luni, 2 noiembrie 2009

Milan Dobricici

Milan Dobricici s-a născut în 1977 la Belgrad. A absolvit studii de literatură sârbă şi de literatură universală şi este unul dintre fondatorii organizaţiei Treci Trg, cu o activitate constantă în publicarea şi promovarea literaturii sârbe în traduceri şi a poeziei contemporane în limba sârbă. A publicat un volum de proză, Cele mai scurte povestiri (2006) şi trei volume de poezie, cel mai recent dintre ele, Învinşii binecuvântaţi, în 2009.


Eu


Un tip promiţător
Numai 10
Lăudat
Primul sub linie
Apoi primul peste
Trimis la colţ
Şef de promoţie
Premiat
Expus
De-abia acceptat
Etern student
Picat
Absolvent
Publicat
Sfătuit
Respins
Luat în derâdere
Găzduit
Ales
Blocat
Nemuritor
în clipa aceasta.



8 minute


Nimeni nu observă când începe numărătoarea inversă
când se întunecă şi totul îngheaţă
nimeni nu îşi ia la revedere
sau rămas-bun
nimeni nu plânge
nimeni nu îşi face bagajele
ce despărţire frumoasă
nimeni nu fură
nu violează
nimeni nu se îndoapă cu mâncare şi băutură
ce armonie idilică
supravieţuitorii vor spune mai departe povestea.



Pentru Dejan Matici


Prietene
îţi spun
nu caut decât pacea şi n-o pot găsi.

Mă apropii de mănăstire urmându-te
(îmi amintesc)
însă temeiurile mele sunt întunecate:
vreau
să am
pace.

Mă înfurii
şi malul e încă o dată tot mai departe.

Cum ar fi să crezi
în ceva?
În orice?

Adevărat îţi spun
numai câţiva nu vor rămâne în urmă
iar în clipa aceea te văd pe tine
prietene
singur.



Oraş


Tribul a populat pădurea de piatră, exterminând caprele şi vulturii.
Şi-a croit poteci, a împărţit peşterile,
determinând forţe şi straturi.
Cuvintele lui sunt acum subliniate de freamătul mulţimii,
iar chipul lui Yorick mai poate fi dezvelit
doar de lama de ras sau de acetonă.
Chipul sfântului s-a transformat în haloul galben al semnului
de trecere interzisă.



Panorame mentale
2) Viaţa



Viaţa animalelor e prin ea însăşi mai vie
decât viaţa plantelor.
Aceasta este o definiţie. Viaţa însăşi e numai o definiţie,
una negativă, ca în “tot ce trăieşte-i lipsit de viaţă.”
Aşadar, să fim vii şi să fim sănătoşi,
pentru că viaţa este, ca şi sănătatea,
o stare temporară, ce nu anunţă nimic bun.
În general, viaţa nu se află aici,
iar după ea, totul rămâne ca înainte,
pentru că este ceva ce ne conduce ca printr-o telecomandă sau sfori.
În general, viaţa nu e importantă,
căci cum ar putea fi când
oricine poate trăi mereu
şi oricine poate muri în orice clipă.
Viaţa este ceva îndepărtat şi imaterial,
deşi o vom găsi într-o zi în fiecare moleculă care există.
Ea e departe, iar noi suntem vii, aici şi acum,
ne trăim viaţa terestră sau viaţa extraterestră,
viaţă înainte de moarte şi viaţă de după moarte,
viaţă înăuntrul nostru şi viaţă cu totul în afara noastră.
Atâta viaţă pentru noi, atâta viaţă, atâta...

6 comentarii:

  1. Doresti sa facem un link exchange?
    adresa mea este http://ibuhu.com
    Daca da lasa un mesaj pe blogul meu.
    O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Straniu, în peisaj, acest "Ecleziast" vorbind pe limba poeziei actuale, transpus într- o română atât de răzbătătoare. Mă refer în special la "Panorame mentale", dar şi în celelate simţi un bine camuflat tremolo psalmist, cam în genul "zilele omului, ca floarea câmpului".
    O astfel de poezie este mai mult decât agreabilă şi dezirabilă. Tu îi traduci pe poeţii de limbă slavă direct din limba lor maternă, sau prin intermediul uneia de circulaţie (în afară de rusă, of course)?
    XXM

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna! Ai dori sa facem un schimb de linkuri? daca da, trimite-mi un mail sau un mesaj pe blog la mine. Te pup! O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  4. @ XXM: traduc împreună cu ei, prin engleză, dar având şi originalul în faţă (m-a ajutat cât de cât puţina rusă învăţată în facultate la un moment dat). mai mult de atât nu se poate, dar sunt sigur că sunt traduceri cu un un grad înalt de... fidelitate. şi unde mai pui că nu sună rău deloc :)

    RăspundețiȘtergere
  5. "Că slav eram, de n- aş fi fost latin,
    Latin aş fi, de nu mi- ar zice dac"...
    Dar bine c- a ieşit aşa, căci sună într- adevăr, minunat.
    Frumos mulţumim!
    XXM

    RăspundețiȘtergere
  6. A, foarte frumos. Am citit aici despre voi http://www.slideshare.net/casadepoezie/5-poezine-relational-poetics-english-preview .
    Mi

    RăspundețiȘtergere