Măcar ceva, nişte frânturi de adevăr au ieşit, în urma agitaţiei noastre, la iveală. Şi asta doar datorită domnului Mircea Martin, ceilalţi implicaţi rămânând la cutie (cu excepţia tonului zborşit-iliescian din răspunsul lui Nicolae Manolescu, nu am mai reţinut decât propoziţia lui Al. Cistelecan: Sperăm şi ani mai buni).
Păcat că-n ţara asta nu există ceva mai mult curaj. Mi-e mai uşor acum să înţeleg ce nu pot desluşi de 15-16 ani, de când îmi pun problema: de ce suntem veşnicii întârziaţi, ăia care-şi dau seama la spartul târgului că au pierdut tot? Uite de-asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu