Tal Nitzan

Tal Nitzan e o poetă israeliancă născută la Jaffa, ce locuieşte în prezent la Tel Aviv. A publicat trei volume de poezie: Domestica (2002), O seară obişnuită (2006) şi Café Soleil Bleu (2007) şi a tradus peste patruzeci de cărţi din limba spaniolă în ebraică (Machado, Garcia Lorca, Neruda, Paz, Borges, Pizarnik, Cortazar etc.).

După-amiază cu fetiţă


Te scoli din somn cu obrajii arzând
şi cu faţa schimonosită de nemulţumire pentru că te-ai trezit.
O amărăciune de trei ani:
presimţirea amărăciunilor care te aşteaptă în viaţă.
Ce te-ar fi putut consola?
Continuu să tastez cu o mână,
în timp ce te mângâi cu cealaltă.
Nu te gândeşti la mine –
poate la o bomboană sau la un leu,
poate la un trenuleţ.
Nici eu nu mă mai gândesc la tine –
ci la un ianuarie întunecat şi rece
care s-ar ghemui între mine şi ecranul calculatorului
daca nu ai fi năvălit peste mine.
Nerăbdarea pune acum stăpânire pe tine,
dar şi pe mine:
mă ţii din scris poemul în care apari tu.


Hit


În Buenos Aires nu am mers
să caut casa copilăriei mele.
De ce să rătăcesc pe străzi ale căror nume s-au schimbat,
să deranjez un cuplu în vârstă sau un adolescent adormit
doar ca să arunc o privire în încăperile întunecate
care-mi păreau altădată nişte văgăuni –
şi pe care oricum nu mi le amintesc.
Nu, renunţ
la farmecele iluzorii ale nostalgiei,
cărora atâţia le cad victimă – în special, s-ar zice,
producătorii de la radio, şi mai ales de sărbători,
scoţând de la naftalină câte un hit uitat
al unui cântăreţ care a plecat demult
în Canada sau s-a apucat de afaceri
şi descopăr cu neplăcere că n-am uitat niciun vers din
cântecul pe care îl fredonam cu ardoare adolescentină,
fără să-nţeleg lascivitatea ce pândea din fiecare cuvânt
şi mă-nfior când aud vocea limpede
care-l fredonează acum
şi care nu e vocea copilăriei, întorse ca să mă bântuie,
ci glasul fetiţei mele.


Canarul
(design interior)

O să mutăm canarul din bucătărie în baie
o să ducem calculatorul de pe terasă în bucătărie
băiatul se va muta pe terasă
o să împingem patul în colţul camerei
şi o s-o punem pe fetiţă în spaţiul care rămâne
o să ne luăm altă slujbă
o să facem alt împrumut
o să dormim mai puţin
o să cerem o ultimă amânare
o să renunţăm la amintirile dragi cu
maşina furată
portofelul pierdut
fereastra spartă
şi dacă e încă înghesuit
atunci o să dăm la o parte pereţii
dacă lucrurile vor fi în continuare amare
o să le îndulcim
iar dacă o să plesnească
o să întindem braţele
şi o să strângem cu putere tot ce este în jurul nostru.


După tăierea părului


Venele subţiri ce îţi brăzdează pleoapele
ca nişte hărţi evreieşti străvechi
anunţă că în curând îţi vei deschide ochii,
avertizând:
prea mari pentru o fetiţă aşa de mică!
mult prea albaştri pentru un pui!
Pielea ta e atât de fină şi delicată.
Nici laptele nici trupul nici părul meu
pe care îl las să crească pentru a te înveli în el
nu te vor proteja
de ultravioletele vieţii ăsteia.

Traducere de Claudiu Komartin