luni, 21 mai 2018

Margareta Sterescu


după o viață de muncă, spune
după o viață fără turnătorii,
fără carnet de partid,
fără să mănânc căcat,
fără s-accept toate mizeriile care ne-au
mâncat tinerețea cum îmi mănâncă acum
mațele scârba asta care face ce vrea înăuntrul meu
nu pot pune capul jos fără să mușc perna
cu umilință și furie
perna asta roasă și-ngălbenită e tot ce mi-a mai rămas
pentru că nu am fost nici oportunistă nici necinstită
și totuși nu am avut niciodată vreo șansă
undeva într-un colț al orașului, spune
mă așez
de neclintit de neconsolat de neratat
pentru tururile ghidate pentru turiștii străini veniți să vadă
statuia mizeriei și-a deznădejdii
cu măruntaiele praf
cu mălai luat pe caiet
cu trei din zece medicamente care m-ar mai ajuta
să rămân în viață până la toamnă
în orașul ăsta mirosind a flori de salcâm catran și durere
sunt sfâșiată ca o cârpă
ca o pasăre naivă
nimerită-ntre șase lupi hămesiți cu cravate și lavaliere
așa am învățat că toți ăia care vorbesc despre
prosperitate sunt suprapăduchii
oricărui sistem
că cei ce săvârșesc cele mai ticăloase fraude
cele mai mari mârșăvii și sfruntări
în lumea asta sunt intangibili
privesc cerul cum am citit la metrou
și nu văd decât o mare unghie pietrificată
un pietroi care-mi râde în față
care mă face
cum m-au făcut toți

după o nenorocită de viață de muncă

vineri, 18 mai 2018

Institutul Blecher, ediția 177



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 20 mai 2018, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la lectura poeților Sorin Gherguț, Mihail Vakulovski și T.S. Khasis, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București.


Mihail Vakulovski (n. 1972, Chișinău) a debutat cu Nemuritor în păpușoi (1997), urmat de numeroase cărți de poezie, proză, eseu, teatru și interviuri. Dintre acestea, volumele de poezie Tatuaje (2003), Odada (2004), Riduri (2013), romanele Tovarăși de cameră. Student la Chișinău (2011), Biblidioteca (2012) și Când tatăl tău e mai în vârstă decât tine exact de două ori (2015), volumul de critică Portret de grup cu generația „optzeci“ (2010). Fondator, împreună cu Alexandru Vakulovski, al revistei online „Tiuk!” (2000) și doctor în Litere (2002), i-a tradus din limba rusă pe Vladimir Vâsoțki, Bulat Okudjava, Daniil Harms, Victor Erofeev, Vladimir Sorokin, Frații Presniakov, Venedikt Erofeev, Mihail Kononov, Zahar Prilepin.

Sorin Gherguț (n. 1973, București) este poet și traducător. Prima sa carte, Time Out (1998), a apărut ca urmare a câștigării premiului naţional de poezie „Aurel Dumitrașcu”. A mai publicat volumele de poezie Orice. uverturi și reziduuri (2011) și Trei (2016, cu ilustrații de Nicolae Comănescu). Este coautor al volumelor colective Tablou de familie (1995), Marfă (1996), Marfă reîncărcată (2011), De ce pisicile n-au coadă. Antologie de limericks (2017). A tradus din limba engleză romane de William Burroughs, Charles Bukowski, Paul Auster și Bob Dylan. 

T.S. Khasis (n. 1975, Lipova) a debutat cu Farmacia cuvintelor (2003), plachetă fără difuzare, ce a trecut neobservată, dar s-a impus cu Arta scalpării (2005), unul dintre cele mai admirate volume de poezie ale deceniului, reluat șase ani mai târziu în pe datorie (2011). A mai publicat aparenta naturalețe a vieții (2015).


Moderator: Claudiu Komartin

miercuri, 16 mai 2018

Polifonic la București


Am scris în urmă cu o lună și-un pic despre Polifonic, proiect multiartistic care a avut o primă reprezentație la Londra. Acum se întâmplă și la București, cu dubla ocazie a Festivalului Internațional de Poezie București (de departe cea mai ambițioasă și mai plină ediție dintre toate de până acum) și a Nopții Muzeelor. Așadar, sâmbătă seara, de la ora 19, la noul sediu al Muzeului Literaturii din București (Calea Griviței, nr. 64), în sala ce poartă numele dramaturgului Iosif Naghiu.


vineri, 11 mai 2018

Institutul Blecher, ediția 176




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 13 mai 2018, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Olga Ștefan și Anastasia Gavrilovici.

Olga Ștefan (n. 1988, Hunedoara) a debutat precoce cu volumul toate ceasurile (2006), urmat după un deceniu de Saturn, zeul (2016) și de recenta Charles Dickens (2017). Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai” (2010) și a programului masteral „Istoria imaginilor – Istoria ideilor“ (2012), se pregăteşte pentru susţinerea unei teze de doctorat pe tema „simulacrelor“ literare.

Anastasia Gavrilovici (n. 1995, Iași) a absolvit Facultatea de Litere a Universității București (2017) și în prezent urmează cursuri de masterat la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii. Traduce literatură din engleză și spaniolă, a publicat poezie și articole în „Poesis internaţional”, „Zona nouă”, „Observator cultural”, „Timpul” și pe site-ul bookaholic.ro

Moderatori: Claudiu Komartin și Sorin Despot

joi, 10 mai 2018

Viciile lumii moderne, de Nicanor Parra


Text ce va apărea în grupajul dedicat lui Nicanor Parra (1914-2018) în „Poesis internațional” 21 (1/2018), împreună cu alte 6 poeme traduse de Marin Mălaicu-Hondrari, Radu Vancu, Anastasia Gavrilovici, Adrian Diniș, Daniela Luca și Mina Decu.

Nicanor Parra

Viciile lumii moderne


Delincvenții moderni
Sunt autorizați să se adune zilnic în parcuri și în grădini.
Înzestrați cu lentile puternice și cu ceasuri de buzunar
Dau năvală în chioșcurile favorizate de moarte
Și își instalează laboratoarele printre tufele de trandafiri înfloriți.
De acolo îi controlează pe fotografii și pe cerșetorii care umblă primprejur
Încercând să ridice un mic templu mizeriei
Și dacă se ivește ocazia ajung să posede un lustruitor de pantofi melancolic.
Poliția cuprinsă de teamă fuge de acești monștri
Înspre centrul orașului
Unde izbucnesc marile incendii de sfârșit de an
Iar un erou cu glugă pe cap forțează două surori de caritate să ridice mâinile sus.

Viciile lumii moderne:
Automobilul, cinematograful vorbit,
Discriminarea rasială,
Exterminarea pieilor roșii,
Șmecheriile marii finanțe,
Catastrofele bătrânilor,
Comerțul clandestin cu sclavi albi pus la cale de sodomiții internaționali,
Fanfaronada și lăcomia,
Pompele Funebre,
Prietenii personali ai excelenței sale,
Exaltarea folclorului la rang de categorie spirituală,
Abuzul de stupefiante și de filosofie,
Ramolirea bărbaților favorizați de noroc,
Autoerotismul și cruzimea sexuală,
Exaltarea oniricului și a subconștientului în detrimentul bunului-simț comun,
Încrederea exagerată în seruri și în vaccine,
Zeificarea falusului,
Politica internațională a picioarelor desfăcute patronată de presa reacționară,
Apetitul nemăsurat pentru putere și profit,
Goana după aur,
Fatidicul dans al dolarilor,
Distrugerea idolilor,
Dezvoltarea excesivă a dieteticii și a psihologiei pedagogice,
Viciul dansului, al țigărilor, al jocurilor de noroc,
Picăturile de sânge găsite adesea pe cearșafurile tinerilor însurăței,
Nebunia mării,
Agorafobia și claustrofobia,
Dezintegrarea atomului,
Umorul sângeros al teoriei relativității,
Delirul reîntoarcerii în pântecul matern,
Cultul exoticului,
Accidentele aeronautice,
Incinerările, epurările în masă, reținerea pașapoartelor,
Și toate astea pentru că da,
Toate astea produc amețeală,
Interpretarea viselor
Și propagarea radiomaniei.

Cum s-a și demonstrat,
Lumea modernă se compune din flori artificiale
Cultivate sub clopote de sticlă asemănătoare morții,
Este formată din staruri de cinema,
Și din boxeri însângerați luptând în lumina lunii,
Se compune din bărbați-privighetori ce controlează viața economică a statelor
Prin câteva mecanisme ușor de explicat;
Sunt îmbrăcați în general în negru ca precursorii toamnei
Și se hrănesc cu rădăcini și ierburi sălbatice.
Între timp înțelepții, mâncați de șobolani,
Putrezesc în pivnițele catedralelor,
Iar sufletele nobile sunt persecutate implacabil de poliție.

Lumea modernă e o mare cloacă:
Marile restaurante dau pe afară de cadavre digestive
Și de păsări care zboară periculos la mică înălțime.
Și asta nu e totul: spitalele sunt pline de impostori,
Fără să-i menționez pe moștenitorii spiritului care își întemeiază coloniile în anusul celor recent operați.

Muncitorii industriali sunt adesea otrăviți de atmosfera toxică,
Cad lângă mașinile de țesut loviți de cumplita boală a somnului
Care-i transformă în cele din urmă într-un fel de îngeri.
Neagă existența lumii fizice
Și se laudă că ar fi niște bieți copii ai mormântului.
Și totuși, lumea a fost întotdeauna așa.
Adevărul, ca și frumusețea, nu se creează și nu se pierde
Iar poezia rezidă în lucruri sau e pur și simplu un miraj al spiritului.
Admit că un cutremur bine conceput
Poate da gata în câteva secunde un oraș bogat în tradiții
Și că un minuțios bombardament aerian
Strivește copaci, cai, tronuri, muzică.
Dar ce importanță au toate astea
Dacă, în vreme ce balerina cea mai mare a lumii
Moare sărmană și abandonată într-un sat din sudul Franței,
Primăvara îi întoarce omului o parte din florile dispărute.

Să încercăm să fim fericiți, asta recomand, sugând din mizerabila coastă omenească.
Să extragem din ea fluidul înnoitor,
Fiecare după înclinațiile personale.
Să ne agățăm de această ciozvârtă divină!
Gâfâinzi și tremurânzi
Să sugem aceste buze care ne-nnebunesc;
Sorții fost-au pecetluiți.
Să tragem în piept parfumul acesta inervant și distrugător
Și pentru încă o zi să trăim viața celor aleși:
Din subsuorile sale omul extrage ceara trebuincioasă pentru a modela chipul idolilor săi.
Și din sexul femeii paiele și noroiul templelor lui.
Iată de ce
Cresc un păduche-n cravată
Și le zâmbesc imbecililor care coboară din copaci.


din Poemas y antipoemas (1954)

traducere de Claudiu Komartin

miercuri, 9 mai 2018

Nașterea Ligii Literare din România


În 2017 un grup de scriitori a pornit demersurile pentru înscrierea unei asociații scriitoricești, iar în primăvara lui 2018 LIGA LITERARĂ DIN ROMÂNIA a luat oficial naștere, avându-i ca membri fondatori pe Octavian Soviany, Radu Aldulescu, Paul Vinicius, Valeriu Mircea Popa, Ioan Vieru, Mugur Grosu, Grigore Șoitu și subsemnatul.
Dincolo de această formulă inițială, sunt convins că până la toamnă LLR va avea de cel puțin 5 ori mai mulți membri, Radu Vancu, Elena Vlădăreanu, Cosmin Perța, Sorin Gherguț, Cristian Fulaș, Rita Chirian, Livia Ștefan, Sorin Despot, Diana Iepure, Tiberiu Neacșu, Cezar Paul-Bădescu, Șerban Axinte, Daniela Luca și Yigru Zeltil fiind printre primii care și-au exprimat dorința de a se alătura acestei inițiative. Care nu-și propune să mute munții din loc, ci să aducă un dram de normalitate în raporturile dintre actorii lumii literare, editoriale și publicistice, să facă lucrurile transparent și firesc pe baza unor principii care trebuie restabilite cu fermitate, iar asta nu se poate decât prin puterea exemplului într-o lume cuprinsă de anomie. LLR pornește din solidaritatea unui grup de scriitori care va cuprinde personalități foarte diferite ce au însă un set de principii și năzuințe comune.
Pentru început, ne dorim să creăm și să derulăm proiecte naționale și internaționale (în parteneriat cu organizații similare de scriitori, traducători și editori) care să vizeze lucrurile de interes pentru noi toți: programe prin care literatura să fie readusă aproape de oameni tineri (școli, licee, universități), de bătrâni și bolnavi, cărora le poate ușura suferințele (centre de terapie, aziluri, spitale), proiecte coerente prin care să fie repuse în discuție rolul și rostul literaturii, ce trebuie cu necesitate să ajungă din nou în sate, în micile orașe ale țării, în mediile defavorizate (care sunt de câteva decenii încoace cu totul rupte de actualitate).
Vom încerca să susținem inițiativele individuale (orice membru LLR poate derula proiecte, individuale sau de grup, sub umbrela organizației) în sprijinul unor idei integratoare și al diversității, să-i apropiem pe oamenii ce au devenit inactivi ca cititori fiindcă nu mai știu, luați pe sus de lumea de azi, încotro să se uite, ce repere să-și mai ia dintr-un mediu care și-a pierdut aproape de tot credibilitatea și reprezentativitatea socială și morală. Pentru viitorul apropiat, bursele și rezidențele pentru scriitori cu idei și propuneri valide sunt o prioritate a LLR. Precum și înființarea unei noi reviste literare, în condițiile în care au rămas foarte puține credibile și „la zi”, porțile revistelor „oficiale” (conduse de un clan iresponsabil și atins de irelevanță) fiindu-le închise excelenților poeți, prozatori, critici și eseiști tineri care s-au ivit în ultimii ani.
Urați-ne succes, vom construi ceva nou de la zero.

luni, 7 mai 2018

Pentru „Poesis internațional” 21


În primăvara lui 2014, când am pornit cea de-a doua serie a revistei Poesis internațional, am făcut-o știind că nu va fi chiar ușor să păstrăm această publicație la nivelul impus între 2010 și 2013 prin cele 12 numere apărute la Satu Mare sub direcția poetului și omului de presă Dumitru Păcuraru. După retragerea acestuia, am dus mai departe proiectul într-o nouă formulă redacțională și grafică. Simțeam că Poesis internațional are o viață lungă înainte și că existența ei înseamnă mult pentru publicistica și literatura română contemporană, cu toate că din punct de vedere financiar a trebuit, de la un număr la altul, să găsim noi resurse de inventivitate și abnegație pentru a nu o muta în online.
Credem că, oricât de traumatizat de evoluțiile din ultimul deceniu, printul nu trebuie abandonat, iar o revistă cu remarcabile calități grafice își pierde tot farmecul dacă nu mai apare pe hârtie. Suntem, înainte de orice, o echipă de cititori dedicați cărții tipărite și experiențelor de neînlocuit cu care aceasta îți poate îmbogăți viața.
Conștienți de importanța constanței și a continuității, nu ne-am abătut în acești patru ani de la datele stabilite pentru apariție: în fiecare mai și noiembrie iese câte un număr nou, iar asta a însemnat, în cifre seci, 8 volume însumând cam 1770 de pagini. Așadar, Poesis internațional e ceva mai mult decât o revistă, fiecare număr conținând o antologie zdravănă de literatură română și mondială. În numerele 13-20 am publicat peste 80 de poeți și prozatori români și în jur de 120 de autori străini din 38 de țări, pe lângă remarcabile contribuții eseistice și critice, interviuri și recuperări, Poesis internațional fiind probabil cea mai profesionistă și mai actuală revistă din România dedicată traducerilor literare.
Volumul 21 are în sumar o mulțime de lucruri speciale și pasionante – pe lângă cei zece poeți români cu grupaje consistente (dintre ei, Nora Iuga, Rodica Draghincescu, Emilian Galaicu-Păun), poezie mai veche și mai nouă din Statele Unite (Lawrence Ferlinghetti, John Ashbery, Derek JG Williams), Mexic (Mișcarea Infrarealistă din care s-a lansat Roberto Bolaño), Chile (la despărțirea de Nicanor Parra), Italia (Andrea Zanzotto), Anglia, Rusia, Franța, Scoția, Belgia, Ungaria, Croația, Islanda, precum și provocatoarea Carmina priapeia, colecție de epigrame anonime licențioase și necenzurate traduse din limba latină. Cronici de carte (printre acestea, articole despre patru volume traduse în ultimul an în românește, semnate de Alice Notley, Yusef Komunyakaa, Pablo García Casado și Szilárd Borbély, dar și un material despre recent apărutul jurnal al lui Mircea Cărtărescu), eseuri, proză semnată de Lina Wolff (Suedia), Anna T. Szabó (Ungaria), Tatiana Țîbuleac și Tudor Ganea – ar fi destule puncte de interes pentru pasionații de literatură, precum și pentru cei care vor să afle care sunt ultimele mutații de paradigmă și evoluții ale formelor de expresie în diferite părți ale lumii.
După ce numărul 20 a apărut, pentru prima oară, cu un sprijin financiar mai consistent (din partea AFCN), pentru numărul 21, în pregătire, am revenit la aceleași dificultăți și incertitudini. Iar acesta este motivul pentru care vă cerem ajutorul, încurajându-vă să comandați din vreme revista, la prețul de 30 de lei + taxe poștale. Dacă vom primi un număr suficient de precomenzi în următoarele săptămâni, am putea avea o minimă asigurare că Poesis internațional 21 o să iasă la timp. De asemenea, puteți cere și numărul 20, care a fost cel mai masiv și mai bogat de până acum – și costă doar 7 lei.
Puteți sprijini astfel apariția Poesis internațional, care are nevoie, în al optulea an de existență, de susținerea cititorilor ei, printr-un simplu e-mail pe adresa casadeeditura@maxblecher.ro, în care să vă exprimați dorința de a primi revista (cu plata ramburs), menționând adresa la care să fie trimisă de îndată ce va apărea, la sfârșitul lunii mai.

Puteți, desigur, să contribuiți și donând în contul 
RO03RNCB0318071661330001
deschis la BCR pe numele Claudiu-Eugen Komartin
na că m-am dat de gol:)




vineri, 4 mai 2018

Institutul Blecher, ediția 175



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 6 mai 2018, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Silvia Grădinaru și Șerban Acasandrei

Silvia Grădinaru (n. 1989, Câmpina) a absolvit Facultatea de Psihologie și Facultatea de Limbi Străine (engleză-germană). A scos în 2012 L’enfant terrible, sub pseudonimul Silvia T. Lucrează în publicitate, unde e copywriter.

Șerban Acasandrei (n. 1997, Vaslui) este în anul II la Facultatea de Litere a Universității București (română-germană), unde a-nceput să organizeze, împreună cu o mână de colegi, cenaclul Cinj.3 ZEW.

Moderator: Claudiu Komartin

vineri, 27 aprilie 2018

Doris Mironescu, „Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei”


O bucurie să revizitez probabil cea mai importantă (căci inteligentă, nuanțată și empatică) lectură a lui Max Blecher; la șapte ani de la apariția într-o ediție cam anonimă (care a circulat, ce-i drept, în cercurile ultraspecializate de critici și istorici literari, dar și pe la câțiva blecherioți împătimiți), Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei a lui Doris Mironescu are o viață nouă – despre această a doua ediție, apărută la Humanitas, se va vorbi mâine, de la ora 17, la librăria de la Cișmigiu.


joi, 26 aprilie 2018

„Maeștrii unei arte muribunde” la Bacău


Bacăul e al doisprezecelea oraș în care ajung cu Maeștrii unei arte muribunde, și merg și cu exemplare din „Poesis internațional” nr. 21. Va fi o-ntâlnire în care vom vorbi și voi citi din ele, de la ora 17, la Sala multimedia a Bibliotecii „C. Sturdza” (Strada Aleea Parcului, nr. 9), unde alături de mine vor fi directorul bibliotecii, criticul Adrian Jicu, și poetele Violeta Savu și Mioara Băluță.


luni, 23 aprilie 2018

Miercuri, în Londophone


În februarie, Vasile Ernu a-nceput o serie de întâlniri lunare găzduite de Londophone (Str. Ioan Zalomit, nr. 2, București), localul de lângă Cișmigiu ținut de opt ani încoace de către Vlad Bolocan. La edițiile anterioare, Ernu a stat de vorbă cu Florin Chirculescu și Tatiana Țîbuleac, iar pentru cea din aprilie m-a chemat pe mine. În avans, am schimbat câteva cuvinte, iar dialogul nostru a apărut ieri pe Bookhub. Se va continua live miercuri seară, de la ora 19.


vineri, 20 aprilie 2018

Institutul Blecher, ediția 174




Clubul de lectură Institutul Blecher și Casa de Editură Max Blecher vă invită, duminică, 22 aprilie 2018, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Radu Aldulescu și Anca Chimoiu.

Radu Aldulescu este unul dintre cei mai reputați prozatori români din ultimii douăzeci și cinci de ani. A publicat romanele: Sonată pentru acordeon (1993, 2008), Amantul Colivăresei (1996, 2006, 2013), Îngerul încălecat (1997, 2011), Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare (1997, 2007), Proorocii Ierusalimului (2004, 2006, 2009, 2015), Mirii nemuririi (2006), Ana Maria și îngerii (2010), Cronicile genocidului (2012, 2015) și Istoria Regelui Gogoșar (2015). A mai citit la ediția a 15-a a Institutului Blecher, pe 24 martie 2010, iar duminică vine cu un fragment din a zecea sa carte, Rezidenți în casa visurilor, în curs de apariție laHyperliteratura. 

Anca Chimoiu a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității București și a lucrat în presă și în publicitate, însumând peste 15 ani de experiență de comunicare în branduri locale și internaționale. A publicat în „Revista de povestiri” și în „Iocan”. În prezent este freelancer și pregătește prima sa carte de proză.

Moderator: Claudiu Komartin


          Am descoperit proza lui Radu Aldulescu acum aproape 15 ani: Amantul Colivăresei, unul dintre cele mai solide și mai memorabile romane ale anilor '90 rămâne și astăzi, cred, o piesă de rezistență a prozei românești scrise în perioada de așa-zisă „tranziție” de după 1989. De atunci, universul lui Aldulescu, simplist și restrictiv etichetat de unii ca „mizerabilist” (când de fapt e acolo o lume colcăitoare de instincte și dezabuzări, destine torsionate și caractere cu tot felul de diformități, pornind de la observația socială în priză directă, refuzând orice împodobire sau estetism falsificator), s-a îmbogățit cu noi cărți, pe câteva dintre ele le-am căutat după ce Aldulescu a citit din ele fragmente memorabile în diferite ocazii (din Proorocii Ierusalimului cândva în prima parte a anilor 2000 la cenaclul Euridice, din Ana Maria și îngerii acum 8 ani la Institutul Blecher etc.). Chiar și cărțile sale „de parcurs”, adică acelea în care nu își pune la bătaie toate calitățile (Mirii nemuririi, spre exemplu), rămân lecturi care ți se fixează în memorie și rotunjesc profilul acestui prozator aspru și colțuros, care nu e totuși doar un povestitor excelent, dintre cei foarte receptivi la multiplele fațete ale realului. Pentru că Aldulescu este, dincolo de prejudecățile unor comentatori leneși care i-au lipit eticheta de observator al unei lumi de lumpeni și desperados, un scriitor artist (nu însă unul al poleielii sau al înfrumusețărilor calpe), lucru pe care l-am realizat cel mai clar când, publicându-i un fragment din Cronicile genocidului în „Poesis internațional” (nr. 6 / septembrie 2011), am observat atenția pentru frazare, subtile rime și asonanțe care făceau din text o structură obsedată de sonoritate, și pe care, fără să-mi dau seama din prima, o „auzeam” aproape ca pe o compoziție muzicală.
          Radu vine duminică la Tramvaiul 26 să citească din cartea pe care Hyperliteratura i-o va publica în luna mai, Rezidenți în Casa Visurilor. Împreună cu el va citi câteva proze scurtissime Anca Chimoiu, care a publicat de curând în revista „Iocan”. Sunt tare curios cum va arăta al zecelea roman al lui Aldulescu, dar și cum o să fie receptată proza Ancăi la ediția 174 a Institutului Blecher.

miercuri, 18 aprilie 2018

Două poezii primăvăratice



fumul, visul, umbra

dați-mi doar blândețe şi gâdilituri,
acari încercați, vitejii mei,
să mă pot preface că nu ştiu ce îi aşteaptă
pe melcii-ăştia țăcăniți
care au zbughit-o din poienița poetului
glonț către calea ferată.

cât avânt tineresc, prieteni moi-lipicioşi,
în dimineața asta în care
fumul, visul şi umbra tot intră şi ies, indecise
dacă să stea sau să plece,
să-şi facă sălaş în mine
sau poate în cutia de pantofi,

printre frunzele neîncepute
de salată și de trifoi.


Cerasela de la Cambridge Leisure

când iese ea din Tesco, aranjându-și eșarfa
şi dresurile cu gesturi intraductibile –
o prințesă fără griji, toată numai volănaşe,
curele şi cârlionți
îmbăiați în moscul zilelor nelucrătoare.
soarbe dintr-un cappuccino şi face
botic de iepure: lasă puțin spuma să i se
odihnească pe buza de sus, în fluierăturile
unei găști de veverițe punkiste.

ca din întâmplare, bareta rochiței alunecă
uşor de pe umăr – şi imediat, cu
gesturi profesioniste, selfie-ul care-i
dă gata pe cei şapte Mr. Patel de la
car wash. pupicii studiați, expresia
lascivă-nvățată cândva la Pleşcoi: încă o capodoperă
halită pe loc de împărăția instagram.

so precious, Cerasela. so fucking special

soarele coboară încetișor, în câteva ore Bella* o să
țopăie tonifiată de la piscină
înspre parcarea din centru
pentru o smotoceală-antreu pe bancheta din spate a
Ferrari-ului fraților Cataldi.
dar asta va fi diseară, iar până diseară
mai sunt atâtea de făcut –
până când delfinii, o, delfinii
vor ieşi în treninguri impecabile,
zvelți și voluptuoși, de la sală.


* cei trei italieni pe care i-a cunoscut la bazin au găsit că-i singurul nume potrivit pentru ea


marți, 10 aprilie 2018

Polifonic & European Poetry Festival


Când mi-a propus să o secondez în proiectul gândit pentru 2018 (pe care l-a denumit Polifonic), am știut că Simona Nastac a pus în mișcare o treabă care sigur va ieși foarte bine. Mai colaborasem cu Simona la Dada 100 (2016) și la Metamorph (2017), evenimente performative pe care ea le-a curatoriat, iar eu le-am prezentat, și știam că gândește foarte atent, (horribile dictu) profesionist și asumă fără rest proiectele în care se implică. Miercuri seară, la Londra (de la ora 19, la sediul ICR din Belgrave Square, nr. 1) va fi o primă „reprezentație” sub titlul Polyphonic: Animated Poetry and Music, ai cărui protagoniști sunt poeții Michael Astner, Andrei Dósa, Robert Gabriel Elekes, Matei Hutopila, Henriette Kemenes, Mihók Tamás, Aleksandar Stoicovici, Livia Ștefan și Victor Țvetov. În timpul lecturilor lor, vor fi proiectate animații făcute de (tot mai) cunoscuta artistă Raluca Popa. De traducerile poemelor în engleză s-a ocupat Andrew K. Davidson, care a lucrat împreună cu Anastasia Gavrilovici și Cătălina Stanislav. Va fi și muzică: György Ligeti în interpretarea a trei muzicieni est-europeni stabiliți în Marea Britanie: Ioana Forna, Adriana Cristea și Nikolay Ginov. O muncă de echipă care, veți vedea în mai la București, a dat rezultate spectaculoase.



Mai rămân puțin în Londra, fiindcă amicul meu, dinamicul și foarte talentatul poet și performer S.J. Fowler m-a invitat să citesc într-una dintre serile Festivalului European de Poezie pe care-l organizează. În seara austriacă, de joi, îl voi reîntâlni pe Robert Prosser, care acum un an pe vremea asta modera o lectură pe care am avut-o la Literaturhaus Viena. Intrarea e liberă la șmecheria poetică ce se va ține la Rutland Gate, nr. 28, în cartierul Knightsbridge, de la ora 19.



sâmbătă, 7 aprilie 2018

Pentru o antologie de poezie a Generației Războiului. George Dan


George Dan (1916-1972)
se naște pe 10 februarie 1916, la Cadievu, sat din Cadrilater, pe atunci în componența Regatului României. Absolvent al Liceului Ştirbei Vodă” din Călăraşi, lucrează în Marina Militară, apoi în Marina Co­mercială, obţinând brevetul de ofiţer în 1940. Paralel cu cariera marinărească, George Dan este o prezență și în peisajul literar al epocii: scoate la nouăsprezece ani o revistă efemeră („Nenufar”) la Călărași, debutează un an mai târziu în „Revista scriitorilor români” sub pseudonimul George Danubia, este redactor la mai multe publicații, frecventează cenaclul „Sburătorul” și se regăsește, alături de poeți cu câțiva ani mai tineri, precum Tonegaru, Popovici sau Crama, în cercul din jurul revistei „Kalende”. Îi apar trei poezii în „Caietul de poezie” al „Revistei Fundațiilor Regale” pe anul 1946. Este pe punctul de a publica prima sa carte, al cărei manuscris câștigă a doua ediție a Premiului „Ion Minulescu” (primit cu un an înainte de către Alexandru Lungu), însă Oamenii din lande (care s-ar fi intitulat inițial Marea de Sargasse) nu apucă să mai apară în perioada tulbure de după 1947 (același destin îl are, de altfel, și Steaua Păstorului a lui Barbu Cioculescu). Debutează, cu ajutorul lui Ion Vinea (cel care scrisese primul, în 1943, despre poezia tânărului matroz), cu volumul Bună dimineața (Editura de Stat, 1949), cu un cuvânt înainte de Marcel Gafton, „o colecție de abstracțiuni politice în tonalitate imparțială” (Marian Popa), pentru care este decorat cu Ordinul Muncii. Urmează, în anii ’50, mai multe cărți „pe linie”, narațiuni versificate acceptabile în anii realismului socialist (dintre care ambițiosul poem epic Rapsodia marinarilor, apărut în 1954). În 1976, Editura Minerva reeditează Bună dimineața, iar până la sfârșitul vieții (moare la București, pe 5 ianuarie 1972, în timpul unei „șezători literare”), George Dan mai publică volume de balade și romanțe marinărești și traduce masiv din poezia orientală (Saadi, Tagore, Khayyam). Manuscrisul Oamenii din lande, încredințat criticului M.N. Rusu, este publicat pentru prima oară în 2011 de editura clujeană Eikon.



Femeia din Cetatea Albă


Femeia din Cetatea Albă
avea ochi negri, să înfrunte
zuluful ce-i cădea pe frunte
ca roiul de furnici pe-o nalbă.

Femeia din Cetatea Albă
cu pielea gâtului bălană
și buze roșii de spioană
purta, de galbeni grei, o salbă.

Femeia din Cetatea Albă
mi-a spus în șoaptă o poveste
cu arestări și manifeste,
sorbind, la masă, dintr-o halbă.

Femeia din Cetatea Albă
era spioană? Comunistă?
Sau doar o văduvă-altruistă
în patul ei din noaptea albă.

(poem apărut în „Caietul de poezie” al „Revistei Fundațiilor Regale”, nr. 1 / mai 1946)


Stea neagră


De pe fundul inimii,
ca pe o plantă în somnul negru și gras,
te cresc din imaginație:
vegetație cu dinții galbeni de castor.

Mâna-n cinci colțuri a împietrit așteptând.

Copilă cu părul de piatră neagră
și ochii ca miezul planetei,
odată, ca pe un meteor te-am atins
și de-atunci fierul sângelui meu arde.
Mă luminezi pe dinăuntru
și-n falii mă cutremuri
și mă suni în unde
din ce în ce mai largi pe-o față lichefiată.

Câți arbori, câți bărbați,
câte ierburi și câte femei
și-au desfrunzit osemintele
să-nmugurim pe țărmul acesta?

Întunericul putred din mări
ace de sare în nări
și limba-ncărcată de minerale.

Știu întoarcerea osului în rădăcini;
știu creierii de piatră în decrepitudine;
știu carnea verde că minte
știu mugurii sângelui 
dar înainte de-a fi piatră roșie,
din toată inima arsă:
stea neagră, stea neagră, stea neagră!

(Oamenii din lande, 2011)

vineri, 6 aprilie 2018

„Berlin Hamlet”, de Szilárd Borbély (Casa de Editură Max Blecher, 2018)


L-am descoperit pe Szilárd Borbély când Andrei Dósa mi-a propus șapte poeme din Berlin Hamlet pentru numărul 14 (2/2014) al „Poesisului internațional”. Mi se dezvăluia un poet extraordinar, care murise de doar câteva luni, sinucigându-se la 50 de ani, iar prima luare de contact cu literatura lui Borbély a fost atât de teribilă și de obsedantă încât am păstrat în minte în următorii ani ideea de a publica întregul volum în românește. Iar asta se întâmplă în 2018, Berlin Hamlet (care între timp a apărut în limba engleză la NYRB) iese la Casa de Editură Max Blecher, într-o ediție bilingvă maghiară-română, fiind cel de-al șaptelea titlu care apare în șapte ani în colecția Orfeu. Apariția cărții este rezultatul unei colaborări entuziasmante între Ana Toma și Andrei Gamarț (cel care a realizat o lucrare specială pentru coperta volumului, impresionat de atmosfera și de tușele întunecate ale volumului), pe de o parte, și între mine ca redactor și Andrei Dósa, care, după ce a transpus în românește volume de István Kemény, Szilárd Borbély și o antologie a tinerilor poeți maghiari din Transilvania, e cel mai valabil și mai dedicat traducător de poezie maghiară al momentului.

Szilárd Borbély, Berlin Hamlet
Casa de Editură Max Blecher, 2018
colecția Orfeu

miercuri, 4 aprilie 2018

Agnosco


În cutia poștală s-au îngrămădit iar plicuri parfumate, în care găsesc scrisori ce îmi mărturisesc devotamentul și eterna adorație, și altele, mirosind a catran și urină, pline de cele mai cumplite înjurături. (Și iată că în continuare par scrise de una și aceeași mână, ba chiar sunt sigur c-au fost compuse în același timp). Ducă-se dracu, asta chiar nu are de-a face cu mine!, îmi spun mototolindu-le, și mă culc la loc pe salteaua mea îngroșată de rubine și spurcăciuni.

duminică, 1 aprilie 2018

Institutul Blecher, ediția 172



Clubul de lectură Institutul Blecher și Casa de Editură Max Blecher vă invită, duminică, 1 aprilie 2018, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Radu Nițescu și Cătălin Constantin.

Radu Nițescu (n. 1992) a urmat cursurile Facultății de Litere și a publicat volumele de poezie gringo (2012) și Dialectica urșilor (2016), care l-au impus ca pe unul dintre cei mai originali și mai atașanți poeți ai ultimilor ani.

Cătălin Constantin (n. 1980) a studiat Filosofia la București. Profesor de liceu și poet cu un cult al boemei, le predă logică bolnavilor mintali și îi recitește cu devotament pe Khayyam, Esenin și Baudelaire.

Moderator: Claudiu Komartin

miercuri, 28 martie 2018

„Maeștrii unei arte muribunde” la Oradea


Mai departe de-atât în România nu mai pot ajunge, așa că o fac și pe-asta și merg cu Maeștrii unei arte muribunde și cu vol. 20 din „Poesis internațional” la Oradea, unde Cafeneaua literară R et R (str. Vasile Alecsandri, nr. 8) va fi gazda unui dialog și a unei lecturi, vineri 30 martie, de la ora 18.


marți, 27 martie 2018

M. Blecher, explorator al visului lucid



          La opt decenii de la moartea sa prematură, înainte de a împlini 29 de ani, scriitorul român de origine evreiască Max Blecher rămâne una dintre figurile cele mai admirate și mai influente din literatura interbelică (unul dintre foarte puținii, de altfel, ale căror cărți sunt descoperite cu pasiune de noi promoții de lectori și de scriitori, cu sentimentul unei frapante actualități) și în același timp o personalitate puțin cunoscută publicului larg, așadar neclasicizat (în ciuda evidenței că toți criticii proeminenți ai ultimelor decade au scris pagini superlative despre literatura sa), autor al câtorva cărți-cult care au în fiecare epocă cititori de o rară, de o aprigă fidelitate. Aici se găsește un prim paradox al receptării operei, nu foarte întinse, dar puternice și acaparante a lui M. Blecher. Numai Mateiu Caragiale (autor al unei literaturi la fel de concentrate și de contaminante) a mai avut, dintre scriitorii români ai secolului trecut, asemenea „adepți”, solitari sau organizați în cluburi de cititori devotați ce întrețin spiritul literaturii blecheriene cu pasiune, dar și cu o discreție legitimată de întreaga viață a unui artist exemplar, în explorările căruia scrisul și biografia se suprapun până la totala identificare. Îmi pare potrivită acestei situații pretenția ironic-orgolioasă a lui Joyce dintr-un interviu luat de Max Eastman în 1931: „Nu îi cer cititorului meu decât să-și dedice viața lecturii operei mele”. Și totuși, absolutismul moderniștilor este la antipodul textelor lăsate de Blecher: nimic mai străin de etica acestei literaturi intense și autentice decât ideea de Gesamtkunstwerk sau monumentalizarea și „eroismul” necreditabil astăzi al atâtora dintre stâlpii modernității europene. Un scriitor, așadar, pentru cititorii din intimitatea literaturii – niciunui alt autor român din prima parte a secolului XX nu i se potrivește ca o mănușă faimoasa frază a lui Hesse în legătură cu literatura lui Robert Walser („Dacă [Walser] ar fi avut 100.000 de cititori, lumea ar fi un loc mai bun”). Spre deosebire, însă, de arealul german, a cărui cultură înaltă păstrează, până în modernitatea târzie, această caracteristică: transformarea vieții artistului într-o alegorie, în stare să facă din personalități ignorate în timpul vieții (sau uitate, cum este cazul lui Walser) niște legende validate canonic și recuperate in integrum, cultura românească a trăit periodic eclipse care au făcut improbabile asemenea revalorizări care să dea peste cap un canon convențional și rigid, suferind de un provincialism incurabil.
          Personaj al unui film ieșit în 2016, ce împrumută titlul celui de-al doilea roman al său, Inimi cicatrizate, tratând într-o manieră cam prea liberă (și, pe alocuri, senzaționalistă) drama biografică a unui tânăr forțat de o boală incurabilă – tuberculoză osoasă – să trăiască în sanatorii, confruntat cu o suferință fizică ce îl înscrie în galeria marilor torturați tragici, M. Blecher este autorul unui volum de poezii, Corp transparent (1934), și a trei cărți de proză: Întâmplări în irealitatea imediată (1936), Inimi cicatrizate (1937) și Vizuina luminată (rămasă în manuscris și publicată după 33 de ani).
          Diagnosticat la 19 ani cu „morbul lui Pott”, tânărul care se pregătea să studieze medicina la Paris își va petrece următorii nouă ani în sanatorii din Franța și România, țintuit la orizontală, supus periodic la chinuitoare intervenții chirurgicale, captiv într-un corset de ghips. Și totuși, Întâmplări în irealitatea imediată nu este o carte despre boală, ci despre anumite deformări de percepție, despre o lume ieșită din țâțâni (s-a vorbit despre o „criză a realului” la Blecher) – despre care scriu imediat cu entuziasm Mihail Sebastian („Sunt cărți care par a-ți fi fost adresate (...) scrise cu orgoliul singurătății și cu speranța ascunsă de a găsi undeva o corespondență, un răspuns, un ecou. O astfel de carte este Întâmplări în irealitatea imediată”), Octav Șuluțiu („Întâmplări în irealitatea imediată este o carte uluitoare”) sau Eugen Ionescu („Întâmplarea a făcut ca d. Blecher să aibă nu numai aspirații metafizice, ci și talent literar și, unor expuneri de probleme, unor mărturisiri, să urmeze «întâmplări» de-o poezie fantastică neasemuită; atmosfere create dintr-o frază, dintr-o imagine; pagini de-o frăgezime sau de-o putere de viziune cu totul rare”). Cu un extraordinar control al limbii, introspectiv și funambulesc, M. Blecher are o fascinație pentru frumosul artificial și o imaginație luxuriantă, literatura sa convertindu-se într-o confesiune directă și bulversantă a suferinței și atrocității. Din coșmarul trăit pe viu, Blecher se smulge printr-o fantezie foarte productivă, prin șarje onirice și prin sondarea teritoriilor visului și ale halucinației.
          În Inimi cicatrizate (comparată fără temei, numai din cauza heterotopiei coincidente, sanatoriul, cu Muntele vrăjit al lui Thomas Mann), Blecher va face un pas înapoi, impunând prin narațiunea la persoana a III-a o anumită distanță față de cititor, care îi diminuează din forță și din directețea frapantă a discursului. Carte cu multe cruzimi fiziologice și morale, Inimi cicatrizate este deopotrivă cel mai dezordonat și cel mai frust dintre romanele sale, și totuși Blecher nu a mers în îndrăzneală până la capăt: ediția de Opere (2017), îngrijită de criticul Doris Mironescu (autor, acum șapte ani, al excelentului studiu Viața lui M. Blecher) sub egida Academiei Române, scoate în sfârșit la iveală primul manuscris al cărții, care se intitulase inițial Țesut cicatrizat, cititorul având ocazia să intre în contact cu varianta „sălbatică”, neșlefuită a cărții.
          Depășind suprarealismul ornat și destul de conformist pe care îl tatonase în Corp transparent, Blecher va scrie până în ultimele clipe ale vieții capodopera sa postumă, Vizuina luminată, publicată pentru prima oară în 1971, de către poetul avangardist Sașa Pană. Vizuina luminată este un roman-jurnal ce tratează experiența bolii, impresii și amintiri din sanatoriu, reverii și spectre generatoare de anxietate. Puțini sunt scriitorii din cărțile cărora să ieși amprentat durabil și a căror scriitură să fie într-o asemenea măsură de obsedantă și expiatoare. Prăbușirea în propriul corp aduce o stranie lumină interioară, pe mari ecrane lăuntrice este proiectată drama unei lucidități necruțătoare – vedem derulându-se episoade stranii, fragmente onirice intense, înșelătoare escapade himerice –, iar în „văgăuna” absurdă și fără scăpare a cărnii și a fluxurilor sanguine sălășluiește un anti-erou calm și lipsit de patetism, care a abandonat orice formă de autoiluzionare: „Tot ce facem, tot ce trăim, lăsăm să se topească în aer și aerul pe locul acela se reface fără urmă. Toată claritatea lumii absoarbe viața noastră. Și totuși în vidul acesta funcționează, în locul ascuns al unui corp, ceva ce doare și suferă fără a fi atins de nimic material, cu gânduri și sentimente din neant, ce sunt neant și totuși torturează corpul acesta interior și el gata să dispară și să se dizolve în aer”.
          Trebuie să ni-l imaginăm pe Blecher eliberat.