marți, 30 martie 2010

Poem

lui Gabriel Daliş


se va vedea cu timpul –
nasul, bărbia, pomeţii, umflate nesănătos,
aceeaşi paloare
tot mai vizibilă cu fiecare iarnă,
mâna osoasă bâjbâind
în căutarea unui perete
seara, mirat că peretele nu se dă la o parte
că nu îţi cere şi el ceva
că nu te izbeşte în faţă rânjind
până să rămână doar tremurul
te vor soma: alege!

se va vedea cu timpul:
câteva reuşite şi-apoi
reproşurile şi resemnarea
prea multă vreme absent
prea multe coduri nerespectate
“când alţii mor după statui şi nume”
la 4 dimineaţa o nouă criză
în camera de hotel în care ai fi vrut să te sinucizi

inoperabil şi alb ca varul
cu picioarele cangrenate
părăsit te vei gândi la moarte
ca la un fruct înfăşurat în sârmă ghimpată
înţelege că frumuseţea există
îţi va şopti un copil fără mâini
aplecat peste o conservă de carne
vei încerca să-nţelegi
vei fi mai aproape
ca niciodată

sâmbătă, 27 martie 2010

Lucreţiu şi Alburnus Maior

"(...)
Cât de scârboase miasme nu ies dintr-o mină de aur!
Ce-nfăţişare au oamenii, ce făr' de sânge li-i faţa!
Nu ştii şi tu din auz şi din văz că aceştia cu toţii
Mor mai curând decât alţii, că numai în lipsuri e viaţa
Celor siliţi de nevoi să se-njuge la astfel de muncă?
Toate aceste mirosuri le scoate pământul din sânu-i
Şi le aruncă-n afară, în aer, spre bolta deschisă.
Astfel şi locul avernic desigur că-ntinde spre păsări
Omorâtoare otravă ce-n aer se-ntinde din ţărână
Şi-nveninează o parte din largul tăriei albastre;
(...)
Dar se mai poate, de-asemeni, puternicul abur avernic
Să risipească tot aerul de la pământ pân' la păsări,
Astfel că locul rămâne întocmai ca vidul aproape,
Când înspre partea aceasta se-ndreaptă plutind zburătoare.
(...)"

Versurile acestea fac parte din Cartea a VI-a a poemului De Rerum Natura, aici în traducerea lui D. Murăraşu, Poemul naturii, al unui mare poet latin din secolul I î.Hr., Titus Lucreţius Carus.

Iar aici este site-ul ispititor al Gold Corporation...

joi, 25 martie 2010

La Braşov

Astăzi, de la ora 18, voi citi la Braşov, invitat de grupul "Lumina de avarie", la librăria Okian.

miercuri, 24 martie 2010

Blecher XV, cu Radu Aldulescu şi Ionel Ciupureanu


Astăzi, la Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, de la ora 18.30 are loc cea de-a XV-a ediţia a Institutului Blecher. O ediţie de colecţie, după cum spunea cineva, ce-i are ca invitaţi pe Radu Aldulescu şi Ionel Ciupureanu.

Un interviu

Un interviu luat de Hose Pablo a apărut ieri în "Jurnalul de Chişinău", nr. 34 / 23 martie 2010, la pagina 10.

luni, 22 martie 2010

21, 22, 23 martie

Reîntors dintr-un periplu prin Ardeal (Satu Mare, Carei, Cluj), notez cu întârziere că ieri a fost ziua internaţională a poeziei. Nu am citit nimic despre asta (nici un eveniment legat de "sărbătoare" pe la noi), în schimb am aflat că tot ieri s-au împlinit 65 de ani (iar asta chiar e o dată pe care ar fi bine să n-o uităm) de la deportarea etnicilor germani din România în URSS. Mai exact, Siberia, în lagărele din Stalino şi Dombas, de unde nu s-au întors decât jumătate. Printre ei, poetul Oskar Pastior, a cărui poveste impresionantă sper să o spună odată un mare scriitor.

Astăzi, 22 martie, se decernează premiile "Observator Cultural". Eu unul pariez pe Andrei Terian (la debut), Adrian Lăcătuş (critică), Matei Vişniec (proză), Marius Oprea (eseu) şi Alexandru Muşina (poezie).

Mâine, 23, are loc gala premiilor "Radio România Cultural". La poezie e nominalizată şi Un anotimp în Berceni, într-o companie foarte bună. Aici cred că vor lua premii: Angela Marinescu (poezie), Varujan Vosganian (proză), Corneliu Porumboiu (film), Adrian Ghenie (arte plastice).

Voi reveni miercuri cu o ediţie excelentă a Institutului Blecher (invitaţi: Radu Aldulescu & Ionel Ciupureanu).

marți, 16 martie 2010

Str. Lermontov, 26

Pe drumul spre casa de pe deal,
şoferul Volgăi mi-a vorbit despre limba
dragostei
şi despre limba răului.
Mi-a vorbit cu
tot
trupul
cu muşchii-ncordaţi
şi cu venele îndârjite,
iar volanul din mâinile lui părea
un tufiş în flăcări.

– Am fost abandonaţi, a spus,
surâzător şi pierdut
şi m-am gândit că
portbagajul
e plin
cu nitroglicerină.
– Am fost abandonaţi, şi nici luna
nu o să se mai arate
pentru multă vreme.

Avea ochii roşii, ieşiţi din orbite.
Ochii unui halucinat.
Era în pragul divorţului.

Şerpuirea ilizibilă a şoselei
prin întunericul zdrenţuit.
Şi vorbele lui, rătăcind
sub o lumină rece,
fără stăpân.

Fugisem de ceva fără nume
şi voiam să uit
că undeva în sud
se rafina suferinţa – acolo
soţia profesorului plângea
părinţii lui Virgil plângeau
şi nu prea mai era nimic de făcut
în legătură cu lumea.

La ultima curbă, pe strada Lermontov,
o hăinuţă agăţată
în crengile unui platan
legănându-se în bătaia vântului
şi spaima aceea
că e-un copil spânzurat – o viziune
pe care noaptea a
dat să
o şteargă
cu scrâşnet de os
cu fierul pe fier.

vineri, 12 martie 2010

Alice in Wonderland (Tim Burton, 2010)

Am fost la Alice în Ţara Minunilor şi încă mă-ntreb ce au făcut din Alice.
Şi ce s-a întâmplat cu Tim Burton, un regizor ale cărui filme, de la Edward Scissorhands încoace, mi-au plăcut tare mult.
Dar Hollywoodul ăsta, cu cinismul şi efectele lui speciale...

miercuri, 10 martie 2010

Wit (Mike Nichols, 2001)

Un film superb şi mişcător pe care l-am văzut aseară, un film despre moarte, poezie şi John Donne cu o mare actriţă, Emma Thompson.

duminică, 7 martie 2010

Steliana Grama

Am descoperit-o pe Steliana Grama (1974-2006) în recenta antologie de poezie alcătuită de Dumitru Crudu, Noua poezie basarabeană (Editura Institutului Cultural Român, 2009), a cărei lansare a avut loc acum câteva săptămâni la Poeticile cotidianului. A trebuit să ajung la Chişinău şi să citesc din scoarţă-n scoarţă antologia de 170 de pagini (din care fac parte 24 de poeţi de dincolo de Prut) pentru a o "întâlni" pe Steliana Grama, una dintre vocile care mi-au atras atenţia, emoţionându-mă şi punându-mă pe gânduri. Tânăra poetă a murit la doar 32 de ani, după ce a dat dovadă de o uimitoare precocitate. A publicat în timpul vieţii volumele Tratat de tanatofobie (Univers Enciclopedic, 1996), Rezervaţia de meteoriţi (Civitas, 1998) şi Surogat de iluzii (Augusta, 2003).
Steliana Grama ne întâmpină de pe blogul creat de către mama ei (unde sunt postate doar poeziile ei din copilărie) cu aceste cuvinte: "Dragi prieteni, regret că ne putem întâlni doar în paginile acestui blog. Sper să vă placă cel puţin ceva din opera mea". Dar adevărata ei poezie e de descoperit în cărţile pe care le-a lăsat, dar mai întâi de toate în cele opt poeme din antologia lui Crudu.

Bradul de sârmă ghimpată


În iarna asta caloriferele vor fi calde,
te voi chema în igluul meu cu trei etaje
să îmbrăcăm cu inimi de catifea neagră
bradul de sârmă ghimpată.

Gheţarii de mucava
se vor retrage dincolo de ecuator,
dihănii împăiate vor evada din muzee
şi vânătorii plini de vânătăi
vor trage cu serpentine multicolore
în nălucile cu aripile-n lanţuri.

Ne vom întinde pe canapeaua de granit,
îţi voi lua palma rătăcită printre convulsiile mele
şi voi încerca să ghicesc
numărul exact al aventurilor tale.

Într-un târziu, când te vei ridica în aer,
uitându-mi părul împletit cu hemantus,
nu te vei putea desprinde de radiaţia
bradului de sârmă ghimpată.

În somn ţi-am muşcat degetele
şi în locul unghiilor
ţi-am sădit icoane de magnet.


Mileniul III


În fiecare seară la televizor
rulează filme de groază

Noaptea aşez pe noptieră
un borcan cu aghiasmă.

În fiecare seară citesc
cronica poliţienească,
iar noaptea ascund sub pernă laserul.

Şi doar telefonul nu sună
în nici o seară a Eternităţii!

M-au uitat toţi, până şi strigoii!
Atât de mult aş vrea noaptea
să ies la o întâlnire cu cineva!

În ce gaură de şarpe să arunc laserul
Şi ce să fac cu aghiasma?

vineri, 5 martie 2010

"Cu Marele Măcelar la capătul nopţii"

În "Tribuna", nr. 180 / 1-15 martie 2010, la pagina 7, articolul domnului Octavian Soviany despre Un anotimp în Berceni. În care O.S. scrie: "Acestea sunt orizonturile cele mai sumbre pe care le-a atins până în prezent poezia lui Komartin şi, pentru că a ajuns de data aceasta cu adevărat «la capătul nopţii», adică în punctul de unde nu se mai poate cădea, poetului nu-i mai rămâne decât să caute «ieşirea din labirint», încercând să se împace în cele din urmă cu existenţa. Aşa se face că, odată ce substanţa trăirilor tenebroase a fost epuizată, Claudiu Komartin începe să intoneze cântece aurorale şi să redescopere bucuria contactului epidermic cu lucrurile (...)."

miercuri, 3 martie 2010

Ce a rămas necumpărat?

Vorbeam zilele trecute cu Gheorghe Erizanu despre cât jurnalism independent mai există în România. Şi am ajuns la concluzia că presa cotidiană s-a cam dus odată cu vânzarea Evenimentului Zilei taman fratelui Păunescu (marele susţinător în campanie al preşedintelui nostru anti-trust şi anti-mogul) şi că doar editurile şi revistele literare n-au fost încă "mogulizate", trăind, nu-i aşa, în sărăcie & castitate. Dar vremurile se schimbă: RL a făcut pasul.

luni, 1 martie 2010