O femeie în vârstă dansând

Vor fi trecut în curând 40 de zile de la moartea lui Alexandru Mușina. Am fost atât de șocat de asta atunci, încât nu am putut spune sau scrie vreun rând despre ceea ce mi se părea prea greu de admis. Am făcut-o acum, când încerc să experimentez forme de poezie pe care nu mulți le mai frecventează azi – și care îmi țin mintea ocupată (sau, după cum ar spune un poet oriental, spiritul treaz). Și în care forma și sunetul au un rol decisiv. Pe toate acestea Alexandru Mușina le știa, ca puțini alții din literatura română. Nu este – acesta – singurul motiv pentru care ne va lipsi.

O femeie în vârstă dansând

pantoum pentru Alexandru Mușina

Orice ți-ar spune despre talent sau virtute,

Meseria asta nu se învață atât de ușor,

Repeta maestrul retezând cu mână sigură tija

Unei flori crescute din disperare, ghemuită-ntr-un colț.

Meseria asta nu se învață atât de ușor,

Nu te mira, e ca dansul, și cei ce nu aud muzica

Unei flori crescute din disperare, ghemuită-ntr-un colț

Nu știu că cea mai mică mișcare poate schimba totul.

Nu te mira, e ca dansul, și cei ce nu aud muzica

Nu știu dacă să-i creadă până la capăt pe cei ce dansează,

Nu știu că cea mai mică mișcare poate schimba totul

În fiecare din noi, iar legănarea asta nu se oprește mult timp.

Nu știu dacă să-i creadă până la capăt pe cei ce dansează

Decât aceia care-au văzut o femeie în vârstă dansând

În fiecare din noi, iar legănarea asta nu se oprește mult timp,

Până când îți găsești ritmul și suflul și mișcarea-ncordată a

Mâinii, scriind insuportabil de greu și de blând.