sâmbătă, 27 august 2016

Nicolae Coande, „Trenuri stricate”


L-am citit prima oară pe N. Coande la începutul anilor 2000, când mă inițiam în poezia contemporană cu ajutorul antologiei uriașe, în trei volume, a lui Marin Mincu, în care eram complet scufundat. Acolo am descoperit cele mai noi discursuri, iar printre ele se găsea și cel al lui Coande, pe care Mincu nu-l sărise (ca pe Ciupureanu, Nimigean, Andriescu, Bodiu sau Judith Mészáros). Am citit mai târziu mai mult decât selecția aceea, mai întâi prin reviste, apoi picându-mi în mână fundătura homer sau Femeia despre care scriu. La sfârșitul lui 2013 am luat la puricat serios antologiile VorbaIago (2012) și Persona (2013), dipticul consacrării depline a lui N.C., iar apoi am insistat să fiu editorul următoarei sale cărți, și așa am scos la Casa de Editură Max Blecher volumul Nu m-au lăsat să conduc lumea (2015).
Un meseriaș al generației de mijloc, aflat acum, parcă, într-un nemeritat con de umbră (de exemplu, cartea de anul trecut nu a fost nominalizată la niciun premiu, despre ea n-a scris niciun critic al generației mele etc.), cum se întâmplă de obicei la noi cu scriitorii & artiștii care nu mai sunt nici la categoria tineret-speranțe, dar nici nu se califică încă pentru a intra în rândul veteranilor. O meteahnă a culturii române de care sper că vom scăpa odată și-odată.


vineri, 26 august 2016

Cele trei versuri de după apnee


Păstrează o inimă liniștită, stai așezat ca o țestoasă, mergi sprinten
ca un porumbel și dormi ca un câine, spunea un maestru –
asta cu siguranță nu sună a poezie, și poate-i exact motivul
pentru care într-o zi o să-mi folosească la ceva

dar ce e poezie? – mă întrebați în momentele cele mai nepotrivite
atât cât să-mi vină să vă crăp capul
sau să mă prefac mai dus cu pluta decât sunt

poezie e un tag,
o plăcuță de identificare
pentru cei iremediabil pierduți. sau
în sfârșit regăsiți (burta în sus, mâinile ferfeniță, mutra umflată –
de nerecunoscut)

cele trei versuri de după apnee spun că ne vom regăsi peste ani
în ascensoare care liniștesc gândurile
și că ăștia din jur suferă grav de lambada

insomniile despre care scriam la 18-19 ani
mi s-au întâmplat pe bune după 20.
cam ce spune asta despre chestia cu care avem de-a face aici?

sigur, iulia mă va ironiza:
atunci de ce nu scrii că am câștigat la loto?, îți dau jumate din premiu,
însă adevărul e că nu merge așa. în tot timpul ăsta nu i-am
învățat mecanismul –
da când îi dau de cap, promit să vi-l împărtășesc
în schimbul unui mic secret intim
pe care să-l dau apoi în vileag

când aud la ziuă păsările ciripind
îmi dau seama de fiecare dată cu aceeași precizie că am șanse tot
mai mici de reușită. poate vi se pare caraghios, însă
e ceva de speriat să ai impresii
cu vrăbiuțele și cu rândunelele când alții se plimbă în vis
prin galaxii-ndepărtate cu zepelinul

registrele în care scriu cu un creion mic și bont
cele mai importante poeme cifrate
m-ar putea face irezistibil în fața voastră – din fericire
când se va întâmpla să ajungeți la ele, totul va fi un reality show
transmis live în fiecare colțișor al planetei
iar omul va avea bucile, labele picioarelor și maxilarul puțin diferite
și ținere de minte cât un quokka îndopat cu amfetamine

așa că nu-ți face probleme, robert, dă odată like la porcăria asta
și mai cere un rând

momentan nu sunt disponibil, puteți lăsa un mesaj

miercuri, 24 august 2016

Institutul Blecher, anul VIII



Sâmbătă, la Tramvaiul 26 (Strada Cercului, nr. 6, sect. 2, București) începe un nou sezon al Clubului de lectură Institutul Blecher, ajuns la ediția 133.
Întâlnirea nu are loc întâmplător la sfârșitul lui august (și nu din septembrie încolo, cum s-a întâmplat în primii șapte ani), ci fiindcă în București sunt tinerii poeți de la concursul LicArt (a nu se confunda cu excelenta revistă Alecart, făcută tot de liceeni, la Iași). Pentru cine nu știe, LicArt e un concurs ajuns la ediția a 15-a, performanță rară în România. Concursul organizat de Radu Herjeu a adunat și premiat an de an elevi care scriu poezie și fac fotografie. Până acum, etapa finală avea loc la Poiana Brașov, anul ăsta va fi în București, așa că mi s-a părut un prilej bun să-i invităm pe finaliști la o ediție specială a Institutului Blecher, unde vor avea ocazia să o întâlnească pe Angela Marinescu. Tot sâmbătă seara vom prezenta numărul 17 (1/2016) al revistei Poesis internațional, în care Angela este actor principal, fiindu-i dedicate cinci eseuri și articole.
Așa că sâmbătă la Tramvai vom asculta o mare poetă, care a-mplinit în vara asta 75 de ani, și 11 juni, de 17-19 ani, veniți din Suceava, Tulcea, Pașcani, Câmpulung Moldovenesc, Buzău, Pucioasa și Măcin. Pe unii dintre ei îi citesc de cel puțin un an, i-am jurizat la concursul de poezie ce poartă numele prietenului meu Constantin Virgil Bănescu, tot descopăr lucruri încurajatoare în scrisul lor... Cred că va fi o seară cu niște întâlniri importante, pe care mulți nu o vor uita.

marți, 23 august 2016

Cel ce încearcă să se facă nevăzut


Klaus Iohannis joacă la zero. Şi-i iese. Ceea ce, într-o țară cu o clasă politică detestată, care a acumulat un punctaj astronomic pe minus, poate fi o bună strategie de câştig. Dar nu pentru mult timp.
Una e să nu-ți doreşti un preşedinte mincinos, hoț, şantajabil şi vesel calomniator, alta să tot aştepți un semn de viață de la un om (de stat, zice-se) care se ascunde fiindcă a înțeles că astfel nu se va da de gol.
Nu am auzit de vreun individ aflat într-o funcție publică atât de înaltă care să se facă nevăzut cu lunile, cu anii. Dar poate că măcar prin asta va intra preşedintele nostru (care este nu neamț, cum s-au speriat patriuoții în 2014, ci un român atipic) în istorie: ca un campion la de-a v-ați ascunselea cu propriul popor.


luni, 22 august 2016

Poesis internațional 17



Știu că e simplu și fără bătăi de cap să ai totul la discreție pe internet, dar pe de altă parte nu e aceeași experiență când ai în mână o revistă (ce spun eu revistă, o carte în toată regula, de 220 de pagini) din care poți să tot citești (și să găsești alte și alte lucruri de care să te atașezi).
Iar pentru ca Poesis internațional să apară în continuare pe hârtie, ea trebuie să mai fie și cumpărată (ceea ce, da, e o provocare într-o epocă în care dispar întruna ziare și reviste, iar altele se prefac că încă mai există). Noi urcăm câte un material (din numărul curent) pe site la începutul fiecărei săptămâni, așa încât puteți citi deja online 11 grupaje de poezie, proză și articole din numărul 17 al revistei.
Pentru tot restul există varianta tipărită, care nu costă decât 25 de lei, și o puteți comanda ori de aici: poesisinternational@yahoo.com, ori de pe site-ul editurii: http://maxblecher.ro/poesis_17.php
Asta ca să putem duce (și crește) proiectul ăsta, care cred că a schimbat în multe privințe fața publicisticii literare din România de după 2010.

vineri, 19 august 2016

Ioanid Romanescu


Poemul săptămânii, ediția 55: Ioanid Romanescu. Clic pe imagine pentru poemul și prezentarea de pe site-ul Poesis internațional.


marți, 16 august 2016

Documentarea unei absențe

memoriei lui Aurel Onișor


Tatăl nostru care ești în ceruri

În 3 paturi erau şi 25 de copii.

Sfințească-se numele Tău

Nu-ți poți imagina întunericul, frigul, duhoarea.

Vie Împărăția Ta

Nici măcar nu stăteau culcați.

Facă-se voia Ta

Nici măcar nu stăteau culcaţi. Stăteau în ciump şi dormeau așa toată noaptea.

Precum în Cer așa și pre Pământ

Se înghesuiau unii în alţii ca să nu moară de frig, dimineaţa asistentele îi găseau acoperiţi de promoroacă.

Pâinea noastră cea de toate zilele

Fără sobă, fără lumină, fără nicio șansă.

Dă-ne-o nouă astăzi

Şobolanii lucrau ne-ncetat şi într-adevăr îi mâncau de vii.

Și ne iartă nouă greșalele noastre

Lăsaţi să zacă în propriul rahat, să și-l mănânce, în urlete şi în sunetul paturilor ruginite care se loveau de zidurile-nghețate.

Precum și noi iertăm greșiților noștri

Iarnă veșnică, metal neîndurător.

Și nu ne duce pe noi în ispită

Niciun înger niciun înger niciun înger să nu rămână viu.

Și ne izbăvește de cel rău

Cei mai mulți au murit până să împlinească 3 ani.

Că a ta este Împărăția Slava și Puterea

137, atâția s-au dus.

În numele Tatălui

137 de copii au fost lăsați să moară fiindcă erau „irecuperabili”.

Al Fiului

137 de copii au fost lăsați să moară fiindcă erau „irecuperabili” pentru o lume care murise în somn și n-aflase încă.

Al Sfântului Duh

Așa a vrut Dumnezeu, să-i ia pe pruncii ăștia nevinovați în locul nostru.

Așa a vrut Dumnezeu, să-i ia pe pruncii ăștia nevinovați.

Așa a vrut Dumnezeu.

Așa a vrut.

Așa.

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaamin.