marți, 30 iunie 2009

Matthew Sweeney

Matthew Sweeney (n. 1952) este unul dintre cei mai importanţi poeţi de astăzi din Marea Britanie. Irlandez din Donegal, s-a mutat în anii '70 la Londra. A debutat cu Dream Maps în 1981, după care a publicat peste cincisprezece volume de versuri, poeme şi romane pentru copii. A locuit o vreme la Timişoara, unde a şi publicat volumul Picnic pe gheaţă (Brumar, 2003). Cel mai recent volum al său este Black Moon din 2007.



Insomnie


Plouă peste tot mai puţin aici

unde ţânţarii prosperă
iar alarmele maşinilor se lamentează una alteia
în noaptea inundată de schelălăieli
şi puţin înaintea zorilor mirosul acela
de ceapă prăjită vine cu imaginea
stafiei unui bucătar gras care-şi tratează
în felul ăsta insomnia, făcându-mă

să dau buzna în bucătărie pentru a-l prinde

dar stafia şi mirosul dispar întotdeauna la timp.

Atunci somnul nu are nici o şansă aşa că

decât să mă întorc în pat de pe o parte pe alta
mai bine ies dezbrăcat pe balcon
şi număr luminile încă aprinse în blocurile vecine
încercând să-mi închipui cine s-a trezit aşa de devreme
şi cine nu poate să se scoale din pat,
în curând trenul de noapte va sosi dinspre nord
pentru a se odihni şi pentru a fi hrănit, ciorile trezite
vor pune pe fugă pisicile sălbatice, iar eu voi începe
să urlu ca un lup, apoi voi aştepta strigătele.



În zori


Mergând spre spânzurătoare
şi-a amintit:
holul acelui hotel,
zâmbetul ei ascuns în spatele părului,
felul în care a ţinut-o de mână zece minute;
cum i-a propus să urce să bea ceva
şi ea a fost de acord;
teama ei de ascensor
el descheindu-i nasturii de la rochie,

apoi dezbrăcând-o de tot;

privirea ei brusc vampirică

şi tot ce a urmat,

totul...;

aşa că atunci când i-au pus pe cap

gluga cea neagră
era liniştit,

nu se mai afla acolo.



Floarea albastră


În inima pietrei este o floare,

o floare albastră
mai micuţă decât ochiul unui fluture
la care nu poţi ajunge
decât dacă înghiţi piatra
şi apoi o eliberezi

înainte de a o arunca spre perete,
spre peretele din afară, în timp ce rosteşti
toate numele sacre ale pisicii
în toate limbile cunoscute,
dansând cu mişcări torturate
în absenţa muzicii – doar atunci

se va deschide piatra,
ca degetele tale să poată intra
spre a culege floarea, cu grijă

ca şi cum ai mânui o cornee, iar apoi

să i-o aduci iubitei îndepărtate,

ce-o va purta în mijlocul frunţii

ca pe-un al treilea ochi,

cu care va putea vedea viitorul.



traducere şi prezentare:

Claudiu Komartin

luni, 29 iunie 2009

Blogul lui Galaicu

Poetul, traducătorul şi editorul Emilian Galaicu-Păun şi-a făcut blog, ca şi Gheorghe Erizanu, Vitalie Coroban şi Dorin Onofrei, adică oamenii datorită cărora există editura Cartier. În primele sale postări, Galaicu are deja două articole care m-au interesat direct: unul de pe 23 iunie, despre editură la târgul de carte de la Bucureşti, iar cel de-al doilea, de alaltăieri, despre Un anotimp în Berceni (carte al cărei prim lector a fost), intitulat "Portretul artistului tânăr la maturitate".

Astăzi e înmormântat la Bloomington, Indiana, fostul mare critic şi profesor umanist Matei Călinescu (1934-2009), a cărui dispariţie m-a întristat şi m-a făcut să îl recitesc cu amărăciune - dar şi cu aceeaşi neschimbată admiraţie.

duminică, 28 iunie 2009

Din Paris (II)




































Legendă:
1.
Fête de la Musique
2.
Musée du quai Branly
3. cea mai bizară fotografie în care am apărut vreodată

Din Paris (I)

Pentru că am văzut mai devreme un comentariu cam aiurea apropo de postările mele, o să merg şi mai departe - şi cine vrea să vadă în asta lăudăroşenie, cu siguranţă că nu va vedea nimic altceva, iar eu nu îl/o voi putea opri - şi voi posta câteva poze din Paris, faţă de care am avut mereu sentimente foarte amestecate. Una este din noaptea de 21 spre 22 iunie, când am prins pe străzile oraşului ieşit din matcă Fête de la Musique. A, da, mai voiam să spun asta: "C'était au début d'adorables années / La terre nous aimait un peu je me souviens." (René Char)

























Legendă:
1. Dôme des Invalides
2.
librăria Shakespeare & co.
3. Beaubourg
4.
La Défense

sâmbătă, 27 iunie 2009

Eine Jahreszeit in Berceni

Nu am apucat să povestesc despre întâmplarea de acum o lună de la Madrid, când am lansat Un anotimp în Berceni la "locul faptei", Niram Art, unde primisem cu câteva luni în urmă un premiu împreună cu Ioan Es. Pop. Ei bine, la Niram au venit vreo 20-25 de oameni, dar a fost până la urmă tare bine, cu toate că seara începuse cam posac. La un moment dat, încurajaţi şi de lectura mea, şi de Horia Barna, care a făcut să circule prin sală vreo două exemplare din carte şi cele câteva poeme ale mele traduse în spaniolă, atmosfera s-a relaxat şi toţi cei prezenţi au devenit foarte volubili şi implicaţi. Au citit, aşadar, în spaniolă şi română, câţiva spanioli, aproape toţi românii prezenţi, o catalancă şi o nemţoaică. Aceasta din urmă a şi scris o cronică a acelei seri (sper să-mi facă cineva un rezumat, fiindcă germana mea e tare sărăcuţă). Este vorba de Kerstin Ahlers, un cert câştig pentru literatura română contemporană. Mai multe despre ea aici.

Şi cronica lui Paul Cernat din "Dilemateca" (nr. 38 / iulie 2009), un articol măgulitor în care vorbeşte pentru prima oară despre poezia mea:


joi, 25 iunie 2009

Două poze şi un poem

Două fotografii de la Paris (câte una de la fiecare lectură), făcute de Mihai Grecea, şi un poem dintre cele recitate sâmbăta trecută la Saint-Sulpice, tradus de regretatul traducător şi profesor clujean Tudor Ionescu (1943-2009).


la PEN Club

























pe scena Marché de la poésie, alături de Răzvan Ţupa, Ana-Maria Sandu şi Magda Cârneci (care ne prezintă publicului)


Les po
èmes avec papa (1)
un conte pour Ruslan


Il est 4 heures du matin et papa tousse sans arrêt.
Depuis des heures nous l’entendons râler, se démener,
quémander encore une bouffée d’air.
Nous en avons plein le sac, non pas comme tu le croirais,
mais personne ne dit rien.
Il est 4 heures du matin et papa ne laisse personne dormir –
son corps
est un cercueil de chair
où les vers ont commencé leur ouvrage laborieux.
Oui, c’est ça mademoiselle :
papa n’est plus qu’une carcasse de cellules en décomposition,
un sac de peau dans lequel
de plus en plus
la maladie creuse sa place
et le diable fort toujours plus bas, de la tête à la poitrine
et de la poitrine au ventre
jusqu’à l’éclatement sonore d’un os du paléozoïque.
Ses fils gueuleraient qu’il la ferme ou qu’il s’en aille
Ils fourreraient bien un piquet dans son cœur nécrosé,
mais papa il met encore du pain sur la table, faut pas qu’on le perde.
Même si nous savons qu’il est un sac à pus et à merde.
Mais alors, franchement, maman devrait bien
s’en aller au boulot en Espagne, comme sa cousine Macha.

miercuri, 24 iunie 2009

Alte noutăţi

Cu o întârziere care şi mie mi se pare uimitoare, mă întorc (nu e doar un fel de a spune: astă-seară am ajuns la Bucureşti după încă un zbor care m-a epuizat) cu alte lucruri din proiectul pe care îl pregăteşte Răzvan.
După cele două lecturi, care cred că au ieşit bine, am prins la Paris câteva concerte grozave, o piesă de teatru a Gianinei Cărbunariu (Stop the tempo, într-o montare bună, la Ambasada României) şi tot felul de lucruri pe care nu e greu să le surprinzi (picând, cu totul întâmplător) în Paris...
Sunt câteva cărţi pe care le-am ratat, nefiind la Târg, printre ele Chipurile lui SGB şi romanul lui Şerban Anghene (ambele de la CR), noul volum al Dianei Geacăr, Târfe asasine a lui Roberto Bolano, la Curtea Veche, şi romanul fraţilor Presniakov apărut la Art, cele două cărţi ale lui Esterhazy, precum şi cartea lui Pavic şi ediţia bilingvă din Apollinaire, scoase de Paralela 45...
Şi să nu uit... o prezentare frumoasă (şi pentru asta îi mulţumesc autoarei) a ce s-a întâmplat în Franţa.

vineri, 19 iunie 2009

Noutăţi

Cronica lui Daniel Cristea-Enache din suplimentul revistei "22" ("Bucureştiul cultural" din 16 iunie 2009) (în care spune cam tot ce a spus Ciotloş, dar cu valorizări negative şi cu un final absolut delicios - o prietenă m-a-ntrebat: el chiar nu-şi citeşte articolele cu voce tare?) şi câte ceva din ce a înregistrat Ţupa miercuri şi joi la Paris. (va urma)

marți, 16 iunie 2009

Două lecturi la Paris

Mâine plec la Paris, unde voi sta cam o săptămână, ocazia fiind două lecturi împreună cu Ana-Maria Sandu şi Răzvan Ţupa. Anunţul acesta e pentru cei care vor fi în zonă săptămâna asta şi ar fi interesaţi să vină: mâine, 17 iunie, de la 18.30 - lectură la PEN Clubul francez, 06, rue François-Miron, 75004 Paris; sâmbătă, 20 iunie, de la ora 15.00 - lectură pe scena Marché de la poésie din Place Saint-Sulpice. Mai multe detalii (inexacte, fireşte) aici.

Colţul meu preferat din Constanţa

De multă vreme mi-a stăruit în minte imaginea asta, un colţ din centrul Constanţei (chiar în spatele pieţei Ovidiu, pe o străduţă dinspre mare pe care rareori mai trece câte o maşină) pe care-l găsesc - în ciuda ruinării ireversibile a clădirilor de acolo - fermecător. O clădire de pe la începutul secolului XX (părăsită, după toate aparenţele, deşi ar avea un imens potenţial) şi o alta din (bănuiesc) anii '30-'40 (cubism discret, are ceva din aerul proiectelor lui Marcel Iancu) se întâlnesc într-un loc ce face de fiecare dată mult bine creierului meu. Foto: Alina Surduc

duminică, 14 iunie 2009

Laura

Îmi pierd mâna prin părul tău
cum se pierde un liliac
în liniile de înaltă tensiune.

(din Un anotimp în Berceni)

vineri, 12 iunie 2009

Din galerie-n galerie

Azi e noaptea albă a galeriilor, ceva încă nou pentru frumosul nostru oraş. Chiar dacă în Berceni, hélas!, nu-i niciuna, eu zic că merită vizitate măcar câteva din cele 28 de galerii ale căror porţi vor fi deschise peste noapte: noaptea galeriilor #3. Printre artiştii implicaţi: Nicolae Comănescu, Raluca Demetrescu, Mihai Zgondoiu, Oana Lohan, Irina Botea, Suzana Dan, Virgil Scripcaru, Marian Zidaru, Ciprian Mureşan, Stefan Bortnowski şi mulţi alţii.

Câte condeie, atâtea obiceie

Trei cronici apărute în numai 10 zile şi iată că Un anotimp în Berceni începe să aibă o mică istorie a receptării. O recenzie confuză şi destul de răuvoitoare (sau pur şi simplu superficială), a lui Marius Chivu, una empatică şi bine cântărită - Marieva Ionescu (îmi asum chiar şi reproşul legat de cel puţin un poem în care m-am cam lăsat dus de "douămiism") şi articolul lui Cosmin Ciotloş, despre care nu voi spune decât că a fost poate mai generos decât ar merita-o cartea (dar treacă):

Marius Chivu în "Dilema veche", nr. 276 / mai 2009

Cosmin Ciotloş în "România literară", nr. 21 / iunie 2009

Articolul Marievei Ionescu nu se găseşte pe internet, dar e vorba despre "Noua literatură", nr. 24 / mai 2009, pag. 7.

miercuri, 10 iunie 2009

Tal Nitzan

Tal Nitzan e o poetă israeliancă născută la Jaffa, ce locuieşte în prezent la Tel Aviv. A publicat trei volume de poezie: Domestica (2002), O seară obişnuită (2006) şi Café Soleil Bleu (2007) şi a tradus peste patruzeci de cărţi din limba spaniolă în ebraică (Machado, Garcia Lorca, Neruda, Paz, Borges, Pizarnik, Cortazar etc.).


După-amiază cu fetiţă


Te scoli din somn cu obrajii arzând
şi cu faţa schimonosită de nemulţumire pentru că te-ai trezit.
O amărăciune de trei ani:
presimţirea amărăciunilor care te aşteaptă în viaţă.
Ce te-ar fi putut consola?
Continuu să tastez cu o mână,
în timp ce te mângâi cu cealaltă.
Nu te gândeşti la mine –
poate la o bomboană sau la un leu,
poate la un trenuleţ.
Nici eu nu mă mai gândesc la tine –
ci la un ianuarie întunecat şi rece
care s-ar ghemui între mine şi ecranul calculatorului
daca nu ai fi năvălit peste mine.
Nerăbdarea pune acum stăpânire pe tine,
dar şi pe mine:
mă ţii din scris poemul în care apari tu.


Hit


În Buenos Aires nu am mers
să caut casa copilăriei mele.
De ce să rătăcesc pe străzi ale căror nume s-au schimbat,
să deranjez un cuplu în vârstă sau un adolescent adormit
doar ca să arunc o privire în încăperile întunecate
care-mi păreau altădată nişte văgăuni –
şi pe care oricum nu mi le amintesc.
Nu, renunţ
la farmecele iluzorii ale nostalgiei,
cărora atâţia le cad victimă – în special, s-ar zice,
producătorii de la radio, şi mai ales de sărbători,
scoţând de la naftalină câte un hit uitat
al unui cântăreţ care a plecat demult
în Canada sau s-a apucat de afaceri
şi descopăr cu neplăcere că n-am uitat niciun vers din
cântecul pe care îl fredonam cu ardoare adolescentină,
fără să-nţeleg lascivitatea ce pândea din fiecare cuvânt
şi mă-nfior când aud vocea limpede
care-l fredonează acum
şi care nu e vocea copilăriei, întorse ca să mă bântuie,
ci glasul fetiţei mele.


Canarul
(design interior)


O să mutăm canarul din bucătărie în baie
o să ducem calculatorul de pe terasă în bucătărie
băiatul se va muta pe terasă
o să împingem patul în colţul camerei
şi o s-o punem pe fetiţă în spaţiul care rămâne
o să ne luăm altă slujbă
o să facem alt împrumut
o să dormim mai puţin
o să cerem o ultimă amânare
o să renunţăm la amintirile dragi cu
maşina furată
portofelul pierdut
fereastra spartă
şi dacă e încă înghesuit
atunci o să dăm la o parte pereţii
dacă lucrurile vor fi în continuare amare
o să le îndulcim
iar dacă o să plesnească
o să întindem braţele
şi o să strângem cu putere tot ce este în jurul nostru.


După tăierea părului


Venele subţiri ce îţi brăzdează pleoapele
ca nişte hărţi evreieşti străvechi
anunţă că în curând îţi vei deschide ochii,
avertizând:
prea mari pentru o fetiţă aşa de mică!
mult prea albaştri pentru un pui!
Pielea ta e atât de fină şi delicată.
Nici laptele nici trupul nici părul meu
pe care îl las să crească pentru a te înveli în el
nu te vor proteja
de ultravioletele vieţii ăsteia.


Traducere de Claudiu Komartin

luni, 8 iunie 2009

Acasă

A fost o săptămână plină, după ce m-am întors din Spania am stat doar o noapte acasă, iar apoi am pornit-o spre Cluj, unde a fost lansarea Dicţionarului lui Coman şi a Anotimpului meu. Am pierdut trenul de 7.30, aşa că n-am ajuns la ora 17 la librăria Humanitas, unde au vorbit Ion Mureşan şi Marin Mălaicu-Hondrari, însă am picat la fix în Insomnia pentru lectura la "Nepotu' lui Thoreau" moderată de Ştefan Manasia (care-a recunoscut, spre încântarea mea: "şi eu am fost în Berceni").
Lume multă, printre care fraţii Moldovan, white noise, Mălaicu şi Partene, Ion Mureşan şi Mihai Dragolea, Matei Man şi gazdele François Breda & Szántai János. S-a citit, s-au dat autografe, am fost două ore (de la 10 la 12 noaptea) la emisiunea de la Radio Cluj a lui Adrian Dohotaru, unde am vorbit şi am pus câteva din muzicile noastre preferate (eu am venit cu Van Morrison, Nitin Sawhney, Radiohead şi Nina Simone). Am mai stat o zi în Cluj, dar n-am apucat să ajung la niciun film de la TIFF, în schimb i-am reîntâlnit pe Dumitru Crudu şi pe Csilla (căreia Manasia i-a dedicat cândva Amazonul său).
De la Cluj am plecat la Botoşani pentru destul de anostul Congres de poezie, totul terminându-se duminică la Ipoteşti, în curtea lui Eminescu. Drumul spre casă a fost interminabil, parcă ne-am fi întors din Siberia, noroc că eram între prieteni. N-am gânduri mari pentru vara asta, mai degrabă gânduri mici, dar pline de zvâc.
Câteva poze (prima de la Cluj, cu Manasia şi Coman, a doua de la Ipoteşti, cu Răzvan Ţupa, Vlad şi Rareş Moldovan, Andra Rotaru, Teodor Dună şi Alex Matei, şi a treia, de acum zece zile, cu prozatoarea Luisa Etxenike, la San Sebastian):





vineri, 5 iunie 2009

Denise Duhamel

Denise Duhamel (n. 1961) este o poetă americană contemporană care a publicat, începând cu anii ’90, numeroase plachete de versuri, printre care Zâmbeşte! (1993), Femeia cu două vagine (1995), Cum a căzut cerul (1996), Regină pentru o zi: poeme alese şi inedite (2001), Mille et un sentiments (2005) etc. Am citit-o prima oară pe Duhamel prin 1999, înainte de explozia de visceralitate şi limbaj detabuizat care avea să devină “joaca favorită” a celor mai multe dintre poetesele care au debutat la noi în ultimii ani. Directeţe, prozaism, dezinhibare sexuală, sensibilitate ulcerată, felurite răfuieli cu locurile comune, dar şi cu agresiunile frecvente ale societăţii actuale: sunt doar câteva dintre trăsăturile discursului puternic şi plin de sarcasm al lui Denise Duhamel, care locuieşte astăzi în sudul Floridei, unde predă cursuri de creative writing.


Barbie budhistă


În secolul V î.e.n.
un filosof indian
Gautama predică "Totul e vid"
şi "Nu există eu".
În secolul XX e.n.
Barbie e de aceeaşi părere, dar se întreabă
cum de un bărbat cu o asemenea burtă
poate să pozeze
zâmbind, şi fără să poarte cămaşă.


Cea-al-cărei-vagin-înghiţea-bărbaţi


Nu era gigantică. Iar vaginul ei nu avea
dinţi. În schimb, era ca un şarpe gol pe dinăuntru
în stare să înghită un corp mare în întregime.
Vaginul acestei femei nu conducea, ca la celelalte,
către un uter. Calea aceea alunecoasă sugea bărbaţii
ca un magnet, trimiţându-i direct în stomac.
Acolo, bărbaţii erau amestecaţi cu grăsimea şi carnea de focă
pe care le mâncase de curând. Celelalte femei
căutau rămăşiţele soţilor dispăruţi în rahatul
Celei-al-cărei-vagin-înghiţea-bărbaţi. Uneori, se găsea
un dinte de aur, un nasture imposibil de confundat.
Văduvele nu plângeau prea mult. Ştiau
că un bărbat necredincios nu face mai mult decât un câine –
pe care soţiile pot măcar să-l mănânce la cină
dacă sunt suficient de înfometate.


Noe şi Ioana d’Arc



Nu că aş fi mândră de faptul
că douăzeci la sută dintre americani cred că Noe
(cel cu Arca lui Noe) a fost însurat cu
Ioana d’Arc. Pe bune. Recunosc –
americanii sunt cam proşti şi uituci
când e vorba de istorie. Şi-s recunoscuţi
pentru că interpretează Biblia cum vor ei.
Nu e nevoie să-mi spuneţi că nu trebuie să mai
confundăm “Arcă” cu “Arc”, pentru noi e totuna.

Dar gândiţi-vă pentru o clipă: lăsând la o parte
linia timpului, nu e o greşeală atât de mare.
Nevasta adevăratului Noe era un fel de “doamna Cutărescu”.
Era o oarecare, o figură ştearsă ce căra toată ziua
saci cu ovăz pe punte. Ioana d’Arc l-ar fi putut ajuta pe Noe
să construiască arca în pantalonii şi bocancii uzaţi
pe care-i purta. Se pricepea la săbii şi, probabil, la unelte serioase.
Cred că Noe şi Ioana ar fi făcut o echipă bună, ca vizionari
consideraţi cândva nişte eretici şi obsedaţi de indundaţii.

N-are-a face că Franţa nu era încă Franţa –
continentele erau probabil încă la un loc, amestecate
ca într-o mare fiertură. Ioana s-ar fi simţit bine
în vremurile acelea biblice, pe când premoniţiile nu erau
deloc neobişnuite, animalele apăreau de nicăieri şi vindecările
erau la ordinea zilei. În loc de bătălii,
închisori şi cuşti de fier, Ioana ar fi navigat
pe Mediterana, peste tot pe unde arca
ar fi fost purtată de apele potopului.

Iar Noe ar fi fost un fel de Dr. Doolittle,
căruia o Ioana d’Arc încurajatoare i-ar fi spus
“Să nu mai pierdem vremea! Dă-ncoace planurile bărcii,
iubitule!”. Atâta meşterit cu ciocane şi fierăstraie ar
fi ajutat-o să treacă peste coşmarurile cu regi răi şi
coroane, cu un loc urât din viitor numit Anglia.
L-ar fi convins pe Noe să devină vegetarian.
Şi ar fi trăit mult mai mult de 19 ani, înconjurată de papagali
şi antilope alergând în toate părţile ca nişte copii.


Încredere & apropiere


“Folosirea prezervativelor oferă protecţie substanţială, dar nu garantează o protecţie completă şi, deşi nu este dovedit că sărutul poate cauza transmiterea virusului, nimeni nu poate oferi asigurări că această transmitere e absolut imposibilă.” (Ministrul Sănătăţii, 1987)


Ştiu că n-o să te superi dacă îţi cer să-ţi pui ăsta.
Aşa ne protejăm amândoi. Stai puţin.
Stai. Aşa, înainte să ne ia valul: am cumpărat
câte un prezervativ pentru fiecare dintre degetele tale.
Iar ăsta... aşteaptă puţin... Deschide gura.
O să te ajut să-ţi bagi limba în el.
Mă gândeam că mai rămân două,
cu care ţi-aş putea acoperi ochii
ca şi cum ai avea bandaje. Aşa-i cel mai bine:
au fost cazuri în care partenerii au plâns,
au vărsat lacrimi, fluide corporale,
mişcaţi de atâta încredere, sau numai
la gândul apropierii.


Traducerea şi prezentarea din limba engleză:
Claudiu Komartin

luni, 1 iunie 2009

Ca un copil bătrân ca un păianjen

Munţii nu sunt prietenii mei
Norii nu sunt prietenii mei
Luna îmi pare şi după atâţia ani
Doar o starletă plină de ifose

Cine mă va lua în braţe în timpul căderii?
Cine va inventa minciuna perfectă
În care să îmi doresc cu disperare să cred
Ca altădată în Moş Crăciun sau în Arabela?

Dă-mi mâinile tale aşază-mi
Ceva frumos pe frunte şi râzi
Ca un copil bătrân ca un păianjen
Îndrăgostit de avantajele chirurgiei moderne

Fii fără teamă aici nu se pierde nimic:
Amintirile uitate sunt ca prietenii plecaţi

Într-o zi
Dintre tufele de liliac va ieşi
O pasăre sângerie
Ce ne va şopti un secret.