joi, 3 octombrie 2024

Vineri, la Suceava



Mâine de la ora 6 voi vorbi la Muzeul Național al Bucovinei din Suceava despre literatura (cu un accent pe poezia) generației războiului, la șase ani de la apariția cărții la care țin poate cel mai mult dintre toate câte le-am editat și curatoriat, Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine, de la Cartier.


marți, 1 octombrie 2024

Institutul Blecher, ediția 302


 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 6 octombrie 2024, de la ora 18:30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Irina Francisca Ion, Daniela Vizireanu și Mihail Lucian Florescu. 

În cadrul întâlnirii va avea loc un Remember Constantin Virgil Bănescu, de la moartea căruia s-au împlinit de curând 15 ani. În 2010 a avut loc prima ediție a concursului de poezie organizat în memoria poetului târgoviștean, ce poartă titlul ultimului său volum de versuri, Același cer ce nu e. Anul acesta, Irina Francisca Ion a primit Premiul „Constantin Virgil Bănescu” (acordat de familia poetului), Danielei Vizireanu i-a fost decernat Premiul revistei „Observator cultural”, iar Mihail Lucian Florescu a primit unul dintre cele trei „Premii ale Prieteniei”.  


Irina Francisca Ion (n. 1998) a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Politehnica București, coordonează Cenaclul „Visceral” și a apărut în antologia acestuia, Vederi (2024). A mai citit la Institutul Blecher în octombrie 2023.

Daniela Vizireanu (n. 1999) a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, urmând apoi cursurile masteratului de studii literare de la aceeași facultate și Istoria Artei la Facultatea de Istorie. Scrie poezie, cronică de carte și studii literare și este asistentă de cercetare științifică la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”. A citit la edițiile 240 și 279 ale Institutului Blecher, în ianuarie 2022, respectiv mai 2023.

Mihail Lucian Florescu (n. 1998) a făcut studii de cultură franceză și germanistică la Universitatea București, urmate de studii la Sorbona și la CESI. Poet și performer, face parte din Cenaclul „Visceral” și a apărut în antologia Vederi (2024).

 

Moderator: Claudiu Komartin


vineri, 20 septembrie 2024

Institutul Blecher, ediția 301

 


Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 22 septembrie 2024, de la ora 18:30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu romancierul Bogdan Crețu și poetul Iustin Butnariuc. În cadrul întâlnirii va fi prezentat volumul zâmbim, radiația nu s-a stins (Casa de Editură Max Blecher, 2024) de Iustin Butnariuc.

Bogdan Crețu (n. 1978) este profesor doctor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Între 2013 și 2022 a fost director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române. Critic și istoric literar, a publicat Arpegii critice. Explorări în critica și eseistica actuale (2005), Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană (2006), Utopia negativă în literatura română (2008), Inorogul la porțile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir (2021). Autor a trei romane: Cornul inorogului (2021), Nichita. Poetul ca și soldatul (2022) și Mai puțin decât dragostea (2023).
Iustin Butnariuc (n. 1999) este absolvent de Medicină la Iași. A publicat în „Poesis internațional”, „Observator cultural”, „Matca literară”, „Tomis” și „Timpul”. Crede, asemenea lui Lawrence Ferlinghetti, că poezia este cea mai scurtă distanță dintre doi oameni. zâmbim, radiația nu s-a stins reprezintă volumul său de debut.
Moderator: Claudiu Komartin

luni, 9 septembrie 2024

Simona Sigartău, „Singuri sub râsetele familiilor perfecte”

 


Simona Sigartău (n. 1993, Gheorgheni) este profesoară de limba și literatura română în Sibiu. Doctor în Filologie cu o lucrare despre relațiile de putere și comunitățile periferice în proza douămiistă (2021), a publicat în „Poesis internațional”, „Matca literară”, „Familia”, „Revista de povestiri”. Singuri sub râsetele familiilor perfecte este volumul său de debut.


Incisivă și iscoditoare: așa mi-am imaginat mereu că ar trebui să fie o voce sigură, stăpână atât pe fluența, siguranța și blândețea asimilate din tradiția poeziei scrise de femei, cât și pe mijloacele revanșarde cultivate de literatura radical-feministă. Locvace și vehementă, „crudă și posesivă”, Simona Sigartău știe precis despre ce trebuie să scrie. Poemele ei propun un excurs prin „marile teme” ale unei mitologii familiale și sociale pe care o descompune și resemantizează cu voluptate, curiozitate, tandrețe, dar și cu factorul surpriză al discursului ei: o revigorantă și neapologetică malițiozitate care își face loc chiar și în cele mai (aparent) vulnerabile contexte. Nenumărate versuri memorabile, imagini și „punchlines” completează certitudinea că acest volum are (și) potențialul unui thriller psihologic. Rar am citit o carte de poezie care să mă țină „într-un asemenea hal” cu sufletul la gură. (Olga Ștefan)


Lectură în mod necesar incomodă, căci despre un întreg arsenal de relații toxice & moșteniri transgeneraționale care mai de care mai fucked-up, debutul Simonei Sigartău reiterează superputerile de care poate da dovadă o mamă în lupta ei de menținere pe linia de plutire, în ciuda prejudecăților și tertipurilor denigratoare întâmpinate. Există ceva ritualic-autofag în raportarea instanței poetice la realitatea evocată de aceste poeme: reculurile circumstanțelor familiale aparent prielnice („eu nu am fost un copil abuzat,/ eu am fost un copil dorit și iubit”) par să erodeze ființa cu consecvența picăturii chinezești. Totuși, înainte de a fi caustică, (auto)ironia practicată de Simona e una reprezentațională, performativă – probabil atuul suprem al volumului. Lasă-te zguduit de vibrațiile de la suprafață și vei aluneca pe nesimțite în gura hipocentrului furibund. (Mihók Tamás)


vineri, 6 septembrie 2024

Marți, la A(void) Floating Gallery din Praga



Marți 10 septembrie, de la ora 19, voi citi la A(void) Floating Gallery în compania poetului ceh Josef Straka zece poeme din antologia la traducerea în limba cehă la care lucrează doamna Libuše Valentová și sper să apară cândva în 2025. Varianta cehească a textelor mele va fi citită de un alt poet pe care îl prețuiesc și de la care am aflat multe lucruri prețioase de când sunt în Praga, Jaromír Typlt.


marți, 27 august 2024

Iustin Butnariuc, „zâmbim, radiația nu s-a stins”

 


Iustin Butnariuc (n. 1999, Botoșani) este absolvent de Medicină la Iași. A publicat în „Poesis internațional”, „Observator cultural”, „Matca literară”, „Tomis” și „Timpul”. Crede, asemenea lui Lawrence Ferlinghetti, că poezia este cea mai scurtă distanță dintre doi oameni. zâmbim, radiația nu s-a stins reprezintă volumul său de debut.


Uneori volumele de debut sunt, pentru cititorul pasionat de poezie, spectaculoase ca mineritul monedelor virtuale – diferența fiind că valoarea textelor, atunci când ea există, e reală și constantă, în timp. Este și cazul acestei cărți, care aduce o fațetă nouă poeziei noastre de azi. Iustin Butnariuc privește viața din perspectiva unui tânăr doctor, dar fără gheața uscată în care ochiul clinicianului învelește de obicei lumea. Dimpotrivă, aproape fiecare text emană o vulnerabilitate profund umană.

Radu Andriescu


O voce poetică fermă, convingătoare, curajoasă, despre un copil care „a devenit adult la grădiniță” și de aceea copilul care a fost cândva încă mai are și acum multe de spus și de trăit – uneori acest copil chiar mânuiește un bisturiu. O saga a masculinității, a identității în formare printre vulnerabilități, boli, detalii anatomice și adevăruri despre corp. „Conturul e mai important decât forma” spune mama în cartea lui Iustin Butnariuc și de aici toate discuțiile despre poezie pot fi deschise. zâmbim, radiația nu s-a stins mă face să mă întreb în continuare unde se duce douămiismul când se duce și, dacă urmele lui se mai văd încă în vocile celor care abia sosesc, ce va fi perpetuat din el și ce va fi transformat în complet altceva.

Svetlana Cârstean


duminică, 28 iulie 2024

Großwardein Story


țigani maghiarizați pe bicle țanțoșe
în fața statuii lui Emmanuel de Martonne
(geograf francez)
degeaba dau să-mi feresc buzunarele
și glezna sudistă trecută prin șpițuri și prin zoaie,
că ei se duc în treaba lor
dar mai încolo sunt de-ăștia de-ai mei,
vântură-lume lihniți, la Seven Food,
ronțăind trei dintr-un hot dog
(o, casa mea e peste tot, și râuri curg
muștar, sictir și maioneză)
„am instagramul pizdei, stai numai să-ți arăt...”

dar arătarea din parc nu o s-o știe nimeni
pentru că firea ei și-a mea,-ndrăznesc
să cred, sunt confraterne
ce cuvânt mare, când ești născut în '83
și năruit surprinzi în toiul nopții rotirea
euforică a unui Puck pe role și-n minijupă roz,
eliberat de-obolul zilnic
(cât îmi dorisem beatitudinea aceasta-n vers).

iar eu, care-s de nici o săptămână-aici,
părtaș la viața unui oraș cuminte
și virtuos în pacifism și langoși cu leurdă,
mă trag nici întru totul treaz, nici bubuit, înspre cetate
și mai că m-aș opri în fața catedralei
înflăcărat de frumusețea pe care nu o înțeleg
și-acolo să fac circ, să ricanez, să mă dezic
de poezia confesivă,
de poezia-crater, suficientă sieși
și minții-n fine lămurite, de mitíc.