joi, 13 iunie 2019

Sâmbătă la Street Delivery


În fiecare an, vara, Strada Arthur Verona se-nchide pentru un weekend și aici au loc tot felul de lucruri care vizează „revitalizarea urbană și comunitară” a zonei (dar și un entertainment cu fragranță artistică). La cea de-a 16-a ediție a „Street Delivery”, am acceptat provocarea (deși n-am prea participat eu în viața asta la cafturi stradale) și voi participa la acest „Street Poetry Battle” în care se știe dinainte cine va fi mai cool. Ce nu e atât de evident în spațiul public vom încerca să dovedim: anume că poeții au felul lor de a însufleți lucrurile și de a produce niște momente în care limbajul lucrează altfel decât suntem obișnuiți să comunice. Sâmbătă, de la ora 7 seara, pe Arthur Verona.


luni, 10 iunie 2019

Iarăși parcul Operei, tată, razant pe lângă el,

să-l ocolesc pe partea deprimantă a Știrbeiului, cu
cioturile penibile de pe partea cealaltă a bulevardului,
care își așteaptă în zadar izbăvirea imobiliară,
să nu mai retrăiesc imaginea dărâmăturii ce deveniseși
în mâinile lor, mizeria și decăderea făpturii tale
pe moarte, care mă sfârșea,
toată neputința și dorul și grija de tine,
înțepenit pe un pat de la terapie intensivă, trimis
de la un spital la altul, umilit, anulat
ca ființă umană, și totuși
nu m-am putut abține: am intrat: aceiași stâlpi
de iluminat strâmbi, aceleași bănci și dale ciobite
pe care am alergat înnebunit de milă și groază
în așteptarea unui telefon
sau a unui mesaj pe whatsapp de la celălalt fiu al tău,
singur acum, cu amintirea supliciului tău, și toți
copacii îți știau numele și vorbele mele înrădăcinate
în solul pe care în copilăria ta exista încă
stadionul Venus, acolo, tată, unde nu am 
înțeles nimic pentru că în afacerea asta nu e
nimic de înțeles, fumând o țigară în semn de 
recunoștință terorizată, aceeași țigară
care ți-a pârjolit plămânii și ni te-a luat prea curând, 
nu că muiștii ăia nepăsători care ar mai fi putut să
salveze ce mai era de salvat ar fi mișcat un deget („bine că-l
luați de-aici, habar n-aveam ce i-am putea face”,
a spus doctorița de-o vârstă cu mine după două săptămâni
în care ne privisei speriat-înduioșat de la înălțimea
de la care fiul meu ma va privi în curând),
nimic nu s-a schimbat, serviciile publice
din țara (din țața) asta blestemată își fac treaba
la fel de ridicol, și până la urmă eu nu sunt cu
nimic mai bun decât ei, neputincios, un surogat de fiu
incapabil să facă gestul extrem și să își răpească părintele de la Municipal,
să-l ia cu forța și să îl ducă departe, acolo unde
nu mai suntem altceva decât suflete 
care se recunosc și își împărtășesc pentru ultima oară
dragostea reciprocă, și dezacordurile dintotdeauna, explicațiile
care nu au mai avut loc între noi, toate mizilicurile
astea ale unei vieți omenești
când vine noaptea și nu mai e loc decât de împăcare
sau de ceva care ar putea semăna cu ea,
tată, ceva ce ar putea semăna cu ea,
ce ar putea semăna cu ea,
pentru numele lui Dumnezeu,
tată

joi, 30 mai 2019

Casa de Editură Max Blecher la Bookfest & Institutul Blecher, ediția 205


Sfârșit de sezon cu inevitabilul târg de carte Bookfest, care a-nceput ieri în Pavilionul B2 de la Romexpo. Casa de Editură Max Blecher are, ca de obicei, standul său (A07), și se prezintă cu trei cărți nou-nouțe, semnate de Livia Ștefan, Luminița Amarie și Nicolae Coande, precum și cu numărul 23 (1/2019) al „Poesis internațional”. Pe lângă cele trei evenimente de la târg, de vineri, sâmbătă și duminică, după ce povestea de la Romexpo se termină, duminică seara are loc la Tramvaiul 26 ediția 205 (a paisprezecea de anul ăsta) a Clubului de lectură Institutul Blecher.

Iată-ne programul:

* vineri, 31 mai, de la ora 19, lansarea numărului 23 (1/2019) al revistei „Poesis internațional”
* sâmbătă, 1 iunie, de la ora 16, evenimentul „Casa de Editură Max Blecher. Ocolul Pământului în 90 de cărți”
* duminică, 2 iunie, de la ora 15, lansare Thanato Hotel de Livia Ștefan
* duminică, 2 iunie, de la ora 20, la Tramvaiul 26 (Str. Cercului, nr. 6), ediția 205 a Institutului Blecher, cu Emilian Galaicu-Păun și Livia Ștefan.



Emilian Galaicu-Păun (n. 1964) a publicat mai multe volume de poezie, printre care Levitații deasupra hăului (1991), Cel bătut îl duce pe Cel nebătut (1994), Yin Time (1999), antologia Gestuar (2002), Arme grăitoare (2009) și romanele Gesturi. Trilogia nimicului (1996) și Țesut viu. 10x10 (2011). În mai 2019 i-au apărut simultan două noi volume: A(II)Rh+eu și Apa.3D. A tradus din limba franceză cărți semnate de Robert Muchembled, Michel Pastoureau și Roland Barthes.

Livia Ștefan (n. 1982) a debutat cu re.volver (2012), volum urmat de Lolita32 (2016) și de recentul Thanato Hotel (2019). Cântă în trupa Oedip Piaf. A tradus pentru „Poesis internațional” poeme de Mia Axelsson și Ai Ogawa.


Livia Ștefan, Thanato Hotel
Casa de Editură Max Blecher, 2019


Luminița Amarie, Ascunde amintirile și distruge tot ce-am atins
Casa de Editură Max Blecher, 2019


Nicolae Coande, Memoria unui mort este memoria mea
Casa de Editură Max Blecher, 2019


„Poesis internațional” 23 (1/2019)

miercuri, 29 mai 2019

Citesc despre Putin, Kim și Assad


Citesc despre Putin, Kim și Assad
și imediat văd imaginea de o împovărătoare frumusețe a
găurii negre pe care au fotografiat-o
la o distanță dincolo de orice înțelegere omenească.

Nu am vrut niciodată răul nimănui, poate doar al unui
coleg specializat în bullying, care mi-a rechiziționat la 14 ani
caseta video cu un film despre violență arbitrară
și absurd, pe care visam ca odată să le răzbun cu skillurile
unui personaj neverosimil, al primului supererou din Berceni.

Am mai crescut de atunci, și totuși, privind imaginile uriașe,
schimonosite pe milioane de ecrane, ale tiranilor,
îmi doresc o gaură neagră morală și selectivă, lăsată
în voia mea de dumnezeul de care atâta m-am îndoit.

Gândul ăsta, mi se șoptește în cască, nu e pe placul lui, dar cine
îmi poate spune după toate miile astea de ani ce îl interesează
de fapt pe el din toată îmbârligătura noastră haotică,
din toată nevroza socială, din vaietele
care se ridică inutil către cer?

Apropie-o puțin de Pământ, doamne, și dăruiește-le veșnicia
tuturor acestor nemernici, în punga aia din spațiu
despre care nu știm încă decât că, dacă din ea-i vreo scăpare,
atunci va fi într-o altă lume,

în care vor fi poate secerați ca niște panseluțe primăvara
de un copil jucăuș cu o miriadă de mâini și respirație
de-azot. Să-i țină vii și treji într-o glastră până la următorul eon,
până la mijirea altor zori, în care icoanele vor lăcrima
din zeci mii de ochi blânzi –

un plânset de pe urma căruia nu există scăpare.


vineri, 24 mai 2019

Institutul Blecher, ediția 204




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 26 mai 2019, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu prozatorii Bogdan Suceavă și Liviu G. Stan.


Bogdan Suceavă (n. 1969) a studiat Matematica la Universitatea din București și la Michigan State University, unde și-a luat doctoratul în 2002. În prezent, profesor la California State University, Fullerton, SUA. A publicat volumele de proză: Teama de amurg (1990); Sub semnul Orionului (1992); Imperiul generalilor târzii și alte istorii (2002); Venea din timpul diez (2004, roman tradus în engleză, franceză, maghiară, bulgară și cehă); Miruna, o poveste (2007, tradus în engleză, italiană și slovenă); Noaptea când cineva a murit pentru tine (2010); Memorii din biblioteca ideală (2013); Republica ideală (2016); Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute (2017), Avalon. Secretele emigranților fericiți (Polirom, 2018).

Liviu G. Stan (n. 1987) este jurnalist și a debutat în 2008 cu volumul de poezie Yima. Autor al romanelor Sânge de pasăre pe haine (2014), Casele vor uita (2016) și Filip Manakis: o poveste europeană (frACTalia, 2019).


Moderator: Claudiu Komartin

joi, 23 mai 2019

„Poesis internațional”, nr. 23 (1/2019). Editorialul

             
            Mi-e greu să spun, revăzând cap-coadă revista din primăvara aceasta, care este autorul ce ține capul de afiș al numărului sau pe care îl citesc cu cea mai mare plăcere, dintre cei publicați în „Poesis internațional” 23. Probabil că cel mai prestigios în literatura mondială a ultimelor decenii este nicaraguanul Ernesto Cardenal, figură proeminentă a Americii Latine, care tocmai a împlinit nouăzeci și patru de ani – apariția în românește a poeziei sale ar trebui să fie privită ca un eveniment și vine firesc după selecția consistentă din Nicanor Parra, de acum două numere. Pe de altă parte, apariția unui grupaj din Alfabet (1981) a lui Inger Christensen, o clasică a literaturii daneze (anticipând, la fel ca în cazul lui Cardenal, apariția unei cărți traduse în limba română), este un moment important pentru mai buna cunoaștere a poeziei recente din țara care i-a dat pe Johannes Ewald, Søren Kierkegaard și Karen Blixen. Mai apoi, confesivitatea brutală și torturată a americancei Ai Ogawa, în versiunea Liviei Ștefan (al cărei volum proaspăt apărut, Thanato Hotel, arată nu doar o înrudire, ci și cât se poate asimila din cruzimea neconcesivă a lui Ai), lungul poem din 1980, „Un recviem german”, al britanicului James Fenton, explorările obsesive și tanatofore ale lui Miyó Vestrini, versurile deopotrivă exacte și empatice ale Nadejdei Radulova (ce comunică în chip straniu cu poezia de acum două-trei decenii a Marianei Marin), literatura lucidă și sarcastică a israeliencei Anat Zecharia, poemele lui Chad Norman, care intră într-un dialog neașteptat cu fragmentul din „cântecul postuman” Sophia România al Ruxandrei Cesereanu – toate acestea sunt, după mine, probe ale puterii poeziei de a-i transforma, în feluri cât se poate de diferite, pe cei care sunt atinși de ea.
            În centrul portretului din acest număr se află Dușan Petrovici, care este, la 80 de ani, unul dintre seniorii neștiuți ai generației ’70 – de vină pentru această stare de lucruri e cel mai probabil faptul că poetul bănățean a emigrat acum aproape patru decenii în Germania, iar recuperarea sa, care ar fi trebuit să se petreacă mai devreme, poate fi înlesnită de selecția pe care am făcut-o din nouă volume, de la debutul cu Lebede ale puterii (1972) până la Însemnări atroce (2015). Astfel, Petrovici se alătură unei galerii de poeți ignorați de sistemul literar autohton, pe care i-am prezentat și a căror literatură (uitată sau trecută în mod suspect sub tăcere) merită restituită sau pur și simplu făcută vizibilă pentru cititorii de azi – i-aș reaminti, dintre cei pe care i-am antologat, din 2010 încoace, la rubrica „Portret”, pe Vasile Vlad, Eugen Cioclea, Petru M. Haș, Mariana Codruț, Judith Mészáros sau Grete Tartler. Alăturându-i pe aceștia lui Vasile Petre Fati, George Almosnino, Cristian Simionescu sau Aurel Dumitrașcu (pe care am încercat să-i revizităm periodic), avem punctul de pornire pentru o istorie alternativă a poeziei românești din ultima jumătate de secol.
            Pe scurt, cu riscul de a mă repeta, „Poesis internațional” își urmează programul și își respectă statutul, propunând în acest număr poezie, proză, eseu din cincisprezece literaturi (pe lângă textele autorilor români din cele două țări despărțite de Prut), în transpunerea unor traducători dedicați și de un admirabil profesionalism.
            Se înțelege, cred, că nu împărtășesc scepticismul Ritei Chirian, al cărei text, „Leac de impostură”, e mai întâi de toate un act de interogare critică. Îi dau însă dreptate că avem nevoie de o privire exigentă și lipsită de autoiluzionări și de mulțumirea de sine a culturii oficiale și a miruitorilor de serviciu care se îngrașă orbi și surzi la tot ceea ce Rita numește, cu o formulă de reținut, „păstrarea promisiunilor dintâi ale poveștii”.


Cuprins:

Portret: Dușan Petrovici
Poezie: Inger Christensen (traducere de Daniela Ionescu), Ruxandra Cesereanu, Ernesto Cardenal (traducere de Anastasia Gavrilovici), Silviu Gongonea, Nadejda Radulova (traducere de Lora Nenkovska), Anat Zecharia (traducere de Ligia Keșișian), James Fenton (traducere de Ștefania Mihalache), Sebastian Reichmann, Miyó Vestrini (traducere de Lia Boangiu), Chad Norman (traducere de Radu Nițescu), Monica Stoica, Ștefania Mihalache, Irina Kotova (traducere de Diana Iepure), Ai Ogawa (traducere de Livia Ștefan), Mihai Ignat, Andrew Davidson-Novosivschei, Simona Nastac, Najwan Darwish (traducere de Tiberiu Neacșu), Izsó Zita (traducere de Mihók Tamás), Danijel Dragojević (traducere de Adrian Oproiu și Goran Čolakhodžić), Andrei Doboș, Stefano Simoncelli (traducere de Daniela Mărculeț), Luca Ștefan Ouatu, Silvia Grădinaru
Eseu: Daniela Luca, Ingeborg Bachmann, „blând și în șoaptă”; Alexandru Bulucz, Un ochi ce locuiește-n stomac (traducere de Michael Astner); Radu Andriescu, Poezia care intimidează. Despre dificultate
Proză: Emilian Galaicu-Păun, Liviu G. Stan, Lidija Dimkovska (traducere de Sînziana Dragoș)
Cronici de carte: Alex Ciorogar despre Monoideal (Nemira, 2018) de V. Leac; Sînziana-Maria Stoie despre Înainte să inventez căderea (Casa de Editură Max Blecher, 2019) de Gheorghi Gospodinov; Marius Conkan despre Dați totul la o parte ca să văd (Cartier, 2018) de Eugen Cioclea; Octavian Soviany despre Mojar și alte poeme care nu există (Hyperliteratura, 2018) de Valeriu Mircea Popa; Grațiela Benga despre Păsări în furtuna de nisip (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Ioana Vintilă
Artă: Ion Grigorescu, Exercițiu de vorbire; Ioana Șerban, Ion Grigorescu. Discuție despre șerpi. Țara nu e a
Note: Rita Chirian, Leac de impostură
Prezențe. Poeți români în traduceri străine: Gherasim Luca, L’inventore dell’amore (Criterion Editrice, 2018); Mircea Cărtărescu, Tout (Editions Caractères, 2019); Ion Pop, Elegie alloffensiva (Criterion Editrice, 2019); ***, Something is still present and isn’t, of what’s gone (Aracne Editrice, 2018); Doina Ioanid, Le bazar de la glaneuse / De bazaar van de sprokkelaarster (maelstrÖm reEvolution, 2018); Cosmin Perța, Mon coeur a des coordonnées précises (La Traductière, 2019)

luni, 20 mai 2019

alegorie


am capul vălurit și inima-mi vâslește-n sens contrar.
ieri noapte am visat un dumnezeu cu cheiță,
pierdut printre ruinele de la caliacra.
grupuri de turiști asiatici treceau pe lângă el,
ba chiar și prin el, fără să-l bage de seamă.
era, ce-i drept, un dumnezeu mititel,
neglijabil,
aproape o stârpitură
și zeci de orci albe se izbeau cu putere de diguri,
punându-i la încercare încremenirea.
rele. zeflemitoare. îngrășate peste măsură.
(ce căutau orcile alea în marea cea mai puțin înzestrată
pentru imanență? ce căutam eu acolo,
în ora senilă a înserării, când nimeni nu mai are putere
decât să urmărească valurile
îndoliat și filial?)
chipul mi s-a desprins de corp, a plutit ațipit
și s-a lipit de cheiță, ca o-nvelitoare murdară și hărtănită
pentru vremurile în care oamenii mai simt
doar cu ceafa.
m-am trezit cu urechile țiuindu-mi
și cu gândul să merg de îndată și să-l iau de acolo
pe dumnezeul cel singur și pricăjit,
să-i întorc cheița
sau poate să îl ascund de toți și de toate,
în sertarul în care tata își ținea cureaua
și decorațiile.