vineri, 26 noiembrie 2021

Adelina Pascale și Mugur Grosu la Casa de Editură Max Blecher

 

Două cărți în curs de apariție la Casa de Editură Max Blecher: al treilea volum de poezie al lui Mugur Grosu, principala morengo, și cartea de debut a Adelinei Pascale, maki for 2.



Mugur revine la zece ani de la Grossomodo și la douăzeci de la volumul cu care debutase la Editura Pontica, Haltera cu zurgălăi, și o face di granda: principala morengo conține șaizeci și patru de poeme împărțite în trei cicluri, [galben], [roșu] și [negru], iar cartea este ilustrată de doisprezece artiști (plus Grosu însuși, la sfârșit), fiecare având câte o mică lucrare / intervenție ce intră în dialog cu proiectul poetic din principala morengo. Este prima colaborare dintre Casa de Editură Max Blecher și cunoscuta H'Art Gallery a lui Dan Popescu, ce a făcut pionierat în artele vizuale din Ro și va împlini în 2022 douăzeci de ani.



Adelina Pascale a câștigat, la douăzeci și șase de ani, cea de-a XI-a ediție a Concursului de debut „Max Blecher”. maki for 2 e un volum cu mult farmec, recomandat entuziast pe ultima copertă de doi dintre cei mai faini poeți apăruți în ultimul deceniu, Andrei Dósa și Anastasia Gavrilovici. Mie maki for 2 îmi amintește de un poet francez la care țin foarte mult, Blaise Cendrars. Imaginea copertei îi aparține lui Elodie Chiper, cu care am ajuns astfel la a treia colaborare, după cărțile lui Serghei Timofeev și Mario Benedetti de acum aproape un an. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu