre ei” (2017), „Jedi de provincie” (2018), „Animalul diafan” (2019) și al antologiei „Oglinda la zi” (2019). Este profesor de literatură americană la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași Cosmin Perța (n. 1982) e editor, traducător și cadru universitar. A debutat cu „Zorovavel” (2002), căruia i-au urmat mai multe cărți de poezie, printre care „Santinela de lut” (2006), „Fără titlu” (2011) și „Cântec de leagăn pentru generația mea” (2018), volume de proză scurtă și patru romane (cel mai recent, „Arșița”, din 2019), un volum de critică, „Introducere în fantasticul de interpretare” (2011) și o monografie, „Radu G. Țeposu, rafinament și intuiție” (2012). Emilia Nedelcoff (n. 1992) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ și masteratul de Literatură Română şi Hermeneutică Literară. Florin Gherman (n. 1993) a absolvit Literele și masteratul de Inovare Culturală la Universitatea „Transilvania” din Brașov. Membru al Cenaclului Corpul T. Cătălina Stanislav (n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere și un masterat în Limba și Literatura română la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și un masterar în Gender Studies la Universitatea din Utrecht. Editor al revistei „Z9 Mag” (Zona nouă) și co-organizatoare a Festivalului Internațional de Poezie Z9. Denisa Ștefan (n. 1999) a absolvit Literele la Universitatea de Vest din Timișoara, iar în prezent urmează cursurile masterale de Studii Americane. Membră a Cenaclului „Pavel Dan”.

miercuri, 17 martie 2021

Institutul Blecher online #17

 

       Duminică 21 martie, de Ziua Internațională a Poeziei, Institutul Blecher se ține pentru a șaptesprezecea oară online, începând cu ora 19, și-i are invitați pe Ligia Pârvulescu, Marius Aldea, Ioana Vintilă, Ciprian Popescu, Adriana Teodorescu, Nicoleta Nap, Ovidiu Komlod și Luminița Amarie. Acești opt poeți au publicat în trecut volume la Casa de Editură Max Blecher, ba chiar cinci dintre ei au debutat în poezie la CdEMB între 2014 și 2018. 

       Cu toții lucrează la cărți noi, patru dintre ei părând să aibă cel de-al doilea volum încheiat și pregătit să intre în furnalul editorial. Îi vom asculta citind și îi vom redescoperi, în caz că am cam uitat trăsăturile scrisului lor, sau ne vom încorda antenele să prindem noutățile cu care vin și vom mai schimba împreună câteva replici, impresii, păreri, încredințați că poezia poate reface punțile și ne poate apropia și în vremuri posomorâte ce par să nu aibă sfârșit.



miercuri, 10 martie 2021

Institutul Blecher online #16

 

Cu noile restricții impuse de guvernanți, cu care am spus deja, și o repet, că nu sunt de acord și nu consider că au realmente de-a face cu limitarea răspândirii infamului virus, facem o pauză de la Institutul Blecher în carne și oase, după cele două ediții din 21, respectiv 28 februarie.
Așa că revenim în online, duminică 14 martie, de la ora 19, când invitați vor fi poetul rus, trăitor în Letonia, Serghei Timofeev, și poeta Diana Iepure. Ei vor citi din volumele lor recent apărute, Aparatele unui timp liniștit (Casa de Editură Max Blecher, 2020), respectiv În rest, viața e frumoasă (Casa de Editură Max Blecher, 2021).
Poezie în limba rusă și în limba română și ceva discuții, în engleză și română, poate și în rusă, pentru o oră - o oră și jumătate, în cea de-a 16-a ediție online a Institutului Blecher.
Serghei Timofeev (n. 1970, Riga) este un poet leton de limbă rusă, personalitate marcantă a lumii culturale letone. Absolvent de Filologie, a lucrat ca jurnalist, iar între 2011-2012 a condus Consiliul Național Leton pentru Cultură. Este unul dintre cofondatorii grupului Orbita (1999), cel mai important fenomen în literatura de limbă rusă din Letonia. A publicat mai multe volume de poezie, printre care Câine, Scorpion (1994), Amintirile unui DJ (1996), Aproape fotografii (2003), Mașinuțe albastre de curse (2011), STEREO (2012), Replica (2018) și este unul dintre alcătuitorii antologiei de poezie rusă contemporană Nouă dimensiuni (2004). A realizat proiecte ce vizau includerea poeziei în diverse media: instalații interactive, jocuri pe calculator, clipuri video etc. În 2013, a lansat, împreună cu colegii de la Orbita, o stație poetică de radio pirat, Marx FM, care a difuzat, timp de o săptămână, lecturi de autor în trei limbi (rusă, letonă și engleză), în centrul orașului Riga.
Diana Iepure (n. 1970, Chișinău) a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Stat din Chișinău. A publicat volumele de poezie Liliuța (2004), O sută cincizeci de mii la peluze (2011) și În rest, viața e frumoasă (2021). A tradus din limba rusă cărți de Boris Akunin, Alexei Salnikov și Serghei Timofeev, precum și două antologii din clasici ai literaturii ruse: Iarnă rusească (2013), Pagini alese din literatura rusă a secolului XIX (2017).


Serghei Timofeev, Aparatele unui timp liniștit
(Casa de Editură Max Blecher, 2020)


Diana Iepure, În rest, viața e frumoasă
(Casa de Editură Max Blecher, 2021)

marți, 9 martie 2021

Albastru precum deșertul, de Joyce Mansour

 

Joyce Mansour (1928-1986)


Fericiți cei solitari

Cei care sădesc cerul în nisipul nesățios

Cei care caută viul sub poalele vântului

Cei care aleargă gâfâind după un vis evaporat

Fiindcă ei sunt sarea pământului

Fericiți cei ce stau de strajă pe oceanul deșertului

Care urmăresc fenecul până dincolo de miraj

Soarele-naripat își pierde la orizont penele

Nesfârșita vară își râde de mormântul jilav

Și dacă un strigăt puternic răsună în stâncile neclintite

Nimeni nu îl aude nimeni

Deșertul urlă mereu sub un cer temerar

Ochiul fix plutește singur

Ca uliul la ivirea zorilor

Moartea înghite roua

Șarpele sugrumă șobolanul

Nomadul ascultă din cortul său timpul scrâșnind

Sub pietrișul insomniei

Totul se află aici așteptând un cuvânt deja enunțat

Altundeva.


traducere din limba franceză de Claudiu Komartin


luni, 1 martie 2021

Mario Benedetti – dragostea, exilul, memoria

 prefața volumului antologic Revoluție și inocență, pe care l-am tradus împreună cu Ligia Keșișian din limba spaniolă


Mario Benedetti, Revoluție și inocență (Casa de Editură Max Blecher, 2020)

 

            Centenarul Mario Benedetti, pe care antologia de față îl celebrează, oferă prilejul pentru o primă traducere în românește a unuia dintre marii scriitori uruguayeni ai secolului trecut. Fermecător și prolific, de o nobilă, necontrafăcută combativitate, Benedetti a lăsat o operă impresionantă și un stil inconfundabil. Știu că asemenea formule sunt întotdeauna imprecise și generale, dar în cazul acesta nu lasă loc de interpretări sau ambiguități – la mai bine de un deceniu de la moartea sa, Benedetti se bucură încă de o imensă popularitate, poezia sa fiind recitată, cântată și împărtășită în întreaga lume hispanică, iar câteva dintre cărțile sale de proză sunt reeditate și descoperite de generații succesive (probabil că La tregua, apărut în 1960, rămâne romanul său cel mai cunoscut, ecranizat de două ori în ultima jumătate de secol – în Argentina, respectiv Mexic – și tradus în nouăsprezece limbi).

            Născut pe 14 septembrie 1920 în micuța localitate Paso de los Toros, la ceva mai mult de 200 de kilometri nord de Montevideo, Mario Orlando Hamlet Hardy Brenno Benedetti Farugia provenea dintr-o familie de emigranți italieni stabiliți în țara latinoamericană. Urmează primele clase la Colegiul German din Montevideo, pe care îl părăsește după cinci ani, în 1933, iar după încă un an la Liceul Miranda își continuă studiile pe cont propriu, fiind în același timp nevoit să lucreze de la paisprezece ani ca mecanic auto, vânzător, dactilograf și contabil (precum personajul său Martín Santomé din La tregua și personajele din volumul Poemas de la oficina).

Elev la Școala Raumsolică de Logosofie, o instituție utopică fondată de educatorul și umanistul argentinian Carlos Bernardo González Pecotche, cunoscut sub pseudonimul Raumsol, tânărul Mario este coleg cu Luz López Alegre, marea sa iubire ce îi va deveni în 1946 soție, cei doi fiind căsătoriți până la moartea lui Luz, șaizeci de ani mai târziu.

Urmează o perioadă în care ebuliția exploratoare a tânărului Benedetti îl face pe acesta să se mute la Buenos Aires, unde trăiește trei ani, întorcându-se în 1941 la Montevideo. Intră în lumea publicistică a capitalei Republicii Orientale Uruguay și devine unul dintre vârfurile de lance ale noii literaturi, care va rămâne în istorie ca „Generación del 45” („Generația 45”) – expresie pusă în circulație de unul dintre tinerii membri ai grupării, Emir Rodríguez Monegal, devenit peste ani un reputat eseist și profesor. De altfel, debutul în volum al lui Benedetti, cu La víspera indeleble, se petrece chiar în acest an decisiv pentru evoluția ulterioară a literaturii uruguayene; iar în 1950 îi apare un nou volum de poezie (care venea după o carte de eseuri și un volum de povestiri), Sólo mientras tanto, editat de influenta revistă „Número”, al cărei redactor devine.

Despre mișcare, în care făcea figură de lider Juan Carlos Onetti (care publicase deja trei cărți), mai mare cu aproape cincisprezece decât Ida Vitale și cu unsprezece decât Benedetti, acesta din urmă avea să scrie ani mai târziu: „Cred că revista «Número» era mult mai riguroasă, iar atunci când trata literatura națională, avea aproape mereu în vedere cu precădere literatura urbană, o manieră de a scrie literatură care a început odată cu generația noastră, «generația ’45», pentru că până în momentul acela, literatura uruguayană se învârtea doar în jurul unor teme care priveau câmpiile, văcarii, etc., însă vremurile se schimbaseră complet. Dintre scriitorii activi în anii aceia, aproape niciunul nu venea de la sat, cunoșteau experiența aceea doar prin intermediul altor poeți care o trăiseră... Scriitorii de la «Asir» (revistă literară uruguayană editată între 1948 și 1959 - n.n.) reflectau în scrierile lor o atmosferă idealistă și romantică, descriau peisaje, natura, și nu aduceau niciodată în discuție teme urbane. În plus, în vremurile acelea, se întâmplau foarte multe la oraș, jumătate din țară locuia în Montevideo, aceea era realitatea noastră.”

Ușor de observat simetria, în context românesc, cu opoziția dintre gruparea „Albatros” (activă nu doar cât a apărut revista cu acest nume în 1941, ci până pe la 1946) și așa-numita „generație de la 1939”, adică dintre un grup citadin, neoavangardist și subversiv, pe de o parte, și literatura promovată de publicații tradiționaliste care aveau destule afinități cu fascismul, în frunte cu „Gândirea” lui Nichifor Crainic. Poetul și memorialistul Al. Cerna-Rădulescu exprimă destul de clar această disparitate într-o carte postumă, Ultima invazie: „Asaltați de versurile sforăitoare, cu arhangheli, troițe, morminte, eroism strămoșesc și chiote haiducești, prezente din belșug în majoritatea publicațiilor vremii, visam – prin contrast – o revistă fără zgardă, liberă de orice constrângeri, de orice fanatisme, de orice sugestii oculte.” În plus, Geo Dumitrescu, liderul incontestabil al acestui moment literar foarte fecund, încheiat însă în 1947-1948 printr-o cezură brutală, este și el, la fel ca Benedetti, născut în 1920, un scriitor cu ferme vederi și convingeri de stânga, dar și un longeviv ajuns după 2000 să fie privit ca un senior al literaturii române (la fel ca M.B. în lumea hispanică, și în special în țara sa natală) – despre cei doi s-ar putea scrie un pasionant eseu care să cerceteze aceste două vieți (și opere poetice) paralele.

După vârsta de treizeci de ani, Benedetti începe să aibă atitudini militante și să fie tot mai activ din punct de vedere al poziționărilor publice. Continuă să scrie într-un ritm debordant și devine o figură importantă a literaturii și publicisticii uruguayene. În 1956, apare unul dintre volumele sale de poezie cele mai cunoscute, Poemas de la oficina, urmat trei ani mai târziu de o carte de povestiri, Montevideanos, ce îi anunță faimosul roman din 1960.

În anii ’60 își diversifică activitățile și domeniile de interes – scrie cronică de teatru, texte umoristice, dar și editoriale politice combative în revista Marcha, care aduna în jurul său cei mai lucizi intelectuali din Uruguay și a avut un rol esențial în organizarea mișcării Frente Amplio, ce își propunea să aducă laolaltă grupurile de stânga din țară. După ce locuiește cinci luni în Statele Unite ale Americii, opțiunile sale ideologice se clarifică definitiv. (Era 1959, Ernesto Cardenal părăsea SUA după doi ani la Nuestra Señora de Getsemaní din Kentucky, unde își făcuse noviciatul cu Thomas Merton.) În tot acest timp, opera poetică a lui Benedetti se nuanțează și se dezvoltă – apare antologia Inventario, Poesía 1950–1958 și Poemas del hoy por hoy, ambele în 1963. Ca o ironie, este anul în care Geo Dumitrescu revine după șaptesprezece ani de tăcere cu Aventuri lirice și reintră cu aură de poet singular în sistemul revuistic și editorial din RPR.

            Democrația uruguayană e tot mai greu pusă la încercare – anii ’70 sunt o perioadă dintre cele mai negre pentru întreaga Americă Latină, iar situația politică internațională în plin Război Rece, ascuțirea conflictelor ideologice, frecventele coups d'état militare, intervenționismul celor două mari puteri ale lumii nu ocolesc nici țara tragicei Delmira Agustini. În 1968 este declarată starea de urgență, urmată de o nouă restrângere a libertăților civile patru ani mai târziu, iar totul culminează când președintele Juan María Bordaberry devine dictator cu sprijinul armatei (lovitura de stat din 27 iunie 1973). Benedetti se exilează la Buenos Aires și publică în acel an Letras de emergencia. Din Argentina pleacă după ce primește amenințări cu moartea de la AAA (Alianța Anticomunistă Argentina), merge în Peru, apoi în Cuba, unde locuiește un an și lucrează la editura Casa de las Américas, pentru a se muta în cele din urmă în Spania post-franchistă.

Este o perioadă trepidantă în care publică două cărți de poezie esențiale pentru biografia sa, Poemas de otros și La casa y el ladrillo, în 1974, respectiv 1977, eseurile din El escritor latinoamericano y la revolución posible (1974) și volumul de povestiri Con y sin nostalgia (1977).

Departe de soția sa, rămasă în Uruguay, Benedetti scrie tulburătoare poeme de dragoste, dar și texte în care latura angajată a scrisului său capătă noi inflexiuni. La conferința internațională organizată în septembrie 1979 la Caracas de Tribunalul Popoarelor și Fundația Lelio Basso, câțiva dintre cei mai reprezentativi scriitori latinoamericani ai epocii țin discursuri în care arată că a sosit clipa ca experiența de azilanți (forțați să-și părăsească patriile de către regimuri opresive) trebuie să alimenteze un proces revoluționar. Printre ei Ernesto Cardenal, Eduardo Galeano, Benedetti (al cărui text, „Las tareas del escritor en el exilio” / „Sarcinile scriitorului în exil”, apare în octombrie) și Julio Cortázar (care publică „El exilio: una de las formas más siniestras del destino humano” / „Exilul: una dintre cele mai sinistre forme ale destinului omenesc”), texte ce denunță vidul politic – concluzia unanimă fiind că exilul nu trebuie privit ca o amputare iremediabilă, căci astfel triumful regimurilor totalitare va fi consolidat în mod dramatic.

Benedetti revine în Uruguay în 1985, odată cu restaurarea democrației în țara sa, iar începând din acel an își va împărți timpul între Montevideo și Madrid. Memoria și adevărul sunt, prin urmare, la capătul celor doisprezece ani de exil, esențiale pentru praxis-ul acestui scriitor multiform. Puterea scrisului de a prezerva memoria devine o temă dominantă a literaturii benedettiene – textul se constituie într-o formă de mărturisire având în centru adevărul și realitatea nemijlocită, în care se amestecă tăcerea, singurătatea, violența, furia și speranța: „În țări precum ale noastre, tinere și imature, cărnoase și pline de imaginație, are o importanță esențială ca omul politic să aibă, pe lângă o fundație ideologică acceptabilă, suficientă sensibilitate și îndrăzneală pentru a răspunde într-o manieră creativă în fiecare conjunctură anticipată sau neașteptată.” (în El escritor latinoamericano y la revolución possible)

Volumele sale de poezie o dovedesc fără rest, de la Viento del exilio (1981) până la Defensa propia (2004), trecând prin Preguntas al azar (1986), Yesterday y mañana (1988), Las soledades de Babel (1991), La vida, ese paréntesis (1997), Poesía con los jóvenes (1997), El mundo que respiro (2001), Insomnios y Duermevelas (2002) sau cărțile recapitulative Inventario dos (1985-1994) (1994), El amor, las mujeres y la vida. Poemas de amor (1995) și târzia Inventario tres (1995-2001) (2005). Operele sale complete apar în Argentina în 1996 în douăzeci și opt de volume.

Scriitor-conștiință, autor a 80 de cărți și al câtorva dintre cele mai cunoscute poeme de dragoste scrise în limba spaniolă după 1950, Mario Benedetti moare pe 17 mai 2009, în apartamentul său din Montevideo și este înmormântat cu onoruri naționale în Panteonul Național situat în Cimitirul Central din Montevideo. Poezia sa încă își găsește admiratori fervenți în toată lumea, iar antologia Revoluție și inocență poate fi, sunt sigur, o revelație și pentru cititorul român.

 

sâmbătă, 27 februarie 2021

Institutul Blecher, ediția 222



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 28 februarie 2021, de la ora 14, în Londohome (David Praporgescu nr. 31, sect. 2, București), la întâlnirea cu poeții Mircea Andrei Florea și Mara Cioroianu.


Mircea Andrei Florea (n. 1996) este absolvent al Facultății de Matematică din cadrul Universității București și al unui masterat de Algebră, Geometrie și Criptografie. A citit la Clubul de lectură Institutul Blecher (2015, 2016), a participat la Festivalul „Zona nouă” (2018) și a publicat poezie în reviste și pe platforme online („Poesis internațional”, „Vatra”, „Echinox”, „Subcapitol”, „Steaua”, „DLITE”). A debutat cu volumul Larvae (Casa de Editură Max Blecher, 2020).

Mara Cioroianu (n. 2002) este elevă la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București. A publicat poezie pe site-urile „Poetic Stand” și „O mie de semne” și în „Echinox”. 


Moderator: Claudiu Komartin