luni, 19 noiembrie 2018

Mâine, la Cărturești Verona, cu Bogdan Ghiu


          Am participat, pe 30 octombrie, la unul dintre cele mai emoționante evenimente din ultima vreme, Cercul de la Cărturești Verona, împreună cu Radu Vancu și Eugen Ciurtin (care a fost moderator). Mâine, marți 20 noiembrie, de la ora 19, eu voi fi cel care va pune întrebările și-l va descoase pe invitat, care de data asta e Bogdan Ghiu.
          Poet, traducător, traductolog, eseist, unul dintre cei mai strălucitori și mai prolifici autori ai Generației 80, și mezinul ei care tocmai a împlinit 60 de ani. Ceea ce, îi spuneam și lui Radu Vancu de curând, mi se pare de necrezut. Despre tinerețe și poezie, despre ce descoperă și învață poeții din traducerea textelor altora, despre Cenaclul de Luni, Cinci și alte câteva lucruri care mă interesează în cea mai mare măsură voi încerca să discut cu Ghiu de-a lungul acestei întâlniri. A patra moderată de mine, prima fiind pe 3 noiembrie 2015, cu Angela Marinescu. Au urmat, în aceeași librărie Cărturești, evenimente similare (deși foarte diferite-ntre ele) cu Octavian Soviany (la sfârșitul lui februarie 2016) și Marius Oprea (pe 31 martie 2016).


sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Institutul Blecher, ediția 190




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 18 noiembrie 2018, de la ora 20.00, în localul-librărie Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu poeții Robert Gabriel Elekes și Ioan Șerbu, care vor citi din volumele lor, o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine (Casa de Editură Max Blecher, 2018), respectiv krav maga (Casa de Editură Max Blecher, 2018).


Robert Gabriel Elekes (n. 1985, Brașov) a publicat volumele: aici îmi iau dinții-n spinare și adio (2015), pentru care a primit Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut, și o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine (2018). Din 2015, organizează în localul brașovean Tipografia seria de lecturi „Dactăr Nicu's Skyzoid Poets”, ajunsă în toamna lui 2018 la ediția 32. Poet, performer și traducător, doctor în filologie cu o lucrare ce trata opera scriitorilor germani din România anilor ʻ70-ʻ80.

Ioan Șerbu (n. 1983, Agnita) a frecventat, cât era student la Litere în Sibiu, cenaclul „Zona nouă” și a debutat cu volumul Lego (2014), ca urmare a câștigării premiului „Budila Express”, revenind patru ani mai târziu cu krav maga (2018). Este doctorand al Universității „Transilvania” din Brașov.


Moderator: Claudiu Komartin


joi, 15 noiembrie 2018

Cristian Simionescu (1939-2018)


Cristian Simionescu s-a născut pe 21 iulie 1939 în Hlipiceni, jud. Botoșani. A absolvit Filologia la Iași, debutând cu volumul de poezie Tabu (1970). Unul dintre cei mai discreți și mai reținuți autori ai promoției sale, Simionescu a publicat doar câteva cărți, fără să arate frenezia editorială a multora dintre 70-iști: Vicleniile oceanului (1980), Maratonul (1985), Insula (1988) au impus un poet neînseriabil, care a propus, alături de Vasile Vlad, o poetică insolită și imprevizibilă. După 1990, i-au mai apărut câteva antologii montate cu acribie, la care a mai adăugat uneori poeme inedite: Maratonul (1995), Poezii (1997) și Ținutul bufonilor (2002, 2010) i-au consolidat reputația de maestru al deriziunii și autoderiziunii printre admiratorii, nu mulți, dar fini cunoscători ai poeziei românești din ultima jumătate de secol. În 2009 i-a fost decernat la Botoșani Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia. Retras în ultimele decenii la Bârlad, Simionescu s-a stins din viață pe 13 noiembrie 2018.


Masca de gaze

S-au sărutat și cu masca de gaze pe figură
S-au săturat?
Meduzele cad una peste alta
și totuși – în minte – le ordonez,
ca și cum totul e în ordine.
Am treburi mai grave, așa că micile neajunsuri
și disconforturi nu mă torturează. Le iau așa cum sunt.
Uneori curenții calzi sunt mai blânzi (când ești și tracasat)
decât istoria care ne regulează în fiecare clipă
rupându-ne viața, care să nu mai țină cont de nimic
Deci, nu-ți arăta rănile
Și vezi ce poți dărui ție însuți și altora
Fă daruri, fă-ți daruri,
altfel poți căpia!
Nu-i nevoie să plângi, ia taurul de coarne
că nu se poate să stai de vorbă cu Dumnealui față în față
și să vorbiți, să aveți dialog, să-l bați pe umăr...

Cum de mai aud prin chaos șoapta lui Pater?

Biciuit de atâtea ori, fără să țipi
și tu poți fi numită ființă
sau mai puțin decât o ființă
sau mai mult?

Mai măruntă decât o sulă de cusut sacii sisifici
de piele și de pânză
În mine mai există un om pe care încă nu l-am văzut.
Sufletul tău cald ca o piele de cal?
Nu știu cine m-a rănit, nu-l văd niciodată
pe cel care-mi linge rănile 
Cine mi-a trăit viața
care a rămas în urmă?

Cristian Simionescu



luni, 12 noiembrie 2018

Robert G. Elekes și Ioan Șerbu la Casa de Editură Max Blecher


          În cazul amândurora, e vorba despre al doilea volum de poezie, după debuturi remarcate, premiate și cântate la oraș și sate.
          Robert Gabriel Elekes (n. 1985) revine, după Aici îmi iau dinții-n spinare și adio (Tracus Arte, 2015), care a luat în 2016 mințile tuturor juriilor literare din România, cu o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine (Casa de Editură Max Blecher, 2018), carte mai coerentă și mai bine legată, care o să le pice bine multor cititori.
          Ioan Șerbu (n. 1983), care a publicat Lego (Tracus Arte, 2016) ca urmare a câștigării Premiului „Budila Express” (premiere foarte nimerită, el fiind, de unde privesc eu lucrurile, unul dintre continuatorii poeticii din linia Alexandru Mușina – Romulus Bucur  Grupul de la Brașov), scoate krav maga (Casa de Editură Max Blecher, 2018), și de acum cred că e pregătit pentru publicarea primului lui roman.
          De cartea lui Elekes ne-am ocupat eu (ca editor) și Ana Toma (designul copertei), iar la cartea lui Șerbu au contribuit decisiv Radu Nițescu (dacă-l interesează așa ceva, cred că Radu poate fi un foarte bun redactor de carte de poezie) și Sasha Segal (care a creat imaginea copertei, la a doua colaborare cu noi).
          Elekes și Șerbu vor citi duminică seara, la ediția 190 a Hulubului de lectură Institutul Blecher de la Tramvaiul 26, dar asta va fi după ce vor fi avut lansări la Târgul de carte Gaudeamu– Elekes, sâmbătă mai către seară, iar Șerbu – duminică după-amiază. (Voi anunța mâine-poimâine orele la care ne vom putea îmbulzi împreună la standul Casei de Editură Max Blecher, nivel 7.70, stand 338, de la Romexpo.)


Robert Gabriel Elekes, o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine
Casa de Editură Max Blecher, 2018
colecția „Plantații”

O nevoie de intervenție exterioară într-o viață din care ceva lipsește și multe dau pe dinafară. O nevoie de Deus ex machina din partea unui dumnezeu despre care se vorbește urât și care poate arăta maximum ca Trump care se uită fix la tine, patern, direct din Casa Albă. Un nombrilism care se poate autostimula textual în buclă, ca un copil care uită de el însuși în timp ce suge un colț din păturica preferată. Un postumanism care te-ntoarce fix de acolo de unde ai plecat. Iar acolo, și la plecare și la sosire, un Narcis privindu-se non stop pe sine însuși într-o baltă murdară, undeva sub Tâmpa sau undeva la o gură de metrou. Un poem remarcabil despre imposibila viață cu tine însuți pe care te iubești fără speranță.” (Svetlana Cârstean)


Ioan Șerbu, krav maga
Casa de Editură Max Blecher, 2018
colecția „Plantații”

Îmi place mult cum scrie Ioan Șerbu. Îmi place că are umor. Poemele din krav maga sunt majoritatea autobiografice, scene bine puse pe peliculă, care te țin captiv, te fac, după ce l-ai început, să vrei să citești volumul până la capăt.
Spre sfârșitul anilor ’30, luptele stradale cu grupările antisemite la care ia parte în Bratislava îl fac pe Imi Lichtenfeld, specialist în arte marțiale, să constate diferențele dintre sporturi și situațiile de luptă reale. Asta duce mai târziu la dezvoltarea Krav Maga (în ebraică, luptă de contact), un sistem de arte marțiale bazat pe tehnicile de autoapărare pe care Lichtenfeld le-a predat inițial în armata israeliană. Poemele din krav maga lasă această impresie de autentic, poezie care nu te îmbrobodește.Personal, sincer, cu fente și umor, fără șmecherii (sau din contră, plin de ele). O să vă placă.” (Radu Nițescu)

duminică, 11 noiembrie 2018

Rege printre soldați

(colaj din texte semnate de Alexandru Lăcătușu, Dan Tecucianu, Claudia Cristea, Angelica Stan, Andrada Yunusoglu, Dana Dilimoț, Ioana Hodor, Francesca Rusu, Mădălina Ivan, Iulia Stoichiț, Nadina Nicolov, Ruxandra Gîdei și Oana Nasta pentru Atelierul Mornin’ Poets)

azi soarele a apus ca-n oricare altă zi
fără furie fără jocuri de culise
rulează un film nordic pe fundal
peste noi cad bile de sticlă
trec râzând oameni
cu fluturi desenați pe jumătate de față
și tot ce își spun se aude atât de clar sub ape

legile universului marvel au prevăzut
că viața asta de adult va fi ok
că voi câștiga bine
că autoflagelarea va asigura calmul
cine ar putea să facă asta trebuie anchetat
toți ajungem oale și ulcele
placa de memorie se șterge la prima rafală de vânt

află deci că e vânt în sardinia
chiar dacă aici toți umblă cu cămașa descheiată
și sandalele pline de nisip
uite cum se dau copiii în tiribombe
cu dinții dezveliți
neștiind nimic despre prognoza
de chisturi și gâlme

un cadavru sudat cu fruntea de frunțile noastre
puștoaica încă mai trage de el
rege printre soldați
pe autostrada spre testicule
fără semne luminoase fără parapeți melancolici
mii de drumuri prin orificii povești cu funcționari loviți în cap
și rujul periculos

vineri, 9 noiembrie 2018

„Poesis internațional” vol. 22 (2/2018)




Din 2010, când am pornit la drum cu „Poesis internațional”, sunt pus la fiecare nou număr în dificultatea de a scrie – după câteva luni de elaborare a principalelor linii pe care se va structura și organiza conținutul revistei, de corespondență insistentă cu zeci de poeți, traducători, critici și eseiști, de editare a materialelor primite și de rezolvare a glitch-urilor neașteptate care au apărut pe parcurs – editorialul. Începând cu numărul 13 (1/2014), primul al celei de-a doua serii, nici nu am mai dat vreun titlu textelor cu care se deschide revista, considerând că ceea ce se găsește în paginile ei afirmă suficient de clar ce are de oferit celor care o citesc, mie rămânându-mi sarcina secundară de a rezuma printr-un survol destul de general, și reținându-mă cât se poate de la pedanterii și redundanțe, evidențele, highlights-urile, punctele de interes care îi alcătuiesc miezul, nucleul iradiant.
De data aceasta, prefer să rememorez câteva momente cu doi poeți de care am fost apropiat, în feluri și la temperaturi diferite, de-a lungul ultimilor zece ani, și care au părăsit planul acesta de existență în decursul a numai trei săptămâni din vara care-a trecut – pierderi pe care le alătur celei, încă inadmisibile, resimțite zilnic ca o arsură (absența arde ca fosforul alb) a tatălui meu, la scurtă vreme după disparițiile lui Adrian Diniș (1986-2018) și Matthew Sweeney (1952-2018).
Simt nevoia, după aceste rânduri ocolitoare, ca pentru a lua o gură de aer (aerul acela proaspăt pe care plămânii poeziei îl păstrează pentru când ne e prea greu să mai continuăm), să citez aici ultimul poem scris de Aurel Dumitrașcu, în spitalul Fundeni, cu o săptămână înainte de a muri la treizeci și cinci de ani ne-mpliniți: „Alţii o duc mai rău şi trăiesc mai mult / să vadă soarele cum răsare. / (Dacă eu mai bine o duc voi muri timpuriu...?) / Şi câţi ani cu lama aceasta am umblat / (şi) alţii citind rău credeau că sunt / sentimental (un poet de la est!) – şi / dacă lama care hăcuieşte creierul / meu e un sentiment stupid atunci / sunt un sentimental şi nu întâmplător / pe balcon seara mă gândesc la / scriitorul mishima. Nu avea nimic de ascuns. / Pe balcon stau cu o (pasăre) moartă.”
Sentimentali poeți de la est, Adrian și cu mine am trăit nu de puține ori intens, uneori frenetic, descoperirile, fervorile și nădufurile trăite de cei care află pe pielea lor cât de posesivă și de geloasă pe viață e poezia. Știu sigur că nu sunt singurul care poate depune mărturie despre asta. Am trăncănit mult, noi între noi sau cu alții, însă aproape întotdeauna literatura era cea la care ne întorceam, și care ne făcea să uităm de supărările trecătoare. Pentru tot ceea ce am trăit împreună la Mălini și la Suceava, la Nicula și la Gherla (sunt de atunci zece ani împliniți), la mine, în Berceni, sau la el, la Asmita, în răposatul bar Dharma din Centrul Vechi, în Rotonda fostului Muzeu al Literaturii de pe Bulevardul Dacia, în Sala Oglinzilor de la Casa Monteoru-Catargi, la Cafeneaua Dalles, în hruba de pe Strada Sfântul Ștefan unde am ținut Institutul Blecher vreme de un an, și mai ales la Tramvaiul 26, mă simt obligat să nu trec sub tăcere două lucruri despre Adi.
Primul, că am întâlnit puțini oameni atât de dedicați scrisului, și în același timp cititori vorace, gata să-ți vorbească și treziți din somn despre un poem obsedant, despre îngemănarea dintre viață și scris în biografia cine știe cărui autor, despre vreun episod obscur dintr-un roman care, privit din unghiul propus de el, parcă se cerea citit sau recitit. Asemenea verificări pot fi aspre, dar și revelatoare, între cei care împărtășesc acest morb. Mai tânărul meu prieten a fost un mare îndrăgostit de literatură, nu am întâlnit prea mulți oameni pasionați într-o asemenea măsură de scris – de scrisul său mai puțin, de-al altora mai mult. Era de ajuns să-i vezi chipul luminându-se când vorbea despre (niciodată din!) cărți ca să înțelegi asta. Pe de altă parte, Adi și-a trăit viața cu nesaț, turbionar și fără plase de siguranță, știind încă din adolescență ce pericole îl pândesc dacă va duce acest trai nechibzuit și năvalnic (pe care l-a împins cât de mult și de departe s-a putut). El făcea intenționat lucrurile pe dos, contra curentului sau mofturilor la modă – cred că e singurul dintre noi (de fapt, din întreaga poezie românească a ultimelor decenii) care a debutat cu o carte în al cărei titlu se găsește cuvântul „poezii” – câți poeți de azi mai spun că ei scriu poezii, nu „poeme”?
Și mai e ceva ce se cere spus în legătură cu Adrian Diniș – și ține de un lucru la care m-am tot gândit în ultimii ani. Poeții de azi nu își mai citesc (rostesc) poemele atunci când sunt împreună, iar dacă totuși o fac, e-n asta o anumită stânjeneală, ceva îi reține, să te expui în felul acesta a devenit un lucru desuet și jenant. Pe măsură ce lumea devine tot mai asurzitoare și mai hrăpăreață, din păcate parcă și poeții vorbesc tot mai pe șoptite-ntre ei. Nu împărtășesc cu ușurință ce au mai scris, care le-a fost ultima bucurie, ce vers bestial îi bântuie... Diniș dădea cu tifla acestei stinghereli găunoase – încă de când eram niște nerozi de douăzeci și ceva de ani, își rostea poezia, la masă, sprijinit de un perete ori pe vreun holișor prost luminat, cu un fel de uimire, de încântare copilăroasă, și asta, indiferent de felul în care era receptat pe loc textul, făcea lumea un pic mai bună.
Despre Matthew Sweeney pot spune că a fost unul dintre poeții mei preferați și că mă simțeam puțin vinovat că nu i-am mai scris de un an și ceva, așa că am întârziat să-i spun că opt poeme ale sale, din grozavele Sanctuary și Black Moon, vor apărea în traducerea mea în revista brașoveană „Astra”, nr. 16 (1-2/2018). Și astfel n-am mai apucat să-i fac surpriza plănuită.
L-am întâlnit în 2008 prin Lituania, la Druskininkai, un orășel de graniță care mi-am dat seama că, în afară de festivalul de poezie pe care-l găzduiește, mai primește și o sumedenie de pensionari polonezi, fiind un fel de stațiune balneară, tihnită tot timpul anului (cu excepția câtorva zile din octombrie în care își fac de cap poeții). Beam vin roșu împreună în Vilnius (nu mi-l aduc aminte consumând altceva) și eram ușor intimidat, iar el se purta așa cum avea să o facă de fiecare dată: de parcă am fi fost old buddies. Un irlandez sincer, direct, povestitor cu mult farmec, combinând precizia și melancolia cum mai rar le reușește poeților, Sweeney a fost primul scriitor cu care am făcut un interviu (ocazie cu care i-am și tradus și publicat bilingv opt poeme în primul număr al revistei „Poesis internațional”, din iunie 2010), și de atunci a avut mereu grijă să-mi strecoare când ne revedeam (sau să-mi trimită prin poștă) cel mai nou volum publicat.
Însoțirile noastre ulterioare de la Sibiu („Poets in Transylvania”, 2015), apoi Bistrița („Poezia e la Bistrița”, 2016), mi l-au apropiat și mai mult, deși, luat mereu cu altele și gândindu-mă că e destul timp, nu m-am ținut de promisiunea pe care i-o făcusem cândva, de a-i traduce o antologie în românește (îi mai apăruse una mai demult, în 2003, pe când locuia la Timișoara). M-am reîntors în iulie, la Bistrița, în localul de lângă parc unde stătusem și povestiserăm cu doi ani în urmă, era soare, iar el îmi păruse mai obosit și mai lipsit de vivacitate, am pus-o pe seama drumului lung pe care îl făcuse, acum aflu că suferea de o boală a neuronilor motorii, care însă nu l-a împiedicat să scrie (patru cărți superbe publicate în ultimii cinci ani: Horse Music, Twentyone Men and a Ghost, Inquisition Lane, My Life as a Painter) și să trăiască din plin până la capăt.


Cuprins



Portret

·       Grete Tartler


Poezie

·       W. H. Auden (Marea Britanie / Statele Unite ale Americii), traduceri de Radu Vancu, Diana Geacăr, Șerban Foarță, Andrei Doboș, Tiberiu Neacșu, Florin Bican, Claudiu Komartin
·       Adrian Diniș
·       Andrei Sen Senkov (Rusia), în traducerea Dianei Iepure
·       Trei poete suedeze (a zecea ediție a atelierului de traducere româno-suedez organizat de ICR Stockholm): Anna Axfors (traducere de Anastasia Gavrilovici); Hanna Rajs (traducere de George State); Sanna Hartnor (traducere de Alina Purcaru)
·       Guillaume Apollinaire (Franța), în traducerea lui Octavian Soviany
·       Raúl Zurita (Chile), în traducerea Ligiei Keșișian
·       Eugen Cioclea
·       Alexandru Bulucz (Germania), în traducerea lui Robert G. Elekes
·       Cătălina Matei
·       Fiona Sampson (Marea Britanie), în traducerea Dianei Manole
·       Liviu Antonesei
·       Karl Schembri (Malta), în traducerea lui Cosmin Perța
·       Radu Nițescu
·       Mustafa Köz (Turcia), în românește de Tiberiu Neacșu
·       Diana Iepure
·       Pilar Adón (Spania), traducere de Anastasia Gavrilovici & Elena Borrás García
·       Michael Astner
·       James Byrne (Marea Britanie), în traducerea Alexandrei Turcu
·       Valeriu Mircea Popa
·       Luljeta Lleshanaku (Albania), în traducerea Liei Boangiu
·       Tudor Crețu
·       Kristina Kočan (Slovenia), traduceri de Leonard Ciocan & Cristina Stancu
·       Cătălin-Mihai Ștefan
·       Gassid Mohammed (Irak / Italia), în traducerea Danielei Mărculeț
·       Pontus Lindh (Suedia), în traducerea Gabriellei Eftimie
·       Denisa Păun
Xie Xiangnan (China), în traducerea lui Paul Burcia
·       Bogdan Diță


Proză

·       Georges Perec (traducere de Laurențiu Malomfălean)
·       Bogdan Răileanu
·       Claudiu Komartin


Eseu

·       „Poezia este ceea ce trebuie spus” – Andrei Dósa despre Sándor Kányádi
·       „Tăcere și automutilare” – Bogdan-Alexandru Stănescu despre Giuseppe Ungaretti
·       „Cioclea. Nimeni altcineva!” – Emilian Galaicu-Păun despre Eugen Cioclea
·        „Memento Muray” – O. Nimigean despre Philippe Muray
·        „Angela Marinescu, briciul lui Ockham și posibilităţile limbajului” – Cosmin Ciotloș despre Angela Marinescu


Cronică de carte

·       Grațiela Benga despre Cuvinte salvate (Editura Omonia, 2018) de Grete Tartler
·       Rita Chirian despre Scrisoare către un prieten și înapoi către țară: un manifest (Editura Paralela 45, 2018) de Ruxandra Cesereanu
·       Teodora Coman despre FRAHT (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Rodica Draghincescu
·       Alexandra Turcu despre FRAHT (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Rodica Draghincescu
·       Alex Ciorogar despre Insectarul Coman (Charmides, 2017) de Dan Coman
·       Daniela Luca despre Mai sincer ca Himalaya. poeme politice (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Constantin Abăluță
·       Sînziana-Maria Stoie despre tribar (Nemira, 2018) de Andra Rotaru
·       Romeo Aurelian Ilie despre Cântec de leagăn pentru generația mea (Editura Paralela 45, 2018) de Cosmin Perța


Interviu

·       Andra Rotaru în dialog cu Ruxandra Cesereanu


Artă

·       Diana Marincu despre Geta Brătescu
·       Ana Toma despre Eugen Vuțescu

miercuri, 7 noiembrie 2018

„Poesis internațional” 21 (1/2018), free & online


Așa cum i-am obișnuit pe cei care urmăresc revista, odată cu apariția (iminentă) a noului număr, cel de astă-primăvară, 21 (1/2018), este acum la liber și poate fi răsfoit, downloadat, adorat, ceea ce nu înseamnă că nu mai poate fi și cumpărat / comandat, dacă îl vreți în cerneluri & oase. Îl puteți accesa aici. Lectură plăcută! 

vineri, 2 noiembrie 2018

Institutul Blecher, ediția 189



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 4 noiembrie 2018, de la ora 19.00, în localul-librărie Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu scriitorii Cezar Paul-Bădescu și Claudiu Komartin.


Cezar Paul-Bădescu (n. 1968) a coordonat, în prima parte a anilor ’90, împreună cu Răzvan Rădulescu, cenaclul Central de la Litere, iar apoi a fost unul dintre membrii influentului cenaclu condus de Mircea Cărtărescu. A debutat în volumul colectiv Tablou de familie (1995), alături de Sorin Gherguț, Svetlana Cârstean, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat și T. O. Bobe. Jurnalist cultural (redactor la „Dilema”, devenită apoi „Dilema veche”, și utimul redactor-șef al „Adevărului literar și artistic”) și om de televiziune, a publicat romanele Tinerețile lui Daniel Abagiu (2004, 2012) și Luminița, mon amour (2006, 2017). A fost coscenaristul filmului Ana, mon amour (2017), adaptat după romanul său din 2006 și regizat de Călin Netzer. A mai publicat volumul de eseistică Umbre pe ecranul tranziției (2013).

Claudiu Komartin (n. 1983) a publicat volumele de poezie: Păpușarul și alte insomnii (2003, 2007), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009, 2010), Cobalt (2013), Dezmembrați (2015, semnat cu heteronimul Adriana Carrasco) și antologia Maeștrii unei arte muribunde (2010-2017) (2017, 2018), conținând volumul inedit Douăsprezece secunde până la dispariția luminii. A tradus cinci romane din limba franceză (Tahar Ben Jelloun, JMG Le Clézio, Philippe Claudel) și un volum de proze scurte semnate de Kurt Vonnegut și este, începând din 2010, redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de Editură Max Blecher.


Moderator: Sorin Despot