Penultima lectură de la FIPB pe care o moderez (ultima va fi duminică, la Institutul Blecher 153), după cele două de joi (în care au citit câte șase poeți) și „MetaMorph”-ul de aseară. Azi, într-o (probabil) glorioasă după-amiază de sâmbătă, ne vom aduna de pe la 16-16.15 la Green Hours (Calea Victoriei, 120), unde va citi ultimul Six Shooter al festivalului: Alina Purcaru, Ana Donțu, Matei Hutopila, Alex Văsieș, Ionelia Cristea, Florin Arpezeanu. Angela Marinescu amenința că o să li se alăture (să nu fiți, totuși, dezamăgiți dacă nu o va face).
Alina Purcaru (n. 1982) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, la București. Coautoare a romanului colectiv Rubik (2008), a coordonat Povești cu scriitoare și copii (2014) și a publicat în 2016 volumul de poezie Rezistență (2016).
Ana Donțu (n. 1985) a absolvit Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Membru fondator al grupării „Zona nouă”, a debutat cu Cadrul 25 (2015). În același an, a fost printre cei șase tineri scriitori selectați pe lista lungă a Concursului internațional PEN NEW VOICES.
Matei Hutopila (n. 1987) a absolvit Istorie la Iași. A publicat volumele de poezie copci (2011) și tișița (2016), după două plachete mai mult sau mai puțin anonime: în prezența lucrurilor. căldura soarelui în iarnă (2013) și bukowina ueber alles (2014).
Alex Văsieș (n. 1993) a terminat Facultatea de Litere la Cluj. După debutul precoce cu lovitura de cap (2012), a revenit în 2016 cu două volume primite entuziast: instalația și oana văsieș.
Ionelia Cristea (n. 1983) e absolventă de Medicină la București, fiind medic neurolog. A debutat cu volumul de poezie Noaptea de gardă (2015).
Florin Arpezeanu (n. 1982) este absolvent al Facultății de Litere din Craiova, iar în prezent trăiește la Târgu Jiu, unde este profesor de cultură și civilizație engleză. A publicat volumul Fereastră pentru orbi (2013).
Invitat special:
Angela Marinescu (n. 1941) nu mai are nevoie de nicio prezentare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu