miercuri, 24 mai 2017

Paul Verlaine în traducerea lui Octavian Soviany


Traducerea primelor cinci volume de poezie ale lui Paul Verlaine, adică Poeme saturniene (1866), Serbările galante (1869), Cântecul bun (1870), Romanțe fără cuvinte (1874) și Înțelepciune (1880). Încă o mare și temerară întreprindere a lui Octavian Soviany, care traduce astfel poezia lui Verlaine de până la 36 de ani. Iar Casa de Editură Max Blecher publică acest volum de aproape 300 de pagini în continuitate cu Florile răului (2014) și Mici poeme în proză (2015), adică opera poetică baudelairiană transpusă integral de un autor cu adevărat infatigabil, care a dat în ultimii șase ani patru romane, mai multe volume și antologii de poezie și câteva traduceri care au toate șansele să facă istorie.
Ar urma, la anul, un al doilea volum Verlaine, care să pornească de la Demult și Odinioară (1884). Cartea are un cuvânt înainte semnat de Soviany („Confesiunea traducătorului”), un tabel cronologic și câteva pagini limpezi și nuanțate la fiecare dintre cele cinci volume, care îl introduc pe cititor în contextul de epocă, refac traseul biografic al lui Verlaine (adică leagă rătăcirile existențiale de explorările poetice ale poetului francez). O bijuterie de care sunt mândru ca editor și ca francofon, ce îl reconfirmă pe fostul meu profesor ca pe unul dintre cei mai importanți scriitori români de azi (pentru că a-l aduce pe Verlaine în românește nu e o simplă muncă de traducere: numai unui extraordinar poet, de talia lui Pillat, Dimov sau Foarță, îi putea reuși așa ceva).

Paul Verlaine, Poeme saturniene
în traducerea lui Octavian Soviany
(Casa de Editură Max Blecher, 2017)


„Blestem pe capul acestui beţiv, al acestui pederast, al acestui asasin, al acestui suflet fricos apucat din când în când de spaima de iad, care îl face să se scape în pantaloni, al acestui corupător care, graţie talentului său, a făcut şcoală printre tinerii scriitori, contaminându-i cu poftele lui deşucheate, cu gusturile sale nefireşti, cu tot ce e dezgustător şi oribil. ”

Edmond și Jules de Goncourt


„Astăzi, când arta și poezia sunt poate mai «dezumanizate» ca niciodată, sentimentalitatea verlainiană ni se dezvăluie ca o stare de grație a cuvântului topit și transformat în emoție pură, de care nefericita noastră conștiință de ființe apocaliptice, adică agonizante și crepusculare, are atâta nevoie.”

Octavian Soviany

luni, 22 mai 2017

Poesis internațional nr. 19 (1/2017)



Cuprins:

Portret: Iulian Fruntașu
Poezie: Gérard de Nerval (în traducerea lui Octavian Soviany), Alejandra Pizarnik (traducere de Daniela Luca), Ioan Moldovan, Frank Bidart (traducere de Tiberiu Neacșu), Marius-Iulian Stancu, Theis Ørntoft (traducere de Daniela Ionescu), Teodora Coman, Davor Ivankovac (traducere de Goran Čolakhodžić), Amir Gilboa (traducere de Naum Lider), Radu Ștefănescu, Petr Borkovec (traducere de Mircea Dan Duță), W.S. Graham (traducere de Vlad Pojoga), Jackie Kay (traducere de Cătălina Stanislav), Alexandru Cosmescu, Dimitra Kotoula (traducere de Angela Bratsou), Livia Ștefan, Andreea Chiper, Grégoire Damon (traducere de Laurențiu Malomfălean), Kemenes Henriette (traducere de Mihók Tamás), Robert G. Elekes, Mioara Băluță, Arian Leka (traducere de Kopi Kyçyku), Risto Lazarov (traducere de Lidija Dimkovska și Ioana Ieronim).
Manifest: Jure Detela, „Manifest ilegale” / „Manifestul underground” (traducere de Nicoleta Nap)
Proză: Mathias Énard (fragment din romanul Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți, în traducerea lui Cristian Fulaș), Nichita Danilov (fragment din romanul Omul din eprubetă), Roberto Bolaño („Plaja”, în traducerea Manuelei Pârvulescu).
Eseu: Adrienne Rich („Crezul unui sceptic pasionat”, în traducerea Anastasiei Gavrilovici), Nicolae Coande („Vasile Petre Fati – toată încurcătura asta cu libertatea”), Alex Ciorogar („Orfeu la Chișinău. De la avangarda fracturistă la postmodernismul clasicizant”), Vasile Mihalache („Trei morți ale Antigonei”).
Cronici: Alexandra Turcu despre Non Stress Test (CDPL, 2016) de Elena Vlădăreanu; Anastasia Gavrilovici despre important e să te faci nevăzut (Tracus Arte, 2016) de Radu Ștefănescu; Emanuel Modoc despre Trado (Nemira, 2016) de Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad; Dan-Liviu Boeriu despre Mile End (Casa de Editură Max Blecher, 2016) de Ciprian Popescu; Ioana Zenaida Rotariu despre arta fricii (Charmides, 2016) de Ioan Es. Pop; Grațiela Benga despre Sisteme de fixare și prindere (Nemira, 2016) de Ștefania Mihalache; Claudiu Komartin despre A doua natură (Aius, 2017) de Silviu Gongonea.
Reportaj: „Contează înțelesul pe care îl dai lumii tale” – Camelia Toma despre Maxim Dumitraș.
Artă: Diana Marincu, „Being Iris Murdoch. Note pe marginea unei lucrări de Alex Mirutziu”
Prezențe. Autori români în traduceri străine: Ioan Es. Pop, Un giorno ci svegliamo vivi. Ieud senza uscita e altre poeme (Valigie Rosse Edizioni, 2016); Constantin Acosmei, ce qui c'est passé (hochroth-Paris, 2016); Nora Iuga, The Hunchbacks' Bus (The Bitter Oleander Press, 2016); Octavian Soviany, La vida de Kostas Venetis (Ed. Dos Bigotes, 2016); Mihók Tamás, cuticulum vitae (Syllabux, 2017); Ioan Es. Pop, Адът без изход (Издателство за поезия ДА, 2016).



    19


       Până de curând, am împărtășit ideea larg răspândită că poezia franceză e de câteva decenii în moarte clinică. Căutările mele din ultimii 10-12 ani, rămase fără rezultate notabile, câteva incursiuni în faimoasa și dezolanta Marché de la Poésie de la Saint-Sulpice, la Târgul de Carte de la Paris și prin librăriile cu ștaif din Orașul Luminilor (atât de fanate astăzi, privite dintr-un unghi sever și lucid) îmi întăriseră această prejudecată. Aduc în apărarea mea numeroase texte (panegirice în toată regula) ale unor autori francezi notabili și mult mai avizaţi decât mine care vorbesc, nu de ieri, de azi, și nu fără o anumită insistenţă vecină cu masochismul, despre epuizarea acestui gen într-o cultură care i-a dat în secolul XV pe Villon și pe Charles d’Orléans, și în care poeţii Pleiadei smulgeau, acum aproape o jumătate de mileniu, Europa apuseană din Evul Mediu.
       Și totuși, prin intermediul mult hulitului internet, am reușit să mă reorientez către ceea ce merită cercetat și citit, câteva site-uri și bloguri învăluite în obscuritate și anonimat confirmându-mi că, și în absenţa unei prezenţe publice scânteietoare și dincolo de orice evidenţă, poezia continuă și în spaţiul francez să producă lucruri demne de tot interesul. Recenta descoperire a lui Grégoire Damon și a grupului său, de găsit pe realpoetik.fr, mi-a dezvăluit o nouă faţă a poeziei franceze contemporane – tumultuoasă, reactivă, directă, rupând cu tradiţia, refuzând și banalitatea liricii de salon, și experimentul steril de limbaj, o poezie cu miză pe actualitate, pe existenţa concretă, pe fulminanţă. N-am citit de mult versuri scrise în franceză care să sune atât de vital și de intens, exprimând totodată o exigenţă critică, un refuz.
       Și am înţeles (sau mi s-a reconfirmat) că nu e obligatoriu ca tot ce degajă energie și vigoare să fie neapărat vizibil și în luminile rampei. Și că, până și în vremuri în care e ocolită de editurile „importante”, acelea care „consacră” dar totuși se lamentează în legătură cu audienţa ei restrânsă, poezia – care ar fi „impopulară” și marginală – lucrează pe dedesubt, în reviste și grupări insulare, în cafenele și pe site-uri alternative.
       Acolo se coagulează regiuni de refugiu și rezistenţă, care, oricât de ignorate ar fi de establishment, vin cu o energie capabilă să creeze rupturi, cu un sound în stare să spargă timpanele.
       Iar „Poesis internaţional”, fiind de acum un hub al spaţiilor de refugiu poetic din lumea globalizată, îi primește cu entuziasm pe toţi cei care, precum Adrienne Rich, Alejandra Pizarnik, Jure Detela și ceilalţi excelenţi scriitori pe care îi puteţi citi în numărul 19, fac din scrisul lor o operă de rezistenţă și de abnegaţie încăpăţânată.

duminică, 21 mai 2017

Institutul Blecher 153




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 21 mai 2017, de la ora 19.30, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la lectura poeților Andrei Dósa, Tamás Mihók, Botond Fischer și Benji Horváth, care vor citi din volumele adevăratul băiat de aur (Casa de Editură Max Blecher, 2017) de Andrei Dósa; cuticular (Casa de Editură Max Blecher, 2017) de Tamás Mihók; liniște, pace, perversiuni, heppiend. tineri poeți maghiari din Transilvania (Casa de Editură Max Blecher, 2016).


Andrei Dósa (n. 1985) s-a născut în 1985, la Braşov. A absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală (anterior Scriere Creatoare) din cadrul Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania”. A publicat volumele de poezie: Când va veni ceea ce este desăvârşit (2011), American Experience (2013) și Nada (2015). A tradus mai multe cărţi din engleză şi maghiară. Din 2012, este redactor al revistei „Poesis internațional”.

Tamás Mihók (n. 1991) este absolvent de Litere la Oradea, specializarea română-engleză (2013). Bursier timp de doi ani la ELTE Budapesta, Departamentul de Limba și Literatura Română. A publicat volumele Șantier în rai (2013), Winrar de tot (2015) și cuticular (2017), apărut simultan cu versiunea în limba maghiară, cuticulum vitae. A tradus volume de Constantin Virgil Bănescu și Radu Vancu, precum și o antologie de poezie românească recentă.

Botond Fischer (n. 1982) a studiat teatrologie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2000-2003) și a absolvit Facultatea de Litere, secția Etnologie-Antropologie în cadrul aceleiași universități (2008). Începând cu anul 2007 publică poezie, proză scurtă și cronici de teatru în diferite reviste România și din Ungaria („Helikon”, „Látó”, „Tiszatáj” etc.). A debutat cu volumul Alsógolgota (Golgota de Jos), apărut în 2013.

Benji Horváth (n. 1988) a studiat filozofie și istoria religiilor la Budapesta. Are trei volume de poezie publicate: A cseplini díva (Diva cepliniană), 2009; Beatcore, 2015; Az amnézia útja (Drumul amneziei), 2016. Când nu scrie poezii, lucrează ca redactor la revista literară maghiară „Helikon” și ca organizator de evenimente culturale.


Prezintă: Claudiu Komartin

sâmbătă, 20 mai 2017

Saturday Afternoon Six Shooter


Penultima lectură de la FIPB pe care o moderez (ultima va fi duminică, la Institutul Blecher 153), după cele două de joi (în care au citit câte șase poeți) și MetaMorph”-ul de aseară. Azi, într-o (probabil) glorioasă după-amiază de sâmbătă, ne vom aduna de pe la 16-16.15 la Green Hours (Calea Victoriei, 120), unde va citi ultimul Six Shooter al festivalului: Alina Purcaru, Ana Donțu, Matei Hutopila, Alex Văsieș, Ionelia Cristea, Florin Arpezeanu. Angela Marinescu amenința că o să li se alăture (să nu fiți, totuși, dezamăgiți dacă nu o va face).


Alina Purcaru (n. 1982) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, la București. Coautoare a romanului colectiv Rubik (2008), a coordonat Povești cu scriitoare și copii (2014) și a publicat în 2016 volumul de poezie Rezistență (2016).

Ana Donțu (n. 1985) a absolvit Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Membru fondator al grupării „Zona nouă”, a debutat cu Cadrul 25 (2015). În același an, a fost printre cei șase tineri scriitori selectați pe lista lungă a Concursului internațional PEN NEW VOICES.

Matei Hutopila (n. 1987) a absolvit Istorie la Iași. A publicat volumele de poezie copci (2011) și tișița (2016), după două plachete mai mult sau mai puțin anonime: în prezența lucrurilor. căldura soarelui în iarnă (2013) și bukowina ueber alles (2014).

Alex Văsieș (n. 1993) a terminat Facultatea de Litere la Cluj. După debutul precoce cu lovitura de cap (2012), a revenit în 2016 cu două volume primite entuziast: instalația și oana văsieș.

Ionelia Cristea (n. 1983) e absolventă de Medicină la București, fiind medic neurolog. A debutat cu volumul de poezie Noaptea de gardă (2015).

Florin Arpezeanu (n. 1982) este absolvent al Facultății de Litere din Craiova, iar în prezent trăiește la Târgu Jiu, unde este profesor de cultură și civilizație engleză. A publicat volumul Fereastră pentru orbi (2013).

Invitat special:
Angela Marinescu (n. 1941) nu mai are nevoie de nicio prezentare


vineri, 19 mai 2017

Performance. MetaMorph


Așa de bine a ieșit evenimentul curatoriat în 2016 de către Simona Nastac în cadrul FIPB VII (a fost vorba, în anul Centenarului Dada, despre DADA 100, cu Tomomi Adachi, Jaap Blonk, Jöel Hubaut, Angelika Meyer, Enzo Minarelli, Hannah Silva, Claudiu Komartin), că anul ăsta tot ea organizează MetaMorph ~ un punct plecat la plimbare”, al cărui concept pornește de la un citat din Paul Klee (Die Linie ist ein Punkt, der spazieren geht”). Vor performa Christian Bök, LaTasha N. Nevada Diggs, Christian Foley, SJ Fowler, Mugur Grosu, Max Höfler, Maja Jantar, Tara Skurtu, Răzvan Țupa, iar eu voi încerca să țin lucrurile laolaltă și să am, la rândul meu, un mic moment energic și metamorfic (deși încă nu știu nici eu în ce mi s-ar putea întâmpla să mă transform). Diseară, vineri 19 mai, de la ora 20.30, la Point (Str. Eremia Grigorescu, nr. 10, București).


miercuri, 17 mai 2017

Mâine, două lecturi la FIPB


Mâine, joi 18 mai, voi modera două lecturi în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București.

Prima va fi în curtea noului sediu al MNLR (acela unde e expoziția permanentă a Muzeului), din strada Nicolae Crețulescu, nr. 8, la doi pași de Piața Amzei, chiar în spatele Bisericii Albe. Acolo vor citi, de la ora 17, Marius Aldea, Miruna Vlada, Vasile Mihalache, Radu Nițescu, Livia Ștefan și Victor Țvetov.

A doua, mai pe seară, de la 20.30, la Green Hours (Calea Victoriei, nr. 120), avându-i ca protagoniști pe Sorin Despot, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Olga Ștefan, Alexandra Turcu și Robert G. Elekes.

Marius Aldea (n. 1987, Motru) este absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității de Vest. A publicat câteva plachete de versuri, cele mai recente, și cele care au atras atenția asupra discursului său, fiind Simfonia frânei (2011) și sinistra (2015).

Miruna Vlada (n. 1986, București) a publicat volumele de poezie Poemextrauterine (2004), Pauza dintre vene (2007) și Bosnia. Partaj (2014). Este doctor în Relații Internaționale cu lucrarea „Europenizarea Bosniei-Herțegovina” (2013).

Vasile Mihalache (n. 1986, București) este doctor în filologie (2012). A publicat studiul „Noli me tangere”? Despre legitimitate și autonomie în literatură (2013) și volumul de poezie mort după om (2016). Coeditor al revistei de teorie și studii culturale „Post/h/um. Jurnal de studii (post) umaniste”.

Radu Nițescu (n. 1992, București) a publicat volumele de poezie gringo (2012) și dialectica urșilor (2016), care l-auimpus ca pe unul dintre cei mai originali poeți debutați după 2010.

Livia Ștefan (n. 1982, Giurgiu) a debutat în 2012 cu volumul re.volver, urmat de Lolita32 (2016). I-au apărut poeme și povestiri în diverse publicații. Mai scrie și teatru, face fotografie și este punkista de rezervă la Oedip Piaf.

Victor Țvetov (n. 1990, Nimoreni, raionul Ialoveni) a publicat în lipsa unor lucruri importante (2015), fiind unul dintre cei mai buni tineri poeți români din Republica Moldova.

Sorin Despot (n. 1985, Buzău) a debutat cu apasă (2010), volum urmat de termeni și condiții (2016). Este coordonatorul taberei tinerilor scriitori de la Săvîrșin și înfăptuiește cu înflăcărare cursuri-blitz de scriere creativă.

Moni Stănilă (n. 1978, Tomești, județul Timiș) a studiat teologie ortodoxă la Timișoara și Sibiu. După prima sa carte, volumul de convertire Iconostas (2007), a publicat volumele de poezie Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei (2009), Sagarmatha (2012) și Colonia fabricii (2015). Din 2010, trăiește la Chișinău.

Alexandru Vakulovski (n. 1978, Antonești, raionul Ștefan Vodă) este poet, prozator, publicist, unul dintre cei mai activi și mai cunoscuți scriitori români proveniți din Republica Moldova. Dintre volumele sale de poezie: ecstasy (2005) și Dați foc la cărți (2012). Autorul câtorva romane intens comentate și al volumului de interviuri Afganii (2016).

Olga Ștefan (n. 1988, Hunedoara) a debutat precoce cu volumul toate ceasurile (2006), urmat după un deceniu de Saturn, zeul (2016). 

Alexandra Turcu (n. 1995, Bistrița) studiază Litere la Cluj. A făcut parte din gruparea SubNord și a debutat cu volumul de poezie celelalte produse (2015).

Robert G. Elekes (n. 1985, Brașov) a absolvit un doctorat în Filologie, având ca temă opera scriitorilor germani din România anilor ‘70-‘80. Poet, performer și cadru universitar, a debutat cu volumul de poezie aici îmi iau dinții-n spinare și adio (2015).


luni, 15 mai 2017

O șansă nesperată


       Încerc să-mi lămuresc chestiunea tot mai agasantă (și tot mai presantă, fiindcă mi se pare că încearcă să traseze niște linii de demarcație care dezbină o societate în loc să-i ofere un impuls spre solidaritate și acceptare, lezând mai multe minorități  deopotrivă sexuale și sociale) a redefinirii Constituției în sensul petiției introduse de Coaliția pentru Familie, care a condus recent la un vot stupid și rușinos în Parlamentul României.
       Stupid, pe de o parte, fiindcă e pe negândite, ca de obicei parlamentarii au votat fără să producă sau să încurajeze o dezbatere (dacă nu un ciclu de dezbateri) în urma căreia să supună la vot o decizie care le cerea o maximă exigență. Rușinos, pentru că arată în ce măsură aleșii sunt preocupați doar să câștige votul majorității, în loc să se gândească la binele general, dar și fiindcă ne întoarce de pe un drum pe care credeam că am apucat-o decis: spre un set de valori democratice și liberale, și nu către o viziune obscurantistă și ultraconservatoare, hotărâtă să nu admită diferența.
       Privite la rece, lucrurile se prezintă așa:
       Căsătoriile homosexuale nu reprezintă o problemă care să-mi aducă atingere în vreun fel, așa încât nu am nici un motiv să fiu pentru sau împotriva lor. Și voi continua să am această atitudine neutră dintr-un motiv simplu: atâta timp cât legiferarea lor nu are cum să mă lezeze, nu mă privește. Și, cum nu îmi imaginez nici o situație posibilă în care o asemenea eventualitate (uniunea legalizată dintre două persoane de același sex) să-mi facă vreun rău (mie sau celor dragi), consider că nu e problema mea.
       Devine problema mea în momentul în care unei minorități care e încă departe în România de a fi acceptată și integrată social i se spune verde-n față nu ai voie. Din momentul ăsta, sunt pregătit să renunț la securitatea neimplicării – repet, faptul că un grup de oameni încearcă să ridice un zid pentru ca alții, diferiți, să stea naibii la locul lor, mă activează în ciuda unei mentalități (nu văd de ce nu aș recunoaște asta) mai degrabă refractare față de ideea unei căsătorii homosexuale (care se datorează, în mod evident, unor modele tradiționale sub înrâurirea cărora am crescut și m-am format ca adult; dar asta deja nu mai are nici un fel de importanță, cum nu are niciodată atunci când asiști cum se trece la ofensivă împotriva cuiva lipsit de apărare).
       Apoi, redefinirea Constituției cerută de Coaliția pentru Familie și votată în Parlament cu o majoritate covârșitoare (fiindcă Parlamentul este alcătuit, într-o covârșitoare majoritate, din oameni care nu au ce să caute acolo) face din o cincime dintre români, adică aceia care trăiesc în familii monoparentale, cetățeni de mâna a doua. Ba nu, mai grav: le retrage un statut și o seamă de drepturi. Nimeni nu ar trebui să-și poată permite o definiție închistată și meschină a familiei – fiindcă o familie poate să treacă prin greutăți și descurajări, prin rupturi, prin accidente sau prin moarte, fără ca toate astea să o distrugă. Faptul că o cincime (datele găsite de mine sunt relativ neclare, sigur însă pe undeva între 15 și 25%) din familiile acestei țări sunt trimise la colț printr-o redefinire care arată că, în mod obligatoriu, Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor, nu are cum să nu-mi pară îngrijorător. Mă ofensează. În primul rând pentru că arată o viziune foarte strâmtă asupra lumii și situațiilor atât de imprevizibile ale vieții. Momentul în care se ajunge la asta indică un grad sporit de ipocrizie și de intoleranță socială. Ambele îmi stau în gât. Mă sufocă. Și asta fiindcă, dacă nu ești ipocrit sau extraordinar de mărginit și vei privi în jurul tău, vei înțelege câteva lucruri:
       Nu căsătoriile homosexuale distrug familia. Sărăcia, violența în cuplu, lipsa de înțelegere și de susținere reciprocă, îngustimea minții în problemele așa de complicate, adesea arbitrare, adesea imposibil de prevăzut, pe care viața ni le așază înainte – ele pot face praf o familie, familia.
       Familia nu există doar în situația în care un bărbat și o femeie trăiesc împreună conform unei norme. Iar valorile ei nu fac doi bani atunci când sunt limitate la un model simplist, lipsit de nuanțe și de înțelegerea mai profundă a celuilalt.
       Acea formă de înțelegere care face din noi mai mult decât niște mașinuțe teleghidate de natură sau de Dumnezeu. Care ne face să-l acceptăm pe cel de lângă noi cu tot cu insuportabila lui fragilitate, cu neșansa, cu nesiguranța constantă a unei vieți ce nu ni s-a dat pentru a detesta și exclude.
       În definitiv, propunerea de redefinire a familiei în legea fundamentală a țării ne oferă înainte de orice altceva șansa imensă de a ne defini ca oameni.

joi, 11 mai 2017

Institutul Blecher 152




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 14 mai 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la o seară de proză cu scriitorii Mircea Țuglea și Tudor Ganea.


Mircea Țuglea (n. 1974) a absolvit în 1996 cursurile Facultății de Litere a Universității „Ovidius” din Constanţa și este, din 2007, doctor în Litere la Universitatea București. A fost bursier Herder la Universitatea din Viena (1996-1998), la recomandarea lui Marin Mincu. A publicat trei volume de poezie: Proezia (1996), mircea țuglea (2001) și jivina, divina (2015), precum și trei cărți de critică: Paul Celan și avangardismul românesc. Reactualizarea sensului (2008), Lirica lui Paul Celan și gândirea contemporană (2013) și Literarsură (2015).

Tudor Ganea (n. 1983) a absolvit în 2008 Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și este arhitect. În clasa a X-a a scris prima sa povestire, care i-a adus locul I la un concurs de proză la care fusese înscrisă fără știrea lui de către profesorul său de limba și literatura română. În 2015 participă la un curs de creative writing ținut în tandem de Florin Iaru și Marius Chivu – așa ia naștere romanul Cazemata (2016), pentru care primește Premiul Tânărul Prozator al anului la Gala Tinerilor Scriitori și Premiul de debut al revistei „Observator cultural”. A doua sa carte, Miere, e în curs de apariție la Polirom.


Moderatori: Claudiu Komartin & Dan Mihuț

miercuri, 10 mai 2017

Habemus Dósa!


Sau aproape: cartea de-abia pleacă azi la tipar, însă cu siguranță o vom avea pe 21 mai, la ediția 153 a Institutului Blecher, unde Andrei va citi împreună cu Mihók TamásBenji Horváth și Botond Fischer. Va fi o seară intensă, cu adevăratul băiat de aur, cu proaspătul cuticular al lui Tamás și cu antologia tinerilor poeți maghiari din Transilvania pe care am publicat-o anul trecut.


Andrei Dósa, adevăratul băiat de aur
Casa de Editură Max Blecher, 2017
Colecția „Plantații


Până atunci, Dósa zice așa:


incoerențe/descendențe

pe acoperișurile de tablă ale orașului
felinele-și plimbă trupurile
încărcate cu energie statică
deasupra orașului cerul nu mișcă nimic
în ciuda presiunii atmosferice și a acumulărilor
taxiurile galbene sunt gata la orice stimul
să declanșeze arta balcanică a exagerării
gândacilor căzuţi pe spate le zvâcnesc
antenele ca o singură pereche de gene

totuși în mod paradoxal
îmi flutură prin sinapse uneori
posibilitatea de a defini logica zilelor
sub forma unei probleme de fizică
vizirul întreabă
cât de repede trebuie să alerge băiatul muftiului
ţinând câteva cuburi de gheaţă pe palmă
în așa fel încât acestea să nu se topească
până ajunge în faţa stăpânului la care slujește

dacă dumnezeu ar avea o înfăţișare și câteodată are
i-aș urmări mișcarea buzelor și cum
gesticulează expert spre edificii în secţiune
unde își desfășoară activitatea măștile guy fawkes
emanând date statistice pentru eficienţă în viitor

uneori mi-e ușor să vorbesc cu dumnezeu
pentru că amândoi suntem incoerenţi
pentru că amândoi suntem occidentali

luni, 8 mai 2017

Cristina Stancu, „teritorii”


Probabil cel mai antrenant debut de la începutul anului 2017. Cristinei Stancu i-a ieșit la Editura Tracus Arte volumul de poezie teritorii, în legătură cu care fostul ei profesor (și al meu, de altfel), Octavian Soviany, scrie pe ultima copertă despre „neliniști thanatice, stări de Spaltung, crize ale limbajului și comunicării, scene de supliciu și autosupliciu”. Scary stuff, știu. Da' să vedeți poezia din carte cum e! Cristina a citit la Institutul Blecher în octombrie 2015, când încă nu ajunsese la coerența din teritorii, și, de curând, în cadrul serii de poezie pe care am moderat-o la Festivalul Orașul și Literatura, pe 27 aprilie, când a avut o lectură tensionată, nevrotică, aproape fără cusur. De citit, de stalkerit.



 ____

sunt mulți fotografi necunoscuți care-și uită în depozite
imaginile unii și-au pozat scările și tălpile și nevestele
și bărbații familiei gata să-și înghită degetele într-o
criză împotriva gesturilor bruște
ale unor mâini ca ale tale
femeia-chirurg ce n-a atins în viața ei pumnul de
căcat pe care noi ni-l trecem unii altora
ca pe-o bijuterie fragilă.

sunt trează pentru că mi-e frică de mâine.
capul meu e un os transparent tata mi-l montează
în loc de fereastră fiindcă totul trebuie să funcționeze.

îi recunosc pe oamenii reali după lipsa de furie
calmul lor înseamnă panică.
mi se spune să scriu mai bine de ce le urăsc
invulnerabilitatea. mi se spune să învăț să rămân
nemișcată într-o masă de oameni fericiți.

mă tot agit e o atmosferă instabilă pe cale să implodeze
în cămăruța separată a acestui apendice.
azi am văzut un bătrân scuipând
un panou publicitar
timp de 15 minute
violența lui era un simplu tic.

Cristina Stancu

duminică, 7 mai 2017

Eroticon

O poezie jucăuș-săltăreață pe care am scris-o doar fiindcă Emil Brumaru nu o făcuse încă; sigur că glumesc, parafrazând un scriitor care a zis ceva de genul: Am scris această carte pentru că nu am găsit-o în nicio librărie. E un text neobișnuit pentru mine, la scrierea căruia m-am amuzat mult (ceea ce mi se întâmplă, recunosc, destul de rar), în care am încercat să mă joc cu ritmuri și rime, brodând, la adăpostul ploii de primăvară, pe o temă care nu îmbătrânește defel (deși, mai știi, poate că viitorul nostru postuman o va evacua din preocupările omenești cele mai intime, adică de acolo de unde organicul e silit să se mai și predea suavității și pasiunilor).


Pune mâna pe țâțe, apucă-le pe rând,
fără grabă, pune mâna-ntre craci,
stai liniștit, nu se uită acum
la tine nici îngeri, nici draci,
pune mâna acolo și dincolo, atinge, palpează,
mângâie, nu ciupi,
mușcă încetișor din partea cea trează,
mustr-o cu dinții pe cea indolentă,
adu-o aproape și-arată-i
că poți să stai și de pază
la ea, cu răbdare, ca-n lanul de mentă,
când ageamii vin și-nnoptează
cu scăfârliile-ncinse pe pântec
cu mâna flască pe sfârcurile
ce-au poftă să fie mozolite, supte și linse,
nu să le susuri perfid vreo promisiune,
poezie sau cântec.
Pune mâna, amușină ce îți place, alintă cum știi,
oprește-te din scris și haide, cât
carnea ne e încă tare și bate
inima asta în noi suntem vii.

joi, 4 mai 2017

Institutul Blecher 151




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 7 mai 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Doina Ioanid, Andreea Chiper și Raluca Ialomițeanu.  


Doina Ioanid (n. 1968) a debutat în volumul colectiv Ferestre ’98. A publicat șase volume de poezie: Duduca de marţipan (2000), E vremea să porţi cercei (2001), Cartea burţilor și a singurătăţii (2003), Poeme de trecere (2005), Ritmuri de îmblânzit aricioaica (2010) și Cusături (2014). A tradus mai multe cărți din limba franceză, printre care Vara, la zece și jumătate seara de Marguerite Duras. Ediţii ale cărţilor sale au apărut în limba franceză traduse de Jan H. Mysjkin.

Andreea Chiper (n. 1997) a absolvit Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea și este studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universității București.

Raluca Ialomițeanu (n. 1996) a absolvit Liceul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești, iar în prezent studiază la Universitatea Națională de Arte București, departamentul Ceramică – Sticlă – Metal.


Moderatori: Claudiu Komartin & Anastasia Gavrilovici

miercuri, 3 mai 2017

Zilele „Constantin Virgil Bănescu” & Blecher Fest


Două concursuri pentru tineri autori în luna mai. Unul care are deja o tradiție, Zilele „Constantin Virgil Bănescu”, ajuns la ediția a VIII-a, și altul care pornește anul ăsta. Primul, în memoria lui Constantin Virgil Bănescu (1982-2009), celălalt făcut de câțiva oameni pasionați de literatura lui Max Blecher (1909-1938).
Zilele „Constantin Virgil Bănescu” (sau Concursul Național de Poezie „Același cer ce nu e”) se vor desfășura între 13 și 14 mai la Pucioasa (pentru prima dată, după șapte ediții care au avut loc în orașul lui Virgil, Târgoviște). Juriul deja a stabilit câștigătorii, dintr-o listă de 49 de poeți care au trimis texte. Ei sunt, chiar în ordinea asta, Raluca Ialomițeanu, Ioana Pătulea, Irina Temneanu, Ioana Iacob, Anastasia Gavrilovici, Mircea Teodor Răduță și Andreea Petrovici. Pe lângă ei, am remarcat cel puțin încă 10 participanți care puteau liniștit să ia un premiu, i-aș menționa în primul rând (fiindcă au fost printre preferații mei) pe Lucian Brad, Ioana Vintilă și Andreea Chiper. De altfel, Raluca Ialomițeanu și Andreea Chiper vor citi peste patru zile la ediția 151 a Institutului Blecher.
Blecher Fest e organizat de Asociația Anima Intelligentia și pare (cu toate că nu e încă rodat) îndeajuns de promițător (fiindcă organizatorii lui au cele mai bune intenții). Noi, cei de la Casa de Editură Max Blecher, le dăm o mână de ajutor, și poate că asta va cântări întrucâtva în reușita proiectului. În plus, consider importantă și oportună prezența criticului, eseistului și profesorului excepțional care e Dorin Mironescu la Roman pe 27 mai, când va fi festivitatea de premiere. Pentru Blecher Fest se pot trimite texte până pe 14 mai. Regulamentul, puțin cam alambicat, poate fi găsit aici, și mi-aș dori să văd cât mai mulți participanți, fiindcă reușita și continuitatea acestui eveniment în memoria lui Blecher depind și de autorii care vor fi premiați la prima ediție.