Eroticon

O poezie jucăuș-săltăreață pe care am scris-o doar fiindcă Emil Brumaru nu o făcuse încă; sigur că glumesc, parafrazând un scriitor care a zis ceva de genul: Am scris această carte pentru că nu am găsit-o în nicio librărie. E un text neobișnuit pentru mine, la scrierea căruia m-am amuzat mult (ceea ce mi se întâmplă, recunosc, destul de rar), în care am încercat să mă joc cu ritmuri și rime, brodând, la adăpostul ploii de primăvară, pe o temă care nu îmbătrânește defel (deși, mai știi, poate că „viitorul nostru postuman” o va evacua din preocupările omenești cele mai intime, adică de acolo de unde organicul e silit să se mai și predea suavității și pasiunilor).

Pune mâna pe țâțe, apucă-le pe rând,

fără grabă, pune mâna-ntre craci,

stai liniștit, nu se uită acum

la tine nici îngeri, nici draci,

pune mâna acolo și dincolo, atinge, palpează,

mângâie, nu ciupi,

mușcă încetișor din partea cea trează,

mustr-o cu dinții pe cea indolentă,

adu-o aproape și-arată-i

că poți să stai și de pază

la ea, cu răbdare, ca-n lanul de mentă,

când ageamii vin și-nnoptează

cu scăfârliile-ncinse pe pântec

cu mâna flască pe sfârcurile

ce-au poftă să fie mozolite, supte și linse,

nu să le susuri perfid vreo promisiune,

poezie sau cântec.

Pune mâna, amușină ce îți place, alintă cum știi,

oprește-te din scris și haide, cât

carnea ne e încă tare și bate

inima asta în noi suntem vii.