vineri, 28 decembrie 2012

Leonid Dimov (1926-1987)


Leonid Dimov în tinerețe
Până nu demult, l-am receptat destul de dificil pe Leonid Dimov, pe care îl asociam unei tradiții vetuste a poeziei românești din secolul trecut. Mă înșelam. Alături de Mircea Ivănescu (împreună cu care a scris o carte superbă și spectaculoasă – asta și datorită strălucitului grafician și ilustrator Florin Pucă –, Amintiri, din 1973) și Virgil Mazilescu, Dimov trebuie citit astăzi ca unul dintre marii poeți postbelici care au depășit, prin volumele lor, neomodernismul oțios practicat de grosul generației 60. Anul 1968 rămâne o bornă importantă nu doar în istoria Europei, ci și în necăjita istorie a literaturii române în comunism, anunțând un „dezgheț ce avea să dureze, din păcate, doar câțiva ani – este anul în care M. Ivănescu și V. Mazilescu debutează cu volume purtând titlul simplu Versuri (amândouă la Editura pentru Literatură), iar Dimov confirmă prin 7 poeme și Pe malul Styxului extraordinarul său debut din 1966 (când publicase un volum intitulat, de asemenea, Versuri). În cei 15 ani care au urmat, oniricul Leonid Dimov a publicat cărți și antologii (printre care Carte de vise, Eleusis, A.B.C., Tinerețe fără bătrânețe, Spectacol, Veșnica reîntoarcere) care au impus un timbru și un univers poetic proprii, pe care de-abia după 1990 critica literară le-a putut reconsidera pe deplin, astfel că Mircea Cărtărescu sau Ion Bogdan Lefter îl plasează pe Dimov în centrul canonului postbelic (ca să nu mai vorbim că peste Levantul cărtărescian plutește tot timpul duhul inconfundabil al lui Dimov). În 2012 a apărut, în sfârșit, la Editura Paralela 45, cel de-al treilea volum de Opere dimoviene, pe care am reușit să-l obțin cu mari eforturi, oarecum „pe sub mână”, după ce a trebuit să-i scriu chiar directorului editurii, căci cartea nu figura nici măcar pe site-ul Paralelei (deși primele două volume au apărut cu oarecare fast în 2010, acesta pare să fi fost publicat à bout de souffle, mai mult dintr-o datorie neplăcută...).



Alături de cele trei volume care cuprind Opera poetică a lui Leonid Dimov, cu prefețe semnate de I.B. Lefter, e de căutat și de ascultat 7 poeme rostite la radio (Editura Casa Radio, 2011), dacă nu pentru cărticica pe care o cuprinde, măcar pentru discul cu înregistrările în care Dimov este fermecător prin muzicalitatea, umorul aluziv, ostentația și fantezia fastuoasă prezente în fiecare cuvânt pe care îl rostește.

  

marți, 25 decembrie 2012

luni, 24 decembrie 2012

Blogul unuia nebun după poezie


Un blog de poet, care scrie și despre cărțile și poezia altora (și o face tot mai bine), pe care vă invit să-l descoperiți: http://yigruzeltil.blogspot.ro/.

joi, 20 decembrie 2012

Fotografii de La Scena


16.12.2012, La Scena, foto by Anca Sandu

Iar mâine, vineri 21, de sfârșitul lumii (începând cu ora 20.00), ultimul performance al anului cu Chris Tanasescu, în Club A, într-un eveniment organizat de Slam Poetry Bucharest cu implicarea Casei de Editură Max Blecher. Evenimentul va avea în centru, desigur, Nomadosofia margentiană.


marți, 18 decembrie 2012

Apusul criticii universitare



A cam trecut vremea predicțiilor și a tentativelor de a imagina un viitor posibil al criticii literare. Sunt ani buni de când lucrurile s-au tranșat destul de clar și la noi. Problema nu e tocmai nouă și fără îndoială ea nu poate fi separată de un declin general al literaturii ca idee-forte, ca bun universal, clar structurat și ordonat, masiv, coerent, perfect suficient sieși. Să afirmi că literatura nu mai ocupă în lumea contemporană locul pe care îl deținea în urmă cu câteva decenii e un truism. Oricine din zona literelor (și, într-un sens mai larg, a umanioarelor) îți va spune ritos că astăzi se citește mai puțin, superficial și în absența vechilor reflexe critice care au reprezentat în ultimele secole fundamentul pe care s-a structurat marea literatură” a modernității occidentale. Am trecut de faza îngrijorărilor, a naivității mâhnite, a frazelor apocaliptice. Nu, literatura nu a răposat, doar că și-a schimbat principalele repere și coordonate, fiind forțată să se reformuleze păstrându-și în același timp autonomia și încercând să-și conserve memoria intactă. Ergo, critica și istoria literară au devenit niște discipline puse în fața unei alegeri decisive: să se adapteze sau să-și păstreze orgolioase prestigiul cultural și să funcționeze exclusiv pe o piață a valorilor simbolice, să se retragă în universități și conclave academizante ajungând, din punctul de vedere al receptării și al însemnătății publice, un lucru la fel de străin profanilor ca studiile cele mai recente din matematică, fizică, biologie, economie sau medicină. Pe acestea le citesc (și le înțeleg) câteva zeci de oameni, profesioniști în cel mai înalt grad, profesori în marile universități ale lumii. Revistele și publicațiile lor au o circulație nu restrânsă, ci de-a dreptul închisă în cercurile elitiste ale unei bresle sau discipline științifice. În Evul Mediu, salvarea unui mare număr de manuscrise inestimabile, dar și salvarea individuală a unor indivizi care trăiau în cultul și în respectul unor valori respinse de obscurantismul și violența epocii lor, a venit din refugierea în abații, mănăstiri și în primele universități ale Europei. O mișcare similară s-a produs în ultimele decade în Occidentul capitalist. La noi, asta se vede doar de câțiva ani, însă viteza cu care s-au produs aceste schimbări a fost mult mai mare decât în cazul țărilor vestice, fiindcă am încercat să ne adaptăm (și, de bine, de rău, să ne resincronizăm), târâș-grăbiș, la o lume care s-a structurat cu totul diferit și a ars altfel etapele acestei slăbiri” atât de des invocate în discursul postmodern și postapocaliptic.
Ce ar putea însemna, așadar, adaptarea” discursului critic în zilele noastre? Tentativa unui poet oricât de prezent sau de branșat la ceea ce se întâmplă în imediata sa proximitate literară – de a da un răspuns la această întrebare are toate șansele să rămână doar o bombăneală iritată sau o garnitură de sfaturi înaripate. Așa încât mă voi rezuma la câteva observații de ordin practic.
În primul rând, ceea ce m-a frapat de la început la majoritatea criticilor români este dificultatea majoră a acestora de a rămâne conectați la mișcările artistice – și conceptuale – importante ale actualității, la muzica, la artele vizuale, la cinematografia care se fac astăzi la noi și aiurea. Să citești în paginile de critică ale autorilor care scriu despre cărțile nou apărute ipoteze și speculații, apropieri sau paralele cu filmul, cu muzica sau cu discursurile artistice determinante ale acestor ani este un real eveniment. Să întâlnești în cronicile serioase și seci, cu o armătură teoretică rămasă aproape întotdeauna la Călinescu, Lovinescu și, poate, la criticii francezi din anii '60, o cât de mică referință la autori străini contemporani e un lucru, să o recunoaștem, din ce în ce mai rar. Criticul-fanion al generației de după 2000 mărturisea fără nici o jenă, cu câțiva ani în urmă, că nu cunoaște nici o limbă străină și că are atât de multă literatură română de citit pentru a-și scrie cele cinci cronici săptămânale, încât nu i se poate cere să fi auzit de Sorokin, Houellebecq, Brett Easton Ellis, Cunningham, Bolaño sau Palahniuk... Ce să mai vorbim despre poezie, unde reperele criticilor noștri au rămas la Marile Nume din preajma celui de-al doilea război mondial și, cei mai avansați, la Generația Beat și la câțiva poeți care au primit Premiul Nobel acum patruzeci de ani. Și nu vorbesc despre veteranii profesiei, unde găsești aproape întotdeauna o totală incompatibilitate cu discursurile dominante de după 1990 – Nicolae Manolescu nu mai are legătură de două decenii cu literatura contemporană –, ci chiar despre criticii generației mele. Cred că, înainte de a arunca anatema pe cititorii neatenți și dezinteresați sau pe scriitorii care nu își stabilesc mize destul de înalte”, care să concureze direct cu Dostoievski și Joyce, criticul român ar trebui să fie ceva mai puțin îngăduitor cu propria sa ignoranță.
În al doilea rând, ultimii ani au adus în mediul academic schimbări majore de organizare și de repoziționare culturală. Cum cei mai mulți dintre criticii literari activi erau și sunt universitari, prinși în imensul aparat birocratic al învățământului european omogenizat, ei au devenit dependenți de un sistem care i-a împins să devină, la o altă scară și cu orgolii superioare, niște paper-pushers care lucrează aproape exclusiv pentru burse și stagii doctorale și post-doctorale, întocmesc proiecte și planuri cu target precis, scriu încordați lucrări ultraspecializate pe subiecte la fel de aride ca deșertul Gobi. Latura pecuniară a întregii povești a fost rezolvată – e oricând preferabil traiul liniștit pe care organismele U.E. îl propun, în toate domeniile, celor dispuși să devină parte a mecanismului funcționăresc decât viața necăjită a criticului care citește și scrie pasionat despre cărțile contemporanilor săi, fără să fie răsplătit pentru asta, oricât de bine ar face-o. S-a creat o falie între literatura vie și universitarii care îi fac cu mâna de la ferestrele universităților și ale Academiei. Ce mai scrie Andrei Terian? Cu ce se mai ocupă Adrian Lăcătuș sau Bogdan Crețu? Cu lucruri importante, fără îndoială, care nu mai au însă prea mare legătură cu foșgăiala revistelor și a editurilor care publică autori români de azi, cu noile apariții, cu cărțile excelente ale prezentului (ignorate aproape cu desăvârșire dacă nu faci parte dintr-un grup apropiat sau măcar util cronicarului).
Dar despre onestitatea unora dintre cei care încă mai fac cronică literară nici nu vreau să încep să vorbesc. Indivizi interesați, în slujba câte unei edituri sau chiar a unui autor cu greutate, niște oameni care nu mai citesc nimic cu plăcere și din articolele cărora nu te alegi cu nimic. Uitați-vă la cei câțiva critici 80-iști pe care îi admiram în urmă cu ceva vreme: pentru un sejur în străinătate sau o ciorbă într-un restaurant mai spălățel, sunt în stare să facă din niște antitalente totale autori de primă mână. Prefețe, postfețe, republicate apoi în reviste, pe internet (metoda brevetată de Cristea-Enache), toate trase la indigo, texte interminabile care nu spun nimic și nu pot oferi un ghidaj, o serie de repere pentru un cititor rătăcit între atâtea nume și titluri. Și atunci, de ce continuă toată farsa? Pentru măgulirea vanității unor scriitori al căror public poate încăpea într-un maxi taxi?
Nu, mulțumesc. 


(articol apărut în revista Steaua, nr. 9-10/2012)

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Dublă lansare și performance, mâine, în La Scena



Duminică seară, de la ora 20, în Club La Scena lansăm cu show & efecte speciale două cărți publicate recent la Casa de Editură Max Blecher, pentru care am și pornit o colecție nouă, "Washoe" (mulțumim, Vlad Pojoga). Nomadosofia bilingvă a lui Chris Tanasescu și a întregii sale caravane de glasuri și siluete vizibile sau invizibile (Margento, desigur) vine în fața publicului alături de dramadoll-ul Iuliei Militaru, Ancăi Bucur și Florentinei Budar, o carte irezistibilă. Va fi performance, vom auzi tot felul de sunete bizare ieșite din instrumente și gâtlejuri, vom avea proiecții și multă poezie. Haideți cu noi!

joi, 13 decembrie 2012

Interviu transfinit. O carte superbă cu M. Ivănescu



Interviu transfinit. Mircea Ivănescu răspunde
la 286 de întrebări ale lui Vasile Avram,
ediția a II-a, colecția Plantații,
Casa de Editură Max Blecher, 2012


„Mircea Ivănescu este, prin excelenţă, un om al surprizelor. Îl vezi visând și nu știi dacă el nu gândește de fapt lucid asupra unei probleme existenţiale, stai de vorbă cu el cât se poate de omenește și numai deodată constaţi că spiritul îi zboară spre cine știe ce tărâmuri absconse, promite că va veni nesmintit la o întâlnire și el între timp se întâlnește cu fatalitatea (...), îl lauzi și el te suspectează de politeţe exagerată, îl cauţi la redacţia revistei Transilvania și ţi se spune: «și noi îl căutăm», nul cauţi și, providenţial, te întâlnești cu el în faţa librăriei Humanitas sau la un colţ de stradă pe unde nu teai gândit că ar putea să umble. (...) E, întrun fel, asemeni misticilor acelora care văd lumină în suferinţă și mântuire în autoflagelare, și cu toate acestea nimeni nu e mai asemeni unui om oarecare decât el și nimeni nu știe disimula mai perfect geniul sub înfăţișarea de Cenușotcă. Nu poţi să nul iubești chiar și atunci când se supără (pe nedrept) pe tine. Simţi că dacă n-ar exista, lumea ar fi mai săracă cu câteva carate.

Vasile Avram


Fără insistenţa masivă pe biografic a lui Gabriel Liiceanu, lipsit de tranşanţa lui iritantă şi seducătoare, concentrând cu răbdare chinezească întrebările înspre unicul punct aleph al literaturii, Vasile Avram a reuşit să-i provoace lui Mircea Ivănescu răspunsuri la fel de decisive privitoare la literatură pe cât sunt cele provocate de Gabriel Liiceanu în raport cu viaţa poetului. Dialoguri esenţiale cu un poet esenţial, Măştile lui M.I. şi Interviul transfinitalcătuiesc un diptic extraordinar în care voletul dintâi priveşte mai ales biografia, iar cel de-al doilea mai ales literatura. Împreună, ele alcătuiesc Convorbirile cu Eckermannii ale lui Mircea Ivănescu. Cea mai impresionantă confesiune a unui mare poet din întreaga noastră literatură.

Radu Vancu


Interviu transfinit este prima carte de dialoguri (prima în ordine strict cronologică) în care Mircea Ivănescu, unul dintre cei mai subtili și mai influenți poeți români ai ultimei jumătăți de secol, își dezvăluie biografia și marile repere ale creșterii și formării sale, însoțit și, adesea, pus în alertă intelectuală de Vasile Avram. Cei doi prieteni par în destule momente ale periplului lor (alcătuind un neașteptat Bildungsroman secvențial) cu totul rupți de orice context istoric, de orice intruziune a exteriorului, așa încât ne putem imagina dialogul lor (în care acuitatea și curiozitatea ușor pedantă a lui V. Avram întâlnesc memoria aproape infailibilă și rafinamentele stenice ale lui M. Ivănescu) ca pe un joc de mah-jong cu doi parteneri, unul interogativ-provocator, iar celălalt retractil și autopersiflant, învăluindu-și răspunsurile în faldurile digresiunii, printre care cititorul va întrezări chipul lui M.I. ca reflectat în undele calme ale unei reverii nesfârșite.

Claudiu Komartin


Vasile Avram (1940-2002) a absolvit Facultatea de Filologie la Cluj. Publicist și redactor al revistei Transilvania, doctor în filologie cu lucrarea Mit și religie în tradiția românească, Vasile Avram este autorul mai multor volume de poezie și proză, o parte dintre ele apărute postum (Cărțile eptimahice; Călătoria de sâmbătă. Poezii; Elegiile Orhideei. Poem transcendental; Fiul apocrif; Spirala, roman reeditat postum cu titlul Legat la ochi)

luni, 10 decembrie 2012

Despre dragoste și seriale tv


După mai multe săptămâni de-a lungul cărora ne-am uitat împreună la serialul nostru, sezon după sezon, amuzați, înduioșați sau năuciți de surpriză, am înțeles de ce îmi place atât de mult (da, plăcerile vinovate, excitația claxoanelor, toate lucrurile pe care ni le putem spune într-un dialect doar al nostru) să privesc același ecran cunoscut, seară de seară, numai cu tine, am înțeles că nu mai e nici o graniță, că noi suntem deodată în toate universurile posibile și că din atâtea variante ale noastre, cu siguranță una fumează acum într-un fotoliu de răchită, alta învață să meargă pe bicicletă, alta se iubește cu varianta ta din acea lume, chiar în momentul ăsta, când eu încerc să-ți scriu cu tot corpul, în loc să te iau în brațe și să te mușc tare de buza de jos (știu, va fi timp și pentru asta) – și suntem amândoi acum, cu tot ce am fost și cu tot ce am fi putut fi, drumurile care se bifurcă în mijlocul pădurii, alegerea care schimbă tot: succesiunile devenirii, momentele ratate, micile miracole matinale și atingerile stângace pe întuneric modificându-ne subtil traiectoriile, o ceșcuță cu un ceai puternic parfumat răsturnată pe canapea, mult invocata bătaie din aripi a unui fluture despre care se spune că ar fi stârnit furtuni de nisip în cealaltă parte a lumii, lumea văzută din laboratorul unui savant excentric, știința dezlegată de înțelesurile ei, când, ca într-un poem pe care nu ți-l poți aminti, din lucruri mai rămâne doar un contur și cineva încearcă să vadă dincolo de alcătuire, unde moleculele pot fi galaxii (iar acolo alții care se nasc, se iluzionează o vreme și apoi mor) – și dragostea care ne-a adus aici parcă ar ține totul la un loc să nu se destrame ............................................

sâmbătă, 8 decembrie 2012

FILB 5


Festivalul Internațional de Literatură București, ajuns la ediția a cincea, e astăzi în ultima sa zi, ziua poeților. Invitați sunt George Szirtes, Kei Miller, Daniel Boyacioglu și Mircea Dinescu. Ei vor citi de la ora 18, la MȚR. Cred că merită mers acolo.


marți, 4 decembrie 2012

Lumina de avarie



Grupul "Lumina de avarie" a pornit la drum în 2007, și-a făcut blog în 2008, a avut o lectură de zile mari la Institutul Blecher în 2011, de acolo a ieșit unul dintre cele mai bune debuturi ale ultimilor ani, semnat de Andrei Dósa, iar în toamna lui 2012 a publicat la Tracus Arte prima antologie colectivă, coordonată de Daniel Puia-Dumitrescu, la lansarea căreia voi vorbi și eu, alături de Alexandru Mușina și Andrei Bodiu (mâine, de la 5, la Okian). Fiți cu ochii pe ei, presimt că în cel mult o jumătate de an doi dintre cei mai buni poeți tineri, Vlad Drăgoi și Sabina Comșa, vor publica volume pe care n-o să le putem lăsa din mână.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Gellu Naum, Fox Hunt



On my limping horse I was going to the fox-hunt
I knew one an elegant one with a veil across her face
she was wearing her own fur over her shoulders
she was a yellow reddish wraith
running between the start & the end across a pale green meadow

back then when nature was much in evidence
I was going to her lair; was shouting from outside
“here is my limping horse with pale green hair          
he entered in through your window & is lounging on your bed
I can hear him laughing from outside if I catch him I’ll kill him
right in front of you I’ll kill him
I can hear him neighing & you are pampering him & giving him cinnamon
& he will dirty your bed with his black horse shit                  
I know you’re a good girl bring him out so I can kill him
afterwards we’ll go out on the town, it’ll be on me              
know that I am your friend from childhood know that we stayed together
                                  for a long time in a room in the woods
from there we could see deep into the fabric of nature
into a space emptied of syntax
know that I loved you & had tears in my eyes
that I wore a veil so no-one would notice”

I was standing in front of the lair shouting in from outside
“know that I am your friend from childhood
let me introduce myself, I am lieutenant Varlam
Agathodaimon in the market buying salt & bread
know that I came with my shotgun to hunt you
& my limping horse got inside your lair through the window
have him come out just for a moment so I can kill him
& then come out with me on the town, treat’s on me”

then I opened the door & went in the lair                                  
it was damp there & cold & dark, with no fire
& the species continued to proliferate           

                                                           (October 1986, room 3 003) 

Translated from the Romanian by
Stephen Watts & Claudiu Komartin

luni, 26 noiembrie 2012

Margento strikes again!



Margento, Nomadosofia / Nomadosophy,
Casa de Editură Max Blecher,
colecţia Washoe, 2012

Una dintre cele mai ambiţioase cărţi de poezie publicate în România a apărut recent la Casa de Editură Max Blecher, într-o colecţie pe care am inaugurat-o în această toamnă, şi din care mai face parte volumul dramadoll (de Iulia Militaru, Anca Bucur şi Florentina Budar). Cu acest impresionant proiect bilingv (în română & engleză), Chris Tanasescu (alongside with his magic caravan, Margento) îşi stabileşte cu claritate mizele şi deschiderea, valorificând în acest op experienţa, pasiunea, spiritul experimentalist şi integrator al unuia dintre cei mai umblaţi şi mai erudiţi poeţi şi traducători români de azi.

vineri, 23 noiembrie 2012

O carte nouă de Octavian Soviany



Pulberea, praful şi revoluţia, de Octavian Soviany,
Casa de Editură Max Blecher, 2012
colecţia Plantaţii

Noul volum de poeme al lui Octavian Soviany va fi lansat astăzi, de la ora 18.30, împreună cu Piaţa cerului. Jurnal de bucătărie de Nora Iuga, la târgul de carte Gaudeamus (standul comun al Casei de Editură Max Blecher şi al editurii Herg Benet).

joi, 22 noiembrie 2012

"Şi vom lăsa maşinile..." la Viena


Am scris cam acum o lună şi jumătate despre antologia de poezie apărută la Viena, la Ed. Korrespondenzen. Astăzi am avut o lectură, cu ocazia lansării cărţii, la târgul de carte din Viena, invitat fiind de KulturKontakt şi de editură, i-am cunoscut pe oamenii care s-au ocupat de proiect şi au lucrat la şi pentru apariţia volumului, textele în germană au fost citite de actriţa Bettina (care mi-a plăcut foarte mult când a recitat poemul din Un anotimp în Berceni ce-ncepea cu "plângi, puiul mamii, plângi")... A urmat o discuţie la care publicul a reacţionat, cred, bine, despre selecţie şi despre poziţia / viziunea mea asupra poeziei de azi. Redescopăr Viena după şapte ani (atunci, în toamna lui 2005, ieşeam, la 22 de ani, pentru prima oară din ţară, împreună cu Nora Iuga, Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu, Teodor Dună şi Constantin Virgil Bănescu). Încă încerc să-mi dau seama în ce fel s-a schimbat lumea (aceasta, dar mai ales lumea mea interioară) în acest răstimp...

marți, 20 noiembrie 2012

O portocală ascunsă sub un prosop alb ca laptele



După-amiezele din copilărie în care eram dus la frizer,
cu soarele rotund și alb
poleind străduțele-ntortocheate,
reflectându-se în oglinzile
mașinilor urcate pe trotuare într-o rână,
soarele ce făcea suportabile până și fațadele
blocurilor de la marginea acelui cartier muncitoresc o
portocală ascunsă sub un prosop alb ca laptele este
emoția aceasta pe care o resimt de fiecare dată
când intuiesc pe piele mirosul de loțiune ieftină
ciudata familiaritate a saloanelor
scăldate în lumină sintetică.

duminică, 18 noiembrie 2012

Maratonul de poezie de la Brașov



Mâine, începând cu ora 14, la librăria Okian, va avea loc a XII-a ediție a Maratonului de poezie de la Brașov, avându-i ca moderatori (și tartori) pe Andrei Bodiu și Adrian Lăcătuș. Evenimentul va dura până către ora 21, iar în cadrul lui vor citi douăzeci și unu de poeți, dintre care doi din afara orașului, Ștefan Manasia și cu mine, care suntem, înțeleg, invitați speciali. Vor fi o după-amiază și un început de seară pline ochi cu poezie de bună calitate (pe lângă cunoscuții poeți 80-iști și 90-iști Mușina, Bucur, Bodiu, Dobrescu, Ignat, vor avea momentele lor câțiva dintre cei mai valoroși poeți tineri și foarte tineri).

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Institutul Blecher 68



Duminică, de la ora 17, în Club El Comandante Primer (str. Sfântul Ștefan, nr. 13, București) ne întâlnim pentru cea de-a 68-a ediție a Institutului Blecher, ultima din acest sezon, cu Dan Mihuț, Luca Dinulescu și Paul Mihalache. Ei vor citi proză. În cadrul evenimentului va avea loc prezentarea numărului 10 al revistei Poesis internațional.

joi, 15 noiembrie 2012

Anatol Grosu la Casa de Editură Max Blecher




Epistola din Filipeni e o revizitare tandră a primei copilării, petrecută în anii de pe urmă ai comunismului basarabean. Însă filmul narativ nu-i, ca să zic aşa, sovietizat, lumea aceea e doar o sumă de detalii (în care, desigur, stă ascuns diavolul) pe fundalul cărora se edifică experienţele fundamentale ale copilăriei dintotdeauna, de la cântecele de leagăn şi mersul la pescuit până la moartea celor dragi şi căratul unui Dumnezeu-copil în braţe (căruia dintre noi nu i s-a întâmplat vreodată aceasta?) – ca un fel de hibrid bizar şi cuceritor între nişte Cireşari sovietizaţi şi Ostrovul lui Pavel Lungin. Ataşantul «nenica» e figura centrală a acestui poem maximalist şi mistic, camuflat sub superficia unei naraţiuni minimaliste şi autoironice. Între debutanţii de forţă ai ultimilor ani, de la Andrei Dósa la Alex Văsieş & Radu Nițescu şi de la Matei Hutopila la Teodora Coman, Anatol Grosu (primul debut editorial ieşit din Zona nouă) vine cu un sentiment basa al fiinţei într-o variantă pe cât de individualizantă, pe atât de remarcabilă.”

Radu Vancu


„Nu cred că veți întâlni în poezia românească de astăzi personaje mai interesante ca aici. Atmosfera pare preluată direct din picturile lui Chagall, lumea funcționează după regulile basmului, chiar și vietățile din preajma casei sunt pătrunse de credința naivă în Dumnezeu («viermii postesc în zilele de vineri»), iar trăirile oamenilor sunt traduse uneori prin metafore culinare. Până și identitatea celui care a scris această epistolă se pierde în legendă. Astfel ni se arată încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu autorul este important, ci lumea lui.”
Andrei Dósa


Anatol Grosu, epistola din filipeni,
Casa de Editură Max Blecher, colecția Opera prima, 2012

Cartea va fi lansată la târgul de carte Gaudeamus, sâmbătă, 24 noiembrie 2012, de la ora 14, la standul Casei de Editură Max Blecher și al Editurii Herg Benet.

luni, 12 noiembrie 2012

"Piața cerului" de Nora Iuga, reeditată după 26 de ani la Casa de Editură Max Blecher



Piața cerului,
Editura Cartea Românească, 1986



Piața cerului. Jurnal de bucătărie,
Casa de Editură Max Blecher, 2012


Publicată pentru prima oară în 1986, Piața cerului. Jurnal de bucătărie este una dintre cărțile cele mai curajoase și, paradoxal, cel mai puțin cunoscute ale Norei Iuga. Cartea nu s-a bucurat la vremea apariției de atenția pe care o merita: am putea spune că formula abordată de autoare în acest volum a părut prea exotică și nu a atras atenția decât în măsura în care vehicula o anumită solicitudine față de gesturile obișnuite, față de mișcările cele mai mărunte și mai lipsite de fast ale unei persoane care, într-un regim totalitar tot mai sumbru, nu își face nici un fel de iluzie în legătură cu rezistența prin cultură”. De altfel, titlul inițial al volumului, Jurnal de bucătărie, a părut suficient de provocator pentru a fi eliminat de cenzură. Astfel, cartea s-a intitulat Piața cerului, reproșul implicit al cenzorilor fiind lejeritatea titlului ales de autoare, nu îndeajuns de serios pentru o carte de literatură contemporană (sau poate că aceștia văzuseră provocarea tocmai aici, în bucătărie ca spațiu privilegiat de Nora Iuga pentru această carte-experiment ce amesteca poezia, proza și jurnalul într-un discurs rafinat și lipsit de complexe).
Piața cerului apare la mijlocul unui deceniu în care literatura postmodernă câștigase deja teren, după luptele de impunere de la începutul anilor ‘80, mai cu seamă prin afirmarea autorilor 80-iști, la a căror literatură Nora Iuga se arată în permanență conectată, ridicând însă mizele prin problemele sociale pe care le pune inteligent și subtil – regăsim în această carte atmosfera apăsătoare și cenușie a vremii, dileme identitare, problemele puse – cel mai adesea prin intermediul visului și al reveriei – de o conștiință vie și pătrunzătoare ce își ascunde dezolarea și dezgustul în spatele unei aparențe convenționale, anodine. Subversivă tocmai prin simplitatea acestei poze – o doamnă trecută de prima tinerețe scrie în bucătăria ei de bloc comunist despre tot ceea ce o înconjoară și despre imaginarul intim, despre viața sa de idealuri și reprezentări, fiind întotdeauna prezentă din off o voce lucidă, care compătimește alături de cititor fără nici un fel de gest larg, fără nici o retorică explicită, într-o continuă frământare, într-o continuă căutare (căci, nu-i așa, Pământul s-a uscat din experiență”, scrie autoarea într-un loc). Fără să se sinchisească de convențiile uzuale, Nora Iuga amestecă în Piața cerului. Jurnal de bucătărie poezia cu fragmentul în proză și observațiile jurnaliere de mare acuitate, importanța restituirii acestei cărți, la aproape trei decenii de la prima ei apariție, constând și în faptul că toate intervențiile cenzurii (prezente de la un capăt la celălalt al cărții) sunt, în noua ediție, semnalate una câte una, prin compararea textului inițial (cenzurat, și acum rescos la lumină) cu cel apărut în volumul din 1986. Cititorul poate avea astfel imaginea (uneori sinistră, alteori de un incredibil umor involuntar) a situației politice dintr-un timp în care cenzura veghea asupra lumii scriitoricești, denaturând și răstălmăcind în moduri grotești gesturile cele mai firești și mai personale de raportare a unui scriitor la realitățile vremii.
Fără îndoială, Jurnalul de bucătărie al Norei Iuga ni se relevă astăzi ca una dintre cărțile supraviețuitoare ale epocii în care a fost scris.

vineri, 9 noiembrie 2012

Institutul Blecher 67



Duminică, de la ora 17, în Club El Comandante Primer (str. Sfântul Ștefan, nr. 13, București) ne întâlnim pentru cea de-a 67-a ediție a Institutului Blecher cu Teodora Coman, care ne va citi din recentul său volum de poeme, Cârtița de mansardă (Casa de Editură Max Blecher, 2012), cu Iulia Militaru și Anca Bucur, ce vor citi în avanpremieră din volumul dramadoll, semnat împreună cu graficiana Florentina Budar, în curs de apariție.



Mormântul lui Blecher



foto: Ioana Miron

marți, 6 noiembrie 2012

Două lansări, mâine, la Brașov



Mâine, de la ora 17, la librăria Okian, în cadrul Serilor Facultății de Litere, va avea loc lansarea volumului Frânghia înflorită de Radu Vancu (Casa de Editură Max Blecher, 2012) și a antologiei Cele mai frumoase poeme din 2011 (Tracus Arte, 2012), montată de mine și de Radu. Vor fi prezenți și vor vorbi doi scriitori din "artileria grea" a Brașovului (Mușina & Bodiu), sibienii Vancu & Varga vor veni cu revista "Transilvania", iar eu cu proaspăt apărutul număr 10 al revistei "Poesis internațional".

miercuri, 31 octombrie 2012

Dmitri Miticov & Zona Nouă, vineri, la Sibiu


Vineri mergem la Sibiu pentru o lectură a lui Dmitri Miticov în compania tinerilor poeți din Zona Nouă. Dmitri va citi din cartea sa recent apărută la Casa de Editură Max Blecher, Dmitri: uite viața, despre care vom vorbi împreună cu el și cu Radu Vancu, care a scris unul dintre textele-recomandare de pe ultima copertă a volumului. Vă așteptăm de la ora 18.30 la Librăria Humanitas. Sunt convins că zoniștii (și mai ales cei mai tineri autori care s-au alăturat grupului) ne vor surprinde și de data asta.

 
Este, poate, un prilej bun să vă anunț că volumul poate fi comandat de pe adresa editurii, casadeeditura@maxblecher.ro, dar și, dacă preferați, de pe adresa mea, ckomartin@yahoo.com, pentru numai 12 lei (plus taxa poștală), iar noi vom avea grijă să vă trimitem cartea în cel mai scurt timp. 

vineri, 26 octombrie 2012

Institutul Blecher 66



Duminică, de la ora 17, în Club El Comandante Primer (str. Sfântul Ștefan, nr. 13, București) ne întâlnim pentru cea de-a 66-a ediție a Institutului Blecher cu Rita Chirian, care ne va citi din recentul său volum de poeme, Asperger (Cartea Românească, 2012), și cu Vlad Pojoga, ale cărui poeme și traduceri din ultima vreme anunță o voce dintre cele mai convingătoare ale noului val.

joi, 25 octombrie 2012

Trei poeme de Dan Mihuț

alese și citite de mine, din volumul trei mese pe zi (CDPL, 2012)


Trei poeme de Dan Mihuţ from Institutul Blecher on Vimeo.


trei mese pe zi, una dintre cele mai frumoase cărți citite de mine anul acesta. Rilkean și meditativ, al doilea volum publicat de Dan Mihuț este, din punctul meu de vedere, mai mult decât o confirmare. E poezie de-adevăratelea.

vineri, 19 octombrie 2012

Institutul Blecher 65



Duminică, de la ora 17, în Club El Comandante Primer (str. Sfântul Ștefan, nr. 13, București) ne întâlnim pentru cea de-a 65-a ediție a Institutului Blecher cu Dumitru Crudu, care ne va citi din noua sa carte de poezie, Eșarfe în cer (Cartier, 2012), și cu tinerele poete Ana-Maria Lupașcu și Ilinca Pop, două dintre cele mai promițătoare voci ale noului val.

marți, 16 octombrie 2012

Institutul Blecher 64 & "Frânghia înflorită" la Cluj




Două dintre cele mai cunoscute și mai active cenacluri / cluburi de lectură din ultimii ani, Nepotu' lui Thoreau (ajuns la sezonul 5) și Institutul Blecher (sezonul 7) se întâlnesc la Cluj, în Insomnia, miercuri de la ora 18, imediat după lansarea volumului Frânghia înflorită de Radu Vancu (de la 16.30 în librăria Book Corner). Moderatori: Ștefan Manasia și Claudiu Komartin.

luni, 15 octombrie 2012

Concursul de debut Max Blecher – Herg Benet



Promisesem să avem rezultatele jurizării pe 15 și ne ținem de cuvânt. Așadar, cele două manuscrise câștigătoare sunt: epistola din filipeni, de Anatol Grosu (la poezie) și Two Rabbit, de Beatrice Ognenovici (la proză).

Cele două cărți vor fi publicate în luna noiembrie și vor avea lansări la târgul de carte Gaudeamus. Romanul Two Rabbit va fi publicat de Herg Benet Publishers, iar placheta epistola din filipeni la Casa de Editură Max Blecher, în colecția "Opera prima" (în care au mai publicat până acum Matei Hutopila, Cosmin Cârciova și Teodora Coman).

A fost, ca și anul trecut, foarte dificil să departajăm între cele trei-patru manuscrise publicabile, atât la poezie, cât și la proză. Cel puțin câteva dintre celelalte cărți intrate în concurs (și ajunse pe lista scurtă a juriului) vor apărea, sunt sigur, în viitorul apropiat. Varietatea de voci și de experiențe de lectură ce ni s-a revelat în urma citirii volumelor trimise la concurs ne dau încredere că vom avea și în anii următori parte de cărți de debut bune și excelente.

duminică, 14 octombrie 2012

vineri, 12 octombrie 2012

Înțelege autismul




foto: Alex Conu
text: Claudiu Komartin
muzică, montaj: Ana Toma

joi, 11 octombrie 2012

Institutul Blecher 63



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită duminică, 14 octombrie, de la ora 17, în Club El Comandante Primer, Str. Sfântul Ștefan, nr. 13, la întâlnirea cu poeții Dmitri Miticov și Cosmin Perța.

În cadrul evenimentului va avea loc prezentarea volumului de poezie Dmitri: uite viața de Dmitri Miticov (Casa de Editură Max Blecher, 2012).

miercuri, 10 octombrie 2012

Ca de atâtea ori


Nu le pot vorbi despre lucrurile care mă îngrozesc
acestor oameni de treabă
ce îți împărtășesc la nevoie concluziile lor despre viață.

Ei știu mai bine întotdeauna,
sunt siguri pe ei
și cred cu tărie în toate lucrurile greșite.

Eu unul nu știu nimic.
N-am învățat nimic.
Încerc să rezist.

Să mă trezesc din somn recunoscător
pentru lumina jucăușă și aerul mângâios.

Nu știu cui, nu voi ști niciodată.

Am încercat să înțeleg oamenii,
am cunoscut vuietul marilor orașe.

Am privit printr-un microscop milioane
de celule haotice înnebunite de radiații.

S-a întâmplat ca de atâtea ori după victorie:
a urmat o lungă și amară înfrângere.

Spiritul a redevenit un lux.

Unii dintre noi au înnebunit.

Alții au ținut cu dinții de mințile lor.

Cei mai mulți s-au transformat în cimpanzei hyper-tech
și au preluat controlul pentru o sută de ani.

E târziu pentru aproape orice, inclusiv pentru poezie
acum când utopia a ajuns să fie ceva rușinos.

Zestrea ta de aur, Mariana Marin – și soarele ca o rană
împroșcând perdeluțele trase în grabă
peste geamul de la care te-ai aruncat.