Când a venit să citească la
Institutul Blecher (era ediția a opta, ultima a primului sezon, la sfârșitul
lui noiembrie 2009), Moni Stănilă le era încă destul de puțin cunoscută și
cititorilor, și majorității poeților generației ei. Moni a venit cu postoi
parovoz. confesiunile dogmatistei, volum coeditat de Charmides și Ninpress, o
editură efemeră pornită de Un Cristian, care a anticipat apariția Casei de
Pariuri Literare (ce funcționează, la fel ca Herg Benet Publishers sau Casa de
Editură Max Blecher, începând cu 2010).
Înainte de postoi parovoz, care a
adus o ruptură cu scrisul său de până atunci și a marcat emanciparea de poezia
religioasă conformistă și popească din Iconostas (2007), Moni Stănilă făcuse o
alegere importantă, aruncându-se cu energie nestăvilită și curiozități de
cititor omnivor și vorace în poezia contemporanilor săi, înțelegând că locul ei
e acolo, și nu în versurile cu altare și troițe, deși formația ei teologică o
țintuise destul de mult într-o lirică pioasă ce ar fi putut fi scrisă la fel de
bine de Zorica Lațcu șaptezeci de ani mai devreme.
În 2010 s-a stabilit la Chișinău,
unde a devenit unul dintre cei mai activi organizatori și promotori ai tinerei
literaturi basa. Odată cu Sagarmatha (Tracus Arte, 2012) și Colonia fabricii
(Cartea Românească, 2015), Moni începe să fie înregistrată ca o poetă puternică
și vitală care nu vrea să se osifice într-o formulă sau într-o manieră, și de
aceea încearcă de la o carte la alta să experimenteze tematic și tehnic. A mai
publicat O lume din evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni (Charmides,
2017) și trei cărți de proză, cea mai recentă fiind romanul biografic Brâncuși
sau cum a învățat țestoasa să zboare (Polirom, 2019). Mai are în pregătire un
roman programat să apară în 2020 la Polirom.
A revenit la Institutul Blecher după
nouă ani și jumătate, iar lectura ei de pe 19 mai 2019 dintr-o carte în lucru
m-a convins pe loc să-i propun publicarea acestui volum la Casa de Editură Max
Blecher, iar asta sper și îmi doresc să se întâmple anul acesta.
Moni a rămas o scriitoare pentru care
credința este un lucru esențial, subiect pe care în ale noastre dintru ale
noastre îl tratează în sfârșit cu luciditatea, intensitățile și poziționarea
etică și estetică pe care le așteptam de la ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu