luni, 29 iunie 2020

„Poesis internațional” 25 (1/2020), cuprinsul





Portret

·       Petru Ilieșu


      Poezie

·       Georg Trakl (Austria) – traduceri de George State vs Petre Stoica
·       Elsa Morante (Italia) – traducere de Florin Dumitrescu
·       Nicolae Coande
·       W.S. Merwin (Statele Unite) – traducere de Mihók Tamás și Lavinia Vasile
·       Takács Zsuzsa (Ungaria) – traducere de Andrei Dósa
·       Olga Ștefan
·       Robert Adamson (Australia) – traducere de Dorian Stoilescu
·       Glykeria Basdeki (Grecia) – traducere de Monica Chihaia
·       Geo Galetaru
·       Erwin Messmer (Elveția) – traducere de Radu Țuculescu
·       Răzvan Țupa
·       Serge Pey (Franța) – traducere de Irina Roxana Georgescu
·       Clyo Mendoza (Mexic) – traducere de Anastasia Gavrilovici
·       Andrei Dósa
·       Sylva Fischerová (Cehia) – traducere de Claudiu Komartin & Jiřina Vyorálková
·       Ana Dragu
·       Dane Zajc (Slovenia) – traducere de Goran Čolakhodžić
·       Victoria Tatarin
·       Tom Van de Voorde (Belgia) – traducere de Gheorghe Nicolaescu
·       Mihai Marian
·       Betül Dünder (Turcia) – traducere de Olga Ștefan
·       Deniz Otay
·       Marjan Čakarević (Serbia) – traducere de Simeon Lăzăreanu
·       Toni Chira


Proză

·       Wolfgang Hilbig (Germania), în traducerea lui Andrei Anastasescu
·       Augustin Cupșa
·       Camelia Toma
·       Bogdan Crețu


Eseu

·       George State, „TRAKLALE”, despre Georg Trakl
      Andrew Davidson-Novosivschei, „Jack Spicer, eruditul indiscret” – versurile lui J. Spicer traduse în românește de Domnica Drumea
·       Jean-Pierre Siméon, „Poezia va salva lumea” (în traducerea Magdei Cârneci)


Reportaj

·       Andrei Crăciun – „Izbucnirea primăverii. Povestea unui reportaj care nu s-a mai născut”


Jurnal

·       Liviu Ofileanu – Jurnal wallon


Dialog

·       Poezia vs Statul. Cum se scrie o mișcare politică”, Abol Froushan (Iran/Marea Britanie) discută cu Ali Abdolrezaei (Iran), traducere din limba engleză de Ștefania Mihalache


Cronici

·       Lucia Țurcanu – „Față în față cu necuprinsul poeziei ruse”, despre Tot ce poți cuprinde cu vederea. Antologia poeziei ruse contemporane (Paralela 45, 2019), traducere de Veronica Ștefăneț și Victor Țvetov
·       Dana Pătrănoiu – „Poezie, înainte și după poezie”, despre Cu Orice este posibil (Nemira, 2019), de Bogdan Ghiu
·       Grațiela Benga – „Despre revoluție și tuneluri”, despre Delacroix este tabu: amendamentele lirice (frACTalia, 2019), de Medeea Iancu
·       Teodora Coman – „Monica Stoica sau «care e limita pentru o fată?»” despre Fetele visează electric (Charmides, 2019), de Monica Stoica
·       Sînziana-Maria Stoie – „Tot puștan de 2000 pe focus slab și vise mari”, despre Cinematic (OMG, 2019) de Luca Ștefan Ouatu
·       Daniela Luca – „Indestructibil”, despre Ascunde amintirile și distruge tot ce-am atins (Casa de Editură Max Blecher, 2019), de Luminița Amarie


Artă

·       Diana Marincu, „Marina Abramović – totul este realitate”


Prezențe. Poeți români în traducere

·       Ileana Mălăncioiu, La vèrtebra (traducere în limba catalană de Jana Balacciu Matei și Xavier Montoliu Pauli), AdiA Edicions, 2018
·       antologia Pour le prix de ma bouche (traducere în limba franceză de Jan H. Mysjkin), L’Arbre à paroles, 2019
·       Antologia de Poesia Romena Contemporânea (traducere în portugheză de Corneliu Popa), Guerra e Paz Editores, 2019
·       T.O. Bobe, The Curl (traducere în engleză de Sean Cotter), Wakefield Press, 2019
·       Dan Coman, El insectario Coman (traducere în limba spaniolă de Elena Borrás), La Bella Varsovia, 2019
·       Floarea Țuțuianu, A csábítás művészete (traducere în maghiară de Király Farkas), Orpheusz Kiadó, 2019
·       Marta Petreu, Apocalipsi segons Marta (traducere în catalană de Jana Balacciu Matei și Xavier Montoliu Pauli), edicions Pont del Petroli, 2019
·       Marin Sorescu, Alma, que sirves para todo (traducere în spaniolă de Cătălina Iliescu), Ediciones Linteo, 2019

joi, 25 iunie 2020

„Poesis internațional” 25 (1/2020), editorialul



          Nu cred că m-ar putea contrazice decât cineva care a hibernat în ultimele trei-patru luni dacă voi spune că e imposibil să rezumi în câteva paragrafe cursul evenimentelor petrecute în această perioadă ca urmare a unei pandemii ce amenința să se transforme într-un dezastru sanitar global (și care, până la găsirea și producerea unui tratament sau vaccin, rămâne un front deschis pentru umanitate), urmate de proteste și contracții sociale, exprimate deocamdată cel mai virulent în Statele Unite ale Americii, ca urmare a uciderii de către poliție (crimă cu sânge rece, lipsită de sens și de temei) a unei persoane de culoare în Minneapolis.
          Extenuant(ă) tocmai prin lentoarea, nesiguranța și lipsa de orizont pe care le-a adus, lockdown-ul (sau carantina prelungită) impus(ă) de majoritatea guvernelor de pe planetă pare a fi afectat psihic și moral un foarte mare număr de oameni, așa încât „pandemiei de singurătate” din primăvara anului 2020 îi urmează o perioadă în care nevrozele și frustrarea acumulată izbucnesc în proteste și convulsii ce se întind cu viteza marilor incendii de pădure de anul trecut.
          Ce s-a întâmplat cu exactitate va fi obiectul studiilor de psihologie, sociologie și politologie din deceniile următoare, ceea ce se vede cu ochiul liber încă de pe acum e ascuțirea contrastelor ideologice, care conduce la radicalizări și extremism (Antifa vs White Supremacism sau Boogaloo Boys, neomarxiști vs reacționari, adepți puri și duri ai corectitudinii politice vs apărători fără pată și fără prihană ai valorilor seculare), răspândirea fără precedent a teoriilor conspirației, care mizează pe teamă, obscurantism și mistificare furioasă a realității, fetișizarea statisticilor (ne putem întoarce liniștiți, după șaptezeci și cinci de ani, la Domnia cantității și semnele vremurilor a lui Guénon) și o denaturare, o involuție cu iz orwellian a limbajului, care devine tot mai clișeizat, mai descărnat, mai steril.
          Ne-am temut aproape douăzeci de ani că terorismul global va fi marea provocare a secolului XXI, pentru ca acum teroriștii să fie devansați cu mult de această „deplasare de discurs, legitimând confruntarea în forță cu statul și cu monopolul său asupra violenței” (cam așa se exprima de curând, după devastările recente din centrul Stuttgartului, un editorialist german) – iată ce mers pe sârmă discursiv, care aproape că justifică distrugerea și jefuirea magazinelor, ciocnirile cu poliția, anarhia și violențele ce au țâșnit parcă direct din Joker-ul lui Todd Phillips. Da, totul s-a complicat incredibil de mult într-un răstimp foarte scurt. Absurdul câștigă tot mai mult teren, transformând limbajul și acțiunea socială, ca-n deciziile Administrației din Melcul pe povârniș al fraților Strugațki, într-un balet al lipsei de sens și al incoerenței – și asta pe fondul adâncirii unor vechi inechități și conflicte încremenite.
          În tot acest timp, literatura și artele sunt mai împinse în corzi decât oricând în vremurile recente – teatre, cinematografe și săli de concerte închise și, cel puțin în țări cu o sporită rezistență la cultura scrisă cum este România, scăderea drastică a vânzărilor de carte, deci, practic, o inaniție previzibilă a multor edituri și librării, care oricum trăiau cu cuțitul la os. În ce privește „Poesis internațional”, cum apariția acestei publicații a fost determinată, cel puțin în ultimii șase ani, mai mult de abnegația celor care scriu în ea și a micuței echipe care o realizează, pierderile au fost minime: doar întârzierea apariției numărului 25 cu o lună, timp în care, chiar și fără târgul de carte Bookfest, în cadrul căruia lansam primul număr din fiecare an, am reușit să strângem de la câteva zeci de cititori și susținători nesmintiți banii necesari pentru tipar și curierat, iar cele 400 de exemplare din nr. 1/2020 cred că își vor găsi în următoarele luni publicul.
          Miza angajamentului nostru are poate și mai mult sens în timpuri complicate. Nu știu dacă, așa cum sună titlul eseului semnat în acest număr de Jean-Pierre Siméon (parafrazând celebra propoziție dostoievskiană), „Poezia va salva lumea”, însă poate coerența și statornicia față de lucrurile pe care le iubim ar putea-o face.


duminică, 21 iunie 2020

Miercuri, cu Răzvan Țupa și Olga Ștefan, la Muzeul de Artă Recentă


          Miercuri 24 iunie, de la ora 18, revin ca moderator al unei lecturi de poezie, prima care are loc (după știința mea) în București după aproape patru luni. Se va întâmpla pe terasa Muzeului de Artă Recentă (MARe, Bd. Primăverii nr. 15, la cinci minute de mers de stația de metrou Aviatorilor), iar invitații mei sunt Răzvan Țupa și Olga Ștefan. Vom avea grijă ca toate măsurile de siguranță să fie respectate în contextul pandemiei, de altfel curtea Muzeului e îndeajuns de încăpătoare și de altfel nu am avut nici chiar pe 16 octombrie 2019, când au citit Radu Vancu și Ștefan Manasia, mai mult de cincizeci de oameni în public. Lecturile celor doi poeți vin și ca o avanpremieră a numărului 25 (1/2020) al revistei „Poesis internațional”, care va ieși până la sfârșitul lunii.



Răzvan Țupa (n. 1975, Brăila) a debutat cu volumul Fetiș (2001), care a luat Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut, fiind primul dintre „2000-iști” care a primit această distincție. Doi ani mai târziu, cartea a apărut într-o ediție revăzută, sub titlul Fetiș – o carte românească a plăcerii (2003). Poet, publicist, performer, a mai publicat Corpuri românești (2005) și poetic. cerul din delft și alte corpuri românești (2011). A organizat, între 2005 și 2010, mai multe serii de întâlniri și evenimente având în centru literatura contemporană și a fost vreme de doi ani (2006-2008) redactor-șef al revistei „Cuvântul”.

Olga Ștefan (n. 1988, Hunedoara) a început să scrie și să publice de foarte devreme, însă putem vorbi despre cărțile sale începând cu toate ceasurile (2006), urmată după un deceniu de Saturn, zeul (2016) și de Charles Dickens  (2017). Cel mai recent volum de poezie pe care l-a publicat este Civilizații (2020). Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai” (2010) și a programului masteral „Istoria imaginilor – Istoria ideilor“ (2012), este din 2019 doctor în științe filologice.

luni, 15 iunie 2020

Concursul de debut „Max Blecher”, ediția a zecea


Fiind a zecea ediție a concursului de debut în poezie pe care Casa de Editură Max Blecher l-a pornit în iunie 2011, țin să fac o scurtă recapitulare a ceea ce a-nsemnat el în anii precedenți. E musai să încep prin a aminti că primele trei ediții au însemnat o colaborare, un concurs comun organizat de noi și de Editura Herg Benet, după primul an ne-am dat seama și unii, și alții, că cel mai firesc și mai „sustenabil” este ca noi să publicăm volumul câștigător la poezie, iar Herg Benet cel mai bun roman primit. Din 2014, am continuat singuri, exclusiv pe poezie, iar de atunci a fost un singur an în care nu am acordat premiul, cei trei membri ai juriului decizând că pe lista scurtă nu se găsește nici un volum îndeajuns de solid.

Juriile anilor precedenți și câștigătorii concursului:
• 2011: Ioan Es. Pop, Liviu Antonesei, Radu Vancu, Dan Coman, Răzvan Țupa, Alexandru Voicescu, Claudiu Komartin  câștigător Matei Hutopila, cu volumul copci
• 2012: Svetlana Cârstean, Iulia Militaru, Răzvan Țupa, Radu Vancu, Claudiu Komartin  câștigător Anatol Grosu, cu Epistola din Filipeni
• 2013: Rita Chirian, Gabriel Daliș, Dan-Liviu Boeriu, Chris Tanasescu, Claudiu Komartin  câștigător Florentin Popa, cu Trips, heroes & love songs
• 2014: O. Nimigean, Marius Conkan, Claudiu Komartin  câștigător Ștefan Ivas, cu mila schimbă gustul cărnii
• 2015: Ruxandra Cesereanu, Nicolae Coande, Claudiu Komartin  premiul nu a fost acordat
• 2016: Teodora Coman, Andrei Dósa, Claudiu Komartin  câștigător Ciprian Popescu, cu Mile End
• 2017: Radu Andriescu, Alex Ciorogar, Claudiu Komartin  câștigător Dan Dediu, cu 4,5 litri de sânge, miliardar
• 2018: Moni Stănilă, Cosmin Ciotloș, Claudiu Komartin  câștigătoare Ioana Vintilă, cu Păsări în furtuna de nisip
• 2019: Liviu Antonesei, Alexandru Vakulovski, Tiberiu Neacșu, Claudiu Komartin  câștigătoare Veronica Ștefăneț, cu scrum

Juriul de anul acesta e alcătuit din scriitoarele Simona Sora și Olga Ștefan, alături de care voi încerca pentru a zecea oară să găsesc un volum de poezie care să aibă calitățile pe care Casa de Editură Max Blecher le caută și mizează an de an.

Calendarul concursului: începând de astăzi, 15 iunie, până pe 15 septembrie 2020, primim pe adresa debutmaxblecher@gmail.com volumele potențial publicabile. Mai întâi, dintre aceste 50-100 de „manuscrise” alegem în jur de zece („lista scurtă” a concursului), din care sper că vom putea anunța la începutul lunii octombrie poetul și cartea pe care i-o vom publica în noiembrie.

Am două rugăminți, pe care le-am mai făcut și în trecut, și care-s de altfel legate între ele.

Mai întâi: nu vă înscrieți în concurs volumele dacă nu știți ce cărți publică această editură, dacă nu ați ținut în mână măcar câteva dintre cele aproape 100 de titluri pe care le-am editat din 2010 încoace. Nu are rost să ne pierdem timpul unii altora cu lucruri care nu se potrivesc explorărilor și viziunii noastre asupra poveștii ăsteia cu scrisul. În plus, găsesc puține lucruri mai detestabile decât cărțile trimise aleatoriu la toate concursurile care îți ies în cale, poate-poate o ieși ceva. Casa de Editură Max Blecher e o editură profesionistă și cu niște criterii de la care nu ne abatem. Așa că, dacă nu vă e cunoscut nimic din ce facem, sugerez ca mai întâi să comandați sau să cumpărați și să citiți una, două, patru cărți, poate și revista „Poesis internațional”, să știți dacă suntem din același film sau trebuie iar să citesc sute de poezii care ar fi putut fi scrise de Veronica Micle ori Dimitrie Petrino. Puteți comanda volume mai vechi sau mai noi, poeți cu stiluri și irizații foarte diferite, de pe site-ul editurii.

A doua: mai cu seamă în contextul pandemiei declarate în urmă cu câteva luni și al lucrurilor pe care ea le-a rostogolit în viețile noastre, e evident că o editură mică și independentă de poezie, ținută de doi oameni dedicați acestei activități de aproape zece ani, o duce azi mai greu ca oricând. Lucrurile pe care le facem (Clubul de lectură Institutul Blecher, revista semestrială „Poesis internațional”, Casa de Editură Max Blecher cu diversele ei colecții și proiecte în derulare) și de care ne ținem cu încăpățânare nu au parte de finanțări publice sau de sprijinul vreunui mogul financiar care a făcut o pasiune pentru noi.
Așa încât, convinși fiind că lucrul cel mai important pe care îl putem face (prin intermediul a tot ceea ce am conturat în acest hub) este crearea unei comunități literare autonome și incluzive, avem nevoie de orice susținere posibilă. De aceea, anul acesta am creat pe platforma Patreon o pușculiță prin care vă puteți alătura eforturilor noastre de a susține cărțile, revista și toate celelalte idei pe care le punem în practică: puteți ajuta cu mai puțin sau cu ceva mai mult, asta depinzând și de gradul de implicare pe care vi-l doriți, aș vrea să aveți în minte faptul că este în acest moment una dintre posibilitățile concrete ca ceea ce am construit până astăzi să continue, cel puțin până vom înțelege ce înseamnă „noua normalitate” de după 2020:
https://www.patreon.com/casadeedituramaxblecher?fbclid=IwAR24Oz4zud0s7uVKstF_cSJnHYVFkIH7MqdfRVql4zBaIK6tYxAOCe-7f7I

Baftă tuturor!


miercuri, 10 iunie 2020

Radu Andriescu: „aproape că ar avea rost”


          Radu Andriescu e poet. Vorba asta e previzibilă, dar în cazul lui se aplică perfect: până-n măduva oaselor. Unul dintre cei câțiva care după 1990 au fost de la început la-nălțime, și care s-au arătat în stare să nu rămână de-a lungul ultimului sfert de secol pe loc. Scrisul lui a trecut prin trei faze pe care oricine l-a citit le va recunoaște (prima de la debut și până pe la sfârșitul secolului trecut, a doua cam până prin 2010, când a publicat Metalurgic, iar a treia din 2016 până azi). Douăsprezece cărți de poezie în douăzeci și opt de ani, incluzând antologia din 2019, nu-i excesiv de mult, dar nici chiar puțin. Influența poeticii lui Andriescu e vizibilă și fertilă pentru unii dintre poeții cei mai tineri de azi.
          Am admirat antologia (care poate fi citită ca o carte pe de-a-ntregul nouă, proaspătă, cu modificări mici, dar substanțiale în poeme de acum ceva ani care par scrise azi) de anul trecut a lui Andriescu, Oglinda la zi. Ea a venit după o perioadă foarte fertilă pentru scrisul lui: a publicat patru volume inedite în patru ani consecutivi (am fost editorul a trei dintre ele, în 2016, 2017, respectiv 2018). Așa încât, față de ceea ce scriam despre Radu acum trei ani și jumătate în prezentarea la rubrica „Poemul săptămânii”, ar fi destule de adăugat, fiindcă volumele lui recente au completat și nuanțat profilul unuia dintre poeții români de vârf ai ultimelor decenii.

miercuri, 3 iunie 2020

Institutul Blecher live online [6], duminică 7 iunie



          Duminică 7 iunie, între 7 și 9-9.30 seara, avem o nouă ediție live online a Institutului Blecher, care îi va avea în prim-plan pe Radu Vancu (n. 1978), Miruna Vlada (n. 1986), Paul Simula (n. 1996) și Sorina Rîndașu (n. 2003). Cu excepția Sorinei, care va fi mezina de la ediția asta (cum au fost la cele cinci precedente Cristina Tecșilă, Alexandra Lipară, Toni Chira, Victoria Tatarin și Iulia Iaroslavschi, născuți cu toții din 2000 încoace), ceilalți trei poeți au mai citit la Institut – Radu de cinci ori, prima oară la ediția a 9-a din 10 februarie 2010, iar cel mai recent în toamna trecută, la ultima ediție (215) pe care am ținut-o la Tramvaiul 26; Miruna de patru ori între 2010 și 2019; Paul o dată, alături de Diana Geacăr, la ediția 157 de la începutul lui septembrie 2017.
          După ei, o vom avea pe scriitoarea mexicană Clyo Mendoza (n. 1993), o formidabilă poetă, autoare a două volume, care va citi „Retrato de una mujer que puso el corazón en la herradura y se incendió”, iar Anastasia Gavrilovici (n. 1995) va citi traducerea în limba română a acestui lung poem, variantă care va și apărea în numărul următor, 25 (1/2020), al „Poesis internațional”.
          La urmă va fi un moment despre ARCEN și proiectul lor început în 2015, care de atunci a tot crescut, Nocturnele de Poezie Contemporană, o serie de întâlniri care a dinamizat lucrurile în București și a făcut din poezia scrisă de poeții în carne și oase un eveniment popular, vizibil, chiar monden. ARCEN va fi reprezentat de Edmond Niculușcă și Alberto Groșescu, președintele, respectiv vicepreședintele Asociației.
          Va fi o ediție care va încheia cumsecade sezonul acesta, adică al unsprezecelea an de existență a Institutului Blecher, pe care îl vom reporni, sper că „pe viu”, în luna septembrie.



marți, 26 mai 2020

Zilele „Constantin Virgil Bănescu”, ediția a XI-a


În 12 august se împlinesc unsprezece ani de la moartea prietenului meu, poetul Constantin Virgil Bănescu, iar din 2010 în orașul lui natal, Târgoviște, are loc Festivalul de poezie pentru poeți tineri nedebutați „Același cer ce nu e” în cadrul Zilelor ce îi poartă numele lui Virgil. Anunțul pentru anul ăsta arată așa:


Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa
Teatrul Municipal Târgovişte
cu sprijinul revistei „Observator Cultural”
organizează
Concursul Naţional de Poezie „Același cer ce nu e” , în cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu”, ediția a XI-a, mai – iulie 2020
Manifestarea îşi propune încurajarea şi promovarea tinerilor creatori de poezie.
REGULAMENT
La concurs pot participa tineri care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Premiul „Constantin Virgil Bănescu”, acordat de familia poetului, la ediţiile precedente ale concursului.
Participanții vor trimite:
- textele (maxim 5 poezii);
- datele personale (data și locul nașterii);
- datele de contact (adresă, număr mobil și adresă e-mail)
prin e-mail pe adresa doinabanescu@yahoo.fr şi vor purta, în loc de semnătură, un motto ales de autor.
Data limită pentru trimiterea textelor este duminică 21 iunie 2020
Lucrările readactate vor fi trimise pe adresa:
doinabanescu@yahoo.fr;
telefon fix: 0245210732;
mobil: 0724528425.
Participanţii vor primi confirmare de primire a textelor trimise spre jurizare.
Jurizarea lucrărilor va fi asigurată de personalităţi din lumea literară.
Președintele juriului este scriitorul Octavian Soviany.
Finalizarea jurizării și anunțarea câștigătorilor va fi în luna iulie 2020
Premiile acordate sunt următoarele:
- premiul „Constantin Virgil Bănescu” acordat de familia poetului – 1000 lei
- premiul revistei „Observator Cultural” – 1000 lei
- premiul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița – 1000 lei
- premiul Teatrului Municipal „Tony Bulandra” Târgoviște – 500 lei
Mulțumim celor care aleg să ne fie alături.

vineri, 22 mai 2020

Institutul Blecher live online [5], duminică 24 mai


Duminică 24 mai, de la ora 19, Institutul Blecher ajunge la a cincea ediție live online (și a 222-a de când am pornit clubul de lectură în toamna lui 2009). Cât am fost în izolare, am făcut asta constant, începând cu 29 martie, o dată la două duminici. Nu avem de ce să ne oprim, chiar dacă nu mai e stare de urgență și spaima s-a diminuat considerabil: atâta timp cât sunt închise baruri, librării și biblioteci, continuăm din fața monitoarelor și a ecranelor, până la noi măsuri de „relaxare”. Până atunci, ne relaxăm intens cu poezia lui Iulian Tănase, Mina Decu, Teona Galgoțiu și Iulia Iaroslavschi. Iar invitata specială a acestei duminici este traducătoarea Daniela Ionescu, care trăiește de câteva decenii în Suedia și ne-a trimis o înregistrare în care citește în limbile nordice și în românește șase poeme scrise de către August Strindberg, Edith Södergran, Kjell Espmark, Ragnar Strömberg, Tomas Tranströmer și Inger Christensen.
Iulian Tănase (n. 1973, Moinești) este absolvent de ASE și de Filosofie. Poet, prozator, publicist prolific și cunoscut om de radio, a debutat în volum cu Îngerotica (1999). Au urmat Poeme pentru orice eventualitate (2000), Iubitafizica (2002), Sora exactă (2003), Ochiul exploziv (2006), Trusa instalatorului de umbre (2006, împreună cu Dan Stanciu), Abisa (2007), Adora (2009), Cucamonga (2011), Oase migratoare (2011), Teoria tăcerii (2015), Experimentul MAMATATA (2015), Aventurile lui Sacha in Castelul Fermecat (2017), Melciclopedia (2017), Extraordinara călătorie a ariciului Ariston (2019) și recenta Dumneziac (2019).
Mina Decu (n. 1983, Craiova) este masterandă în Filosofie și Studii Europene, fost profesor de Socio-Umane și librar. Traducătoare din limba spaniolă, a debutat cu volumul de poezie Desprindere (2018).
Teona Galgoțiu (n. 1998, București) colaborează cu mai multe publicații, ține workshopuri și studiază Regia la UNATC. A citit pentru prima oară la Institutul Blecher în toamna lui 2015. Pregătește prima ei carte.
Iulia Iaroslavschi (n. 2001, Chișinău) e în pragul absolvirii Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău. Membră a Atelierului „Vlad Ioviţă”, a publicat în volumul colectiv Opt' (2018).
Daniela Ionescu este absolventă de Medicină la Cluj și traducătoare din limba suedeză (Hédi Fried, Åsa Hellberg, Sara Mannheimer, Liza Marklund, Erik Axl Sund). Trăiește la Örebro.


miercuri, 20 mai 2020

George Vasilievici (1978-2010)

Iese, la zece ani de la moartea sa din 10 aprilie 2010 și cu câteva săptămâni înainte să fi împlinit 42 de ani, Antologia George Vasilievici (Hyperliteratura, 2020), îngrijită de mine (poezia, sub titlul Înspăimântătoare frumusețe) și de Andrei Ruse (proza, adică romanele Yoyo și Viseptol, precum și două scurte scenarii, stând la un loc sub titlul Spărgătorul de minți). Mugur Grosu a scris un text grozav în deschiderea cărții.

Antologia George Vasilievici, Hyperliteratura, 2020


            Într-o notiță destul de patetică publicată în „Tomis” la puțină vreme după moartea lui, scriam (e, de altfel, singurul lucru pe care mi-l amintesc din acel lamento) că sper înainte de orice să nu-i uit vocea lui George, iar asta nu s-a întâmplat în cei zece ani care au trecut. În schimb, tot încercând să mă apuc de introducerea antologiei pe care i-am făcut-o, am realizat că nu mai țin minte când ne-am întâlnit prima dată. Și asta deși, mai mult ca sigur, eram treaz – în epoca respectivă eram îngrijorător de treaz, de grav și de crispat, și ăsta e poate motivul pentru care mi-au fost trimiși la timpul potrivit câțiva inși neobosiți, puși pe dereglarea sistematică a tuturor simțurilor. Întâlnirea dintre mine și George, pesemne fugară, trebuie să se fi întâmplat prin 2003 sau 2004, cel mai probabil la București, la cenaclul Euridice condus de Marin Mincu. Sau poate pe la vreo masă de poeți tineri și puși pe fapte mari. De știut cred că ne știam oricum de pe site-ul clubliterar.com, unde se strânseseră în perioada aia cam toți scriitorii tineri care începuseră să miște ceva într-un context „oficial” destul de sinistru (cum e, de altfel, establishmentul și azi, deși azi e cu siguranță mai irelevant decât era la începutul secolului), pe care, cel puțin în București, fracturiștii și întâlnirile de la cenaclul Euridice l-au mai înviorat cât de cât, nu doar provocând indignare, ci mai ales aducând în prim-plan un suflu proaspăt, un alt fel de raportare la literar și o dinamică a schimbării care a propulsat câțiva scriitori creditabili.
Ceea ce îmi amintesc însă cu precizie e că George m-a invitat să vorbesc (asta cred că pot spune cu siguranță: se întâmpla pe la sfârșitul lui februarie 2005), în clubul La Scena, la prezentarea cărții lui scoase de Editura Pontica, Cerneală. O țin bine minte pentru că a fost prima lansare la care am vorbit: aveam douăzeci și unu de ani, emoții cât cuprinde și habar n-aveam cum vor decurge ostilitățile, dar la eveniment am turuit despre carte fără să bat câmpii (cred că-mi făcusem temele onorabil). După care am ajuns prin Strada Rotundă, unde locuia Țupa – și unde obișnuiam să mai trag când acasă devenea irespirabil –, cu noi au venit cam toți cei care rămăseseră până mai târziu în localul de la intersecția Căii Călărașilor cu Mântuleasa, deși unii n-aveau nicio treabă cu cerneala noastră. Parcă tot atunci am fumat prima oară iarbă. A fost o noapte lungă și aglomerată, cu vioiciune și neastâmpăr și cu un italian între două vârste care nu știa prea bine ce caută acolo, dar părea să fie în al nouălea cer.
De fapt, fără să petrec foarte mult timp cu George în cei cinci ani cât am fost, zic eu, destul de apropiați (păstrez tot felul de amintiri cu el, din București, Constanța, Cluj sau Alba Iulia – dar mai ales de la mare), am avut nu puține prime experiențe alături de el, întâmplări, situații neașteptate cu stupefacții și stupefiante care, dacă nu i s-au datorat de fiecare dată, cel puțin l-au avut ca tartor sau maestru de ceremonii. George avea energie, curiozitate, un vitalism ieșit din comun care te trăgea după el, uneori în situații și experiențe extravagante, vecine cu delincvența, o imaginație bubuitoare, ritmul trăirilor lui era de trasor, și asta se vede din plin în scrisul său, deopotrivă în poezie și în proză. Asta ar fi o primă observație pe care țin să o fac referitor la corpusul de texte pe care le-a lăsat (una dintre puținele, fiindcă nu mi se pare că introducerea de față ar fi cea mai potrivită pentru a dezvolta un studiu critic): ele au imprimate exact stilul, viteza, nervozitatea și exuberanța care-l caracterizau pe omul în carne și oase. Literatura lui George te forțează să ții pasul, să nu dai drumul la hățuri.
Vasilievici avea ceva din felul imprevizibil, ireverențios, adesea sălbatic de a se angaja în scriitură al unor avangardiști de acum aproape un secol mai puțin știuți azi, ca Victor Valeriu Martinescu sau Sesto Pals. La fel ca tinerilor avangardiști din prima parte a secolului XX, lui Vasilievici i se rupea de reguli și avea o poftă nebună de a da cu tifla, de a ricana, având îndeajuns fler pentru a nu-și pierde din autenticitate (un cuvânt folosit așa de des și de abuziv de generația noastră încât și-a cam pierdut într-o vreme orice semnificație), adică fidel lucrurilor care îl torturau chiar și când (sau mai ales cu cât) se ferea mai mult să le arate, să se exhibe.
            Când băiat bun și cuceritor, când farsor și escroc cu ștaif, politoxicoman, tovarăș ingenios și excentric, risipitor, talent brut trăind în cultul libertății și al sfidării limitelor, instinctual și sagace, în cele din urmă anti-erou și personaj tragic, George s-a jucat cu focul și în viață și în literatură, nu i-au plăcut afectarea sau prefăcătoriile, avea aristocrația golanilor exorbitanți care știu ce le poate pielea.
L-am asemănat în scris pe de o parte lui Hunter S. Thompson și lui William Bourroughs, pe de altă parte unui extraordinar poet și unui spirit la fel de tulburat al poeziei românești de la sfârșitul secolului XX, cu care o parte a poeziei lui Vasilievici are perspective înrudite, Cristian Popescu. Textele selectate în antologia Înspăimântătoare frumusețe, precum și cele două romane pe care le-a lăsat – Yoyo, scris ca un jurnal brut, aproape fără nici o intervenție estetică ce i-ar fi putut știrbi autenticitatea, și Viseptol, un delir continuu mistic și schizo – o dovedesc pe deplin. În rest, poate ceva din spiritul fracturiștilor (de care se distanțează însă cu orgoliu, alergând pe culoarul său de unul singur), dar și din tumultul literaturii colegilor săi alături de care a crescut (el fiind, la 21-22 de ani, mezinul trupei) în Cenaclul de Marți de la Constanța, în special Gili Mocanu și Mugur Grosu.
În ce privește selecția pe care am făcut-o, lucrurile stau așa. Am stat cu volumele de poezie ale lui George pe birou trei luni fără să mă pot apuca de treabă, pe care am încheiat-o, odată pornit, în trei nopți. (Nu știu ce s-ar fi făcut George în izolarea cu care ne-a fericit pandemia din 2020, dar, atât cât l-am cunoscut eu, cred că nu s-ar fi descurcat mai bine ca mine. Dar să trecem peste.) Am fost conștient de la început că nu doar cele cinci volume de versuri (dintre care unul scris în colaborare, care m-a interesat destul de puțin) din care urma să fac selecția sunt importante, ci și alte fișiere și arhive în care Vasilievici își păstrase textele. Am spus mai devreme despre el că era risipitor – ei bine, cu poezia lui era neobișnuit de gospodar. Și încă ceva: avea obiceiul să opereze modificări pe text în variante succesive pe care le sucea și le răsucea în feluri neașteptate – m-au pus în dificultate nu într-un singur loc aceste modificări, fiindcă uneori îmbunătățesc poemul inițial, alteori mai degrabă îl deșiră.
Așa că, pe lângă cărțile propriu-zise, din care era la îndemână să transcriu fidel conținutul, am avut de verificat și comparat, uneori vers cu vers, poemele din Gabi78 (2001), Cerneală (2004), Featuring (2004, împreună cu Ștefan Caraman și Ondine Dietz), O cameră cu două camere (2006) și W.C.-rul (2007) în variante succesive. A trebuit uneori să fac alegeri între textele așa cum apăruseră ele în volume și cum le-am găsit într-o carte virtuală (un fel de e-book rudimentar) scos de Adrian Rezuș în 2001, în proiectul unei antologii din 2005 care nu a mai apărut, apoi mai erau toate poemele sale de până atunci adunate de-a valma prin 2007 pe un blog care spre surprinderea mea încă mai există, și în final ineditele – poemele care n-au mai apucat să fie publicate decât pe un site cu o reputație destul de îndoielnică și în câteva numere ale revistei „Tomis”, unde G.V. era redactor (a fost o vreme chiar redactor-șef) – mai precis, două grupaje apărute în 2009. Ca o ironie amară, apariția revistei „Tomis”, una dintre cele mai bune din România acelor ani, s-a întrerupt din cauza unor mizerabile jocuri politice locale, la numărul 134 (10/2010). Trecuseră șase luni de la moartea lui George.
Nu am ținut să antologhez poemele neapărat în ordinea în care se găseau ele în cărți, fiindcă așa s-ar fi pierdut câteva lucruri importante. Am preferat să așez ceea ce cred că e mai solid din poezia scrisă de Vasilievici în nouă cicluri unitare. Nu puteam rata, de exemplu, lungul poem „Dili”, care nu a apărut în nici un volum, dar este geamănul textului cu care George și-a făcut o intrare spectaculoasă în Cenaclul de Marți, „Poem în care Emilia se povestește”. În versiuni ulterioare, George a schimbat titlul acestui text în „Emilia se povestește”. (Aici s-a întâmplat trecerea lui de la poezia adolescentină, de care a vrut să uite, publicată în volumașul Îngerul negru în 1998, la ceea ce avea să scrie mai departe.) După scurta experiență în închisoare (pentru posesie de droguri) de la începutul anilor 2000, a scris „Dili”, iar cele două texte nu pot funcționa, cred, decât împreună. Amândouă sunt torențiale, narative, hiperrealiste și dezinhibate lingvistic, anunțând proza pe care o va scrie câțiva ani mai târziu.
Apoi, titlul antologiei este dat de un poem care s-a găsit prima oară în Featuring – singurul din acea carte care mi se pare că merită recuperat, celelalte șase, scrise împreună cu Ștefan Caraman, par lălâie și cam la voia întâmplării. Înspăimântătoare frumusețe avea să fie reluat de Vasilievici în Cerneală cu titlul simplificat frumusețe, deși finalul poemului cuprinde această sintagmă (e drept că articulată), la finalul câtorva dintre cele mai puternice, mai stranii și mai memorabile versuri ale lui: „pentru că / cel ce părăseşte este cel părăsit de iubire, / ucis în diavol de înspăimântătoarea frumuseţe”.
Din W.C.-rul, cartea care mi s-a părut cel mai ușor expediată și mai neasumată, am făcut o selecție din prima parte („poziția cocoșului față de poezie”), a doua mi se pare un început nereușit de proiect lăsat baltă prea devreme.
În ce privește ineditele, așezate în grupajul „de toate mereu”, am mers pe o selecție restrânsă și concentrată – selecția cuprinde zece poeme apărute majoritatea în „Tomis”, dar și câteva împrăștiate pe internet, scrise aproape toate în 2009. Dacă poemul în proză confesiv „punk” (din Cerneală), la citirea căruia mi se pune mereu un nod în gât, poate fi o cheie pentru moartea prin sugrumare a lui George, ultimele poeme din Înspăimântătoare frumusețe arată stările extreme, convulsiile și o apăsată stare de melancolie anxioasă prin care trecea în ultimul an de viață.
Cu amintirea încă atât de vie a ultimului lui Revelion, pe care l-am petrecut împreună la Constanța, a vremurilor mai bune în Fishzilla – barul lui Victor Mirea care din păcate nu a avut viață lungă –, a serilor și nopților petrecute împreună cu gașca constănțeană – Gili, Lușu, Mugur, Maparlo, uneori Dan Mihuț, alteori Bogdan Papacostea, prin Vamă cu Miki Vieru, a unor pățanii foarte încurcate prin București la începutul lui 2010, simt că mi-am îndeplinit o datorie întârziată față de George, și sunt convins că redescoperirea sa de către cei care au acum douăzeci de ani va fi asemănătoare cu cea trăită de generația mea la aceeași vârstă, când am dat de Cristian Popescu, Aurel Dumitrașcu, Iustin Panța sau Ion Monoran.


marți, 19 mai 2020

Gabriel Daliș: „am venit în casa ta să tac”



Am povestit la a patra ediție live online a Institutului Blecher circumstanțele în care am făcut cunoștință cu Gabriel Daliș, în vara lui 2009 (la înmormântarea unui prieten comun, poetul Constantin Virgil Bănescu, care ne vorbise fiecăruia dintre noi despre celălalt). Apoi, ani buni Gabriel și cu mine am fost apropiați și am vorbit enorm despre poezie, a noastră și mai ales a celorlalți, până la emigrarea lui în Marea Britanie, Daliș a fost o piesă de bază a Institutului Blecher. Se întâmpla exact așa, încă îmi amintesc: deveneam îngrijorat și începeam să-i sun, întârziind startul ediției respective a Institutului dacă Gabi Daliș, Adi Diniș, uneori Octavian Soviany și Miruna Vlada nu ajunseseră.
În plus, de Gabriel mă leagă preistoria mea ca editor: înainte de a porni în toamna lui 2010 Casa de Editură Max Blecher la îndemnul și demersurile încăpățânate ale Anei Toma, a fost ceea ce eu numesc cartea 0, cea care a anticipat ceea ce aveam să construim prin editură și tot ce s-a acumulat și rotunjit în jurul ei și al clubului de lectură. Volumul antologic intitulat : până mereu (Charmides, 2010) al lui Daliș (în care am făcut împreună o selecție severă din primele lui patru volume de poezie, destul de naive și de înaripate, publicate între optsprezece și douăzeci și șapte de ani, cărora le-a adăugat câteva inedite de o mare finețe a expresiei) a fost conceput grafic de Ana Toma și, cu toate că a ieșit la editura lui Gavril Țărmure, a reprezentat ceva ce am făcut noi trei, iar asta ne-a dat încredere că vom putea repeta isprava pe cont propriu.
Gabi Daliș, poet rafinat, gracil, cu unele cruzimi strecurate pe neașteptate în derularea scenariului textual, este un poet fără generație, dacă n-ai ști că e de vârsta 2000-iștilor (cu toate că a debutat în anii '90), chiar n-ai ghici de unde poți să-l iei: aduce cu unii 70-iști, în sensul unei maniere și al unui concetism potolit, însă în același timp are zvâcnetele și intensitățile poeților de la începutul acestui secol. G.D. a mai scos Piedici și arme (Cartea Românească, 2014), pe care de asemenea am stat și am lucrat cu migală și dedicație luni bune, poate ani, înainte ca Gabriel să-și facă o viață nouă în Anglia.
Reîntâlnirea de „la Blecher”, după câțiva ani în care am avut doar contacte sporadice prin facebook și telefon, înseamnă pentru mine mult: o confirmare a tot ce mi-am dorit să fie și să devină acest câmp dinamic al Întâlnirii care a devenit cu anii comunitatea așezată sub semnul lui Max Blecher.

joi, 14 mai 2020

„Poesis internațional” 24 (2/2019) gratuit online



          Prefigurând apariția numărului la care lucrăm, dăm drumul numărului anterior să poată fi citit și descărcat la liber pe net. Nu e aceeași experiență (mai ales pentru cei mai de modă veche, cum sunt eu), dar până la urmă textul e text, pe orice suport s-ar găsi el.
          Numărul 24 (2/2019) al publicației „Poesis internațional” a apărut la sfârșitul lui noiembrie trecut, cuprinzând, veți vedea dacă nu v-a picat deja în mână, tot felul de lucruri prețioase pentru gurmeții de literatură mai veche și mai nouă.
          Îmi reiau cu ocazia asta rugămintea și încurajarea ca cititorii care urmăresc „Poesis internațional” (știu destui care nu au pierdut mai nimic din 2010 încoace), precum și aceia care o descoperă de-abia acum, să facă, dacă le stă în puteri, un mic efort pentru a sprijini apariția în luna iunie a numărului 25, care va fi și mai consistent decât cel de toamna trecută.
          Le mulțumesc celor care deja au făcut precomenzi pentru numărul în lucru (pentru 50 de lei, exemplarul din P.I. 25 vă va fi adus la ușă prin curier), care au avut generozitatea de a dona sau care s-au înscris pe platfoma Patreon ca susținători ai proiectelor noastre.
          Ar fi mai mare păcatul ca în anul la capătul căruia va împlini zece ani, „Poesis internațional” să nu mai apară sau să fie încă o chestie literară de pe un site pe care o frunzărești într-o doară – continui să cred că experiența de a citi pe hârtie o astfel de publicație (magazin, almanah, spuneți-i cum vreți) este diferită și impune un alt tip de angajare în și de asimilare a textului literar.
          Pentru precomenzi, scrieți un mail pe adresa ckomartin@gmail.com
          Pentru contribuții financiare sau donații, contul este deschis la BCR pe numele Claudiu Eugen Komartin și are IBAN-ul: RO03RNCB0318071661330001
          Pentru a deveni susținători constanți ai celor trei proiecte ale noastre (Clubul de lectură Institutul Blecher, Casa de Editură Max Blecher, publicația „Poesis internațional”), chiar și cu sume modice, de câțiva euro pe lună: https://www.patreon.com/casadeedituramaxblecher?fbclid=IwAR2asW2hzy6AM52zyEwkxxuOsVfhS8vZlo7N1TErnoXWARscszYVk5a1WqA

          Clic pe copertă pentru a avea acces la „Poesis internațional” 24 (2/2019) și lectură plăcută!