duminică, 7 martie 2010

Steliana Grama

Am descoperit-o pe Steliana Grama (1974-2006) în recenta antologie de poezie alcătuită de Dumitru Crudu, Noua poezie basarabeană (Editura Institutului Cultural Român, 2009), a cărei lansare a avut loc acum câteva săptămâni la Poeticile cotidianului. A trebuit să ajung la Chişinău şi să citesc din scoarţă-n scoarţă antologia de 170 de pagini (din care fac parte 24 de poeţi de dincolo de Prut) pentru a o "întâlni" pe Steliana Grama, una dintre vocile care mi-au atras atenţia, emoţionându-mă şi punându-mă pe gânduri. Tânăra poetă a murit la doar 32 de ani, după ce a dat dovadă de o uimitoare precocitate. A publicat în timpul vieţii volumele Tratat de tanatofobie (Univers Enciclopedic, 1996), Rezervaţia de meteoriţi (Civitas, 1998) şi Surogat de iluzii (Augusta, 2003).
Steliana Grama ne întâmpină de pe blogul creat de către mama ei (unde sunt postate doar poeziile ei din copilărie) cu aceste cuvinte: "Dragi prieteni, regret că ne putem întâlni doar în paginile acestui blog. Sper să vă placă cel puţin ceva din opera mea". Dar adevărata ei poezie e de descoperit în cărţile pe care le-a lăsat, dar mai întâi de toate în cele opt poeme din antologia lui Crudu.

Bradul de sârmă ghimpată


În iarna asta caloriferele vor fi calde,
te voi chema în igluul meu cu trei etaje
să îmbrăcăm cu inimi de catifea neagră
bradul de sârmă ghimpată.

Gheţarii de mucava
se vor retrage dincolo de ecuator,
dihănii împăiate vor evada din muzee
şi vânătorii plini de vânătăi
vor trage cu serpentine multicolore
în nălucile cu aripile-n lanţuri.

Ne vom întinde pe canapeaua de granit,
îţi voi lua palma rătăcită printre convulsiile mele
şi voi încerca să ghicesc
numărul exact al aventurilor tale.

Într-un târziu, când te vei ridica în aer,
uitându-mi părul împletit cu hemantus,
nu te vei putea desprinde de radiaţia
bradului de sârmă ghimpată.

În somn ţi-am muşcat degetele
şi în locul unghiilor
ţi-am sădit icoane de magnet.


Mileniul III


În fiecare seară la televizor
rulează filme de groază

Noaptea aşez pe noptieră
un borcan cu aghiasmă.

În fiecare seară citesc
cronica poliţienească,
iar noaptea ascund sub pernă laserul.

Şi doar telefonul nu sună
în nici o seară a Eternităţii!

M-au uitat toţi, până şi strigoii!
Atât de mult aş vrea noaptea
să ies la o întâlnire cu cineva!

În ce gaură de şarpe să arunc laserul
Şi ce să fac cu aghiasma?

8 comentarii:

  1. Tulburător, într-adevăr.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mare pacat de aceasta fata! Nu stiam nimic despre ea. Am citit si eu antologia lui Dumitru Crudu si mi-au placut mult poemele ei, in special "Bradul de sarma ghimpata" si (mai ales) "Plictisul lui Ra".

    RăspundețiȘtergere
  3. Mare lucru ai făcut, Claudiu, vorbind românilor despre Steliana...Dumnezeu a vrut să o ia devreme, dar e de datoria poeţilor în primul rînd de a o descoperi; era ca o trestie gânditoare, am rămas cu cea mai profundă impresie cînd am cunoscut-o. Dar era deja bolnavă, se topea...

    RăspundețiȘtergere
  4. zânelor bune nu le e dat să trăiască prea mult pe lumea asta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate... Trist...Foarte trist....

      Ștergere
  5. Eram in clasa a 4 sau a cincea...rataceam deseori in biblioteca scolii citind si cautind poezii noi in care sa ma regasesc...eram copil in toata firea, dar cind am citit poezia "Gelozia" am rams frapata de profunzimea ei...mi-am notat-o intr-un caiet care mai apoi l-am pierdut din neatentie...tineam minte doar primele 3 versuri si ultimul, habar nu aveam cine a scris-o, azi am gasit-o pe net, sunt extrem de fericita ca am gasit-o, dar nespus de trista ca am aflat ca aceasta autoare minune nu mai e printre noi...chiar e trist... ma simt stinjenita...

    RăspundețiȘtergere
  6. Ieram an grupuri paralele,eu la Apostol,ea la Rosca si cabinetele erau alaturi,noi actori ele teatrologi,antotdeauna aveam ce sa vorbim.O tin minte foarte bine de parca era chear eri... si nu anteleg cum?... ea nu mai e cu noi... o fiinta absolut usoara... nu am cuvinte... plang.

    RăspundețiȘtergere