luni, 31 decembrie 2018

Poezia în 2018 (3. Antologii)


         Nu cred că are rost să glosez în legătură cu importanța antologiilor. Ele validează sau infirmă valori și legende, indică uneori pulsul actualității unui poet dispărut, alteori nivelul notorietății unuia încă în viață (și implicit în activitate), în orice caz, să urmărești aparițiile antologiilor într-o literatură poate fi ceva la fel de pasionant ca arta de a privi păsările. Și la capitolul acesta, se întâmplă an de an lucruri suficient de dinamice și care ar merita mai multă atenție, comentarii mai aprofundate și care să treacă de nivelul scrijelirii suprafețelor, numai să aibă cine să o facă. Nu e mai puțin important, mă grăbesc să adaug, ca editurile ce scot astfel de selecții să nu țină ascunse cărțile.

         O șansă pentru posteritatea lui Florin Mugur

         Și încep de aici, cu o antologie a cărei apariție mă bucură de principiu, fiindcă i-ar putea face dreptate unui poet, editor și memorialist uitat: Florin Mugur, care s-a sinucis, fiind bolnav în fază terminală, la începutul anului 1991, are parte de o dublă tentativă de recuperare  2018 e anul în care apare monografia Xeniei Negrea, Florin Mugur și poetica exasperării (Eikon, 2018) și antologia O sută și una de poezii (Editura Academiei Române, 2018). Ar fi extraordinar dacă ar fi posibil să pui mâna pe exemplare din această colecție de antologii (în care a apărut anul trecut o selecție din poezia lui Ion Gheorghe, ca să dau numai un exemplu) și fără să lucrezi la Academia Română... Nu zic că posibilitățile de promovare sau de distribuție ale unei edituri atât de specializate precum cea a Academiei pot fi, în condițiile capitalismului rapace de azi, mult mai mari, dar parcă totuși dezinteresul este zdrobitor.
         
         Triada echinoxistă de la 1971 (I. Mircea, Ad. Popescu, D. Flămând)
         Debutul simultan al poeților Ion Mircea, Adrian Popescu și Dinu Flămând în 1971, esențial pentru istoria grupării clujene Echinox, este o poveste cunoscută. Cei trei poeți aveau cu toții douăzeci și patru de ani și ieșeau sub cele mai bune auspicii, fiind marile speranțe ale grupării ce luase naștere cu trei ani mai devreme. Istm, Umbria, respectiv Apeiron au fost cărți despre care s-a scris și care au constituit promisiuni de primă mână în epocă. Cei trei poeți, care au astăzi 71 de ani, au primit Premiul Național Mihai Eminescu Opera Omnia (Adrian Popescu în 2007, Dinu Flămând în 2011, Ion Mircea în 2012), iar Editura Școala Ardeleană le-a scos, cu ocazia împlinirii a jumătate de secol de la nașterea Echinox-ului, antologii zdravene în stare să canonizeze definitiv sau să arate lipsa de actualitate a acestor poetici între care disparitățile au fost tot mai evidente cu trecerea timpului: Ion Mircea, Saga păpădiilor (1971-2018) (Editura Școala Ardeleană, 2018); Adrian Popescu, Poezii (1971-2018) (Editura Școala Ardeleană, 2018); Dinu Flămând, Descos și țes (1971-2017) (Editura Școala Ardeleană, 2018) – două volume însumând 880 de pagini. Ele vin firesc după masiva antologie Poeme (1966-2011) a lui Ion Pop, scoasă de aceeași editură în 2015.

         Emil Brumaru

         Nu mai știu a câta antologie Brumaru este, cele cu adevărat importante pentru mine rămân Poeme alese (1959-1998) (Aula, 2003), Opera poetică (Cartier, 2003) și Eu, îngerul jongler (Cartier, 2017), în selecția severă făcută de Radu Vancu. La împlinirea vârstei de 80 de ani, lui Brumaru îi apare 80 de nimfe-ntr-un dulap (Junimea, 2018) – antologie și studiu introductiv de Bogdan Crețu. Ca orice carte a lui Brumaru, de căutat, de luat și savurat.

         Cartier de colecție: Cioclea, Vieru, Foarță & 20 de poeți din generația războiului

         Înainte ca Editura Cartier din Chișinău să înceapă la mijlocul lui 2016 colecția aceasta de antologii, Tracus Arte domina arealul, însă atât din punct de vedere vizual, cât și dintr-o perspectivă de marketing, Cartier a reușit în acești doi ani și jumătate să încline balanța în favoarea sa, impunând un stil și un nivel calitativ foarte greu de atins (editor: Emilian Galaicu-Păun; concept grafic: Vitalie Coroban). În comparație cu 2016 (când în „Cartier de colecție” au ieșit zece titluri) sau cu 2017 (cinci cărți), anul acesta arată că motoarele nu au mai fost turate la maxim, însă titlurile ieșite sunt de prim nivel: Eugen Cioclea, un mare poet foarte puțin sau deloc cunoscut în România, mai are o șansă de a fi descoperit, cu Dați totul la o parte ca să văd (Cartier, 2018), poeme alese de Emilian Galaicu-Păun; Grigore Vieru, Numele tău (Cartier, 2018)  ediție jubiliară prefațată de Bogdan Crețu; Șerban Foarță, Mulțimea cu un singur element (Cartier, 2018), poeme alese de Robert Șerban; Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului (Cartier, 2018) – ediție alcătuită de Claudiu Komartin, conținând un studiu introductiv și 75 de poeme scrise de 20 de poeți români născuți între 1916 și 1925.

         Tracus Arte: o nouă ediție Bogza și prima antologie postumă Stratan

         În colecția despre care vorbeam mai sus, coordonată editorial de Teodor Dună și vizual de către Mircia Dumitrescu (în care au apărut, din 2012 încoace, antologii memorabile: Ioan Es. Pop, Virgil Mazilescu, Aurel Dumitrașcu, Alexandru Mușina, Nichita Danilov, Mariana Marin, Traian T. Coșovei, Ioan Flora, Ion Mureșan, Gellu Naum), anul acesta nu a ieșit decât Cântecul omului de vânzare (Tracus Arte, 2018), antologie realizată de același Teodor Dună din opera poetică a lui Geo Bogza. Tot la Tracus Arte, însă în altă colecție, a apărut Criminalii și crinii a lui Ion Stratan, antologie alcătuită și îngrijită de Călin-Andrei Mihăilescu.

         Un veteran la momentul bilanțului: Ovidiu Genaru

         Ovidiu Genaru, unul dintre veteranii 60-iști încă în activitate, își vede antologați cincizeci de ani de poezie în Poezii (1967-2017) (Cartea Românească, 2018), o bună ocazie pentru relectura și reconsiderarea unui autor destul de inegal și de narcisic.

         Un act de justețe: Valeriu Mircea Popa

         Deși de vârsta triadei echinoxiste despre care vorbeam mai sus, Valeriu Mircea Popa a debutat târziu, în anii '90, mai exact în 1993, când scotea furnicile și oglinda, iar cartea sa cea mai recentă, a șaptea, a venit acum doi ani: Dar tălpile tale unde sunt? (2016). Poet de finețuri și chinezării, oniric migălos și fanatic al unei scriituri contrase și esențializate, Valeriu Mircea Popa a trecut în ultimul an prin încercări-limită despre care am scris și pe care nu are rost să le aduc în discuție aici. La 71 de ani, poeziei sale i se dă în sfârșit ocazia de a fi descoperită într-o evoluție de-un sfert de secol: Mojar și alte poeme care nu există (Hyperliteratura, 2018) conține, pe lângă poeme din cele șapte volume dintre 1993 și 2016, și 23 de texte inedite strânse în ciclul ce dă titlul antologiei.

         Cel mai tânăr clasic recent: Vlad Moldovan

         La un an după o carte care și-a făcut rapid mulți adepți, Vlad Moldovan se grăbește un pic și încheie o etapă cu Band I (Fractalia, 2018). Apărută la un deceniu de la debut, antologia cuprinde cele trei cărți care l-au impus pe V. Moldovan ca pe unul dintre cei mai admirați și mai influenți poeți (încă) tineri Blank, 2008; Dispars, 2012; Glitch, 2017 – și, pe lângă acestea, un grupaj de inedite.

duminică, 30 decembrie 2018

Poezia în 2018 (2. Protagoniști, cărți, tendințe)


         Câteva observații generale
         2018 a fost un an dominat de poete cu discursuri puternice, clar structurate și debordând de vitalitate, lucru care se vădește nu doar la debutanți. Apoi, spre deosebire de anul trecut, poeții tineri nu au mai dominat scena. A fost anul unor reveniri importante: doi dintre cei mai buni autori care au debutat la începutul anilor '70 au publicat după o perioadă de tăcere cărți întru totul relevante pentru poezia actuală – Ion Mircea a publicat Materia care ne desparte (Junimea, 2018), iar Grete Tartler a venit cu o selecție riguroasă și bine montată din poezia pe care a scris-o din 2004 (când i-a apărut antologia Materia signata) încoace: cele 60 de poeme strânse în Cuvinte salvate (Omonia, 2018) o impun pe poeta Achene-lor zburătoare ca pe unul dintre cei mai buni autori în activitate din generațiile mai vârstnice. De asemenea, Rodica Draghincescu, care după 2000 a scris în limba franceză, revine spectaculos cu FRAHT (Casa de Editură Max Blecher, 2018) și sunt sigur că forța regăsită a scrisului său în românește nu se va domoli cu una, cu două.

         Poezie politică?
         Nu chiar, însă în 2018 a fost mai clar ca oricând în ultimii ani că în poezia românească se dezvoltă, sub presiunea vremurilor pe care le traversăm, o componentă civică tot mai acută. Asediați din toate părțile de vești îngrijorătoare pentru democrație, trăind în urgența fake news-ului, a iliberalismului și a unei crize geopolitice mondiale, poeții români se îndreaptă din nou către un discurs cu nerv, angajat și combativ. Nu, nu e vorba de militantismul sau de angajamentele realismului socialist sau ale barzilor din epoca ceaușistă, ci de recuperarea unei dimensiuni etice, despre emergența unor discursuri tot mai asumate civic și social. E drept, au apărut în ultimii ani volume bune și excelente care ilustrau această tendință – pot fi evocate aici cartea Marianei Codruț, hiatus (2015), sau Recviem pentru țara pierdută (2016) a lui Nichita Danilov –, dar parcă anul acesta clarificările unor opțiuni în sensul pe care încerc să-l descriu (provocate de situația socio-politică a țării) se vădesc în câteva dintre cele mai bune volume de poezie care au apărut. Surprinzător poate, aceste cărți care anunță o radicalizare (din fericire nu doar de ordin tematic, ci asumată integral, având în cele din urmă un sens care privește limbajul, nu doar reliefarea unei stări de fapt a momentului istoric pe care îl traversăm) vin din partea unor poeți cărora li s-au pus până acum diverse etichete care la noi au o mai mereu o nuanță depreciativă: manieriști, estetizanți, experimentaliști, în tot cazul scriitori ce nu au părut în trecut foarte preocupați de poezia cu miză socială, de discursul protestatar sau de poemul civil. Iată-i: Ruxandra Cesereanu, cu Scrisoare către un prieten și înapoi către țară. Un manifest (Paralela 45, 2018), Cosmin Perța, în Cântec de leagăn pentru generația mea (Paralela 45, 2018) și Constantin Abăluță, cu a sa Mai sincer ca Himalaya. Poeme politice (Casa de Editură Max Blecher, 2018), la care se poate adăuga debutul matur, deja amintit, al lui Flori Bălănescu, dar și poemele inedite a două dintre cele mai bune autoare de azi, Mariana Codruț și Teodora Coman, care cred că vor scoate la anul cărți excelente.

         Cărțile anului
         Risc și eu câteva predicții, care nu au legătură în primul rând (cel puțin așa aș vrea să cred) cu gusturile mele, și încerc să nu amestec în asta nici treaba de editor pe care o fac de opt ani încoace. Pe lângă volumele deja amintite ale lui Constantin Abăluță, Grete Tartler, Ruxandra Cesereanu, Rodica Draghincescu și Cosmin Perța, cred că în următoarea perioadă se va vorbi și se va scrie ca despre cărți importante ale anului care se încheie despre Monoideal (Nemira, 2018)  revenirea lui V. Leac după o carte așteptată care mai degrabă a dezamăgit (Unchiul este încântat, 2013 și Romulus Bucur, Odeletă societății de consum (Tracus Arte, 2018).
         Cu Monoideal, cred că Leac a dat lovitura, confirmând deplin promisiunile de acum 12-13 ani, când înviora 2000-ismul cu Seymour: sonata pentru cornet de hârtie (2005, 2006) și Dicționar de vise (2006). Romulus Bucur este unul dintre cei mai buni poeți 80-iști, și poate singurul dintre lunediști care a reușit, de aproape patruzeci de ani câți au trecut de la primele poezii, să nu scadă ștacheta și să rămână, de la o carte la alta, la fel de vital, de subtil & surprinzător, lucru dovedit și în a șaptea sa carte de poezie (fără a pune la socoteală legendarul volum colectiv Cinci și nici antologia de Poeme alese de acum un deceniu).

         Un recensământ cât mai puțin arbitrar
         Mi-am luat această precauție aproape de fiecare dată când am alcătuit asemenea bilanțuri, recensăminte sau selecții – e foarte greu, dacă nu imposibil, chiar și pentru cineva foarte dedicat poeziei prezentului, să aibă o imagine completă a unui peisaj fărâmițat și imposibil de acoperit integral, lucru explicabil prin mijloacele limitate de promovare și distribuție ale editurilor specializate, prin marginalitatea inevitabilă a fenomenului poetic, dar și prin autosuficiența și jemanfișismul atât de răspândite. Un criteriu valid după care te poți ghida rămâne editura (și implicit colecția) în care apare o carte. Astfel, nu e un secret pentru nimeni că în ultimul deceniu au fost cam șapte-opt edituri (în general mici și ultraspecializate) care au concurat pe un segment față de care cele câteva antreprize editoriale puternice și profitabile din România nu au nici un fel de interes (fiindcă lucrurile nu funcționează aici în logica imbatabilă a business-ului, adică a generării de profit). Dacă la începutul anilor 2000, Vinea domina peisajul, secondată poate de Brumar, piața de poezie s-a diversificat odată cu rebranduirea Cărții Românești (care a fost pentru unsprezece ani sub tutela Polirom-ului) și cu apariția editurilor Tracus Arte, Charmides, Max Blecher, CDPL, mai recent Fractalia (ce pare să fi înlocuit locul lăsat gol de Herg Benet, care nu mai publică poezie). Editura Școala Ardeleană a devenit cea mai activă editură a Clujului, având un program editorial variat și prietenos cu poezia scrisă azi în Ardeal. Odată cu trecerea Svetlanei Cârstean de la Pandora M la Nemira, a apărut o colecție nouă, Vorpal, în care apar în fiecare an patru cărți de poezie alese cu grijă și promovate pe măsura posibilităților Nemirei. Despărțirea Paralelei 45 (rămasă în grija lui Cosmin Perța) de Cartea Românească (dirijată acum de Călin Vlasie și centrată pe universul paralel în care Nicolae Manolescu mai are vreo autoritate critică sau morală) a pus și aceste două edituri pe făgașe limpezi: Paralela 45 a început să conteze din nou, iar Cartea Românească a căzut în irelevanță. Charmides a avut un 2018 destul de neconvingător, după ce în 2017 a dominat poezia de la noi prin titlurile propuse și premiile pe care acestea le-au luat. Sigur, mai sunt și excepții de la regulă, an de an apărând cărți de poezie cel puțin menționabile și la alte edituri decât cele pomenite mai sus.
         
         Acestea fiind spuse, nu pot fi ocolite, în opinia mea, volumele publicate anul acesta de Robert Șerban (Tehnici de camuflaj, Tracus Arte, 2018), Alina Purcaru (Indigo, Tracus Arte, 2018), Daniela Rațiu (staniol, Charmides, 2018), Octavian Soviany (Poeme de dragoste, Charmides, 2018), Andra Rotaru (tribar, Nemira, 2018), Mihai Ignat (frigul. elegie, Nemira, 2018), Angelica Stan (produse miraculoase, Paralela 45, 2018), Gelu Diaconu (mother, Paralela 45, 2018), Grigore Șoitu (după-amiaza unui câine, Paralela 45, 2018), Lavinia Bălulescu & Constantin Bălulescu (zmeii sunt de treabă, Paralela 45, 2018), Daniel Pișcu (Halucinogene, CDPL, 2018), Constantin Abăluță (trecerea în alt ocean, CDPL, 2018), Nora Iuga (alături cu drumu, CDPL, 2018), Liviu Antonesei (5 balade rock, Vinea, 2018), Ionel Ciupureanu (e timpul să visăm un măcel, Casa de Editură Max Blecher, 2018), Radu Andriescu (Jedi de provincie, Casa de Editură Max Blecher, 2018), Adriana Teodorescu (Povești de trecere cu noi, Casa de Editură Max Blecher, 2018), Ioan Șerbu (krav maga, Casa de Editură Max Blecher, 2018), Robert Gabriel Elekes (o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine, Casa de Editură Max Blecher, 2018), Traian Ștef (Epopeea șobolanului Louse, Editura Școala Ardeleană, 2018) și Cristina Ispas (40. să înceapă jocurile, Fractalia, 2018). O mențiune specială pentru Virgil Leon, pe care l-am descoperit de-abia acum, odată cu a patra sa carte (P.S., Idea, 2018).

joi, 27 decembrie 2018

Poezia în 2018 (1. Debutanții)


        Încep azi un serial pe care-l voi întinde pe trei episoade. Subiectul e producția poetică a anului 2018. Cei care mă urmăresc știu că încerc să fac asta an de an (ba chiar am alcătuit împreună cu Radu Vancu trei antologii în trei ani consecutivi în care am încercat să surprindem varietatea și bogăția de direcții și tendințe din literatura română actuală).

        Preliminarii. O recapitulare a lui 2017
        Spun de la început că, în comparație cu 2017, anul care se încheie a fost mai puțin spectaculos și pare să fi înregistrat cam la toate categoriile de vârstă un recul în raport cu anul trecut. E oarecum firesc, 2017 fiind anul în care au publicat cărți de confirmare deplină, odată trecuți de 35 de ani (cu al patrulea, al cincilea sau chiar al șaselea volum) câțiva dintre cei mai buni și mai constanți poeți debutați în 2002-2003 (Elena Vlădăreanu, Teodor Dună, Dan Coman, Ștefan Manasia). Pe lângă aceștia, câțiva autori ceva mai tineri, dar care sunt după a treia carte în prima linie (Diana Geacăr și Vlad Moldovan), revenirea Anei Dragu, cea de-a patra carte semnată de Moni Stănilă, volumul foarte bine primit al Cosminei Moroșan (care practic a redebutat după unsprezece ani de la o primă carte adolescentină). Apoi, dintre cei care au început să-și facă un nume după 2010: Teodora Coman, Andrei Dósa, Vlad Drăgoi, Olga Ștefan, Florentin Popa, Mihók Tamás, Andrei Zbîrnea, Yigru Zeltil. De aceea, deși au scos cărți noi 80-iști și 90-iști cunoscuți: Liviu Ioan Stoiciu, Octavian Soviany, Radu Andriescu, Nicolae Coande, Dumitru Crudu sau Robert Șerban (la care putem adăuga un volum postum al lui Ion Stratan), anul a fost totuși dominat de cei de după 2000, care au ajuns, s-ar zice, la maturitate și sunt promoția cea mai productivă și mai dinamică a momentului (aflându-se, dacă e să fac o comparație, cam unde erau 80-iștii și 90-iștii în prima parte a anilor '90).
        Cât privește poeții care au scos prima carte în 2017, s-au remarcat cel puțin șase cu formule foarte diferite, fiecare arătând un mare potențial de evoluție pe culoarul său: Cristina Stancu, Dan Dediu, Ovidiu Komlod, Ligia Keșișian, Simona Nastac și Nicoleta Nap.

       Debutanții din 2018
       Cei care se remarcă după o primă carte publicată anul acesta sunt Mina Decu (Desprindere, Charmides, 2018), Ioana Vintilă (Păsări în furtuna de nisip, Casa de Editură Max Blecher, 2018), Vlad Serdarian (Teritoriul animalelor, Tracus Arte, 2018), Iuliana Lungu (KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie, Fractalia, 2018) și Flori Bălănescu (revoluția permanentă, mon amour!, Ratio et Revelatio, 2018). Alături de ei, menționabili și cu real potențial de creștere sunt Alexandru Nathan Moisii (Singurătatea e o boală cronică, Hecate, 2018), Andreea Lupu (Instituția, Paralela 45, 2018), Onisimus Lang (Sfidarea stafidelor, Casa de Editură Max Blecher, 2018), Mihai Marian (Negru Opac, Eurostampa, 2018), Romeo Aurelian Ilie (Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutul, Tracus Arte, 2018), iar Irina Roxana Georgescu a publicat Noțiuni elementare (Cartea Românească, 2018) după ce, cu un an în urmă, editura pariziană L'Harmattan îi scosese volumul (Intervalle ouvert).
         Merită menționate câteva concursuri de debut care au deja o tradiție: Concursul de debut Max Blecher, ajuns la ediția a opta, câștigat în 2018 de Ioana Vintilă; Concursul de debut Alexandru Mușina, ajuns la ediția a cincea, câștigat de Vlad Serdarian. Și că au fost deja decernate două premii care au în vedere cărți apărute începând din toamna anului anterior și până în toamna următoare, adică Premiul pentru debut Iustin Panța (ajuns la ediția a șaptesprezecea), luat anul acesta de către Andreea Lupu, și Premiul Sofia Nădejde (a cărui primă ediție a avut loc în decembrie), câștigat la secțiunea debut de Iuliana Lungu.
         Rămâne să vedem ce vor decide pe 15 ianuarie juriile celor două premii pentru poezie la care toată lumea e atentă la-nceput de an: Premiul Național Mihai Eminescu Opus Primum de la Botoșani și Premiul Tânărul poet al anului (care nu e musai să fie un debutant, ci un autor sau o autoare care nu a împlinit încă 35 de ani) la Gala Tinerilor Scriitori de la București.

duminică, 23 decembrie 2018

Lansare „Jedi de provincie” și „Poesis internațional” 22 la Iași


A fost una dintre cele mai reușite lansări ale anului, în Cafeneaua Sage de la parterul Bibliotecii Universitare din Iași, un local ticsit de oameni veniți pentru Radu Andriescu, Mariana Codruț, Liviu Antonesei, Dorin Mironescu și Cătălin-Mihai Ștefan. A fost a doua lansare a cărții lui Andriescu, Jedi de provincie (Casa de Editură Max Blecher, 2018), după cea din 30 septembrie de la Tramvaiul 26 din București, și cea de-a treia prezentare a numărului 22 (2/2018) al publicației „Poesis internațional” (după București și Brașov) – urmează în 2019 să mai merg cu ea prin țară, legând-o poate și de lansări la antologia recentă Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine (Cartier, 2018).





luni, 17 decembrie 2018

Prima lansare la „Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine”, joi 20.12, la Chișinău



Era și firesc să pornească de la Chișinău, unde a apărut, în „Cartier de colecție”, fiind cel de-al nouăsprezecelea titlu din această serie pornită cu doi ani și jumătate în urmă. Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine se lansează în premieră joi, 20 decembrie, de la ora 18.15, în Librăria din Centru (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 126, Chișinău), unde voi vorbi despre câteva dintre istoriile puțin sau deloc cunoscute pe care le-am descoperit, dar și despre frisoanele și aventura alcătuirii acestei antologii, precum și despre travaliul de cercetare pe care l-a presupus scrierea studiului introductiv.

vineri, 14 decembrie 2018

Paul van Ostaijen, „Semnalul”


Ultima carte apărută anul acesta la Casa de Editură Max Blecher este Semnalul lui Paul van Ostaijen (1896-1928) și iese la o sută de ani de la apariția ei, o dată istorică pentru poezia neerlandofonă. Ediția este bilingvă, traducerea în românește aparținându-le Doinei Ioanid și lui Jan H. Mysjkin, și-i însoțită de o prefață utilă și pasionantă semnată de Mysjkin.


miercuri, 12 decembrie 2018

A patra ediție a Premiilor „Matei Brâncoveanu”


Anul trecut pe vremea asta, luam pentru „Maeștrii unei arte muribunde” un premiu despre care doar auzisem, deși era la a treia ediție: „Matei Brâncoveanu”. M-au entuziasmat calitatea premiaților de la celelalte categorii și faptul că evenimentul e susținut de privat (Fundația Alexandrion, condusă de Nawaf Salameh), ceea ce-n România se-ntâmplă atât de rar (a se citi: mai deloc). Premiile decernate aseară arată la fel de bine, și cred că e de ajuns să-i menționez pe Teodor Dună, premiat la secțiunea Literatură pentru al cincilea său volum de poezie, kirilă, Gabriel Bebeșelea (dirijor deja faimos la numai treizeci și unu de ani), actrița Silvana Mihai sau arhitecta Ilinca Păun Constantinescu. Dacă ar fi cinci astfel de inițiative în România noastră plină de corporații și firme prospere care sparg bani în idioțenii strigătoare la cer, cultura română ar sta ceva mai bine și nu ar mai da impresia asta de pauperitate și subnutriție cronică.


luni, 10 decembrie 2018

Festivalul de poezie subversivă reSet


Liga Literară din România, în parteneriat cu revista Poesis internațional” și Clubul de lectură Institutul Blecher, vă invită la ediția-pilot a Festivalului de poezie subversivă reSet. Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 15, la Biblioteca Națională a României (Bd. Unirii, nr. 22, București), vor citi douăzeci de poeți contemporani, de la proaspătul octogenar Constantin Abăluță (autor, în 2018, al volumului Mai sincer ca Himalaya. poeme politice) și veteranii optzeciști Florin Iaru și Octavian Soviany, până la tinerii poeți Miruna Vlada, Răzvan Andrei și Anastasia Gavrilovici. Partener media: Radio Guerrilla.


joi, 6 decembrie 2018

Lansare Robert Elekes + Ioan Șerbu la Brașov


Mâine, vineri 7 decembrie, a doua prezentare/ lansare, tot în tandem (la fel ca la București pe 18 noiembrie), a cărților celor noi semnate de Robert Gabriel Elekes, o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine, și Ioan Șerbu, krav maga. De la ora 19, în Visssual, pe Str. Fabricii (lângă Kaufland-ul de pe Avram Iancu). O să vin și cu exemplare din cel mai recent număr al revistei „Poesis internațional” (în care au semnat trei brașoveni) pentru cei interesați.


luni, 3 decembrie 2018

Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine


         E în tipar de câteva zile și sper să pun mâna pe ea în cel mult o săptămână. O carte la care am lucrat mult, firește că nu încontinuu, ba cu pauze uneori uriașe. Prefața (dincolo de antologia propriu-zisă, în care îmi asum niște pariuri, această introducere substanțială era în capul meu, și continui să cred că reprezintă o miză foarte importantă a proiectului) a fost scrisă într-o săptămână, dar pot spune că m-am pregătit pentru ea câțiva ani, citind, cred, cam toate cărțile despre generația războiului (sau care aveau măcar atingere cu autori, episoade, lucruri relevante pentru căutarea mea), plus familiarizarea cu câteva colecții de reviste și alte tipărituri mai rare  nu mai făcusem asta cu atâta migală până acum.
          Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine, subintitulată Poeți ai generației războiului e, nu am nici un dubiu, o apariție importantă. Pe lângă studiul cu care se deschide, un text documentat și util prin intermediul căruia oricine-i interesat se poate familiariza cu subiectul și intra în atmosfera și problemele epocii care m-a interesat, cartea cuprinde selecții din douăzeci de poeți născuți între 1916 și 1925 (cel mai mare este poetul-matelot George Dan, mezinul e prietenul său Marcel Gafton, care debutează în volum de-abia în 1972), cei mai mulți fiind însă născuți între 1919-1920 (Constant Tonegaru, Mihnea Gheorghiu, respectiv Geo Dumitrescu) și 1923-1924 (Ion Caraion, Mircea Popovici, Mihail Crama, respectiv Ben. Corlaciu, Alexandru Lungu sau Iordan Chimet).
          Pe lângă aceștia deja menționați, poeți pe care i-am mai introdus în Sârmă ghimpată. Când focurile... sunt: Dimitrie Stelaru (cu poeziile căruia se deschide antologia propriu-zisă), Sergiu Filerot, C.T. Lituon, Ioan Cutova, Margareta Dorian, Victor Torynopol, Radu Teculescu, Elena Diaconu și Ovidiu Râureanu. E un echipaj variat, care arată însă și o anumită varietate de stiluri și explorări poietice, dincolo de direcțiile principale ale generației, cel mai clar conturate în jurul grupării Albatros și al celei (despre care se vorbește și se scrie, inexplicabil pentru mine, mult mai puțin) strânse laolaltă de Vladimir Streinu (care prin revista Kalende, cenaclul pe care îl ținea și sprijinul constant & concret de-a lungul celor mai grei ani ai deceniului  de fapt până se strică totul, regele abdică, iar comuniștii preiau complet puterea , a jucat un rol foarte important pentru o bună parte dintre poeții pe care i-am prins în această „poză de grup).
         Antologia e împărțită în două secțiuni. Prima, Sârmă ghimpată, conține selecții ceva mai zdravene (de câte douăsprezece-paisprezece pagini): zece poeți pe care îi consider esențiali pentru poezia acestei generații (sau promoții, sau desant). Desigur că planetele cele mai mari ale acestui sistem solar sunt Stelaru, Tonegaru, Dumitrescu și Caraion, însă pe lângă ei sunt prezențe extrem de speciale, planetoizi și sateliți pentru ale căror cărți de tinerețe am de ani buni o slăbiciune (ca Mircea Popovici, cu Izobare, Alexandru Lungu cu Ora 25 sau Ben. Corlaciu, cu Arhipelag și îndeosebi Manifest liric). O miză importantă a acestei prime părți este readucerea în actualitate a doi poeți complet uitați, cu stiluri, temperamente și destine complet diferite. Primul este Sergiu Filerot (1921-1989), care a apucat totuși să publice după 1980 cărțile recapitulative Vitrină secol XX (1982) și Reîntâlniri (1985), iar al doilea – C.T. Lituon (1922-1948), ale cărui versuri au fost pentru prima dată adunate într-o carte de-abia în 2003, însă fără niciun ecou. Sunt sigur că cele șase poezii selectate din ceea ce a lăsat tânărul Lituon vor fi descoperite cu uluială de unii cititori.
          A doua parte a antologiei e mai eteroclită și cuprinde autori pe care i-am vrut aici pentru a sugera (de fapt, pentru ca textele lor să sugereze) către ce s-ar fi putut îndrepta poezia noastră de după 1947 dacă societatea românească nu ar fi suferit, mai bine de un deceniu, comoția proletcultistă. Când focurile se vor stinge printre ruine conține doar cincisprezece poezii scrise de zece poeți puțin sau deloc cunoscuți (cred că în special poveștile poetelor Margareta Dorian și Elena Diaconu vor interesa și vor impresiona, vorbind destul de clar și despre altfel de dezechilibre ale epocii pe care am dat zoom în această carte). Se găsește aici și minunatul scriitor Iordan Chimet, ale cărui poezii scrise pe la mijlocul anilor '40 au apărut pentru prima oară neciuntite de nicio Cenzură de-abia la sfârșitul secolului XX (titlul acestei a doua secțiuni e dat de un vers de-al său).
          În tot, șaptezeci și cinci de poeme culese din douăzeci și trei de volume (plus alte câteva care au rămas în reviste sau arhive ale vremii), însoțite de un aparat critic serios și de prezentări scrise cu empatie și cu dorința de a-i aduce pe acești tineri lipsiți de noroc în fața unui public format, șaptezeci și cinci de ani mai târziu, din generația nepoților și din cea a strănepoților lor. O carte însoțită de aproape patruzeci de fotografii care-s uneori de-a dreptul hipnotizante și poartă semnătura lui Andrei Păcuraru  lucrurile s-au potrivit ideal și în privința asta. O carte în care cred și care sunt sigur că va avea, la fel ca celelalte două antologii pe care le-am publicat în Cartier de colecție în 2016, respectiv 2017, o răspândire și o receptare foarte bune. Cei douăzeci de poeți republicați în ea le merită pe deplin.



luni, 26 noiembrie 2018

Două lansări la „FRAHT”-ul Rodicăi Draghincescu



Marți, 27 noiembrie, de la ora 17, la Muzeul Național al Literaturii Române din Str. Nicolae Crețulescu, nr. 8 (sala Perpessicius). Vor vorbi în afară de mine, ca editor al cărții, Bogdan Ghiu și Anastasia Gavrilovici.


Joi, de ziua Rodicăi, lansăm FRAHT la Timișoara. Vorbesc despre carte, ca despre un eveniment literar al poeziei noastre din 2018, Simona Constantinovici, Marcel Tolcea, Robert Șerban și subsemnatu, în cadrul unei întâlniri moderate de Tudor Crețu. Se va-ntâmpla în Aula Bibliotecii Centrale Universitare a Universității de Vest (str. Vasile Pârvan, nr. 4A).

joi, 22 noiembrie 2018

Ioana Vintilă, „Păsări în furtuna de nisip” și Institutul Blecher, ediția 191


După cum am anunțat pe 24 octombrie, volumul câștigător al ediției din 2018 a Concursului de debut Max Blecher îi aparține Ioanei Vintilă. Ea este cel mai tânăr poet publicat de Casa de Editură Max Blecher în cei opt ani și ceva de când am deschis șandramaua: Păsări în furtuna de nisip este al 15-lea debut și cea de-a 85-a carte scoasă de noi în această perioadă (nu pun la socoteală cele 10 volume ale revistei Poesis internațional, seria a doua).
Cartea Ioanei Vintilă e recomandată pe ultima copertă de doi excelenți scriitori ai generației 2000, Radu Vancu și Rita Chirian, care au avut, fiecare în felul său, o contribuție la formarea ei în cercul din jurul grupării Zona nouă”, de unde au mai ieșit în ultimii șase ani Anatol Grosu (epistola din filipeni, Casa de Editură Max Blecher, 2012), Krista Szöcs (cu genunchii la gură, Charmides, 2013), Ioan Șerbu (Lego, Tracus Arte, 2014), Ana Donțu (Cadrul 25, Casa de Editură Max Blecher, 2015), Andrei C. Șerban (Coregrafii, Charmides, 2015), Sînziana Șipoș (Somnul din conducte, Charmides, 2016) și Savu Popa (Ipostaze, Paralela 45, 2017).
Ioana va veni de la Cluj, unde studiază Biotehnologie la „Babeș-Bolyai”, pentru lansarea cărții ei, din care va citi alături de Rodica Draghincescu (ce revine, așa cum mai scris, după optsprezece ani cu FRAHT), duminică de la ora 19, la ediția 191, ultima din 2018, a clubului de lectură Institutul Blecher.


Ioana Vintilă, Păsări în furtuna de nisip
Casa de Editură Max Blecher, 2018
Colecția „Opera Prima”


Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 25 noiembrie 2018, de la ora 19, în localul-librărie Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu poetele Rodica Draghincescu și Ioana Vintilă, care vor citi din volumele lor, FRAHT, respectiv Păsări în furtuna de nisip. În cadrul întâlnirii va avea loc și prezentarea numărului 22 (2/2018) al revistei Poesis internațional.

Rodica Draghincescu (n. 1962, Buziaș) debutează în 1993, cu volumul de versuri Aproape cald, urmat până la sfârșitul deceniului de fiecare avem sub pat niște fotografii de care ne este rușine (1995), Obiect de lux ascuțit pe ambele părți (1997), Ah! (antologie, 1998) și EU-genía (2000), care o fixează ca pe unul dintre cei mai percutanți autori ai generației 90. A mai publicat romanele: Distanța dintre un bărbat îmbrăcat și o femeie așa cum E (1996) și Craun (1999), Zâna dracilor [jurnalul care își omoară cititorii] (2009), precum și Tangouri pe trambulină, Yes-euri (1999). Emigrează în Franța, unde îi apar volume de poezie: La poussière du soir (2001), Fauve en liberté (2003),  La lune n’est pas un simple mouchoir (2003), Ra(ts) (2012), Rienne (2015), romane, eseuri și interviuri cu personalități ale literaturii europene. Are șase cărți apărute în Germania și un volum de poezie, A Sharp Double-Edged Luxury Object (2014), editat în Statele Unite. A fondat în 2010 revista internațională online Levure littéraire. Revine în literatura română cu FRAHT (Casa de Editură Max Blecher, 2018).

Ioana Vintilă (n. 1997, Sibiu) a fost mezina grupului „Zona nouă” de la Sibiu și a citit la ediția 75, din 18 mai 2013, a Institutului Blecher. În 2016 a reprezentat România, ajungând în finala PEN International New Voices Award. În prezent studiază Biotehnologie în cadrul Facultății de Biologie și Geologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca. În toamna anului 2018 a câștigat cea de-a opta ediție a Concursului de debut „Max Blecher”, și astfel i-a apărut volumul Păsări în furtuna de nisip (Casa de Editură Max Blecher, 2018).

Moderator: Claudiu Komartin


luni, 19 noiembrie 2018

Mâine, la Cărturești Verona, cu Bogdan Ghiu


          Am participat, pe 30 octombrie, la unul dintre cele mai emoționante evenimente din ultima vreme, Cercul de la Cărturești Verona, împreună cu Radu Vancu și Eugen Ciurtin (care a fost moderator). Mâine, marți 20 noiembrie, de la ora 19, eu voi fi cel care va pune întrebările și-l va descoase pe invitat, care de data asta e Bogdan Ghiu.
          Poet, traducător, traductolog, eseist, unul dintre cei mai strălucitori și mai prolifici autori ai Generației 80, și mezinul ei care tocmai a împlinit 60 de ani. Ceea ce, îi spuneam și lui Radu Vancu de curând, mi se pare de necrezut. Despre tinerețe și poezie, despre ce descoperă și învață poeții din traducerea textelor altora, despre Cenaclul de Luni, Cinci și alte câteva lucruri care mă interesează în cea mai mare măsură voi încerca să discut cu Ghiu de-a lungul acestei întâlniri. A patra moderată de mine, prima fiind pe 3 noiembrie 2015, cu Angela Marinescu. Au urmat, în aceeași librărie Cărturești, evenimente similare (deși foarte diferite-ntre ele) cu Octavian Soviany (la sfârșitul lui februarie 2016) și Marius Oprea (pe 31 martie 2016).


sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Institutul Blecher, ediția 190




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 18 noiembrie 2018, de la ora 20.00, în localul-librărie Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu poeții Robert Gabriel Elekes și Ioan Șerbu, care vor citi din volumele lor, o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine (Casa de Editură Max Blecher, 2018), respectiv krav maga (Casa de Editură Max Blecher, 2018).


Robert Gabriel Elekes (n. 1985, Brașov) a publicat volumele: aici îmi iau dinții-n spinare și adio (2015), pentru care a primit Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut, și o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine (2018). Din 2015, organizează în localul brașovean Tipografia seria de lecturi „Dactăr Nicu's Skyzoid Poets”, ajunsă în toamna lui 2018 la ediția 32. Poet, performer și traducător, doctor în filologie cu o lucrare ce trata opera scriitorilor germani din România anilor ʻ70-ʻ80.

Ioan Șerbu (n. 1983, Agnita) a frecventat, cât era student la Litere în Sibiu, cenaclul „Zona nouă” și a debutat cu volumul Lego (2014), ca urmare a câștigării premiului „Budila Express”, revenind patru ani mai târziu cu krav maga (2018). Este doctorand al Universității „Transilvania” din Brașov.


Moderator: Claudiu Komartin


joi, 15 noiembrie 2018

Cristian Simionescu (1939-2018)


Cristian Simionescu s-a născut pe 21 iulie 1939 în Hlipiceni, jud. Botoșani. A absolvit Filologia la Iași, debutând cu volumul de poezie Tabu (1970). Unul dintre cei mai discreți și mai reținuți autori ai promoției sale, Simionescu a publicat doar câteva cărți, fără să arate frenezia editorială a multora dintre 70-iști: Vicleniile oceanului (1980), Maratonul (1985), Insula (1988) au impus un poet neînseriabil, care a propus, alături de Vasile Vlad, o poetică insolită și imprevizibilă. După 1990, i-au mai apărut câteva antologii montate cu acribie, la care a mai adăugat uneori poeme inedite: Maratonul (1995), Poezii (1997) și Ținutul bufonilor (2002, 2010) i-au consolidat reputația de maestru al deriziunii și autoderiziunii printre admiratorii scrisului său (nu mulți, dar fini cunoscători ai poeziei românești din ultima jumătate de secol). În 2009 i-a fost decernat la Botoșani Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia. Retras în ultimele decenii la Bârlad, Simionescu s-a stins din viață pe 13 noiembrie 2018.


Masca de gaze

S-au sărutat și cu masca de gaze pe figură
S-au săturat?
Meduzele cad una peste alta
și totuși – în minte – le ordonez,
ca și cum totul e în ordine.
Am treburi mai grave, așa că micile neajunsuri
și disconforturi nu mă torturează. Le iau așa cum sunt.
Uneori curenții calzi sunt mai blânzi (când ești și tracasat)
decât istoria care ne regulează în fiecare clipă
rupându-ne viața, care să nu mai țină cont de nimic
Deci, nu-ți arăta rănile
Și vezi ce poți dărui ție însuți și altora
Fă daruri, fă-ți daruri,
altfel poți căpia!
Nu-i nevoie să plângi, ia taurul de coarne
că nu se poate să stai de vorbă cu Dumnealui față în față
și să vorbiți, să aveți dialog, să-l bați pe umăr...

Cum de mai aud prin chaos șoapta lui Pater?

Biciuit de atâtea ori, fără să țipi
și tu poți fi numită ființă
sau mai puțin decât o ființă
sau mai mult?

Mai măruntă decât o sulă de cusut sacii sisifici
de piele și de pânză
În mine mai există un om pe care încă nu l-am văzut.
Sufletul tău cald ca o piele de cal?
Nu știu cine m-a rănit, nu-l văd niciodată
pe cel care-mi linge rănile 
Cine mi-a trăit viața
care a rămas în urmă?

Cristian Simionescu



luni, 12 noiembrie 2018

Robert G. Elekes și Ioan Șerbu la Casa de Editură Max Blecher


          În cazul amândurora, e vorba despre al doilea volum de poezie, după debuturi remarcate, premiate și cântate la oraș și sate.
          Robert Gabriel Elekes (n. 1985) revine, după Aici îmi iau dinții-n spinare și adio (Tracus Arte, 2015), care a luat în 2016 mințile tuturor juriilor literare din România, cu o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine (Casa de Editură Max Blecher, 2018), carte mai coerentă și mai bine legată, care o să le pice bine multor cititori.
          Ioan Șerbu (n. 1983), care a publicat Lego (Tracus Arte, 2016) ca urmare a câștigării Premiului „Budila Express” (premiere foarte nimerită, el fiind, de unde privesc eu lucrurile, unul dintre continuatorii poeticii din linia Alexandru Mușina – Romulus Bucur  Grupul de la Brașov), scoate krav maga (Casa de Editură Max Blecher, 2018), și de acum cred că e pregătit pentru publicarea primului lui roman.
          De cartea lui Elekes ne-am ocupat eu (ca editor) și Ana Toma (designul copertei), iar la cartea lui Șerbu au contribuit decisiv Radu Nițescu (dacă-l interesează așa ceva, cred că Radu poate fi un foarte bun redactor de carte de poezie) și Sasha Segal (care a creat imaginea copertei, la a doua colaborare cu noi).
          Elekes și Șerbu vor citi duminică seara, la ediția 190 a Clubului de lectură Institutul Blecher de la Tramvaiul 26, dar asta va fi după ce vor fi avut lansări la Târgul de carte Gaudeamu– Elekes, sâmbătă mai către seară, iar Șerbu – duminică după-amiază. (Voi anunța mâine-poimâine orele la care ne vom putea îmbulzi împreună la standul Casei de Editură Max Blecher, nivel 7.70, stand 338, de la Romexpo.)


Robert Gabriel Elekes, o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine
Casa de Editură Max Blecher, 2018
colecția „Plantații”

O nevoie de intervenție exterioară într-o viață din care ceva lipsește și multe dau pe dinafară. O nevoie de Deus ex machina din partea unui dumnezeu despre care se vorbește urât și care poate arăta maximum ca Trump care se uită fix la tine, patern, direct din Casa Albă. Un nombrilism care se poate autostimula textual în buclă, ca un copil care uită de el însuși în timp ce suge un colț din păturica preferată. Un postumanism care te-ntoarce fix de acolo de unde ai plecat. Iar acolo, și la plecare și la sosire, un Narcis privindu-se non stop pe sine însuși într-o baltă murdară, undeva sub Tâmpa sau undeva la o gură de metrou. Un poem remarcabil despre imposibila viață cu tine însuți pe care te iubești fără speranță.” (Svetlana Cârstean)


Ioan Șerbu, krav maga
Casa de Editură Max Blecher, 2018
colecția „Plantații”

Îmi place mult cum scrie Ioan Șerbu. Îmi place că are umor. Poemele din krav maga sunt majoritatea autobiografice, scene bine puse pe peliculă, care te țin captiv, te fac, după ce l-ai început, să vrei să citești volumul până la capăt.
Spre sfârșitul anilor ’30, luptele stradale cu grupările antisemite la care ia parte în Bratislava îl fac pe Imi Lichtenfeld, specialist în arte marțiale, să constate diferențele dintre sporturi și situațiile de luptă reale. Asta duce mai târziu la dezvoltarea Krav Maga (în ebraică, luptă de contact), un sistem de arte marțiale bazat pe tehnicile de autoapărare pe care Lichtenfeld le-a predat inițial în armata israeliană. Poemele din krav maga lasă această impresie de autentic, poezie care nu te îmbrobodește.Personal, sincer, cu fente și umor, fără șmecherii (sau din contră, plin de ele). O să vă placă.” (Radu Nițescu)

duminică, 11 noiembrie 2018

Rege printre soldați

(colaj din texte semnate de Alexandru Lăcătușu, Dan Tecucianu, Claudia Cristea, Angelica Stan, Andrada Yunusoglu, Dana Dilimoț, Ioana Hodor, Francesca Rusu, Mădălina Ivan, Iulia Stoichiț, Nadina Nicolov, Ruxandra Gîdei și Oana Nasta pentru Atelierul Mornin’ Poets)

azi soarele a apus ca-n oricare altă zi
fără furie fără jocuri de culise
rulează un film nordic pe fundal
peste noi cad bile de sticlă
trec râzând oameni
cu fluturi desenați pe jumătate de față
și tot ce își spun se aude atât de clar sub ape

legile universului marvel au prevăzut
că viața asta de adult va fi ok
că voi câștiga bine
că autoflagelarea va asigura calmul
cine ar putea să facă asta trebuie anchetat
toți ajungem oale și ulcele
placa de memorie se șterge la prima rafală de vânt

află deci că e vânt în sardinia
chiar dacă aici toți umblă cu cămașa descheiată
și sandalele pline de nisip
uite cum se dau copiii în tiribombe
cu dinții dezveliți
neștiind nimic despre prognoza
de chisturi și gâlme

un cadavru sudat cu fruntea de frunțile noastre
puștoaica încă mai trage de el
rege printre soldați
pe autostrada spre testicule
fără semne luminoase fără parapeți melancolici
mii de drumuri prin orificii povești cu funcționari loviți în cap
și rujul periculos

vineri, 9 noiembrie 2018

„Poesis internațional” vol. 22 (2/2018)




Din 2010, când am pornit la drum cu „Poesis internațional”, sunt pus la fiecare nou număr în dificultatea de a scrie – după câteva luni de elaborare a principalelor linii pe care se va structura și organiza conținutul revistei, de corespondență insistentă cu zeci de poeți, traducători, critici și eseiști, de editare a materialelor primite și de rezolvare a glitch-urilor neașteptate care au apărut pe parcurs – editorialul. Începând cu numărul 13 (1/2014), primul al celei de-a doua serii, nici nu am mai dat vreun titlu textelor cu care se deschide revista, considerând că ceea ce se găsește în paginile ei afirmă suficient de clar ce are de oferit celor care o citesc, mie rămânându-mi sarcina secundară de a rezuma printr-un survol destul de general, și reținându-mă cât se poate de la pedanterii și redundanțe, evidențele, highlights-urile, punctele de interes care îi alcătuiesc miezul, nucleul iradiant.
De data aceasta, prefer să rememorez câteva momente cu doi poeți de care am fost apropiat, în feluri și la temperaturi diferite, de-a lungul ultimilor zece ani, și care au părăsit planul acesta de existență în decursul a numai trei săptămâni din vara care-a trecut – pierderi pe care le alătur celei, încă inadmisibile, resimțite zilnic ca o arsură (absența arde ca fosforul alb) a tatălui meu, la scurtă vreme după disparițiile lui Adrian Diniș (1986-2018) și Matthew Sweeney (1952-2018).
Simt nevoia, după aceste rânduri ocolitoare, ca pentru a lua o gură de aer (aerul acela proaspăt pe care plămânii poeziei îl păstrează pentru când ne e prea greu să mai continuăm), să citez aici ultimul poem scris de Aurel Dumitrașcu, în spitalul Fundeni, cu o săptămână înainte de a muri la treizeci și cinci de ani ne-mpliniți: „Alţii o duc mai rău şi trăiesc mai mult / să vadă soarele cum răsare. / (Dacă eu mai bine o duc voi muri timpuriu...?) / Şi câţi ani cu lama aceasta am umblat / (şi) alţii citind rău credeau că sunt / sentimental (un poet de la est!) – şi / dacă lama care hăcuieşte creierul / meu e un sentiment stupid atunci / sunt un sentimental şi nu întâmplător / pe balcon seara mă gândesc la / scriitorul mishima. Nu avea nimic de ascuns. / Pe balcon stau cu o (pasăre) moartă.”
Sentimentali poeți de la est, Adrian și cu mine am trăit nu de puține ori intens, uneori frenetic, descoperirile, fervorile și nădufurile trăite de cei care află pe pielea lor cât de posesivă și de geloasă pe viață e poezia. Știu sigur că nu sunt singurul care poate depune mărturie despre asta. Am trăncănit mult, noi între noi sau cu alții, însă aproape întotdeauna literatura era cea la care ne întorceam, și care ne făcea să uităm de supărările trecătoare. Pentru tot ceea ce am trăit împreună la Mălini și la Suceava, la Nicula și la Gherla (sunt de atunci zece ani împliniți), la mine, în Berceni, sau la el, la Asmita, în răposatul bar Dharma din Centrul Vechi, în Rotonda fostului Muzeu al Literaturii de pe Bulevardul Dacia, în Sala Oglinzilor de la Casa Monteoru-Catargi, la Cafeneaua Dalles, în hruba de pe Strada Sfântul Ștefan unde am ținut Institutul Blecher vreme de un an, și mai ales la Tramvaiul 26, mă simt obligat să nu trec sub tăcere două lucruri despre Adi.
Primul, că am întâlnit puțini oameni atât de dedicați scrisului, și în același timp cititori vorace, gata să-ți vorbească și treziți din somn despre un poem obsedant, despre îngemănarea dintre viață și scris în biografia cine știe cărui autor, despre vreun episod obscur dintr-un roman care, privit din unghiul propus de el, parcă se cerea citit sau recitit. Asemenea verificări pot fi aspre, dar și revelatoare, între cei care împărtășesc acest morb. Mai tânărul meu prieten a fost un mare îndrăgostit de literatură, nu am întâlnit prea mulți oameni pasionați într-o asemenea măsură de scris – de scrisul său mai puțin, de-al altora mai mult. Era de ajuns să-i vezi chipul luminându-se când vorbea despre (niciodată din!) cărți ca să înțelegi asta. Pe de altă parte, Adi și-a trăit viața cu nesaț, turbionar și fără plase de siguranță, știind încă din adolescență ce pericole îl pândesc dacă va duce acest trai nechibzuit și năvalnic (pe care l-a împins cât de mult și de departe s-a putut). El făcea intenționat lucrurile pe dos, contra curentului sau mofturilor la modă – cred că e singurul dintre noi (de fapt, din întreaga poezie românească a ultimelor decenii) care a debutat cu o carte în al cărei titlu se găsește cuvântul „poezii” – câți poeți de azi mai spun că ei scriu poezii, nu „poeme”?
Și mai e ceva ce se cere spus în legătură cu Adrian Diniș – și ține de un lucru la care m-am tot gândit în ultimii ani. Poeții de azi nu își mai citesc (rostesc) poemele atunci când sunt împreună, iar dacă totuși o fac, e-n asta o anumită stânjeneală, ceva îi reține, să te expui în felul acesta a devenit un lucru desuet și jenant. Pe măsură ce lumea devine tot mai asurzitoare și mai hrăpăreață, din păcate parcă și poeții vorbesc tot mai pe șoptite-ntre ei. Nu împărtășesc cu ușurință ce au mai scris, care le-a fost ultima bucurie, ce vers bestial îi bântuie... Diniș dădea cu tifla acestei stinghereli găunoase – încă de când eram niște nerozi de douăzeci și ceva de ani, își rostea poezia, la masă, sprijinit de un perete ori pe vreun holișor prost luminat, cu un fel de uimire, de încântare copilăroasă, și asta, indiferent de felul în care era receptat pe loc textul, făcea lumea un pic mai bună.
Despre Matthew Sweeney pot spune că a fost unul dintre poeții mei preferați și că mă simțeam puțin vinovat că nu i-am mai scris de un an și ceva, așa că am întârziat să-i spun că opt poeme ale sale, din grozavele Sanctuary și Black Moon, vor apărea în traducerea mea în revista brașoveană „Astra”, nr. 16 (1-2/2018). Și astfel n-am mai apucat să-i fac surpriza plănuită.
L-am întâlnit în 2008 prin Lituania, la Druskininkai, un orășel de graniță care mi-am dat seama că, în afară de festivalul de poezie pe care-l găzduiește, mai primește și o sumedenie de pensionari polonezi, fiind un fel de stațiune balneară, tihnită tot timpul anului (cu excepția câtorva zile din octombrie în care își fac de cap poeții). Beam vin roșu împreună în Vilnius (nu mi-l aduc aminte consumând altceva) și eram ușor intimidat, iar el se purta așa cum avea să o facă de fiecare dată: de parcă am fi fost old buddies. Un irlandez sincer, direct, povestitor cu mult farmec, combinând precizia și melancolia cum mai rar le reușește poeților, Sweeney a fost primul scriitor cu care am făcut un interviu (ocazie cu care i-am și tradus și publicat bilingv opt poeme în primul număr al revistei „Poesis internațional”, din iunie 2010), și de atunci a avut mereu grijă să-mi strecoare când ne revedeam (sau să-mi trimită prin poștă) cel mai nou volum publicat.
Însoțirile noastre ulterioare de la Sibiu („Poets in Transylvania”, 2015), apoi Bistrița („Poezia e la Bistrița”, 2016), mi l-au apropiat și mai mult, deși, luat mereu cu altele și gândindu-mă că e destul timp, nu m-am ținut de promisiunea pe care i-o făcusem cândva, de a-i traduce o antologie în românește (îi mai apăruse una mai demult, în 2003, pe când locuia la Timișoara). M-am reîntors în iulie, la Bistrița, în localul de lângă parc unde stătusem și povestiserăm cu doi ani în urmă, era soare, iar el îmi păruse mai obosit și mai lipsit de vivacitate, am pus-o pe seama drumului lung pe care îl făcuse, acum aflu că suferea de o boală a neuronilor motorii, care însă nu l-a împiedicat să scrie (patru cărți superbe publicate în ultimii cinci ani: Horse Music, Twentyone Men and a Ghost, Inquisition Lane, My Life as a Painter) și să trăiască din plin până la capăt.


Cuprins



Portret

·       Grete Tartler


Poezie

·       W. H. Auden (Marea Britanie / Statele Unite ale Americii), traduceri de Radu Vancu, Diana Geacăr, Șerban Foarță, Andrei Doboș, Tiberiu Neacșu, Florin Bican, Claudiu Komartin
·       Adrian Diniș
·       Andrei Sen Senkov (Rusia), în traducerea Dianei Iepure
·       Trei poete suedeze (a zecea ediție a atelierului de traducere româno-suedez organizat de ICR Stockholm): Anna Axfors (traducere de Anastasia Gavrilovici); Hanna Rajs (traducere de George State); Sanna Hartnor (traducere de Alina Purcaru)
·       Guillaume Apollinaire (Franța), în traducerea lui Octavian Soviany
·       Raúl Zurita (Chile), în traducerea Ligiei Keșișian
·       Eugen Cioclea
·       Alexandru Bulucz (Germania), în traducerea lui Robert G. Elekes
·       Cătălina Matei
·       Fiona Sampson (Marea Britanie), în traducerea Dianei Manole
·       Liviu Antonesei
·       Karl Schembri (Malta), în traducerea lui Cosmin Perța
·       Radu Nițescu
·       Mustafa Köz (Turcia), în românește de Tiberiu Neacșu
·       Diana Iepure
·       Pilar Adón (Spania), traducere de Anastasia Gavrilovici & Elena Borrás García
·       Michael Astner
·       James Byrne (Marea Britanie), în traducerea Alexandrei Turcu
·       Valeriu Mircea Popa
·       Luljeta Lleshanaku (Albania), în traducerea Liei Boangiu
·       Tudor Crețu
·       Kristina Kočan (Slovenia), traduceri de Leonard Ciocan & Cristina Stancu
·       Cătălin-Mihai Ștefan
·       Gassid Mohammed (Irak / Italia), în traducerea Danielei Mărculeț
·       Pontus Lindh (Suedia), în traducerea Gabriellei Eftimie
·       Denisa Păun
Xie Xiangnan (China), în traducerea lui Paul Burcia
·       Bogdan Diță


Proză

·       Georges Perec (traducere de Laurențiu Malomfălean)
·       Bogdan Răileanu
·       Claudiu Komartin


Eseu

·       „Poezia este ceea ce trebuie spus” – Andrei Dósa despre Sándor Kányádi
·       „Tăcere și automutilare” – Bogdan-Alexandru Stănescu despre Giuseppe Ungaretti
·       „Cioclea. Nimeni altcineva!” – Emilian Galaicu-Păun despre Eugen Cioclea
·        „Memento Muray” – O. Nimigean despre Philippe Muray
·        „Angela Marinescu, briciul lui Ockham și posibilităţile limbajului” – Cosmin Ciotloș despre Angela Marinescu


Cronică de carte

·       Grațiela Benga despre Cuvinte salvate (Editura Omonia, 2018) de Grete Tartler
·       Rita Chirian despre Scrisoare către un prieten și înapoi către țară: un manifest (Editura Paralela 45, 2018) de Ruxandra Cesereanu
·       Teodora Coman despre FRAHT (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Rodica Draghincescu
·       Alexandra Turcu despre FRAHT (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Rodica Draghincescu
·       Alex Ciorogar despre Insectarul Coman (Charmides, 2017) de Dan Coman
·       Daniela Luca despre Mai sincer ca Himalaya. poeme politice (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Constantin Abăluță
·       Sînziana-Maria Stoie despre tribar (Nemira, 2018) de Andra Rotaru
·       Romeo Aurelian Ilie despre Cântec de leagăn pentru generația mea (Editura Paralela 45, 2018) de Cosmin Perța


Interviu

·       Andra Rotaru în dialog cu Ruxandra Cesereanu


Artă

·       Diana Marincu despre Geta Brătescu
·       Ana Toma despre Eugen Vuțescu