Moni Stănilă: „ale noastre dintru ale noastre”

          Când a venit să citească la Institutul Blecher (era ediția a opta, ultima a primului sezon, la sfârșitul lui noiembrie 2009), Moni Stănilă le era încă destul de puțin cunoscută și cititorilor, și majorității poeților generației ei. Moni a venit cu postoi parovoz. confesiunile dogmatistei, volum coeditat de Charmides și Ninpress, o editură efemeră pornită de Un Cristian, care a anticipat apariția Casei de Pariuri Literare (ce funcționează, la fel ca Herg Benet Publishers sau Casa de Editură Max Blecher, începând cu 2010).

          Înainte de postoi parovoz, care a adus o ruptură cu scrisul său de până atunci și a marcat emanciparea de poezia religioasă conformistă și popească din Iconostas (2007), Moni Stănilă făcuse o alegere importantă, aruncându-se cu energie nestăvilită și curiozități de cititor omnivor și vorace în poezia contemporanilor săi, înțelegând că locul ei e acolo, și nu în versurile cu altare și troițe, deși formația ei teologică o țintuise destul de mult într-o lirică pioasă ce ar fi putut fi scrisă la fel de bine de Zorica Lațcu șaptezeci de ani mai devreme.

          În 2010 s-a stabilit la Chișinău, unde a devenit unul dintre cei mai activi organizatori și promotori ai tinerei literaturi basa. Odată cu Sagarmatha (Tracus Arte, 2012) și Colonia fabricii (Cartea Românească, 2015), Moni începe să fie înregistrată ca o poetă puternică și vitală care nu vrea să se osifice într-o formulă sau într-o manieră, și de aceea încearcă de la o carte la alta să experimenteze tematic și tehnic. A mai publicat O lume din evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni (Charmides, 2017) și trei cărți de proză, cea mai recentă fiind romanul biografic Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare (Polirom, 2019). Mai are în pregătire un roman programat să apară în 2020 la Polirom.

          A revenit la Institutul Blecher după nouă ani și jumătate, iar lectura ei de pe 19 mai 2019 dintr-o carte în lucru m-a convins pe loc să-i propun publicarea acestui volum la Casa de Editură Max Blecher, iar asta sper și îmi doresc să se întâmple anul acesta.

          Moni a rămas o scriitoare pentru care credința este un lucru esențial, subiect pe care în ale noastre dintru ale noastre îl tratează în sfârșit cu luciditatea, intensitățile și poziționarea etică și estetică pe care le așteptam de la ea.