A fost o săptămână plină, după ce m-am întors din Spania am stat doar o noapte acasă, iar apoi am pornit-o spre Cluj, unde a fost lansarea Dicţionarului lui Coman şi a Anotimpului meu. Am pierdut trenul de 7.30, aşa că n-am ajuns la ora 17 la librăria Humanitas, unde au vorbit Ion Mureşan şi Marin Mălaicu-Hondrari, însă am picat la fix în Insomnia pentru lectura la "Nepotu' lui Thoreau" moderată de Ştefan Manasia (care-a recunoscut, spre încântarea mea: "şi eu am fost în Berceni").
Lume multă, printre care fraţii Moldovan, white noise, Mălaicu şi Partene, Ion Mureşan şi Mihai Dragolea, Matei Man şi gazdele François Breda & Szántai János. S-a citit, s-au dat autografe, am fost două ore (de la 10 la 12 noaptea) la emisiunea de la Radio Cluj a lui Adrian Dohotaru, unde am vorbit şi am pus câteva din muzicile noastre preferate (eu am venit cu Van Morrison, Nitin Sawhney, Radiohead şi Nina Simone). Am mai stat o zi în Cluj, dar n-am apucat să ajung la niciun film de la TIFF, în schimb i-am reîntâlnit pe Dumitru Crudu şi pe Csilla (căreia Manasia i-a dedicat cândva Amazonul său).
De la Cluj am plecat la Botoşani pentru destul de anostul Congres de poezie, totul terminându-se duminică la Ipoteşti, în curtea lui Eminescu. Drumul spre casă a fost interminabil, parcă ne-am fi întors din Siberia, noroc că eram între prieteni. N-am gânduri mari pentru vara asta, mai degrabă gânduri mici, dar pline de zvâc.
Câteva poze (prima de la Cluj, cu Manasia şi Coman, a doua de la Ipoteşti, cu Răzvan Ţupa, Vlad şi Rareş Moldovan, Andra Rotaru, Teodor Dună şi Alex Matei, şi a treia, de acum zece zile, cu prozatoarea Luisa Etxenike, la San Sebastian):
luni, 8 iunie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
foarte faina a treia, parca e desprinsa dintr-un film
RăspundețiȘtergereE bine acasa?
RăspundețiȘtergeree bine, dar parc-aş pleca din nou :)
RăspundețiȘtergerePai nu te asteapta Parisul in curand? Sau vei lipsi de la frumusetile care or sa se intample acolo?
RăspundețiȘtergerenu, sper să nu lipsesc. dar pe tine cât te mai aşteaptă neconsolatul bucureşti?
RăspundețiȘtergereLa data de 26 August voi bea o cafea in Cismigiu. La data de 27 ma voi apuca sa exist din nou.
RăspundețiȘtergere