maica mea disfagia

neoane pleoape strivite disperării pune-i surdină

nervi terciuiți mușchi să tresară sub ketamină

din neglijență au uitat să-ți mai dea de mâncare

în jargonul specific ți se sugera că e care pe care

bunica își iubea bibeloul îl ștergea de mătreață ca pe un frate

din terapia gestalt canaliile se-nfruptă pe săturate

priveai în sfârșit prăpastia de la nivelul unui om

nu te salvase gargara ta subtilă despre quasar și cromozom

se comasează cu panica mari bucăți de aer stătut

maica mea disfagia îmi împinge cuțitul în gât

„psihopatul mânjise mai întâi moarta cu miere”

am citit în ziar printre altele că sufletul nu mai piere