miercuri, 30 martie 2016

Cu Marius Oprea, joi, la Cărturești


Ultima zi din martie aduce o nouă ediție a Cercului literar de la Cărturești. De la ora 19, invitatul meu la cea de-a treia întâlnire pe care o moderez (după cele cu Angela Marinescu și Octavian Soviany) va fi poetul, eseistul și istoricul Marius Oprea, întors de câteva zile din Insula Mare a Brăilei, unde a făcut săpături pentru a scoate la lumină rămășițele deținuților uciși și îngropați la Salcia. Lui M.Oprea i-a apărut la sfârșitul anului trecut o antologie de poezie despre care vom vorbi, căci în ultimii ani poetul a fost mai puțin prezent, deși e unul dintre cei mai valoroși autori ai anilor '90, parte a Grupului de la Brașov. Sunt sigur că vom vorbi și despre romanul la care a început să scrie, despre prietenia cu mentorul Alexandru Mușina și cu ceilalți tineri poeți de acum 20-25 de ani de la Brașov (Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Simona Popescu), precum și despre multe altele. Vă aștept.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu