luni, 21 martie 2016

Concursul Național de Poezie „Constantin Virgil Bănescu”, ediția a VII-a


REGULAMENT  
1. La concurs pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Premiul „Constantin Virgil Bănescu” la ediţiile precedente ale concursului.  
2. Lucrările vor fi trimise în perioada 10 martie 2016 - 15 aprilie 2016, pe adresa doinabanescu@yahoo.fr  şi vor purta, în loc de semnătură, un motto ales de autor.  Participanții vor trimite datele de contact: – numele şi prenumele autorului; – locul şi data naşterii, adresa, numărul de telefon şi adresa e-mail.  
3. Fiecare participant se poate înscrie în concurs cu maximum 5 (cinci) poezii.   
4. Lucrările vor intra în patrimoniul Concursului național de poezie Constantin Virgil Bănescu”.  
5. Laureaţii vor fi anunţaţi cu o săptămână  înainte, pentru a fi prezenţi la Zilelele de poezie și la festivitatea de premiere, care vor avea loc la Târgovişte, în zilele de sâmbătă 14 mai şi duminică 15 mai 2016.  În cadrul Zilelor de poezie se vor organiza expoziţii, recitaluri de poezie, dialoguri literare, ateliere de creaţie, lansări de carte, întâlniri cu personalităţi din lumea literară, vizite la:  Complexul muzeal Curtea Domnească  Muzeul tiparului și al cărții românești vechi  Muzeul scriitorilor târgovisteni - Casa atelier Gheorghe Petrașcu  Muzeul de Artă  Casa atelier Vasile Blendea  Mânăstirea Dealu – Târgoviște  Muzeul regional de istorie (Galeriile Stelea).  
Organizatorii asigură invitaților cazarea, masa și cheltuielile de transport.  
6. Jurizarea lucrărilor va fi asigurată de personalităţi din lumea literară. Președintele juriului este scriitorul Octavian Soviany.  
7. Lucrările readactate vor fi trimise pe adresa: doinabanescu@yahoo.fr; - telefon fix: 0245-210732;  - mobil: 0724-528425. Participanţii vor primi confirmare de primire a lucrărilor trimise spre jurizare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu