Pe-acela din mine care vrea să se arunce,
îl voi lăsa să se-arunce.
S-a aruncat.
Pe cel care vrea să se-nece,
îl voi împinge chiar eu în apă. Ca un pietroi
o să se ducă la fund.
Acela ce vrea să-şi vânture venele,
să o facă. Eu nu mai am vene,
să le găsească el cum o şti.
Pe cel care caută pastilele, răvăşit şi ridicol
şi în genunchi, i le voi pune în palmă şi
îl voi şterge la gură cu drag.
Celui care s-ar atârna de o grindă,
îi dau fularul meu. Iarna-i departe,
iarna n-o să mai vină.
Vântul s-a înteţit, păsări se lovesc
de ferestre,
de pian.
Gata cu strategiile:
celui ce vrea să-şi facă ţăndări capul,
îi las capul meu – şi mă duc.
sâmbătă, 31 iulie 2010
joi, 29 iulie 2010
Va veni moartea şi va avea ochii tăi (Pavese)
Va veni moartea şi va avea ochii tăi –
această moarte ce ne însoţeşte
fără somn, de dimineaţa până seara,
surdă, ca o veche remuşcare
sau ca un viciu absurd. Ochii tăi
vor fi un cuvânt zadarnic,
un strigăt mut, o tăcere.
Astfel îi vezi în fiecare dimineaţă
când singură te-apleci deasupra-ţi
în oglindă. O, speranţă dragă,
în ziua aceea vom şti şi noi
că eşti şi viaţa, şi nimicul.
Pentru toţi moartea are o privire.
Va veni moartea şi va avea ochii tăi.
Va fi precum sfârşitul unui viciu,
cum ai vedea-n oglindă
ivindu-se din nou o faţă moartă
sau cum ai asculta o gură-nchisă.
Şi în vâltoare coborî-vom muţi.
traducere de Claudiu Komartin
http://www.youtube.com/watch?v=MDtaE0Cbayo&feature=related
miercuri, 28 iulie 2010
marți, 27 iulie 2010
Vreau să te cred când spui
că va veni cineva
cu un zâmbet perfect
şi cu gesturi definitive
o insectă cu suflet de doică
să mă ducă spre ziua de mâine
cum duci un cal dărâmat de tristeţe
seara către abator
cu un zâmbet perfect
şi cu gesturi definitive
o insectă cu suflet de doică
să mă ducă spre ziua de mâine
cum duci un cal dărâmat de tristeţe
seara către abator
miercuri, 21 iulie 2010
Învaţă-mă să fug din capul meu
să străbat drumul de la pat la fereastră
în mai puţin de o noapte
şi înapoi, cu braţele-nvineţite,
cu creierul stors ca o rufă
mi-au crescut gheare, copite
învaţă-mă să umblu din nou
pe două picioare
fără să mă împiedic tot timpul
pentru că nopţile sunt scârbite
de dragostea mea primitivă
spune-mi că-ţi pasă
şi
învaţă-mă să-mi fac rău
fără ca nimeni să nu aibă de suferit
loveşte-mă sau strânge-mă-n braţe
acum
când
cad
cu pumnii strânşi
strânşi
strânşi
ca două stele pe moarte
în mai puţin de o noapte
şi înapoi, cu braţele-nvineţite,
cu creierul stors ca o rufă
mi-au crescut gheare, copite
învaţă-mă să umblu din nou
pe două picioare
fără să mă împiedic tot timpul
pentru că nopţile sunt scârbite
de dragostea mea primitivă
spune-mi că-ţi pasă
şi
învaţă-mă să-mi fac rău
fără ca nimeni să nu aibă de suferit
loveşte-mă sau strânge-mă-n braţe
acum
când
cad
cu pumnii strânşi
strânşi
strânşi
ca două stele pe moarte
marți, 20 iulie 2010
joi, 15 iulie 2010
Lucrurile la locul lor
"Acum este ordine", a spus ca și cum ar fi netezit pentru ultima dată fața de masă, iar țigara dintre degetele ei era subțire și neagră și răvășea norii. "Așa, lucrurile la locul lor" (și siguranța ei îmi pisa oasele). Știam toate lucrurile de care vorbea pe de rost: lucruri pe care le poți atinge cu toată pielea, lucruri pe suprafața cărora amprentele noastre se-ncaieră mai departe, lucruri în care stă la pândă câte o foarfecă, fantome care au văzut totul, trăgând după ele amintirea unui haos familiar, a dezordinii temeinice în care cândva aș fi putut să fiu fericit.
miercuri, 14 iulie 2010
lemn
lui Aurel Onişor
totul învins şi trecut.
încet s-a sfârşit şi furtuna.
ultimele strigăte sunt din lemn.
peste tot este noapte.
pocitania râde.
totul învins şi trecut.
încet s-a sfârşit şi furtuna.
ultimele strigăte sunt din lemn.
peste tot este noapte.
pocitania râde.
marți, 13 iulie 2010
duminică, 11 iulie 2010
vineri, 9 iulie 2010
Poem de dragoste
Şi dacă voi plânge, voi plânge cu toată carnea
cu tot ce ai atins
strâns
sărutat
cu perdelele trase,
pe-aceeaşi muzică înnebunitoare
prin care îmi voi trece jugulara
ca pe o lumânare aprinsă
la ambele capete
cu tot ce ai atins
strâns
sărutat
cu perdelele trase,
pe-aceeaşi muzică înnebunitoare
prin care îmi voi trece jugulara
ca pe o lumânare aprinsă
la ambele capete
sâmbătă, 3 iulie 2010
Poesis Internaţional, nr. 1
În curând veţi putea vedea şi versiunea tipărită. Pe care sper să o lansăm luna aceasta.
Le mulţumesc tuturor celor care au colaborat la acest prim număr.
vineri, 2 iulie 2010
Un poet vizual turc
Din câte ştiu eu, nimeni nu face la noi ce face Serkan Işin (n. 1976, Istanbul), un tânăr artist turc care a publicat acum câţiva ani şi un manifest înflăcărat-dadaist (cea mai recentă carte a lui se cheamă Dada Korkut), şi care acum se ocupă de poezie vizuală, ceva ce după mine e mai mult grafică şi mai puţin poezie, dar e uneori de mare fineţe, alteori de adâncime, deci până la urmă poezie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)