Ali Mustafa, negustor de colivii

Să fi știut mai puțin despre păsări,

poate aș fi fost un negustor mai bun de colivii.

Poeții care ajung în Kadıköy nu s-ar fi poticnit în

metafore despre libertate și zboruri imaginare; câți îngeri
opiomani

incinerați de sperma accidentală a Creatorului,

atâția pescăruși ispitiți de

tangajul feriboturilor ce ne poartă zilnic sudoarea,

făcând din noi toți niște umili păstrători ai

uneltelor ce consacră distanța dintre

tehnologic și primitiv.

Ne îndreptăm spre celălalt continent ca și cum

de asta ar depinde zăpăcitoarea abundență a visului, versurile

stenografiate de sirene bolnave și travestiți,

chifteluțele unchiului Kadir, pentru care viitorul e o

ficțiune împărtășită cu umilință

pentru cinci lire sau chiar mai puțin,

de partea aceasta a mării lumina se vinde

cu greutatea ei în șofran și vanilie, dar simțurile

nu sunt atât de ușor de-nșelat,

nici chiar noaptea,

nici în zborul cel mai lipsit de speranță, Ahmed Çelebi,

pentru că toți am visat la saltul acela

și am alunecat peste dealuri împădurite și strâmtori vii

în pofida interdicției mortale a unui sultan bolnav de
singurătate.