Clubul de lectură Institutul
Blecher vă invită, miercuri 23 martie 2016, de la ora 19.30, în Tramvaiul
26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Marie Šťastná (Cehia) și Andriy Lyubka (Ucraina).
Marie Šťastná (n. 1981) a absolvit Liceul Pedagogic şi apoi Istoria Artei
şi Istoria Culturii la Universitatea din Ostrava. A
debutat cu volumul Ipocriţilor
primăvăratici (1999), iar în 2004, Peisaj cu Ofelia (2003) i-a fost
recompensat cu prestigiosul Premiu Literar „Jiří Orten”, destinat autorilor în
vârstă de până la 30 de ani şi pe care, de-a lungul timpului, l-au mai primit
nume mari ale literaturii cehe, precum romancierii Michal Viewegh şi Pavel
Brycz sau poetul Radek Malý. În prezent, Marie Šťastná locuieşte în Praga. În afară de
poezie, se dedică şi confecţionării de bijuterii. Alte volume publicate: Nuduri (2006); 7apte 2007 (volum colectiv, 2007); Interioare (2010).
Andriy Lyubka (n. 1987) poet, traducător și eseist
ucrainean. A absolvit școala militară Mukachevo și secția de filologie
ucraineană la Universitatea Națională Uzhgorod. A urmat studii balcanice la
Univesitatea din Varșovia. Autorul a trei
volume de poezie: Opt luni de schizofrenie (2007), Terorism (2009) și 40
de dolari și bacșiș (2012) și al volumului de proză scurtă Killer (2012). Tot în 2012, a lansat un album alături
de Dj Dimka Special-K. Câștigător al premiilor „Debut” (2007) și „Kiev
Monastery” (2011), a beneficiat de mai multe rezidențe în Polonia, Letonia și
Austria. A fost curatorul a trei festivaluri literare internaționale.
La eveniment va participa scriitorul, traducătorul și
filmologul Mircea Dan Duță, fost
director ICR Praga și autor al antologiei de poezie cehă contemporană Întunericul din camera copiilor (2015).
Moderator: Claudiu Komartin.
Evenimentul are loc cu sprijinul Ambasadei Cehe
la Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu