Probabil cel mai antrenant debut de la începutul anului 2017. Cristinei Stancu i-a ieșit la Editura Tracus Arte volumul de poezie teritorii, în legătură cu care fostul ei profesor (și al meu, de altfel), Octavian Soviany, scrie pe ultima copertă despre „neliniști thanatice, stări de Spaltung, crize ale limbajului și comunicării, scene de supliciu și autosupliciu”. Scary stuff, știu. Da' să vedeți poezia din carte cum e! Cristina a citit la Institutul Blecher în octombrie 2015, când încă nu ajunsese la coerența din teritorii, și, de curând, în cadrul serii de poezie pe care am moderat-o la Festivalul Orașul și Literatura, pe 27 aprilie, când a avut o lectură tensionată, nevrotică, aproape fără cusur. De citit, de stalkerit.
____
sunt mulți fotografi necunoscuți care-și uită în depozite
imaginile unii și-au pozat scările și tălpile și nevestele
și bărbații familiei gata să-și înghită degetele într-o
criză împotriva gesturilor bruște
ale unor mâini ca ale tale
femeia-chirurg ce n-a atins în viața ei pumnul de
căcat pe care noi ni-l trecem unii altora
ca pe-o bijuterie fragilă.
sunt trează pentru că mi-e frică de mâine.
capul meu e un os transparent tata mi-l montează
în loc de fereastră fiindcă totul trebuie să funcționeze.
îi recunosc pe oamenii reali după lipsa de furie
calmul lor înseamnă panică.
mi se spune să scriu mai bine de ce le urăsc
invulnerabilitatea. mi se spune să învăț să rămân
nemișcată într-o masă de oameni fericiți.
mă tot agit e o atmosferă instabilă pe cale să implodeze
în cămăruța separată a acestui apendice.
azi am văzut un bătrân scuipând
un panou publicitar
timp de 15 minute
violența lui era un simplu tic.
Cristina Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu