vineri, 5 iunie 2009

Denise Duhamel

Denise Duhamel (n. 1961) este o poetă americană contemporană care a publicat, începând cu anii ’90, numeroase plachete de versuri, printre care Zâmbeşte! (1993), Femeia cu două vagine (1995), Cum a căzut cerul (1996), Regină pentru o zi: poeme alese şi inedite (2001), Mille et un sentiments (2005) etc. Am citit-o prima oară pe Duhamel prin 1999, înainte de explozia de visceralitate şi limbaj detabuizat care avea să devină “joaca favorită” a celor mai multe dintre poetesele care au debutat la noi în ultimii ani. Directeţe, prozaism, dezinhibare sexuală, sensibilitate ulcerată, felurite răfuieli cu locurile comune, dar şi cu agresiunile frecvente ale societăţii actuale: sunt doar câteva dintre trăsăturile discursului puternic şi plin de sarcasm al lui Denise Duhamel, care locuieşte astăzi în sudul Floridei, unde predă cursuri de creative writing.


Barbie budhistă


În secolul V î.e.n.
un filosof indian
Gautama predică "Totul e vid"
şi "Nu există eu".
În secolul XX e.n.
Barbie e de aceeaşi părere, dar se întreabă
cum de un bărbat cu o asemenea burtă
poate să pozeze
zâmbind, şi fără să poarte cămaşă.


Cea-al-cărei-vagin-înghiţea-bărbaţi


Nu era gigantică. Iar vaginul ei nu avea
dinţi. În schimb, era ca un şarpe gol pe dinăuntru
în stare să înghită un corp mare în întregime.
Vaginul acestei femei nu conducea, ca la celelalte,
către un uter. Calea aceea alunecoasă sugea bărbaţii
ca un magnet, trimiţându-i direct în stomac.
Acolo, bărbaţii erau amestecaţi cu grăsimea şi carnea de focă
pe care le mâncase de curând. Celelalte femei
căutau rămăşiţele soţilor dispăruţi în rahatul
Celei-al-cărei-vagin-înghiţea-bărbaţi. Uneori, se găsea
un dinte de aur, un nasture imposibil de confundat.
Văduvele nu plângeau prea mult. Ştiau
că un bărbat necredincios nu face mai mult decât un câine –
pe care soţiile pot măcar să-l mănânce la cină
dacă sunt suficient de înfometate.


Noe şi Ioana d’Arc



Nu că aş fi mândră de faptul
că douăzeci la sută dintre americani cred că Noe
(cel cu Arca lui Noe) a fost însurat cu
Ioana d’Arc. Pe bune. Recunosc –
americanii sunt cam proşti şi uituci
când e vorba de istorie. Şi-s recunoscuţi
pentru că interpretează Biblia cum vor ei.
Nu e nevoie să-mi spuneţi că nu trebuie să mai
confundăm “Arcă” cu “Arc”, pentru noi e totuna.

Dar gândiţi-vă pentru o clipă: lăsând la o parte
linia timpului, nu e o greşeală atât de mare.
Nevasta adevăratului Noe era un fel de “doamna Cutărescu”.
Era o oarecare, o figură ştearsă ce căra toată ziua
saci cu ovăz pe punte. Ioana d’Arc l-ar fi putut ajuta pe Noe
să construiască arca în pantalonii şi bocancii uzaţi
pe care-i purta. Se pricepea la săbii şi, probabil, la unelte serioase.
Cred că Noe şi Ioana ar fi făcut o echipă bună, ca vizionari
consideraţi cândva nişte eretici şi obsedaţi de indundaţii.

N-are-a face că Franţa nu era încă Franţa –
continentele erau probabil încă la un loc, amestecate
ca într-o mare fiertură. Ioana s-ar fi simţit bine
în vremurile acelea biblice, pe când premoniţiile nu erau
deloc neobişnuite, animalele apăreau de nicăieri şi vindecările
erau la ordinea zilei. În loc de bătălii,
închisori şi cuşti de fier, Ioana ar fi navigat
pe Mediterana, peste tot pe unde arca
ar fi fost purtată de apele potopului.

Iar Noe ar fi fost un fel de Dr. Doolittle,
căruia o Ioana d’Arc încurajatoare i-ar fi spus
“Să nu mai pierdem vremea! Dă-ncoace planurile bărcii,
iubitule!”. Atâta meşterit cu ciocane şi fierăstraie ar
fi ajutat-o să treacă peste coşmarurile cu regi răi şi
coroane, cu un loc urât din viitor numit Anglia.
L-ar fi convins pe Noe să devină vegetarian.
Şi ar fi trăit mult mai mult de 19 ani, înconjurată de papagali
şi antilope alergând în toate părţile ca nişte copii.


Încredere & apropiere


“Folosirea prezervativelor oferă protecţie substanţială, dar nu garantează o protecţie completă şi, deşi nu este dovedit că sărutul poate cauza transmiterea virusului, nimeni nu poate oferi asigurări că această transmitere e absolut imposibilă.” (Ministrul Sănătăţii, 1987)


Ştiu că n-o să te superi dacă îţi cer să-ţi pui ăsta.
Aşa ne protejăm amândoi. Stai puţin.
Stai. Aşa, înainte să ne ia valul: am cumpărat
câte un prezervativ pentru fiecare dintre degetele tale.
Iar ăsta... aşteaptă puţin... Deschide gura.
O să te ajut să-ţi bagi limba în el.
Mă gândeam că mai rămân două,
cu care ţi-aş putea acoperi ochii
ca şi cum ai avea bandaje. Aşa-i cel mai bine:
au fost cazuri în care partenerii au plâns,
au vărsat lacrimi, fluide corporale,
mişcaţi de atâta încredere, sau numai
la gândul apropierii.


Traducerea şi prezentarea din limba engleză:
Claudiu Komartin

3 comentarii:

  1. excelente pomele claudiu. le-am citit si in Cuvantul pe primele si de atunci m-au impresionat dar asta ultimul cu increderea e absolut exceptional. multumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. asta mi se pare foarte diferita:
    http://www.poets.org/viewmedia.php/prmMID/20671
    am primit-o pe mail, de la poem a day. mai sunt si altele pe acolo

    RăspundețiȘtergere